The Salt Street Journal nr. 27



saptamanal de cuvinte proaspete

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Danut Manastireanu, Dan Gheorghiu, Marin Cantea

Cuprins: Editorial, Prima stire, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Perspective teologice, Raftul de carti, Cinquecento, Miezonoptica, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Cronica cinematografica, Un bob de sare, Nostalgia, Un alt bob de sare, Sunt tanar, Actualitatea, Curier&Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

(prima parte)

Cine a simtit desertaciunea surade calm si intelept in fata succesului. Cine a cunoscut desertaciunea priveste vigilent spre apatie si renuntare. Cine a trait desertaciunea pune multe seminte in pamant, ca cele pregatite sa se nasca sa o faca, iar roadele le priveste ca pe o binecuvantare, si nu uita ca multe seminte nu au adus rod.

Cine a simtit succesul surade calm si pregatit in fata desertaciunii. Cine a cunoscut succesul priveste vigilent spre mandrie si sminteala. Cine a trait succesul pune multe seminte in pamant, ca cele putine si vrednice sa aduca in continuare rod, iar roadele le imparte cu sudoarea de pe frunte si cu cel de aproape, si nu uita ca multe seminte au un rod amagitor...

Desertaciunea este o amagire tulbure si amara, iar succesul este o amagire tulbure si dulce. Si fiecare dorim sa cunoastem o singura varianta. Care? Cel mai mare succes este sa fii credincios, asta intr-o Romanie “acvatica”- in care nu poti respira. Succesul credintei se masoara in consecventa, maturitate si roade. Succesul credintei se dovedeste si se confirma tarziu, de aceea fara rabdare si claritate nu se ajunge nicaieri. Succesul credintei este validat doar de Dumnezeu, oamenii doar comenteaza...

(a doua parte)

Cum l-am cunoscut pe Chris - prima serata HAR si SSJ



Dragul meu prieten, Vineri, seara, am fost impreuna cu Chris la balul bobocilor de la Colegiul “Richard Wurmbrand”, si asa am vazut o generatie ce a marturisit bucuria de a invata intr-o forma alternativa de invatamant. Dar iata ce pasiune au elevii pe primul loc: calculatorul. Si iata ce doresc cel mai mult: sa ajunga in America. Pentru un observator atent aceste informatii arata cel putin doua lucruri: a) Ei sunt o generatie a informaticii, dar, vai, nu a spiritualitatii. b) Romania nu este locul optim pentru afirmare si parasirea patriei se face cu minime regrete. Desigur, ei sunt cu un pas marunt in lumea adulta, dar asta nu le minimalizeaza universul. Am remarcat efortul profesorilor de a ramane pana seara tarziu.

Sambata am dorit sa arat orasul invitatului meu, dar dulcele targ era paralizat de vizita Presedintelui Moldovei. La pranz, am avut o intalnire cu intreaga redactie a SSJ, si Chris a ramas surprins de... sa nu ne laudam singuri. El ca muzician nu e nici mare, nici mic, dar pune suflet in ceea ce face. Am spus nici mare, nici mic, pentru ca nu am alte instrumente de clasificare, si stiu ca stilul, valoarea, talentul, creativitatea, mesajul sunt criterii discutabile. Sufletul nu e un “ceva” discutabil si negociabil, el e cald sau e rece, el e viu sau e mort. Luni seara a debutat proiectul nostru de organizare a seratelor, sala a fost plina si eu cred ca fiecare a plecat cu ceva. Da, a fost zgomot, eu i-as spune muzica. Da, au fost balbaieli, eu as spune nesincronizare si nepricepere. Da, a fost suficienta desertaciune, eu i-as spune clipa, amagire, amintire, speranta, mangaiere, frumusete...

PS: Leonard a fost o surpriza placuta pentru toti.


(recomandam a se vedea "Imagini si texte despre seratele 'Har' & SSJ")


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Prima stire

Intre 13 si 15 Octombrie, s-au desfasurat manifestarile dedicate “Sarbatorii Iasului”. Manifestarea principala are un caracter religios si se desfasoara in jurul Cuvioasei Parascheva. Ea este considerata protectoarea Moldovei. Acest eveniment produce un adevarat pelerinaj pentru crestinii ortodocsi din alte localitati, dar este si un prilej pentru venirea multor personalitati religioase, politice, culturale. In acest an au participat Presedintele Romaniei Dl. Emil Constantinescu, Ion Iliescu, Teodor Melescanu.

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (XXI)

Se pune intrebarea: cum ar putea rugaciunea, aceasta expresie a inchinarii aduse de om lui Dumnezeu, sa fie atat de usor supusa riscului contrafacerii, de a sluji minciunii, de a duce la idolatrie?

Conform mesajului evanghelic, rugaciunea este ceva foarte sensibil, care usor poate denatura in fals. Mijlocul, si rugaciunea e un mijloc, e o cale, poate deveni scop. Aici e un punct insemnat. Expresia exterioara, supralicitarea formei creaza usor iluzia adevaratei inchinari. Fortarea omului prin rit si metoda, prin influenta de masa si psihologica dau impresia penetrarii spatiului dintre Dumnezeu si om si ca astfel omul este ascultat. Asa au facut odinioara proorocii lui Baal si asa faceau si paganii din vremea Domnului pe pamant, asa faceau si unii dintre cei ce se credeau sfinti. Insa rugaciunea este ceva tainic si discret, ceva foarte personal care nu poate incape in canoane, metode, tipicuri. Ea este un dialog in care fiinta omului se deschide in toata libertatea, adresandu-se persoanelor divine. Chiar daca Christos precizeaza ca inainte de a se ruga omul, Dumnezeu cunoaste cererile sale, rugaciunea nu devine superflua, fara vreun folos. Atunci pentru ce trebuie sa ne rugam?

Pentru ca lui Dumnezeu ii place sa auda glasul omului. Rugaciunea este cale si nu scop in sine. Aceasta este esenta rugaciunii. Dumnezeu asteapta cu interes rugaciunea omului, pentru ca ea este masura cu care omul masoara lucrurile pe care Dumnezeu deja le stie, dar masura o asteapta. Ce este aceasta masura? Este expresia de sine a omului prin care el acorda valoare si importanta lucrurilor inaintea lui Dumnezeu. Cand rugaciunea e facuta la norma, din obligatie, impins de mediu, de cineva anume, de obisnuinta, ea isi pierde semnificatia. Rugaciunea este mereu o aventura noua, pentru ca fiinta omului devine mereu spre Dumnezeu. Lucrurile din jur capata mereu valente tot mai adanci, lumea e vazuta cu ochii maturitatii; rugaciunea este o prezentare responsabila si actuala a lucrurilor inaintea lui Dumnezeu.

Cand rugaciunea e stereotipa, cand la rugaciune se repeta mecanic aceleasi cuvinte, aceleasi formule, aceleasi probleme si la acelasi nivel, atunci avem de-a face cu o stare de incremenire, de stagnare, de intuneric. Cand rugaciunea e facuta ca un scop in sine, ea isi pierde rolul. Ea nu mai este adresata lui Dumnezeu, ci omului, idolului. Aici nu evorba ca cineva nu se roaga, sau nu posteste, sau nu face fapte bune, doar toate sunt cai ale luminii, ci de sensul tuturor acestora.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Danut Manastireanu



Perspective teologice

Doua faze ale procesului de prezentare a marturiei crestine

Francis Schaeffer, in cartea lui The God Who Is There [Dumnezeu care exista], vorbeste despre doua faze ale procesului de prezentare a marturiei crestine. El vorbeste mai intai despre pre-evanghelizare, si apoi despre evanghelizarea propriu-zisa.

Prezentarea marturiei evangheliei, evanghelizarea propriu-zisa, spune el, este aceeasi la oricine. Procesul de pre-evanghelizare, insa, este unul cu atat mai complex, cu cat omul respectiv este mai cultivat si, eventual, mai departe de o decizie pentru Cristos, mai departe de intelegerea crestina a realitatii. In procesul de pre-evanghelizare datoria noastra este de a intra intr-un dialog cu persoana respectiva, pentru a elimina acel sistem de protectie, de justificari cu care omul incearca sa isi acopere sentimentul de frustrare pe care il are, pentru ca traieste practic intr-o constanta lupta cu realitatea.

Francis Schaeffer mai spune ca lumea este creata de Dumnezeu, si atunci a trai ca si cand Dumnezeu nu exista, ca si cand lumea ar exista la intamplare, aduce in viata fiecarui om care traieste acest tipar, o tensiune teribila. Nimeni nu poate trai sub o asemenea tensiune dezgropata, la lumina, pentru ca ar innebuni. Si atunci oamenii incearca sa isi mascheze aceasta tensiune sub tot felul de justificari


(textul “Perspective teologice” poate fi citit integral in "arhiva de aur" – Danut Manastireanu)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Octavian Paler - “Apararea lui Galilei”

Destinul acestei carti este ciudat, exista o prima varianta scrisa de autor la varsta de cincizeci de ani, in perioada in care “inchizitia comunista” era activa, si o alta varianta scrisa la varsta de saptezeci de ani (varsta la care Galilei a abjurat), in perioada in care problema cenzurii nu se mai punea. Prima varianta ataca o tema citita printre randuri, spinoasa, si anume: ce compromis poate face un intelectual fata de ideile sale, silit de regimul sub care se afla? Daca prima varianta este scrisa pe un ton sever, a doua cunoaste un ton mai bland si pune urmatoarea intrebare: pana la ce prag trebuie sa-ti iubesti viata si dincolo de ce prag trebuie sa renunti la ea? “Acum, am saptezeci. Intre timp, am priceput ca disperarea este o forma de a iubi si ca orice mare iubire are, in adancul ei, ceva tragic. Drept care mi-am dat seama ca, la saptezeci de ani, o zi cu soare poate valora , uneori, mai mult decat eroismul.”

Destinul fiecaruia dintre noi este ciudat, exista o varianta ideala si visata, parcurgand varstele implinim sau nu din ce am dorit, uneori ne lovim de “inchizitii” sangeroase si neinduplecate, alteori suntem chiar noi “Inchizitia”. Si o alta varianta concreta si naucitoare, in care realitatea nu lasa loc intrebarilor, si aici exista “inchizitie” si adevaruri, zile senine si nopti nedormite...

Aretta Bazdara



Cinquecento

“Totul este in noi, opera noastra este un fel de jurnal” Pablo Picasso

Tizian (1477-1576) este unul dintre cei mai reprezentativi pictori ai scolii venetiene. Operele sale impresioneaza prin savanta compozitie, prin echilibru interior, perfectiunea frumusetii feminine si coloritului, unde se simte, in mod clar, influenta lui Giovanni Bellini, caruia Tizian i-a fost elev. Lucrarile sale cuprind o tematica dintre cele mai variate: subiecte religioase (“Inaltarea Mariei”), portrete si autoportrete (“Omul cu manusa



“Papa al III-lea”, “Autoportret”), compozitii (“Dragoste sacra si dragoste profana”).

Lucrarile sale plac – de ce? Privindu-le intelegi un mister – misterul culorii?, misterul formei?, misterul atmosferei? Un mister care mereu si mereu se adanceste... acolo unde din ceasuri reiese ce zamisleste cuvantul neingaduit sau nepermis... : MISTERUL. Incepe acolo unde printr-o pornire neexplicata sau printr-o slabiciune permisa, omul, cautatorul tipa: vreau a cunoaste...

Stai... acum pune mana la inima... Ce mister te-a facut sa existi?... Cautatorule, tipa: VREAU A CUNOASTE!...


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Miezonoptica
“Fiecare are dreptul la banalitatile lui!”

Am iesit sa vad un fluture clatinat de vant. Am iesit sa vad un vultur clatinat de vant. Am iesit sa vad un zmeu de hartie rostogolit pe cer. Un copil alerga cu bratele desfacute. Suradea si striga: “Sus, sus!” In bratele lui cuprindea fericirea. Universul se concentrase intr-o picatura, picatura strangea impreuna, tatal (ce inalta), zmeul de hartie. Fericirea se afla asezata in ochi de copil. Am iesit sa vad un fluture clatinat de vant. Am iesit sa vad un vultur clatinat de vant. Am iesit sa vad un zmeu de hartie rostogolit pe cer. Rostogolit pe cer in surasul luminii, striga: “Sunt liber, puternic si stapan!” Dar era controlat, dependent, supus unei maini. Vazandu-mi chipul mirat si indurerat el mi-a spus: “prietene, eu stiu ca sunt strans intr-o mana, dar firul ce ma tine e viata (inima) mea si palma ce ma poarta e a celui ce m-a facut.” Am iesit sa vad un fluture clatinat de vant. Am iesit sa vad un vultur clatinat de vant. Am iesit sa vad un zmeu de hartie rostogolit pe cer. Simteam si aflam iubirea mainilor ce ma ocrotesc, pretuiam caldura palmelor ce ma poarta si cum nu as fi pretuit bunatatea palmelor ranite. Ranite! (Eduard Orasanu)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

BUCURIE

Sa tineti steagul milei sus:
Roditi in Tara doar Iubire,
Strangand in cinste mai presus
Stramosii nostri-n adormire.

Sa fiti in Neamul de eroi
Un brau de veghe milenara,
Sa nu se stinga slava-n voi
Sa ardeti - Jertfa peste Tara.

Va fie noaptea doar popas
Dar nu si drum de-nstrainare
Si treceti bine prin impas
Cu Tara-n piept izbavitoare.

Cand greul crud va va lovi
Sa fiti ca Stefan - Inaltime
Sa poata Tara-n voi privi
Ca printr-o arca din vechime.

Cand zorii va vor cauta
S-aveti in Tara Semintie
Sa poata slavile canta
Ce-ati semanat in bucurie.
10-12 iunie 1982

(publicata in rev. "Cronica" nr.17 (871) / 06.VI.1983, p.4)


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Schimbari, crize, rupturi (IV) - A face fata incercarilor vietii

Crizele imprevizibile
Cu toate ca sunt de cu totul alta natura, aceste crize sunt inevitabile pentru noi toti. Ele ne zdrobesc din plin si, in mod curios, gasim acea forta vitala care ne ajuta sa le depasim. Cand un eveniment imprevizibil ne doboara, in acelasi timp ne face sa cautam solutii pentru a iesi la suprafata. Confruntarea cu moartea, suferinta unei persoane apropiate, boala sau accidentele grave, pierderea serviciului si a statutului social, rupturile amoroase sau afective bat parca la usa fiecaruia. Suntem cu totul coplesiti sau pierduti, dar fiecare riposteaza cu resursele proprii, cautand solutii.

Suferinta nu cunoaste ierarhie. Aceeasi pierdere mai putin importanta pentru unul, ar putea fi dramatica pentru altul in raport cu experienta si istoria lui personala.

Este mai grea pierderea unui copil decat cea a sotului? Poti supravietui dupa un accident sau o boala care-ti va afecta toata viata? Cum poti depasi o dragoste tradata? Chiar daca pentru aceste intrebari nu exista o regula absoluta, resursele fizice si psihice par mult mai puternice decat abandonarea de sine si depresia. Aceste resurse izvorasc tocmai din atingerea unei limite a groazei si disperarii si sunt suficiente cazuri de persoane cu nevoi speciale sau bolnavi gravi care gasesc energia de a lupta cu viata iesind invingatori. Apoi, depasirea uni doliu aduce energie si constientizeaza o persoana pentru ca acum se joaca mizele esentiale: abandonarea fantasmelor si a visurilor, si confruntarea cu propria moarte. Pentru unii poate fi prea mult. Ei nu reusesc sa depaseasca aceste crize si raman stagnand in depresie sau se sinucid.

Este greu de stiut din ce motive unele solutii devin fatale si de ce un individ ajunge sa renunte sa mai lupte cu viata. Prin rani ireparabile care apar foarte violent, prin incapacitatea de a transpune in cuvinte propria durere noi urcam intotdeauna o treapta in plus fie spre disperare sau moarte, fie spre mai multa maturitate. Filosofia nietzsciana se dovedeste astfel a fi reala: iesind din pesimism, Nietzsche recunoaste toate experientele negative, nenorocirile pe care viata i le poate rezerva omului: trebuie “sa faci din disperarea cea mai profunda, speranta cea mai invicibila” printr-un eroic efort de vointa si de imaginatie, pentru ca in mod real, ceea ce nu te doboara te face mai puternic!


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Marin Cantea



Cronica cinematografica

In articolul trecut am promis cititorilor revistei ca o sa continuu prezentarea filmului "Razboiul stelelor", episodul I "Amenintarea Fantomei".

Am pomenit in randul trecut de o filozofie a filmului. De fapt este vorba de o noua religie pe care o propaga filmul. Pentru cei ce au vizionat sau vor viziona filmul, le atrag atentia ca acesta este un film SF si deci si elementul religios pe care-l propaga apartine fantasticului. Dar aceasta este mai greu de crezut de unii oameni intrucat religia promovata este "mantuitoare" si aducatoare de pace. Si cati oameni nu cauta acest lucru? Oare mai trebuie spus ca "sfintii" noii religii (alias cavalerii Jedi) au puteri supranaturale si izbavesc oamenii de rau?

Dumnezeul acestei religii este numit Forta. El este un dumnezeu atat al binelui cat si al raului, o impletire greu de impletit, o impacare intre 2 elemente care sunt imposibil de impacat. Forta deci, are o parte buna si o parte intunecata, iar fiintele cosmice pot alege de cine sa fie calauziti, de partea buna sau de partea intunecata a Fortei.

Si fiindca traim in vremurile din urma ale Bisericii crestine, cand aceasta este acuzata ca nu mai implineste si nu mai raspunde tuturor nevoilor spirituale ale omului, dar fiindca este greu inca de abandonat de catre multi oameni, noua religie vine cu o denaturare (sau chiar parodiere) a crestinismului. Astfel, se naste un “Mesia” care este conceput de Forta intr-o femeie, fara barbat. Acest “fiu al Fortei” este inzestrat de aceasta cu puteri paranormale si potrivit scrierilor vechi va aduce echilibrul in Forta. Sub calauzirea Fortei, acest “Mesia” va izbavi cosmosul de rau. Alt exemplu este cel a cavalerilor Jedi care atunci cand se despart folosesc formula de salut “Forta sa fie cu tine”. La prima vedere ai impresia ca Forta este un dumnezeu impersonal, dar cand te gandesti ca acesta poate concepe intr-o femeie un Mesia si ca are o ratiune proprie dupa care exista si conduce intreaga existenta potrivit acestei ratiuni, iti dai seama ca esti pus in fata unui dumnezeu persoana asemeni Dumnezeului crestin.

In anii '80 cand au aparut cele 3 episoade ale filmului pe marile ecrane, oamenii puteau cu usurinta sa faca distinctia intre SF si realitate. Acum insa, am teama ca noile generatii vor confunda SF-ul cu realitatea, vor accepta sincretismul religios, vor cauta si vor urma un “izbavitor” care “ii va salva de la rau” in planul acesta pamantesc, vor asculta de glasul inimii si nu de cel al ratiunii, vor uita de un Mantuitor care ne-a impacat cu Dumnezeu, de o Lumina care a biruit intunericul si care nu poate sta la un loc cu intunericul.


(textele din "Cronica cinematografica" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Marin Cantea)

Alina Simion



Un bob de sare

Limanul, o raza de soare in atata disperare. Nu putea fi decat scaparea dintr-o imensitate involburatoare de deznadejde. Acest tarm reprezenta dorinta de statornicie, lucru firesc dupa atatea iluzii desarte. Dar si acest ultim lucru imi fusese refuzat. De ce? Pentru ca nici macar nu existase acolo vreun liman, pentru ca fiinta mea nu avea sa cunoasca inca senzatia de debarcare. Si cand te gandesti ca totul parea atat de real !

Aretta Bazdara



Nostalgia
(o pagina de proza in serial)

4. Urme de pasi cauta campul. Se aud vorbe... se simt atingeri... Urmele una langa alta se identifica, urmele se strang una in alta cunoscandu-se. Langa urme - umbre de trup, in cautare de loc. Acelasi camp calm, cu florile sale, cu vantul sau. Aici, acolo o floare... mi-a fost candva trup... demult un trup cu urma si cu umbra. Se aud rasete... Curios lucru rasul. Ce te face sa razi? Ce te face sa ma auzi razand? Campul tace, dar, e o tacere mai mult fortata, tace din teama, teama de a nu deranja cumva urma si umbra ei. Tacerile acestea lungi, zamislite din teama ma fac sa fiu trista. Tacerea ma deprima atunci cand teama isi face locuinta in mine, ma cheama la masa si-mi ofera... o alta portie de teama. Campul tace... asa cum mortii tac, dupa ce au vorbit prea mult si nimeni nu i-a auzit. Tacerea smulge din ceasuri noaptea ce se lasa peste urmele umbrei de trupuri. Trupuri dormite acolo, trupuri impletite din ceasuri tinere, nestiutoare de taine... si urma ma duce, peste gand, la o alta urma, alt trup. Trupurile se cheama unul pe altul intr-un limbaj necuvantat inca, sau poate intr-o veche si uitata limba, numita moarta. Sunt trupuri tinere din acelea ce parca se iubesc. Aici, in tacerea campului, moartea si iubirea se cununa... mor clipe, se nasc iubiri... mor iubiri, se nasc clipe... Din aceste trupuri mi-as face sicriu... sa dorm linistita, sa am alaturi si moartea si iubirea, sa le vad pe una si pe alta... Trupuri ce se cheama. Se aud rasete. Ce te face sa razi? Ce te face sa ma auzi razand? Ce joc neinteles... cata perfectiune in stangacie, cata frumusete, cata pasiune din care au harul de a gusta cei mai fericiti. Asa multe flori. “Sa legam floare cu floare sa facem coronita pentru tine.” Florile saruta tamplele ce sunt iubite. Asa multe flori. Campul tace.


(textul integral “Nostalgia” se poate citi in “istoria SSJ-ului in sase desene” – Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Pe cand zaceam la marginea pacatului,
Am simtit inima chinuindu-se sa bata,
Am simtit razvratirea sufletului,
Am gustat din mireasma florilor ofilite,
Si am inteles ca viata nu va mai fi niciodata la fel...
Pentru ca soarele nu va mai darui aceeasi caldura.
Am vazut poarta ce inchidea Raiul
Si-am zgariat cu unghiile lemnul umed,
Am incercat s-o deschid dar n-am putut sa intru...

Ionut Apostu



Sunt tanar

Timpul... Spatialitatea timpului... O chestie tare ciudata... E drept ca la romani timpul nu are valoare. Si daca are valoare nu este pretuit cum trebuie. Dar ce este mai interesant este ca influentele „temporale” ale Occidentului sunt tot mai evidente: timpul inseamna bani, totul este „instant”, „fast”. Dar eu, unul as defini timpul ca fiind Dumnezeu, si fie ca vrem, fie ca nu vrem peste tot sunt 24 de ore si timpul are aceasi importanta. Ca noi o negam, de aici si non-valoarea timpului. Dar de ce am ales tocmai acest subiect in aceasta rubrica? Pentru ca tot mai muti tineri incep sa ignore importanta timpului, a lui Dumnezeu... As vrea ca timpul sa mai stea cateodata si sa ne dea ragazul de ne gandi la Cel care a creat timpul, la Cel care este Timpul. Si fiindca noi nu suntem atemporali ni se pare ca timpul fuge, ca timpul sta sau se deplaseaza mai incet. Stateam intr-o pizzerie si asteptam... de vreo jumatate de ora sa mi se aduca pizza. Si mi-a sarit in ochi un ventilator care era in geam si se invartea... se invartea parca prea incet pentru un ventilator. Si ma gandeam ca poate asta a fost intentia: afara, unde totul se scurge parca prea repede nu ai timp sa meditezi, sa te apropii de Dumnezeu insa se mai gasesc locuri in care totul este altfel... Un ventilator... acelasi timp... acelasi Dumnezeu ! Ce ar fi daca am da Timpului respectul cuvenit, mai intai noi care suntem cu inima tanara, ca apoi sa descoperim adevarata valoare a acestuia...

Epilog: Sper ca nu ati uitat ca fluturii inca mor desi sunt limitati in timp...

Actualitatea

„Centrul Crestin Iasi”

In toata forfota care a fost zilele acestea in Iasi, cu ocazia „Sarbatorilor Iasului”, tineri de la „Centrul Crestin Iasi” au impartit oamenilor veniti in Iasi, tractate cu versete din Scriptura. Scopul a fost acela de a spune oamenilor care este „adevaratul Dumnezeu si ca lui ar trebui sa ne inchinam”. Totodata in ziua de 14 octombrie, orele 18.00 a avut loc la Clubul C.F.R. un seminar cu tema: „Adevarul biblic despre inchinare”, sub organizarea aceluiasi „Centru Crestin Iasi”. Acest seminar a avut ca motto Exod 20 : 3-6

"New Generation Magazine"

Zilele acestea a aparut la Iasi un news-letter intitulat „New Generation Magazine”. Salutam aceasta aparitie, si totodata aceasta initiativa a fr. Ioan Dupu. Aceasta aparitie se adreseaza generatiei tinere dornica de ceva nou”. Cei interesati pot scrie la : (...)

Curier & Posta redactiei

Titus P. (Los Angeles): (al doilea mesaj. n.r.) Cat de mare este Dumnezeul tau?
Ce s-ar fi intamplat daca Moise ar fi incercat sa calculeze tot ce ar fi avut nevoie ca sa indeplineasca porunca lui Dumnezeu? Una din cele mai mari minuni aritmeticale din lume a fost necesara in desert. Moise a condus poporul lui Israel in desert acum ce va face el cu ei? Trebuie sa fie hraniti, si sa hranesti 3 milioane si jumatate de oameni se cere multa mancare, in concordanta cu US Army Quarter master General, Moise avea nevoie de 1500 tone de mancare pe zi, umpland doua trenuri lungi de o mila. Pe langa aceasta, sa ne amintim, ca mancarea trebuia gatita in fiecare zi (si apoi ca trebuia sa fie incalzita mancarea, si ca pe deasupra daca cineva-ti spune ca nu se face frig noaptea in desert, sa nu-l crezi...). Deci, numai pentru gatit ei aveau nevoie de 4000 tone de lemn, asta ar fi inca cateva garnituri de tren, fiecare de o mila lung, si aceasta doar pentru o zi. Ce sa mai vorbim de 40 de ani!!! Hai sa nu uitam de apa. Daca ar fi fost nevoie numai de apa de baut si de spalat vasele, (sa nu socotim sa faci baie) ar fi fost nevoie de 11 milioane galoane pe zi, asta ar insemna un tren cisterna lung de 1800 mile!!! Si inca ceva, ei trebuiau sa treaca Marea Rosie intr-o noapte. Acum, daca ei treceau pe o cale mai ingusta (ca doua linii de trafic) ar fi avut nevoie de 35 de zile, si de o linie de 800 de mile lunga, ca sa treaca pe malul celalalt. Deci ca sa treaca intr-o noapte, drumul trebuia sa fie lat de 3 mile asa ca ei sa umble cate 5000 umar la umar. Ganditi-va si la aceasta, ca de fiecare data cind ei trebuiau sa aseze tabara peste noapte, era nevoie de un loc asa de mare cat insula Rhode Island, sau de 750 mile patrate. Credeti ca Moise a stat jos si a incercat sa-si dea seama de logica acestor lucruri pe care Dumnezeu i-a cerut sa le faca inainte de a iesi din Egipt? Nu cred. El a avut credinta ca Dumnezeu va avea grija de toate. Haideti sa avem curaj, caci este exact acelasi Dumnezeu intr-adevar, aceasta ar fi fost un lucru mare pentru orisicine ar fi incercat sa coordoneze tot ceea ce era nevoie ca sa conduca poporul Israel afara din Egipt. Nu-i de mirare ca Moise a incercat sa se scuze cand Dumnezeu i-a incredintat prima oara aceasta lucrare. In cele din urma a fost convins (prin credinta) si a inceput astfel exilul Israelitilor catre tara promisa. Totul a fost bine cat ei s-au increzut in Dumnezeu (ca si noi azi! – nu‑i asa?). El a impartit Marea Rosie, si ei au murmurat ca trebuiau sa umble, au primit mana din cer, si tot nemultumiti au fost, apoi. Le-a aratat dragoste si calauzire dar ei s-au inchinat la un vitel de aur. El le-a aratat tara promisa si apoi s-au infricat (infricosat. n.r.) sa mearga acolo sa traiasca. Se pare ca Dumnezeu a avut o mare intelegere fata de plangaretii Lui copii. Noi suntem bucurosi ca nu trebuie sa ne ingrijim de toata logistica acestei iesiri. Noi avem un Dumnezeu mare, care este destul de mare sa ne iubeasca pe toti. Si nu credeti ca-i asa de mare incat sa ne ierte pacatele noastre, si sa ne duca in tara promisa?

Traducere de pe internet... nu este necesara autorizare pentru reproducere


Florin & Ofelia Faur (?): Multumesc pentru revista. Cum ati ajuns in posesia adresei mele? Sunt destul de interesante articolele, dar parca prea scurte. Ati putea sa le lungiti? Indiferent de aceasta, trimiteti-mi, va rog, revista in format text. Multumesc, Domnul sa va binecuvanteze.

Nota redactiei: Despre lungimea articolelor, e drept ca sunt scurte, dar acesta este stilul in care am ales (si suntem siliti) sa scriem pentru ca, nu uitati, revista cu toate rubricile inseamna un mesaj lung pentru posta electronica. Multumim.

Ioan Daneti (Puiu) [?]: Multumesc pentru placuta surpriza, Domnul sa va binecuvanteze lucrarea! As dori, desigur, sa primesc in continuare revista. God bless you.

Nota redactiei: Ne bucura sa facem surprize placute. Este placut sa afli ca munca ta este apreciata, in cazul nostru este vorba de faptul ca revista este citita. Numai bine!

Adrian - Daniel ILAS (Deva): Dragi editori, Va multumesc pentru acest numar al revistei. Mi-a placut mult si de asemeni invat multe din ea. Ma bucur sa vad si atatia prieteni care isi exprima ideile sau noutatile intr-un mod atat de deschis. Cred ca am sa le urmez exemplul. Cat despre fanfara, eu nu sunt implicat in acest domeniu, dar v-am scris deoarece a fost cu adevarat o veste care mi-a placut si in plus nu intalnesti asemenea fanfare ca cele pe care le-am vazut la orice pas. Totusi faptul ca nu sunt intr-o fanfara neaparat nu inseamna ca nu imi place muzica. Din contra, e specialitatea mea; eu sunt la liceul de muzica de aici, in clasa a X-a si cant la vioara si pian. Un fapt care mi-ar placea ar fi o orchestra a bisericii, fapt care se va si infaptui in viitorul apropiat. In biserica noastra sunt deja destul de multi elevi si profesori care sunt la licee de muzica, fapt ce ne va permite sa formam si o orchestra. Cat despre Samuel, mda, este adevarat ca il cunosc bine si ca e un adevarat ajutor la nevoie, mai ales atunci cand sunt in situatia de dupa ce am facut "curatenie-cum-stiu-eu" pe calculator. Va puteti inchipui ce mare tragedie inseamna pentru mine plecarea lui la armata? Dar sa nu intram in panica. Mai are totusi ceva zile rezerva de trait. De altfel, fiti binecuvantati! P.S. O intrebare: la voi se vad fonturile romanesti?

Nota redactiei: Draga Daniel, faci la sfarsitul mesajului tau o afirmatie plina de candoare: “Mai are totusi ceva zile rezerva de trait”, pentru fraza asta meriti un premiu, si iata care e premiul, nu ne mai spune: “Dragi editori”, ci dragi prieteni. Raspuns: se vad, dar alte mesaje au niste semne ciudate. De altfel, spor la treaba si dorim sa te auzim cantand. (Iata ordinea corecta: recrutare, incorporare, rezeva, retragere)

Robert M.(Los Angeles): Am primit rindurile voastre cu bucurie si tare ne-au mai ostoit dorurile de Iasi si de iesenii dragi. Suntem impresionati de consecventa voastra, de eforturile uriase pe care le faceti in fiecare saptamina ca sa apareti pe "piata" in conditii bune. Mai ales ca stim bine, la capitolul inconsecventa si inconstanta noi, romanii suntem poate printre cei mai pacatosi. Gata cu lauda ca... mai am si altele. Ca sa continuam pe linia respectabilului Emanuel din Australia, la care a venit primavara, la noi vine iarna desi unde locuim noi, saptamina asta au fost de mai multe ori 40 si 41 de grade Celsius. Pentru noi e ciudat. Ca si pentru voi, cred. Se pare ca am gasit o biserica romaneasca calda si deosebita, asa cum doream. Asta e un alt motiv de bucurie mare. Deocamdata nu va spun care. Speram ca ati avut o saptamina buna si plina, mai ales ca au fost sarbatori. Ce se mai aude cu C.D.-urile si casetele alea domnii redactori sefi? Va iubim mult

Nota redactiei: Chiar ne intrebam ce s-a intamplat de nu mai scrie Robert la redactie... Dar iata ca a facut-o si ne bucuram tare mult. Poate din cauza asta a fost si cutremur in California... Ar fi bine daca ai scrie mai des. Ne bucuram de asemenea ca a-ti gasit caldura romaneasca de care duceti atata lipsa. Cat despre casete si C.D.- uri, inca asteptam sugestii... Si noi va iubim si mai tinem legatura cu voi romanii, care sunteti atat de inconsecventi...

P.S. Speram sa fiti O.K. dupa cutremur. Asteptam si alte vesti in legatura cu aceasta. Multe salutari si Clarei, Inei, Naomicai.

Otilia (Suceava): Eu ma numesc Otilia si sunt din Suceava. Prin o prietena am aflat de aceasta revista. Cand am citit-o prima data am simtit asa o mandrie ca niste tineri crestini pot scrie frumos si bine. Este bine, cred eu, pentru ca mai multi oameni ce nu sunt atrasi de biserica se vor "impiedica" de revista si poate, de la inaltimea nasului lor, vor arunca o privire. In felul acesta va fi semanata samanta. Iata un dar oferit celor ce cauta ceva . Si chiar daca nu vor asculta noi stim ca ne-am facut datoria (VOI). Al doilea efect ce il are revista este ca poate sa destepte pe vreun crestin ce a uitat ca odata a avut inima plina de "Dumnezeu", a uitat ca este un templu si poate o sa vada ca i s-au pus paianjeni pe suflet. Acum sa va spun de ce am scris acest mesaj. Ce am inteles eu este ca pot primi un supliment la revista voastra. Daca da ce trebuie sa fac? Pot sa o primesc? Daca da, va rog sa-l trimiteti si pe adresa mea. OTILIA, multumesc.

Nota redactiei: Iti multumim, draga Otilia pentru mesajul tau si pentru sinceritatea ta. Ne bucuram ca poti sa exprimi ceea ce simti, ceea ce crezi... La ce biserica in Suceava mergi? Te intreb deoarece e posibil sa ne cunoastem (Ionutz). Oricum esti foarte sensibila si esti cumva pe aceasi frecventa cu noi desi este o oarecare distanta intre noi. Numai bine si... se rezolva cu suplementul !

Rodi (Iasi): Apropo de visuri! E frumos sa visezi... Nu e pacat sa visezi... Dar... ma intrebam uneori daca ele pot deveni realitate. Raspunsul...mi l-a adus timpul care a durat ani... Visurile mele au fost esecuri...Ele m-au daramat ... El ... Creator, Implinitor si Jertfa. Am inceput sa visez impreuna cu El si multe din ele au devenit realitate. Dar care au fost doar visurile mele, nu si ale Lui. El le-a sters si tot El a vindecat si durerea. Astazi traiesc realitatea unor visuri implinite in El, pe care nimeni n-a putut sa le fure. Eu inca mai visez...impreuna cu El. Un alt visator, Rodi.

Nota redactiei: Desi ati scris cu o destinatie precisa speram sa nu va suparati pentru ca v-am trecut la posta redactiei. Intr-adevar este frumos sa visezi cu Cel care este Jertfa, Implinitor si Creator (am luat-o in sens invers in mod voit). Si tot adevarat este ca nimeni nu ne poate fura acest “drept”. Ne bucuram de deschiderea si sensibilitatea dumneavoastra. E bine ca mai sunt astfel de oameni, si impreuna vom descoperi frumusetea...

Nelu&Anca Ciobota(Timisoara): Fratilor, felicitari pt. idee si pt. aceasta publicatie electronica. Excelenta idee. Si cred ca si munca voastra ii pe masura rezultatului.Din pacate, eu nu am Outlook Express, drept urmare mi se invartecalculatorul o gramada in loc pana incarca e-mail-ul cu revista de la voi si pana reuseste sa o deschida, ca sa o pot citi.V-as ruga sa-mi trimiteti doar continutul revistei, fara grafica, pt.ca grafica "ma omoara". Este foarte faina si grafica, dar e prea mult pt. calculatorasul meu. Va multumesc si Dumnezeu sa va binecuvanteze. Nelu Ciobota Radio "Vocea Evangheliei" – Timisoara

Nota redactiei: Va multumim pentru mesajul dumneavoastra. Ne pare tare rau ca nu puteti beneficia de toate elementele acestei reviste. Acesta este un risc pe care ni-l asumam, si anume acela ca nu toti cititorii beneficiaza de computere “tari”. Oricum ne bucuram ca putem sa v-o trimitem in continuare. Domnul sa va binecuvinteze...

Epilog: Daca as sti cine Esti, m-as cunoaste mai bine

Pentru subscribe,unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: