The Salt Street Journal nr. 76



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr.76 / 29 Octombrie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Jemna, Dorin Popa & Danut Manastireanu, Teofil Stanciu, Eugen Grogoroscuta, Ionatan Pirosca.

Cuprins: Editorial, Prima stire, Cugetari privind Evanghelia dupa Matei, Exercitii de intelegere, Raftul de carti, Cinquecento, Perspective psihologice, Realitati, "Desertul Tatarilor", Un bob de sare, Un alt bob de sare, Ingerul cel mai scurt inspre maine, Ionutz - Asemanare..., Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

In orasul american Boston, la muzeul de arta se afla un tablou semnat de Gauguin, ce poarta numele de: “De unde venim? Cine suntem? Incotro ne indreptam?”. Cred ca posibile raspunsuri, nesfarsite si ravasitoare raspunsuri, se afla in buzunarul ofiterului rus, de pe submarinul nuclear Kursk, in peticul de scrisoare ce anunta ca el impreuna cu 22 de camarazi sunt inca vii si sunt in intuneric... la peste 100 de metri sub apa. “Scriu toate astea pipaind pe intuneric...”.

Multi vizitatori vor fi trecut prin fata tabloului, dar inainte de a incerca sa raspunda, cu siguranta le-a sunat celularul... afaceri si stres.

Undeva un sarman ofiter rus pipaie pe intuneric, n-a vazut niciodata tabloul, in plus el stie despre capitalism ca e putred, agresiv si “inarmat pana in dinti”.

Celularul suna... s-a scufundat un submarin nuclear rus...

In ape inghetate, undeva in adancuri, un ofiter rus scrie ... fara sa stie ca scrisoarea lui descrie starea lumii intregi, aflata intr-un ocean inghetat de pacate.. Ca inca mai sunt unii care striga dupa ajutor, care bat morse in fata bisericilor si in amvonul pastorilor. Ei nadajduiesc ca vor fi auziti, ca nu conteaza de unde vin si cine sunt, ci unde vor fi.

Iesim, zambind, din muzeu, plecam de pe strada 14 spre strada 45, nu am avut timp sa raspundem, si apoi, sacaitoare intrebari. Mergem pe strazi fara nume si fara indicii. Viata si toate par la fel, dar pentru o clipa, secundele cuiva nu mai sunt la fel: un ofiter priveste moartea in ochi, si poate n-a stiut vreodata ce e Viata. Un ofiter rus are parte de 100 de metri de “liniste”.

Nu mergeti pe strada 14 si nici pe strada 45, ci, inzestrati cu identitate, in Cel caruia I se spune Calea.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Pe harta Europei



Prima stire

- In ziua de 27 Octombrie, la Biserica Baptista nr. 3 din Iasi a avut loc un serviciu special de botez. Pastorul bisericii, Dinu Pop, l-a avut ca invitat pe fratele Dumitriu, pastor la Biserica Baptista din Vaslui. In lumea evanghelica din Iasi se contureaza o noua manifestare ce poarta titlul de serile de sambata “oameni si carti arzand”. In data de 28 octombrie a avut loc intalnirea dedicata lui Mircea Vulcanescu (om al cetatii in slujba lui Dumnezeu), invitat: asist. univ. G. Bondor, iar in data de 23 septembrie a avut loc intalnirea despre fericitul N. Steinhardt, invitati: istoricul Dorin Dobrincu si poetul Marinica Popescu. Intalnirile sunt organizate de tinerii din biserica penticostala “Strajerul” si conduse de Danut Jemna.
- Pe lista grupului de sprijin Isarescu - Presedinte apare si numele pastorului Paul Negrut - presedintele Uniunii Baptistilor din Romania
- In ziua de 27 Octombrie, la Biserica Baptista nr. 3 din Iasi a avut loc un serviciu special de botez. Pastorul bisericii, Dinu Pop, l-a avut ca invitat pe fratele Dumitriu, pastor la Biserica Baptista din Vaslui.

Danut Jemna



Cugetari privind Evanghelia dupa Matei (LVI)

Christos face semne si minuni pentru a-l atentiona pe om ca Dumnezeu a luat o initiativa in ce priveste starea omului. Toate aceste semne arata intentia lui Dumnezeu si-l provoaca pe om. Christos este infaptuitorul lucrarii lui Dumnezeu. Prin ceea ce face, El arata lumii ca se afla intr-o stare cazuta, legata, de robie. De asemenea, El arata solutia oferita de Dumnezeu. Dialogul omului cu Dumnezeu nu se poate face decat pe o singura cale: credinta. Credinta e raspunsul omului.

Insa am gasit si un alt fel de raspuns, care este poticnirea, neacceptarea, starea de respingere voita, incapatanata. Am mai gasit si pe cei ce se indoiesc, pe cei ce n-au avut indrazneala indeajuns, pe cei mai slabi poate sau care se gasesc marcati de realitatea lucrarii lui Dumnezeu pe pamant si fac eforturi pentru a nu ajunge la o tinta gresita sau care cantaresc prea mult si au personalitati prea puternice...

Isus Christos se adresa lumii, vestea Evanghelia Imparatiei, facand semne si minuni spre oamenii care veneau la El sau prin locurile pe unde trecea. Dupa amploarea lucrarii, in mici sate sau orase, intr-un mic stat evreu robit de romani, totul pare a fi o bagatela, ceva nesemnificativ si fara ecou. Dupa logica lor, fariseii au dreptate, ce perspectiva are acest tamplar facator de minuni?

Insa Christos tinteste altundeva decat gandeste omul. Nu e atat de important locul, timpul sau amploarea. Tinta principala e alta, e un cap care trebuie strivit spre a putea elibera o mare multime. Doar Christos stia, dar El o putea face. Ceea ce El cerea omului era credinta, credinta in El, in lucrarea Lui, in ceea ce va fi. Pe multimea aceea, ca o turma risipita si fara pastor o avea El in vedere, indiferent daca era inteles sau nu.

Dar pentru a merge mai departe Christos isi face ucenici. Ceea ce Dumnezeu are in vedere se va savarsi in Christos odata pentru totdeauna, insa pentru a beneficia toti, trebuie ca sa se vesteasca, trebuie sa se faca semne. Iar asta o va face omul, dupa modelul lui Christos.


(textul acesta se poate citi integral in "Danut Jemna" - Cugetari privind Evanghelia dupa Matei)

Exercitii de intelegere XXXI

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999



Dorin Popa

Si pentru ca suntem in saptamana Craciunului, spuneti-mi, dumneavoastra ca baptist sarbatoriti Craciunul odata cu noi?



Danut Manastireanu

Da, odata cu toate celelalte biserici.

Dorin Popa: Exista totusi vreo diferenta, vreo particularitate?

Danut Manastireanu: Nu, nu exista absolut nici o diferenta esentiala. Serviciile de cult, desigur, sunt cele specifice bisericilor protestante. Sunt servicii speciale, de Craciun, in care predicile sunt concentrate asupra acestui eveniment, asupra valorii pe care o au intruparea Mantuitorului si celelalte lucruri legate de nasterea Lui, asupra intelegerii teologice a acestui eveniment, si asa mai departe. Cantarile, rugaciunile sunt concentrate in jurul acestui fapt. Este o atmosfera sarbatoreasca. Craciunul este, de fapt si pe buna dreptate, cea mai importanta sarbatoare a crestinului. Pentru ca actul intruparii Mantuitorului, chiar daca este in aparenta foarte putin stralucitor, este, de fapt, evenimentul care lanseaza intreg procesul care sfarseste cu Parusia, cu revenirea lui Hristos in slava.

Dorin Popa: Nu este Pastele cel mai important eveniment in viata crestina?

Danut Manastireanu: Eu cred ca nu. Pastele nu ar fi existat fara intrupare.

Dorin Popa: Parintele Galeriu mereu imi spunea ca Pastele este...

Danut Manastireanu: Perspectiva ortodoxa asupra acestei sarbatori accentueaza mai degraba evenimentul intruparii ca fiind cel care aduna in sine tot ceea ce urmeaza in istoria mantuirii. Dar, desigur, este loc aici pentru anumite distinctii. Dupa parerea mea, mai degraba Biserica Romano-Catolica este cea care accentueaza mai mult evenimentul rastignirii Mantuitorului. In teologia ortodoxa insa, accentul cade mai degraba pe intrupare sau pe inviere. Exemplul este crucea ortodoxa, care nu are pe ea trupul Mantuitorului, tocmai pentru a accentua ideea invierii Mantuitorului. Prin contrast, in teologia catolica trupul Mintuitorului este reprezntat ca fiind inca pe cruce, accentul cazand asupra lucrarii ispasitoare a Mantuitorului. Sunt accente teologice diferite, legitime fiecare in parte, si cred ca nu merita sa ne certam pe tema aceasta. Teologii se mai cearta uneori, din diverse motive confesionale sau de orgolii. Important este insa ca, asa cum spunea parintele Staniloae, cele cinci evenimente cardinale ale evenimentului Christic, intruparea, rastignirea - moartea, invierea, inaltarea si coborirea Duhului Sfant, sunt evenimentele fundamentale ale invataturii crestine. Fara oricare dintre ele, invatatura crestina se prabuseste.


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Teofil Stanciu



Raftul de carti

Julien Green - Fratele Francisc

Asemeni unui realizator de documentar, Julien Green urmareste viata Sfantului Francesco d'Assissi de la nasterea in familia negustorului Bernardone pana la moartea intr-o chilie din Porziuncola. Dar asemanarea cu un documentarist e numai partiala. Prezentarea are ceva cinematografic in ea, prezentand scena dupa scena intr-o ordine pe care autorul si-o alege.

Si apoi Julien Green e fascinat de sfantul lui. Oare pentru ca Francesco era pe jumatate francez? Nu, ci pentru ca el intelege intimitatea a ceea ce a trait Francesco.

Uneori parca naratorul si personajul lui se contopesc intr-o lauda a iubirii si adevaratului crestinism. Alteori insa povestitorul priveste de la distanta, putin chiar ironic sau numai distrat. El apartine secolului 20, e contaminat de "gandire rece". Autorul biografiei e convins ca de la Hristos incoace nu a mai pasit pe pamant un astfel de om. El "a vrut sa salveze lumea si a salvat Speranta". A decis, dupa convertire, sa traiasca in saracie absoluta precum Hristos-ul pe care il propovaduia.

Fidel Madonnei Poverta a refuzat mereu gloria si tot ceea ce i-ar fi putut hrani orgoliul. Green e convins insa ca trasaturile si visurile omului nu se schimba in esenta lor, ci sunt doar puse in slujba lui Dumnezeu dupa convertire. De aceea aminteste mereu, spre exemplu, despre visul lui Francesco de a deveni cavaler. Si devine cavaler al Evangheliei iubirii. Sfantul voia o comunitate si, datorita succesului teribil al predicilor sale simple, dar pline de dragoste, premisele se creasera. Numai ca apare fratele Elia, care intemeiaza un ordin. Visul lui il Poverello se frange, dar el continua sa iubeasca si sa predice. Sarac, desigur. La moartea lui "surorile ciocarlii" incalca obiceiul si canta seara special pentru el.

Nu poti citi o astfel de carte fara sa fii fascinat de Franceso. Oricat ai vrea s-o comentezi, te trezesti repovestind-o cu alte detalii care iti vin in minte si te uimesc iarasi si iarasi.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

M-am gindit ca am reusit sa vorbesc mult despre arta in general, si mai ales, arta dincolo de hotarele noastre... si mi-am spus: “Gata... vreau sa vorbesc despre arta romaneasca frumoasa si vie, cum este, si asa cum suntem si noi. Romanul a creat frumos si ar fi pacat sa nu va vorbesc de Brincusi, Stefan Luchian, Ion Jalea, Theodor Pallady si multi altii care ne reprezinta ca personalitati individuale in harta timpului.

Vreau sa ramin acum in fata operei lui Constantin Brincusi ca de inceput... sa va spun putin din taina sarutului: “Sarutul”, sa va las sa fringeti piinea la “Masa tacerii”, sa va indemn a zbura dincolo de lumea noastra limitata, sus in infinit “Coloana recunostintei fara de sfirsit”, sa va amintesc de Dumnezeu – “Rugaciunea”... si toate sa se ascunda in inimile voastre si sa prindeti aripi sa alergati pe timple de cer...

Sarutul vazut de Brincusi este o adinca imbratisare... el... ea... s-au chemat spre a se intilni intr-o sfinta atingere. Exista doar o gura care se formeaza la infinit din dorinta... si cei doi sunt un singur trup.



Tacerea poate sa sperie... si avem nevoie de ea. Masa tacerii e formata dintr-un butuc de piatra rotund, cu lespede deasupra; in jurul ei se afla douasprezece scaune, tot din piatra. Cind Isus a frint piinea era liniste, acea liniste perfecta data de frumusetea divinitatii. “Si vreau Doamne, sa sezi la masa cu mine, eu sa tac, sa te stiu fringind piinea...” S-a spus ca masa reprezinta pe Domnul rastignit iar cele douasprezece scaune din piatra ar fi ucenicii.

...

"Mi-e dor de un tarim promis... acolo va fi doar bine si nimeni nu va uita sa fie blind. Mi-e dor... visez uneori ca ma pierd acolo unde e liniste... si mi-l inchipui pe Isus."


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Exista un timp pentru bunatate

Frumos cuvant: lung, melodic si parca definit prin el insusi. Un vechi proverb romanesc spune ca “bunatatea are doua domnii: sa nu faca rau nimanui si sa faca bine tuturor”. Adevarul este ca omului din ziua de azi ii este tot mai greu sa fie mai uman, mai bland, mai cumsecade. Mandria, orgoliul si chiar violenta il fac parca mai sigur pe sine si pare mai avantajat decat daca ar fi bun.

Se spune chiar ca impotriva temperamentului si caracterului s-a dat drept “antidot” blandetea pentra a domoli firea “navalnica” a omului. Dar in fiecare din noi exista “omul bun si bland”, doar ca preferam sa-l ascundem si sa-l aratam din greseala sau doar persoanei iubite.

Dar ce inseamna de fapt sa fii bun? Sa privesti soarele, sa-l saluti pe celalalt, sa-i intinzi mana cand are nevoie, sa zambesti copiilor, sa mangai cateii de prin parcuri, sa dai colegului sa copie, sa lasi bacsis la hotel, sa-ti aduci aminte de saraci de Craciun, sa duci gunoiul, sa lucrezi peste program, sa oferi scaunul din autobuz unui batran sa...... (fiecare sa completeze cu ceea ce crede el ca e bunatatea).

Dar bunatatea este asociata mereu cu rivala ei pentru ca omul e bun sau rau, o actiune are un caracter pozitiv sau negativ, adica e buna sau rea, si de aceea sunt greu de separat. Toata experienta omului ciopleste in el adevaratul caracter bland si bun, sau, din contra, neindurator si rau.

Ereditar, bunatatea nu se mosteneste decat in mica masura, odata cu mostenirea caracterului. In mod real, ea se dezvolta in timp si depinde de educatia primita si experienta practica pe care omul o traieste. Cel deprins sa sufere mereu va deveni ori bland, ori neindurator cu ceilalti.

Chiar daca astazi e tot mai greu sa fii bun, o calitate nobila care-ti ofera un statut apreciat si valorificat ca atare.

Exista un timp pentru bunatate, si el este acum!


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Eugen Grigoroscuta



Realitati

Poate cel mai actual cuvant din Romania anului 2000, debransare, are aspecte dramatice. Nu doar particularizarea - debransarea de la reteaua de termoficare - care oricum este simbolica atat timp cat caloriferul poate fi folosit drept frigider, ci debransarea de la mult mai multe domenii agraveaza lucrurile. Debransati (ce-i drept fara voia victimelor) de la locul de munca, de la posibilitatea de a invata, de la tratamentele medicale, de la alimentatie, multi doresc sa se debranseze de la Romania! Cumplit! Altii nu rezista si se debranseaza de la viata. Doar Dumnezeu poate decide asa ceva; un om disperat e capabil de orice, dar numai Dumnezeu dispune de viata noastra.

Apropos de viata: un demnitar din aceasta tara se teme ca "ar putea fi ciuruit" - asa suna o pseudoamenintare. Poate sta linistit. Romanii nu se preteaza la asa ceva, si chiar daca ar exista o exceptie, ma indoiesc de existenta mijloacelor materiale. De unde gloante? (Ex)industria noastra de aparare agonizeaza prin "grija" celor ce nu-si fac griji inca. Poate doar cu gloante de cauciuc, desi, dupa cum functioneaza rafinariile noastre, este putin probabil. Acelasi, care se considera o potentiala victima, sugereaza interzicerea aparitiei pe posturile de televiziune a unui ziarist care a pus niste intrebari pe cat de logice, pe atat de deranjante vizand FPS. Dincolo de faptul ca nu are el dreptul sa interzica, ce ne facem ca intrebari similare au fost puse si de Parlament? Interzicem si activitatea institutiei emblematice pentru democratie? Daca pentru unii mai existau dubii, acestea au devenit certitudini: e ceva putred la FPS - si inca la nivel inalt. Severnav probabil va fi vandut (privatizare?) unei firme care produce suruburi! Si asta nu este totul. Patronul, sau ce-o mai fi, este in vizorul politiei din mai multe judete. Motivele se pot banui lesne. Dar ce conteaza? Pentru mai marii FPS, el este o persoana credibila... Situatia similara de la Deltanav, care a scos oamenii in strada, unii intrand chiar in greva foamei (evident, si aici exista o persoana dubioasa, dar "credibila"), ne face sa gandim serios: oare de ce atatea privatizari precipitate acum, cand este mai putin de o luna pana la alegeri?

Ramanand in acelasi domeniu, al privatizarii, nu pot evita o intrebare: cine o fi cumparat o anume institutie din Piata Victoriei? Poate raspunsul la aceasta intrebare ar conduce la aflarea multor altor raspunsuri...

Pentru ca totusi suntem in campanie electorala, o remarca: Petre Roman doreste pentru fiecare tanar din Romania un calculator (cu zeci de ani in urma, propaganda sovietica promitea pentru fiecare familie un pian!? - nimic nou sub soare!). Gandul candidatului e bun, dar cum se poate materializa? Multi tineri romani si-ar dori mult mai putin deocamdata: sa aiba unde munci, o locuinta, sa depaseasca stadiul de supravietuire, sa intrevada un maine acceptabil, sa aiba o motivatie pentru a ramane in tara lor. Unde am ajuns?!

Atat timp cat un laureat al Olimpiadei Internationale de Informatica primeste drept recompensa pentru performanta sa 300.000 lei (12$), consider ca asemenea obiective sunt fie ironice, fie cinice!

M. P.



Desertul Tatarilor
(ultima parte)

Giovani sta intr-un pustiu in care cateva umbre de neant sunt suficiente pentru a starni un orgoliu, pentru a inrobi un suflet si a-i trasa liniile destinului. Fortareata un loc al asteptarii perpetuue. O asteptare urmeaza alteia, un destin in asteptare ii urmeaza altul.

Un om singur, care exista singur, intr-o cetate singura, inconjurat de semeni singuri. Giovani este fermecat si robit de singuratate, lovit de singuratate, si apoi, nedrept, ucis de singuratate.

Un om care, dupa o existenta stereotipa, previzibila si banala spune pateticul: “am fost... de acum e prea tarziu pentru mine.”

In final fortareata este atacata insa eroul este alungat din fata destinului. E un batranel irascibil, care, desi galben, slab si bolnav vrea sa lupte. Nu se poate tine pe picioare, incomodeaza si este trimis acasa. In incaperea mizera a unui han provincial.

Giovani se imagineaza erou...

Atat.

Alina Simion



Un bob de sare

Fusese dusa de urgenta la spital. Toti erau ingroziti fiindca pentru o fata sanatoasa, cum era considerata, pierderea cunostintei - patul de spital - erau pricini de neliniste.

Cateva momente gandurile lor erau absorbite de diferenta dintre realitate si aparenta. Iar aceasta diferenta ii coplesea intr-atat de tare incat avusera senzatia non-constiintei. Invidia lor starnita de aparenta sanatate a fetei era inlocuita acum de egoismul dur, pur instinctual al supravetuirii si in mica masura al trairii.

Pentru ea era mult prea tarziu interventia medicilor. Murise inainte de materializarea dorintei lor in acest sens.

Nu mai ramase decat vid, si lacomi de a lua tot ce se poate, medicii luasera si vidul existent in ceea ce fusese candva o aparent sanatoasa fata.

Erau atat de avizi de vidul ei incat uitasera sa-i mai inchida ochii.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

As putea sa trec dincolo de nori,
Pasind peste ape,
Ocolind scurtaturile
Si alegand drumul cel mai lung
Pentru a te vedea din nou,
Pentru a fi fericiti,
Pentru totdeauna...

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine (II)

Stau pe marginea patului cu fata in palme, cu ochii inchisi. Nici nu stiu daca sunt inainte sau dupa realitate. De fapt, tocmai m-am rugat. Filele Sfintei Scripturi imi apar in memorie clar. Asta da, asta este realitatea. Undeva, ca un turture, picura intruna pic, pic, pic. Nu ma deranjeaza prea tare. Si asta este realitate. Asta trebuie sa fie. Ma ridic si ma indrept. Inca o zi. Iti multumesc, Doamne! Inca o zi. Ce trebuie sa fac? Iti multumesc, Doamne! E bine. Prin peretii subtiri patrund zgomotele diurne. N-am prea mult timp. Sunt gata.

Zile, oameni, pietre, asezate constiincios, ca soldateii de plumb. Nimeni nu poate disloca macar o felie din sandwich-ul asta zgomotos? Se predau ultimele trupe rezistente la serenadele ipocrite ale materiei insinuate de-a lungul ferestrelor unui castel baroc din otravuri, ale unei intregi tesaturi de colire istorice. Nimeni nu poate...? Doar de pe o cruce, inefabile gesturi incearca sa ne sugereze ceva. Ceva ca un poem pe o stanca. Ceva ca un adapost in seculara padure de pini monstruosi... In faliile realitatii. Arunc in neoranduiala trufia, frica, noimele existentei supercivilizate: in usa intredeschisa esti Tu! Apoi, cata vanzoleala ecumenica...! Parca toti ar vrea sa Te cumpere cu matasuri, matanii, manastiri, cu aurul care le prisoseste, cu papornita cu odoare, urdori de adorare, regurgitari din toata inima, din toate varicele, din tot sufletul... Fariseii isi fac vant cu bretelele de la pantaloni, profetii mincinosi, sa nu-i inabuse infarctele. De atata caldura umana, i-a napadit urticaria! Ma tot intreaba inversunati, ma trag la raspundere. Si ce sa le spun? Ce sa le spun, Doamne sfinte, cine sunt eu, ca sa le spun ca in usa intredeschisa esti Tu? Fiindca nici eu nu-s mai breaz. Doar ca-mi e chipul despicat de privirea Ta si apoi adunat ca o fereastra intre caramizi. Se vede de afara, printre ghivecile cu otravite muscate.

In curand, ireconciliabile peisaje vor umple decorul: scene diverse, dar cu un fel de aceleasi culise cu ingeri diversi, de ne tot intrebam, masca pe care-o purtam, a cui este, oare?

Si iesim pe strazi, haituiti de aer strain. Trec in mars oameni politici, cocote, geambasi, colonei cu trese din tibii de prunci. Se opresc sa-si ajusteze tinuta chiar la fereastra mea. Ii vad, prea bine ii vad in chipul meu oglindit acolo, in ea. Si ficsi, de cealalta parte, stravezii si casanti, ochii mei nu inteleg mai nimic. Doar lacrima, care ingana . Oameni buni, oameni rai, oameni care nu vor sa stie ca in usa intredeschisa esti Tu!

©Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Asemanare...

Va veti gandi, poate, ce titlu!!! Da domnilor, este un titlu ceva mai interesant, insa veti remarca cu siguranta ca si subiectul este la fel de interesant.

Stiti, desigur, care este deosebirea intre o nunta si o inmormantare. Ce are a face una cu cealalta?

Insa nu deosebirea o voi aborda, ci tocmai asemanarea, care cu siguranta va deranja pe unii. Ei, bine, care este asemanarea intre nunta si inmormantare? Si nunta si inmormantarea sunt "bune prilejuri de evanghelizare". Da, ati auzit bine, evanghelizare. Poate, veti gandi, si ce este rau in asta… Nimic, doar ca de multe ori evanghelizam mai bine fie la nunta (bucurie), fie la inmormantare (tristete).

Mie, personal, nu prea imi place cum suna cuvantul evanghelizare, cu atat mai mult "tehnica" realizarii acesteia. Ca sa nu mai vorbesc despre contextul in care se face.

De multe ori uitam ca cea mai eficienta metoda de a evangheliza este trairea zilnica, impactul fiind mai mare atunci cand cunosti un om si nu atunci cand il vezi.

Nu inteleg de ce se pune accent mai mult pe evanghelizarea celor ce asista fie la nunta, fie la inmormantare, decat pe mesajul care este adecvat. Nu mi-a placut niciodata proverbul "impusti doi iepuri dintr-un foc".

Pentru a se face evanghelizare trebuie multa clare viziune, multa intelepciune si de ce nu chiar bun simt. Ori nunta si inmormantarea sunt doua evenimente total duiferite, simple prin desfasurarea actiunii, insa complexe prin natura mesajului. Ori de ce sa faci evanghelizare, cand de fapt trebuie sa vorbesti mirilor si invitatilor lor, trebuie sa existe o destindere si nu o incrancenare la nivelul mintii.

Ori mai bine haideti sa facem evanghelizare prin modul nostru de viata de zi cu zi, sa fim acele lumini pentru vecini, colegi ori prieteni si sa nu asteptam sa moara cineva sau sa se casatoreasca o pereche pentru a putea sa spunem ceea ce trebuie sa facem.

Iata asemanarea intre o nunta si o inmormantare: "sunt bune prilejuri pentru evanghelizare". Ori mai bine sa lasam aceste doua stari, bucuria si tristetea, sa puna stapanire pe fiintele noastre si sa nu fim nevoiti a face riduri inutil.


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: Teofil Stanciu: Liviu Rebreanu/Ciuleandra/Raftul de carti

Curier & Posta redactiei

Claudiu (Deva): Salut, ma numesc Claudiu si sunt din Deva. Am inteles ca aveti un ziar electronic si as vrea sa mi-l trimiteti si mie. Va multumesc mult de tot.

Nota redactiei: Salut, de astazi ne primesti in casa ta, iti multumim mult de tot.

Costica H. (Arad): Dragilor, primesc revista voastra cu multa bucurie si o citesc cu mult interes. Ma bucur de potentialul si indrazneala din mintea voastra tanara. Pentru unul ca mine care a trecut de cinzeci, sunteti ca o roua dintr-o dimineata de vara secetoasa. Cand v-am scris de pe alte meleaguri m-am bucurat sa primesc putina primavara romaneasca. Tot mai mult cred ca aici este casa mea si daca pot face doar un pic de bine pentru fratii mei de aici, conteaza enorm de mult pentru mine. Va iubesc!

Nota redactiei: Va multumim pentru cuvintele frumoase la adresa noastra. Am decis sa va urmam sfatul. Cu simpatie!

Catalin Apopei (Botosani): Draga redactie, ma numesc Catalin Apopei, am 19 ani si sunt din Botosani. Nu stiu cum de sunt pe lista voastra dar nici nu ma intereseaza. Urmaresc de o bucata buna de timp revista si o astept cu placere la fiecare sfarsit de saptamana. De o luna de zile nu mai locuiesc in Botosani (sunt student in Suceava). Cand am venit astazi acasa am fost placut surprins sa vad cate alte numere ati mai scos "in lipsa mea". Sunt tanar si eu si asa m-am saturat de stat degeaba. Vreau sa va spun ca va admir foarte mult pentru faptul ati iesit din anonimat si faceti ceva. Ma bucur ca ati avut curajul sa incepeti o revista. In avantul meu tineresc as vrea sa am raspunsul si rezolvarea tuturor cauzelor cu care ma intalnesc. Imi pare rau ca nu pot face altceva pentru voi decat sa ma rog. Doresc din toata inima ca Dumnezeu sa va binecuvanteze pe voi si munca voastra. Catalin.
PS. De multe ori am vrut sa va scriu sa va felicit, sa va laud, sa va imbarbatez, sa spun ceva ca sa va arat ca nu sunt indiferent la tot ce scrieti si tot de atatea ori m-am oprit. Ma bucur ca macar acum am reusit.

Nota redactiei: Draga Catalin, iti multumim pentru randurile frumoase pe care le-ai scris la adresa noastra. Nu stiu daca are importanta ca nu ai scris pana acum la revista. Ce este important este faptul ca ne-ai aratat ca nu esti indiferent, ca te doare de ce se intampla in jurul tau. Ce putem sa iti spunem? Multa bafta la scoala, si Domnul cu tine. P.S. Nu cred ca vei gasi rezolvarea la toate lucrurile pe care le vei intalni, totusi tu incearca… Cu drag, tinerii de la SSJ

Nota redactiei pentru Nicoleta (Medias): Multumim.

Epilog: Am invatat ca Dumnezeu vindeca orice rana si raspunde la orice intrebare...

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: