The Salt Street Journal nr. 28



saptamanal de cuvinte proaspete

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Danut Manastireanu, Dan Gheorghiu

Cuprins: Editorial, Lectia despre sarutul acid, Prima stire, Cuvantul, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Perspective teologice, Scrisoare catre un prieten, Raftul de carti, Cinquecento, Miezonoptica, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Un bob de sare, Nostalgia, Un alt bob de sare, Sunt tanar, Curier&Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Ce diferiti suntem noi evanghelicii, ne este frica de nou si ne temem sa nu fim invechiti. Luptam pentru credibilitate si avem o gramada de suspiciuni. Ne plac parametrii precisi si ne zidim in tipare. Zambim si ne incruntam dupa caz, dar mai ales la timpul nepotrivit. Strigam ca e muzica prea zgomotoasa, dar nu ne place si nu pretuim tacerea. Batranii vor cinste si de la amvon arata cu degetul spre cei tineri, iar tinerii au inceput sa imbatraneasca si degetul lor cauta un amvon... Vorbim frumos despre prietenie, dar ne ranim zilnic unii pe altii. Intrebam ce rost are acest lucru, dar de fapt regretam ca nu tragem foloase din el. Asteptam prabusirea ca apoi sa vorbim fierbinte despre inaltare. Visam sa ajungem lideri si cand ajungem ne dorim sa fim oameni obisnuiti, si asta inca e bine fata de tendinta de a ajunge dictator. Ne dorim sa fim cat mai in fata si cand ajungem uitam de ce suntem acolo. Ce diferiti suntem noi intre noi, batatorim drumul spre biserica, dar ce putin intelegem menirea si substanta ei. Suntem experti in folosirea unui limbaj dublu, traim cu fatada si cu interioare, nu ne place sa fim zguduiti si cercetati. Si daca am obosit? Si daca ne mintim? Si daca nu ne mai pasa?

De ce scriu aceste randuri? Pentru ca sunt dezamagit de faptul ca nu am consemnat nici o reactie la mesajul scris de Parintele Cornel Cadar, mesaj ce aborda expunerea lui Rabi Maharaj tinuta in timpul vizitei sale in Iasi. Dezamagire cu atat mai mare cu cat stiu ca revista este primita si de catre organizatori.

P.S.: ne bucura sa anuntam depasirea cifrei de 500 de adrese la care difuzam SSJ. Stim ca pagina web a fost vizitata de peste 150 de vizitatori. Pentru ei si pentru cei care nu au citit toate numerele revistei anuntam ca in curand o vor putea face.


(textul acesta poate fi citit impreuna si cu celelalte texte din "Despre Rabi Maharaj")


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Lectia despre sarutul acid

Si ne prefacem ca nu stim Adevarul. Si ne prefacem ca nu am vazut ranile de cuie. Si ne intrebam: “Cand I-a fost sete?”. Si “Ce gluma e asta? A fost pe drum si nu L-am vazut” Si ne prefacem ca nu stim ca traim urat. Si ne prefacem ca-I suntem prieteni, pe cand in fiecare din noi pandeste un Iuda; si cat ne-am mai dori treizeci de arginti! De pe buzele noastre se prelinge sarutul acid... (Eduard Orasanu)

Prima stire

Duminca, 17 Octombrie, a avut loc la Biserica Baptista de pe strada Sarariei, o sarbatoare ce se aniverseaza anual, si anume: “Sarbatoarea Roadelor”. Prin aceasta sarbatoare sunt aduse multumiri Creatorului pentru roade, belsug si hrana. A fost invitat fr. Pastor Dinu Pop de la Biserica Crestina Baptista Nr.3 Iasi.

M. P.



Cuvantul

Sufletul...?!

Societatea comunista... o mare de “trestii ganditoare”... lipsite de identitate, de ele insele..., de suflet... , individul apartinand acestei societati este rezultatul gandirii si actiunilor “tovarasesti”.. si anume fara personalitate, lipsit de constiinta, de libertate... Un robot... un om dezamagit care gandeste la unison cu partidul, cu marea masa de ne-oameni in care rataceste... in care este pierdut... in care exista. Existenta unei astfel de persoane inseamna a munci “pentru patrie”, a te hrani si a te odihni...; toate acestea infaptuindu-se intr-un univers finit... lipsit de lumina..., unde este vesnic noapte... Acest intuneric era intretinut si alimentat cu sfintenie de ei... “stingatorii de lumina”...

Acum cand intunerecul pare sa fi disparut... cand universul a devenit din finit – infinit, cand lumina, incetul cu incetul, timid, reapare... se observa “suflete goale”. De ce “suflete goale” intr-un univers plin? De ce nu se gandeste... intr-un mediu in care gandirea nu e interzisa ?

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (XXII)

Pentru ca lui Dumnezeu Ii place sa auda glasul omului. Rugaciunea este cale si nu scop in sine. Aceasta este esenta rugaciunii. Dumnezeu asteapta cu interes rugaciunea omului, pentru ca ea este masura cu care omul masoara lucrurile pe care Dumnezeu deja le stie, dar masura o asteapta. Ce este aceasta masura? Este expresia de sine a omului prin care el acorda valoare si importanta lucrurilor inaintea lui Dumnezeu. Cand rugaciunea e facuta la norma, din obligatie, impins de mediu, de cineva anume, de obisnuinta, ea isi pierde semnificatia. Rugaciunea este mereu o aventura noua, pentru ca fiinta omului devine mereu spre Dumnezeu. Lucrurile din jur capata mereu valente tot mai adanci, lumea e vazuta cu ochii maturitatii; rugaciunea este o prezentare responsabila si actuala a lucrurilor inaintea lui Dumnezeu.

Cand rugaciunea e stereotipa, cand la rugaciune se repeta mecanic aceleasi cuvinte, aceleasi formule, aceleasi probleme si la acelasi nivel, atunci avem de-a face cu o stare de incremenire, de stagnare, de intuneric. Cand rugaciunea e facuta ca un scop in sine, ea isi pierde rolul. Ea nu mai este adresata lui Dumnezeu, ci omului, idolului. Aici nu e vorba ca cineva nu se roaga, sau nu posteste, sau nu face fapte bune, doar toate sunt cai ale luminii, ci de sensul tuturor acestora.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Danut Manastireanu



Perspective teologice

Doua faze ale procesului de prezentare a marturiei crestine (II)

Rolul pre-evanghelizarii este de a elimina aceasta protectie, si de a-l face pe om sa se confrunte cu aceasta tensiune. Riscul este foarte mare, pentru ca sunt oameni care pur si simplu nu rezista la acest bombardament. Sunt oameni care risca sa se sinucida pentru ca nu mai pot suporta aceasta tensiune.

De aceea pre-evanghelizarea este un proces riscant, care presupune o pregatire extraordinara, pentru ca in spatiul ei trebuie sa vorbim limba celui de care vrem sa ne apropiem. Ori, acesta este motivul pentru care bisericile evanghelice de la noi se apropie prea putin de lumea intelectuala. Nu avem pregatirea necesara, si nici nu intereseaza s-o castigam. Aceasta sarcina ramane pentru generatia urmatoare, si responsabilitatea noastra este sa formam aceasta generatie. Fara asta eu cred ca ideile frumoase ale teologiei evanghelice si ale eticii protestante pe care ea o promoveaza, nu vor avea nici un impact asupra acestei tari.


(textul “Perspective teologice” poate fi citit integral in "arhiva de aur" – Danut Manastireanu)

Ionut Apostu



Scrisoare catre un prieten

Dragul meu prieten, iti scriu aceste randuri deoarece stiu ca nu iti este usor acolo unde esti! Vreau doar sa te sustin in gandurile mele, in inima mea. Spui ca va fi ceva mai dificil deoarece urmeaza sa va mutati, aveti grija insa sa nu lasati sentimentele voastre pentru noi in locul de unde plecati.

E greu sa scrii si sa astepti un raspuns care poate va veni, sau poate nu... insa e fain sa deschid mesajele de la voi si sa simt, inca, aceeasi caldura si dragoste pe care sunteti in stare sa o oferiti celor dragi. Un lucru tare ciudat este acela ca nu am acelasi sentiment de caldura din partea celor care sunt mai aproape de mine, de inima mea... Nu v-ati schimbat si asta e bine. Insa eu m-am schimbat, cunosc deziluzii dar si bucurii, cunosc oboseala dar si vioiciunea. Cred ca nu te-ar surprinde faptul ca ma simt foarte obosit (din cauza revistei) si nu prea stiu cum sa ies din momentele mai dificile. Ma solicita foarte mult aceasta revista insa am satisfactia ca este cel putin o persoana care o asteapta cu “sufletul la gura”! In aceste momente iti simt intr-adevar lipsa si devotamentul. Sper sa fiti bine si bucurosi, cum le sta bine romanilor... Sa auzim numai de bine !

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Octavian Paler - “Apararea lui Galilei”

“Lumea ar fi plans, probabil, un Galilei prefacut in cenusa. In schimb, unul viu irita.” Oare suntem ipocriti, cerem jertfa si propunem intotdeauna pe altul? Ne plac martirii pana cand simtim caldura rugului. Avem dreptul sa acuzam pe cineva de lasitate publica cand noi avem curajuri minime si insesizabile? Este Crestinismul o academie a curajului si a atitudinilor ferme si clare? In fata unui rug fiecare are raspunsul sau. “O lume incapabila de martiri e o lume incapabila sa apere adevarul.” Oare suntem aparatorii Adevarului? Si cine sa apere adevarul, noi care definim esecul in termeni economici? Si cine sa apere adevarul, noi care definim biruinta prin numarul de vize (si devize)? Oare analiza nu e prea aspra, in definitiv astazi nu sunt ruguri pe toate drumurile, iar cei ca Galilei se nasc tot mai rar. Oare nu e o alta demagogie sa ameninti cu o primejdie ce nu mai vine? Da, rugurile nu sunt pe toate drumurile, pentru ca sunt asezate in camine, in familii, in biserici, ele sunt mai mici, discret camuflate, dar eficiente si dureroase! Primejdia sufla de la cel de langa noi, ce isi odihneste capul la pieptul nostru. El e calaul nostru, al sentimentelor noastre, al bunurilor si al viselor noastre. Calaul aprinde ruguri printre mangaieri si cerne cenusa printre saruturi... Cati au sansa de a fi martir, si cati au blestemul de a fi calau... printre saruturi...

De acelasi autor: “Viata pe un peron”, “Un om norocos”, “Polemici Cordiale”, “Don Quijote in Est”.

Aretta Bazdara



Cinquecento

“Totul este in noi, opera noastra este un fel de jurnal” Pablo Picasso

Reprezentant al Renasterii, excelent desenator, Tintoretto (1518-1599) a cautat sa redea in opera sa miscarea. In lucrarea “Miracolul Sf. Marcu



lucrare creata pe baza unei teme biblice, prezinta o multime de oameni simpli intr-o miscare furtunoasa cu figurile cuprinse de neliniste. Miscarea. De ce se misca oamenii? As vrea sa tac din tot trupul meu, sa pot sta nemiscata ore, ceasuri, timpuri de-a randul. Sunt asa obosita, atatea gesturi, atatea umbre necunoscute se ciocnesc de umbra mea in hora neinteleasa a miscarii. Tintoretto, artistul care s-a nascut si a trait la Venetia, a fost preocupat de aceasta hora neiteleasa, a studiat-o, a cunoscut-o. Toate personajele sale au poate o obsesie: miscarea. A cui obsesie e?

Acum se mai misca doar visele nestiind pe ce gand sa-si faca somnul. A murit miscarea pentru cateva ceasuri sau... poate am adormit eu.

PS: EDI, mi-e tare dor de voi.
Oradea


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento- Aretta Bazdara)

Miezonoptica
“Fiecare are dreptul la banalitatile lui!”

A cauta e asemenea unei corabii framantate pe o mare intinsa. A cauta e asemenea unei furtuni cand vrei prea mult, cand e prea departe si cand nu e pentru tine. A cauta e asemenea unui vant, ce alearga, mereu alearga, navigheaza, starnind iluzii, spre taramuri insorite si, vai, neatinse. A cauta inseamna sa clarifici unde vei ajunge! A cauta inseamna sa vezi ce (nu) poti ajunge! Am vazut pe unii plecand sa afle (sa cunoasca) si s-au ratacit, nu au avut puterea, rabdarea, smerenia si teama de a afla, acum panzele lor plang dupa vant. Ce mult e pana maine si ce departe e ieri, daca cunosti pustia, arsita, foamea, singuratatea, impotmolirea. Am vazut si pe altii plecand, urmand chemarea vantului sarat, la lumina felinarelor cautau ce se afla in Lumina. Ce departe e aproape, ce departe suntem uneori de noi, intre noi. Am vazut pe cei lacomi cum au plecat, jinduind dupa comori, dar au uitat sa-si ia hrana si au disparut infometati cu buzunarele pline... Doamne, cautarea mea... (“Nu m-ai fi cautat daca nu m-ai fi gasit!”). (Eduard Orasanu)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

RANDUIALA

Aceeasi moarte am gustat-o noi
Si-aceeasi preacurata datorie
Cand randuiti in straie de razboi
Zideam in veac o Tara din Vecie

Si-am fost pe Zari cu tihna 'ncununati
Si fiecare-atins de bucurie
Si-am fost prin Slova sfanta asezati
Sa fim al Tarii Rod in Temelie

25 mai 1982
(publicată în rev. "Cronica" nr.48 (931)/2 XII 1983, p.8)


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Schimbari, crize, rupturi (V)

A face fata incercarilor vietii

Crizele decisive
Aceste crize mai sunt numite si crize voluntare. Ele ne fac sa reflectam la ceea ce asteptam de la ceilalti si de la noi insine. Divortul, demisia de la locul de munca sau exilul provoaca crize dependente de noi. Se pune intrebarea: “tot noi suntem cei care suferim de pe urma crizelor provocate de noi insine”? Da! Intr-o ruptura amoroasa sau familiala, cel care a parasit trebuie sa-l infrunte pe cel parasit. Reprosurile anturajului conduc apoi spre culpabilitate si pierderea increderii in propriile dorinte. Este foarte greu sa reduci la tacere toate aceste discernaminte interioare, aceste dorinte contradictorii.

Cu toate acestea, cele mai insuportabile despartiri pot determina modificari pozitive pentru ca ele ne fac sa reflectam asupra a ceea ce asteptam noi de la celalalt sau de ce noi repetam aceleasi greseli in fiecare relatie. De asemenea, ele ne descopera pe noi insine, ne dovedesc capacitatea noastra de rezistenta si modul in care acceptam realitatea. Am putea spune ca exista si o latura benefica a crizelor. Dar pentru a ajunge la ea, trebuie sa riscam sa cerem ajutorul, sa spunem pe nume acestor suferinte care ne mistuie in interior. In societatea noastra, de cele mai multe ori, se foloseste expresia: “fiecare si-o stie pe-a lui” pentru ca suferinta poate fi considerata ca un scandal. Este o realitate pe care fiecare o traieste, iar atunci cand ni se pun intrebari ne simtim torturati. Neavand prieteni sau fiindu-le frica sa impartaseasca cuiva suferintele, oamenii isi gasesc “ajutorul” in alcool, antidepresive sau droguri. In momentele in care acestea isi pierd efectul isi dau seama ca ii mistuie aceleasi probleme, ca de fapt ele nu s-au rezolvat ci sunt mai grave, si recurg la aceleasi metode devenind dependenti.

Refuzand sa depasim crizele, ele se amplifica si se suprapun unele peste altele pana la patologic. Din contra, fiecare framantare ne poate apropia de esential pentru ca, in fond, succesul este superior pierderii.

Unele cercetari intreprinse in Franta tind sa demonstreze aspectele pozitive ale sfarsitului crizelor: o cunoastere mai buna a propriilor posibilitati si limite, dezvoltarea sensibilitatii, modificari in ierarhia valorilor, deschiderea catre alte campuri de interes, nevoia de cunoastere si de-a avea relatii cat mai intense si de durata. La toate acestea se adauga senzatia de renastere, de incepere a unei noi vieti, ca si cum viata dinaintea crizelor a fost “un timp mort”.

“Daca ne afundam in incercari si in final nu triumfam asupra lor, daca nu ne lepadam de ele nu vom fi niciodata un erou”. Noi toti avem posibilitatea de a da un sens acestor crize de care in mod normal ar trebui sa fugim. Sa fie oare aceasta maturitatea?

(Adaptare facuta dupa “Psychologies Magazine” Franta)


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Alina Simion



Un bob de sare

Pentru unii dintre noi, ideea mortii produce oroare. Viata nu reprezinta decat o stare temporara aflandu-se intre doua limite. Atunci cand te gandesti la non-existenta prenatala un sentiment de liniste si impacare iti copleseste spiritul. Disperarea, dezolarea apar doar la ideea non-existentei postmortale. Se spune ca numai cei ce au incercat sa stie ce-i dincolo de viata, se pot teme de moarte. Dar cu certitudine moartea ar simboliza un “hotar” intre “lumea de aici” si cea “de dincolo”, care ramane insa necunoscuta, cel putin teoretic.

Aretta Bazdara



Nostalgia
(o pagina de proza in serial)

5. Sunt frunti care dorm pe alte frunti. Sunt frunti care dorm singure, absolute si doar ele. Sunt dorinte care dorm cuibarite langa alte dorinte. Sunt dorinte care dorm singure, multe care nu stiu a cere... sau nu pot. Se aud soapte. Un joc de soapte. O floare culeasa, un alt joc de soapte. Vorbirea, cuvantul e oare un semn ca se exista? Se sparg valuri de valuri construite frumos din lacrimi. Din florile campului, o floare culeasa... mi s-a spus ca avea urma ei purtatoare de umbra, dorinta ei, floarea a fost culeasa prin puterea curiosului destin si daruita. Ruperea ca o cadere in ape a soarelui. O inclestare de vise, lupte nemaigasite pe fata valului. Se sfasie gandurile, fiecare dorind a nu mai simti. Dar chinul era acolo. Valuri, iar valuri si chinul ce era acolo. Sarutul florii daruite e palid asemeni sarutului de ape dat zorilor... e dulce... e mort. Prin oglindirea suspinelor in sanul oglinzii se petrec amintiri, se iubesc regrete. Daruirea... Floarea fusese daruita. Din taceri facui coroana, din sange de vis sicriu. Se sparg lacrimi neplanse intr-un colt de paradis. Daruirea... Perfecta daruire. Un gest si poate nimic mai mult. Un gest efemer al curiosului indragostit. Floarea isi privi stapanul. Culegator tanar, ametit de parfumul iubirii, stie, invatat de nobilul sentiment sa daruie. Se aud ceasuri vorbind in soapta pe cararea timpului meu si... ma gandesc ca au fost campuri si flori.


(textul integral “Nostalgia” se poate citi in “istoria SSJ-ului in sase desene” – Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

E seara...
La poalele sufletului meu soarele-a apus.
Ma plimb... Picioarele nu stiu incotro sa mearga.
Si plang...
Lacrimile stiu cum sa danseze pe obrajii mei.
E seara, ma plimb si plang...
Cu sufletul prins intr-un viscol de ganduri...
Ganduri desarte ce cheama durerea

Ionut Apostu



Sunt tanar...

... si nu vreau sa filosofez!

Sunt tanar si nu vreau decat sa ma expim liber, sa exprim ceea ce simte un tanar, deznadejdile lui, sperantele, visele si frustrarile unui om cu o inima tanara... Nu stiu daca reusesc sa reprezint generatia tanara, insa imi place sa cred ca ceea ce scriu eu este simtit si de altii...

Sunt tanar si nu vreau decat sa invat poate din greseli, poate de la altii sau poate doar vreau sa cunosc... sa cunosc o fantana adanca... adanca care este... frumusetea!

Ciudata faptura omului... omul care nu este altceva decat o banala si pretioasa copie a Creatorului, dar care s-a desprins crezand ca va zbura... Va zbura sau nu ? De asta depinde vesnicia si destinatia.

Sunt tanar, poate putin ciudat, dar imi place ca ceea ce este in jurul meu sa fie “normal”, normal pentru mine, normal pentru Dumnezeu...

Sunt tanar si nu filosofez ! Eu doar visez...visez cu ochii deschisi... si mi-ar place sa mai fiu copil...

Fluturii mor si ei cu ochii deschisi de uimire cand vad Frumosul...

Curier & Posta redactiei

Nota redactiei pentru Emanuel din Australia: Am primit mesajul, am trimis revista la cele doua adrese, nu cunoastem alte adrese de pagini web, dar va anuntam ca revista “Foaie” are acum toate numerele pe internet. Va salutam cu dragoste.

Nota redactiei pentru Robert din Los Angeles: Am strans cateva casete si un CD, dar video nu putem face inca nimic. Speram sa ajunga la tine. Pe curand.

Nicoleta Ille (Shreveport, USA): Draga redactie, Se pare ca din greseala v-am scris de pe adresa altcuiva de e-mail, Jason Hayes. A primit si el revista, dar nu era in limba lui. Am inceput sa ii traduc ici si colo cate o idee ce am crezut ca l-ar interesa, dar as vrea sa stiu daca o aveti deja tradusa in engleza. Multumesc.

Nota redactiei: Draga Nicoleta, in primul rand nu vom mai trimite revista la adresa prietenului american, nu vrem sa-l deranjam, in al doilea rand iti raspundem ca nu avem o varianta in limba engleza (avem o carte de vizita in limba engleza, dar credem ca in acest caz nu este de folos). Multumim.

Samuel (Deva): Fiti binecuvantati! Dragi prieteni nu v-am uitat. Am fost ocupat cu mai multe lucruri pe aici pe acasa. Mai am 12 zile pana plec! Ce mai faceti voi? Am tot asteptat un e-mail de la Daniel dar vad ca pana acum nici un semnal de viata. Am avut joia trecuta ocazia sa predic pentru ultima data, inainte de a pleca in armata la programul tinerilor care se tine joia din doua in doua saptamani. Textul biblic a fost din 1 Timotei 6:7-16. Le spuneam celor de varsta mea ca nu se poate sa fim si cu lumea si cu Dumnezeu. Mi-am adus aminte de ceea ce scria "Bibliotecarul" la Raftul de Carti despre Galilei: "Si dintr-o data eram pus sa aleg intre rug si viata mea." Astazi nu mai este persecutie la nivelul trupului, (ma refer la noi in tara), dar pe de alta parte la nivelul mintii, persecutie, este putin spus. O, cat de putin dispusi suntem sa suferim ocara lui Christos! Tocmai lucrurile de foarte mare valoare nu le are mediul nostru romanesc si nu numai. Oare pana unde mai putem decadea in felul acesta? Traim un crestinism extrem de periculos, spun lucrul acesta pentru ca tocmai de la noi care afirmam ca avem valori si standarde ridicate, asteapta lumea din jur o solutie, o schimbare, o transformare radicala. Spuneam in predica: Daca noi oferim lumii un Christos deformat, o imagine a neprihanirii trunchiata, atunci ne putem astepta la cea mai groaznica judecata care se poate da - "Mergeti de la Mine, caci nu va cunosc!". Pretul care trebuie platit pentru "rug" nu spun ca este mic, dar in comparatie cu pretul platit de Domnul Isus Christos pentru fiecare dintre noi, este INFIM!!! Putini sunt cei care isi dau seama ce inseamna, cu adevarat si in adancime, faptul ca avem trecere la Tatal prin Isus si ca avem pe Duhul Sfant ca Mangaietor. Hei, viata trece si timpul se duce, ma grabesc cu pasi repezi...
-Stai putin unde mergi?
- Spre vesnicie!
Fiti plini de dragostea Tatalui!

Nota redactiei: Se pare ca acesta este ultimul mesaj pana la plecarea ta in armata, de aceea iti dorim o armata usoara. Daniel este foarte ocupat cu scoala, te rugam sa fii intelegator (are calculatorul defect). Am remarcat o fraza ce o consideram radicala: “Tocmai lucrurile de foarte mare valoare nu le are mediul nostru romanesc.”, exista valori foarte mari in tara, de exemplu sufletul tau... Nadajduim ca prietenul tau nu e suparat pe noi pentru observatiile din numarul trecut, il asteptam sa dea vesti (sa ne spuna din cand in cand si despre tine). Dumnezeu sa fie cu tine!

Danut Manastireanu (Iasi): Dragii mei, Felicitari pentru consecventa voastra si pentru calitatea constanta a revistei. Revenit dupa doua luni de plimbari academice 'pe coclauri' americane, si nu numai, trebuie sa va spun ca revista voastra este citita si apreciata si pe acolo. In sfirsit, apreciez acuitatea observatiilor facute la balul bobocilor de la Colegiul Wurmbrand (la care eu n-am participat, fiind absent din tara). Dati-mi voie totusi sa fac si eu doua comentarii.

1. Nu cred ca exista incompatibilitatea intre calculator si spiritualitate. Daca ar fi asa, insusi demersul vostru 'computeristic' ar fi nespiritual.

2. Este adevarat ca unii dintre elevii din scoala viseaza la America, dar fiind profesor acolo, va garantez ca acestia sint o minoritate de doi-trei (desi o minoritate destul de vocala, asa cum ati vazut). In ce ne priveste pe noi, ca dascali, consideram ca educatia patriotica (oare ne mai este teama de cuvintul acesta?) este o prioritate si cea mai mare dezamagire a noastra ar fi ca majoritatea acestor tineri sa paraseasca tara. Daca va fi asa, inseamna ca am ratat. Noi speram insa ca nu va fi asa. Cu prietenie.

Nota redactiei: Draga Danut, bine ai revenit acasa. Iti multumim pentru felicitari, dar si pentru atentionarea cu privire la corectura.... Dar sa le luam pe rand, credem ca intre spiritual si computer exista o zona a concesiilor; despre visatorii la strainataturi credem ca ai dreptate si nu insistam...; despre mesajul de trimis, a fost trimis; despre corectura, avem un corector, in ultimele doua numere se simte asta, alte doua numere mai din urma nu au putut ajunge la el, asadar ne preocupa acest subiect; despre textul tau, in ultimele doua numere a fost copiat si nu tehnoredactat, in urma e posibil sa fie probleme, ne cerem scuze, in viitor el va fi de asemenea copiat din mesajul primit de la Arpi. In rest sa auzim numai de bine.

Double E (Iasi): Draga Ionutz, mai intai cateva "chestii" [(c) Ionutz] despre partea electronica a revistei. Nu apare nicaieri data la care a fost editata. Poti sa spui: "Dar apare data cand a fost trimisa". Eu zic atunci nu e important cand a ajuns la om, ci e important momentul in care te-ai gandit sa o trimiti acelui om. Acum despre articolul tau. Mi se pare destul de piperat si cu foarte mult sallami si sunca + cascaval (si ce mai are o pizza). Sa afirmi ca Dumnezeu este Timpul mi se pare destul de abuziv. Eu cred ca pe Dumnezeu nu Il putem baga intr-o cutie numita 24 ore, o cutie in care omul a intrat singur. Cred ca articolul ar putea fi accentuat prin aratarea contrastului dintre Dumnezeu si om, dar cred ca deja intru pe teren filosofic, iar din cate stiu fluturii pot sa moara repede daca filosofeaza prea mult... Ei, oricum, poate data viitoare tinerii din interga lume vor avea o vesnicie la dispozitie si nu o cutie de pantofi numita "24 ORE".

Nota redactiei: Pentru a intelege articolul este nevoie de o lectura ceva mai riguroasa a textului; nu poti face o lectura corecta atunci cand ai prejudecati. Cat despre data, ai dreptate dar ce sa-i faci, nimeni nu e perfect... Ce planta ti-ar place sa fii ?

Necea Teodor (Bucuresti): Am primit revista voastra prin e-mail de la un crestin din Oradea. Este interesanta si as dori sa primesc fiecare numar. O pot primi in format hyperlink.

Nota redactiei: Multumim prietenului din Oradea si va multumim si dumneavoastra pentru alegere. Ultima fraza nu suntem lamuriti daca este o intrebare.

Cuprins

Epilog: Acum se mai misca doar visele nestiind pe ce gand sa-si faca somnul

Pentru subscribe,unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: