Alina Simion





Alina Simion



salut, m-am gandit sa iti scriu cateva randuri, asa de plictiseala. tu ce mai faci? pe mine ma doare ingrozitor capul si cam atat. in rest ma cam inspaimanta caldura de afara asa ca n-am sa fac mare lucru si am sa termin pe aici si voi pleca cum voi putea si cat mai discret. si revista cand apare?



(Alina Simion & SSJ, o ultima poza de grup)

am intrat in acest grup (Cuvinte la Schimb) ca imi lipsea ceva. imi lipsea ssj-ul. am asistat tacuta la o parte din discutiile voastre, ma simteam straina. tema despre craciun mi-a starnit curiozitati. si amintiri. mi-am amintit cu placere de ssj, mai ales cand i-am citit mesajul lui teofil. nu va cunosc pe nici unul dintre voi, si nici macar nu stiu daca as avea posibilitatea sau vointa. imi aduc aminte cum petreceam noi craciunul, craciunul ssj-istilor. la inceput eram necunoscuti, dar in fiecare an ne intalneam obligatoriu de Craciun, mai precis in preajma lui. asa ne-am apropiat. era altfel, nu era acel Craciun petrecut in familie, acasa, era mai mult decat atat. imi lipseste. era zambet, liniste si idei. era si confruntare, era bunadispozitie, era mai presus de toate pace. asta semnifica pt. mine craciunul din acea perioada si langa acei oameni. nu conta religia fiecaruia, caci erau atatea confesiuni cate persoane eram, unii convinsi, altii nedecisi. acum, e primul an in care nu mai exista un craciun al ssj-ului, dar a ramas ceea ce am deprins de pe vremea lui. de fapt si de drept stradania conteaza si modalitatea de a simti. nimic altceva (Alina Simion - 2004)



(Alina Simion si Eduard Orasanu, Italia - iulie 2006, poza facuta cu o luna inainte ca Alina sa se retraga intr-o manastire ortodoxa din Grecia, ea alegand calea monahala)

Titlurile textelor de mai jos:

. Privirea (preambul)
. Privirea (o intalnire a studentilor cu parintele Galeriu)
. Privirea - "In conceptia filosofului J.S.Mill..."
. Privirea - Alegerile locale din anul 2000
. Privirea - Nu trebuie neaparat sa fii crestin ca sa stii ce inseamna sa-ti respecti aproapele
. Sarbatoare religioasa sau balci?
. Erotismul si politica
. Intre facultati si regrete
. Din obisnuinta
. Suprematia barfei
. Trenul preferintelor
. Orgoliul nu are varsta
. Recomandare
. Neliniste
. Frica
. "Am sa ma intorc barbat" era refrenul...
. O ultima intrebare: Eu ce astept?
. Doar atat si numai atat...
. Un bob de sare
. vrei sa iti spun?
. "Daruind vei dobandi"


Linkuri:

Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ

...

Privirea (preambul)
(SSJ nr. 51)

Fiecare dintre noi avem un mod aparte de a ne exprima. In mod cert anumite evenimente ne-au determinat comportamentul nostru actual. Pana mai ieri credeam ca cel mai bine e sa stai in afara vietii sociale, neimplicarea pentru mine era cea mai buna solutie. Speranta mea era ca neimplicarea duce la solutionarea problemelor din societatea actuala. Datoria mea era pe atunci doar cunoasterea de sine, incercarea de a ma vedea pe mine insami mai bine, mai obiectiv, altii trebuiau sa se ocupe de problemele comunitatii, probleme ce ma priveau direct sau indirect.

Dar am ajuns la concluzia ca trebuie sa-mi fac cunoscuta propria mea opinie, ca trebuie ca ceilalti sa stie de existenta mea. Am aflat atunci ca intelegerea celorlalti si cunoasterea lor duce implicit la desavarsirea personalitatii mele. In acest mod ma ajutam atat pe mine cat si pe cei din jurul meu. Dorinta de a da din noi tot ce e mai bun va reusi, in cele din urma, sa schimbe raul existent in societate.

Avem nevoie doar de rabdare si chibzuinta.



(SSJ - The Definitive Collection 2007)

...

Privirea
(SSJ nr. 53 si nr. 55)

Joi, 13 aprilie 2000, in Aula Magna “Mihai Eminescu” a Universitatii iesene “Alexandru Ioan Cuza”, a avut loc o intalnire a studentilor cu preotul ortodox Galeriu, profesor la Universitatea din Bucuresti.



Tema discutiei a fost “Iubire jertfelnica – lumina vietii crestine”.

Pentru inceput s-a avut in vedere distinctia intre termenii teologie si iconomie. Teologia este disciplina ce se ocupa cu taina lui Dumnezeu in Sine, iar iconomia se ocupa cu taina lui Dumnezeu in creatie, in mantuire. Atat fiinta umana cat si toate actiunile ei sunt centrate, din punct de vedere crestin, pe verbul “a iubi”.

“A iubi” nu poate fi altceva decat ipostaza iesirii din sine a fiintei umane, a abnegatiei, a contopirii cu lumea inconjuratoare, cu semenii. Opusul lui “a iubi” adica a trai in tine si numai pentru tine nu reprezinta decat iadul, moartea, mormantul. “A exista”, echivalentul lui “a iubi” este deschidere in lumina vietii. Opusul lui “a exista” – “a muri” nu poate simboliza nimic pentru Dumnezeu. Moartea, bilogic vorbind, e opera demonilor, scopul lor fiind acela de a ucide viata, ideea centrala fiind cea a desfiintarii.

In gradina Edenului, Adam si Eva aveau libertate aproape totala. Doar atunci cand se au in vedere constrangerile se poate vorbi despre libertate. Numai cand apare cel putin o constrangere, o interdictie poate exista conceptul de libertate. In acest caz interdictia exista si era simbolizata de pomul cunoasterii Binelui si Raului. Cei doi, Adam si Eva, aveau voie sa guste din toti pomii, mai putin cel al cunoasterii Binelui si Raului, ceea ce ar fi insemnat moartea. Aceasta gustare din intregul Eden e o anticipare a euharistiei.

Numai cand e vorba de moarte, Dumnezeu vorbeste la viitor: “…Veti muri!” in rest timpul folosit este prezentul, prezentul Dumnezeiesc. Prezentul simbolizat prin “astazi” este eternul, iar timpul fapturii nu e altul decat “ieri”, “azi” si “maine” si cel al demonului – “maine” (viitor).

...

In "privirea" mea din urma aminteam de intalnirea parintelui Galeriu cu studentii ieseni, si astazi voi arunca o noua "privire" asupra acelei intalniri. Inca o data am aflat ca, Dumnezeu e iubire.

Un Dumnezeu solitar nu poate marturisi iubire. Acolo unde exista un "Dumnezeu singur" e doar dreptate, in doi e iubirea celuilalt iar in trei e marturisirea iubirii. In Trinitate este o taina a comuniunii, a iubirii, dar o taina se pastreaza si in: Taina creatiei sta in iubire.

Actul revelator al revolutiei de la 1989 e jertfa, spre deosebire de revolutia de la 1789 si 1917. Nu ar exista durerile tranzitiei daca am trai in constiinta jertfei revolutiei din 1989.

Impresionanta este explicatia parintelui Galeriu cu privire la cele rostite de Mantuitor pe cruce: "Iata fiul tau; iata mama ta.", si anume ca in femeie este misterul jertfei. Viata cea noua traieste din jertfa ei, din iubirea ei. In Vechiul Testament se face precizarea supunerii femeii fata de barbatul ei: "Atrasa vei fi de barbatul tau si el te va stapani". Dar odata cu nasterea Mantuitorului, Dumnezeu elibereaza femeia de sub un anumit tip de sclavie, supunere, si o aseaza in demnitate si curatenie alaturi de barbat. Prin raspunsul Mariei dat arhanghelului Gavril "Eu nu stiu de barbat" este marturisita nu numai inocenta si puritatea, ci si mirarea, apoi disponibilitatea si libertatea de a i-se “intampla” o minune, chiar daca aceasta se petrece independent de barbat. Aceasta inocenta, puritate, mirare, disponibilitate si libertate deschide “drumul” scoaterii din osanda pacatului. Este inceputul, izbavirii, transformarii, emanciparii statutului de femeie, de om. Aceasta izbavire, emancipare se poate petrece dincolo de barbat, dar nu si dincolo de Dumnezeu, Maria ramane (devine) roaba Domnului.

...

Privirea

In conceptia filosofului J.S.Mill, daca o singura persoana are o optiune diferita, contrara restului lumii, ea nu trebuie "inabusita", inlaturata, cu toate ca e posibil ca aceasta opinie sa fie gresita.

Asadar, in societatea actuala in care persoanele nu pot trai fara comunicare, a-ti exprima ideile, gandurile, este un factor esential.

Modalitatile de exprimare a opiniilor fiind multiple, este necesar a proiecta si a consolida modalitatea optima prin care te poti face inteles de cei din jur. Desigur, este important de a gasi o modalitate de exprimare, dar la fel de important este si felul in care mesajul tau este receptat de ceilalti. Aceleasi idei, dar exprimate diferit si folosite in contexte diferite, iti pot dauna, dar la fel de bine s-ar putea sa te avantajeze.

Credeam ca cel mai important lucru in viata umana este de a spune adevarul. Dar ce s-ar intampla daca am exprima tot ceea ce produce mintea noastra despre o anumita persoana despre care stim ca avem sentimente de simpatie?... Asa incat este imposibil sa exprimam toate gandurile, cele mai putin "demne" trebuind intr-o prima faza reprimate si ulterior revazute.

...

Alegerile locale din anul 2000

In Romania, alegerile din 1996 pareau a schimba, daca nu in totalitate cel putin partial, mediul in care traim zilnic. Un prim-ministru in persoana domnului Victor Ciorbea era solutia indicata pentru rezolvarea problemelor societatii romanesti aflate inca in tranzitie. Dar dupa un an si jumatate, politicienii din coalitia guvernamentala erau de acord in privinta incapacitatii premierului de a conduce Executivul. Atunci, timp de doua luni de zile, Romania s-a aflat in criza pe plan politic, "Schimbarea" si sperantele alegatorilor se fisurau... Criza s-a solutionat prin demisia lui Victor Ciorbea.

S-a schimbat premierul, dar oamenii politici si metehnele lor au ramas. Domnul Radu Vasile era altfel, asa ni se spunea, fiind genul de om care in multimea celor posaci din coalitie "mai aducea si soarele pe ulita lor" cu cate o mica gluma. Dar aparentele au inselat de data aceasta. Dorinta de putere a domnului Radu Vasile s-a concretizat prin afirmarea vointei de a ajunge la conducerea partidului care l-a promovat in functia de premier. La sfarsitul anului 1999 ar fi trebuit sa ne fi bucurat cu toti pentru Romania ca a fost invitata sa inceapa negocierile de aderare la Uniunea Europeana. Dar noua nu ne place bucuria asa ca ne-am gandit ca ar fi mai bine o noua criza guvernamentala. De data aceasta i s-a reprosat domnului Radu Vasile incapacitatea de a comunica cu membrii Guvernului pe care-l conduce. Insa problema s-a acutizat atunci cand primul ministru nu a dorit sa demisioneze nici macar dupa ce ministrii si-au dat demisia in bloc. Atunci a avut loc balciul de sfarsit de an care a lasat un gust amar "Schimbarii" si alegatorilor ei. Aceasta criza a trebuit solutionata repede pentru a nu fi afectata imaginea Romaniei in exterior.

Al treilea premier este tehnocrat, guvernator al Bancii Nationale timp de noua ani. Domnul Mugur Isarescu si-a negociat postul de premier. Acum, in an electoral, parea omul potrivit la locul potrivit. Dar acuzele la adresa lui nu s-au lasat mult asteptate. Ministrul Transporturilor Traian Basescu a declarat ca problemele cu care se confrunta Romania in domeniul financiar bancar s-ar fi datorat primului ministru. Surprinzator este faptul ca Partidul Democrat din care face parte domnul Traian Basescu, l-a sustinut pe actualul premier la aceasta functie.

O singura idee-intrebare: avem clasa politica, avem prim-ministru, avem vinovatie si vina, avem alegeri?



(SSJ - The Definitive Collection 2007)

...

Nu trebuie neaparat sa fii crestin ca sa stii ce inseamna sa-ti respecti aproapele

Exista reguli, chiar daca nescrise, care tin uneori de bunul simt, alteori de respectul fata de propria persoana, iar ele iti impun o anumita limita in relatiile pe care le desfasori cu ceilalti.

Dreptul la libera opinie si la sentimente personale trebuie in primul rand luat in considerare. Atunci cand acest drept iti este incalcat apare sentimentul de revolta fata de cel ce a facut eroarea.

Uneori din prea mult zel, alteori din nestiinta, unii crestini isi depasesc propriile limite impuse prin libera conventie si incearca sa invadeze spatiul spiritual al celuilalt.

Sunt cazuri in care se crede ca mai importanta ar fi evanghelizarea "invitatilor necrestini" de la cununia religioasa decat unirea celor doi miri. Si astfel predica, in loc sa fie una care sa evidentieze taina si minunea nuntii, ea se transforma intr-un patetic si lung monolog despre virtutile unui bun crestin si despre obscuritatea, limitarea "necrestinului".

Vazandu-se in fata atator de multi "invitati necrestini", pastorul i-a identificat cu o tinta usoara si fara drept de replica pentru a face evanghelizare, uitand motivul esential: unirea celor doi.

Pentru a fi un crestin autentic si pentru a avea puterea sa dovedesti superioritatea religiei tale, trebuie in primul rand sa respecti spatiul spiritual al celuilalt, lasandu-i libertatea de a decide singur ceea ce doreste sa asculte.

...

Sarbatoare religioasa sau balci?

(text publicat in SSJ nr. 119, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 05 – Sarbatoarea Iasului – Sf. Parascheva, act religios sau balci moldovenesc?")

Nevoia de adaptare la noua situatie mondiala determina gasirea unor solutii pentru ameliorarea diferentelor dintre noi si ceilalti. Atunci cand s-a produs schimbarea de sistem in Romania a fost necesar ca si constiinta religioasa sa fie exprimata cat mai clar si convingator.

Pelerinajul religios este des intalnit atat temporal cat si spatial, diferind insa modul de defasurare. Pelerinajul, forma de manifestare a constiintei religioase practicat si inainte de 1989, a devenit o potentiala sursa de venit pentru municipalitatea ieseana. Daca la inceput sarbatoarea religioasa "Sf. Parascheva" diferea de sarbatoarea laica "Zilele Iasului", ideea de a le unifica a fost benefica astfel incat se putea exploata foarte bine atat simtamantul crestin cat si cel pragmatic. Asocierea celor doua evenimente este menita a amplifica starea de bucurie temporara a pelerinului incat dorinta de a reveni sa-i determine actiunile.

Anul acesta evenimentul nu poate fi catalogat ca fiind strict sarbatoare religioasa sau balci, el prezentand fiecare din trasaturile caracteristice uneia dintre ele.

De la Palatul Culturii si pana sus in Copou puteai usor sa-ti alegi specificul sarbatorii. Trei stiluri se distingeau extrem de bine. Primul era reprezentat de mesterii populari din jurul Palatului Culturii. Aici arta prima iar modul de a face comert era o adevarata delectare. Surprinzator a fost insa modul in care la poarta Mitropoliei se intindea teritoriul kitch-ului. Aici toti tiganii cica faceau negot iar arta era inlaturata in favoarea banului. La poarta Mitropoliei dominatia spiritului economic asupra celui religios era evidenta. Un ultim sector era acela al bazarului ambulant, pentru ca inca mai dainuie obiceiul ca de sarbatoare sa te innoiesti. Singurul loc in care nu se schimbase nimic era Copoul.

...

Erotismul si politica

(text publicat in SSJ nr. 120, numarul cu tema: “Dosar SSJ nr. 06 – Dragoste / Eros / Erotic)

Erotismul si politica pot fi asociate cu niste jocuri, care n-au mai nimic in comun, poate doar cu exceptia sexului. In timpul perioadei staliniste din Rusia, unul din apropiatii sefului de stat nu-i considera pe homosexuali decat niste contrarevolutionari care nu erau discriminati pe criteriu sexual ci pe cel politic. Nu erau decat niste cetateni care unelteau impotriva partidului unic. Putin mai tarziu, in Romania, politica lui Ceausescu ii asocia pe homosexuali cu niste indivizi care nu doreau decat sa saboteze planul de natalitate cat mai mare propus de partid. Astazi cei in discutie nu sunt identificati decat cu controversatul aricol 200. Nu sunt decat subiect de discutie care mai coloreaza putin discutiile din parlament. Nu cred ca am avut cunostinta de vreo situatie in care la discutarea articolului sa ia parte vreo persoana din aceasta categorie. In 1993 la intrebarile adresate reprezentantilor cultelor religioase din Romania, referitoare la respectivul articol, doar Laslo Tokes a fost cel care a facut o distinctie clara intre sferele de actiune ale bisericii si ale politicii.

Daca stam sa analizam mai bine situatia si daca democratia romana ar depinde doar de abrogarea ori nu a acestui articol atunci as spune sa ne fie rusine de incapacitatea noastra ca politicieni.

...

Intre facultati si regrete

(text publicat in SSJ nr. 121, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 07 - Student la anul 2000)

Era un proverb ce suna cam asa: “Rinduiala din tirg nu se potriveste cu cea de-acasa” si care in viata studenteasca ar capata o forma de genul: „Iluziile de la inceputul facultatii nu au nimic in comun cu deziluziile de la sfirsitul ei”. Din lipsa de ocupatie, in cel mai rau caz sau din prea multa incredere in viitor, in cel mai bun caz, exista oameni care aleg calea celor patru ani de facultate. Deziluzia apare atunci cind ochii ti se deschid si vezi ca nimic din ce faci nu-ti mai place. In cenceptia ta vina este doar a celor care te-au informat prost fiindca curriculum facultatii este doar admiterea si nimic mai mult.

Indiferent de motive, cel mai adesea predomina cel de genul: “daca ai inceput-o trebuie sa o si termini”, taraganezi cit de cit facultatea in speranta revenirii totusi pe un fagas normal. Sfirsitul iti aduce o diploma si atit. O diploma si nimic mai mult. De fapt ce-ti doreai cind ani la rindul ai trait (“paralizat”) pe spinarea colegilor si a statului. Aha, si-ti mai aduci aminte ca-l si fraiereai cu bursa sociala, salvarea ta de altfel. Acum, la terminarea facultatii te simti dator sa returnezi asa-zisa bursa si de voie, te paste angajarea. Singura modalitate e strainatatea.

Altii au facut pasul asta acu’ patru ani, cind tu visai (la ce oare?)... Acum te macina un sentiment de inferioritate, diploma nu mai valoreaza nimic, decit poate patru ani pierduti.

Iti vine sa strigi si sa rupi, dar nu stii ce...

Te conformezi in cele din urma cu gindul ca si ciobanul mioritic s-a impacat cu soarta sa!

...

Din obisnuinta

(text publicat in SSJ nr. 124, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 09 - A fost odata SSJ...")

Zbateri care uneori faceau prea mult praf devin acum amintiri despre ceva, amintiri despre SSJ. N-am asteptat nimic. La acea vreme nu doream nimic. Era o lume care nu-mi inspira posibilitatea de cooperare. Timpul lui "nu" era inca departe si refuzul nu-l puteam oferi. Din doua pagini initiale se ajunsese la cel mult zece randuri in revista. Era o lovitura "asa nu". Daca o cosiderati o intrebare utila "de ce" ar avea un raspuns de felul "din obisnuinta". Din obisnuinta apare SSJ-ul. Din obisnuinta scriu pentru SSJ. Din obisnuinta trimit cu intarziere articolele. Din obisnuinta imi place sa o consider "a mea revista". Exista uneori un cuvant ce defineste extrem de bine un obiect sau orice altceva. Imi place sa cred ca ca pentru SSJ nu poate fi inventat sau redescoperit un cuvant, pentru ca SSJ-ul e o parte din fiecare dintre cei care, fie o scriu, fie o citesc.

...

Suprematia barfei

(text publicat in SSJ nr. 126, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 11 - Despre barfa")

Daca la baza tuturor legilor sociale actuale ar sta si legea care pana acum ar fi definit lumea si omenirea, legea celui puternic, atunci existenta barfei e justificata. Ceea ce ne face superiori, ceea ce ne ridica la rangul de fiinte inteligente se poate intoarce impotriva noastra.

Adesea ne intrebam intre noi daca am avea posibilitatea sa ne transformam, ce am alege. Cam in toate cazurile am alege fie o pasare fie un animal. Dar ele ne-ar alege pe noi? De ce ar face-o, nu? Si totusi daca legea celui puternic domina relatiile interumane, atunci barfa ar avea un temei.

Supravietuieste cel mai tare, cel ce stie sa atace cel mai bine si in acelasi timp sa se apere mult mai bine decat a atacat. Principiul acesta ar fi valabil, caci suprematia barfei sau splendoarea ei, as putea indrazni sa afirm, consta tocmai in faptul ca, pana la urma, ea incepe sa devina o arta. O arta la fel de ravnita ca si arta tacerii. Amandoua se bazeaza pe puterea omului de a folosi cu indemanare limbajul verbal. In cazul in care preferi sa barfesti, trebuie sa stii din start ca atunci cand emiti o ipoteza trebuie sa iti iei masuri de siguranta in cazul in care ea se va intoarce impotriva ta.

Cu siguranta asa se va intampla daca nu poti sa manuiesti cu abilitate cuvintele si sa preconizezi influenta lor. Si totusi nu iese fum fara foc.

...

Trenul preferintelor

(text publicat in SSJ nr. 127, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 12 - Emigrare sau exil interior?”)

Aveam o placere. Era placerea de a merge in gara si sa privesc trenurile si calatorii. Astfel ma simteam bine, pierduta printre atata lume si atatea sentimente ascunse. M-am urcat intr-unul din acele trenuri pe care nimeni nu le anunta. Inexistenta lui nu dauna, la prima vedere, nimanui. Era trenul care alimenta societatea sau care aduna rebuturile ei, mergand paralel cu toate trenurile existente. Era trenul care transporta fie fosti hoti sau banditi, fosti detinuti fie viitori oameni ale caror capacitati pot schimba destinul unei tari. Aici, pe linia de a carei existenta stiau prea putini, dar care era vitala pentru existenta societatii intregi, nu existau conflicte.

FIECARE ISI CUNOSTEA LOCUL, FIECARE ISI CUNOSTEA DESTINATIA, GARA IN CARE TREBUIA SA COBOARE. ERA TRENUL CARE OPREA DUPA PREFERINTE.

As fi vrut sa cobor la capat de linie, gara din care priveam trenurile era tot un capat de linie, dar acolo nu avea cine ma astepta. Si trenul asta avea statii nu numai in tara, ci si "dincolo". Depindea de tine unde sa cobori. Ma hotarasem, cum am mai spus sa cobor la capat de linie, dar realitatea mi-a aratat ca ar fi bine sa ma opresc undeva mai aproape de gara initiala, din care urcasem. Nu stiu daca am coborat "aici" sau "dincolo", dar ce importanta mai are daca oricum nu ma asteapta nimeni nicaieri?

...

Orgoliul nu are varsta

(text publicat in SSJ nr. 129, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 14 - Pastorul, vila si piscina)

Avea copii. As zice ca erau reusiti daca ar fi sa ma iau dupa spusele lui. De-acum era batran si mai spera sa se bucure de ai sai fii. Spera si tare mi-e mila de el cand ma gandesc la sentimentele lui. Era singur, de asta cred ca in momentul in care il intrebai ceva nu se mai oprea, vorbea de copiii lui. Ma necajea uneori raspunsul, ii faceam observatie, eu care eram cu mult mai mica decat el. Dar orgoliul nu are varsta. Ma mai prindeau seri si nopti plangand pentru el.

Cand era departe, acolo in natura, se simtea minunat, se vedea asta cand se intorcea la oras, era ca renascut. In schimb, cand era departe imi era frica, frica sa nu-l pierd. Pana acum, niciodata n-am scris de el, nici n-am prea vorbit despre el. Sau poate ca cei din jurul meu nu sunt de aceeasi parere. Ca orice om, avea si defecte, le-as zice mai mult greseli de tinerete, caci fusese tanar candva. Acum la batranete, trebuia sa se ia la tranta cu viata. Ii era peste putinta sa inteleaga de ce unul din feciorii sai trebuie sa repete aceleasi greseli, de parca nu le-ar fi facut si el. Si cand te gandesti ca ar fi meritat o batranete linistita!

Uneori ramanea uimit, nu realiza ca situatiile il depasesc, timpul il depasea. Totul era mai puternic decat el. Nu dorea de la viata decat sa-i recunoasca meritele, nu pe toate daca nu era posibil, la urma urmei a fost si ramane o persoana rezonabila, percepandu-si bine limitele. Asta accepta, dar ce nu putea accepta era faptul ca EA, viata, ii refuza dreptul de a avea copii reusiti. Si el nu inceta sa creada asta. Erau copiii lui, se trudise pentru ei, numai el stia cat facuse pentru ei. Cred ca de asta e iubit. Si la ce i-au ajutat toate principiile?

...

Recomandare

(text publicat in SSJ nr. 131, numarul cu tema: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori")

Mi-e frica de acea actiune a fiintei umane care determina mila si compasiune. Mi-e frica sa nu carecumva sa-ti implor anumite simtaminte care nu mai exista. Asa ca din spaima de ridicol mi-am inchis pravalia. Ma resemnez cu gandul ca asa a fost sa fie, cu toate ca totul era pentru tine, fara ca tu sa fi stiut.

Acum, pe trotuar trecatorii merg mai departe, desi la inceput priveau nedumeriti la pravalia cu obloanele trase. Ei n-au de unde sti ca in spatele perdelelor eu te astept. Te astept cu usa inchisa. "Ce fel de asteptare e si asta?" imi vei spune. Asa gandesc, caci n-am de unde sti, fiindca tu nu vii. Chipul fiecarui trecator aduce putin cu al tau chip. Uneori tresalt. O privire a unuia dintre ei o cred privirea ta. Si iar ma retrag. Se mai intampla uneori sa mai incerce careva clanta. Din nou tresalt. Am siguranta ca daca ajungi pe trotuarul pravaliei mele vei sti ca in spatele perdelelor te astept. Totul e sa ajungi aici.

Totul e sa nu mai deschid nicicand pravalia, decat la venirea ta. Atata praf s-a depus peste tot.

...

Neliniste

(text publicat in SSJ nr. 134, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 18 - Despre fragmentare / regionalizare / provincialism”)

A fost un timp cand Pamantul era centrul, iar Soarele se invartea in jurul lui si nimeni nu zicea nimic. Era vremea cand se credea ca Pamantul e nucleul universului si toti se simteau bine. Cand se culcau erau linistiti, cand se trezeau erau odihniti. Nimanui nu i-ar fi trecut prin cap sa schimbe situatia. Asa era firesc, asa trebuia sa fie. Atunci cand un "eretic" n-a mai dormit linistit si a incercat a dovedi cum ca Soarele e centrul si Pamantul nu realiza decat rotatii in jurul lui, lumea s-a revoltat. O erezie mai mare ca asta nu se putea.

A fost un timp cand Anglia era centrul iar America nu era decat acel teritoriu in care se deportau detinutii. A fost un timp in care Parisul era capitala iar Corsica provincia. Si totusi Napoleon era corsican. In tot acest timp Romania nu a fost decat provincie iar Bucurestiul capitala ei, cu toate ca revolutia a inceput la Timisoara.

...

Frica

(text publicat in SSJ nr. 135, numarul cu tema: “Dosar SSJ nr. 19 – Radiourile Evanghelice / 'Micul Samaritean’”)

Interpretarea realitatii e una din dilemele a ceea ce se vrea a se numi civilizatie.

Interpretarea realitatii ii preocupa in general pe toti si pe nimeni in particular. Un criteriu de interpretare il poate constitui frica, frica de a nu depasi limitele "drumului drept". Aceasta modalitate a fricii de a se manifesta deriva din obscuritatea realitatii trecute si se combina cu frica de alterare a verticalitatii in contemporaneitate. Realitatea trecuta se identifica cu perioada comunista, atunci cand a fi crestin era un stigmat. A fi crestin insemna a face parte din acea comunitate oropsita si a-ti atrage oprobiul partidului - stat. Frica derivata din aceasta realitate se observa mai ales in atitudine. Exista o atitudine, uneori colectiva, care se vrea a evidentia intr-o nuanta extrem de favorabila o anumita comunitate (minoritate) religioasa. Sub comunism, minoritate religioasa, putea insemna catolic sau protestant dar in nici un caz ortodox.

Dupa frontiera lui ' 89 raportul s-a schimbat, ortodoxia devenind minoritate. N-ai cum s-o numesti altfel intr-o lume in care se tinde spre globalizare fie ea economica sau culturala, dar inevitabil religioasa, cu toate ca termenul poate parea dur. Realitatea e pentru cel puternic si numai pentru o minima perioada amintirea permite celui invins sa se instaleze in ea.

...

"Am sa ma intorc barbat" era refrenul ...

(text publicat in SSJ nr. 144, numarul cu tema: “Dosar SSJ nr. 25 - Hai liberare!")

... unei melodii a formatiei Vama Veche. Personajul se sinucide cu doua zile inainte de liberare. A sa prietena care pana atunci nu-i dovedise fidelitatea, la final de piesa plange dupa gardul unitatii. Scenariul e o parte din realitate, e infiorator si derutant. E starea de spirit a Romaniei, e atitudinea generatiei care nu putea finaliza o sarcina, e incapacitatea superiorilor de a redeveni oameni.

Traiam intr-un mediu in care toti condamnau armata si nu doreau inrolarea. Cea mai draga fiinta pentru mine era in armata, iar ea nu se plangea. De ce altii ar fi facut-o? Ea era pentru toata viata iar restul doar pentru un an si li se parea atat de imposibil.

In realitate stiam ca rationamentul e gresit, eram constienta de ruptura produsa din cauza armatei. Relatia frate-sora isi modificase traiectoria si compozitia, in afara de cele doua componente de baza care si ele se transformau irevocabil.

Incapacitate de a vizualiza sacrificiile ambelor parti era evidenta si deteriorarea sentimentelor simtita. Distanta dintre noi mai mereu de nedepasit si refuzul de a comunica era pentru el un nou semnal al diferentei dintre cele doua medii. Apartinea amandorura dar in principiu nici unuia. Nu era acceptat integral in nici unul, se simtea exclus din amandoua. Acum sunt constienta ca o parte din mine i-o datorez, ca viziunea mea asupra realitatii a fost influentata de al meu frate.

Tot ceea ce pare normal si frumos in viata civila e anormal si non frumos pentru armata. Limita civila poate fi depasita, dar regulile superiorilor trebuie respectate.

Adaptarea la viata "obisnuita" pe care o parasisera cu ani in urma e una de convenienta caci oricand militarul de cariera te poate fermeca, dar niciodata nu i se va permite sa coboare de pe piedestal armata si ordinele.

...

O ultima intrebare: Eu ce astept?

Motto:"De rupi din codru o ramurea
Ce-i pasa codrului de ea?
Ce-i pasa unei lumi intregi
de moartea mea?" (G. Cosbuc-Moartea lui FULGER)

E atat de multa lume, sus pe mal, incat nu o pot cuprinde. E atat de usturatoare insistenta ochilor ei incat sangele mi se scurge din vene. In deznadejdea mea incerc sa privesc spre mal. De aici, de unde sunt, nu te zaresc prin multime. Daca as fi prin multime, acolo sus, tot nu te-as zari. Tu nu esti, degeaba eu sper. Privita de sus, de pe mal, sunt o razbatatoare. Eu stiu ca se inseala. De cate ori a avut lumea dreptate?

Lumea e sus. Asta o stiu. Mai stiu si ca eu sunt aici, jos. Aici - jos ai crede ca vorbesc despre o prapastie. Aici - jos nu e decat peretele unei stanci de care se izbeste marea. De fapt intre stanca si mare sunt eu. Privita de sus s-ar zice ca am indarjirea de a invinge neinvinsul. De aici, de unde sunt eu, nimeni nu ma poate vedea mai real decat mine. De aici, cat ma pot privi, eu am rani. Mainile ma dor, genunchii imi sunt ciuntiti si sincer iti spun ca nu mai rezist. Aici, cu mine nimeni nu e prietenos, nici stanca, nici valurile si nici macar albatrosii. De ce spune lumea ca natura e frate cu noi?

Nu-mi mai ramane dacat sa tip. Si tip. Nu ma aude nimeni. Natura nu vrea sa ma auda careva. "E rea natura" imi zic. Gresesc, e vorba de ineficienta comunicarii in societate, ar fi o idee mai plauzibila. Si iar ma amagesc.

Intre timp, cat am inceput din nou sa cuget, nimeni nu a incercat sa ma salveze. Ei cred ca nu am nevoie

Tu unde esti? Daca te-as zari macar in amintirea mea, as prinde aripi si as invinge natura. As urca pana sus si lumea m-ar felicita. N-ar sti ea motivul, impulsul hotararii mele. Atunci as primi lauri si m-ar iubi. Ar fi o iubire pamanteana. Si tu m-ai iubi. Daca de aici, de unde sunt, m-as arunca in mare as face-o caci ma fascineaza marea. As face-o pentru mine. Si lumea m-ar condamna. Ar crede ca m-am aruncat in mare pentru tine. Ironia sortii. N-ar sti nicicand ca a fost al meu vis, a mea placere. Si atunci nu m-ar mai iubi. Nici tu nu m-ai mai iubi.

O ultima intrebare: Eu ce astept?

...

Doar atat si numai atat, cu precizarea de rigoare: "in toata povestea asta care-i cobaiul?"

(text publicat in SSJ nr. 147, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi")

Hoitul, cand soarele-l mangaie, schiteaza un ranjet. Cand capul ti-l pleci spre mine zambesc tampit la gandul ca tu esti soarele meu. Zambesc tampit la gandul ca poti sa (ma) domini, ca vrei sa domini. Imi revine pregnant in memorie ideea de soare si tare as vrea sa iti spun ca din starv el nu se-nfrupta niciodata. Soarele nu-i decat vasalul vulturului.

Cam asta ar fi cadrul povestii. Si atunci te intreb daca ti-ar mai conveni rolul soarelui in piesa mea iar in cea regizata de tine sa fiu eu cobaiul?

Acum de ce nu-mi strigi ca am uitat de vultur - veriga de legatura intre noi? Ti-as raspunde atat de limpede ca nimeni nu-i simte lipsa.

...

Un bob de sare

E un brad reusit, anul asta. Al meu frate l-a decorat. L-a decorat asa frumos si asa de bine incat eu nu am unde sa mai pun ieslea. E un brad reusit, bradul de anul asta, dar eu nu am unde sa imi mai pun gandurile. Colindele mele nu mai incap in bradul acesta atat de frumos caci ele nu sunt in acelasi ton cu decoratiunile. Colindele mele abia mai respira printre cele frumos stilizate si primenite. Colindele mele sunt vechi, pe o parte deja le-am uitat partial, pe altele le mai fredonez cu teama sa nu cumva sa fac nota discordanta cu restul corului. Colindele mele trebuie sa fie resuscitate in invalmaseala evenimentelor de sfarsit de an. Ele nu sunt atat de importante fata de proiectul de pensie pentru parlamentari. Ei nu vor colindele mele, ei nu vor decat sa isi asigure batranetea, marindu-si pensiile, dar in acelasi timp sunt dispusi sa le suspende rentele sportivilor pe criterii morale. Nu-i asa ca cine nu are batrani sa si-i cumpere? Dar si colindele mele sunt batrane si nimeni nu mi-a venit sa le vand.

Printre colindele mele, pentru mine, oare mai incape cineva?

...

vrei sa iti spun?

(reactie la editorialul din numarul 149)

vrei sa iti spun? vrei sa auzi ca sunt oarba si ca nu vreau sa ma vindec?

vrei sa auzi ca in orbirea mea ii implic si pe altii si mai ales ii incurc?

vrei sa auzi ca nu exista un program suport pentru revista si ca orbecaim?

vrei sa mai auzi si ca nu facem nimic sa ne redresam?

vrei sa auzi cum strigam dupa ajutor si nimeni nu ne aude?

vrei sa auzi cum ca toti ne prefacem ca nu auzim?

si VREI SA MAI AUZI CA DACA TU RENUNTI S-A DUS DE RAPA TOTUL?

...

"Daruind vei dobandi"

(text publicat in SSJ nr. 151, numarul cu tema: "Dosar SSJ nr. 27 - Biserica si lumea")

Situati in contemporaneitatea "veacului religios"(fiind singura posibilitate de a supravietui, pentru ca admitand probabilitatea non-religiozitatii sale ne-am desfiinta ca umanitate) existenta unor inegalitati si diferentieri devine universala, globala (termen actual). Societatea umana contemporana se vede obligata a gasi solutii la aceste inerente inegalitati provenite din cultura, religie, mediu geografic etc.

Sentimentul excluderii sociale, ca ultima treapta a inegalitatii, determina frica omului de libertate. Urmand rationamentul unei relatii matematice, aceasta frica inhiba, la randul sau, instinctul individului de a mai actiona in vederea cuceririi fericirii. Odata atrofiat acest instinct, caci atingerea unui ideal (daca se identifica fericirea cu idealul) e pur omeneasca, fiinta umana traieste in anxietate si izolare.

Se pune intrebarea daca acest rezultat este produsul societatii sau vina apartine in intregime persoanei? Oricum ar fi abordata interogatia, raspunsul ar fi nefolositor atat timp cat premisele nu sunt corect evaluate. Trebuie vazut care e sursa insecuritatii si a excluderii (manifestata in cele din urma prin izolare voluntara).

Una din cauze s-ar putea concretiza in alternativele oferite de societate la problemele actuale (saracia, libera circulatie a persoanelor, traficul de stupefiante, terorismul, educatia etc.) Majoritatea indivizilor (caci in democratia inseamna majoritate) identifica fericirea cu bunastarea, in forma ei materiala.

Reducerea la minimum sau inexistenta unui spatiu privat (si aici timpul liber poate fi privit din aceasta perspectiva a teritoriului in care nimeni nu are voie sa patrunda fara acordul tau) a determinat amagirea individului prin propriile sale resurse.

In cele mai multe cazuri se pune accent pe o fericire apropiata, posibila (palpabila si eventual numarabila); "dobandirea" fericirii supreme (in viziune crestina: dragostea, linistea, egalitatea sau impacarea) fiind amanata din lipsa de timp, spatiu sau vointa.

Amanarea e o forma de lasitate care indeparteaza viitorul, determinandu-ne a trai la trecut sau prezent. Se uita adesea ca "daruind vei dobandi" (Steinhardt). Se ignora, si aici e de datoria crestinatatii de a interveni (in principal prin institutia sa - biserica), valorificarea la maxim a potentialului spiritual.

Acel "daruind vei dobandi" nu se refera la bunastarea ta din ale carei valorificari iti permiti a-i ajuta si pe altii.

Acest "daruind vei dobandi" e pur religios. Daruiesti din ceea ce nu ai. Dandu-le celor care vin la tine ceea ce ei asteapta de la tine si ceea ce tu stii prea bine ca in clipa aceea se poate intampla sa nu ai, te vei milui si tu din pomana facuta altuia.

"DAND LUMINA PE CARE NU O AI, O VEI AVEA SI TU." ( H. Michaux 1899-1988)

Niciun comentariu: