The Salt Street Journal nr. 83



Saptamanal de cuvinte proaspete

Nr. 83 / 17 decembrie 2000, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Dorin Popa & Danut Manastireanu, Ionatan Pirosca.

Cuprins: Editorial, Prima stire, Exercitii de intelegere, Raftul de carti, Cinquecento, Colinde... colinde, Perspective psihologice, De Craciun, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Ingerul cel mai scurt inspre maine, Ionutz, Pe cine promoveaza SSJ?, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

“Radu cel Frumos” (II)
(Prima parte a fost difuzata un an in urma in data de 17 decembrie 1999)

O ceata densa si alba ne inconjoara, e seara, se simte o stare de tensiune netalmacita, toate se misca prea incet, inca nu stim ca traim sub indicativul*: alarma de lupta - partiala. E duminica si as fi vrut sa ies intr-o invoire... Inca e cald pentru luna decembrie, dar care sunt dispozitiile, nu ne spune nimeni ce se intampla, stam in acest loc de 7 ore.

Miezul noptii, incarc lazi cu munitie in remorcile camioanelor... Sunt foarte grele si simt cu toata fiinta mea ca treaba asta nu e un exercitiu pur si simplu... Dar cine este dusmanul? Unde este conflictul? Nu poate raspunde nimeni.

4 dimineata – ne culcam direct pe pamantul rece si dormim aproape doua ore. Ma scol aproape inghetat, toate sunt schimbate, iar zorile de zi prevestesc zile cum nu au mai fost. Un dusman invizibil a cutremurat intr-o singura zi o tara, intr-o singura noapte am simtit ca viata si ceata au ceva impreuna: nu stii cand incep, nu stii cand se sfarsesc, par albe, dar ascund mult gri.

Trompetistul regimentului vine din permisie din Timisoara, e aproape nebun si plange incoerent, spune ca a fost aruncat in Bega, pentru ca purta haine militare, in timp ce se indrepta spre Gara...

Peste cateva zile, aeronava cu care se intoarce Ceausescu din Iran trece pe deasupra noastra, este escortata de 4 Mig-uri... Noi facem o instructie speciala, ciudata, ziua, iar noaptea nu dormim si stam afara. Suntem dusi la un televizor sa ascultam cuvantarea din Piata Comitetului Central... Se huiduie in piata, eu cred ca zboara un avion pe acolo... Nu pot sa cred ca... Realizez... O tacere mormantala se lasa in fata televizorului... Chipuri intunecate.

Discutii in dormitor: “Ce mai vor si astia, iata, Ceausescu a platit datoriile? Va fi mai bine” Cineva raspunde: “Astia vor ceva ce nici nu se vinde, nici nu se cumpara” “Ce?” “Libertate...” “Ce e libertatea?”.

Mai tarziu, afara, vad oameni alergand. “Sa-mi spuna cineva de ce alearga oamenii pe strada”, imi vine sa plang, “vreau ca oamenii sa nu mai alerge inspaimantati pe strada, sa nu mai alerge...”.

22 decembrie seara, am in dotare aproape 200 de gloante: “Doamne, am vrut sa fac armata, intelegi, ca orisicare altul, armata si nu razboiul! De ce tocmai cand fac eu armata e razboi? Doamne!”. Nu vorbesc cu nimeni, simt ca totul se poate termina... mi-e frica de moarte.

Un camarad din Sibiu se poarta anormal, semne de nebunie (sau se preface), rosteste mereu: “Apa otravita, in Sibiu se trage...”. Ma intalnesc cu el intamplator in spalator, suntem doar noi doi... il iau de guler si ii spun: “Crezi ca numai tu te temi, toti facem pe noi de frica...” Ii trag doua palme. “Toti facem pe noi de frica!”.

Peste un an, la terminarea armatei, imi multumeste...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Timisoara



Prima stire

La acest sfarsit de saptamana au avut loc doua sarbatori pe Sararie 32: prima a fost cu prilejul “Serbarii Tinerilor”, sambata 16 decembrie, iar a doua a fost cu prilejul unui nou botez, duminica 17 decembrie. Sambata, printre invitati s-au numarat pastorul Daniel Mares, pastor in Bucuresti, Dinu Pop, pastor al bisericii baptiste “Sfanta Treime” si Florin Vasiliu, pastorul bisericii. Au participat tineri din cele trei biserici baptiste precum si tineri ai bisericilor Crestine dupa Evanghelie 1, 2 si 3.

Exercitii de intelegere XXXVIII

Dialog intre Dorin Popa si Danut Manastireanu / Radio Nord-Est Iasi / Decembrie 1999



Danut Manastireanu

In 1988, in toamna, am avut intalnirea de zece ani de la absolvire, impreuna cu colegii mei de la Stiinte Economice. Le-am spus atunci colegilor mei, bravand putintel, despre faptul ca lucrez intr-un atelier care va deveni in curand particular, si asa mai departe, si ca acesta este viitorul. Le-am mai spus: "Uitati-va la ce se intampla in Rusia. Uitati-va la glasnost. Sfarsitul comunismului este aproape. Pregatiti-va!". Atunci, unii dintre colegii mei au inceput sa ma huiduiasca si sa-mi spuna sa ma asez.



Dorin Popa: Ati spus asta in amfiteatru?

Danut Manastireanu: Da, in amfiteatru la Stiinte Economice...

Dorin Popa: Deci ati fost pentru ei un mic nebun...

Danut Manastireanu: Da, da. Desigur, eu am fost dintotdeauna putin nebun pentru ei, dar atunci in mod special...

Dorin Popa: Da! V-au spus sa va asezati ca la Congresul Partidului Comunist...

Danut Manastireanu: Pur si simplu. Colegii mei care lucreaza si acum la Directia Judeteana de Statistica isi pot aduce aminte de acest eveniment.

Dorin Popa: Exact cum a patit Parvulescu la Congresul partidului.

Danut Manastireanu: Numai ca eu nu faceam parte din sistem.

Dorin Popa: Dar erati cu zece ani mai tarziu. El a patit asta in 1979.

Danut Manastireanu: Este adevarat.

Dorin Popa: In zece ani lumea se mai desteapta, nu-i asa?

Danut Manastireanu: Intr-adevar. Ha, ha ha. Eu sper ca eram destept inca de pe atunci!

Dorin Popa: Curioasa manifestarea celorlalti. Erati doar un grup de colegi. De ce a trebuit sa va intrerupa?

Danut Manastireanu: Mai intai, au facut-o pentru ca erau acolo si unii dintre profesori. In acelasi timp, dupa zece ani de meserie, cativa dintre ei aveau deja pozitii importante: unii dintre ei in partid chiar. De aceea, nu isi puteau permite sa riste.

Dorin Popa: Si totusi cum de v-au spus sa stati jos? Erati colegul lor, nu-i asa?

Danut Manastireanu: Mi-au spus pur si simplu: "Opreste-te. Gata. Ajunge!". Iar eu bineinteles ca am stat jos.

Dorin Popa: Dar cineva anume, doar n-au facut-o toti odata.

Danut Manastireanu: Sigur ca nu. De asta am facut aluzie mai devreme la institutia in care lucreaza cativa dintre colegii mei.

Dorin Popa: Dar, nu a venit niciunul sa spuna: "Bine ai spus!"?

Danut Manastireanu: Nu, nu. Nu a indraznit nimeni.

Dorin Popa: Nimeni? Niciunul?

Danut Manastireanu: Nu a indraznit nimeni, dintr-un an de studiu de 93 de colegi.

Dorin Popa: Mama, mama, dar arivisti mai erau cu totii!

Danut Manastireanu: Asta a fost.


(textul integral in “Exercitii de intelegere”)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Andrei Tarkovski - Solaris

Film. Sambata, 16 decembrie.

A trebuit sa plec atat de departe sa vad ca tu nu ai murit. Da, e adevarat, inchipuirea mea te plamadeste, zambesti si plangi, dar asta o faci pentru ca te port in inima mea. Tu nu esti tu, nu ai amintiri si trecut. Eu inca pot respira, iar somnul meu este poarta spre alt univers.

Statia noastra orbitala, “SOLARIS”, este tehnologizata, dar nu poate face fata lacrimilor, iubirii, campului de iarba, helesteului albastru, copilului care se joaca...

A trebuit sa plec printre stele sa vad ca tu ramai doar o umbra. Da, e adevarat, am lasat in urma un pamant inghetat si cenusiu, poate pentru ca nu...

Stiu, distantele sunt purificatoare, dar ce distanta poate fi intre doi oameni ca ei sa-si zambeasca? E suficient sa dorm, si astfel sa nu mai stiu chipul tau.

Statia aceasta, “SOLARIS”, este uimitoare, dar nu are raspuns si leac impotriva mortii, tristetii, parfumului de femeie, plutirii unei rochii...

A trebuit sa plec atat de departe sa vad ca ai aceleasi indoieli. Da, e adevarat, astazi inveti sa fii om, si prima lectie pe care ai s-o aplici, ireprosabil, este ca te vei autodistruge. Stii, copiii de pe pamant se tem de cai, ei vad prea multe masini, ei nu mai inalta zmee, ci rachete. Ti-as putea aminti ca radeai frumos, credeai...

Stiu, rasul nu e potrivit in fata destinului, si apoi nu stim cine pandeste din camera alaturata. A, nu ti-am spus, Cosmosul este invecinat cu noi!

Iar noi suntem doar o insula... SOLARIS

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Ion Andreescu (1850 - 1881)

Dupa “perioada Buzau”, pictorul se indreapta spre Paris (1879). Artistul, desi a schimbat locul, mediul ramine pictor al peisajului rustic; reda portretul cimpului eliberat de ploaie sau cerul vestitior al unei viitoare furtuni (lucreaza la Barbizon, unde lucrase si Grigorescu): “Drumul mare”, “La arat”, “Padure de fagi”, “Margine de padure”, “Stincile”, “Iarna la Barbizon” (una din celebrele sale lucrari).



A realizat si o serie de portrete expresive, adinci; adevarate capodopere sunt lucrarile “Autoportret” (pictat intre 1875-1878) si “Autoportret” (pictat in 1882), care se disting prin forta de redare a fizionomiei, analiza psihologica, dezvaluirea unei realitati a timpului, care lasa pe chip suferinta...

Cum e finalul acestui artist? Simplu... moartea e aceeasi pentru toti... Ion Andreescu s-a stins din viata la 22 octombrie 1822, inainte de a implini virsta de 33 ani. Ma intreb cum e sa mori tinar... sa uiti asa multe vise pe un pamint unde nu se va gasi nimeni sa ti le adune spre implinire...

...

Se oapropie Craciunul. Intre aceste rinduri pot scrie tot ce vreau... e jurnalul meu, poate patetic, cum il numesc unii, sau poate vreau sa va las sa-mi descopriti “nascocirile”... Acum de Craciun se naste Mesia, si sunt inconjurata de albume care prezinta prin lucrari nasterea. Ce lucrare sa aleg? Unde e prins mai clar momentul... unde e ideea sfinteniei mai adinca...? Se apropie Craciunul... ma gindesc la prunc... la copilul care va avea sa moara tinar pentru mine... sa celebram nasterea, dar sa nu uitam de moarte...


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Colinde... colinde

Catedrala mitropolitana din Iasi este un loc deosebit de favorabil interpretarii de colinde: acustica foarte buna, interior impunator, locas de cult... Fructificand acest aspect, corul de tineri al bisericii ortodoxe (Oastea Domnului) din Curelari, condus de prof. George Dumitriu, a desfasurat un concert de colinde in aceasta catedrala, in data de 16 decembrie 2000. Interiorul catedralei a fost aproape plin: varstnici, tineri, copii, au venit sa asiste la una dintre primele manifestari cultural-religioase cu prilejul sarbatoririi Nasterii Domnului.

Au fost interpretate colinde traditionale romanesti, s-au recitat poezii ale poetilor Traian Dorz, Octavian Goga, George Cosbuc si altii, toate avand ca tema centrala Craciunul.

Concertul a fost extraordinar din punct de vedere muzical: voci “lucrate”, sincronizare, polifonie… Spunand aceasta, deja probabil se intrevede un “dar…”. Am fost cuprins, usor, usor de visul feeric al acestei sarbatori: braduti cu globuri si instalatii electrice, cadouri, intoarceri acasa, fericire, Mos Craciun, Mos Craciun, Mos Craciun… M-am trezit deodata partas uitarii persoanei centrale a Craciunului: Isus Cristos. Desteptarea mea din acest vis frumos a inceput cand am vazut cat de “bine cotat” este Mos Craciun; a fost insa definitiva cand, intre doua colinde, cineva din cor a recitat o poezie adresata “Mosului” Craciun, rugandu-l sa ii “mantuie pe pacatosi”… Nu am mai putut urmari ca pana atunci colindele ce au urmat; daca pana atunci ma framanta intrebarea: “Ce cauta Mos Craciun in aceasta sarbatoare?”, acum ma intrebam: “Cum se poate sa i se atribuie Mosului statutul de mantuitor, cand aceasta era, culmea, menirea “Sarbatoritului”, tocmai aici, intr-o biserica crestina, la o sarbatoare crestina?”

Am stat pana la sfarsit, am plecat insa cu un gust amar… L-am uitat oare pe Mantuitor? Poate nu e neaparat ca in mintea mea sa-I ia locul Mos Craciun, dar poate am uitat ca Fiul lui Dumnezeu este sarbatoritul, poate ma intereseaza doar sa ma simt bine alaturi de prietenii mei si sa am un Craciun Fericit, poate…


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Exista un timp pentru incredere

“Poarta cea mai bine inchisa este aceea pe care o putem lasa deshisa”. Si aceasta poarta e sufletul nostru lasat prea putin deschis si mereu ascuns de ceilalti. Si oamenii nu fac acest lucru fara un motiv anume, de cele mai multe ori e vorba despre increderea pe care o pierd sau o castiga pentru ceilalti, in functie de ea si “poarta” e inchisa sau deschisa. Altii pun lacate mari si se inchid in ei pentru ca nimeni sa nu le rascoleasca nici cea mai mica parte a sufletului lor. Acestia sunt egoisti sau “au patit-o”.

Increderea in ceilalti se pierde o singura data, restul sunt incercari nesfarsite de a ne convinge ca altfel nu se poate, traim cu ceilalti si prin ceilalti, nu suntem singuri, si nu putem sa ne-ncredem doar in noi. De asemenea, neincrederea este denaturata, ea porneste din convingerea ca toti ne inseala sau ne vor raul, ori ce se intampla in mintea lor stiu doar ei, restul e transpus prin noi si prin expectantele noastre.

Increderea in noi este o componenta importanta a sufletului. Ea da toata vigoarea si forta personalitatii, fara ea nu se poate trai printre ceilalti. Avand incredere in noi, privim viata si pe ceilalti altfel. In schimb, daca in ceea ce ne priveste ne simtim slabi si frustrati, vom fugi de cei mai buni ca noi fara nici o confruntare. Dimpotriva, sunt si cei care se considera slabi si incapabili de-a lua o decizie si care sunt dependenti de sfaturile celorlalti. Ei se incred mortis in ceea ce le spun si considera acestia ca fiind bun pentru ei. E o falsa incredere trecatoare si disperanta care ii linisteste totusi si-i determina sa zica ca la urma urmelor, asa credeau si ei.

La un nivel general si raportandu-ne la populatie, increderea se manipuleaza sau se falsifica pentru atingerea unor scopuri. Oamenii au incredere in optiunile lor, ei sunt siguri ca au facut alegerea cea mai buna pentru o sjujba, pentru o scoala, pentru o conducere si tradarea acestor optiuni provoaca revolte, partial indreptatite, niciodata rezolvate, din ele se nasc frustrarile colective si lumea nu mai poate avea incredere decat in ea insasi. Eu nu zic ca e bine sa nu ai incredere in toata lumea, dar nici ca fiecare trebuie sa devina propriul lui conducator. Traim printre ceilalti, avem nevoie sa ne incredem unul in celalalt!


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Saptamanal de cuvinte proaspete, Nr. 83 / 17 decembrie 2000, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

M. P. - De Craciun

M. P.



De Craciun

Craciun printre teancuri de cursuri, intre examene, alaturi de “baieti de baieti” si “fete marfa”. Craciun sau “o vacanta, distractie, petarde beton, viata, misto...”.

Craciun sau brad cu globuri, cozonaci, lumina multa, colinde, frumos.

Craciun... tensiune, bucurie mistica, nasterea lui Mesia; inomenirea divinului pentru ca omul sa se indumnezeiasca. Craciun - inca o sansa.

Craciun... cu Iliescu presedinte, cu visuri vechi, cu globuri sparte, cu paduri de brazi taiate, cu colinde, cu lumina... Craciun intre romani.

Craciun (fireste) Fericit!!! ... si “totusi este trist pe lume”...

Alina Simion



Un bob de sare

Incerc. Incerc pentru ca n-am ce pierde. Poate doar timpul. O fi timpul pretios, dar pentru mine acum e ca si inexistent. Incerc ca acum sa-mi pot spune ca tot ce am incercat tot anul a avut un rost. Incerc sa caut rostul lucrurilor, al evenimentelor, intr-un fund de sac. N-am gasit nimic, nici macar peticul pe care l-am cusut asta iarna pe sac, sa nu pierd vreun rost adunat pe parcursul anului. Acum dupa ce sacul e gol si rupt, incerc sa privesc linistita fulgii de zapada acolo unde nimeni nu-i vede, pentru ca ei nici macar nu exista. Incerc sa adun cateva impresii de dinainte de Craciun, ca sa ma pot hrani cu ele in Ajun.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Parca triam prin fereastra deschisa,
Dincolo de ea, marea...
Dincolo de mare, cerul,
Dincolo de cer, soarele.
Prin fereastra inchisa
Mai vedeam soarele,
In fata ferestrei, era chipul tau.
Dincolo de tine, prapastie...

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine (IX)

Aici se poate face o pauza. Se poate prelungi senzatia de ireal: ceva ca o parte de inima care ofera stangaci un crampei de mangaiere. Aici poti sa-ti stergi lacrimile cu «Romania libera» sau cu «Evenimentul zilei», ca nu-ti mai trec limacsi cu dare obscure prin canalele inimii, iar paznicii santierelor iubirii au atipit in gheretele lor.

Poti fi obiectiv ca o caruta stricata in fundul ograzii: distant si nefolositor. Doar uneori mai stralucesti un pic in tine insuti. Cand Cel care iti sufleca arterele ca sa nu le mai patezi de atigerea cu realul e Domnul. «Ati spus ceva, domnule?» Sa-i mai zic? Uite, lumea, obiectele, fenomenele, conjucturile, sunt obiective. Noi le percepem si le ordonam si actionam conform propriilor noastre subiectivitati. Cine insa pune in functiune dupa o grila anume, cine inscrie intr-o ecuatie personala si unica, cine este stapan pe subiectivitatea noastra?

Sistemul de credinte. Pana si apa pe care o beau, trebuie sa cred ca nu e otravita, ca sa o beau si sa supravietuiesc. Am citit undeva despre asta, dar am inteles greu, doar vazand si facand. Adica degeaba am inteles, daca n-am aplicat. Inima nu mi s-a miscat, cum nu se misca o masina daca are de toate, dar nu-i pui motorul in functiune. Esti sau ai fost inginer, nu se poate sa nu pricepi.

Se uita la mine lung. Ma crede nebun? Continui: «Sunt ce cred.» Si asta am citit-o undeva. E adevarat, ne alegem credintele, dar cand incepem sa le experimentam ne aleg ele pe noi, ne indreapta incolo sau incoace. Zici ca esti crestin si te rogi «... precum in cer, asa si pe pamant...» De ce o faci? Nu fiindca cerul crestin e al lui Dumnezeu? Aici, realul e asuprit de dictatura «stapanitorului veacului acestuia»... si sufera. Da, domnule, sufera. Iar victimile vizate sunt sufletele oamenilor, al meu, al lui, al dumitale...

Oftez. Ar fi atatea de spus! «Serios, domnule?!» Devine ironic. Musca din mar cu aparenta pofta. Doar mainile ii tremura usor. Credeam ca numai mie... Da, Dumnezeu a creat un univers obiectiv.

De cate ori lovim pragurile de sus ale ierbii, suna verdele in aerul alb cat o nuditate si tace. N-ai timp nici sa-ti mesteci invataturile de rigoare. Dar la Dumnezeu toate sunt cu putinta.

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Intelepciunea de a alege…

Oamenii sunt atat de ciudati incat surprind, si ne surprindem prin alegerile noastre, prin deciziile noastre. De multe ori alegem fara a privi inainte, ci doar la momentul respectiv. Am invatat ca ceea ce ni se pare a fi un castig de moment va fi o pierdere in timp; si invers. Am vazut ca acest lucru este real si ar fi bine sa constientizam ca ceea ce alegem este util si va aduce roade in viitor sau nu. Nu de alta, dar sa nu traim cu impresia ca muncim ca furnicutele si de fapt noi sa irosim.

Exista o generatie ce nu vrea sa dispara, isi mentine ampenta peste alte generatii dornice sa faca… O generatie ce nu permite altei generatii a merge cu colindul… Straniu!

Exista o alta generatie ce nu stie decat a face… A face lucruri bune sau nu. O generatie ce cunoaste foarte bine arta spectacolului. Da roade, e drept imediat, insa se stinge tot asa de repede. O generatie “blestemata” in a face in zadar, fara a simti samanta cazand pe un teren fertil.

Si mai exista desigur o alta generatie ce vrea a face altfel. In anumite limite, rezonabile. Vrea a face calitativ, insa necesita efort si timp asa ca mai bine ne multumim cu dictonul “Carpe Diem”…

Se mai zice ca lumea asta, de fapt oamenii din bisericile evanghelice nu sunt suciti. Parca se intorc cand intr-o parte cand in alta. O lume nehotarata, fara un scop precis. Raman doar vorbele can de fapt ar trebui sa ramana dragostea…

Intelepciunea consta in a alege unde investim. Sa nu traim cu sentimentul inutilitatii, al desertaciunii. Ori cum putem sa ne dam seama, daca nu vazand roade? Marea durere ca uneori trebuie sa ai rabdarea de a astepta “40 de ani” sa vezi un rod. “40 de ani” de desert, de autodisciplinare. Un timp suficient pentru a invata a alege… cu intelpciune.

P.S. La multi ani! lui Daniel care a facut 20 de ani in 18 decembrie...



Din numerele viitoare: Sabina Dodan, Cristian Lucaci si Lena Grigoroscuta - articole de Craciun

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Note redactiei: Din cauza unor erori a providerilor de e-mail, hotmail.com si usa.net, nu s-a putut receptiona in conditii normale numarul 82 al SSJ. Cei care doresc acest numar pot trimite un mesaj la adresa redactiei… Va multumim!

Camelia Luncan: Draga redactie, multumesc pentru revista; o gasesc interesanta: imi place ca e directa, spune exact ce o doare, fara oprelisti. Apoi imi place ca majoritatea articolelor sunt scurte si nu ai timp sa te plictisesti. Ce as vrea sa "spun" si eu despre alegeri e un gand pe care ni l-a transmis Cristian Tabara ca sfat inainte de al doilea tur: "Viitorul presedinte ar trebui sa aduca unitate, nu dezbinare..." (asta printre altele ) Si cred ca ne-am prea lamurit de lucrul acesta. Faceti o treaba foarte faina.

Nota redactiei: Draga cititorule, SSJ “e al tau!”, e drept ca nu are sediul pe Pache Protopopescu, ci pe Sararie...

Emanuela (Brasov): Dragi prieteni, numele meu este Emanuela si lucrez la Brasov ca si consilier la un centru de criza a sarcinii nedorite. Am primit un numar al revistei dvs. de la o prietena si mi s-a parut foarte interesant. M-as bucura daca as putea sa ma abonez la aceasta revista! Va multumesc!

Nota redactiei: Emanuela, bine ai venit!

Epilog: Sunt unii care dinamiteaza tot pentru ca nu mai pot ei trai... Si ce sa alegi? Priveste pe zidurile umede ale acestui tunel: "mene mene techel upfarsin".

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
M. P.
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: