The Salt Street Journal nr. 39



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr.39 / 17 ianuarie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Danut Manastireanu, Dan Gheorghiu

Cuprins: Editorial, Prima stire, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Perspective teologice, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Sunt tanar, Curier&Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe

Eduard Orasanu



Editorial

Tirania telenovelei a cazut! In sfarsit poporul e liber sa slujeasca noului tiran: telebingomania. Romanii au realizat ca primul “tiran” stapaneste fara sa ofere nimic, iar cel de-al doilea e darnic si ademeneste prin castiguri ametitoare.

Dar nervii natiunii sunt incalziti si bombardati de ziare, care anuta cu litere de o schioapa ziua, ora, minutul si secunda cand va fi cel mai mare cutremur. Ca atare, la revedere telenovelelor, adio biletelor de bingo!

Academicienii patriei sunt cei mai linistiti si pe deasupra mari visatori, ei spun ca am intrat in “Anul Eminescu”. Si aceasta pentru ca natiunea iubeste miturile si sarbatorile, si are nevoie de eroi, iar daca acestia sunt putin romantici cu atat mai bine se potriveste cu sangele latin al telenovelelor; iar daca acestia sunt foarte saraci cu atat mai aproape de realitate: telebingomania.

Pe langa toate acestea, prezenta politicienilor e binevenita, caci ei tin natiunea cu sufletul la gura: se vor deschide ori nu Arhivele fostei Securitati? O telenovela politica ce dureaza de zece ani si care are suspansurile si “amorurile” ei. In ultimul episod s-a jucat “soarta” lui Horia - Roman Patapievci prin intrebarea: va face parte din Colegiul Consiliului pentru Studierea Arhivelor fostei Securitati? Un episod tragico-comic in care unui intelectual i se reproseaza ca gandeste altfel si ceva mai profund, iar aceasta este un delict...

Concluzia ar putea fi urmatoarea: sa stam cu ochii pe televizor, tremurand in asteptarea noului cutremur, recitand din Eminescu, si cu mirare sa ne intrebam: cine-i Horia - Roman Patapievici?


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Va asteptam, pentru prieteni suntem intotdeauna aici:



Prima stire

- Vali Pentea va fi prezenta, ca invitat special, in cadrul “Seratelor” organizate de revistele HAR si SSJ pe data de 22 ianuarie 2000. Manifestarea isi propune promovarea artistilor crestini si realizarea unei alternative la invazia de vulgaritate si subcultura. Dar un alt scop este apropierea unii fata de altii si desemnarea orasului Iasi ca un loc unde se intampla ceva...
- Cunoscutul politician roman, Ion Ratiu a incetat din viata astazi, 17 ianuarie, la Londra. Serviciul funerar va avea loc in Romania, in orasul natal Turda.

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (XXXI)

Viata e asemanata cu o casa care se zideste. Rostul casei este sa adaposteasca, sa fie locuita si sa ofere protectie si echilibru. Omul este ziditorul si ispravnicul casei. Modul in care e zidita si folosita casa tine de om. Casa sta la indemana celui ce o zideste, se supune mainii omului, intentiei lui. Asa e viata. O poti duce incotro vrei, numai ca de ceea ce se intampla esti responsabil. Asa cum casa, daca e zidita pe o temelie trainica, pe stanca, va dainui, iar daca e zidita fara intelepciune se va risipi, tot asa e si cu viata omului.

Viata omului e ca o casa, dar nu e doar zidirea sau punerea temeliei ei, nu e doar locuirea sau adapostirea in ea. Viata e si zidirea si locuirea si rezistenta si prabusirea.

Omul e ca un pom care ajunge sa dea roade. Rodul insa e un rezultat al unei lungi rezistente si lupte de a ramane in picioare. Copacul nu e nici samanta care a prins viata, nici radacina care tine in viata pomul, nici tulpina care inalta zidirea spre lumina si nici frunzele care aduc lumina si o fac sa fie viata. El este toate acestea stranse si unite de o putere care le inalta spre cer, care face posibil rodul si care aduce implinirea vietii. Asa este si omul. El nu este nici copilul fraged si increzator, nici tanarul plin de putere si curaj, nici batranul ajuns in starea omului intelept si cu greutate. Omul este acela care a dat sens si continut tuturor acestor etape ale vietii, e cel care implineste, cel ce se indumnezeieste. Sau, si e posibil, omul este cel care distruge aceste trepte frumoase ale vietii sau construieste ceva ce nu dainuie, care duce la pierzare.

Nechibzuitul este omul care face parte din acesta categorie a omului cu fiinta impartita intre cer si lume, care va sfarsi inghitit de lume. Aparent, acest tip de om crede ca poate fi bine si asa, ca lucrurile pot fi impacate la acest nivel. Dar e o contradictie: nu poti sa zidesti si sa darami in acelasi timp, nu poti astepta ca un pom sa dea si roade bune si roade rele. Si o casa si cealalta se inalta la fel, si una si cealalta, in stralucirea lor, iau privirile omului. Si un pom si celalalt cresc alaturi, verzi si vigurosi, in toata puterea si frumusetea lor. Vine vremea insa cand fiecare isi va arata continutul, esenta, vine vremea cand fiecaruia i se va cere socoteala de propria-i consistenta. Pentru ca omul nu e un pom, ci ceea ce face ca sa dea rod in aceasta expresie dinamica a vietii, dupa cum viata nu e o casa, ci acea putere si truda care a zidit-o si a pastrat-o pentru sensul pentru care i-a fost dat.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Danut Manastireanu



Perspective teologice ©

Ganduri despre ucenicie I

Mentor si ucenic

Viata crestina este o viata de ascultare fata de Dumnezeu, o viata de imitatio Christi. Hristos, care a trait El Insusi o viata de ascultare, ne spune: "Eu nu am nimic care sa vina de la Mine; ceea ce va spun vine de la Tatal." Fiul nu face lucrurile singur. El traieste in dependenta de Tatal. La fel au trait si ucenicii Domnului. Ceea ce inseamna ca daca Hristos si apostolii Sai au trait in dependenta de Tatal, trebuie si noi sa invatam a trai in dependenta de Dumnezeu.

Numai ca in acest punct este foarte usor sa alunecam, pretinzand ca traim sub autoritatea lui Dumnezeu, si de fapt sa ne inselam singuri. De aceea este necesar ca aceasta autoritate sa se manifeste in forme concrete: in supunerea fata de o persoana care are autoritate spirituala. Aceasta persoana poate fi numita in mod generic mentor sau facator de ucenici. Mentorul este omul care are o experienta de viata, o lucrare proprie si o viziune pentru a oferi asistenta in zidirea vietii spirituale a altora, pornind de la situatia concreta a persoanei respective.


(textul “Perspective teologice” poate fi citit integral in "arhiva de aur" – Danut Manastireanu)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Mihail Sebastian - “De doua mii de ani...”

Un roman ce propune ca tema cautarea, afirmarea si refuzarea identitatii. Aceasta, intr-o dubla perioada de constructie: a sinelui ce clocoteste si vibreaza in plina tinerete si a statului-cetate care abia acum se plamadeste. Si cum fiecare inceput cunoaste excese, ele sunt simtite in lupta dintre etnii, religii si culturi. Lupta incrancenata si pasionanta, dar care poate si sa te lase indiferent sau mirat...

Identitatea de evreu pusa in cantarul si ghilotina inceputului de secol douazeci. Identitatea de crestin ce se apasa puternic si se “zburleste” catre minoritarii ce nu L-au primit pe Mesia. Identitatea de evreu studios, iubitor de carti si idei largi. Identitatea de crestin studios, ce nu se inscrie in turma si sclipeste de inteligenta, dar care simte ca este o individualitate.

Un roman ce propune ca tema familia, cu ale sale ramuri si radacini. Cu batrani ce nu ezita inainte de moarte sa plece spre Eretz Israel. Sau cu minti in cautare de carti rare, cititori de Tora si Cabala. Si peste toate, langa toate, Dunarea ce trece parca purtand toate...

Identitate de fiu, pentru care mama face sacrificii si imbatraneste, micsorandu-se ca o tacere, ca o umbra si ca o idee...

Un roman ce propune ca tema relatia Maestru - Ucenic. Relatie bolovanoasa si aspra, dar aducatoare de castig, bucurie si liniste. Maestru ce stie sa respinga si sa cheme, lasand loc pentru formare, dar si stapanind.

Un roman ce propune ca tema femeia, cea prea tanara si nepasatoare... Femeie inconjurata de senzualitate ce se daruieste alarmant de usor si nu vrea sa fie iubita, ci doar sa iubeasca...
De doua mii de ani!

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra este un fel de jurnal" Pablo Picasso

Stilul Baroc

Stilul Baroc apare in Italia in a doua jumatate a sec. XVI, este contemporan cu Renasterea si cu Manierismul si cunoaste perioada de apogeu in sec. XVII. Se va dezvolta in toata Europa, mai putin in Franta - unde va inflori Clasicismul (Franta - singura oponenta a Barocului).

Barocul apare intr-o perioada de adanci framantari religioase - Reforma lui Luther si binenteles Contrareforma initiata de Biserica Catolica. La lucrarile Conciliului de la Trento (1545-1563) s-a hotarat ca arta sa fie subordonata Bisericii Catolice. Se sustinea necesitatea abordarii in arta a unor subiecte cu continut religios, Biserica Catolica simtind peste noapte nevoia sa ''sa ingrijeasca de mareata forma de manifestare''. De ce? Simplu: se cauta ca prin arta sa se impresioneze…

S-a realizat acesta?


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Antonio Vivaldi (1678-1741) - Anotimpurile

Unul dintre cele mai cunoscute vestigii din mostenirea muzicala lasata de Antonio Vivaldi este ciclul celor patru concerte pentru vioara, instrumente de coarde si bas continuu, intitulat Anotimpurile (Le quatro stagioni), tiparite la Amsterdam in anul 1725. Volumul care le cuprinde (op.8) poarta denumirea Il cimento del’ Armonia e del’ Inventione si este compus din doua parti, cuprinzand fiecare cate sase concerte. Prima parte se caracterizeaza in intregime prin titluri programatice: La primavera, Estate, Autunno, L'inverno, La tempesta di mare si Il piacere. (Primavara, Vara, Toamna, Iarna, Furtuna pe mare, Placerea). Fiecare din primele patru concerte ce urmaresc succesiunea anotimpurilor era precedat de versurile unui sonet apartinand unui poet ramas anonim.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

ETERNITATE

Veghind in hotarul de seara
Pastorul launtric coboara;
De Tara sunt Turmele pline
Mustind a Vecie-n coline.

Prin freamatul stins a uitare
Pastorul Se-asterne pe zare;
Din fluier dureaza Cetate
Cu picuri de Eternitate.

27 - 29 aprilie 1982


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

“TOTUL ESTE ETERN”

“Dar ce este timpul? Daca nu ma intreaba nimeni, eu stiu; dar daca cineva ma intreaba, eu nu mai stiu.” (Augustin).

Oricat de mult am vrea noi sa definim timpul, nu putem trece de succesiunea de trecut, prezent, viitor... ori trecutul nu mai este, ori viitorul n-a sosit inca, dar mereu ne ramane prezentul, care nici el nu dureaza prea mult. “Cat despre prezent, daca el ar fi mereu prezent si nu ar intalni trecutul, el n-ar mai fi timp, ar fi eternitate. Pentru a fi timp, prezentul trebuie sa devina trecut, altfel fiinta umana s-ar opri.”

Timpul nu este decat spulberarea (prezentul) celor doua neanturi (prezentul si viitorul): singura eternitate, in afara de timp care vindeca durerea. Speranta si amintirea nu exista una fara cealalta decat in prezent. O amintire care nu este prezenta, nu este o amintire, ci un fapt uitat. O speranta care nu este prezenta, nu este o speranta, ci o deceptie sau poate o bucurie. Singur, exista doar prezentul; tot ce exista este prezent. Dar acesta se schimba, bineinteles, dar va ramane tot prezent. Ieri? O zi prezenta. Maine? Va fi tot o zi prezenta. Tot timpul este “astazi’, iar astazi este tot timpul “acum”.

Dar daca prezentul ramane mereu prezent, el nu mai este timp, este eternitate. Ce este eternitatea? Un prezent care ramane prezent, dar care dureaza si se schimba. Nu putem parasi nici prezentul, nici eternitatea. Daca am vrea sa traim in prezent ar trebui sa renuntam la orice raport cu trecutul sau viitorul. Dar intelepciunea nu este amnezie, nu e uitare. Cum am putea sa fim noi insine daca am uita ca ne-am nascut? Cum am putea iubi fara sa ne amintim de cei pe care i‑am iubit? Cum am putea sa gandim fara sa ne aducem aminte ideile? Sau cum am putea sa actionam fara previziune sau anticipare?

Nu vom mai fi cuprinsi sau izolati in nostalgie (care este lipsita de trecut) sau in speranta (care este lipsita de viitor). Daca totul este prezent, totul este aici si nimic nu lipseste: nu trebuie regretat trecutul, nu trebuie asteptat viitorul, dar trebuie sa cladim prezentul. Aceasta nu este nostalgie, ci fidelitate, nu mai e speranta, ci vointa. Aceasta este fiinta umana eterna.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Alina Simion



Un bob de sare

Ma ratacisem. La inceput nici nu observasem. Nimic anormal nu se putea petrece si nu mi-as fi dat seama, daca decorul n-ar fi ramas acelasi. Intr-adevar ma ratacisem, dar nu intr-un alt sens sau fata de drumul principal, essential. Ratacirea mea era ALTCEVA, era de alta natura. Ma tinea pe loc. Nici nu inaintam, fie macar intr-o directie gresita, dar nici nu regresam. Eu stateam locului. De la un timp situatia era absurda, daca nu isi facea aparitia un nou sentiment. Abia atunci deslusisem in mine: frica.

Iar dupa o ratacire atat de lunga, frica si tristetea erau parte din mine. "Totusi este trist in lume." (Mihai Eminescu)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Era dimineata...
Am deschis ochii...
Soarele intrase in camera mea,
Zgribulit de frigul de afara,
Luminand si incalzind odaia mea...
Iar eu, copil trist,
M-am facut ca nu-l vad ca sa nu plece,
Si-a plecat...

Ionut Apostu



Sunt tanar

Despre normal si anormal…

Ei bine, cum as putea eu sa dezbat acest subiect? Il voi dezbate din perspectiva unui om care nu are experienta de viata, dar gandeste. Este drept ca pana acum am scris ce am simtit, si nu a fost rau, dar “trebuie” sa scriu si ceea ce gandesc. Este normal, este anormal? Asta urmeaza sa stabilesc… Dar acest subiect il vom “toca” punand intrebari, cautand raspunsuri care cu siguranta vor deranja, sau poate nu vor avea nici un efect. Eu unul nu ma razbun scriind, doar scriu ceea ce gandesc, ceea ce simt, ceea ce vreau. Daca aude cineva e bine, daca nu, voi insista!

Poate prima intrebare, cand te confrunti cu o problema noua, este urmatoarea: “Este normal sa….?” Cine e in stare sa raspunda la asemenea intrebare? Eu unul nu ma voi stradui sa raspund la intrebari ci doar voi pune intrebarile, pe urma mai vad eu…

Dar ce s-ar intampla daca as descoperi ca ceea ce ma astept eu sa fie normal, de fapt este anormal? Ei bine, ar urma o dezamagire si evident o intrebare…
E normal? Vom vedea data viitoare ce este normal sau nu!

Fluturii isi doresc ca ceea ce vad sa fie normal…

Curier & Posta redactiei

Florin Moza (Oradea): ...am auzit despre revista voastra si mi-as dori sa o pot citi de pe email. Nu stiu daca se poate, dar daca da, atunci va rog tare mult sa mi-o trimiteti. Sunt student in anul 2 teologie pastorala la I.B.B. ORADEA. Va salut pe toti in numele lui Cristos..

Nota redactiei: Har si pace... Ne bucuram sa avem vesti de la I.B.B. Oradea. Desigur ca se poate sa primesti si tu revista prin e-mail. Interesant este de unde ai auzit de revista (de fapt cam stim noi...). Cum mai este atmosfera pe la Oradea? Ninge, ploua? Pe aici a cazut ceva zapada si merge de o sanie... Te salutam si noi si ai grija de tine!

Eugen Eremia (Iasi): Salut The Salt Street Journal! Mai intai felicitari pentru cele 38 de numere, incepi sa cresti vertiginos, nu mai esti copil, trebuie sa-ti asumi responsabilitati, dar asta ti-o vor spune altii oricum, dar prefer sa o stii de la mine. Tot ce esti nu mai este o joaca de copii. Inocenta si-a vazut apusul... Totusi ma bucura sa aud ca inveti tot ce este bun, stii sa te imbraci frumos si elegant, oricum trebuie sa-ti mai schimbi imbracamintea din cand in cand... Vad ca se leaga toti de ceea ce spui, de ceea ce faci, dar, ma intreb, conteaza toate astea acum cand nimanui nu-i pasa de nimeni? Poate celor ce scriu le pasa?!... Faptul ca ti-ai format o personalitate cu principii solide si ca stii sa iei decizii ma face sa cred ca in curand vei putea merge la facultate si sa inveti mult mai multe decat stii acum, dar oricum pasiunea pentru frumos va ramane, indiferent de decizie. Sa nu uiti, fara frumusete nu vei mai avea viata! Ma bucur ca ai prieteni. Cred ca HAR-ul e unul dintre cei cu care poti sa faci multe lucuri. Pana acum mi-ai placut, sa ne vedem cu bine la 40... La multi ani! Eugen Eremia

Nota redactiei: Buna, Eugen! Ne bucuram sa ne scrii desi poate ai toate sansele sa fii subiectiv... Poate ca da, poate ca nu! Iti multumim oricum pentru aprecierile tale si sinceritatea ta. Cat despre numarul 40 suntem doar la o "aruncatura de cateva zile", asa ca poti sa vii cu tortul... Poate ca inocenta si-a vazut apusul insa mai avem multe de invatat, asa ca nu poti sa ceri ceva profesionist (deocamdata), atat timp cat facem aceasta revista din placere si dintr-o dragoste pentru cei de departe. Cat despre pasiunea pentru frumos ai perfecta drepate: atata timp cat frumusetea este o pasiune nu vor lipsi oamenii sensibili... Cu bine...

Epilog: Sa nu uitati niciodata ca sunt versuri cantate de stele in dansul lor. Ultimele versuri scrise de vis: versuri de dragoste

Pentru subscribe,unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: