The Salt Street Journal nr. 80



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr.80 / 26 noiembrie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Pavel Sandu, Eugen Grigoroscuta, Dorin Popa & Danut Manastireanu, Felix Caragea, Marin Cantea, Cristian Lucaci, Ionatan Pirosca.

Cuprins: Editorial, Prima stire, In Valea Mare..., Reflectii scripturale, Exercitii de intelegere, Raftul de carti, Cinquecento, Cantarea noua, Perspective psihologice, Cronica cinematografica, Romania vazuta din Iasi, O altfel de nostalgie, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Ingerul cel mai scurt inspre maine, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Borcanul cu magiun, adus de cateva basarabence in piata, si recomandat calduros: "Ia-l, maica, ca-i bun!", este problema mea post-electorala.

Ce ma fac? Daca castiga alegerile Isarescu si partidele "ceva mai democrate", basarabencele nu vor mai veni in piata decat cu pasaport, iar daca castiga Iliescu si partidele "ceva mai putin democrate" totul ramane neschimbat.

Eu vreau in Europa, dar sa nu pierd borcanul cu magiun! El e putin roz, sugerand ca mai sunt in viata noastra asemenea zone. El se intinde perfect pe paine, sugerand ca intre anumite limite fericirea se asterne suficient de consistent. Pe eticheta se precizeaza valoarea nutritiva si termenul de valabilitate, sugerand ca doar in doze bine proportionate speranta are sens, iar termenul timp are importanta, si in sensul ca a fost pierdut (expirat), si in acela ca a fost implinit (valabil).

Borcanul cu magiun ramane problema mea. Daca castiga alegerile Stolojan si partidele "ceva mai liberale", se va face reforma economica, si astfel magiunul se va ieftini, iar daca castiga Vadim Tudor si partidele "ceva mai ciudate", va fi razboi civil, iar magiunul - aliment de lux.

Eu vreau reforma economica si un borcan ieftin cu magiun! Continutul delicios e intodeauna prea putin si se termina tocmai cand ai mai fi vrut, ca o sugestie ca toate sunt o dulce desertaciune si ca nu e departe ziua cand a vrea se loveste de un zid transparent, pe care scrie, "inchis, reveniti alta data". Continutul poate constitui o platforma a solidaritatii atunci cand se imparte, celor dragi, ascuns intr-o clatita fierbinte, sau, dimpotriva, o reduta a egoismului...

Cam asta e...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

nu ne mai trageti pe ... stanga



Prima stire

- Antena 1 transmite urmatoarele rezultate, consemnate in urma intrebarilor puse la iesirea de la urne: Alegerile prezidentiale, Ion Iliescu - 37,9%, Corneliu Vadim Tudor - 27,3%, Theodor Stolojan - 13%, Mugur Isarescu - 10,5%, Gyorgy Frunda - 6,5%, Petre Roman - 2,2%, Theodor Melescanu - 1,8%, ceilalti candidati - 2,3%. Alegerile parlamentare, PDSR - 40,5%, PRM - 22%, PNL - 10,2%.

Sandu Pavel

In Valea Mare...
(prima parte)

Viata credinciosilor din Republica Moldova a fost deosebit de grea sub regimul comunist si, spre durerea noastra, trebuie sa recunoastem ca aceasta situatie nu s-a schimbat prea mult.

Am inceput lucrarea ca pastor in Moldova, biserica din Valea Mare, in 1997 si, ca proaspat absolvent al Institutului Teologic din Bucuresti, eram nerabdator sa ma vad lucrand efectiv pe ogorul Evangheliei. Ma si vedeam predicand la fiecare serviciu de biserica, iar oamenii pocaindu-se cu zecile.

Timp de un an de zile nu s-a intors nimeni la Dumnezeu, ba mai mult, din putinii membri ai bisericii au mai fost si catva exclusi, asa ca situatia era cel putin jalnica.

Sotia mea, jurist de profesie, a preferat sa nu profeseze, ci sa ma sustina si sa ma ajute pe mine in lucrare. Am dorit sa facem ceva pentru lumea de acolo, care se zbate in saracie si in lipsa de speranta pentru viitor, asa ca sotia mea a hotarit sa predea cursuri gratuite de limba engleza pentru toti copiii doritori din sat.

Am luat legatura cu directorul scolii care, fiind profesor de informatica, se confrunta cu probleme serioase in lucrul pe computer, pentru ca orice program era in limba engleza. Asa ca a fost mai mult decat bucuros sa ne puna o sala a scolii la dispozitie, dar problemele au inceput sa apara iarna. Scoala nu avea caldura, asa ca lectiile au inceput sa se tina in cladirea bisericii.

Mai tarziu a aparut un reporter de la un ziar care s-a aratat cat se poate de interesat de ceea ce se intampla si surprins de faptul ca nu se percepeau nici un fel de taxe pentru lectii. Ca urmare a felului de a se comporta, am crezut ca vom avea si mai multi copii din sat care vor veni, caci ne va face "publicitate".

Cand am vazut articolul, nu ne-a venit sa credem. Titlul era "Limba engleza - mijloc de prozelitism sectar", iar sotia mea era incriminata pentru faptul ca a atras "peste 40 de suflete neprihanite" - ale copiilor din sat, pe care le-a adus la biserica baptista prin intermediul limbii engleze.

Si pentru ca toti cei prigoniti au motive de bucurie, ne-am bucurat si noi.

Marea noastra dezamagire a fost ca multi parinti au plecat urechea la spusele ziaristului, si nu au mai dat voie copiilor sa vina la lectii, desi gradul de cultura al jurnalistului era la nivelul la care nu facea nici o deosebire dintre o secta si un cult.

In ciuda acestui incident, lucrarea in sat a inceput sa mearga si, prin harul Domnului, de la 12 membri cati eram in 1997, acum biserica numara 50 de membri botezati. Din ianuarie 2000 am deschis doua puncte de misiune in doua sate invecinate, Costuleni si Bolduresti.

La Costuleni lucrarea mergea cat se poate de bine, fratele care lucra misionar acolo avea o ravna deoesebita si nu precupetea nici un efort pentru a intoarce suflete la Domnul. Problemele au inceput sa apara abia dupa ce multi sateni s-au intors la Domnul, iar preotul din comuna a inceput sa se simta amenintat.

(va urma)

Eugen Grigoroscuta



Reflectii scripturale

Viata fiecaruia este o permanenta alegere!

Au ales - e drept, gresit - Adam si Eva au ascultat de cine nu trebuie si consecintele s-au vazut si se vad.
A ales Lot, logic, prin vedere si a pierdut.
A ales si Avraam, prin credinta, constient ca cedeaza si a ales bine!
A ales Moise (Evrei 11.24,25,26) stiind ca pe moment pierde, dar in perspectiva castiga totul - si a ales bine!
A ales Daniel, impreuna cu prietenii sai, au preferat sacrificii in locul compromisului si au constatat toti, si noi dupa doua secole, ca au ales bine!
Acum 3500 de ani, Moise a lansat o provocare la alegere (Deuteronom 30.15-20), valabila si azi. Reprezentantul generatiei imediat urmatoare (Iosua 24.15) alege bine.
Si daca exemplele date nu te-au convins, iubite cititor, sa gandim impreuna, te rog, ce a ales Domnul Isus Cristos - Filipeni 2.5-7 - umilinta Sa, pentru gloria noastra.
Sa alegem bine (Matei 6.3), prin credinta, precizandu-ne prioritatile in fata lui Dumnezeu si, evident, oamenii din jur constata consecintele deciziei noastre.


(recomandam a se vedea "Eugen Grigoroscuta - Galeriile de reflectii scripturale)

Exercitii de intelegere XXXV

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999



Danut Manastireanu

Intregul sistem juridic in Romania este construit pe presupozitia ca toata lumea fura si minte. Intregul sistem de taxare in Romania este construit pe aceasta prezumtie. Acest sistem, in loc sa stimuleze pe cei cinstiti si corecti, ii pedepseste pe acestia punand, stabilind taxe exagerate, pe care cei cinstiti, adica, se subintelege, cei prosti, le platesc in intregime si dau faliment, pe cand smecherii le dribleaza, si pana la urma statul tot ramane cu ceva. Stiti probabil definitia romaneasca a legii. Conform acesteia, „legea este o bariera: dulaii sar peste ea, cateii se strecoara pe sub ea si doar boii se opresc inaintea ei”. Va intreb din nou, cum se poate instaura un stat de drept, intr-o tara in care se promoveaza asemenea mentalitati? Eu cred ca trebuie sa restructuram din temelii toate aceste sisteme, si aceasta nu se poate face decat pe valorile eticii crestine, pe care eu, impreuna cu Weber, o numesc protestanta, pentru simplul motiv ca protestantii sunt cei care promoveaza aceste valori. In esenta insa, este vorba de principiile eticii crestine. Marea mea problema cu modul in care se raporteaza ortodoxia in general la preocuparile etice ale protestantilor, vadeste un soi de condescendenta detasata si putin dispretuitoare. De exemplu, faptul ca protestantii sunt seriosi cu viata de familie si nu isi permit anumite laxitati morale (infidelitatea conjugala, sexul premarital etc.), este privit ca un soi de pudibonderie anacronica. Recent, am vazut cu surprindere un om pe care il simpatizez de altfel in mod deosebit, ma refer la prezentatorul ProTV Cristi Tabara, sustinand cu foarte multa larghete ideea ca trairea in concubinaj este compatibila, in definitiv, cu trairea crestinului in societatea moderna. Este suficient sa deschizi Sfanta Scriptura si sa vezi cum se raporteaza Hristos la aceste lucruri. Una este sa spui, asta este situatia in societatea contemporana, si haideti sa vedem ce putem face intr-o atare situatie, si cu totul altceva este sa spui, „foarte bine fratilor; dati-i drumul inainte”. Dupa parerea mea, pe asemenea mentalitati si atitudini nu se poate construi o societate capitalista de succes. Ca sa nu mai vorbim de lipsa reflexului de economisire, de lipsa respectului pentru munca cinstita, de lipsa dedicarii fata de binele societatii, si asa mai departe. Eu cred ca societatea romaneasca este bolnava, si ca noi, evanghelicii, putem contribui cu ceva la ridicarea aceste tari. Si efortul nostru teologic tinteste in aceasta directie. Sper ca ceea ce incercam sa facem in vremea asta, construind un edificiu evanghelic in context ortodox, un edificiu teologic care sa abia raspunsuri romanesti la problemele concrete ale societatii romanesti, va fi unul care va aduce roade in deceniile care vor urma.


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Andrei Plesu - Chipuri si masti ale tranzitiei

Primul chip al tranzitiei este purtat de personajul care nu are dileme, ci, dimpotriva, certitudini. Certitudinile acestui personaj sunt unice si irevocabile, ele nu se impart, ele se impun. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca “nepotul” personajului fara dileme este plin de nedumeriri...

Prima masca a tranzitiei o poarta cel lipsit sau sufocat de interioare. El isi varsa isteriile in public, acolo isi cearta nevasta si isi bate copiii, acolo iese in pijama sa duca gunoiul sau sa joace table. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca “nepotul” acestui personaj prefera cluburile si discotecile.

Al doilea chip al tranzitiei este purtat de personajul care crede numai in lucrurile care se vad, si cum la TV se vad multe, crede numai in ce spune Marius Tuca sau Cristian Tudor Popescu. Sa fim drepti, capra vecinului nu se vede, se vede, si atunci decat sa ne optureze perspectivele, mai bine o furam, o ucidem si o facem friptura... Asa era cel putin pana mai ieri...

A doua masca a tranzitiei o poarta cel care “niciodata nu a fost”, nu a fost comunist, nu a fost securist, nu a fost informator, nu are pacate si regrete. Cel ce “niciodata nu a fost”, niciodata nu se va cai. Greselile lui sunt spre binele patriei. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca “nepotul” acestui personaj incearca “sa fie”, sa fie vedeta, sa fie bogat, sa fie iubit.

A treilea chip al tranzitiei este purtat de personajul care este un bland european. Europa, ma intelegi, e dragostea lui, pentru ea, la o adica, ar fi in stare sa intre in NATO si in UE. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca “nepotul” acestui personaj fura in magazinele din Germania si munceste pentru o plata la “mana a doua” in Italia.

Felix Caragea

Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

A scrie, este deja unanim acceptat, un fapt de viata. Asta nu inseamna ca s-a explicat citusi de putin ce inseamna a scrie. A scrie este totusi un act de miscare si necesitatea acestei miscari ne ramine cel mai adesea straina.

Dar sa revenim la motivul acestei scrisori, care este un articol, sau ceea ce suna a pagina de jurnal plingaret si nostalgic al ultimului numar din revista dumneavoastra. E vorba de materialul aparut sub numele "Cinquecento", semnat Aretta. Nu sint pictor de meserie, dar nu de aspectul acesta vreau sa ma leg, ci despre maniera in care un Grigorescu ,,unic” binenteles, a fost prezentat de aceasta domnisoara.

Inca de la inceput, suntem aruncati intr-o atmosfera sumbra si insingerata, "spatiul romanesc", cu gust de brinza si doina, moment in care avem ocazia sa varsam cele mai curate lacrimi pentru destinul cumplit al poporului roman. Nu se poate reprosa entuziasmul si sinceritatea covirsitoare a autoarei vorbind despre Grigorescu, ca despre cel ce ne-a luminat mintile cu privire la ce se intimpla in satele romanesti, in schimb tonul juvenil - patetic de indragostit, fara leac de melancolic, irevocabil legat de talpa trecutului tragic, amintirile care inca mai ard promitator undeva, nu se stie unde, toate acestea mi-au dat senzatia aceea de "respiratie grea a boilor", "sarutind salbatic pamintul" daca tot sint la moda telenovelele... de ce nu?

Si apoi, ce inseamna a ramine?..."ramin in spatiul nostru", ramin in locusorul nostru"... A ramine inseamna a te opri. Oprirea insemna regresie inspre trecut. Ce inseamna insa trecut? Cine il poate arata cu degetul? Stim foarte bine ca doar clipa traita isi poarta cu sine amintirea, chiar in acel moment al fiintarii. Peste inca o clipa insa, ea nu mai este valabila.

Toata valoarea lui Grigorescu este coborita dintr-o data, dupa ce a fost pusa pe inaltimi, intr-un dictionar de nume proprii, cu date autobiografice, care de obicei intereseaza prea putin.

Autoarea isi contrazice propriile gusturi. Efectul este deprimant. Daca "totul este in noi", daca, "opera este un fel de jurnal", atunci sa le lasam sa vorbeasca de la sine, sa plinga de la sine, sa rida de la sine, sa ne bucure, ori nu, fara sa intervenim in anatomia lor intima in mod brutal, preferind sa asteptam, virsta potrivita pentru astfel de avinturi.

Luindu-ma cu vorba, am uitat cu desavirsire sa ma prezint. Sint Felix Caragea, Sibiu... 30 de ani nu inseamna prea mult nici in urma, nici inainte. Sa zicem ca este o virsta si orice virsta este o posibilitate, o marturisire, si in cazul de fata, a unui destin dinainte pecetluit in a scrie, cel mai adesea impotriva limbajului insusi, nu ca o negare a rolului sau, ci ca o provocare la a exista dincolo de limitarile impuse.


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Cantarea noua
(continuare din numarul trecut)

Voi continua sa spicuiesc din ideile prezentate in cadrul seminarului Cantarea noua sustinut la Iasi de Harold Dean Miller. Iata 5 motive pe care le prezinta unii pentru a motiva muzica crestina contemporana:

- Atrage multimile (Adevarat, dar de ce? A.W. Tozer spune: "Nu mai putem sa determinam pe oameni sa vina acolo unde singura atractie este Dumnezeu.")

- Comunica tinerilor intr-un limbaj pe care ei il inteleg (Si aceasta este adevarat. Intrebarea normala ramane: "Este comunicata Evanghelia?")

- Muzica este neutra (O nota poate fi neutra, insa nu intreaga compozitie. A fost compusa ca sa determine ceva.) Exista o diferenta intre muzica crestina si cea lumeasca. (Cuvintele "crestine")

- Produce rezultate excelente. (Oare? In Europa a avut loc un sondaj de opinie printre sapte denominatii diferite cu scopul de a vedea cum se intorc oamenii la Cristos. Din 11 categorii, cei mai putin au fost convertiti prin concerte "crestine". In varf se gasesc serviciile de biserica si evanghelizarea personala.)

- Pe scena muzicii, cui alegem sa adresam inchinarea noastra? Exista o inchinare muzicala frenetica, insa este oare aceasta adevarata inchinare sau idolatrie?

John Blanchard spunea: "Spectacolul de muzica pop crestina este foarte puternic, plin de culori, plin de stralucire, dar cand muzica inceteaza si aplauzele se termina, si luminile se sting si banii sunt numarati si spectatorii pleaca, ce a mai ramas este doar o mica farama a ceea ce a parut sa fie. Atunci cand este asa o diferenta intre inceput si sfarsit, ceva, undeva, este foarte gresit."

Muzica ce Il glorifica pe Dumnezeu, ne dezlipeste ochii de la noi insine si restaureaza frumusetea lui Isus. Ne putem bucura astazi de imnuri sfinte, melodii dulci si de sunetul sfant de bucurie si fericire curata care Il glorifica pe Domnul Isus Cristos.

Amintindu-mi cum unii cititori au considerat moldovenii "inapoiati" pentru ca nu imbratiseaza muzica "crestina" contemporana, ma gandesc: ori sunt si in "luminatul Vest" inapoiati, ori sunt oameni lucizi, care stiu ce vor, preocupati sa-I aduca lui Dumnezeu inchinarea care Il glorifica si-I face placere cu adevarat.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Exista un timp pentru fericire

Stiu, tot cuvinte mari, luate alfabetic dar tot mai greu de gasit in limbajul nostru obisnuit si spun asta pentru ca sunt luni de zile de cand nu am mai auzit pe cineva sa afirme ca este fericit. Dar fericirea "se masoara" cu alte unitati astazi si nu depinde doar de noi.

Mai stiu ca adevarata fericire e cea cu Isus, dar muritori fiind trebuie sa ne gandim la viata reala si concreta care nu trebuie sa treaca oricum, ci trebuie sa fie o viata cat mai fericita.

Dar ce inseamna fericire? O masina noua, o slujba banoasa, un/o iubit/a nou/a, un examen luat, o doza de drog, plecarea de-acasa, o masa gustoasa, caldura in apartament, benzina mai ieftina - lucruri mult prea efemere pentru zilele noastre in comparatie cu vremea lui Democrit care spunea ca "nici frumusetea, nici banul nu-l fac pe om fericit, ci numai intelepciunea si cumpatarea".

La exterior, e foarte important ca sa fii fericit "sa te impaci bine" cu propria ta imagine, sa te accepti asa cum te-a lasat Dumnezeu, sa fii sigur ca fiecare particica din tine are un pret inestimabil si valoreza mai mult decat orice dorinta de moment.

La interior, esential este sa-ti controlezi fiecare gand, gest sau traire pentru ca marea nefericire a oamenilor provine din cat de mult din ceea ce sunt ei arata celorlalti pentru ca traind unii cu ceilalti ne definim in raport cu ei si ne masuram fericirea raportandu-ne tot la ei. Din aceasta cauza, oamenii sunt de multe ori complexati, ne se impaca cu propria lor persoana si nu reusesc sa depaseasca cele mai mici probleme, prabusindu-se psihic. Ei sunt nefericiti, si nu sunt singurii pentru ca statistic, din zece oameni, doar cinci din ei sunt fericiti. Raportul este ingrijorator, si daca ne simtim fericiti in sufletul nostru, sa-i ajutam si pe ceilalti, pentru ca "fericirea nu este altceva decat... a fi un om bun".

E timpul sa fim fericiti si e timpul sa-i facem si pe ceilalti fericiti...


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)

Marin Cantea



Cronica cinemtografica

X MEN

Imaginatia oamenilor este fascinanta. Din antichitate avem mitologii cu zei si cu oameni. Astazi ele sunt povesti pentru copii. Dar depasirea limitelor umanului a stimulat mereu, generatie de generatie, gandirea si imaginatia. Poate si de aceea suntem cu progresul stiintific undeva departe. Inainte, subiectele de film erau imprumutate din realitate. Astazi, se pare ca realitatea are voie sa se inspire din filme care vor sa anticipeze realizarile sau nerealizarile omenirii.

Filmul X MEN propune o umanitate care, in virtutea legilor lui Darwin, trebuie sa evolueze si cine nu accepta acest lucru este amenintat cu disparitia. Urmatoarea treapta a evolutiei pentru om ar fi mutantii cu puteri supraomenesti. Acestia fiind la inceput in minoritate se vor organiza in doua tabere: una care sa puna stapanire pe pamant si alta care sa apere oamenii impotriva primei tabere. Pana la urma, asa cum se termina orice poveste cu zmei si feti-frumosi, mutantii buni ii vor invinge pe cei rai si umanitatea va rasufla usurata, caci mereu se gasesc mantuitori care s-o ajute si ea isi poate vedea linistita de visele sale.

Asa deci, unul din mesajele filmului este ca putem sa ne vedem linistiti de visurile si pasiunile noastre si, daca pe cerul nostru va aparea vreun nor, imediat va veni cate un mesia sau macar un profet nu sa ne trezeasca, ci sa vegheze asupra somnului nostru. Somn usor. Multumim regizorului pentru urare.


(textele din "Cronica cinematografica" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Marin Cantea)



Saptamanal de cuvinte proaspete, Nr. 80 / 26 noiembrie 2000, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Eugen Grigoroscuta - Romania vazuta din Iasi
Cristian Lucaci - O altfel de nostalgie.

Eugen Grigoroscuta



Romania vazuta din Iasi

Cand scriu aceste randuri, mai sunt 25 de minute pana la deschiderea oficiala a sectiilor de votare. Ce asteapta un roman de la aceste alegeri?

Tehnic vorbind, in primul rand, sa fie corecte; faptul ca au aparut multe carti de alegator false (fara sa se ia vreo masura legala), faptul ca sunt contestate tot mai vehement sondajele preelectorale, si ar mai fi indicii, sugereaza o posibila frauda electorala! Sa fim totusi optimisti! Doar nu traim in America !?

Asteptam un presedinte onest, capabil in primul rand sa-si faca o echipa valoroasa de consilieri, patriot, un real partener de dialog pentru romani si pentru strainatate. Dorim un presedinte dispus sa-si recunoasca greselile - e omeneste - dar nu un campion al gafelor, un om bun si drept, asa cum il sfatuia Kogalniceanu pe Al. I. Cuza, in discursul de investitura. Vrem un presedinte care sa respecte legile, sa-si iubeasca poporul, sa-l respecte si, implicit, sa fie el respectat - nu huiduit in timpul intonarii imnului, de Ziua Nationala.

In primul rand insa, dorim ce nu am avut pana acum, un presedinte cu teama de Dumnezeu, care sa inteleaga faptul ca a ajuns in inalta functie prin voia lui Dumnezeu, si ca in fata Suveranului universului este un om ca oricare altul.

Sper sa fie de gasit un altfel de om printre cei doisprezece candidati; Romania are nevoie de el, desi comportamentul unora din timpul campaniei electorale ma face sa am dubii… Dorim ca parlamentarii alesi sa fie cinstiti, intai oameni si apoi politicieni, sa ia decizii si apoi sa le materializeze in avantajul poporului - ne-am saturat de cei dispusi sa se sacrifice… si de fapt sacrifica totul pentru propriile interese.

Cand cititi aceste randuri deja se cunosc primele rezultate ale alegerilor - cel putin, estimativ!

Poate ca nu a fost o utopie ce am scris, poate ca nu am visat cu ochii deschisi, poate ca nu vom trai iar un cosmar patru ani. Poate!

Cristian Lucaci



O altfel de nostalgie - usturoiul

Dupa consemnarea asa zisului meu articol "Nostalgia dupa lacuste si miere" m-am simtit ca un perfect, compus dintr-un participiu, insa fara auxiliar. Am fost 'criticat', desi pe la ceafa, ca sa nu zic spate, dar am fost. Poate merit. Asta deoarece am avut curajul auxiliarului - 'am' criticat. Dar, stiu ca se poate sa fie si invers. Adica, dumneavoastra folositi auxiliarul, insa fara participare. Eh! Asta e ciuma romanului! Fiindca nu face fata, incepe sa faca spate. S-au cerut solutii, dar nu stiu daca lamentarile au numaidecat nevoie de improvizatii auxiliare, cat de participare. Dat fiind faptul ca glasul celui ce striga in pustie este surd, pe lista meniului de data trecuta as adauga pepenii, castravetii, usturoiul si ceapa. De ce? Asa! De dragul unei altfel de nostalgii.

Evreii, pe drumul libertatii, proaspat spalati de praful caramizilor si cu ranile de pe spate inca supurande, incep sa chelalaie dupa farmecele Egiptului. Si culmea, plangeau dupa ceapa - poate de aici lacrimile - si dupa mireasma usturoiului - probabil a biciului. Biserica isi tanguie si ea azi dorul dupa vremea comunismului, cand fratii si surorile cautau cu drag partasia, cand stateau pe genunchi ore in sir, cand nu te uitai la ceas, cand cladirile erau pline, perioada cand "ne iubeam unii pe altii." Si ma rog dupa ce plangem? De ce suntem nostalgici? Am prins si eu pustimea sub comunism, insa din povestile pe care le-am auzit, se pare ca steagul era mai mult rosu decat roz. Cui ducem - sau duceti - dorul? Tanjim oare dupa secera - ce secera - care iti reteza picioarele? Sau poate ne lipseste ciocanul, care batea in cap ce ramanea in urma secerii? Poate noi tinerii nu stim sa plangem sau nu avem de ce. De acum pentru noi comunismul nu inseamna altceva decat exemplele din predici. Da, tot respectul pentru suferinta dumneavostra si pentru urmarile acesteia asupra noastra, numai ca am vrea sa-i vedem si noi pe batranii Bisericii cum se descurca in zanganitul si dulcegariile lumii actuale. Se poate insa sa avem si azi printre dinti ramasite de pepeni sau sa duhnim a usturoi. Dar, este libertate! Astazi incercarea adevaratei credinte vine prin ispita prepelitelor. Tentatia este mai mare deoarece la noi tot ce zboara se si mananca. De aceea ele atrag mai mult decat partasia cu fratii.

Dar ce a fost autentic in Egipt, a fost si in pustie. Asa si in Romania, ciurul libertatii facu ravagii si putina curatenie in Biserica.

Acum sa trecem la solutii. Ce facem? Ne intoarcem la usturoi sau ne oprim din cartire si facem ceva in "pustia" acestei libertati? Eu zic ca trebuie sa ratacim mai intai vreo 40 de ani prin pustie si doar apoi vom putea manca struguri in Valea Eshcol. Dea Domnu' sa fim cu totii sub "norul" Lui.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Cristian Lucaci – ‘...el a adus piperul’”)

Alina Simion



Un bob de sare

Imi formasem o anumita idee despre noul trai "de dupa...". Realitatea m-a convins, cum aveam sa observ mai tarziu, acesta este micul si singurul ei defect, ca eu nu pot rationa corect atunci cand sentimentele ma domina.

Vad cum floarea pe care am plantat-o acum doua luni in ghiveci creste, dar nu pot simti seva elaborata prin vasele liberiene atunci cand din tulpina ajunge la frunze. Nu pot simti bucuria frunzelor atunci cand sunt atinse de soare.

Privind distant, "cam de la soare la floare" nimic nu poate atinge absolutul.

Totul imi pare fara rost. Anumite lucruri le fac din inertie. Si totusi ma gandesc la mica mea floare, ea nu creste si nu se dezvolta din inertie. Ea nu are nevoie de mine, doar poate s-o ud din cand in cand, lucru ce il poate face si tata.

Daca n-as fi eu, lipsa mea nu s-ar simti. Dar n-as vrea ca acest sentiment sa devina certitudine.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Chiar daca as merge la capatul lumii
si nu te-as avea pe tine,
nu am nimic.
Chiar daca as visa toata lumea
si nu te-as visa pe tine,
nu am nimic.
Chiar daca as fi iubita de toata lumea
si nu m-ai iubi tu,
nu am nimic,
si parca ce-nseamna sa ai totul?

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine (VI)

Nu cred ca e bine, totusi, nu cred ca e cel mai bine. Nimeni nu e infailibil. Nici un murmur nu trateaza preferential pe cineva. Poate doar acela care nu are cum sa fie facut vreodata sa taca, rasuflarea galactica a unei vesnice flori prinsa in butoniera absolutei hlamide, sub forma coroanei de spini...

E adevarat, s-a facut oarecare curent in istorie cand s-a deschis cerul sa intre Dumnezeu. Unii au racit de-a binelea, stand in bataia acestui curent, altii s-au ratacit si au putrezit, altii au fugit cu neamurile si acareturile, tipand catre munti.

«Iar tusesti, domnule, iar tusesti?» Asa sunt gandurile mele, raspund, tusesc mereu. (N-as face gandurilor nici un rau, daca nu m-ar visa. Sau daca nu m-ar inchide in propozitii. Dar stiti, trebuie sa ma apere cineva, chiar daca doar cu o frunza, cu o stea, cu un mar dintr-un pom de Craciun.

«Este vorba, desigur, despre reflectarea realitatii!» sopteste insinuant amagitorul. Oh, nu-i nimic, bate gandul meu darabana cu degetele invizibile pe ghizdurile de lemn de cruce ale unei fantani invizibile, m-am obisnuit cu demagogia dialecticii inversunarii. Stiu cum ecourile ei ucid, ca lama buldozerului o cartita. Decapiteaza biata realitate, oricat ar fi ea de obiectiva, apoi face sa rada capetele cazute, de raman gandurile, saracele, pe ganduri. Nu, nu le-as face, credeti sau nu, nici un rau, daca nu m-ar visa. Daca nu m-ar inchide in propozitii.

O fi plecat sa hoinareasca pe strazi. E fascinant, cand esti in spital, sa iesi in pijamale pe strada! Cine e el? Cine sunt eu? Zgarii incet coltul mesei cu unghia. O musca speriata decoleaza cu bazait suparator. Degetul incepe sa ma doara de atata zgariat. Da, o fi plecat sa se plimbe pe strazile laturalnice. Pe acolo pe unde se ascund cainii vagabonzi cand ii fugaresc hingherii. Cum sa plece, cand nu se putea ridica din pat?

«Pe altii i-ai vindecat, coboara-Te pe Tine Insuti...!» Ce blasfemie! Pe mine m-ai eliberat fiindca nu Te-ai coborat. Dar cine sa priceapa? Cand toti se dau in vant sa fie cat mai sus, normal este sa vrea sa Te cobori!

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare: Pe cine promoveaza SSJ si de ce?

Curier&Posta redactiei:

?

Epilog: "O altfel de tara daca am avea, altfel ne-am bate joc de ea."

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: