The Salt Street Journal nr. 82



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr. 82 / 10 decembrie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Dorin Popa & Danut Manastireanu, Eugen Grigoroscuta, Cristian Lucaci, Danut Jemna, Ionatan Pirosca.

Cuprins: Editorial, Prima stire, Reflectii scripturale, Exercitii de intelegere, Raftul de carti, Cinquecento, Perspective psihologice, Romania vazuta din Iasi, Daca prostia ar durea..., Un fel de ramas bun, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Ingerul cel mai scurt inspre maine, Ionutz, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Ion Cristoiu spunea ca Romania se imparte in doua: prima parte apartine cetatenilor ce au cablu TV si a doua parte este a celor care nu au cablu TV: "Romania profunda este necablata...".

Parerea mea este ca Romania profunda este a cetatenilor crestini. Cetateni "minoritari", in parte anonimi, stransi pe langa o biserica, "pierzand" vremea pe la un grup de studiu si rugaciune.

Romania profunda nu se masoara in lungimea cablului coaxial sau in diagonala ecranului TV, ci in orele traite in rugaciune, noaptea, prin sufragerii stramte, in blocuri cu peretii subtiri. Romania profunda vorbeste in soapta, poate stangaci, spune vorbe ce par de pe o alta lume, cuvinte ce parca apartin altcuiva.

Romania profunda nu se masoara in lungimea antenei de pe casa, ci in forta cu care invinge oboseala, indoielile si saracia. Romania profunda traieste cu disperare, ea stie ca in randurile ei sunt varste diferite, pareri diferite si ritmuri diferite. Romania profunda stie sa planga cand un prunc mai neatent "se cableaza" la programele derizorii ale lumii, dar stie si sa se bucure cand aproape fiecare suflet este stapan pe butonul oprit/pornit...

Romania profunda pare nestralucitoare, dar cu siguranta nu e cenusie. In sanul ei sunt si furtuni, dar cu siguranta pacea nu va disparea.

Ion Cristoiu spunea ca intentioneaza sa se retraga pentru cateva luni din toate formele media, nu va mai scrie si nu va mai aparea la TV pentru ca stie ca imaginea lui este prea uzata, difuzata in exces.

Parerea mea este ca are dreptate, si daca mai intarzie nu ma supar...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

imaginaza-ti ca exista cer, e simplu daca incerci



Prima stire

- Rezultatele alegerilor prezidentiale, in urma sondajului IMAS, publicate la cateva momente dupa ora de inchidere a urnelor, sunt urmatoarele: Ion Iliescu - 70,2%, C.V. Tudor - 29,8%.
- In data de 10 decembrie, presedintele Constantinescu a fost stropit cu cerneala albastra de un cetatean, Isaia Faur. Incidentul s-a petrecut la centrul de votare unde se prezentase presedintele pentru a-si exercita dreptul constitutional.

Eugen Grigoroscuta



Reflectii scripturale

Unul din cele mai cunoscute si, in acelasi timp, cele mai adanci pasaje din Biblie, este cel din Matei, capitolele 5, 6 si 7, cunoscute sub numele de Predica de pe Munte.

Adresat in primul rand ucenicilor, dar audiat si de poporul adunat, textul este o Constitutie a Imparatiei.

In versetele 3-16 ne sunt prezentati Cetatenii Imparatiei:

- caracterul lor si promisiunile care le sunt adresate (3-12);
- atributiile, menirea lor in aceasta lume (13-16).

Incepand cu versetul 17, pana la finalul capitolului 5, Imparatul, Domnul Isus Cristos, enumera si detaliaza Principiile morale ale Imparatiei, raportate la Lege si traditii.

Regulile ceresti in Imparatia in care Suveran este Fiul lui Dumnezeu, le gasim in capitolul 6, incepand cu primul verset, pana in capitolul 7, versetul 12.

De la versetul 13, acelasi capitol 7, intalnim Avertismentele Imparatiei: Poarta stramta (13,14), Proorocii mincinosi (15-20), Roadele falsei credinte (21-23), Cele doua case (24-27).


(recomandam a se vedea "Eugen Grigoroscuta - Galeriile de reflectii scripturale)

Exercitii de intelegere XXXVII

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999



Dorin Popa

Aveti un gand anume pentru Craciunul din saptamana aceasta, din anul acesta?



Danut Manastireanu

Daca ar fi sa spun ceva ascultatorilor despre aceasta sarbatoare este ca evenimentul acesta este adesea pricina de sarbatoare golita complet de sensul religios, metafizic, profund al sarbatorii. Am ramas adeseori cu brad si friptura de porc, si vin bun, si cam la asta am redus sarbatoarea, eventual la cateva vorbe spuse din varful buzelor. Sensul Craciunului este un sens profund religios, si fara Hristos Craciunul nu are nici un sens. Mi-e teama ca adeseori amestecam, asa, nonsalant, paganismul, traditiile noastre populare, mai mult sau mai putin asimilate crestinismului sau penetrate de crestinism, inlocuind valoarea profunda a Craciunului cu aceste lucruri de putina valoare, poate interesante si placute la modul anecdotic. Dar fara o reorientare a vietii in jurul Mantuitorului, in jurul rolului central pe care Mantuitorul il joaca in istoria universala, dar mai ales in istoria individuala, Craciunul nu are nici un sens.

Dorin Popa: Este ora 24 si patru minute, deci am intrat de patru minute in ziua de 22 decembrie; acum 10 ani pe 22 decembrie unde erati, la cioplit piatra?

Danut Manastireanu: Cred ca eram la cioplit piatra. Imi amintesc de dimineata in care a fost prima transmisie de la Bucuresti.

Dorin Popa: Pai mai sunt 11 ore pana atunci.

Danut Manastireanu: Tocmai, tocmai...

Dorin Popa: Suntem de-abia la miezul noptii, intre 21 si 22. Eu ascultam "Europa Libera".

Danut Manastireanu: Acelea au fost zile...

Dorin Popa: Regele Mihai transmitea atunci un mesaj foarte frumos.

Danut Manastireanu: ... teribile, zile de cosmar realmente. Noi am primit pe 16, in noaptea de 16 spre 17 un telefon alarmat de la Timisoara, de la un prieten care ne spunea: "Aici se trage, mor oameni pe strazi." Si in noaptea aceea am dat zeci de telefoane in toata tara, nu puteam suna in strainatate ca nu aveam acces, dar am sunat la absolut toata lumea pe care o stiam, si le-am spus: "Rugati-va. Se intampla lucruri groaznice in Timisoara!"

Dorin Popa: Si nu vi s-a oprit telefonul?

Danut Manastireanu: Nu s-a oprit. Banuiesc ca erau concentrati pe alta directie. Zilele acelea au fost zile in care impreuna cu patru, cinci familii de prieteni, am postit si ne-am rugat. Imi amintesc ca am stat zi si noapte in fata televizorului si cu urechea la "Europa Libera", ascultand stirile, si sunand din cand in cand la un grup de prieteni ca sa-i anuntam ce mai era nou, sau pur si simplu rugandu-ne pentru viitorul acestei tari.

Dorin Popa: Eu eram mult mai singur atunci decat dumneavoastra. Vedeti, dumneavoastra datorita credintei baptiste aveati mai multe relatii si oameni in care sa aveti incredere. Eu eram mai singur. Erau doar unul sau doi prieteni cu care puteam sa vorbesc lucrurile acestea. Si am mers din usa in usa in bloc la mine, si le-am spus ca Ceausescu pica in cateva zile. Dar toti inchideau usile, crezand ca sunt nebun. Nu cunosteam decat unul singur dintre vecini, desi acolo stateam de cinci ani.


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Andrei Tarkovski - Calauza

Film. Joi, 7 decembrie. Un singur spectacol. Seara. Caut un raspuns... La aceeasi ora, la televizor, Ion Iliescu tine ultima cuvantare electorala. Calauzeste. Pe cine? Unde?

Nu exista o zona interzisa, ci doar o intreaga planeta inconjurata de sarma ghimpata. Cu toate acestea, nu sunt prizonieri cu adevarat cei ce pot evada prin imaginatie si speranta. A crede se aseamana cu izbucnirea de alb in mijlocul gunoaielor. Iar pe langa apele reziduale si poluate ale vietii se poate afla mantuirea.

Pleaca urechea pe pamantul umed ca sa auzi un glas trecand peste ape: "Cand a rupt mielul pecetea a sasea, m-am uitat, si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru ca un sac de par, luna s-a facut toata ca sangele, si stelele au cazut din cer pe pamant, cum cad smochinele verzi din pom, cand este scuturat de un vant puternic..."

Cei ce cauta izbavirea intra in zona interzisa. Ii vedem mult din spate, printre decoruri neclare si prea putin mobile. Chipul lor pare fara culoare, dar glasul si frazele lor nu. Ei poarta dialoguri esentiale in locuri dezgolite de sens, astfel sa ramana in decor doar frazele. Dorm direct pe pamant, de fapt apa, de fapt vant, de fapt orice. De fapt nu dorm, poate vegheaza, poate cauta, poate au aflat.

Cei ce cauta izbavirea afla ca nu exista un loc, un fel de camera in care trebuie doar sa ai dorinte pentru ca ele sa se implineasca. Afla, dar pana isi insusesc asta, traveseaza subterane, indoieli, dune de nisip, frica, mizerie, furnale, obsesii, sunetul telefonului care suna... Afla, dar inca se indoiesc...

"In aceeasi zi, iata, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o departare de saizeci de stadii de Ierusalim; si vorbeau intre ei despre tot ce se intamplase..."

Calauza se lasa condusa, cel mai mic poate fi cel mai mare. Trebuie sa stii sa renunti, trebuie sa stii sa nu renunti. Visele pot fi amagitoare, iar cei ce sunt cu tine pe drum pot purta o dinamita la piept. Sunt unii care dinamiteaza tot pentru ca nu mai pot ei trai... Si ce sa alegi? Priveste pe zidurile umede ale acestui tunel: "mene mene techel upfarsin / Numarat, numarat, cantarit si impartit".

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Ion Andreescu (1850 - 1881)

Putini dintre noi il cunosc pe pictorul Ion Andreescu... dupa Nicolae Grigorescu si Theodor Aman, acest artist este considerat a treia mare personalitate a picturii romanesti din secolul al XIX -lea. S-a nascut in Bucuresti unde a urmat si scoala de Arte Frumoase, dupa aceea avea sa plece spre Buzau ca profesor de caligrafie si desen. Aici, la Buzau, artistul incepe sa picteze, si astfel orasul devine subiect de discutie. Orasul este surprins in nevoile sale cele mai acute, intr-o maniera dura reflectind numai realitatea: “Casa la drum”, “Casa ciurarului”, “Margine de sat”; tablourile accentueaza starea de saracie si nevoile populatiei sarace.



La Bucuresti, in 1873, s-a organizat Expozitia Amicilor Bellelor - Arte, unde tinarul Andreescu are ocazia sa vada o serie de lucrari din arta romineasca mai veche, din arta universala, lucrari ale lui Grigorescu, fapt ce-l motiveaza in a ramine in lumea culorii, si astfel dorinta lui de a fi pictor se intareste si mai tare. Un an mai tirziu, 1874, ii sunt acceptate trei lucrari la Expozitia artistilor in viata: “Oda cu flori”, “Natura moarta cu pesti”, “Peisaj din cringul Buzaului”.

...

Simt o bucurie in inima. Stiu ca se apropie Cracinul si se naste Isus. Acum va trebui sa fim mai buni, mai blinzi, mai iertatori... Am in fata mea lucrarea lui Leonardo Da Vinci (1452-1519) – “Madonna and Child” (The Litta Madonna). Chipul sfint si cald al fecioarei... ochii mari ai pruncului. Vad doua geamuri deschise, si dincolo de ele se inalta cerul... Atmosfera de pace rar intilnita... As vrea sa ating miinile pruncului, sa-i sarut ochii... as vrea sa deschid geamurile limitei noastre si sa pot trai acea sfinta pace...”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Exista un timp pentru iertare

"Orice greseala are iertarea ei, iar cine iubeste iarta".

Suntem de multe ori enervati si suparati, ne legam fara un motiv anume de ceilalti, ne simtim foarte lezati pentru ca ne vine foarte greu sa-i iertam pe cei care mai mult sau mai putin ne-au gresit. Si s-ar putea ca ei sa fi facut acest lucru inconstient, departe de orice sentimente negative pe care le-ar nutri pentru noi. Dar firea umana la fel de dulce si blanda e la fel de neiertatoare. Impacarea cu sine este determinata de perioada scurta sau lunga in care ii iertam pe ceilalti.

Omul bland e iertator, cel impulsiv va cauta mereu razbunarea, dar razbunarea aduce cu ea violenta verbala sau fizica. Acesti oameni nu vor ierta niciodata iar de cate ori vor putea, se vor razbuna pe cei din jur, chiar daca nu au facut nimic, doar imprejurarea fiind asemanatoare.

Sunt greseli ce pot fi iertate si unele care doar se uita, iar ranile ce raman devin si ele motive de neliniste si tulburare sufleteasca. Oamenii au tot dreptul sa fie suparati si sunt evenimente care le marcheaza si le schimba viata, dar asta ii face sa stagneze, sa nu poata depasi niciodata sentimentele care i-au incercat si i-au afectat atat.

Pentru a continua mai departe trebuie sa te impaci cu tine insuti si cu ceilalti, sa dobandesti pacea de care ai nevoie ca sa supravietuiesti.

Sa uitam situatia grea prin care trecem, sa-i iertam pe cei care au creat-o, sa-i iertam pe cei ce ne-au suparat si in primul rand sa ne iertam pe noi, pentru ca daca am putea privi inauntru nostru am vedea ca sunt multe fapte pe care ar trebui sa ni le iertam pentru ca altfel nici cei din jur nu ne-ar ierta. Daca noi vom reusi, cu siguranta ca vor reusi si ei. ("Iarta adesea altora, niciodata tie").

Vrei sa ai sufletul nobil? Invata sa ierti. Vrei sa ai pace sufleteasca? Iarta. Vrei sa nu mai fii singur, fii iertator, si restul vor veni de la sine.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Saptamanal de cuvinte proaspete, Nr. 82 / 10 decembrie 2000, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Eugen Grigoroscuta - Romania vazuta din Iasi,
Cristian Lucaci - Daca prostia ar durea...
Danut Jemna – Un fel de ramas bun

Eugen Grigoroscuta



Romania vazuta din Iasi

Dupa numararea a aproximativ 80% din voturi, noul presedinte al Romaniei, preferat de doua treimi din electoratul tarii, este Ion Iliescu. Comentariile, concluziile, previziunile, nu vor intarzia sa apara; deocamdata, cateva observatii:

In primul rand, prezenta extrem de redusa la urne - sub cea inregistrata in primul tur, transmite un mesaj clar atat invingatorului, cat si invinsului. In ciuda insistentelor presei si a liderilor politici, romanii au demonstrat prin absenteism ca nu prea mai au incredere in promisiuni si in cei care le fac.

Doar cateva procente a crescut fata de primul tur Vadim Tudor, in schimb se pare ca marea majoritate a celor ce pe 26 noiembrie au votat pentru cei iesiti atunci din cursa prezidentiala, de aceasta data au optat pentru Ion Iliescu. Nu stiu cata stralucire are aceasta victorie pentru candidatul PDSR, dar un lucru e cert: invinsul, prin declaratia facuta imediat dupa anuntul estimativ a demonstrat ca nu stie sa piarda, asa cum probabil nu ar fi stiut sa castige.

Oricum, avem un presedinte, ceea ce americanii inca nu au; greu de inteles targuiala in fata instantelor federale. Ceva se schimba in America si se pare ca nu in bine.

Revenind pe malurile Dambovitei, presedintele a mai suferit o lovitura (o fi ultima?): un banatean l-a improscat cu cerneala albastra; cele cateva picaturi ajunse pe barba presedintelui, vor face sa curga in presa noastra (si nu numai) rauri din acelasi lichid!

Intr-adevar, situatia e albastra in tara, dar dincolo de orice, nedumerirea mea vizeaza atitudinea garzilor presedintelui, carora nu le-a ramas altceva de facut, decat sa stearga fata domnului Constantinescu cu servetele (oare cu ce fel de parfum?). Eu stiam ca omul care a constituit un model pentru domnul Emil, Al.I. Cuza, a sters el rusinea de pe obrazul unui taran si apoi l-a sarutat. Pe 10 decembrei 2000 a fost invers; diferenta sa fi fost creata de obraz?

Cristian Lucaci



Daca prostia ar durea...

Toata tarasenia politica din ultimele saptamani ma constrange oarecum sa fiu cotidian, desi mi-as dori sa fi fost totul "asa cum ne-am dorit." Iata ca nu-i tocmai asa!

Toti vor sa ne fure privirile, sa ne manipuleze voturile oferindu-ne doar produsul finit, proaspat iesit de la poleiala dorind sa ni-l bage sub piele, ca la urma tot noi sa fim vinovati ca i-am votat. Doar trei parti cunosc cu adevarat ce se intampla: Dumnezeu, cei care sunt implicati direct, si nelipsitul Satana.

Politicienii romani nu sunt deloc biblici si au uitat sa foloseasca politica inspirata din zicala "Sa nu stie stanga ce face dreapta!" Problema la noi este ca mainile nu asculta comenzile aceluiasi creier, si Stanga se informeaza cu privire la Dreapta, reciproca fiind totusi valabila. Astfel am ajuns sa asistam pe posturile de televiziune la dezgroparea sau inventarea unor scenarii care ar concura orice telenovela. Domnul C.V. Tudor nu se dezminte, reamintind gloria de portelan a domnului Iliescu din epoca comunista, reprosindu-i inclusiv masacrul Revolutiei. Domnul Iliescu din lipsa de ....... (Exercitiu: completati spatiul liber cu ce doriti) refuza confruntarile directe descoperind, atat in c.v.-ul domnului C.V. Tudor, cat si analele literaturii romane, poezii inchinate primei doamne a Romaniei, ce a fiintat in epoca comunista. Cu toate acestea, eu intreb: si ce daca? Ce are poporul cu acestea? Raspuns: nu castiga nimic si, desi numeros, acestia doi se pare ca nu-l zaresc.

Pocaitii se impart in trei: cei de la tara sau mai saraci, cei neinformati sau rau informati, fiind impresionati de apologia facuta neo-protestantismului in direct pe postul national de T.V., isi vor intinde stampila pe domnul C.V. Tudor, iar oamenii "bine" informati, vor da un plus la % domnului Iliescu, iar ceilalti vor refuza manjirea tusului pe buletinul de vot. Desi uneori cu "mitraliera," s-a argumentat en-gross in mijloacele mass-media impotriva domnului C.V. Tudor. Totusi mitraliera in cele din urma s-a dovedit a avea incarcatorul plin cu gloante oarbe. Si iata ca unii au fost orbiti. Dar ne-am intrebat de ce?

Atunci cand Dumnezeu ii bate pe altii ne (le) spunem ca ii pedepseste, dar cand ni se intampla ceva rau, afirmam ca "Dumnezeu ne pune la incercare!"

Incercare sau blestem?!

Dar de ce ne este frica de domnul C.V. Tudor? Ne temem ca ne vom pierde afacerile sau masinile inscrise pe numele Bisericii? De ce? Daca in articolul trecut duceam nostalgia comunismului, iata ca s-ar putea sa-l gust, sau poate mai rau.

Dumnezeu sa faca ce vrea!
...am striga "Vai!" sau am fi la reanimare.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Cristian Lucaci – ‘...el a adus piperul’”)

Danut Jemna



Un fel de ramas bun

Va scriam in ultimul numar despre rezultatul alegerilor si despre situatia Romaniei, despre perspectiva care ne asteapta – pustia schimbului dintre generatii. Nu vreau sa continui discutia. Aproape mi-a parut rau ca am scris, vazand o lista incarcata pe aceeasi tema in numarul precedent. Asa ca nu o sa va vorbesc despre alegeri, despre faptul ca a iesit Iliescu presedinte, ci despre aceasta pustie a Romaniei de maine. Ma refer la ansamblul lucrurilor, dar care se regaseste peste tot, de la politica la biserica si pana la viata casei, pana la viata interioara a fiecaruia.

Ceea ce mi se pare dramatic si demn de luat in seama nu este doar faptul ca suntem in pustie, ci ca nu are cine sa ne scoata de aici, sa ne conduca undeva. Sa-mi fie cu iertare ca iar fac apel la politica (dar o sa fac apel si la alte domenii). Pai, sa spunem ca as avea vederi liberale, dar nu pot sa admit sa fiu reprezentat politic de un colaborator al fostei securitati si, mai nou, de un mare excroc. Si atunci, ce fac? S-ar putea sa fiu condamnat sa astept, sa muncesc si sa ma rog, sa sper.

Nu avem vizionari si nici conducatori. Iertati exclusivismul, dar daca ar fi cu adevarat din acestia, atunci ei s-ar fi aratat, propria natura le-o cere. Sa ma refer la biserica. Drama fragmentarii si disolutiei bisericii in gogoserii, unde sa ne simtim bine (ne-am multiplicat asa, din narcisism colectiv sau hedonism), nu pare a fi o problema. Avem o multime de lideri (leaderi, cum se scrie?), sefi, conducatori, cum vreti, dar nu par a ne duce undeva trebuie. Cu totii alearga, dar fiecare in directia lui, dupa gustul si interesul lui. Asadar, nici aici nu avem decat un mare gol care se cere umplut. Daca exista acesti conducatori si vizionari, sa-i vedem cum apar in calea valului, cum striga in pustie.

Asadar, suntem in pustie. Cateva generatii vor fi ingropate. Ce va urma?

Ne rugam bunului Dumnezeu sa ne dea lumina sa ne trezim. Vom iesi din pustie, daca va mai fi vreme, dar sa ne rugam si sa muncim pentru a ajunge in situatia sa avem pe cineva care sa ne arate drumul, sa ne conduca. Nu visez la un mit al iesirii din Egipt, la o miscare nationala, la miscari de proportii, ci ma gandesc la solutii locale mature, dar conexe cu alte eforturi si cu o anume convergenta. Evident, vorbesc despre biserica, despre crestinism, iar de aici lucrurile se se pot extinde si in alte domenii. Concentrarea unui efort urias in aceasta directie a formarii de oameni pentru azi si pentru maine, mi se pare ca este lucrul esential al vremii de acum. Nu mai e vremea de activisme, chestii pompoase, aruncatura de energie, timp si resurse. Ma adresez indeosebi celor care pot si au responsabilitatea sa o faca. Nu este o munca de masa, cu masele, ci intr-un cadru mai restrans, dar care sa atinga masa. Nu pierdeti vremea. Asta e pacaleala. Se fac o gramada de lucruri (ca sa folosesc o formula mai romaneasca), dar cateva importante nu se fac. Nu zic sa se renunte la ceea ce se face, dar unii trebuie sa renunte, pentru a face ceva esential.

In penultima mea aparitie, va scriam despre seratele "Oameni si carti arzand" si va aratam o anume dezamagire cu privire la lipsa de interes a tinerei generatii, mai ales a celei studioase, viitorul nostru, cei ce ne vor scoate din pustie. Acum, nu lipsa de interes a tinerilor e problema (marca post-modernismului tocmai asta e: indiferenta totala), ci lipsa de interes a celor maturi, care sa-i ajute pe tineri. Cineva spunea ca cei tineri trebuie sa-i ingroape pe cei morti (cei maturi de astazi) si sa-si ia viata in maini de unii singuri. E bine sa si-o ia, dar sa nu ajunga tot in groapa.

Am sa termin scriitura mea asa intr-o tenta de confesiune. Si eu ma surprind facand multe lucruri (care sunt importante, dar sunt prea multe) si consider ca nu trebuie renuntat la nici unul. Ei bine, sunt decis sa renunt la multe din ele, pentru a urma ceva anume, o vocatie, pentru a-mi putea concentra efortul si a avea eficienta. Pentru celelalte, daca Dumnezeu are nevoie, nu are decat sa aduca oameni, sa-si gaseasca oameni. Nu cred ca imi cere sa fac de toate, si in final sa nu fac nimic. De fapt, cred ca asta e una din dramele majore ale romanilor, ale noastre.


(recomandam a se vedea “Danut Jemna – ‘Oameni si carti arzand’ 'alte texte'”)

Alina Simion



Un bob de sare

Azi nu am nimic de zis. Azi vreau sa tac o zi intreaga. Tacerea sa fie deplina ar trebui sa nu-mi raspund nici la propriile mele ganduri.

M-am hotarat sa fie asa ieri, cand am achizitionat clepsidra cu nisipul verde.

Atunci am crezut ca pret de opt minute va masura timpul. Speranta nu a durat prea mult caci nisipul s-a oprit din curgerea lui suava si monotona.

M-am gandit ca timpul s-a oprit.

Mi-am adus aminte tacticos, de fapt am memorat ultimele cuvinte rostite inaintea opririi nisipului. Imi promisesem ca voi vorbi doar cand nisipul va incepe sa curga din nou. Iar primele cuvinte rostite de mine n-ar fi altele decat cele din urma. Ultimele cuvinte care au simtit viata inainte de oprirea nisipului. Acum astept un mic... gandac care sa treaca intamplator pe acolo si sa se loveasca tot intamplator de clepsidra mea.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Totul se termina odata cu mine.
Totul incepe cu prima privire,
Cu zambetul tau, cu vocea mea,
Cu ziua de ieri, cu ziua de azi,
Si totul sfarseste acolo unde,
Mai devreme sau mai tarziu,
Vom deveni ceea ce e dincolo de noi.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine (VIII)

Pe jumatate ascunsi de saracie si prunci, pe jumatate locuitori ai zilei de ieri, defilam toti, cu hepatitele, nevritele, colecistitele noastre stergand praful in mucul apartamentului de la ultimul etaj, aproape de zidul sonic. Nimeni nu ne mai intreaba cat fac unu si cu unu, fiindca aritmetica noastra a fost intotdeauna alta: o amaraciune indaratnica de a spune unu, acel unu cu zale si sabie gata mereu de razboi. Flagel din oficiu pentru linistea interioara. Asa cum suntem, pe jumatate ascunsi de saracie si prunci, Te rugam sa ne ierti neputinta de a fi orice cu adevarat - acel unu despuiat, umilit, acoperindu-se cu cenusa, cu fata la pamant... Iarta-ne de visul care mai mocneste in jumatatea aceasta de odaie, ascunzatoare de saracie si prunci... Altfel, el va izbucni cu valvataie in cealalta jumatate de odaie.

Si sa nu fie nevoie sa ma ascund de ceilalti, de necunoscutele care ii sperie. Sa pot sa trec prin sincere si singure porti, cand sus vegheaza nestiuta de tot, platina calda a racorii, susurul cel subtire.

De ce sa ma mai ascund? Cine este oare mai important si mai maret si mai straveziu intre mine si Dumnezeu, ca in dosu-i sa fug? Asa ca judecata omului strabate omul, ii ramane pitita in galci, in ganglionii care sunt zilele lui ca trase cu creta pe un gard la radacina caruia se abat adesea cateii. Iar el nici macar nu observa. «E mai mult un jet cald, balansat peste salcamii batrani, o fiziologica deversare de istorie peste tramvaie, trecatori, tribunale...», zice. «Mai degraba o istorie transcendenta...», zice. «Nebunule, chiar astazi ti se va cere sufletul, si toate acestea ale cui vor fi?» «Nu iau nimic cu mine.» conchide el. «Ba da, iei totul, raspunzi pentru tot. Si ale cui vor fi...?»

Nu mai e nevoie sa ma ascund. Ca o gaura cand i-a murit sarpele, sau ca un cuib cand vine toamna si cade streasina incercand sa-si urmeze lastunul speriat si trist, cotrobait de frig, cotropit cu totul de dorul dupa tarile calde...

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Nedumerire

E ata de ciudata vremea care o traim… E ciudat si tocmai de aceea o traim. Noi suntem din ce in ce mai ciudati, mai straini unul fata de celalalt. Simt cum ne schimbam sentimentele, atitudinile. Suntem tot mai preocupati de propria persoana incat uitam ca mai avem alaturi semenii nostri, aproapele nostru… “si ce frig e la Moscova…”

E ata de ciudata vremea in care traim… Aici e cald, dincolo e rece, in alte parti este si cald si rece si tot asa. Caldura Americii inca se simte, dar cine stie pentru cat timp? Ne intereseaza mai mult telefoanele, masinile, ne preocupa bunastarea si uitam de multe ori ca sunt alaturi oameni ce trebuiesc scapati de “frigul Moscovei”, ce sunt in crize spirituale prelungite.

Ne batem pentru dogme, care sunt adevarate si care nu, cand de fapt ereziile sunt cele care au de castigat. De ce? Deoarece acestea sunt mai rationale si este mai usor sa alegi intre ratiune si credinta. De multe ori suntem atat de habotnici incat stau si ma intreb daca nu ar fi mai bine sa cautam mai degraba biciul si sa distrugem tarabele, decat sa tanjim dupa “lacuste si miere”. Noi suntem mai preocupati de a trimite problemele din biserica decat de a le acoperi cu caldura, de a incerca sa le integram si sa le rezolvam. Uitam de fapt care este menirea noastra, alegem un model si incompatibilitatea este atat de evidenta… Unde sunt cei ce ar trebui sa ofere caldura Americii. “…si ce frig e la Washington…”

Nu trebuie vreo diploma pentru a asculta un om, ci doar stiinta de a imbarbata. Dar se pare ca de multe ori suntem depasiti de atributii si de timp, cand normal ar trebui sa depasim noi atributiile si timpul pentru a asculta un om. Am uitat oare ce inseamna un prieten care sa aiba nevoie de sprijin? Cu siguranta ca da! Ne doare mai degraba cine cistiga alegerile. Ce ciudatenie! Nu zic ca asta nu este important insa se pune problema prioritatii.

Apreciez oamenii care stiu sa fie intre “frigul Moscovei” si “caldura Americii”. Si nici pentru asta nu este necesara o diploma, ci doar echilibru spiritual, sau mai bine spus gasirea acelei compatibilitati cu modelul…

Este demonstrat faptul ca omul alege de cele mai multe ori gresit… Ma intreb atunci, de ce trebuie sa alegem?



Din numerele viitoare: Sabina: Scrisoare catre Mos Craciun.

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Cristian Lucaci pentru Teo (Oradea): "Teofile, in cea dintai scrisoare a mea..."
Raspuns: De ce nu? P.S. Cred ca ciurul mai trebuie curatat!

Olimpiu Filip (Oradea): Buna! Sunt incantat sa primesc iar de o vreme SSJ! A fost saracita viata zilnica in perioada cat ati lipsit. Ce-mi place cel mai mult sa citesc? Poate ca luarile de pozitie, atitudinile, reactiile, comentariile fata de evenimentele curente, cotidiene. Rar gasesc puncte de vedere crestine pertinente fata de evenimentele in care ne miscam noi romanii. Va scriu ca sa va rog sa mai faceti un abonament HTML pentru colega mea, Agnes, la adresa: (bip!). I-am spus prea mult de articolele voastre ca sa nu vrea si ea un abonament...
Cu multumiri, Oli

Nota redactiei: Salut! Ne face placere sa auzim ca pastrezi ceva din truda noastra si dupa ce ai parasit ecranul... Cat despre Agnes, oare cum ne va recepta ca proaspeti dupa 82 de numere? Mai suntem noi proaspeti?

Nota redactiei pentru Adrian George (USA): Confirmam primirea mesajelor. In proportie de 70% gandim la fel. Vom incerca un raspuns personal.

Epilog: Ca sa fii vizibil nu trebuie sa ai talent, ci doar coate puternice. In intregime poti fi mediocru si secundar, doar dintii trebuie sa fie tari si infometati de ciolanul ravnit. Pe drumul Damascului coatele sunt un auxiliar al palmelor, care cand nu sunt in rugaciune daruiesc.

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: