The Salt Street Journal nr. 100



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 100 / 3 Mai 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Florin Vasiliu, Eugen Grigoroscuta, Teofil Stanciu, Lena Grigoroscuta si Ionatan Pirosca

Cuprins: Prolog, Editorial, Prima stire, A o suta lectie despre Fat-Frumos, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, C, Un ardelean la Iasi, Mult, putin?, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Ingerul a strigat, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Florin Vasiliu



Prolog

Numarul 100! Iata o performanta cu care orice publicatie se poate mindri. Eu insa as dori celor ce muncesc si creeaza, cu o daruire si constanta de invidiat la SSJ, sa nu se mindreasca ci sa continue lupta cu „morile de vint“. Le doresc s-o faca nu intr-un stil „revolutionar“ ci s-o faca cu „nadejde“.

Ca unul care le cunosc, in parte, framintarile, dezamagirile, dar si micile bucurii, pot spune ca puterea pentru a merge mai departe poate veni numai din nadejdea pe care Dumnezeul nadejdii o poate da.

Orice idee pe care SSJ o poate publica sau sustine prin articolele sale, de la adevar, frumusete si libertate pina la curaj sau indrazneala, trebuie sa se circumscrie spatiului sacru in care domneste Fiul Cel Vesnic Viu. Apostolul Pavel ne spune fara umbra de indoiala ca totul trebuie sa se supuna Fiului si „...cind toate lucrurile Ii vor fi supuse, atunci chiar si Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti“ (1 Corinteni 15:28). Cred ca in felul acesta vom avea parte de inca 100 de numere ale revistei, facuta de aceasi oameni (avind alaturi si pe altii, de ce nu?) dar care au dublat forta lor creatoare nu numai cu entuziasm si experienta ci mai mult, cu o pasiune a gloriei Celui din care si pentru care sunt toate lucrurile.

Cu multa dragoste si apreciere,
pastor Florin Vasiliu.


(acest text poate fi citit si in "arhiva de aur" - Florin Vasiliu)


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Eduard Orasanu



Editorial

Draga verisoara, m-ai intrebat ce se mai aude despre borcanul meu cu dulceata; iti raspund ca e bine si sanatos, desi e gol, spalat si doar o amintire.

Gol si spalat, uite asa cum uneori mi-e sufletul cand simte multele dulcegarii ale vremii si cand vede pe cel ce se bucura ca suge confortabil din tot felul de „bomboane“ sponsorizate dar, vai, compromise. El manuieste „limbaje de har“ si nu isi pateaza niciodata costumul bine calcat. Te-ai gandit vreodata cat consuma masina lui, dar ambitiile sau cariera? Dar te-ai gandit cat e de singur...

Draga mea verisoara, cineva m-a intrebat ce inseamna cuvantul “manea”, n-am stiut prea bine ce sa-i raspund. Uite, cunosc o persoana care are o locuinta cu 10 camere, se pare ca locuieste doar in trei, probabil ca restul sunt „manele“.

Nu te mahni, stim amandoi multe despre efemer si goana dupa vant. Manelele reprezinta muzica tarabelor cu blugi turcesti, a subteranelor afumate de carnati si mici, si a trenurilor cu navetisti. Dar stii in cate bisericii s-au zidit tarabe? Si stii ce subterane afumate spiritual ascund? Cati „navetisti“ fara bilet dorm saptamanal in ele?

Draga verisoara, spui ca esti la o raspantie de drumuri; uite, si eu sunt. Astazi aceasta revista implineste 100 de numere. Simt in jurul meu cum pluteste indiferenta si saracia cuvintelor de incurajare. Unii, in aceasta tara, trec prin scoli si institute „specializate“ in materia numita Indiferenta, si la sfarsitul studiilor isi iau „licentele“ in Nepasare.

Draga mea, vad intr-o parte drumul renuntarii, pe el scrie: „Pentru ce sa scrii?“, dar vad in cealalta parte si drumul continuarii, pe el scrie: „Nu te da batut!“. Ce sa fac?

...isi dorea o jucarie



Prima stire

- Sambata, 5 mai, la Biserica Baptista nr. 1, Buna Vestire, va avea loc o intalnire speciala de tineret la care sunt invitati studentii de la Universitatea Emanuel Oradea, anul III Teologie, insotiti de fr. Emil Bartos. La aceasta intalnire au mai fost invitati tinerii de la Bisericile Baptiste 2 si 3.
- In data de 7 mai, cunoscutul compozitor si interpret Goran Bregovic va sustine un concert la Iasi.
- Fundatia Crestina – “Missio Link International” si Radio Vocea Evangheliei organizeaza doua concerte, in luna mai, cu Michael Card din SUA, primul va avea loc la Bucuresti pe 21 mai ora 18:00, la Sala Palatului, iar al doilea la Sibiu, pe 23 mai, la Sala Polivalenta Transilvania, tot la ora 18:00. In concert Michael Card va prezenta albumul “The Soul Anchor”, bazat pe Epistola catre Evrei. Biletele – La Bucuresti biletele pot fi cumparate de la Sala Palatului sau prin unele biserici si agentii locale.

A o suta lectie despre Fat-Frumos

Fat-Frumos a imbatranit
Prigonit de Cosanzeana

Depasit de celular
Accesat la internet
Sufocat de PRO-TV
Doar glasul ei, suav, e acelasi:

„Blegule, cand ai de gand sa fii in rand cu lumea?!“ (E. O.)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Milan Kundera - Gluma

Milan Kundera este autorul care a reusit sa cucereasca cititorul occidental. Paginile sale redau atmosfera cutremuratoare a destinelor particulare intersectate de politic – regimul comunist. Ce starneste acest interes? Poate acuratetea descrierii trairilor sufletesti ale personajelor, deschiderea incaperilor prea ascunse a prea complicatului suflet? Poate prea multa drama si prea multa tradare? Iubire sfasiata si confuza, amestecata cu lozinci si carnete de partid. Indragostire in sala de sedinte de sindicat si plimbari romantice la marsurile de 1 Mai, purtand portretele lui Marx si Lenin. Dar drame si caderi sunt peste tot, iubiri paralele sau pret de o clipa.

Dar cenusiul poate fi gasit pretutindeni si intoleranta. Kundera e genial pentru ca arata ca IUBIM DOAR PE JUMATATE. Iubim cu zgarcenie si cu cutitele in mana, rasucim lama ascutita printre saruturi. Iubim cu patima placerea, avem nostalgia raiului, murim si suntem asezati in cimitire fara cruci. Postcrestinism sau postcomunism – iadul sunt ceilalti! In romanele lui Kundera se gaseste atat de putina speranta, toate sunt intr-un labirint. Si nu intamplator, speranta, nadejdea, sunt la granita cu divinul.

Romanele lui Kundera incep, dezbat, patrund si se termina, pe o singura mare tema: familia.

Caminul, ultimul bastion, ultima reduta unde politicul ar trebui sa nu patrunda. Dar patrunde si devasteaza. Bastion? Reduta? Termeni duri pentru delicatul taram al iubirii. Familia este loc intim si ultim adapost, de aceea el este zguduit, verificat, faramitat, tinut sub lupa luptei de clasa. Familia: nastere, asteptare, speranta, dezamagire, conflict, rutina, tradare, constructie – iata o tema generoasa si cu atat mai bogata cand viata ei se petrece sub (alaturi de, consecutiv cu) un regim opresiv.

Romanele lui Kundera sunt o radiografie a neputintei, handicapul nedaruirii profunde celuilalt, de la celalalt se smulge, se fura, se asteapta. Tradare si confuzie, sau asumarea deschisa a raului. Intr-o societate in care mai bine traieste calaul, turnatorul si activistul ipocrit, victima se resemneaza, se ascunde sau se auto-distruge. In balansul intre normal si anormal, intre voluptate si prostie se priveste dincolo, spre occidentul-rai.

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" (Pablo Picasso)

A fost... A fost la Iasi un festival de moda... nu stiu cit s-a reusit a fi caci nu am avut ocazia sa-l vad tot, dar se pare ca a fost ceva intre prost gust si afacere. A patra editie a Festivalului International de Moda a tinut doua zile... producatorul evenimentului a fost cunoscuta creatoare Irina Schotter...

S-a vorbit mult si e posibil se se mai vorbeasca ceva vreme despre „costumul lui Adam“ prezentat de Catalin Botezatu (20 de manechine masculine complet dezvelite... de o mare lasitate coloristica as putea spune)... despre o asa-zisa bataie intre cineva si cineva... e totul in ziare si e asa pur româneste... e iritant... dar fratilor, e posibil sa ne numim artisti... Ce a urmat dupa eveniment... ziarele care scriu fel de fel de lucrusoare care mai de care mai adevarate...

Un scandal in numele frumosului... Un frumos urit dar sa nu credeti ca e ceva genial pe aici... Vor mai fi si altele... E trist sa te gindesti ca un om care nu a facut un portret in viata lui (prost sau mai putin prost) poate spune ca e artist... ca e ceva mai mult decit altii... arta inseamna munca... si banii au inceput sa insemne arta... refuz sa ma arunc dupa cei patru ani de studiu in astfel de lume... o lume in care penelul e inlocuit de un fund gol... nu este ceea ce am invatat si nu este categoric ceea ce vreau sa fac. Dar vremurile se schimba... Nu in bine... Peste zece ani arta va insemna poate o furculita lipita in virful capului... doar asa ca sa socam... Multumesc, nu vreau...

Trebuie sa spun ca au fost si lucruri sensibile... frumoase... Pot da un nume: Doina Levintza... am inteles ca a terminat pictura... acum stiu de ce culorile comunicau... Un creator de moda fara patima culorii... fara cunoasterea lor e schilod de citeva membre...


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Alturas

S-a terminat cu... Mai exact, cu ce s-a terminat? S-a terminat cu..., adica da, chiar cu cele trei puncte de suspensie! Asa imi spun de multe ori: nu au ce cauta punctele de suspensie in articolele mele! Ar trebui sa fie articole obiective, realiste, care descriu anumite piese muzicale, in majoritatea cazurilor din perspectiva proprie; asadar, ambiguitatea si frazele lasate in aer, mai bine zis la latitudinea cititorului, nu isi au deloc locul in portiunea mea din revista. Poate uneori, pentru ca nu stiu cum sa inchei o fraza, sau pentru ca imi este teama ca ar putea suna stupid, aleg punctele de suspensie, ceva in genul...

Am ascultat recent un CD, numit "Alturas", titlu ce se traduce prin "Inaltimi". Muzica sa nu aduce cu nimic din muzica romaneasca, dar nici macar cu cea europeana (poate, foarte putin, cu cea celtica). Este muzica populara din America de Sud, foarte originala si deosebita de stilurile cu care ne-am obisnuit deja. Se remarca destul de frecvent folosirea ritmurilor sincopate si schimbarea discreta a ritmului in timpul melodiilor.

Alterneaza piese cu tempo mai rapid cu piese mai lente; toate au insa ceva in comun, indiferent de tempo, si anume tristetea; tristete ce provine din trecut, cand tarile Americii de Sud au fost puternic afectate de saracie si ciuma. De altfel, acelasi sentiment, precum si o atitudine de compasiune si durere pentru poporul propriu razbate si din creatia compozitorului clasic sud-american Augustin Barrios Mangoré.

O ultima remarca ar fi aceea ca din muzica populara sud-americana se inspira foarte mult cantaretul Garfunkel; piesa "El Condor Pasa", un adevarat succes al anilor '70, cred ca este cea mai cunoscuta dintre piesele sale si este chiar un cantec popular sud-american, caruia cantaretul i-a adaugat versuri in limba engleza.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

“File de poveste” (I)

Revin de pe „taramul agoniei“ – acolo unde visul se confunda cu realitatea, acolo unde trebuie sa te pui in pielea lor, sa te gandesti ca ai putea ajunge macar o data in viata ca ei… sa vrei sa-ti iei viata, sa ai impresia ca esti atacat de fluturi imensi, sa incerci sa demonstrezi teorema lui Pitagora generalizata, sa nu poti sa-ti infranezi dorinta de-a bea mereu, de-a lua pastile sau de a te mutila – de pe taramul celor mai „necajiti“ ca noi, psihic vorbind. Un spital de boli mintale.

Fara a incalca vreo regula de etica, voi lasa identitatea acestor pacienti necunoscuta, ei pot fi aproape oricine, chiar personaje fictive, pentru ca exista acolo oameni al caror eu s-a desprins incet incet de corpul lor, s-au pierdut pe sine, se afla in alti ani, in alte secole, timpul nu reprezinta nimic pentru ei, e doar un termen… O parte din ei sunt inchisi definitiv aici si ratacesc ca simple umbre intreband de-o tigara atunci cand ne vad, vrand sa vorbeasca, sa-si impartaseasca durerea, sau neobservandu-ne. Pe cei agresivi nu cred ca vom avea ocazia sa-i vedem, cu ei soarta a fost si mai cruda, iar camerele in care stau sunt camere ale unei „inchisori pe viata“.

Cum incerci sa afli mai mult, esti si mai speriat, ti se pare ca viata se opreste aici, ca pentru a fi din nou ca ceilalti ar trebui o minune, ii compatimesti si-i invidiezi pentru felul in care vad viata, te fascineaza si te socheaza, te lasa zapacit si nu te?ntrebi decat „In ce m-am bagat?“.

In curtea spitalului se construieste o biserica, iar doctorul cu care mergem ne repeta mereu ca acesti pacienti de aici ar putea fi mult alinati cu ajutorul acestei biserici si-al unui duhovnic. Dar oare cine are nevoie mai mare de Dumnezeu: pacientii sau cei ce se ocupa de ei? E o lume de care multi nu stiu, de aceasta mi-am si dorit sa vorbesc despre ea, pentru ca tot ce vezi si simti aici te macina zile intregi si te face sa te gandesti cu totul altfel la cei de langa tine, la oameni in general.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 100 / 3 Mai 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Eugen Grigoroscuta - C
Teofil Stanciu - Un ardelean la Iasi
Lena Grigoroscuta - Mult, putin?

Eugen Grigoroscuta



C

Asadar, numar jubiliar pentru SSJ. Ati facut istorie si la propriu si la figurat, strabatand secolele (20-21), mileniile (2-3), dar si facand pionierat in domeniul presei scrise si, in acelasi timp, vizuale din Romania. La asemenea ocazii se adreseaza felicitari, se deapana amintiri (deja s-au adunat), se schiteaza proiecte pentru viitor.

Apreciez curajul vostru, consecventa, ingeniozitatea, dorinta de a dobandi un statut si apoi a-l mentine. Numarul revistei – 100 – trebuie multiplicat (oare cu cat?) pentru a afla noptile nedormite in cautare de noi rubrici, de noi solutii, redactori si colaboratori, de a incerca corectarea greselilor facute. Totul a fost pasiune, iubire de frumos, dragoste de oameni. Explicit sau implicit ati demonstrat ca Dumnezeu traieste in voi, lucreaza in voi. Ati fost motiv de bucurie, satisfactie, nostalgie pentru multi oameni care nu v-au vazut sau auzit vreodata.

Confruntati cu probleme financiare majore nu ati renuntat; perseverenta va este acum rasplatita: puteti privi cu satisfactie in urma. De cele mai multe ori revista se trimitea noaptea, cand impulsurile sunt mai ieftine, pentru a lumina inimile si gandurile cititorilor vostri. Aceasta conteaza si ramane. Au fost si probleme delicate la nivel de comunicare intre membrii redactiei, nu intotdeauna a fost punctualitate, si cate nu au mai fost, si cate nu au lipsit, dar, dincolo de orice, ati ajuns la suta si aceasta este important.

In acest moment de sarbatoare, dar si de evaluare, consider ca trebuie amintiti Robert Martiniuc, Cornel Bucur, Gilie Indrie, Dan Gheorghiu, Ionica Hogas, Mircea Mitrofan, care, prin darurile lor, au contribuit la aparitia si desprinderea de monotonie a revistei. Altii puteau, dar... desi pentru unii era o obligatie morala sa aiba macar o vorba de sustinere si incurajare. Stiu ca inca aveti probleme, cea mai presanta fiind un calculator; e adevarat ca ati primit unul, dar deocamdata e doar mobilier si voua va trebuie ceva functionabil, performant. Un gand de apreciere si multumire pentru Danut Manastireanu, care a fost mereu alaturi de voi, si a demonstrat-o cel mai bine tocmai cand era la mii de kilometri de Iasi.

Probabil in final ar trebui o urare. Nu e punctul meu forte, asa ca: prin ceea ce veti face in continuare, cautati sa aduceti slava lui Dumnezeu si bucurie oamenilor, privind cu incredere spre M.

Teofil Stanciu



Un ardelean la Iasi

Copou. Sararie. Bojdeuca lui Creanga. Mall-ul. Cetatuia. Casa lui Pogor unde se intalneau junimistii cu memorabilele (pentru mine!!) subsoluri. Moastele Sfintei Paraschieva. Piata cu aer conditionat (mandria lui Simirad). Biserica Sfintii Trei Ierarhi. Grafitti. Anticariat in strada. Mitropolia Moldovei. Tramvaie si autobuze multe. Universitatea, cu Sala Pasilor Pierduti. Sawarma mancata cu pofta la un restaurant arabesc. Palatul Culturii. Gradina Botanica nesfarsita. Cetatuia. Etc (e necesar sa las loc de continuare).

Locuri familiare dupa nume (presa si-a facut datoria si m-a informat), dar ajuns in fata lor a trebuit sa le confrunt cu mine insumi, sa le masor cu sufletul meu.

Oameni linistiti intr-un oras in care parca nu te poti sufoca de urban pentru ca ai peste tot un tei, o biserica, un moment de ragaz numai bun sa te piarda in reverie...

Desi totul se scurge intr-un alt ritm, mai domol, mereu astepti o surpriza a vechiului sau a noului.

Prima senzatie care m-a incercat era ca as pasi intr-o alta lume. O lume ce detine capetele unor drumuri spre nesfarsit. Mi se parea ca e mai usor de trait in Iasi decat in Oradea natala. Ca riscul de a muri de prea mult concret e mai mic, considerabil mai mic.

Ssjistii? Precum locurile care le gazduiesc existenta: te primesc familiar intre ei si te simti acasa de parca i-ai cunoaste de multa vreme, dar simti ca exista (ascunsa vederii) taina anilor ce-i unesc. Niciodata nu voi intelege pe de-a-ntregu' tot ce cuprinde acel rostit cu zambet din cand in cand. Oricate explicatii am primit ramane sentimentul ca totusi ceva mi-a scapat.

Ce nu mi-a scapat a fost povestea lor mai mult sau mai putin stiuta care e un... jurnal de calatorie in timp. Ei merg impreuna spre undeva. Incontestabil e ca au lasat o cale in urma. Care se vede. Una mai postmoderna sau mai clasica.

De mirare e ca sunt putini "specialisti" ai condeiului sau macar ai specificului rubricii pe care o semneaza. Ionutz invata despre partea "hard" a calculatoarelelor, Daniel e pe la informatica, Lena studiaza matemetici, Edy... sa va spuna el. Ca asa se cade sa ramana si mistere.

Ne incercam reciproc sa vedem unde ne alearga sufletul mai cu dor. Descoperim un loc comun: poezia. Poezia zilei cu nori, poezia Gradinii Botanice, poezia strazii. Dar si poezia goala, cu vers descins direct din suflet catre suflet. Rasuflu usurat: ne-am intalnit. Ne-am cautat o vreme, dar ne bucura (re)vederea. Acum putem merge oriunde ca avem la ce sa ne intoarcem. Lucrurile au capatat alt sens. Toate. Chiar si curatenia orasului sau perspectiva nocturna spre "Los Angeles" (cum insista ei sa-mi spuna). Luminos, necunoscut, vast si totusi nu ma sperie. Am impresia ca as putea locui in Iasi. Fara efort.

La fiecare "obiectiv turistic" am fost luat pe nepregatite. Nu reuseam nicicum sa ma aranjez corespunzator pe dinauntru. Sorbeam tot ce puteam si apoi incercam sa ma randuiesc la loc. Mai incerc si acum. Ma intreb inca ce am vazut la Iasi si cum era, ca era altfel.

Am calatorit, am citit si am incercat sa comunic. M-oi fi facut mai intelept (ce zici, Edy?)?. Eu nu stiu. Mai bogat, cu siguranta.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Lena Grigoroscuta



Mult, putin?

O suta de numere SSJ: sa fie mult, sa fie putin?

Sa comunici de 100 de ori cele mai importante evenimente din Iasi si din Romania sutelor de cititori, sa cauti 100 de subiecte interesante care sa atraga atentia inca de la prima pagina, sa asculti 100 de piese muzicale de cateva ori ca sa le spui si altora despre comorile ce se ascund dincolo de notele insirate pe portativ, sa privesti 100 de picturi ca sa-i convingi si pe altii ca si culoarea emotioneaza si transmite mai mult decat o imagine deosebita, sa gasesti 100 de cuvinte, sa nu obosesti sa fii tanar 100 de saptamani desi ai probleme, sa rezumi 100 de carti de pe raftul bogat, sa aduni 100 de boabe de sare si langa ele alte 100, sa oferi 100 de perspective psihologice, sa fii destinatar si expeditor de 100 de ori si, printre toate aceste sute, sa iei interviuri, sa reflectezi la Scriptura, sa dezbati probleme teologice... Si acestea reprezinta doar forma finala: sa fie mult, sa fie putin?

Dar sa stai sute de ore in fata computerului ca sa faci sursa, sa trimiti si sa primesti articole prin e-mail, pe o discheta sau pe hartie, sa cauti de 100 de ori ceva mai nou, mai atractiv, mai interesant... sa fie mult, sa fie putin?

Sa fie apreciati, pretuiti, incurajati, respectati si sustinuti cei 7 care, de 100 de ori, s-au prezentat: "The Salt Street Journal".


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Alina Simion



Un bob de sare

La inceput era numai ea. Asa era intdodeauna cand era cate un nou inceput; doar ea. Frica era atotcuprinzatoare, iar faptul ca se complacea in acea situatie ii facea viata mai dificila. Reusise pana la urma performanta de a face ceva doar pentru a face un oricare „ceva“. Nu urmarea nimic, ajunsese sa nu-si mai stie scopul, era prins prea mult de dorinta de a se ascunde. Oriunde gasea un salaj, ea il urma. Il urma fiindca nu dorea sa se dezminta. Era cu el la orice inceput. Mai delicat a fost atunci cand el a inceput sa se gandeasca la ea ca la un oricare alt gand. Devenind un simplu gand puterile ei incepeau sa slabeasca si nu mai putea interveni in viata lui.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Soare cu dinti,
Ploaie cu lacrimi,
Infricosator de ireal,
E ceea ce-ai dorit,
N-as putea sa spun cine-a gresit…
Soarele, luna, eu?
Tu decizi…
In inima mea nu mai e loc de dragoste,
Nu mai e loc de greseli.
Trebuia sa te opresc,
Sa te chem inapoi, sa te iert.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Ingerul a strigat (I)

Copiez decorul cu sentimentele lui fragile ca si cum si-ar lua notite frunza, privindu-ne lung cand radem sau plangem, sau cand vorbim de iubire. Pasii mei urmeaza fiecare o alta imagine a Domnului. Unde ma vor duce ei si care imagine e mai aproape? „Cea care doare mai tare“, imi zici, „da, aceea care nu te lasa niciodata sa dormi!“

Atunci scriu. Copiez decorul. Il privesc uneori de departe. Nici nu e nevoie sa vina pana la mine, ca si curentul electric care se opreste in bec. Nu i se vad decat straiele, aerul, formele elementare ale mersului. Zvacneste, cu o aripa desprinsa deja din ghemul realului. Dar vreau cu orice pret. Nici nu e nevoie sa vina pana la mine. Seamana cu moartea unei lumi. Cine stie daca nu din cauza ei au murit dinozaurii, dintr-o data... Cine stie daca nu te naste din nou dintr-o data, ca de-aia e mantuire...
Madularele mele au inceput un joc ciudat de-a durerea. Confirma in felul lor cat e de greu sa umpli cu lut contururile unei fantasme. Sa notezi totul, de la neinsemnatele mancarimi ale pielii la cancerul astrelor, la metastazele lunii... Sa notezi toata durerea libertatii, alergarea de unul singur printre iluzii pana la sosirea in portul pacii deziluziei, cand auzi „Mare, stai!“ si incepi sa pricepi.

De-ai intelege si tu... Esti cu un gand mai aproape de mine acum, si o stiu. In clipe ca asta te gandesti c-am sa mor. Ti s-au umezit ochii. Orhidee vinete iti otravesc din nou supa. Esti mult prea implicata, draga mea. N-au mai fost soti bolnavi? „Nu al meu...“ Stiu, e greu. E greu si pentru mine, sa fiu departe de voi, sa numar treptele dintre salonul pestrit de atatea generatii de oameni bolnavi si crunta libertate de afara, dar fac efortul sa ma obisnuiesc. Sa supravietuiesc. De ce iti imaginezi o frunte incarcata de sudoare si vrei sa crezi ca-i fruntea mea, apoi plangi ca nu o poti sterge cu carpa umeda si racoroasa? Le vezi, sudorile acelea, curgand in chiuveta cand storci rufele, vrei sa crezi ca sunt idei de-ale mele si chiar devin. Raman agatate de degetele tale ingrijorate si nu-ti mai ingadui desclestarea lor. Va trebui sa te rogi mult. Va trebui sa te rogi. De nu o vei face, vei suferi cumplit, apoi o vei face… Incolo, nu te speria, nici o pana de curent nu te va obliga sa ma cauti zadarnic imprejur pipaind incoace si incolo, nu te mai teme ca nu ma vei gasi. Poate treptele...

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Se facea ca am picat intr-o lume a neintelesului. Si in aceasta lumea incercam sa inteleg multe lucruri, sa dezleg multe dileme. Ajunsesem sa nu mai inteleg eu insumi, ma cuprinse vraja lumii in catre picasem…

In jurul meu erau oameni care incercam sa ii inteleg si nu prea reuseam. Erau atit de diferiti incit nu puteam pricepe normalul si anormalul. Nu vedeam decat alb sau negru.

Se facea ca exist intr-o lume neinteleasa, o lume in care oamenii erau tot mai singuri si mai goi, mai nehotariti si tot mai egoisti.

In jurul meu roiau oameni care nu incercau sa inteleaga, sa vada ce e normal si ce nu. Pentru ei existau si nuante de gri, existau si usi deschise, ori si le deschideau singuri. O lume in care Dumnezeu era prezent insa nu se vedea nicicum ca ar exista pentru fiecare. Oamenii devenisera atat de simpli incat erau plictisitori si previzibili.

Prin indiferenta reuseau sa ramana la fel, sa nu se schimbe cu absolut nimic. O lume in care a intelege nu avea loc.

Se facea ca aceasta lume incepe sa dispara insa am realizat numaidecat contrariul. Atata timp cat vor exista oameni ce renunta la absolut orice dar la ei insisi nu, aceasta lume va fi multe vreme bantuita de fiecare din noi, va fi neinteleasa pentru multi si totodata de folos pentru a intelege…



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta, Cristian Lucaci si Teofil Stanciu

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail

Curier&Posta redactiei:

Camelia Luncan: Draga redactie, la multi ani si la mai mult cu ocazia atingerii nr.-ului 100 (2 ani)! Va doresc sa continuati tot asa, sa spuneti ce credeti si ce simtiti. O faceti foarte bine.

Nota redactiei: Iti multumim mult pentru urare. Daca tu esti unul dintre cititorii nostri cu siguranta noi vom scrie ceea ce simtim, ceea ce credem… Numai bine!

Epilog: Zilnic va fi mai bine... Numai Fiul Omului n-are unde sa-Si odihneasca tampla divina. Fiindca cei mai multi au pierit doar pe dinafara. In rest, launtruri hidoase, ramase de la ultima naparlire spirituala…

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: