The Salt Street Journal nr. 30



saptamanal de cuvinte proaspete

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Danut Manastireanu, Dan Gheorghiu, Dana Foszto

Cuprins: Editorial, Lectia despre ce ti-as putea spune..., Prima stire, Cuvantul, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Perspective teologice, Raftul de carti, Cinquecento, Miezonoptica, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Jessica’s style, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Sunt tanar, Curier&Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

(prima parte)

Odata cu venirea toamnei si cu inceperea anului universitar, studentii din Romania nu se dezmint, astfel ca incep clasica si pana acum ineficienta forma de manifestare, si anume Greva. Traditia acestui protest si banalizarea lui face ca profesorii sau cei abilitati sa decida, sa nu mai tresara, ci sa priveasca putin iritati, putin ingaduitori, aceasta pentru ca oricum totul va reveni la "normal". Traditia acestui protest si slabiciunile lui face ca studentii si liderii lor sa sporeasca in confuzie si in resemnare, aceasta pentru ca oricum totul va reveni la "normal". Dar care e normalitatea? Nu este normal ca in sistemul de invatamant superior romanesc sa invete un numar triplu de studenti, aceasta raportat la posibilitatile de predare, cazare si, in mod deosebit, gasirea unui loc de munca. Nu este normal ca in sistemul de invatamant superior romanesc (de stat) sa fie atata harababura in privinta taxelor si gratuitatilor. Peste tot in lume se percep taxe, in Romania ele ori sunt camuflate, ori nu se doresc deloc. Nu este normal ca in sistemul de invatamant superior romanesc sa fie profesori care nu stiu sa fie modele, dascali si pregatirea lor sa fie acceptabila pentru anii ‘80, asa cum problema salarizarii este jenanta si produce migratii catre invatamantul particular...

(a doua parte)

Dragul meu prieten, voi continua analiza pe marginea revistei noastre, si voi pleca de la "reprosurile" ce le primesc de la un amic; el zice: "Voi nu stiti sa va promovati revista; voi nu stiti sa aratati cititorilor cine sunteti; voi nu stiti sa aratati ce nevoi aveti si cu ce probleme va confruntati; voi nu faceti publicitate si nu solicitati sponsorizari!". Ceea ce nu intelege el este ca semnul sub care am ales sa ne asezam, si anume: Frumusetea, este restrictiv. Frumusetea ca si dragostea nu cauta folosul sau, frumusetea ca si dragostea nu se umfla in pene... , frumusetea ca si dragostea le cheltuie pe toate. Dar el are dreptate ca trebuie sa existe un bun management, un bun management al frumosului. El are dreptate ca nu se poate investi fara un minim profit, fara un minim suport. Dar care este granita ce desparte un crez de o afacere, o poezie de fosnetul banilor, sensibilitatea de abilitatea gestionarii cifrelor? Pana cand nu aflam raspunsul noi suntem credinciosi frumusetii....

Dragul meu prieten, am citit suplimentul revistei si prima impresie dobandita este ca el se apropie cel mai bine de ceea ce inseamna o revista electronica, apoi am remarcat ca este o buna carte de vizita pentru orasul Iasi, nu in ultimul rand se simte efortul si daruirea realizatorului acestui demers, si aici l-am numit pe Dan Gheorghiu (fondatorul suplimentului SSJ). Citind aceasta scrisoare vei intelege ca asez notiuni diferite impreuna: frumusete - sponsorizare, daruire - cheltuieli, dar eu ma opresc la o prima notiune si varianta si ies din teorie atunci cand ofer un exemplu: Suplimentul SSJ si realizatorul lui.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Lectia despre ce ti-as putea spune...

Ce ti-as putea spune? Arunca inceputul cuvant, ridica privirea de jos, mereu priveste-nainte; e cerul mai aproape, e in noi, nerabdatorii acestui apus. (Eduard Orasanu)

Prima stire

- Saptamana aceasta, Bisericile Evanghelice din Iasi au fost vizitate de Paul Morris! Paul Morris este recunoscut pentru faptul ca se adreseaza, cu mesajul Evangheliei, evreilor necrestini.
- Sambata, 30 Octombrie, in orasul Pascani a avut loc intalnirea regionala de tineret organizata de comunitatea locala a Bisericii Baptiste. Au participat tinerii din Piatra Neamt, Roman, Bacau, Comanesti. Intalnirea a fost bine organizata si a insemnat un debut pentru noul lider de tineret al Bisericii din Pascani. Tinerii Bisericii de pe Sararie nu au putut onora invitatia deoarece corul de fete s-a aflat in vizita pentru cateva zile in Slatina.
- Vineri, 5 Noiembrie, la Brasov, muncitorii de la "Roman" S.A. au manifestat extrem de violent impotriva nivelului de trai, a salarizarii precare si a conditiilor dificile in care se afla Uzina. Protestatarii au devastat sediul Prefecturii, incendiind parterul cladirii. 17 jandarmi au fost raniti.

M. P.



Cuvantul

Comunistii... au interzis gandirea, au "confiscat suflete"..., au "stins lumini"... au inchis libertatea. Dar aceasta nu a fost de-ajuns. Mai exista ceva... ceva intangibil, o realitate transcendentala, absoluta: Dumnezeu - Creatorul, Sustinatorul si Stapanitorul tuturor lucrurilor... exista EL, "realitatea care puncteaza istoria". Existenta acestuia deranja partidul, regimul. Astfel s-a nascut si promovat ideea inexistentei lui Dumnezeu. De ce deranjeaza Dumnezeu? Pentru ca invatatura acestuia indeamna la toleranta, mila, iubire, la o viata activa, mai ales din punct de vedere spiritual, la a cerceta, la a spune adevarul, ori in climatul "tovarasesc" acestea existau doar la nivel teoretic, la nivel practic toleranta, iubirea, mila nu existau; a cerceta era lipsa de incredere fata de partid, de U.R.S.S.... iar a spune adevarul era ceva fara sens, de vreme ce minciuna plutea in aer si era acceptata, in tacere, ca adevar. De ce era respins Dumnezeu de comunisti? Fiindca acest Ceva putea incuraja ori descuraja, putea tulbura suflete. Ori sufletul era interzis si nerecunoscut. De ce au fost unele biserici desfiintate si oameni ca Staniloaie inchisi? Pentru ca intr-un mediu vesnic intunecat, bisericile erau unice lumini... lumina care deranjeaza in intuneric. Staniloaie si altii au fost redusi la tacere pentru ca vorbeau despre lumina, lumina ca va invinge intunericul. Intuneric intretinut de "tovarasii stingatori de lumina". "Stingatorii de lumina" sunt hoti de suflete si temniceri ai gandirii.

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia catre Matei (XXIV)

Am vorbit despre inchinare si rugaciune si posibilitatile de pervertire a acestora. Mai departe, Evanghelia continua prezentarea altor exemple ca posibilitati de cadere a omului. Ca si in cazul rugaciunii, reamintim ca esenta oricarei idolatrii este schimbarea sensului cu un mijloc, cu o cale. Atunci cand Evanghelia ne vorbeste despre caile lumii de implinire in avere, mancare, bautura, imbracaminte, ne este aratata si ingrijorarea, teama, frica de a nu fi lipsit de ceva, spaima de a nu ajunge intr-o conditie josnica. Toate acestea reflecta acelasi continut: omul a pierdut sensul lucrurilor, precum si propriul sens, spre a le inlocui cu false sensuri, cu mijloace, cu activitati. Astfel, omul a facut un scop din mancare si bautura, din avere, din pozitia sociala etc. Aceasta stare este rezultatul caderii omului. Prin cadere, omul si-a pierdut pozitia de stapan asupra creatiei. Din momentul caderii, omul traieste marea tragedie a luptei cu natura, lupta de a o intelege si de a o supune nevoilor sale. Pamantul a devenit potrivnicul omului, ii da doar spini si palamida. Obtinerea hranei se face cu truda si sudoare. In plus, in aceasta lupta, in aceasta dependenta, omul traieste cu frica, cu ingrijorare. Teama ii este alimentata nu numai de limitele existentei omului cazut in supunere fata de natura, ci si de relatiile cu semenii sai, relatii de opozitie, de dusmanie. Aceasta este starea omului: in lupta si opozitie cu natura, cu semenii, cu Dumnezeu. Este o pozitie de robie, de dezonoare, de salbaticie. Tragica conditie a omului sub soare se consuma in incercarea realizarii unui minim confort, a unei minime sigurante, a unei garantii a perpetuarii sale sub soare.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Danut Manastireanu



Perspective teologice

Ce facem noi insa atunci cand vrem sa studiem, de exemplu, organizarea Bisericii în Noul Testament? De obicei, luam toate cartile Noului Testament, le analizam pe rind si incercam sa extragem din ele elementele de organizare a Bisericii. Dupa aceasta, amestecam toate elementele observate, le asezam intr-o structura logica si spunem ca aceasta este conceptia Noului Testament despre organizarea Bisericii. Eu spun: fundamental gresit! De ce? Pentru ca Noul Testament nu ne releva UN tipar de organizare a Bisericii , ci un numar de tipare de organizare a Bisericii, din care, in cel mai bun caz, putem extrage un numar de principii general valabile. A le amesteca insa pentru a produce un model absolut este aberant. Ceea ce ne spune Scriptura este ca nu exista o forma ideala, ci forma trebuie sa raspunda unor nevoi concrete.

In fiecare cultura in care a prins radacini Evanghelia exista elemente distinctive, specifice. Din pacate, unii fac din aceste diferente pricini de separare. Si lucrul acesta s-a intamplat de la inceput intre Biserica de Rasarit si Biserica de Apus. In aceste doua spatii Evanghelia a prins radacini in forme specifice. Biserica a coexistat in ciuda diferentelor. Separarea politica a celor doua spatii, dar si elementele lingvistice specifice - latine în Apus, grecesti in Rasarit, au dus la o distantare tot mai mare intre ele, astfel incat in 1054 anatemizarea reciproca de catre Papa si Patriarhul de la Constantinopol nu a facut decat sa consfinteasca o separare ce exista de facto cu multe secole înainte.


(textul “Perspective teologice” poate fi citit integral in "arhiva de aur" – Danut Manastireanu)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Theodore Dreiser - "O Tragedie Americana"

Roberta Alden nu avea cum sa stie ca sufletul lui Clyde e amestecat si contradictoriu, altfel ar fi fugit, altfel ar fi ezitat... Suflet prizonier ambitiilor si rob amanarilor, zguduit si atras de zaharul si catifeaua lumii...

Roberta Alden era inzestrata cu un suflet ales, limpede si senin. Nu cerea de la viata ceva aflat dincolo de masura ei. Credea in iubire si in truda...

Roberta Alden nu avea cum sa stie ca sufletul lui Clyde nu daruia, cu aceeasi masura, sinceritate si consecventa, altfel ar fi cumpanit, ar fi renuntat... Suflet fara radacini si fara stiinta asumarii raspunderii, gata de renuntare si fuga...

Roberta Alden era inzestrata cu un suflet cald si viu. Nu se lasa prada, in chip usuratic, iluziilor. Credea in dreptate si in adevar...

Dar nebunia intamplarilor vietii si viclenia patimilor bine camuflate nu ezitara sa apara! Si in vartejul acesta, Roberta intra pe o intrare fara iesire. Si in vartejul acesta porni la drum, cu minime sperante, cu reduse perspective, fara promisiuni. Si cui sa-i spui? Tainele se poarta. Ele cresc si cresc si doboara... Si cine sa afle? Iubirea diminueaza, astfel marile lipsuri sunt mari calitati. Iubirea amplifica, astfel banalitatile devin fapte irepetabile. Iubire sau amagire? Limita sau abandonare? Rani si confuzie, placere si soapte. Roberta se darui, iar daruirea ei i-a fost fatala.

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra este un fel de jurnal" Pablo Picasso

Veronese, pe numele sau adevarat Paolo Caliari (1528-1588), s-a nascut la Verona, oras pe care il va parasi la 25 de ani, pentru a se stabili la Venetia. Veronese



ramine in istoria picturii ca un remarcabil compozitor, vorbind cu referire la compozitia de dimensiuni impresionante. Lucrarile sale raman ca o imensa si curata rasuflare pe drumuri cu urme de penel: Marte si Venus, Calvaru. Luvru-Paris, Ospatul din casa lui Levi -1573- Academia - Venetia, Rapirea Europei, Palatul Ducal - Venetia.

Opera sa e incintatoare. Cuvintele, ce pot exprima ele? Calvaru. Un cuvint. Durere. NU asta simtim noi, oamenii? Cuvant ce prinde in rostirea lui lacrima atator nopti pierdute, ratacite pe drumuri de suflet trist. Sau poate e mai mult?

(din Oradea)


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Miezonoptica
“Fiecare are dreptul la banalitatile lui!”

Ce voi spune acestui munte falnic? Ce voi spune acestui marunt graunte de mustar? Iata ce le voi spune: spuneti-mi ceva despre credinta! La auzul cuvintelor mele, muntele se smulse cu zgomot mare, se cutremura si se pravali in mare. La auzul cuvintelor mele, grauntele de mustar muri in pamant, ca apoi sa-l vad tasnind plin de viata si rodnicie, copacel ce ma cheama sa ma odihnesc la umbra sa. Ce voi spune acestui munte falnic? Ce voi spune acestui marunt graunte de mustar? Iata ce le voi spune: spuneti-mi cum sa am asa credinta? La auzul cuvintelor mele, muntele imi arata dimensiunea, greutatea, riscul, primejdia, curajul de a crede. La auzul cuvintelor mele, grauntele de mustar imi arata smerenia, bunatatea, darnicia, rabdarea, suferinta de a crede. Am avut, uneori, un bob de credinta si atunci un munte de indoiala s-a revarsat din mine in mare, alteori, indoiala cat un munte a ramas neclintita in mine. (Eduard Orasanu)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

ATAT DE MULT

Atat de multe-mi spui Isuse
Pe pagini de Mesaj divin,
Atatia crini din vai nespuse
Si-atatea doruri in suspin!

Atata lupta pentru mine
Se-ascunde-n fiece cuvant,
Atata dragoste ma tine
Si-atatea mreji de Legamant !

De ce mai poti iubi Isuse
Un fir de praf pierdut in vant ?
De ce-mi vorbesti cu maini rapuse
Cand stii, si stiu si eu ce sunt ?!

De ce ma chemi cu-asa durere
Si ma topesti in dorul Tau ?
De ce ma ierti si-mi dai putere
Cu mangaieri de Dumnezeu ?

Asa cum sunt, strapuns in lacrimi
De crucea Harului ceresc,
Isuse-al meu din grele patimi,
O, cum sa nu Te mai iubesc ?

Cand astazi Duhul Tau suspina
In fiece tesut ascuns,
Cand Glasul Tau imi e Lumina
Si Drumul Tau imi e Raspuns,

O, cum astept cu insetare
Sa vii din nou, Mire Divin !
Mireasa-Ti striga cu ardoare:
"Isuse, vino iar ! Amin."

Publicata in volumul "Antologie de poezie crestina", Vol.II, Ed. "Agape", Fagaras, 1995, pp.50-51)


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

"A avea incredere in sine, aceasta trebuie sa stim pentru a merita fericirea".

Increderea in sine este senzatia interioara ca ne putem realiza dorintele. Este cea care ne permite sa posedam un anumit tip de comportament, pentru ca posesia, afirma toti psihologii, este o problema de supravietuire.

"Dintre toate opiniile, parerile pe care le avem, cea despre noi insine este cea mai importanta. Exista aceeasi diferenta intre o parere de sine buna sau rea ca intre pasivitate si actiune, reusita si esec", afirma unul dintre cei mai mari psihologi francezi, Nathaniel Branden. El este initiatorul miscarii "Self-Esteem Movement" formata dintr-un grup de intelectuali si psihologi care au cercetat modul in care se poate favoriza si sustine dezvoltarea stimei de sine a indivizilor din scoli, inchisori sau diferite intreprinderi. A condus personal terapiile individuale si a pus la punct exercitii, definind chiar si o practica cotidiana. Iata cateva din teoriile sale:

Ce inseamna "a avea incredere in sine"?

"Este inainte de toate o experienta, este perceperea ideii ca noi putem face fata provocarilor cotidiene. Este siguranta pe care ar trebui s-o avem in capacitatea noastra de a gandi, de a face alegeri, de a lua decizii, de a ne adapta la schimbari, si, sa stim ca meritam fericirea."

A poseda aceasta incredere de baza este o problema de supravietuire. Ceea ce formeaza, dezvolta si mentine stima de sine, dar in acelasi timp o si distruge, este provocarea relevata si subliniata prin constiinta, deoarece realitatea este cel mai adesea diferita de ceea ce noi credem. Increderea in sine nu este euforie, nici iluzie a fericirii pe care avem impresia ca o traim prin folosirea unui drog, printr-un compliment, printr-o masina noua, o crestere a salariului sau printr-o noua iubire.

Increderea in sine nu vine din exterior: nici de la parinti, nici de la prieteni sau iubiti, nici de la terapeut sau un grup de sprijin. Cel care traieste aceasta in mod constient isi da seama imediat ca siguranta si increderea adusa din exterior este efemera si incompleta. Increderea in sine este "o senzatie de alarma", provenita dintr-o practica cotidiana care consta in constientizarea a ceea ce suntem sau nu si in a fi fericiti de ceea ce descoperim. Cand noi facem tot posibilul pentru a vedea realitatea exact asa cum este, increderea in sine creste intr-un mod cu totul natural. Daca insa din frica sau din dorinta de a ne eschiva cautam sa ascundem o realitate care nu ne convine, atunci noi sabotam aceasta incredere, cu toate ca pe moment reusim sa-i facem fata.

Despre cum se pune in functiune aceasta incredere in sine, in numarul urmator.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Dana Foszto

Jessica’s style

Tinuta de zi. Chiar daca frigul a venit, putem inca sa purtam bluzele din vascoza si poliester, care mai sunt in top. In combinatie cu un sacou din poliester sau lana vom avea o tinuta eleganta si comoda, in acelasi timp. Pentru tinuta de birou, o camasa cu guler moale, in combinatie cu un costum compus din pantalon, vesta si sacou va fi comod, elegant si impunator. Camasile de zi trebuie fie de culoare deschisa si din materiale moi si foarte usoare. Pentru barbatii interesati de moda, putem sa-i informam ca se poarta camasile de culoare gri, albastru, negru, asortate cu cravate in culori putin mai deschise si cu dungi pe diagonala, orizontala sau verticala, din amestecuri de matase cu lana. Griul ramane in topul preferintelor. In continuare culorile toamnei sunt foarte purtate: maro, bej, mov, caramiziu, verde si negru.

Alina Simion



Un bob de sare

Intr-o seara am visat ca mor de dor. Era placut. Si intr-adevar, in alta seara am murit... tot de dor. Si avusesem dreptate, era SUPERB, eram fericita. Dar n-a durat mult bucuria caci m-am surprins strigand: "Vreau inapoi!" Realizasem ca n-as fi putut sa reinvii de dor. Dorul n-ar fi avut atata putere si oricum n-ar mai fi avut nici un farmec. „Oameni buni, invierea se amana" (Marin Sorescu – Iona) fusese primul gand rostit atat de puternic incat devenise realitate. Oare?

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Sunt strop de ploaie, ochi de pisica, frunza de toamna...
Esti fulg de nea, clar de luna, sfarsit de furtuna...
Suntem raze de soare, petale de flori, batai de aripi...
Am fost inceputul potopului si sfarsitul rabdarii,
Dar nu vom fi niciodata speranta iubirii...

Ionut Apostu



Sunt tanar

Tanar fiind, nu pot intelege de ce aceasta generatie, ma refer la toti cei tineri, nu isi asuma responsabilitatea faptelor lor. Sau mai bine spus nu constientizeaza ca tot ceea ce fac implica atat responsabilitate cat si maturitate... Lipsa responsabilitatii poate produce atat suferinta cat si multa frustrare. De multe ori ai impresia ca te "injugi la un jug" insa dupa un timp "nu mai ai chef" si renunti... Renunti in a mai lupta, renunti fara a te gandi la riscuri, la cei care vor suferi. Lipsa responsabilitatii poate rupe relatii sau poate "doar" sa distruga. Sa distruga sentimente, vieti si nu in ultimul rand personalitati. Daca am avea curajul sa ne asumam responsabilitatea faptelor noastre, atunci nu vom mai avea cum sa judecam, sa jignim sau chiar sa „ucidem". Responsabilitatea inseamna un pas facut spre maturitate, spre Dumnezeu. Daca am gandi tot ceea ce facem am avea cu siguranta timp sa ne gandim si la consecinte, la riscuri. Dar atata timp cat refuzam a gandi, nu vom fi decat niste persoane egocentrice, superficiale si ignorante... cu alte cuvinte, persoane fara continut, vom deveni goi... Atunci cum putem oferi ceva cand suntem goi? Eu unul nu pot intelege acest lucru !

---

Nu ezitati sa cereti suplimentul revistei, neplacerea de a se incarca greu pe calculatorul dumneavoastra va fi rasplatita din plin. Daca nu ati auzit niciodata clopotele ce bat ritmul "Horei Unirii", clopote aflate in ceasul Palatului Culturii, cereti suplimentul SSJ. Daca nu ati fost niciodata in Gradina Botanica din Iasi cereti suplimentul SSJ. Si pentru multe alte surprize de suflet si inima, cereti suplimentul SSJ.

Curier & Posta redactiei:

Daniel (Deva): Dragi prieteni, ma bucur sa va scriu din nou. Multumesc inca o data pentru toate editiile revistei primite pana acum. Este pentru mine cu adevarat o incurajare si totdeauna raman cu ceva din ceea ce citesc. Imi pare rau ca nu am scris data trecuta. Miercurea trecuta (27 octombrie 1999) tocmai a plecat Samuel in armata si va transmite salutari. E incurajator sa vezi pe cineva cu o asemenea bucurie cum se duce la armata, desi nu tocmai ceva obisnuit. Deocamdata ce mai primesc vesti de la el, am sa va spun. Se pare ca am devenit posta lui. Sau poate ca va va scrie chiar el, depinde de timp. Referitor la fanfarele de la Lugoj despre care v-am spus nu stiu inca nimic deoarece nu am fost acolo, dar in schimb am avut parte de o alta bucurie aici in biserica din Deva. Din anii '90 multi membri ai comunitatii noastre au contacte deosebite cu prieteni ai unei mici congregatii din Alunda, Suedia. Cu timpul aceasta legatura s-a marit tot mai mult si ei sunt cei care au contribuit cel mai mult la construirea noului locas de cult din Deva si de asemenea la diverse organizatii de caritate pentru cei nevoiasi. La inceput se aduceau pachete cu cadouri tuturor membrilor bisericii, dar acum este randul nostru sa ajutam pe cei mai in nevoie decat noi, cu ajutorul lor. Saptamana aceasta am fost vizitati de rev. Lars Leven impreuna cu un grup de sapte persoane care au tinut si o mica parte din programul de lauda si inchinare. Ei urmeaza sa plece astazi (adica 31 octombrie), dar cred ca s-au simtit minunat aici. Personal am putut vizita mica bisericuta, Furuhoejdskyrkan din Suedia, care desi are aprox. 200 de membri este foarte activa implicandu-se in foarte multe actiuni de evanghelizare si chiar trimite misionari in tari ca India, Coreea si altele. Lucrul acesta ar trebui sa ne dea de gandit, deoarece multe biserici evanghelice din tara desi au un foarte mare numar de membri, inca nu au ajuns sa trimita misionari si in plus, cu parere de rau spun ca personal imi cam place comoditatea, iata o piedica in drumul extinderii Imparatiei lui Dumnezeu. Fie ca Dumnezeu sa ne ajute sa fim constienti de ce se intampla si sa nu lasam nici o clipa sa treaca fara folos din viata noastra. In rest, astept si urmatoarele editii si as mai avea o mica rugaminte daca ati putea sa imi trimiteti arhivat editiile de la numarul 1 la 22 pentru mine si pentru inca un prieten care ar dori sa le aiba si el, deoarece el nu are e-mail. Asta numai daca se poate. Dealtfel ramaneti cu bine si fiti binecuvantati.

Nota redactiei: Draga Daniel, ne bucuram de corespondenta ce o avem cu tine, observam calitatile tale, spre exemplu: credinciosia, prietenia, obiectivitatea, si alte calitati ce te pot recomanda ca un (viitor) reporter, cu alte cuvinte iti place sa scrii. Despre numerele solicitate, noi putem sa le trimitem, dar daca ai putina rabdare le vei putea gasi pe pagina noastra web, aceasta in cateva saptamani. Salutari lui Samuel! Sa auzim numai de bine.(Ce parere ai despre N.G.M.?)

Rodica Malos (Portland, U.S.A.): Hi everybody. Cautind alte surse pe Internet v-am gasit pe voi cei din Iasi. Numele meu este Rodica Malos. Citind un pic din informatiile voastre m-am simtit obligata sa ve scriu si eu doar citeva rinduri. In primul rind am fost sensibilizata de descrierea nevoilor de caldura acum pe timpul iernii din Romania. Intr-adevar este o problema majora. Nu sint insa de acord ca presedintele tarii este vinovat de situatia generala din Romania. Eu cred ca Crestinii sint primii care trebuie sa realizeze ca in Romania este rezultatul unui blestem aruncat de ateistii care au aruncat batjocura si ocara la adresa lui Dumnezeu ani in sir. Acum este timpul Crestinilor sa se uneasca in rugaciune sa ceara Domnului sa rupa blestemul acela aruncat de cei care au spus ca nu este Dumnezeu. Domnul Isus a murit pe cruce ca sa rupa orice blestem. Deci Crestinii trebuie sa vina in numele Domnului Isus si prin jertfa de pe cruce, cu autoritatea data de Domnul Isus, sa rupa acele blesteme. Nu trebuie altceva decit aplicarea Cuvintului lui Dumnezeu si marturisirea prin credinta in jertfa Domnului Isus ca orice blestem este rupt. Singele Domnului Isus a fost varsat in sapte locuri ca sa rupa orice blestem si noi sa avem biruinta in orice domeniu aici pe pamint chiar si in domeniul economic. De aceea Domnul Isus spune ca despartiti de Mine nu puteti face nimic. Aceasta este ce fac eu in fiecare zi: aplic Singele Domnului Isus peste mine, peste casa mea, peste business-ul meu, peste pastorul Bisericii si familia sa, peste fiecare persoana cu care ma intilnesc in ziua respectiva. Am observat ca am multa propasire cind fac lucrul acesta. Deci va sfatuiesc pe toti cei care cititi aceste discutii pe internet sa aplicati aceasta in fiecare zi. Aplicati Singele Domnului peste fiintele voastre, familiile voastre, prietenii vostri, vecini, profesori, si chiar peste cei care nu puteti sa-i iubiti. Practicatii lucrul acesta si veti vedea biruinta la scoala, acasa, in Biserica, in societate si pe orice veti pune mina veti avea, izbinda, prosperitate, si veti cistiga domenii noi. Noi doar trebuie sa luam avantaj de ce a facut Domnul Isus pentru noi. El a platit cu singele Sau ca noi sa avem toate acestea din belsug. That is all I wanted to say for now. GOD BLESS YOU ALL.

Nota redactiei: Trebuie sa va spunem ca in editorialul din numarul trecut nu era o acuzatie la adresa presedintelui, apoi marturisim ca avem aceleasi ganduri cu privire la raul produs de comunism (ateism), si avem acelesi ganduri cu privire la puterea de iertare a jertfei lui Hristos. In rest va multumim si va uram toate cele bune.

Nota redactiei pentru Adi Plamada (Oradea): Ne bucura reluarea contactului cu tine; prin Aretta poti afla ce planuri avem in general, dar comunicand direct vom limpezi neclaritatile. Incearca sa faci un prim interviu, el poate fi difuzat in serial. Textul tau va fi publicat incepand cu saptamana viitoare. Pentru detalii pastram legatura. Pa!

Alex (Oradea): Sunt Alex, student la Institutul Biblic "Emanuel" din Oradea, anul I teologie litere. Am vazut revista voastra pe e-mail si imi place initiativa voastra. Este prima revista de acest gen pe care am citit-o pe computer. As vrea sa intru in posesia ei si, daca se poate chiar si in colectivul redactional.

Nota redactiei: Alex, e limpede ca esti coleg cu Aretta, ea iti poate da orice informatie despre revista si despre noi. Aretta are abilitarea de a forma o echipa la Oradea, daca treci "examenul" sustinut in fata ei esti aproape de tot ceea ce inseamna SSJ, mai ramane o proba, dar despre ea la timpul potrivit. Te salutam si asteptam vesti.

Titus (Los Angeles): Halloween: We celebrate Light, not darknes. We celebrate Life, not death. We celebrate Christmas, not halloween. We celebrate JESUS, not satan. Multa pace... Titus

Nota redactiei: Cata dreptate ai! Scrie-ne ceva despre tine. Asteptam. Salut!

Epilog: Inchipuire, te rog fugi. Mai mult! Mai mult! Maaaai mult! Asa e bine...

Pentru subscribe,unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: