The Salt Street Journal nr. 47



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr.47 / 13 martie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Dorin Popa & Danut Manastireanu, Eugen Grigoroscuta, Dan Gheorghiu, Cristi Tepes, Chris

Cuprins: Editorial, Prima stire, Exercitii de intelegere, Intersectii, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Martisorul, Interviu cu Ligia Ratiu, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Sunt tanar, Curier&Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe/unsubscribe

Eduard Orasanu



Editorial

In fata locuintei mele, intr-o parcare, traieste zi si noapte un om. El se adaposteste intr-un automobil vechi si ruginit. In plus, si parca capac peste toate, el are un handicap si anume un picior amputat. Din cand in cand trec pe la el diverse televiziuni, dar nu intotdeauna el este bucuros de astfel de vizite. El stie ca in mediile din Romania tragedia si catastrofa se vand cel mai bine.

Dar cum arata o viata traita pe bancheta din spate, intr-un vehicul ce nu pleaca niciodata nicaieri, cu perspectivele vazute printr-un parbriz prafuit?

Dar cum arata viata noastra traita pe un plan secund, intr-o suma de blocaje si inconsecvente, cu acel “vehicul” numit vointa, alegere, dorinta care nu mai deplaseza fiinta vie, ci o umbra stinghera, ascunsa de masca unui parbriz?

O latura a parcarii este marginita de un liceu, unde zilnic se strang zeci de tineri. Ei trec frumosi si razand, nepasatori si nauci. Viata lor e traita doar pe bancheta din fata, vehiculul sufletului lor pare a avea suficienta speranta, iluzii vazute prin “parbrizul” din dreapta, iluzii vazute prin “parbrizul” din stanga...

O alta latura a parcarii e marginita de cateva magazine alimentare, acolo se duc pensionarii. Ei sunt mereu apasati si bantuiti de nostalgii. Viata lor e traita intr-un vesnic balans intre neintrerupte cozi si nemarginite preturi... Viata lor e traita intr-un vehicul ce prinde aripi, anticipand o ultima si vesnica calatorie, prin parbrizul din fata se zareste cerul, iar prin cel din spate ramane in urma pamantul...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Azi



Prima stire

La data de 18 martie 2000, la Biserica Crestina dupa Evanghelie nr.1 din Iasi va avea loc Conferinta anuala a Asociatiei Misionare pentru Educarea Copiilor. Aceasta conferinta este prima din cele patru preconizate a se desfasura anul acesta in diverse regiuni ale tarii. Tema conferintei este: “Evanghelizarea copiilor orfani si romi”. Mesajul biblic va fi transmis de pastorul Viorel Candreanu. Asociatia Misionara pentru Educarea Copiilor (AMEC) are sediul central in orasul Sibiu.

“Exercitii de intelegere” II

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999

Dorin Popa



Unde este sediul central al acestei organizatii?



Danut Manastireanu

Sediul central al organizatiei este in Monrovia, California, insa organizatia a trecut in ultimii ani de zile printr-o serie de transformari majore. De la o organizatie centralizata, de tip piramidal, asa cum erau multe dintre organizatiile americane, ea s-a transformat, in ultimii ani, intr-un parteneriat. Exista, cu alte cuvinte, birouri nationale in diverse tari ale lumii – fie birouri-suport, concentrate pe obtinerea de donatii, in mod special prin folosirea unor sisteme de sponsorizare a copiilor, un sistem folosit cu foarte mult succes de WV, fie birouri de teren, in care fondurile adunate de WV sunt utilizate pentru rezolvarea problemelor de saracie cu care se confrunta tarile respective.

In afara organizatiilor nationale care sunt membre ale parteneriatului, exista ceea ce se numeste WV International, care este impartita in patru regiuni ale lumii, una dintre ele fiind regiunea Europei de Est si a Orientului Apropiat, din care face parte si Romania. Sediul acestei subsectiuni regionale este la Viena, si ea cuprinde in prezent circa zece tari. In afara de Romania, este vorba de Albania, de Muntenegru, de regiunea Kosovo, de Bosnia, apoi sunt Georgia, Azerbaijan si Armenia, si, in sfarsit, doua zone din Orientul Apropiat si anume Libanul si zona palestiniana a Israelului.


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Eugen Grigoroscuta



Intersectii
(Perspective politice)

A venit primavara!

Motive de bucurie: soare, flori, cateva grade in plus. Poate ca aceasta caldura va duce si ceva economii in buzunarele romanilor. Urmeaza insa alte probleme cu TVA-ul, probleme nu tocmai de natura sa dea satisfactie. Dupa tam-tam-ul cu scaderea TVA-ului de la 22% la 19%, la produse pe care oricum multi nu si le permiteau, in schimb crescand de la 11% la 19% la multe produse strict necesare, acum se pregateste majorarea la servicii. Daca ne raportam doar la apa, energie electrica si gaze, incepe tot mai mult sa devina o obsesie acest TVA – Toti Viseaza America.

Aceasta primavara, insa, a trezit la viata cam tot ce hibernase in timpul iernii, virusii in primul rand. Inteligentii microbi, odihniti, si-au directionat atacul spre candidatul cel mai bine plasat – cel putin deocamdata – in competitia pentru Cotroceni, domnul Ion Iliescu. S-ar parea ca a existat si un plan de rezerva in caz ca virusii dadeau gres. Pentru ca scenariul iminentului atentat sa para cat mai veridic, s-au alertat si serviciile secrete si cele de protectie. Circ avem, mai trebuie paine…

Cine a mai pomenit primavara fara fotbal? Primul derby, Rapid - Steaua pe gazon terminat la egalitate, a avut cu totul alt deznodamant in Parlament si Guvern, beneficiind cel putin de un spectator din Olanda. Contra Stelei (dl. Babiuc), Rapidul (dl. Basescu) a beneficiat de un coechipier de marca – Externele d-lui Roman a fost inca un prilej pentru a ne demonstra specialitatea de a ne da singuri cu stangul in dreptul. Rezultatul? Din nou a pierdut nationala, de fapt Romania! Ce face selectionerul (dl. Isarescu)? Nimic, e independent! Cum a reactionat galeria? Aveti putintica rabdare! Toamna se numara… voturile!


(recomandam a se vedea “arhiva de aur” – Eugen Grigoroscuta si "Intersectii")

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Andrei Plesu – Minima moralia

A trai sub semnul providentei si a harului inseamna o deschidere spre armonie si spre o tainica fertilitate morala, caci problema binelui si a raului e navalnica si pretioasa.

Robinson Crusoe simte ca intre a recunoaste ordinea lumii si a fi recunoscator nu e prea mare distanta, iar intre ordinea deplina a lumii si micile amanunte nu exista prea multe piedici, iar cat despre recunostinta ea nu e innascuta in om. A recunoaste ordinea lumii esti invatat, a fi recunoscator inveti.

Robinson Crusoe simte ca intre a avea rabdare si o clipa de ragaz nu e prea mare diferenta, chiar daca cu rabdare masoara timpul, iar intr-o clipa de ragaz poate contempla. Caci in timp se zideste frumusetea, iar in contemplare se afla libertatea.

Robinson Crusoe simte ca intre frumusetea locului si primul semn al celuilalt, urma de pe tarm, este o lupta, ce se duce intre excludere si acceptare. O lupta ce se duce intre teama de celalalt si nevoia de celalalt, intre comunicare si pusca luata din cui...

Robinson Crusoe simte ca acest altcineva nu e obisnuit si conventional, ci un om in primejdie, cineva care are nevoie de el. “Englezul Robinson ar fi avut nevoie – la inceputul vietii sale pe insula – de un “celalalt” care sa reprezinte, pentru el, lumea civilizata. I-au trebuit 25 de ani de singuratate pentru ca nu nevoia sa sa decida intalnirea cu celalalt, ci nevoia celuilalt: nevoia lui Vineri de a fi salvat de Robinson.”

Robinson cel salvat salveaza, recupereaza un suflet si, desi sunt doi pe insula, acum stie ca de fapt sunt Trei. Al treilea e creatorul insulei...

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra este un fel de jurnal" Pablo Picasso

El Greco

Il vad pe Isus. Ce fericiti am fi daca am invata sa-L iubim... Simt un final, o revenire... Cerul isi ridica capul si... ochii mari de cer imi soptesc: “Fii fericita”. Pentru intiia oara raspund indrazneata: “Sunt”. Simt un final, o revenire... Din ginduri impletesc dorinte ce par a fi doar ale mele, dorinte care poate mai tirziu imi vor mingiia talpile inimii sub care se odihnesc vise de nimeni stiute. Si, privind lucrarea, il vad pe Isus parca spunind: “Ma intorc”. Isus Binecuvintind (una din cele mai reusite lucrari ale pictorului) ma face sa spun ca e mai mult decit o compozitie cu subiect religios, e mai mult decit o icoana ... simt un final, o revenire “Vino Doamne Isuse”.

...

Negru... o lipsa de culoare? Negru... o lipsa de sentiment? Negru. Culoarea unui orb care alearga dupa iluzii intr-o vale a umbrelor de moarte. Si nu vreau sa spun, cum au mai spus altii, “culoarea mortii”. Nu e... E culoarea lipsei oricarui sentiment, e acea sarutare care te condamna la uitarea vesnica a iubirii, la o uitare a tot ce poate inalta sau dobori. Am calatorit in ceasurile trecute pe drumuri de mare. Nestiutoare, am intrebat valul. Nu mi-a raspuns nimc la inceput, apoi mi-a spus sa am grija sa nu darim castelul de nisip. “Ce castel?” Linga mine era un mic castel de nisip lucrat din lacrimi si ultime atingeri. Departe erau ingropate sentimentele... Dintr-o pornire prosteasca am ucis... Acum sunt condamnata sa-mi dau ultimele atingeri marii... Va construi un alt castel? Mi-e groaza ca negru nu e ce intelegem noi... frica, groaza de nestiut, de a pierde, de a trai... Cineva m-a cuprins in brate si a incercat sa ma ajute sa cint... cel dintii si perfect cintec al iubirii, m-am luptat sa ma eliberez. Inca mai lupt sau poate acum ma prefac...


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Ludwig van Beethoven (1770-1827)

Simfonia a III-a "Eroica" in mi bemol major
(ultima parte)

Survine si o a treia tema (a oboiului) in sectiunea dezvoltarii, sectiune ce apare ca o adevarata demonstratie de geniu creator. Universul sufletesc si faptele eroului sunt redate prin valuri de inaintari intretaiate de momente de prabusire ce ajung sa atinga pierderea totala a suflului. Ideea de sacrificiu al vietii pentru cucerirea idealului de libertate al omenirii este continuata in cel de-al doilea act al simfoniei (Adagio assai). Cuvintele “Marcia funebre”, puse cu intentie programatica de compozitor, anunta continutul muzicii – mersul grav al unui convoi ce-l intovaraseste pe ultimul drum pe eroul cazut in lupta. Razbate si protestul impotriva asupririi, dar fara a putea acoperi profunzimea suferintei.

Dupa ce multimea a plans moartea eroului, legatura cu ideile pentru care el s-a sacrificat este sugerata in dinamica Scherzo-ului (partea a treia, Allegro vivace). Un puls ritmic, simbolizand pe cel al inimii care continua sa bata in trupurile celor ramasi, duce mai departe si pe alte planuri sensurile active ilustrate in muzica primei parti.

SDG


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

FRUCT (TRANSFIGURARE)

In ramul de-altadata etern un brau de foc
Ce contopea adancul cu cerul la un loc
– intaia libertate ce-ti mladia fiinta –,
Ai zabovit o clipa sa-ti racoresti dorinta…
Dar semetia firii te-a prins de la mijloc.

A trebuit durerea de trup crud despuiat
Precum un sipot tainic in pulberi aruncat;
A trebuit sentinta-naltarii prin tarana
A miezului launtric spre chipul de lumina,
Sa fii prin umbra mortii de Viata imbracat.

Iar fructul altadata, pradat si putrezit,
Sa-l soarba lin vazduhul din ramuri insutit.
Mireasma lui ramane o Taină de-ndurare;
Pamant si Cer, Fiinta: in Fruct - transfigurare
In floarea alba-a Nuntii din bobul rastignit.

12 decembrie 1983


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

PLACERILE VIETII (II)

Si omul paleoliticului si cel al epocii postmoderniste cunosc aceeasi tiranie a placerii instinctuale, cea care le permite satisfacerea fara diferentiere a unor nevoi elementare de foame, sete sau sex. Dar istoria placerii care se conserva nu exclude inscriptionarea sa in istoria prezenta. Din contra, esentialul logicii hedoniste nu s-a schimbat, dar formele sale s-au transfigurat considerabil. Placerile s-au rafinat, s-au elaborat si conceptualizat.

Preistoria presupune placerea supusa necesitatii, cu toate ca istoria actuala manifesta posibilitatea de a diferentia aceasta dorinta, de-a se juca cu ea, de-a o transforma si modela. Intre placerea naturala, salbatica, si cea culturala, rafinata, se acumuleaza secole de umanizare. Efortul nu s-a incheiat. In acest moment al istoriei, placerea are tendinta de a suporta consecintele civilizatiei, caci aceasta nu iubeste placerea ci o priveste cu reticienta, ca pe o ocazie de a fragmenta colectivitatile, ca pe o cauza antisociala, apolitica, pe drept de altfel, caci aceasta putere ignora institutiile colective, formele comunitare, pentru a se manifesta exclusiv in relatia fata in fata a fiecarui individ cu el insusi. Ea actioneaza cu prioritate ca o energie rebela si independenta, tocmai in momentul in care cultura nu cunoaste decat structurile distructive ale particularitatilor si individualitatilor.

Munca, familia, societatea sau religia presupun intrinsec si cu consecventa dusmania placerilor individuale. Aceste insistente, sau staruinte, traiesc din renuntarea individului la placerea lui proprie, in favoarea amagirilor prezente ca dorite, iubite, si fata de care el trebuie sa se indrepte, pentru a obtine gratificatii sociale sau plati simbolice. Le numim placeri: munca, efortul, functia, meseria, mariajul, cuplul, monogamia, paternitatea, maternitatea, fidelitatea, natiunea, republica, statul, apartenenta, comunitatea, tribul, grupul, Dumnezeu, ascentismul, abnegatia, devotamentul, sacrificiul, credinta, rugaciunea, pentru a disimula tocmai supraaprecierea lor.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Cristi Tepes



Martisorul

S-a-nchis ultimul plic cu martisor...
Tirzia noapte scirtiie-n feresti...
De-atitea visuri timplele ma dor...
Da-i bine s-ai pe cine sa iubesti.

Si-s fericit. Dar iata, un fior,
ma arde cu-o-ntrebare ca de jar:
S-a-nchis ultimul plic cu martisor
dar Tie Ti-am adus ceva in dar?

Nu mai gasesc nici ghiocei, nici crini,
potcoave, pisicute cu ochi reci...
O inima mai am cu-adinci rugini.
Primeste-o si-mprimavareaz-o-n veci!

S-a-nchis ultimul plic cu martisor...


(aceasta poezie poate fi citita si in "arhiva de aur" - Cristi Tepes)

Chris

Interviu cu Ligia Ratiu
“...cea mai mare implinire este sa-ti investesti talentul in altii”
(partea a treia)



Chris (foto: SSJ)

Cred ca, de-a lungul anilor, ai trait multe experiente frumoase. Care ar fi cateva din implinirile artistice?



Ligia Ratiu (foto: “HAR”)

Implinirile mele nu sunt legate neaparat de realizari personale (cum ar fi albume, concerte etc.) cat mai ales de faptul ca am contribuit intr-un mod mai mult sau mai putin vizibil la realizarea unor proiecte artistice importante si de influenta pe care am avut-o in viata unor oameni care au ales sa slujeasca prin muzica si ale caror rezultate mi-au intarit convingerea ca cea mai mare implinire nu este sa valorifici la maxim talentul tau ci sa-l investesti in altii. Numele de “Mesaj”, “Cristale” sau “Transilvania Gospel” sunt doar cateva din argumentele care pot veni in sprijinul afirmatiei mele.

Chris: Exista si neimpliniri?

Ligia Ratiu: Despre acestea, de obicei nu ne prea place sa vorbim. Desigur, exista si ele, si e bine ca exista, spre a ne dovedi ca suntem limitati si ca visele si planurile noastre trebuie intotdeauna aduse in acord cu voia lui Dumnezeu. Atunci cand apar, ele trebuie sa te conduca la sursa care este, prin ea insasi, cea mai mare implinire a vietii: ISUS.

(va urma) - Publicat prin amabilitatea revistei HAR©


(textul integral in “Chris invita la dialog pe Ligia Ratiu”)

Alina Simion



Un bob de sare

M-am ascuns atat de bine printre grote incat, dupa un timp, incercand sa ma caut, nu m-am putut gasi… Ma ratacisem, nu mai stiam drumul inapoi. Nelinistea patrunse la mine in pestera si nu m-am incumetat s-o alung, dar pentru un moment am zarit, printre crapaturi, nuditatea naturii in toata speldoarea ei. Era primavara!

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Fiecare lacrima e o amintire,
fericita, trista, uitata,
si fiecare lacrima plange
dupa tot ce-a fost si a trecut,
dupa tot ce este si va fi,
dupa tot ce n-a fost si-ar fi putut sa fie...

Ionut Apostu



Sunt tanar

O groapa… un om… o mana…

Este esenta a ceea ce consider eu o incercare… O incercare sau poate chiar o cadere. Ei bine, cam cum ne raportam la o asemenea situatie? Ne spalam pe maini si o intindem nemteste? Da, ar fi o solutie, care ar da insa dovada de multa nepasare.

O groapa… Cum a ajuns omul in groapa? Poate a fost ajutat sa ajunga sau poate a intrat singur. Unul singur stie de ce a aparut groapa si tot El stie care este rolul ei. Insa conteaza foarte mult sprijinul pe care il acordam celui cazut. Stiu oameni care, in groapa fiind, au ramas acolo pentru ca nu a avut cine sa-i scoata. Indiferenta noastra i-a distrus, indiferenta i-a doborat.

Un om… un om intr-o groapa. “Asa-i trebuie daca s-a indepartat de Dumnezeu!” Cam asa se gandeste cateodata in loc sa se acorde sprijinul celui cazut. Este o caracteristica a romanilor de a lovi in inferioritate. Si, oricum, ce mai conteaza, si asa a cazut! Dar unde este dragostea pe care o “avem” in inima noastra, in Hristosul nostru? Unde-i compasiunea pentru cei aflati in necaz? Unde este mila noastra? Si eu vorbesc despre niste principii umane cand noi ar trebui sa avem mai mult decat atat: pe Hristos!

O mana… o mana intinsa unui nenorocit! Cateodata intarzie iar cateodata lipseste cu desavarsire. De ce? Poate ca cel din groapa nu merita, sau poate ca nu este timp, sau… fiecare din noi gaseste o scuza cand este provocat. Ce bine ar fi daca am accepta ca am gresit…

O groapa… un om… o mana… Aceasta este esenta unei incercari sau poate a unei caderi. De ce intarzie ca mana sa apara? Poate se teme sa apuce un om cazut intr-o groapa…

Curier & Posta redactiei

Pr. Cornel Cadar (Iasi): Penticostalii vor vizita Roma. Luni, 7 februarie 2000, Roma (ZENIT). Un grup surprinzator de pelerini jubiliari va veni la Roma in aceasta saptamana: Episcopii Penticostali afro-americani. Liderii protestanti vor vizita Vaticanul si vor participa la un seminar de trei zile la Colegiul Pontifical Nord American. Ei au declarat ca doresc sa reinvie cateva vechi traditii pastrate de Biserica Catolica. “Cred ca putem invata unii de la altii”, a spus Larry Trotter din Biserica Baptista din Chicago. “Noi venim cu fervoare si foc care poate lor le lipsesc, dar ei vin cu ordine si structura care poate ne lipseste noua”. Episcopii intentioneza sa participe la audienta generala de miercuri, ca si la Liturghia de incheiere a Jubileului Bolnavilor, prezidata de Sfantul Parinte, se scrie in “Chicago Tribune”. Ei mai spera sa aiba o audienta privata cu Papa, dar aceasta nu este inca confirmata. Penticostalismul este ramura protestantismului cu cea mai rapida rata de crestere. Este cel mai bine cunoscuta pentru “darurile Spiritului”, cum ar fi vorbirea in limbi, vindecarile si profetiile, pe care multi dintre membrii sai le practica in timpul serviciilor. “A fost o mare uimire pentru mine faptul ca acesti penticostali – acesti oameni carismatici, vorbitori in limbi – au dorit cu totii sa mearga la Vatican”, a declarat J. Delano Ellis din Cleveland. El este un prieten al Episcopului catolic de Cleveland Anthony Pilla, care a sprijinit aceasta calatorie. “Noi facem parte din Trupul lui Cristos, si dorim sa fim aproape de celelalte parti ale acestui trup. Este timpul sa construim punti de legatura si sa daramam ziduri”, a spus Ellis.

Nota redactiei: Saptamana viitoare vom publica ultima parte a mesajului primit din partea dumneavoastra. Suntem bucurosi sa publicam mesaje care depun un efort in incercarea de a fi mai umani si mai calzi.

Cornel Bucur (USA - ?): Dragii mei, salutari sfinte! Am folosit aceasta ilustrata in urma cu cateva zile intr-o predica si m-am gandit ca poate va fi un cuvant de incurajare si pentru voi. Iertati-ma ca nu am tradus-o dar mi-am dat seama ca “va pricepeti”. Avem nevoie de voi (SSJ)... poate tocmai datorita “saraciei” noastre.

“There is a fable about a little orphan who was feeling particularly lonely and blue when she happened to see a gorgeous butterfly trapped in the thorns of a blackberry bush. Taking great care not to tear its fragile wings, the girl's nimble fingers finally worked the insect free. Instead of fluttering away, it turned into a golden fairy who offered to grant any wish. “I want to be happy!” the orphan cried. The fairy smiled, leaned forward, whispered something in her ear, and vanished. From that day forward there was no one more happy spirit in the land than that child, who grew into a merry woman and a contented old lady. On her very deathbed, her neighbours crowded around, desperate that the secret of happiness not die with her. “Tell us, please tell us, what the fairy said to you”, they pleaded. The old woman smiled, and whispered, “She told me that everyone - no matter how rich or secure or self-contained or successful they might appear - had need of me.”

Nota redactiei: Avem nevoie unii de altii, impreuna ne sta cel mai bine si poate asa vom depasi “saracia”.

Petrica Moisuc (Botosani): Pace! Voi incerca sa raspund la intrebarile care imi erau adresate in unul din ultimele numere ale voastre. Apreciez pe toti acei care intr-o forma sau alta Il vestesc lumii pe Hristos. Mesajul vostru mi-a placut, curajul vostru la fel. Sunt lucruri care ni se intampla, dar care nu ne fac placere. Nimic nu este la intamplare. V-am apreciat atunci cand v-ati cerut scuze pentru informatia deformata despre fratele Dugulescu. Am apreciat gestul fratelui Marius Cruceru vis-à-vis de neintelegerea cu IBEO. Cred ca sunt lucruri care chiar daca sunt reale, e bine sa nu fie publicate. Intr-o familie se intampla lucruri care … nu trebuie sa le stie copiii. Pentru BINELE LOR ! IBEO este una din institutiile noastre care ne reprezinta atat la nivel national cat si international. Cunosc lucruri placute despre fratii care au infiintat si conduc aceasta institutie si nu cred ca sunt capabili de lucrurile de care sunt acuzati. Scriptura ne invata sa nu ii vorbim de rau pe mai marii nostri. Nu va trece mult si generatiile noastre vor prelua activitatea lor: ce exemplu suntem noi pentru cei ce vin in urma noastra? Personal, cred ca fiecare are dreptul la opinia sa, dar cred in acele opinii care zidesc trupul lui Hristos. Eu cred ca cei din IBEO, cat si cei din SSJ, fac parte din acelasi trup, al lui Hristos. El ne-a cerut sa ne iubim, …! Eu cred ca fr. Marius Cruceru nu-si va pierde slujba de la IBEO pentru opinia sa din SSJ. Nu uitati ca Biserica Baptista a fost si este generatoare de democratie. Cred ca articolul lui Ionut din nr. 45 este bine sa fie aplicat in acest caz - referitor la dialog. M-as bucura daca in revista dumneavoastra as gasi randuri de-ale pastorilor care au pastorit biserica voastra, prin care Dumnezeu mi-a vorbit de multe ori: Marcu Nichifor, Iosif Morcan, Daniel Branzei, Florin Vasiliu. Sper sa nu va deranjeze daca va fac cunoscuti celor care nu au auzit de voi. Dumnezeu sa va binecuvanteze !

Nota redactiei: Pace! Citind acest mesaj, prima reactie (nedezmintita) a fost: iata un om care ne iubeste! Ce sa va raspundem? Nu e usor sa iti pastrezi echilibrul si buna judecata intotdeauna. Iar daca ceva e facut public, lesne poate fi interpretat sau insuficient inteles. Noi manuim instrumentele la vedere, gandurile noastre sunt transparente, nu le mai putem intoarce. Despre cei patru pastori pomeniti de dumneavoastra si randuri din partea lor, nu depinde de noi. Noi inca nu am trecut la statutul de revista profesionista, numai Dumnezeu stie cat mai putem continua aventura, in fiecare saptamana ne gandim ca poate fi ultima a SSJ-ului. Fiti binecuvantati!

Estera Bulugu (?): Dragi frati, va multumim mult pentru credinciosia cu care ne trimiteti revista. Este o valoare pentru noi si credem ca pentru multi altii. Ne rugam ca Dumnezeu sa va binecuvinteze, sa va intareasca si sa va rasplateasca munca ce o faceti pentru El. Slava Lui pentru ca sunt asa oameni in tara noastra! .... si ce bine ar fi daca ar fi mult mai multi ... sa se auda glasul nostru! ... la urma urmei este glasul Domnului si trebuie sa fie auzit de intreaga tara, de toti oamenii!!! Am o intrebare. Danut Manastireanu lucreaza cu Fundatia World Vision - acea mare fundatie raspandita in tara noastra in mai multe orase din tara si in multe altele din afara tarii???? - care lucreaza cu Samuel Kameleson? Daca raspunsul este afirmativ, as dori si eu e-mail-ul dansului (al lui Danut). Doresc sa-i scriu ceea ce am pe suflet de multa vreme despre World Vision. Nu am avut nici o posibilitate pana acum sa scriu cuiva aceste ganduri si m-as bucura sa stiu ca acum am ocazia. Va multumesc!

Nota redactiei: Va multumim pentru cuvintele frumoase la adresa noastra, cat depre W.V., da, este vorba de acea organizatie. Adresa o putem trimite doar cu acordul lui Danut si, in caz de raspuns afirmativ, o veti primi. Multumim.

Mircea si Roxana Mitrofan (Londra): Iata-ne si in 8 martie 2000! Cu aceasta ocazie dorim sa facem din toata inima o urare tuturor surorilor si prietenelor noastre de aproape sau de departe: Fie ca Domnul nostru Bun sa va umple zilele de soare, casele de flori si inimile de lumina prezentei Sale si de bucurii profunde si durabile! Cu dragoste in Hristos,

Nota redactiei: Va multumim! Oare cum va fi atunci cand ne vom vedea? Primavara!

Nota redactiei pentru Tatiana (Suceava): Am sa revin cu un mesaj personal cat se poate de repede. Imi cer scuze pentru intarziere. Ionutz

Epilog: Alergam degeaba cautand tot felul de bucurii. Sa ne bucuram de clipa prezenta... pe ea nu ne-o poate fura nimeni...

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: