The Salt Street Journal nr. 60



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr.60 / 12 Iunie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Dorin Popa & Danut Manastireanu, Daniel Branzei, Dan Gheorghiu, Marin Cantea, Chris

Cuprins: Editorial, Prima stire, Cuvantul, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Exercitii de intelegere, Sabina Wurmbrand, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Cronica cinematografica, Interviu cu Ionatan Pirosca, Interviu cu Claudius, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Sunt tanar, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial
(articol scris ca tema la conferinta EEMTI, a fost citit in fata participantilor si supus analizei lor)

Am vazut multe zambete, despre unele stiu ca au facut cariera si s-au implantat adanc in constiinta oamenilor, iar altele au ramas linistite in anonimatul lor.

John Assatchev* zambeste interesant, aspectul acesta poate fi secundar; mai semnificativ este faptul ca ne-am cunoscut intr-o luni. El venea din tinuturile lui Dostoievski, iar eu din cele ale lui Eminescu. Poate ca aceste tinuturi sunt asemanatoare, cert este ca am reusit sa interactionam.

Peste cateva ore stiam mai mult in privinta "Semnificatiei persoanei"**, si anume ca este invitat la aceasta conferinta, si ca este pastor si director al unui Institut teologic din Moscova.

Eu am parerea mea despre taine si necunoscut, asa cum lipsa informatiilor poate sa ma intristeze sau sa ma bucure. Oare faptul ca despre John Assatchev nu stiu prea multe trebuie sa fie alarmant? Ceea ce imi da curaj este ca profilul acestui personaj tradeaza un bun si eficient simt al umorului.

Adunandu-se alte ore am punctat mai mult in dreptul "Semnificatiei persoanei". John, intr-o limba engleza fluenta a prezentat cateva seminarii, unul dintre ele a purtat titlul de "Organizarea materialului". Nu stiu cat de bine am reusit sa organizez acest material, ceea ce stiu este ca de multe ori mintea incerca sa se dezorganizeze printr-o prabusire profunda in piscina. Acea piscina atat de strasnic interzisa. Dar nu atat de interzis a fost sa aflu cum se caracterizeaza John intr-un singur cuvant: Crestin.

Va atrageam atentia ca zambetul lui John Assatchev este interesant; ei bine daca asociem aceasta cu termenul crestin, nu poate rezulta decat o singura solutie: acest om respecta o porunca de-a lui Hristos, si anume pe aceea care priveste bucuria (Bucurati-va!).

Daca ati avut inspiratia sa-i luati un interviu, atunci ati fi aflat ca vorbeste cu socoteala si cu rabdare, si asta chiar daca nu este cea mai potrivita ora din zi. Dar aceasta socoteala si rabdare se destrama sub puterea curiozitatii. Am sesizat la el o curiozitate care intretine, o necesitate de a afla care vitalizeaza, ceva care il plaseaza in zona copilariei si a jocului, si, in acelasi timp, in taramul studiului si al perfectionarii.

Nu cunosc foarte bine ce va face de astazi inainte, si nu va pot spune cum arata locuinta sa, iar despre felul in care se imbraca asta o veti stabili dumneavoastra**, tot ce va pot spune este ca e cititor de Berdiaev si Hesse, a vazut Andrei Rubliov (si va poate spune ca tatal regizorului e un bun poet). Apoi veti auzi de Vladimir Visotki si Moscova, cea care nu crede in lacrimi...

Bun, ceea ce e mai important acum urmeaza: el, John, va poate raspunde la intrebarea, sublima si eterna, care se afla pe buzele tuturor, dar care nu o pune nimeni: Ce este viata?

*pentru amanunte vezi "prima stire"
**aluzie la termeni si tehnici predate in cadrul conferintei.

PS: Vreau sa multumesc fratelui Cornel Bucur pentru sprijinul acordat celor de la SSJ in vederea acestei conferinte. Va multumim!


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

In dulcele stil romanesc



Prima stire

- In data de 8 iunie 2000, in biserica Emanuel din Oradea a avut loc intalnirea intitulata "Jubileu 2000 - Sa-L inaltam pe Hristos ca Domn". Au avut loc trei servicii divine: dimineata, dupa-amiaza si seara. Cuvantul de bun venit a fost rostit de pastorul Paul Negrut, iar pastorii care au tinut predici sunt: Vasile Talos, Gyula Borzasi, Mihai Mihut si Paul Negrut. Momentele de inchinare au fost sustinute de: Viorel Iuga & grupul barbatesc "Speranta" si prin cantarile de cor, sub conducera urmatorilor dirijori: Achim Pele, Teodor Caciora, Nelu Redis, Ovidiu Niculas. In cadrul programului au fost si momente de marturie, precum si rugaciune de multumire pentru fratii care au slujit de-a lungul vremii in conducerea Cultului Crestin Baptist.
- In perioada 5-9 iunie, la Baile Felix a avut loc un Curs de Pregatire pentru Scriitorii de Articole pentru Revistele Crestine, curs organizat de Eastern European Magazine Training Institute. Cursul a fost sustinut de urmatorii lectori: Jeni Rosian - fondatoarea Societatii Crestine SAMUEL, care cuprinde revista Prietenul Copiilor si o editura crestina in Romania. Ea editeaza si publica revista Prietenul Copiilor, conduce un curs prin corespondenta pentru scriitori si activeaza pe plan national in domeniul lucrarii cu copiii. John Assatchev - director al Institutului Teologic din Moscova, fost redactor-sef la revista Primiritel, are licienta in drept si in teologie. Sharon Mumper - director EEMTI, a lucrat timp de 20 de ani in domeniul publicarii de carti, ziare, reviste, atat laice, cat si crestine in Statele Unite, are licenta in jurnalism de la Universitatea din Missouri si o gradatie de master in comunicarea interculturala, de la Wheaton College Graduate School. Revistele participante la acest curs au fost: Educatia Crestina in Moldova (R. Moldova), Familia Crestina (Timisoara), Descoperirea Comorii (Arad), Oastea Domnului (Arad), Ohromir / Good News (Yugoslavia), Te iubesc (Oradea), Let There Be Light (Timisoara), Scrisorile Vii (Medias), Gazeta Ewangelicka (Polonia), Jurnalul Meu (Timisoara), Flacara Rusaliilor (Arad), Sare si Lumina (Oradea), SEM - Text (Republica Slovacia), Resurse Spirituale (Oradea), Prietenul Copiilor (Medias), Calea Credintei (Bucuresti), Crestinul azi (Bucuresti), HAR (Iasi) si The Salt Street Journal. Iata cateva titluri ale temelor aflate in curs: Intelegerea procesului de comunicare, Strangerea informatiilor, Tipuri de articole. Majoritatea participantilor au primit "diplome de absolvire", dar mai importanta ramane posibilitatea cunoasterii reciproce. SSJ s-a remarcat prin faptul de a fi fost singura revista electronica la aceasta intalnire, si prin faptul ca apare saptamanal.

M. P.



Cuvantul

Omul este acel ceva creat care se distinge de restul tuturor celor create printr-o serie de abilitati, intre care se afla una cu totul si cu totul speciala: abilitatea de a crea. Dincolo de faptul ca a crea este o abilitate, a crea este o nevoie esentiala.

In dorinta sa de a-si pune amprenta pe orice obiect al cunoasterii, omul, nu de putine ori, intervine in niste spatii in care conditia sa mizera nu ii ingaduie. Cunoastera binelui si a raului delimiteaza virtutea de pacat, aceasta delimitare creeaza, uneori, speculatii.

Despre ce este vorba? De exemplu, de catva timp incoace, pe "listele de pacate grave" ale credinciosilor care se ocupa cu asa ceva, a aparut un nou "pacat":
"pacatul" de a te bucura, "vina" de a fi fericit, "nelegiurea" de a trai entuziast. Asadar, a te bucura este "pacatul" de a nu avea o figura grava, mohorata, crispata. Strasnica "vina", patima mare, inrobitor "pacat"...

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (XLII)

Cele doua minuni prezentate in Evanghelie pana aici (cu leprosul si sutasul) sunt doua exemple in care ni se arata cum Christos face minuni pe baza credintei celor care vin la El. Nu ni se spune care a fost influenta minunilor asupra celorlalti, ci doar faptul ca credinta celor doi oameni le-a dat acces la aceste lucruri supranaturale si care au creat o relatie speciala intre ei si Dumnezeu. Aici am intalnit credinta si minunea intr-un raport in care credinta primeaza minunii. Minunea nu mai este surpriza, ci un lucru asteptat, normal pentru cei care au credinta. Minunea este aici un semn al credintei; savarsirea minunii este semnul ca cei doi au crezut in Christos.

Urmeaza in Evanghelie un alt exemplu in care minunea este un semn, dar cu o semnificatie mai profunda si pe care Evanghelia o comenteaza.

Isus face cateva minuni (vindecari) din proprie initiativa. El o vindeca pe soacra lui Petru si apoi pe multi bolnavi din Capernaum. De asemenea, El scoate draci din cei ce I-au fost adusi pentru eliberare. Aici Evanghelia comenteaza ca ceea ce se intampla acolo era spre implinirea cuvintelor profetului, care afirmau ca Christos a venit sa poarte neputintele si bolile noastre. In aceasta situatie, raportul minune-credinta are alte coordonate.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Exercitii de intelegere XV

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999



Dorin Popa

Da. Sa revenim la istoria noastra, daca vreti, la perioada studiilor dumneavoastra, incepand cu liceul. La ce liceu ati studiat?



Danut Manastireanu

La Negruzzi, si sunt mandru ca sunt internatist. Liceul Internat a insemnat pentru mine deschiderea catre un orizont de cultura la care nu aveam acces inainte. Eu vin dintr-o familie muncitoreasca. Tatal meu a fost lacatus mecanic la Institutul Politehnic, un om foarte inzestrat si talentat, dar care, din nefericire, nu a putut face scoala, iar mama mea a fost casnica. Studiind in acest liceu m-am confruntat cu o alta lume. La inceput, in mod banal, prin imitatii, sau daca vreti, prin snobism, m-am apropiat de cultura, de muzica, de carti serioase. Eu mi-am facut biblioteca economisind banii de pe covrigi, pentru ca parintii nu aveau, ori poate nu vedeau necesitatea unei biblioteci. Deci nu mi-a fost usor. Dar liceul Internat a fost pentru mine lansarea catre o lume culturala, si din aceasta cauza am un respect deosebit pentru acea scoala. Dupa terminarea liceului, pentru ca eram in continuare foarte interesat de dimensiunea politica si sociala a existentei, am vrut sa fac Facultatea de filosofie, cu specializarea sociologie. Din nefericire, in anul in care am dat la facultate se cerea un pedigri politic impecabil. Aveam nevoie de recomandari de la partid, si cum eu tocmai ma convertisem, iar pedigriul meu nu fusese niciodata prea stralucit, a trebuit sa renunt si sa fac facultatea cea mai apropiata de preocuparile mele sociale: Stiinte Economice. Am terminat facultatea in '78 si am lucrat timp de zece ani de zile ca economist la Fabrica de mase plastice.


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Daniel Branzei



Sabina Wurmbrand

Miercuri, 31 Mai 2000. De pe terasa casei familiei Wurmbrand, insula Catalina era ascunsa de un val gros de ceata. Aerul cald venit din inaltime sa mingiie fata rece a Pacificului era condensat in miliarde de lacrimi minuscule care te impiedicau sa vezi in departare. In casa era forfota mare. Peste membrii familiei, peste doamna notar venita sa legalizeze documente importante si definitive, peste infirmiera cufundata in fise medicale, peste cei ce stateau zi si noapte sa vegheze si sa ingrijeasca, picaseram si noi, grabiti sa participam sentimental la starea generala de teama si ingrijorare.

La aproximativ cinci ani dupa operatia de cancer la duoden, sora Sabina fusese transportata urgent la spital din cauza unei hemoragii interne. Primele analize au confirmat teama: stare de cancer generalizat. Pentru cei ce o vedeau pe sora Sabina "stilpul casei" vestea a veni ca un trasnet.

Prima inevitabila intrebare care s-a ridicat in inimile tuturor a fost: "Ce se va face cu fratele Richard?" In tot acest timp, sora Sabina si-a ascuns cu strasnicie suferinta proprie. Toata lumea s-a preocupat de fratele Richard, crezind-o pe dinsa intr-un fel "nemuritoare." Vestea ca Domnul s-ar putea s-o cheme acum pe dinsa prima acasa a rasturnat toate calculele si previziunile noastre.

Cind, in sfirsit, ni s-a permis sa mergem s-o vedem, am gasit-o pe sora Sabina adunata intre pernele patului, cu un zimbet obosit pe figura. Dupa citeva secunde, acest zimbet a fost insa inlocuit de obisnuita ei fata luminoasa. Fara indoiala, se bucura sa ne vada. "S-a intimplat ca intre buni prieteni.

... Noi l-am primit pe Domnul Isus in inima si in casele noastre, iar acum El ne spune: "Ajunge cit am stat impreuna la voi, acum mai veniti si voi la Mine acasa". Mi-am amintit motto-ul nostru de la Paste: "Credinta face totul posibil; dragostea face totul usor."

Vorbele sorei Sabina raspindeau in jur mireasma inconfundabila a iubirii de Dumnezeu. Dupa ce am cintat citeva cintari si ne-am rugat, am dat sa plecam acasa: "Nu se poate. L-ati vazut pe Richard?" I-am spus ca dinsul a luat niste medicamente si se odihneste in cealalta camera. "Nu se poate sa plecati fara sa va vada. Treziti-l! "Ii va face o mare bucurie." Insistenta dinsei ne-a impins catre celalalt dormitor. Cind a deschis ochii sa ne vada, primele cuvinte pe care le-a rostit au fost: "Unde-i Bintea? Sa vina si ea aici." I-am spus ca este ocupata, dar ca va veni mai tarziu. L-am dus cu vorba. Desi stia ca sora Sabina fusese la spital, ceilalti hotarisera sa nu-i spuna care este situatia.

Primul pe care l-a recunoscut si l-a chemat aproape a fost fratele Traian Ban, tatal sotiei mele: "Uita-te la el! Ce faci "puscariasule"? E colegul meu!" Am cintat impreuna cu dinsul una din cintarile lui favorite, apoi l-am indemnat sa se roage pentru noi. Mi-a raspuns sagalnic si foarte obosit: "Nu s-ar putea invers?" In clipa aceea, l-am surprins iarasi ca pe un maestru sahist cu citeva zeci de mutari inaintea noastra. Am inteles ca... a inteles si ne cerea acum ajutorul nostru in rugaciune.

Cind ne-am despartit si am plecat peste deal, dinspre Catalina, oceanul rece isi trimetea norii pufosi si vinetii, ca pe o plapuma de noapte care sa acopere somnul celor peste cincisprezece milioane de oameni din valea Los Angeles-ului. Pentru doi dintre acestia, foarte dragi inimii mele, norii acestia vesteau o data mai mult apropierea serii, dar si asteptarea unor mult doriti zori ai unei "zile viitoare". Astazi e Simbata, 3 Martie. Neanuntat si neasteptat s-au pogorit la noi din nordul Oregonului, tanti Valerica si nenea Aurel Popescu. Prietenii adevarati se string la necaz aproape si se incalzesc la focul amintirilor care-i pregatesc pentru vremurile viitoare.


(acest text se poate citi si in “Daniel Branzei – ‘diverse texte’”)

Aretta Bazdara



Raftul de carti

"O viata" - Guy de Maupassant (1850 - 1893)

Scriitor francez; prezinta in cartile sale diferite aspecte ale societatii franceze, impunindu-se prin profunzimea analizei pshiologice, subtilitatea ironiei, spiritul de observatie. Scriitorul creeaza un univers real, univers in care viata este asa cum o stim toti: nedreapta, insensibila, brutala... si viata este rodul actiunilor noastre. Pe linga romanul "O viata" scriitorul a mai scris si alte opere, care merita a fi citite nu numai pentru frumusetea tulburatoare a framintarilor ci, in primul rind, pentru realitatea dureroasa a existentei noastre: "Bel - Ami", "Tare ca moartea", "Mont - Oriol" (romane), "Domnisoara Fifi", "Frumusete inutila", "Miss Harriet" (nuvele). Romanul "O viata" nu este o poveste extraordinara, nu cuprinde intimplari ce par posibile doar in film, este un adevar... De ce ?

Este adevarul unui vis, visul de a fi fericit. Cartea prezinta viata unei femei, de la virsta adolescentei pina la batrinete. Pot spune ca lecturind cartea am intilnit o femeie mai mult decit luptatoare, mai mult decit trista, mai mult decit nefericita si, poate inexplicabil, o invingatoare. A invinge inseamna sa te ridici mereu si mereu in picioare cind viata, oamenii te lovesc si te doboara la pamint... A invinge inseamna sa stii sa te bucuri de momentele fericirii si sa le depasesti pe cele care te condamna la tacere. Jeanne (eroina principala) a dorit sa fie iubita, a iubit si a trait deznadejdea batailor de inima... Toti traim deznadejdi, toti dorim sa uitam ca ne-am nascut si sa o luam de la capat... poate va fi mai frumos. Nu se poate, sa ne obisnuim a trai cu noi indiferent de trecut sau de prezent. Fericirea adevarata este in noi, sa invatam din tic-tac-ul inimii noastre... Va las citeva rinduri din carte: "Ea isi sterse obrazul, zimbi si-i raspunse cu un glas care tremura putin. Nu-i nimic... ceva nervos... Nu stiu... Mi-a venit, asa... Sunt atit de fericita, incit cel mai mic lucru imi tulbura inima".

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Tintoretto - "Inaltarea"



Jacopo di Robusti, zis Tintoretto se naste in 1518 la sfirsitul lunii septembrie sau inceputul lui octombrie (nu se stie timpul exact) si se strecoara din lume la 31 mai 1549 - moare la virsta de 75 de ani si 8 luni. Spiritul sau nelinistit si plin de tulburari va porni pe un drum dincolo de inteles in timp ce trupul supus de ani isi gaseste adapost la "Santa maria dell' Orto", inconjurat de lucrarile sale.

"Inaltarea" (ulei pe pinza, Venetia, Scuola di San Rocco). Isus s-a inaltat. Lucrarea realizata in contrast complementar rosu - verde prezinta momentul in care Isus se inalta la cer sub privirile ucenicilor. Ideea inaltarii este invaluita de un suflu fantezist, ingerii Il invaluie pe Domn pornind impreuna cu El sus de tot, acolo unde eu vreau sa ajung... Cele doua planuri se intersecteza prin culoare... dar parca se vede clar diferenta pamint - cer, si totusi este o nota de culoare care face cele doua spatii un tot. Isus e victorios, are bratele ridicate... rosul ce-L imbraca imi aminteste ca e Cel rastignit. Stiu ca are sa Se intoarca si-L astept, caci aici in timpul meu singura ratiune este El. Privind momentul inaltarii nu pot sa nu ma gindesc la frumusetea revenirii. Privesc in jurul meu si vad atita neputinta si atita lumesc... Aseara am spus "Vino, Doamne Isuse"... sunt asa de obosita de ce vrea lumea si de ideile ei, incit tot ce-mi doresc e sa ma ascund in bratele Tale si Tu, Tata bun, sa-mi saruti fruntea si sa uit ca a existat urit si ca eu de multe ori l-am facut sa fie. Aseara am spus: "Vino, Doamne Isuse", stiu ca are sa vie...

...

Ce inseamna o compozitie inchisa? Compozitiile sunt de mai multe feluri: inchise sau deschise. La rindul lor, pot fi ambele statice sau dinamice. O compozitie inchisa este ca si cum ai tine un tipat in gura si l-ai auzi doar tu. Bietul tipat nu poate sa se extinda in afara. Totul este inchis, te invirti in cerc. Nu ai senzatia ca respectiva compozitie continua si in afara cadrului plastic, ea pur si simplu este ce vezi. Compozitia inchisa este statica sau dinamica... iti da senzatia de miscare sau nu iti da aceasta senzatie.

Stiti cum e cu aceasta compozitie inchisa? E ca si cum ai avea o neliniste si ai tine-o in tine. Ai intelege-o doar tu si ai trai cu ea. Oamenii ar vedea foarte putin, doar ceea ce ai vrea tu sa arati. Vei fi, bineinteles, nefericit... dar nu toti suntem citeodata?


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante
(articol scris ca tema la conferinta EEMTI, a fost citit in fata participantilor si supus analizei lor)

O zi inabusitoare de vara… In sala tronului regelui Saul este liniste, nimic nu se misca, in afara de slujitorii care, cu frunze imense in maini, fac aer regelui. Deodata, acesta devine palid, incepe sa tremure, cade la pamant… "O, nu! Din nou duhul rau! Chemati-l repede pe David!" Dupa cateva minute, in sala intra un tanar, aducand cu el o harpa. Incepe sa atinga usor coardele harpei si, dupa alte cateva minute… miracol! Regele se linisteste, culoarea ii revine in obraji, totul este ca inainte…

Desi pare incredibil, muzica are asupra noastra o putere si o influenta de care poate uneori nu ne dam seama. Muzica laica, muzica religioasa, muzica de orice tip, fac parte din viata noastra devenind, in multe cazuri, o necesitate. Exista oare o explicatie?

Muzica a fost un dar dat de catre Dumnezeu oamenilor. Spun "a fost", gandindu-ma la afirmatia muzicologului roman Iosif Sava: "Ceea ce se compune astazi nu se mai poate numi muzica; este mai degraba o jignire la adresa muzicii si a artei."

Totusi, mai exista astazi muzica in adevaratul sens al cuvantului? Mergand pe linia care ne intereseaza, cum se prezinta muzica religioasa contemporana? Este aceasta o "jertfa de un miros placut" pentru Dumnezeu? In multe cazuri, cred ca nu! O muzica in care isi fac aparitia "staruri" si trupe crestine, o muzica in care acestea urca si coboara in topuri "crestine" si scot un numar exagerat de albume, este deja o muzica devenita afacere, importanta in sine insasi. S-a pierdut din vedere esenta muzicii religioase, aceea de a-L lauda pe Dumnezeu; eventual, daca eu ma simt bine cand o ascult, totul e in regula, e de-ajuns. Asta sa fie tot? Feeling-ul meu?

Cum stau lucrurile cu versurile? Multe dintre ele sunt artificiale, sunt compuse pentru ca muzica sa nu fie doar instrumentala, dar, din pacate, nu apar ca rezultat al relatiei cu Dumnezeu. Am discutat cu un cantaret crestin, care mi-a marturisit: "Am probleme cu versurile! Cu muzica nu e chiar asa de greu, dar efectiv nu stiu despre ce si cum sa scriu."

Am auzit argumente cum ca folosind un anume stil intrumental, chiar mai apropiat de heavy metal, hard rock, trash, si, punandu-i "versuri crestine", ii putem atrage pe tineri la Cristos… La ce sa vina? Cum ne deosebim de ei? Oamenii se atrag la Cristos printr-o mana intinsa si prin expunerea Evangheliei, simplu.

Ce muzica ar trebui sa rasune in biserici, in cazul acesta? Muzica bizantina, ca in Biserica Ortodoxa? Muzica clasica, precum in primele biserici reformate?

Sunt incredintat ca in muzica clasica se pastreaza acea unda divina pusa la inceput in muzica. Ar trebui deci sa audiem muzica clasica in biserici? Raspunsurile pot diferi, in functie de asteptarile fiecaruia. In secolele XVII si XVIII crestinii lutherani stateau pe bancile bisericilor, ascultand piesele corale si pentru orga ale lui Johann Sebastian Bach si puteau sa-L vada pe Dumnezeu in muzica aceea… Ciudat? Nu cred, cel putin avand in vedere ca Bach a fost un bun crestin, iar la sfarsitul partiturilor (fie laice, fie religioase) scria: SDG (Soli Deo Gloria).

Muzica are un mesaj in sine, indiferent de cuvinte, sugerat prin insusi stilul adoptat. Stilurile moderne enumerate mai sus au ca origine ritmurile ritualurilor vrajitoresti Voodoo, si au mostenit proprietatile acestora, incitand la violenta, imoralitate si la placere pentru morbid, pentru sadism.

Va amintiti ce putea realiza David, un tanar pastor, doar cantand la harpa? Cui revine responsabilitatea unei inchinari placute Domnului? Tuturor crestinilor. Propriul sistem de valori trebuie insa construit cu grija, in armonie cu veritabilele valori, cele ale lui Dumnezeu.

SDG


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

APROPIERE

O floare - fluviu de lumina
Si-un fluture - cerc - curcubeu
Atarna de o stea straina
Odihna umbletului meu.

Nu e decat apropiere
Un straniu ciclu transparent
Ce toarna-n muguri inviere
Sa nu-i bea somnul violent.

E umbra numai racoroasa
Sub lespezi nu-s decat taceri
Cu cat odihna lor te-apasa
Te invesmanti de primaveri.

8 iunie 1982


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Stima de sine (V)

Normele de frumusete impuse de cei din jurul nostru, precum si contextul social general, sunt factori determinanti pentru stima de sine la orice varsta. Un rol hotarator il are modelul interior pe care fiecare din noi il alege la un moment dat si dupa care ne vom ghida toata viata. El este ales dupa un prototip existent in mediul apropiat si este sensibil la schimbarile produse de evaluarile facute pe baza acestui model de ceilalti si de schimbarile percepute ca reusita sau esec in experienta personala. Odata creat, acest model are tendinta sa reziste la eventualele dezechilibre pentru ca noi vom cauta si vom alege acele experiente care confirma si sprijina conceptul stimei de sine pe care deja l-am ales.

Stima de sine se modifica odata cu inaintarea in varsta. Ea cunoaste de obicei o involutie la varsta adolescentei pentru ca apoi sa creasca treptat si in mod decisiv. O alta descrestere a stimei de sine se va manifesta odata cu inceputul imbatranirii, cand adultul matur isi da seama ca valorile si competentele lui actuale nu-i mai folosesc si este pus fata in fata cu "inceputul retragerii". El se va gandi acum doar la ceea ce a fost el in viata, la ceea ce a realizat si la ce ar fi putut sa fie dar nu mai are timpul si puterea necesara.

Necesitatea de-a te iubi suficient de mult pe tine insuti a fost punctata si de Freud, care o numeste "narcisism". Acest cuvant se confunda in momentul actual cu "egocentrismul", care nu inseamna insa acelasi lucru. Fara un narcisism "bine intentionat", individul tinde sa se considere o nulitate. A te iubi pe tine insuti inseamna a-ti accepta defectele si esecurile fara a trece prin momente de criza. Este ceea ce astazi se numeste gandire pozitiva. Ea ne permite sa luptam contra adversarilor, sa perseveram chiar daca la orizont se-arata nori negri.

Cel care se iubeste pe sine intr-un mod corect devine "un bun stapan": indulgent, el continua sa se aprecieze la fel in situatiile defavorabile pentru "eu" (rupturi amoroase, concedieri, moartea unui prieten).


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Marin Cantea



Cronica cinematografica

The Insider

Filmul a avut sapte nominalizari la premiul Oscar, dintre care: cel mai bun film, cel mai bun scenariu, cea mai buna regie si cel mai bun actor (Russel Crows).

Actiunea se petrece in SUA in anii '90. Un eminent doctor in chimie (Russel Crows) care a lucrat la un concern de tigarete este dat afara din serviciu pentru ca nu a vrut sa foloseasca la prepararea tutunului substante care ar fi creat dependenta fata de acesta, ca si in cazul drogurilor. Totodata, este pus sa semneze un contract prin care se obliga sa nu divulge nici un secret din firma. Concernul se obliga prin contract sa-i plateasca notele de plata la casa, masina si asigurarile de sanatate. Dar constiinta care l-a indemnat sa demisioneze, acum il indeamna sa divulge secretul prepararii tutunului - dependent. In urma acestei decizii i se vor sista toate platile si, in plus, se va mai adauga si divortul cerut de sotie, care va pleca impreuna cu cele doua fetite.

Doctorul este sustinut in actiunea lui de un redactor (Al Pacino) la un post de televiziune, care se va zbate pentru a face public un interviu realizat cu el. In interviu este inregistrat si secretul, dar redactorul isi pierde si el slujba.

Filmul este o drama a zilelor noastre, in care oamenii sunt dependenti de un loc de munca, de un sistem care nu lasa libertatea de decizie datorita intrebarilor: "de unde o sa mai am bani?", "unde o sa invete copiii, ce perspective o sa aiba?"


(textele din "Cronica cinematografica" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Marin Cantea)

Eduard Orasanu invita la dialog pe Ionatan Pirosca
(prima parte)

E. O.: Daca vreti sa va prezentati…



Ionatan Pirosca

Ma numesc Ionatan Pirosca, m-am nascut in 1958, in mai, o luna frumoasa, de primavara, de sfarsit de primavara, la Braila. Acolo am crescut, acolo am facut scoala, acolo am suferit si acolo m-am bucurat pana in momentul de fata. Dumnezeu a ingaduit sa trec prin mai multe experiente care m-au apropiat de el, si nu ultima dintre ele a fost aceea de a scrie poezie. Am indragit de copil indeletnicirea asta, care a devenit o pasiune. O pasiune care un timp am incercat sa o indepartez de Dumnezeu, si odata cu ea m-am indepartat si eu, insa Dumnezeu nu a ingaduit asta, si a venit un timp cand m-am intors, si impreuna cu mine am intors si aceasta poezie a mea. Mi-am selectat de atunci foarte bine ce am citit si, mai ales, ce am scris, si ce am vorbit.

E. O.: Ce ati scris si unde au aparut cartile dumneavoastra?

Ionatan Pirosca: In 1994 vedeam prima mea carte tiparita. Dumnezeu a ingaduit ca Editura SAMUEL de la Medias sa se angajeze in aceasta aventura, pentru ca efectiv a fost o aventura, un nume necunoscut, mai ales in poezia crestina, unde predomina, dupa cum stim, nume ca Ioanid, sau Traian Dorz. Cartea se numea "Cu fata la cruce". Era un stil un pic mai dificil (nu mai stiu exact cate poezii au fost, oricum erau fragmente mai mult decat poezie, in sensul ca toata cartea se voia un intreg, fragmente separate doar prin asteriscuri, nu aveau titluri), era intr-o maniera moderna, nu foloseam majuscule, decat atunci cand cuvantul se referea la Domnul sau unul din atributele Sale, restul era fara nici un semn de punctuatie, deci maniera moderna.

(va urma)


(textul integral in “Eduard Orasanu invita pe Ionatan Pirosca la dialog”)

Chris

Interviu cu Claudius (ultima parte)



Chris (foto: SSJ)

Ai spus mai devreme ca in piesele tale incerci sa eviti limbajul de lemn si expresiile prea des repetate in muzica religioasa. Cata importanta are in meajul pe care vrei sa-l transmiti prin arta ta, limbajul pe care-l folosesti?



Calaudius (foto: "HAR")

Problema limbajului este indelung dezbatuta. Se vorbeste despre originea si scopul lui si daca dincolo de simbolistica limbajul are sens. Muzica este considerata ea insasi un limbaj care depaseste granitele etnice sau culturale. Un mijloc de comunicare de la suflet la suflet, la nivelul afectelor. In acest fel muzica transmite un mesaj intr-un continut subiectiv. Atunci cand folosim cuvinte in muzica, comunicarea nu va mai fi doar afectiva, ci si rationala, desi nu vom reusi sa obiectivam mesajul in totalitate. Preocuparea noastra ramane aceea de a da un sens pozitiv artei, si aceasta printr-o continua preocupare pentru relatia cu Christos si printr-o slefuire a muzicii si a textelor.

Chris: Mi se pare foarte important pentru cei care te cunosc si indragesc muzica ta sa ne spui ce planuri ai pe viitor…

Claudius: In principiu pregatesc al doilea album. Inca nu stiu cand va fi inregistrat pentru ca sunt aspecte care trebuie rezolvate. Unul ar fi cel financiar. Acest album va contine ultimele mele compozitii care nu au tenta prea comerciala. Dar sunt sigur ca iubitorii de muzica asteapta cu nerabdare o muzica autohtona de calitate. Acest al doilea album inseamna mult pentru mine si contribuie la ceea ce tu ai numit "identitate artistica". Cam atat deocamdata despre planurile de viitor. Oricum, aduc calde salutari cititorilor revistei si sper sa ne reintalnim curand.

(Publicat prin amabilitatea revistei "HAR"©)


(textul integral in “Chris invita la dialog pe Claudius”)

Alina Simion



Un bob de sare

Am vazut amarul. Imi zambea dintr-un colt de gura. Era timid si totusi insistent, prea insistent. Se aciuase acolo si ii era bine. La inceput nu fusese bine primit, dar cu timpul stapanul se obisnuise cu amarul, iar acum parca nici nu i-ar mai fi dat drumul. Convietuiau amandoi pasnic si linistit. Dar bietul om nu avea de unde sa stie ca amarul avea sa-l roada pe dinauntru. Si intr-o buna zi omul nostru se convinse ca amarul nu-l ajuta cu nimic si-l alunga. Pleca amarul trist si impovarat uitandu-se cu jind la ceea ce pierduse. Speranta lui e ca, poate, cine stie, va mai gasi unde sa se cuibareasca o vreme.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Timp, viata, moarte...
Trei galaxii pierdute.
Intre ele, ma chinui sa-aleg una,
Pentru ca am nevoie de timp
Ca sa simt viata,
Si am nevoie de moarte…

Ionut Apostu



Sunt tanar

Se spune ca pentru a obtine rezultate, pentru a avea o oarecare urma de succes sau, pur si simplu, pentru a realiza ceva pe plan profesional nu trebuie altceva facut decat investit… investit atat material, spiritual, cat si cultural.

Ei bine, este adevarat ca pentru a ajunge undeva sus trebuie sa muncesti mult, trebuie sa fii ambitios si, de ce nu, trebuie sa te maturizezi ceva mai devreme. Ce se intampla cand cei care sunt in masura sa investeasca in viitorul sau al altora nu o fac? De cele mai multe ori rezulta multe frustrari, regrete.

Sunt insa si oameni care stiu ce inseamna a darui, a simti alaturi de cel care se afla in nevoie si vrea sa investeasca in el insusi. E drept ca sunt tot mai putini acestia insa sunt sigur ca o fac cu toata inima si bucuria. Si la urma urmei aceasta inseamna a darui, a fi plin de dragostea lui Dumnezeu.

Si pentru ca exista oameni carora le pasa, se cade sa multumim si noi celor care constientizeaza cata nevoie avem noi de ei. Sa le multumim pentru ca au vazut nevoia, au simtit ce este darnicia si de ce au daruit… Pacat ca sunt tot mai putini cei care au realizat ce inseamna "Daruind vei dobandi!"

Da, a darui este parte a vietii noastre, este nevoie si totodata implinire. Este o umbra ce ne urmareste pretutindeni pana in momentul in care stingem lumina si dispare… dispare pentru totdeauna sau pentru a reapare mai tarziu…

Multumim celor care au daruit din putinul lor pentru a aduce un zambet, pentru a constientiza ca nu a disparut bucuria din sufleteul nostru!

Curier & Posta redactiei

Primul Pas (Iasi): Lupta impotriva avortului. Organizatia, "PRIMUL PAS" din Iasi, a inceput o campanie impotriva avortului, care a inclus si manifestatiile de strada, de care, poate ati auzit, un colocviu stintific, o conferinta de presa si o campanie de strangere de semnaturi impotriva avortului. Cu totii asteptam binecuvantarea, dar blestemul este peste noi. Vream sa va expunem numai cateva statistici de la noi din tara in privinta crimelor comise de poporul nostru. Numai in Iasi se fac zilnic 60 de avorturi, asta inseamna 22 000 pe an. Numai din 1989 pana acum s-au comis in Romania peste 1.000.000 de avorturi. Suntem tara cu cea mai mare rata a mortalitatii prin avorturi, de cinci ori mai mare decat in orice tara din Europa. 20% din femeile care fac un avort raman sterile si nu mai pot face copii niciodata. Sute de mii de copii sunt aruncati in gunoaie plini de sange, sange nevinovat, care striga la Dumnezeu. Nu vedem aceste crime si credem ca nu exista. In momentul in care sunt avortati, copiii au maini si picioare, inima si creier, tot trupul le este format, inima le bate puternic si chiar isi sug degetul. Care este diferenta dintre un copil care este nascut si unul care nu a fost lasat sa se nasca? A fost ucis cu sange rece fara sa se poata apara! Nimeni nu-i apara, iar diavolul vine si spune ca nu-i asa de important sa te lupti pentru viata lor iar blestemul se ingroasa. Poate te intrebi ce poti face... Pentru informatii suplimentare contacteaza-ne la urmatoarea adresa electronica: primpas@mail.dntis.ro

Teofil Stanciu (Oradea): Nu pot pretinde ca as fi mai mult decit o alta voce care isi striga preferintele. Tinind cont de statutul pe care tocmai mi l-am precizat, as vrea sa-mi "strig" aprecierea pentru Ionutz. Daca esti controversat, se spune ca ai devenit important, nu? Dar nu asta voiam sa spun. Cred ca exista o frumusete a autenticitatii pe care invatam mai greu sa o apreciem. Poate ca uneori autenticitatea asta ne tulbura sederea confortabila in spatiul dogmei inutile. Ca sa n-o mai lungesc, cred ca revista voastra, in general, si Ionutz, in particular, isi asuma aceasta autenticitate. Poate ca nu sunt singurul care apreciaza asta. Cred ca in crestinismul nostru evanghelic e nevoie de oameni care sa nu se minta. Daca se intampla sa ai indoieli sau zile negre, de ce ai spune ca e altfel?! Fiindca oameni suntem si noi. Parerea mea… (cum ar spune cineva)! Sa fiti sanatosi! anticipat.

Nota redactiei: Fapt autentic: te-am auzit recitand din Marin Sorescu. Baiete, ai grija, primavara inca nu a trecut, iubirea pandeste ca o leoaica! Vineri, ora 18.45, am stat 20 minute in "Emanuel", inima ta batea mult mai frumos decat acea cladire, era vie si cu siguranta mai calda... (daca nu esti tu acela iarta-ne confuzia)

Epilog: Cea mai perfecta creatie artistica a tuturor vremurilor e povestea iubirii...

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: