Radu Mirza







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Radu Mirza

"Mai tarziu"

(povestire publicata incepand cu SSJ nr. 55)

Prima data cand l-ai vazut aveai un an. Toata familia era adunata in jurul mesei si te sarbatorea. Nimeni nu a observat nimic. Dar in clipa cand a intrat in camera, falfaitul aripilor lui albe au stins lumanarea de pe tort. Toti au crezut ca tu ai stins-o, si au aplaudat. Dar tu l-ai vazut cum statea acolo, stralucitor si linistit. Ai fi vrut sa le spui si celorlalti, dar nu puteai vorbi inca. Asa ca ai intins mana in directia lui si ai inceput sa zambesti. Era frumos si plin de pace. Si ti-a spus asa: "Nu te teme, eu sunt trims sa te protejez. Isus te iubeste foarte mult. Sa nu uiti asta niciodata... si vreau sa-ti arat ceva..." Si a intins aripa spre tine, ca sa te asigure ca vorbeste serios. Atunci tu ai inceput sa razi, asa incat toti cei din camera si-au intors privirile intr-acolo. Dar nu au vazut nimic.

Iar tu, putin derutat, ai mai privit o data spre mesagerul stralucitor, si ai gandit: "Lasa-ma acum, e timpul pentru tort... mai tarziu". Si ti-ai infipt pofticios mana in tortul cu frisca. Toti au ras pe infundate, dar nici unul nu a observat ca lumanarea se stinsese din nou. Mesagerul plecase... Iar in locul lui, pe perete, se profila imaginea unei cruci din lemn masiv, noduros...

"Imi spunea bunica", a inceput mama ta sa explice, "ca atunci cand un copil rade asa fara rost isi vede ingerul pazitor. Ce naivi mai erau batranii pe vremea aceea..." si toti ceilalti rasera cam fara pofta si se intoarsera la paharele lor.

L-ai intalnit a doua oara cand erai la gradinita. Tocmai furasesi jucaria prietenului tau si ii rupeai linistit rotile, cand el te-a atins bland cu aripa pe umar: "Nu e bine..." "De ce?" l-ai intrerupt tu. "Asa a facut si el". "Da, dar tu nu esti ca el. Tu ai o chemare. Da-i te rog jucaria inapoi! Am sa-ti arat ceva..." "Mai tarziu", ai raspuns tu, fara sa gandesti. Atunci el disparu, iar in locul lui ramase imprimata pe perete imaginea unei cruci mari... numai ca, de data aceasta, pe cruce era rastignit cineva...

O petreceai pe EA spre casa. Era o dragoste spontana, sincera, dar cam emancipata pentru varsta ta. Ati ajuns in sfarsit in dreptul casei ei. Ai sarutat-o lung, posesiv. In momentul acela, peste tiuitul din urechi, parca auzeai estompat un imn de la biserica. "Maretul har... maretul dar... maretul far... maretul bar... asta e, maretul bar" si ai inceput sa razi sarcastic, mandru de gluma cu care ai stins acea licarire sfanta, precauta. Atunci l-ai vazut pentru a treia data. Nu mai era ingerul copilariei, cel putin nu mai arata asa. Era un batranel palid, cu palarie ponosita si riduri pe frunte. Dar tu ai stiut deindata ca era el. "Tinere, poate esti asteptat acasa. Cand eram eu de varsta ta..." "Invatai poeme de Shakespeare, nu?" i-ai taiat tu elanul cu cinism. "Uite, as avea eu un poem pentru tine..." "Lasa-l, iubitule, e doar un batranel ramolit", domoli ea situatia. "Te invit la o cafea". "Nu te du", insista batranelul. "Vino cu mine, am sa-ti arat ceva important!" "Si ea are", ai ranjit tu sfidator. Ea rosi. "Cine e mosu' asta?" intreba ea. "N-are importanta, o cunostinta veche... poate prea veche. Crezi in ingeri pazitori?" "Da", zise ea cam fara convingere. "Si eu. Ce se aude cu cafeaua aia?" "Nu te du!" aproape ca implora batranelul. "Crede-ma, stiu ce spun... vino cu mine chiar acum! Trebuie sa-ti arat ceva!" "Mai tarziu"... ai apucat tu sa indrugi, dar ti-ai dat seama ca mai spusesesi asta inainte... "Du-te, te ajung din urma..." Ai privit-o inapoi pe ea si i-ai tras cu ochiul. Ea te-a luat de mana, tulburator si la fel de posesiv, si te-a tarat sagalnic pe scari. Usa s-a trantit in spatele vostru. Pe trotuar, un vartej de frunze moarte si praf indica locul de unde batranelul tocmai disparuse... dar pe peretele cladirii se profila clar umbra crucii cu rastignitul. Nu aveai cum sa o mai vezi. Dar de data aceasta, in partea dreapta a crucificatului se mai ivi o cruce...

Te deplasai agitat cu masina pe autostrada. Ai inceput sa vorbesti singur: "Am servici bun, nu ma deranjeaza ca platesc pensie alimentara... dar de ce m-a mintit? Parea serioasa si profunda, cu intentii sincere... Dar nu are rost sa ma mai consum. Viata merge inainte, iar eu vreau sa tin pasul cu ea. De astazi inainte nu ma va mai depasi nici o situatie". Si, ca sa te asiguri, ai inceput sa apesi nebuneste aceleratia, imbatandu-te cu senzatia ca detii controlul situatiei. Masina raspundea, si incepeai sa te simti bine ca in sfarsit esti ascultat fara rezerve. In clipa aceea, el aparu ca din senin pe bancheta din spate. Ai avut un soc, ai smucit volanul brusc, dar din orgoliu ai inceput sa joci rolul indiferentului. "Opreste, trebuie sa vorbim", zise el. "Ce te aduce din nou?" l-ai intrebat afisand absenta, desi clocoteai. "Vreau sa discutam... si sa-ti arat ceva foarte important." "Si eu vreau sa-ti arat ceva." Ai scos atunci din buzunarul de la piept fotografia ei si ai mototolit-o in scrumiera. Apoi ai inceput sa cauti bricheta. "Vezi, o iubesc cu foc..." ai zis nervos si caustic, continuand sa apesi acceleratia. "Opreste, trebuie sa-ti arat ceva." "Si eu vreau sa-ti arat cum se topeste ea de foc pentru mine." "Opreste acum!" "Mai tarziu", ai apucat sa raspunzi, in timp ce aprindeai bricheta. Ai apropiat flacara de scrumiera si te-ai bucurat sa vezi flacarile verzui jucand pe chipul ei. Ai ridicat apoi privirea, si ceea ce ai vazut te-a paralizat: in fata ta stationa un autobuz. L-ai izbit din plin. Nu ai mai avut timp sa vezi ingerul tasnind drept in sus prin capota. Dar ciudat... ai simtit o eliberare noua, care depasea toate experientele tale de pana atunci. Ai iesit putin tulburat prin parbriz. Te-ai ridicat incet, ai privit inapoi spre trupul strivit de masina. Erai tu... desfigurat, iti produceai mila, compasiune. Dar ai continuat rolul de cinic, te-ai intors si ai plecat spre autobuz, erai curios. Lumea era alertata. Nu te impresiona. Dar deodata ceva te-a inghetat: pe autobuz se vedea limpede o cruce cu un om rastignit. Pe flancuri mai erau doua cruci. Iar rastignitul, agonizand, implora: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" "Pare a fi Isus Christos", ti-ai spus, usor afectat. Apoi ai intors spatele, si te pregateai sa pleci, cand un mare cutremur a sfasiat maruntaiele pamantului, sfartecand autostrada ca pe o carpa. Atunci soarele s-a intunecat, si o bezna groasa a inghitit orizontul. Ai mai auzit doar cuvintele: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". Si apoi a fost liniste. Se sfarsise ceva...

Imaginile pe care le vedeai pareau cunoscute. Un tort cu frisca, o lumanare stinsa, un inger binevoitor, o masinuta stricata, corul care canta “Maretul har”, prietena ta si cafeaua ei foarte amara, batranelul cu palaria ponosita, autobuzul... toate se derulau cu o viteza incredibila. Si, incet-incet, o camera alba de spital. Trupul intins pe masa de operatie, desfigurat. Te simteai strain, intr-un loc neprimitor. Pana cand ingerul aparu din nou, la fel de linistit ca intotdeauna, dar evident deprimat. “Am tot incercat sa-ti arat ceva, dar nu ai avut timp sa ma asculti”. “Imi pare sincer rau”. “Era important pentru tine”. “Acum stiu. Crezi ca e prea tarziu”. “Important e ce crezi tu”... “Cred, Doamne... ajuta necredintei mele...” Si ai inceput pentru prima oara sa plangi. Dar ai observat ca nu mai aveai lacrimi... “Bine”, a zis el, “uite ce doream sa-ti arat de la inceput”. Si intinse aripa spre peretele alb. De indata, pe suprafata curata, se ivira trei cruci: pe cea mare din mijloc, un Imparat rastignit, cu o cununa de spini pe frunte; pe celelalte doua cruci, doi oameni a caror fata nu o puteai vedea, dar se auzeau blestemele soptite cu batjocura. Imparatul Se ruga: “Tata, iarta-i ca nu stiu ce fac”. Atunci cel din stanga zise cu indarjire: “Mai tarziu”... Fulgerat, te-ai intors spre inger. “Da, tu esti... si asta am tot incercat sa-ti spun”. Atunci te-ai rugat sincer cu credinta, sfasietor, pentru prima data: “Doamne, adu-Ti aminte de mine cand vei veni in Imparatia Ta!...”

In clipa aceea, fara sa auda sau sa vada nimic, medicii care roiau in jurul cadavrului tau s-au dat un pas inapoi, ingroziti. In timp ce tu te ridicai incet in capul oaselor, ai mai apucat sa auzi, ca dintr-o alta lume, cuvintele Mantuitorului: “Adevarat, adevarat iti spun, ca astazi vei fi cu Mine in Rai”...

Dedicata Domnului Isus Christos, Mantuitorul lumii...

Niciun comentariu: