Dosar SSJ nr. 01 - Care sunt morile noastre de vant? (iluzii si deziluzii)





Ce iluzii mai avem? Morile de vant sunt doar un prilej nefericit pentru a ne face de ras, iar dreptatea si cavalerismul sunt ca niste boli ale copilariei: trec repede. Ratacirile noastre sunt de o alta natura, si ele seamana cu gropile acelea in care gasim de toate, in afara de o mana salvatoare. La ce bun o iluzie, cand pamantul e tot mai pragmatic si macinat de bancnote? La ce buni cavalerii ratacitori, nu avem noi mascaricii nostri? Si daca noi nu suntem normali, atunci cine?



(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Texte scrise de: Eduard Orasanu, Ionatan Pirosca, Cristian Lucaci, Teofil Stanciu, Lena Grigoroscuta si Ionut Apostu.

Eduard Orasanu



Aceasta revista se citeste cel mai bine pe hartie, fosnetul paginii si inscriptii ca "sent", "only text", o fac mai exotica. Aceasta revista este adresata oamenilor prea putin grabiti, care nu se uita mereu la ceas si care nu stiu aproape nimic despre calculatoare. Dupa 84 de numere pot spune ca ecranul monitorului poate lega stranse prietenii, dar, foarte bine poate pastra totul in fad si virtual. Monitorul nu seamana nici pe departe cu o moara infuriata de vant.

Nu trebuie sa ai 20 de ani ca sa-ti placa electronica, internetica, 'virtualica' revista SSJ, si nici 40 ca sa vezi ca unele fraze si rubrici sunt inca puerile, nelucrate si oarbe. Dar in acelasi timp nu e nevoie cu orice pret de sediu (redactie), regulamente, salarii si calculatoare ca sa se faca o revista. Nu e nevoie de prea multa si prea clara "viziune", de aprobarea comitetului si de aprecierile pastorului. E nevoie de un monitor, pardon, de o foaie de hartie, pardon, de o moara de vant!

Timp de 84 de numere au fost aproape 200 de persoane (adrese) care nu s-au "acomodat" (unsubscribe) cu noi, probabil ca nu au vazut armura, coiful si spada noastra, nu au vazut morile de vant. Pare trist, dar desi astazi difuzam la 600 de adrese, avem in "banca de date" pregatite pentru start, surpriza: peste 2.000 de adrese! Care sunt morile noastre de vant?

Le spuneam colegilor mei ca dupa aproape doi ani de activitate am devenit mai inteligenti, dar nu mai buni, mai maturi, dar nu mai frumosi, mai precisi, dar nu mai curati. Pare trist, dar numai langa ei am trait gesturi de generozitate maxima, sinceritate desavarsita si bucurie meritata.

Care sunt morile noastre de vant?

...

Ionatan Pirosca



Raspuns pentru morile tale de vant

Chiar imi place joaca asta, am impresia ca tu trebuie sa treci pe aici macar pentru ca sa ma faci pe mine sa-mi amintesc de unde am plecat si sa-mi pun intrebari...

Iubeam enorm sa citesc si sa scriu. De fapt, nici nu prea faceam altceva. N-am fost niciodata un om de actiune, unii se nasc pentru virtual. Visarea, contamplarea, au si ele rostul lor.

Morile de vant macina totusi, chiar daca se hranesc cu aer. Sunt si ele acolo, in economia divina, poate doar pesimismul e de condamnat, dar si asta poate fi convertit in ceva pozitiv prin credinta. Nu ti-a cerut nimeni sa schimbi lumea, nici n-ai avea cum altfel decat schimbandu-te pe tine, modul tau de viziune. Lumea e a lui Dumnezeu si a celui rau, care tinde in permanenta sa uzurpe autoritatea Lui in vietile noastre.

Nu spun ca e cineva scutit de lupta care se da in el insusi, eu am fost unul din cele mai incercate astfel de campuri, pana am inteles ca trebuie sa ma decid de partea cui sunt. Apoi am putut privi si suporta sangerosul razboi aproape impasibil, uneori total nesimtitor la pierderile de element vital care era absorbit de pamantul care eram, doar pentru a curge iarasi, la o noua confruntare...

Am fost nefericit cat timp am observat amanuntele... Realitatea, esenta este dincolo de ele. Fata mea care are 15 ani ii spune admirativ surorii ei mai mici: "Ce ochi albastri ai!" Ea observa amanuntele. Amanuntele incep sa o devoreze.

Cel rau ascunde cel mai usor in el, amanuntele. Important e cum vezi si ce vezi, nu ce culoare au ochii!

Fac si un pic de literatura acum, un pic de "proza" cum spunea monsieur J., dar numai fiindca stiu ca-ti place. Iar mie imi place pentru ca ma provoci.

M-as bucura sa continuam joaca asta. Vremurile sunt ale lui Dumnezeu. Noi doar le traim. Intram in ele si acolo aratam ce suntem si cum devenim. Dumnezeu asta vrea sa vada, si fie credem, fie nu, acolo suntem obligati sa ne manifestam. O facem zi de zi, ceas de ceas, sub ochii lui, "cu inima de mana", cum spuneam intr-o poezie.

Da, poate ai dreptate sa te ingrijoreze mersul spre dezastru al lumii, dar nu e nimic confuz decat atunci cand confuzia stapaneste ochii nostri. Crede-ma, am ajuns sa nu mai pun pret pe multe lucruri, iar ultimul lucru la care am renuntat a fost acela ca eu as insemna ceva sau ca as mai putea face ceva... Bine, vei spune, dar la tine e o situatie speciala.

Asculta-ma bine, toti avem, ba nu, toti suntem situatii speciale, inaintea lui Dumnezeu. Fiindca "toti oamenii au pacatuit", fiecare in felul lui. Trebuie sa faci asa cum face Dumnezeu, este singurul lucru cu putinta: treci peste, cum spunea Wurmbrant, de cand a murit Hristos, adica din vesnicii, pacatul tau nu mai exista. Altfel, in moartea ispasitoare a lui Isus crede Dumnezeu, dar tu nu, facand-o astfel doar o vina in plus pentru tine...

De aici se trag singuratatea, lipsa de comunicare... Fiecare este apasat, redus de pacat la un sine hidos in care se oglindeste. si acolo fiecare vede oglindindu-se, vremurile. Adica pacatul lui si al altora. Fiindca lumea reala este altfel, lumea reala este una singura, aceea facuta de Dumnezeu, care a creat si apoi a vazut "ca toate lucrurile erau bune". Sa fi reusit Satana sa strice bunele intocmiri ale Domnului? Da, atata timp cat ele vor fi vazute prin subiectivitatea omului. Pentru ca astfel a ales el sa atace. El e tatal minciunii. Adica tot ce ne prezinta el, realitatea a carui stapan este el, este o minciuna.

Sa luam ceea ce framanta cel mai tare pe tineri: sexul. Dumnezeu a creat o pereche de oameni, nu de ingeri. Adam si Eva au avut aceleasi caracteristici si inainte de caderea lor in mreaja Satanei si dupa. Tot ceea ce a facut acesta a fost sa intoarca privirile omului de la Dumnezeu catre sine. Asa au vazut cei doi ca erau goi... Da, acuzi dezgolirea din zilele noastre si ai perfecta dreptate. Creata de Dumnezeu, goliciunea era "buna", arata spre slava Creatorului. Cand a intrat in mana Satanei, ea a devenit instrument de tortura.

Instinctul sexual, atat de necesar, in economia crearii omului, "coasta" comuna, elementul determinant al apropierii si uniunii procreatoare a devenit arma de temut. Setimentele, trairile cerute de existenta familiei in vederea implinirii planului divin au fost deturnate. Nu e de mirare ca astazi lumea e plina de "posedati". Iar apropiera sfarsitului vremurilor amplifica eforturile Satanei. Noi, mantuitii, trebuie sa intelegem clar: Satana e in criza. Venirea Domnului, care se apropie si care va duce la inlaturarea lui, este trambitata de ingeri. Imparatul se pregateste sa vina! Satana a intrat in criza de timp, iar ce vedem noi sunt racnetele lui spasmodice. Nu incepe o epoca noua acum. Ne apropiem de implinirea vremii, atata tot. Goliciunea trupeasca si sufleteasca si toate suferintele adiacente sunt rasuflari de efort ale tatalui minciunii.

Secolul XXI, ca intreaga istorie este, si este al Domnului, indiferent ce zic celebrii. Fiindca "Frumusetea nu va salva", ci a salvat lumea! Da, eu m-am invins pe mine si am reusit sa patrund in cea mai ascunsa tainita a inimii mele, dar cand am ajuns acolo am vazut ca luptasem degeaba, doar ostenisem si imbatranisem inainte de vreme. Ma invinsese Hristos cu mult inaintea mea! Te las in mana Lui!

...

Cristian Lucaci



Mori de vant

Morile mele erau asteptate in vuietul episodului trecut. Dar probabil ca sunt ca si coada vacii, adica intotdeauna la urma, aceasta doar ca sa nu ma dezmint de romanismul meu. Am fost intrebat despre morile cu care ma lupt in viata mea. Incerc o tentativa de raspuns si ma aventurez sa afirm ca nu sunt inca un Don Quijote care sa fi ajuns sa aiba halucinatii si maladii oculare cauzate de lupa sau binoclul purtat de oamenii mai in varsta care au daruitorul dar de a tragediza si de a armasariza tantarimea baietasilor de cartier.

Probabil ca sunt in cautarea Dulcineei pe care sa o impresionez cu eroismul si viziunea mea. Sau/si probabil ca sunt in stadiul alegerii unui ucenic demn de piticismul lui Sancho Panza, caruia sa-i dezvalui misterele vietii, care sa fie in stare sa se gudure pe langa mine, sa doarma sub otelul stelelor si sa-mi gadile mandria. Cine stie unde sunt? Poate eu sunt doar Sancho in cautarea unui Don.

In nici un caz nu ma lupt cu morile de vant. Nu! Pe cine sa inving? Pe cei care, desi manati de vant, produc totusi ceva, fie si faina de cal. II?

Problema ramane cu categorisirea vantului - atentie, nici o aluzie la mediul evanghelic. Desi suna a lasitate, nu as vrea sa ma aventurez in definirea acestor influente sau insuflari, deoarece "vantul sufla incotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici incotro merge." Nu! Nu vreau sa ma bat! De ce? Pentru ca eu iubesc morile. Fie ele si singure.

Asa ca cel mai bun sau rau lucru pentru moment ar fi sa ma definesc pe mine insumi ca moara de vant sau in vant. Sunt de piatra, sunt inalt, cu paleltele largi si zdrentzuite, varuit pe dinafara si pe dinauntru, sunt solitar si totusi am o mica portita, dar as vrea sa fiu solidar.

Totusi cu cine? Cu morile care stau aliniate in bataia aceluias vant? Traim intr-o lume fragmentata, in care fiecare isi vede de moara lui, niciodata incalcand Normandica celuilalt. Ne simtim bine izolati si singuri. Nu ne dam apa la moara unul altuia, ci murim incet de dorinta a ceea ce am visat sa fi avut. Cand moara imi va fi daramata voi fi tanjind dupa cineva care sa-mi fi deranjat moara.

De fapt, ce incerc eu aici? Sa storc vin din tocul usii? Nu! Vreau doar sa spun ca imi este dor de multime.

In ciuda a toate stau si ma consolez cu versul inscribalit de poetul englez Jon Donne, "No man is an island, entire of itself..." Parafrazarea - nici o moara nu moare de una singura - ma face chiar sa ma dau in vant dupa exuberanta. Asa ca ajung la incheiere doar sa ma rog ca anul acesta sa bata cel putin un vant, sa vad si eu miscare, doar asa ca sa nu-mi fi uitat menirea. Sper ca Dolcineea sa ma creada, iar Sancho sa ma insoteasca.

Daca nu mori in vant, mori singur, iar de ce-am sau ce-ai macinat nu se va bucura nimeni. Nu vreau sa fiu insula, vreau peninsula!

Unde esti comunitate?

P.S. Caut vant, caut mori, caut Dolcinee, caut Sancho original. Ofer "Aventuri..." Cel putin nu vei 'mori' in vant, vom muri impreuna...

...

Teofil Stanciu



Moara si vant

"a lupta cu morile de vant", "a se da in vant dupa...", "goana dupa vant", "vant din pupa", "cine seamana vant va culege furtuna", "cine se uita dupa vant...", dus de vant", cu-vant.

Sa-mi aleg vantul care mi se potriveste. Vantul care nu ma face moara si nu ma obliga sa lupt cu mine. Vantul care ma face sa ma simt folosit, trait. Mi-aduc aminte de Zorba, a trait in vant (zic eu). Dar nu a plans la final. Ci a dansat. Dupa ce si-a trait viciile pe toate partile. Dupa ce s-a impacat cu sine. Putea sa moara. Putea sa vant. Pentru el viata era frumosul. Trait si nepovestit. Daca nu te invata ceva, la ce bun sa citesti cartile? Sa te bati cu moara de vant a cuvantului?

Ma dau in vant dupa viata. Si daca raman in vant? Si el ma poarta? Moara ma invarte pe toate partile. De ce nu ar merita sa ma pun la dispozitia morilor de vant? M-as face morar ca sa cunosc bine procesul tehnologic. Riscurile se reduc simtitor astfel. Daca Don Q era morar de meserie, ar fi stiut unde sa atace. In punctul vulnerabil al morilor. In halucinatia lui ar fi lucit o amintire.

Cand am cu-vant imi pot permite sa nu am moara. Sau sa nu ma gandesc la ea. Sa o trec sub tacere. Ca am si eu morile mele, mai mici. Pe masura mea.

Dar de ce sa nu lupt cu morile de vant? Ca mi-e atat de lehamite cand nu o fac. Si atunci mai bine ma iau de o moara…

...

Lena Grigoroscuta



Mori de vant desenate

Am cunoscut o fetita silitoare si ambitioasa. In clasele primare avea medii maxime, cu o exceptie: la desen. Deseori, plansele ei erau criticate de catre invatatoare, iar notele - 8, maxim 9 - erau trecute in catalog inainte de a-i fi vazute desenele. Se stia deja ca desenele ei sunt cele mai nereusite, o considerau un antitalent.

Se parea ca totul era pierdut…

Intr-o zi insa, o idee prinse contur in mintea fetitei: va munci o zi, doua, trei numai pentru o plansa; va ilustra pe o singura foaie "Punguta cu doi bani": o baba si gaina ei… multe oua in burta babei… un mosneag si un cocos tantos, impunator… si multe, multe bogatii… Deja fetita se vedea in fata clasei admirata, apreciata, data ca exemplu, cu nota 10 in catalog, in sfarsit…

Zis si facut; dupa cateva zile de munca grea, aparuse in blocul de desen tot ceea ce fetita desenase vreodata mai bun. Cand a fost strigata la catalog, s-a indreptat repede spre catedra pentru a nu primi nota inainte de a-i fi vazut desenul.

Inima ii batea… Invatatoarea privi plansa, zambi, apoi spuse: "N-ai facut-o tu! Nu ti-e rusine?" Toate visele s-au naruit intr-o secunda, toate iluziile de a fi apreciata s-au topit in lacrimile ce-i curgeau pe obraji. A incercat sa explice, a incercat sa se apere, dar invatatoarea era de neclintit.

A plans mult si si-a intrebat acasa parintii: "De ce?" Nu spunea decat: "invatatoarea a fost rea cu mine"… Rautate… Peste 2-3 ani a numit-o nedreptate, iar cand a mai crescut a numit-o lupta cu morile de vant; a fost un ideal de neatins, a fost dorinta de a dovedi ca poate, a fost iluzia de a lua nota 10 si de a-si vedea plansa la panoul cu cele mai bune desene din scoala; dar s-au risipit toate…

Au trecut multi ani de atunci, dar ca ieri imi amintesc acele zile, iar vorbele invatatoarei nu le pot uita: "N-ai facut-o tu!". N-am inteles niciodata de ce nu m-a crezut, de ce nu mi-a oferit o sansa, de ce m-a acuzat, de ce m-a facut de ras, de ce m-a considerat infranta inainte de a intra in lupta…

Ce minunat insa ca intr-unul din acesti ani, in ciuda atator lupte cu morile de vant, am intrat in lupta cea buna a credintei, credinta care nu va da gres cat timp Dumnezeu ma sustine; nu sunt suficient de puternica pentru a iesi infranta, atat timp cat El este hotarat sa ma sustina!

...

Ionut Apostu



Vis versus Realitate

Visam ca realitatea este cu totul alta… O realitate poate normala, poate naiva. Insa, in aceasta realitate eu nu fac decat sa pierd vremea, ma ratacesc in labirinturi ale imaginilor, amintirilor, sentimentelor. Nu fac decat sa creez lumi ireale si inexistente…

Se facea ca visul e realitate, sau poate realitatea era un vis. Depinde acum, cum viseaza fiecare, ce viseaza, etc. Am realizat ca visand cat mai frumos nu faci decat sa creezi o realitate cat mai dura, mai greu accesibila si aproape imposibil de trait. Oare nu suntem maestri in a visa frumos, ori cati isi permit "luxul" de a avea cosmaruri??? Nu facem decat sa visam frumos, ignorand realitatea de zi cu zi; ne cladim ziduri si ca totul sa fie cat mai complet asezam in varful cladirii o morisca mare, care sa se invarta cat mai repede ca nu cumva sa se vada in dosul lor…

Ce s-ar intampla daca realitatea ar fi un vis? Probabil nu am sti cum sa iesim din vis, sau poate ca ne-am mula perfect pe cadru…

Realitatea e ca visam frumos, ne construim lumi in jurul nostru, batatorim drumuri pe care le vom rataci candva, pierdem vremea aiurea cautand alte si noi drumuri pentru a le explora. Insa de cele mai multe ori uitam ca sunt si unii care se lupta cu moristile noastre, se chinuie sa exploreze o cladire, si atunci obosesc si incep sa viseze realitatea… O realitate ce nu exista nici macar in visurile noatre cele mai frumoase.

Visam ca realitatea este cu totul alta. Si aceasta realitate nu e decat un alt vis frumos. Of, iar m-am ratacit in labirinturi demult inchise si explorate. Iar visez, desi realitatea nu imi mai permite acest lucru… Nu imi permit decat sa vad realitatea asa cum este ea…

...

Lista dosarelor SSJ:

· Dosar SSJ nr. 01 - Care sunt morile noastre de vant? (iluzii si deziluzii)
·
Dosar SSJ nr. 02 - Holograf exclusi din UE
·
Dosar SSJ nr. 03 - Amintiri din lagarul comunist (prima parte)
·
Dosar SSJ nr. 04 - 11 septembrie 2001 New York
·
Dosar SSJ nr. 05 – Sarbatoarea Iasului – Sf. Parascheva - act religios sau balci moldovenesc?
·
Dosar SSJ nr. 06 – Dragoste / Eros / Erotic
·
Dosar SSJ nr. 07 - Student la anul 2000
·
Dosar SSJ nr. 08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole / ole / ole / Ceausescu nu mai e
·
Dosar SSJ nr. 09 - A fost odata SSJ...
·
Dosar SSJ nr. 10 - Romancele trudesc de sarbatori?
·
Dosar SSJ nr. 11 - Despre barfa
·
Dosar SSJ nr. 12 - Emigrare sau exil interior?
·
Dosar SSJ nr. 13 - Amintiri din lagarul comunist (ultima parte).
·
Dosar SSJ nr. 14 – Pastorul / vila si piscina
·
Dosar SSJ nr. 15 - Librarie si carti
·
Dosar SSJ nr. 16 - Despre cersit si cersatori
·
Dosar SSJ nr. 17 - Sarbatoarea Pastelui
·
Dosar SSJ nr. 18 - Despre fragmentare / regionalizare / provincialism
·
Dosar SSJ nr. 19 – Radiourile Evanghelice (Micul Samaritean)
·
Dosar SSJ nr. 20 - Libertatea de expresie
·
Dosar SSJ nr. 21 - Cei sapte ani de-acasa
·
Dosar SSJ nr. 22 - Libera la mare...
·
Dosar SSJ nr. 23 - Destin / Fatalitate / Noroc
·
Dosar SSJ nr. 24 - Daca prostia ar durea?
·
Dosar SSJ nr. 25 - Hai liberare
·
Dosar SSJ nr. 26 - Singuratate in doi
·
Dosar SSJ nr. 27 - Biserica si lumea
·
Dosar SSJ nr. 28 - Ce sunt pocaitii?
·
Dosar SSJ nr. 29 - Pocaitii si cultura
·
Dosar SSJ nr. 30 - (Ultimul dosar)

Niciun comentariu: