The Salt Street Journal nr. 66



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr.66 / 23 Iulie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Dorin Popa & Danut Manastireanu, Marius Cruceru, Dan Gheorghiu, Adrian George, Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Cuvantul, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Exercitii de intelegere, De la competens la competent..., Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Trandafiri din Saron, Perspective psihologice, Scrisoare din America, Un alt bob de sare, ... Ionatane, Sunt tanar, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

"... Am facut greseli personale pe care le recunosc. Am crezut ca pot face mai mult pentru oameni decat mi-au permis prerogativele prezidentiale. Am facut promisiuni si in numele unor oameni politici care apoi nu au inteles sa le respecte si de multe ori nici sa se respecte pe ei insisi. Am avut multa incredere in oameni care apoi au dovedit ca nu o meritau. Intr-o societate in care fiecare vorbeste doar de greselile celorlalti, inteleg sa-mi asum raspunderea pentru toate aceste lucruri. Cer iertare tuturor celor care au sperat ca vor trai mai bine, iar suferintele lor au continuat."

Inceputul de saptamana a intors societatea romaneasca pe dos, nimeni nu putea anticipa discursul presedintelui Constantinescu, si mai ales retragerea sa din cursa electorala si astfel, despartirea de politica.

Toti ziaristii care se indreptau spre vacanta, satui si ei de crosul de fiecare seara de la o televiziune la alta, au luat pixurile in maini si au inceput sa explice ca: NATO, FBI, Masoni, Securitatea, Isarescu, Iliescu, minciuna.

Toti politicienii care leneveau in tot felul de negocieri, algoritmi si tratative, au avut o tresarire: "Adica cum sa te retragi? Cum sa-ti recunosti public greselile, si cu privilegiile noastre cum ramane?"

Toti "oamenii de bine" care au parerea lor, care la o adica nu renunta la ea, nu deslusesc nimic intre moralitate si hotie, intre demnitate si impostura: "Se retrage de teama ca nu va mai fi ales! Tot mai bine era pe vremea...."

Si uite asa un gest simplu si decent a fost intors pe toate partile, demonstrandu-ne ca nu mai avem simtul gesturilor clare si curajoase. In plus, am vazut ca fiecare traieste in Romania lui, pe care nu o imparte cu nimeni.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

te intreb pe tine soare/ma vezi tu pe mine oare?



Prima stire

"Un fost killer al Securitatii se pocaieste... Una dintre acele persoane indezirabile, pentru care Securitatea a facut candva scenarii de urmarire si lichidare, inca din anul 1977, a fost actualul parlamentar Petru Dugulescu, pe atunci pastor baptist in localitatea Hateg, judetul Hunedoara, care avea stranse legaturi cu comunitatea baptista internationala, in special cu unii lideri religiosi americani. Ani de zile, Securitatea a facut presiuni asupra pastorului Dugulescu sa colaboreze si sa lucreze in strainatate ca agent securist sub acoperire, in mediile influente americane. Pentru ca a refuzat, a fost amenintat direct, in repetate randuri, ca va fi distrus, impreuna cu familia sa. Cel desemnat pentru lichidarea lui Petru Dugulescu este personajul spovedaniei de fata. De-a lungul anilor, acesta a devenit umbra fidela a lui Petru Dugulescu, urmarindu-l pas cu pas, prin mijloace tehnice complexe si ruland scenarii diverse de lichidare (pana in 1989), din care actualul deputat taranist a scapat in mod de-a dreptul miraculos. Aflat intr-un moment disperat al vietii sale, fostul ucigas platit al Securitatii ii dezvaluie adevarul fostei sale victime si, neputand sa mai suporte teroarea remuscarilor, pocaindu-se sincer, isi cere public iertare." (fragment dintr-un material publicat in ROMANIA LIBERA 14.07 2000)

M. P.



Cuvantul

Cu cateva zile in urma o fata mi-a pus urmatoarea intrebare: “Ce se intampla cu arta daca isi pierde valoarea?” Am privit-o atent si mi-am dat seama ca nu glumeste, ca este in mod serios preocupata de soarta artei. Am ezitat. Avea ochii intrebatori, albastri si mari. Intrebarea parea neclara.

Mi se intampla un lucru deosebit, intr-un loc deosebit. Eram la biserica, spatiu in care arta are o soarta nefericita... Ma aflam in fata unei persoane tinere care tocmai ma provocase la un dialog pe marginea artei, intr-un moment in care “arta baietilor de cartier” e in voga.

Am raspuns interlocutoarei mele cu o serie de intrebari: “Arta isi poate pierde valoarea?! Ce da, in definitiv, valoare unei opere de arta? Poate timpul influenta ori atenta la valoarea unei opere de arta?”

Ochii persoanei din fata mea tradau nemultumirea fata de inconsistenta raspunsului meu. Am mers mai departe spunand ca daca o opera de arta isi poate pierde valoarea, nu mai este arta; oricum, oamenii isi pot pierde abilitatea de a o percepe...

O opera de arta traieste prin si in viata celor ce o afla...

Am lasat pe tanara cu ochii mari... nu parea multumita ori nemultumita de raspunsul meu. Zambea... si atat. Mergand spre casa ma gandeam la cat de banal a fost raspunsul meu, la faptul ca nu am spus nimic nou. Ma gandeam la cate am omis sa ii spun...

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (XLVI)

In limbajul nostru curent se spune ca la polul opus credintei sade indoiala. Vrem sa aratam ca, potrivit Evangheliei, la polul opus credintei nu sta indoiala, ci poticnirea. Indoiala este de acceptat, este starea omului cuprins in legaturile lumii, dar trezit de lucrarile si cuvintele lui Dumnezeu. Cel care se indoieste se poate afla pe un drum bun, mai are sanse. Nu tot asa este cu cel ce se poticneste.

Indoiala corespunde sufletului trezit din adormire si care este pus sa aleaga, sa ia o decizie in fata unei provocari. Indoiala corespunde unei stari de framantare interioara, cand sufletul este aproape sfartecat, amenintat de frica si ingrijorare, cand nu mai poate fi amanata o decizie. Indoiala cere oarecare certitudine, siguranta, ea vrea sa fie saturata cu oarece informatie, garantie, convingere. Cel care se indoieste este deschis sa primeasca, framantarea il tine atent, e posibila schimbarea. Nu tot asa e cu cel care se poticneste. Acesta nu e deschis, nu accepta altceva decat stie, altceva din exterior care atenteaza cumva la sistemul propriu. Cel ce se poticneste este "carturarul", "invatatul", "rigoristul", cel tare la cerbice care duce o viata bine delimitata de legi, reguli, canoane.

Poticnirea este alternativa credintei, este pozitia pe care o adopta cel scandalizat de obiectul credintei.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Exercitii de intelegere XXI

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999



Danut Manastireanu

Am plecat, de la acel loc de munca in ‘87, dar m-am transferat la cooperativa "Prestatiunea", ca muncitor necalificat, intr-un atelier de monumente funerare.



Dorin Popa: Cum poate sa fie acesta un transfer? Erati super-calificat pentru postul acesta.

Danut Manastireanu: Eu stiu... cred ca eram necalificat, pentru ca mai tarziu a trebuit sa-mi iau calificare de zidar pentru ca sa pot primi cateva sute de lei la salar. A fost o perioada foarte grea.

Dorin Popa: Deci s-a putut face transferul dintr-o functie de economist intr-una de zidar?

Danut Manastireanu: Intr-o functie de muncitor necalificat! Urmatorii trei ani au fost foarte dificili din cauza mutatiei: dintr-un birou in care lucrezi cu inteligenta si cu calculatorul intr-un cimitir sau intr-un atelier de pietre funerare in care lucrezi cu pietre, inveti sa sculpetezi, inveti sa torni beton in frig.

Dorin Popa: Dar acolo cum de v-au primit?

Danut Manastireanu: Un prieten de-al meu tocmai crease acest atelier de monumente funerare si atunci el prin cunostinte si pile a primit aprobarea presedintelui cooperativei ca sa fiu acceptat in aceasta pozitie si securitatea n-a intervenit. Foarte intersesant, in momentul in care am incetat activitatea la Mase Plastice a incetat urmarirea. In ultimii doi ani de zile, perioada in care am fost in cumpana daca sa raman in tara ori nu, pentru ca nu mai puteam functiona aproape: corespondenta imi era cenzurata, telefonul imi era ascultat, in fata casei statea mereu o masina a politiei cu antenele ridicate, eram urmarit pe strada, pur si simplu nu ma mai puteam misca. Puneam in pericol contacte pe care le aveam, relatii cu diverse persoane din strainatate cu care aveam intalniri de studiu biblic si alte lucruri de genul acesta, si am ajuns, pur si simplu, la un moment dat sa spun: "Nu mai are nici un sens sa mai stau aici, pierd vremea."


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Marius Cruceru



De la competens la competent, o perspectiva asupra autoritatii si competentei in lumina unei lecturi asupra Predicilor lui Augustin

Exercitiu de analiza asupra semnificatiilor cuvintului "competens" in predicile lui Augustin (I)

In ultimul timp in Romania, atit in sfera laica, dar din ce in ce mai des si in mediul eclesial se vorbeste de competenta, de conducatori politici competenti, profesori competenti, de slujitori bisericesti competenti, vorbitori, invatatori, toti cu mai mult talent si mai bine calificati. Din pacate autoritatea in spatiul balcanic este interpretata in cele mai varii si creative moduri, de cele mai multe ori in defavoarea comunitatii. Presupunem indraznet ca una dintre posibilele solutii la "criza romaneasca" ar putea fi o noua intelegere asupra conceptului de autoritate si o aplicare noua in lumina acestui model, in cele mai diverse domenii ale realitatii comunitare. Ceea ce propunem mai jos nu este altceva decit o potentiala solutie cu largi aplicatii, solutie construita ca punct de pornire de la lectura unui eseu filozofic contemporan si a citorva texte ale lui Augustin.

Ideea de specialist in domenii din ce in ce mai inguste isi face loc si in biserica, fapt imbucurator pentru conducatorii bisericesti, pentru ca in acest fel calitatea slujbelor, a invataturii, a activitatilor eclesiei este imbunatatita si ne departam de o forma de mediocritate in slujire care nu este intotdeauna semn de spiritualitate.

In textul de fata am dori insa sa semnalam o primejdie ascunsa in entuziasmul nostru pentru competenti si competenta, un cal troian intrat pe nesimtite in viata bisericii din sfera laica, dar şi o boala care a pus stapinire pe viata comunitara profana privitor la acest domeniu. O confuzie care poate compromite ideea de slujire eclesiala matura. In urma acestei succinte analize, am dori sa sugeram un posibil model de integrare treptata a noilor membri ai comunitatii euharistice in slujirea eclesiala, un posibil model de acordare treptata a autoritatii in comunitate, dupa parcurgerea unui proces pe care insusi bunul simt comunitar il cere. Patologia la care ar raspunde aceasta incercare este manifestata in două directii: pe de o parte absenta ingrijoratoare de la slujirile publice a majoritatii membrilor bisericii, a celor simpli, "normali", pe de alta parte, impingerea spre podium a unei minoritati compuse, din ce in ce mai adesea, din membrii care exceleaza in domeniul profesional, dar care mai au de parcurs citeva etape ale uceniciei. Cu alte cuvinte, impingerea spre exercitarea autoritatii intr-un domeniu a unor persoane, care, conform definitiilor lui Bochenski, sint in relatie de autoritate cu un alt domeniu al vietii.


(textul integral in “Marius Cruceru - Exercitiu de analiza asupra semnificatiilor cuvintului ‘competens’...”)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Miguel de Cervantes y Saavedra - Don Quijote de la Mancha

Ce iluzii mai avem? Morile de vant sunt doar un prilej nefericit pentru a ne face de ras, iar dreptatea si cavalerismul sunt ca niste boli ale copilariei: trec repede. Ratacirile noastre sunt de o alta natura, si ele seamana cu gropile acelea in care gasim de toate, in afara de o mana salvatoare.

La ce bun o iluzie, cand pamantul e tot mai pragmatic si macinat de bancnote? La ce buni cavalerii ratacitori, nu avem noi mascaricii nostri? Si daca noi nu suntem normali, atunci cine?

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Impresionismul - primul curent artistic -

Impresionismul ... cind si unde a aparut ?

Parisul a ingaduit aparitia acestui prim curent artistic, in deceniul al 7-lea al secolului al XlX-lea. Bineinteles ca mai toti "ginditorii pamintului" l-au contestat si cine stie daca nu l-au si blestemat... Ei bine, blestemul nu s-a prins, caci acest curent a dat artei cele mai profunde reforme si pe cei mai reali artisti: Claude Monet, Pierre Renoir, Alfred Sisley, Camille Pissarro, Edgar Degas. Dupa felul in care au practicat arta impresionista, as putea sa-i impart pe artisti in trei categorii:

1. preimpresionisti (Boudin),
2. impresionisti in sensul larg al cuvintului (Manet, Degas, Renoir),
3. impresionistii propriu-zisi (Monet, Pissarro, Sisley).

Bine, bine, impresionism... dar ce inseamna? A aparut ca o arta noua, artistii au dorit sa reprezinde realitatea asa cum o vedeau ei, cum aparea in lumina sensibilitatii lor... E ca si cum intreaga lume ar spune ma doare inima in piept. Eu, in schimb, nu vad asa... eu pot spune: "simt un gol care ma raneste... au fost clipe cind am indraznit, acum ma retrag in mine sa-mi ling ranile si neputinta de a merge inainte... racneste in mine o inima ce doare pieptul ...''
(va urma)

...

Azi am lucrat o natura statica. Am simtit fiecare urma de carbune... aveam citeva nelinisti... inca le am. Ma simt departe de a merita ceva... ma chinuie un regret. Poate am talent, putin... as vrea sa pot mai mult.


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Atingerea muzicii...

Vorbeam candva despre puterea pe care o are muzica, despre mesajul ei in sine, fie ca are versuri sau nu. Am descoperit insa un sentiment in fata caruia muzica este aproape neputincioasa... tristetea; este vorba despre acea tristete provocata de dezamagire, de deziluzie, de "iesirea din lumea de basm", cum imi spunea bibliotecarul de serviciu, sau, cum spun versurile unui cantec: "Ce slaveai in taina/E-asa cum nu-ti explici...".

Poate muzica sa faca ceva in aceasta situatie? Poate da luciditate, poate ajuta la receptarea obiectiva a realitatii, poate sa faca multe, insa un lucru nu face: nu aduce bucuria in locul tristetii. Muzica nu ma ajuta sa alung tristetea; nu in ea gasesc rezolvarea, ci la Cel Care a plasmuit sufletul si sentimentele... Sprijinindu-ma apoi si pe propriile resurse, pot depasi momentul. Ciudat este insa reversul monedei: in momentele de optimism, muzica poate induce tristete, uneori atat de subtil incat nici macar nu poate fi identificata drept cauza.

Ascultand Suita Franceza numarul 6 pentru clavecin de Johann Sebastian Bach, deja ma simteam mai bine, mai impacat, insa... doar atat! Cu tristetea era o alta problema...

SDG


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Dan Gheorghiu

Trandafiri din Saron

INSEMNATATE

Pamantu-acesta-i harazit
Sa fie doar o stravezime
Sa poti trai sub rasarit
Ce n-ai vazut pe-ntunecime

Sa poti sa stii spre asfintit
Ca totul nu-i decat iubire
Ca unde Soarele-a jertfit
Rodeste-n muguri Vietuire

Sa-ti para drumul nu prea lung
Ca noaptea-i doar o amanare
Ca Slavile te mai strapung
Numai atat cat tii de Soare

25 mai 1982


(poeziile "Trandafiri din Saron" pot fi citite in "arhiva de aur" - Dan Gheorghiu)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

AUTOAPRECIEREA

Autoaprecierea, recunoasterea, self-esteem, propria valorizare, parerea de sine – toate acestea sunt determinate de propria apreciere a atributelor fizice sau psihice ale fiecarei persoane la orice varsta.

O subapreciere este la fel de daunatoare ca si o supraapreciere. Prima provoaca complexe de inferioritate, timiditate si nesiguranta, a doua conduce la o viziune deformata asupra realitatii existente, cei din jur manifestandu-se neincrezator fata de persoanele respective.

Studiile arata ca autoaprecierea este mai ridicata la varstele foarte mici si la cele mai inaintate si mai scazuta la varstele medii: liceu, facultate, perioada de cautare a unui post de munca. Treptat, tanarul adult, eventual si casatorit va fi in masura sa faca o apreciere corecta, reala asupra vietii lui. Adultul matur, pe cale sa se pensioneze, se gandeste ca nu a reusit sa-si realizeze toate planurile si ca el nu a avut sansele pe care le au tinerii acum.

Fiecare varsta are aprecierea ei interioara si exterioara: batranii se uita zambind la cei tineri, invidiosi pe timpul lor, cei tineri ii respecta, dar sunt mandri de varsta lor frageda. Daca cei mici isi fac propria apreciere dupa hainutele pe care le poarta sau jucariile pe care le au, cei tineri se apreciaza dupa rezultatele scolare pe care le au, in masura in care scoala joaca un rol important pentru ei, daca nu, ei isi fac propriile aprecieri dupa parerile cercului de prieteni, lucru nu tocmai favorabil celor mai singuratici.

Cei maturi, odata angajati si casatoriti, se autoapreciaza unul in functie de celalalalt, pentru ca acum parerea celuilalt membru de cuplu este vitala. Succesul pe care ei il obtin se sprijina foarte mult pe suportul pe care-l primesc din partea celui drag, parerea parintilor trecand pe un plan secund, dar nu total indiferent lor.

Efectele unei supraaprecieri la oricare dintre aceste varste creeaza o imagine falsa, idilica, a unei realitati de care persoana vrea sa se ascunda, dar momentul infruntarii acestei realitati devine dramatic si greu de suportat, cei care se supraapreciau devenind acum cei care-si plang de mila.

Propria apreciere trebuie sa se faca corect la orice varsta, ea trebuie sa se sprijine pe multa incredere in sine si o adevarata confruntare a realitatii.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Adrian George

Scrisoare din America

Bun gasit, dragi romani.

Ma numesc Adrian George si locuiesc in USA din 1988 cind am obtinut dupa 6 ani viza americana avind statutul de refugiat politic. Sint ortodox si am ramas credincios religiei in care m-am nascut. Nu am "border" in a aprecia alte credinte. Dumnezeu este UNIC.

Dar iata pe scurt subiectul si motivul acestui e-mail. Faptul ca am incercat sa contactez multi preoti romani (GH. Calciu, Avramescu etc. ca exemplu) sau Parohia Ortodoxa din USA ca mai apoi sa scriu si revistei "Lumea Libera" din New York si neprimind vreun raspuns, incerc si la dumneavoastra in speranta ca voi fi auzit.

Nu stiu daca sinteti informati, dar de putin timp in Statele Unite a aparut o carte intitulata "Left Behind" ca apartinind scriitorilor americani Tim LaHaye si Jerry B. Jenkins (practic sint 6 carti ce alcatuiesc acest "Left Behind" fiecare prezentind cite un "level" al "Apocalipsei". Aceasta carte se vrea o carte "Science Fiction", dar avind baze solide din "Apocalipsa" biblica transpusa in timpurile noastre. Actualmente cartea (cartile) acestor doi scriitori se bucura de un succes foarte mare pe piata americana.

Ceea ce mi-a atras atentia la aceasta carte este faptul ca Anticristul este roman. Da, ati inteles foarte bine. El se numeste Nicolae Carpathian si este nascut in Cluj, Romania. Poate ca se doreste o aluzie la Nicolae Ceausescu de unde si numele de Nicolae Carpathian. Doresc sa mentionez ca in aceasta carte nu exista nici o nota explicativa referitor la motivul alegerii Anticristului ca fiind roman.

Sint american de origine romana. Nu mai am cetatenia romana din 1986. Ca profesie am lucrat in computere si mai apoi artist liber profesionist fiind membru/compozitor al formatiei IRIS, Voltaj, Incongnito etc. Impreuna cu sotia mea am absolvit doua colegii in USA: unul in computere, celalalt in Business Administration. Am cautat pe toate caile sa fiu un roman demn si de buna credinta oriunde am fost. Faptul ca romanii sint vazuti negativ in productiile americane nu mai surprinde pe nimeni. Recent in filmul Congo un roman este prezentat ca un tilhar. Sint nenumarate alte exemple la care mai marii din tara stau pasivi si nu incearca sa gaseasca o explicatie sau sa ceara eventual scuze. Acest lucru recent intilnit in cartea "Left Behind" insa, capata o incarcatura emotionanta ce poate avea repercusiuni din cele mai neasteptate. Curind se va face poate un film unde acest Anticrist roman va colinda in lumea intreaga si...

Ca o intrebare de final ce se vrea retorica, intreb nevinovat: oare evreii ar ramine pasivi la o astfel de jignire? Nu cred ca vreo tara ar merita asa ceva. Ce am putea spune de Germania, de Japonia, Iran, Rusia etc? Cu ce am fi noi mai cu "motz" pentru a "merita" acest rol distructiv al umanitatii dat de stimabilii scriitori americani? Ce am cerut a fost sa se dea o nota explicativa, eventual scuzele de rigoare. Si noi, la fel ca si alte natii, (vezi evreii) ar trebui sa nu toleram cind sintem atacati in ceea ce avem poate cel mai scump, si anume credinta.

Poate ca Dumnezeu va intelege acest popor roman ce trece de nu mai stiu cind prin "Valea Plingerii" si i se va da si lui ceea ce merita de mult, adica demnitate.

Nu pot sa nu reamintesc versurile lui St. O. Iosif din poezia "Daniil Sihastru", ce mi-a fost data sa o citesc cu multi ani in urma de un batrin care mi-a schimbat foarte mult filozofia vietii.
"Capul plecat sabia nu-l taie
Insa lantul miinile si picioarele incovoaie".

Va rog sa luati aminte ca "a intoarce si celalat obraz" dusmanului este in contradictie cu "Nu va duceti cu margaritare la porci". Va multumesc pentru timpul dumneavoastra si, in speranta ca am fost inteles si poate se va putea face ceva in urma celor prezentate mai sus, va las cu bine si ... sa auzim numai, si numai de bine.
Iulie 10, 2000


(recomandam a se vedea si “Left Behind – O corespondenta intre cititorii revistei despre aceasta carte")

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Vreau sa ajung acolo unde
inima mea a batut cel mai tare,
acolo unde treci peste desert
ca sa te-arunci in mare,
acolo unde depasesti orizontul
ca sa cazi in neant,
acolo unde ca sa supravietuiesti
trebuie sa iubesti.

Ionatan Pirosca



... Ionatane

si ma intreb: cata sare sunt eu cand hrana lumii-o gusta Dumnezeu? in care colt din bucataria Sa se afla fiinta mea? invrednicit sa fiu sarea pamantului, m-am dat apei, m-am dat vantului? fa-ma Doamne, limpede bocna la Tine in ocna!


(integrala textelor "Ionatane" se pot citi in "Ionatan Pirosca - Galeriile de poezii 'Ionatane'")

Ionut Apostu



Sunt tanar

Ma gandesc cateodata la aceasta generatie de tineri, generatie din care fac si eu parte. De multe ori nu ma identific cu ea, iar de alte ori ma sperii cat de mult ma aseman cu ea. Sa fie oare generatia aceasta caracterizata de nehotarare, intoleranta si, mai ales, o falsa omogenitate in gandire si actiune?

Ca totul sa fie clar inca de la inceput, vom conveni ca exista exceptii, exceptii care stiu ce inseamna sa iti pese, sa te doara de cel de langa tine.

Caut de multe ori persoane care sa fie altfel decat marea masa, care sa se poata identifica cu un grup anume. Dar din pacate nu gasesc decat tineri dezorientati, care nu stiu ce vor, care in schimb nu uita sa te lase balta cand ai nevoie.

Este asa de greu sa te identifici cu o generatie care este totusi actuala si totodata atat de straina. Ce ne face asa de diferiti? Sau mai bine, ce ne impinge sa fim asa de debusolati? Poate am pierdut tinta, sau poate am ratacit drumul. Si astfel ajungem sa ne vedem fara pasiuni, fara o apartenenta foarte bine definita. Ajungem sa fim straini intr-o lume a noastra, a celor tineri. E asa straniu sa fii singur in mijlocul unor tineri calzi, zambitori si indiferenti...

Ma gandesc la cei ce vor veni... Se tinde spre o simplificare groaznica a lucrurilor, spre o plictiseala generala, generata de lipsa pasiunilor. Se va ajunge la o generatie frustrata de lipsa implinirilor, de lipsa apartenetei la o anumita comunitate, la un anumit grup...

Curier & Posta redactiei

Teo (Oradea): Daca, dupa distinctia pe care o faci tu, Ionutz, pasiunea (mi se pare) se apropie mai mult de hobby, eu voi ramane la pasiunea inteleasa mai mult ca traire intensa. Sunt de acord ca, in felul in care pui tu problema, pasiunea are un "produs" verificabil intr-un fel. Eu insa ma gandeam la trairea intensa care insoteste actiunile (adevarul e ca le-am cam amestecat putin si, de aceea, clarificarea ta e binevenita). Viata traita pasionat e, pentru mine, opusul banalitatii. Se poate ca eu am cam largit peste limita sfera semantica a "pasiunii", dar am facut-o pentru ca, dupa cum spuneam, prea multa banalitate si raceala mi s-a aratat. Nici eu nu sunt un entuziast incurabil (si nici nu-mi doresc asta), dar am descoperit ca poti scapa de banalitate. Revenind, cred ca si pasiunea de "tipul" acesta aduce o implinire, dar, poate, mai putin verificabila, masurabila. Cercul "vicios" descris de tine: pasiune-daruire-sacrificiu-implinire (in care nu se poate spune exact care pe care precede; probabil ca putem zice doar ca implinirea nu e niciodata la inceput) cred ca merita timp de meditatie. Oare daruiesc fiindca ma implineste sau fiindca sunt pasionat? Stii, ma intrebam daca exista pasiuni (asa cum le-ai definit tu) care sunt si impliniri in sine, care nu au un "produs"... Dar poate ca prea m-am dat pe teorie goala. "De-o fi una, de-o fi alta...." sa fie si "sa nu ne plictisim" (cum tare des se mai spune printre noi). Nu am vrut sa fiu critic cu generatia mea, fiindca din ea fac parte oameni pe care ii iubesc si pretuiesc... si le cer iertare daca i-am pus la zid. Imi zic ca ar fi bine ca, daca nu ne-am descoperit o pasiune (de felul celei pomenite de tine), sa traim macar fara teama de plictiseala, plin si frumos. Numai bine tuturor!

Nota redactiei: Interesant pentru noi este cum faci tu hermeneutica pe textele lui Ionutz. Urmarim cu pasiune dezbaterea, in plus observam ca esti "dependent" de SSJ, si cum leac nu avem, nu ramane decat sa-ti spunem: Te iubim!

Nota redactiei pentru Adrian George (USA): Tot ce am putut face a fost sa publicam randurile dumneavoastra. Am simtit, dincolo de faptul ca aveti dreptate, o mare nevoie de a comunica cu cineva. Se poate ca numarul 70 al revistei sa fie ultimul, asa ca nu ezitati sa scrieti si alte ganduri care va framanta.

Epilog: "Iubirea e singurul gand desenat in fiecare inima si ea, iubirea, trebuie sa te faca fericit. Oameni, am uitat sa iubim ...!"

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: