The Salt Street Journal nr. 90



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 90 / 18 februarie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Florin Betea, Lena Grigoroscuta, Teofil Stanciu si Ionatan Pirosca.

Cuprins: Editorial, Prima stire, Sarmanul Lazar, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Mori de vant desenate, Proza noastra cea de toate zilele..., Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Ionutz, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Un om cult e posesorul multor intrebari. Nu stiu daca sunt "un om cult", dar cu certitudine am o multime de intrebari. Ma intreb, de pilda, de ce maneta de comanda de pe submarinul nuclear american este atat de usor de actionat de mana unui civil? Sa mi se spuna daca aceasta dibace manevra sa petrece, una din doua:

a) sub stricta supraveghere,
b) sub un vapor japonez?

O alta intrebare urmeaza, cat de mult iubeste golful premierul nipon, daca atunci cand afla, sa zicem, despre o catastrofa navala in Pacific nu renunta la joc?

Avem harta genomului uman, dar nu stiu de ce se bucura unii ca mustele si ramele ne sunt genetic cel mai aproape? De ce nu ingerii sau pulberea? S-au cheltuit milioane de dolari ca sa-i spunem mustei: "cum mai stai cu sanatatea, vere..."? Cele circa treizeci de mii de gene sunt un prilej de uniformizare si impacare rasiala? N-ar fi rau, mai ales ca unii soferi de autobuz, palestinieni din Tel Aviv, "opresc" peste calatorii evrei si nu in statie. Sau poate se urmareste o netezire si o omogenizare a valorilor, astfel incat ADN-ul celui mai cunoscut terorist, Ben Laden sa nu fie prea diferite de cel al celui mai cunoscut informatician, Bill Gates.

Nu am terminat! Nu vi se pare curios ca Ambasada Romaniei din Uzbekistan a fost atacata de patru indivizi mascati si inarmati? Ma tot gandesc ce era de gasit si de pradat pe acolo, dar mai stii, pentru cei patru "viteji" uzbeci suntem o tara occidentala. Sau poate avem ambasada cea mai prost pazita? Cine si-ar fi putut inchipui ca poti fi plasat, ca roman, in occident si in orient in acelasi timp? Sau cine si-ar fi imaginat ca si nimicul trebuie pazit?


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Atentie, se inchid usile! Urmatoarea statie, numarul 100, peronul pe stanga...



Prima stire

. Cristea Priboi este personalitatea ce a starnit controverse in saptamana ce tocmai a trecut. Inainte de 1989 era ofiter de securitate, angajat in serviciul de informatii externe, astazi este parlamentar PDSR, si a fost numit in fruntea comisiei parlamentare de supraveghere si control a Serviciului de Informatii Externe. O fraza cu miez de literatura SF a fost rostita saptamana aceasta de premierul Adrian Nastase: "Cei ce vor proprietate agricola privata trebuie sa calatoreasca prin tunelul timpului pana in secolul 19, noi am intrat in secolul 21, asa ca propunem o forma moderna de asociere participativa a proprietarilor de teren". Care e noua forma si daca taranul roman o va accepta ramane de vazut. Urmeaza stirea care va conta poate la viitoarele alegeri: noul presedinte al PNL este Valeriu Stoica.
. Sambata, 17 februarie 2001, incepand cu ora 9, la Biserica Crestina dupa Evanghelie nr.1 din Iasi, a avut loc o intalnire a liderilor de tineret, adolescenti si copii din bisericile evanghelice din zona Moldovei. La intalnire a participat si fratele Eduard Berszan, consilier pe probleme de copii, adolescenti si tineri, la nivel national, in cadrul Cultului Crestin dupa Evanghelie. Tema intalnirii a fost responsabilitatea de a-i invata pe altii despre Dumnezeu. Dupa amiaza, aceeasi sala a gazduit o intalnire a tinerilor evanghelici din Iasi cu fratele Eduard; subiectul discutiilor a fost sfintenia lui Dumnezeu si necesitatea sfintirii vietii pentru a fi in slujba Lui.
. In data de 17 Februarie, pastorul Richard Wurmbrand, a plecat la Domnul dupa o lunga perioada de suferinta.

Florin Betea
(student la Facultatea de Teologie Ortodoxa, Oradea)

Sarmanul Lazar

Bat clopotele in biserica scaldata de razele de soare ale diminetii. Cantece de rugaciune se inalta spre Dumnezeu. Sunt glasurile celor care s-au adunat sa-L laude impreuna pe Creator. Parca raiul se coboara asupra celor care s-au trezit, poate in crucea noptii, ca sa aduca multumire pentru binecuvantarile primite. La portile bisericii stau cersetorii, pleava societatii, obiditii unui destin care nu le-a dat de ales.

Poate se prefac pentru a starni mila, dar printre ei nu va fi existand macar unul demn de crucea pe care si-o duce cu umilinta? Cu siguranta ca e si el printre ceilalti. Priveste-l! Tacut, umil, cu mana intinsa spre tine, cel care mergi sa-I multumesti lui Dumnezeu. Il vezi? Priveste-l cum sta cuminte in pronaosul bisericii, el poarta altarul lui Dumnezeu in suflet. Dar te uiti la el si vezi un mizer, un ratat fara nici o sansa, imaginea unei aratari desprinsa parca dintr-o alta lume. O lume pe care te incapatinezi sa n-o vezi pentru ca, daca ii recunosti existenta, poate ca ar trebui sa te incriminezi si pe tine pentru raul care exista si ar fi putut totusi sa nu fie asa. Si acum iti privesti atent propria imagine: cersetorul.

"Dispretuit si cel din urma dintre oameni. Om al durerii si cunoscator al suferintei, unul inaintea caruia sa-ti acoperi fata. Dispretuit si nebagat in seama." (Isaia 53:3) Doamne! Daca ti-ai aduce aminte de aceste cuvinte inainte de a trece pe langa cel amarat, poate te-ai fi indurat sa-ti bagi mana in buzunar si sa dai pomana.

Pomana pentru ca el sa-ti pomeneasca numele cand Dumnezeu il va intreba la Judecata de Apoi daca i-a facut cineva un bine pe Pamant. Dar tu fixezi atent din priviri Altarul ca nimic sa nu-ti distraga atentia de la el. Si totusi de la Altarul acela vine dragostea. Dragostea pe care tu nu reusesti s-o pricepi, dar care iradiaza din ochii ce te privesc cu umilinta. Cine o fi mai de plans: el, care poate nu mai apuca ziua de maine, sau tu, care mai adaugi un gol la infaptuirea dragostei?

S-a intamplat la Paris in biserica Sfantul Iacob. Un cersetor, un obisnuit al bisericii pe care toti il cunosteau: Paul. Un om care traia de pe o zi pe alta, avea probleme si cu alcoolul. Datorita cirozei fata lui capatase o culoare pamantie. Stigmatul mortii se vedea pe chipul lui. Credinciosii se asteptau ca in curand sa nu-l mai vada cu mana intinsa in pridvor. O femeie a bagat de seama ca in fiecare dimineata Paul intra in naos atunci cand nu era nimeni si se aseza in primul rand fata in fata cu tabernacolul (locul unde e Isus), stand in tacere aproape o ora. Intr-o zi, doamna nu a mai rezistat curiozitatii: "Rozar nu ai, carte de rugaciune nu ai, totusi ce faci aici in fiecare dimineata?" Raspunsul lui Paul a venit simplu: "De mult timp nu-mi mai aduc aminte rugaciunile invatate in copilarie, dar vin aici zi de zi si spun incet: "Isuse, sunt Paul, am venit sa Te vad!" Femeia a tinut minte. Inevitabilul s-a produs si Paul a ajuns in spital, bolnav in faza terminala. Doamna cu care vorbise decide sa-l viziteze (poate pentru ultima oara, isi spunea ea). Surpriza! A doua zi Paul era in holul bisericii, la "postul" sau, radiind de bucurie. Normal ca i se cere o explicatie. "In dimineata asta", zice Paul, "a venit la mine un tanar atat de frumos cum n-am mai vazut si mi-a spus: "Paul, sunt Isus! Am venit sa te vad".

Cati dintre cei obiditi si dispretuiti nu au vazut Fata lui Dumnezeu? Destui, dar tac pentru ca nimeni nu i-ar crede. Cum sa se arate Dumnezeu tocmai lor, care nu fac decat sa ne infurie cu prezenta lor? Pe cand noi stim liturghia pe de rost si o gramada de rugaciuni. Ne straduim sa fim prezenti intotdeauna la biserica la timp. Noua se cuvine sa ni se arate Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar "Cel Dispretuit" stie mai bine cui sa se arate. Cel nascut in iesle Isi gaseste placerea printre cei din mocirla, cei din urma care, cu ajutorul Lui, vor fi cei dintai, printre Lazari plini de bube oblojiti de... caini vagabonzi. Cainele care are mila si omul nepasator; ce ar mai fi de spus? Omul care ii judeca pe toti si e gata sa ridice pumnul in sus sa-L ia de guler si pe Cristos. Cand vei da masca religiei jos, ce mai ramane? Toata judecata Dumnezeu a dat-o lui Isus. Si in cersetor e chipul lui Dumnezeu. Daca nu-l vezi, smereste-te ca sa te apropii de Dumnezeu. Un Sfant Parinte a raspuns invatacelului care-l intrebase de ce are nevoie pentru a mosteni Raiul. De trei lucruri: smerenie, smerenie, smerenie. Inca o data pentru noi: smerenie.

(publicat cu permisiune)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Mihail Sebastian - Jocul de-a vacanta

Ni se propune intr-o zi un joc. Pentru inceput nu are importanta numele. Gata, am inchis ochii. Cum, trebuie sa-i deschid cat pot de tare? Simt deja vantul cum umple panzele corabiei noastre, vad un petec de tarm, sunt gata sa arunc ancora... acolo este portul copilariei noastre. Cum, tu ii spui acestui port, Civitavecchia? Eu ii spun pensiunea Weber. Asadar tu plutesti pe valuri line si calde... Da, simt parfumul de cafea, sunt in insulele Azore, dar hai sa nu glumim... Sa jucam neglumind, in jocul acesta vor intra doar cei cumsecade. Cei care nu vor trisa niciodata, cei ce se descalta intotdeauna in antreu, care isi spala vasele si nu stiu sa duca o floare in mana...

Eu simt parfumul de iubire si ma simt in insula primaverii. Nici eu nu vreau sa glumesc, dar nu imi spune ca sunt cumsecade, sunt un om... lenes. Nu te speria, nici nu stii ce inseamna lenea. Uite, seamana cu un invelis de amintiri ce trebuie descalcite. Eu, nu doar o singura data merg pe strazile amintirii, lovesc cu batul gardurile, clantane auzul si vibrand starneste praful sa-mi redea pasii mei de copil. Domnisoara, nu te-ai plictist de surasul acesta? Hai sa te invat... un alt suras. Jocul are mai multe nume, jocul de-a vacanta, jocul de-a uitarea, jocul de-a fericirea... Este loc in acest joc si de telefon? Aparatul as vrea sa functioneze. Apoi, radio-ul, "de astazi intr-o saptamana... se transmite seara, de la Slazburg, un concert de Mozart. Cel mai frumos. Ai sa vezi. Ai sa-l asculti. O sa-l ascultam impreuna. Eine Kleine Nachtmusic. Cine ti-a spus dumitale ca pentru a fi fericit e interzis sa fii sensibil?"

(mai jos fragment din jurnalul lui Mihail Sebastian, tiparit de editura HUMANITAS)

"Joi, 8 septembrie 1938 Dupa-masa ma duc pentru prima data la repetitie. Imi promit sa fiu calm, sa nu iau nimic in tragic si sa primesc lucrurile cum sunt. Ar fi ridicul sa dau proportii acestei istorii de teatru, care nu are haz decat daca o pot privi cu o relativa indiferenta...

Sambata, 10 septembrie 1938 Spre uluirea mea, repetitia de joi n-a fost catastrofala. Am iesit de acolo cu destul curaj. In linii mari, am avut impresia ca lucrurile se leaga. In detalii, raman un milion de lucruri de precizat si pus la punct...

Duminica, 18 septembrie 1938 Mare succes. Foarte mare succes. Zeci de ridicari de cortina, atmosfera calda, vibranta in sala. Eu am fost la cinematograf. Am vazut un film - si l-am vazut cu toata linistea, ca si cum n-ar fi fost nimic exceptional in seara asta. Am venit spre sfarsit, destul de la timp pentru a mai simti, vie, atmosfera de sarbatoare. Sunt desigur multumit, dar nu cred ca mi-am pierdut capul. Sunt inca destul de sceptic si mai ales foarte obosit. Prea obosit ca sa notez acuma tot ce ar fi de notat in legatura cu premiera. Poate maine."

va urma

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Arta neolitica

As vrea sa vorbesc despre anumite lucruri care se petreceau in aceasta perioada... Normale sau ciudate... interesante de stiut...

Ritualurile - Magico -Religioase (cultul mortilor). Se sacrificau animale, boii in special, dar pe linga acestia putem mentiona si cerbi, caprioare, pesti, pasari. Ce este interesant si trist e sacrificiul uman care se pare ca era o realitate in aceasta perioada. Aceste sacrificii umane au continuat pina tirziu in epocile istorice, in Egipt. S-au gasit urme din “aceasta dovada de barbaritate” si in Europa - intr-o localitate din Germania s-au gasit resturile a 38 de persoane care au fost aduse ca sacrificiu, in special femei si fete.

Cultul mortilor: In Orientul Apropiat, copii se ingropau normal, in schimb adultilor li se inmormintau craniile separat de corp. Cadavrele erau infasurate in piele sau tesatura si erau insotite de ofrande (oua, cereale, legume). Spre sfirsitul neoliticului, apar cimitirile - anumite gropi tencuite cu argila, unde cadavrele erau infasurate intr-un strat de argila si apoi supuse arderii...

...

“imi este frica de greseli... imi pare rau ca le fac... te insel, Doamne prin ele… mi se pare acum ca mi-am vindut ultimul rasarit de soare... Cum se pot vinde rasariturile... marea isi tese valurile peste trupul meu si eu ramin la fel de trista si... astept... e seara si mi se pare ca nu am dreptul sa ma joc cu bucuria trairii ce o simt... as vrea sa fie altfel de dragul tau, sa sorb apa marii si in locul ramas sa ma asez eu cu ochii deschisi catre tine si sa ma nasc acolo din nou... imi este frica... Cum se pot vinde rasariturile de soare? Pingarindu-le... si ce suntem noi?..."


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Se fac in ziua de astazi o multime de prelucrari, mix-uri, remix-uri si alte "minuni" cu piese clasice a caror valoare este incontestabila. Unora le plac o categorie de "remix-uri", altora alta categorie, si tot asa. Cate din ele sunt insa in concordanta cu mesajul initial al piesei, cu ceea ce a vrut autorul lor sa transmita? Desi parerea compozitorilor nu prea o putem afla (ar insemna intoarcerea in timp cu secole in urma), expresia romaneasca "a se rasuci in mormant" mie imi aduce un oarecare raspuns la aceasta intrebare.

Sunt poate vazut ca un tip inchis la nou, nereceptiv la schimbare... Sunt insa si remix-uri a caror auditie imi face placere, si, desi interpretate in maniera moderna, partitura este respectata, si nu se incearca transmiterea unui alt mesaj. Violonista Vanessa Mae spunea intr-un interviu: "Music is timeless!". Intrebata de ce canta piese si din repertoriul clasic, si din cel pop, a raspuns: "Fiecare stil muzical are valorile si non-valorile sale!" Dovada in acest sens (mai mult al non-valorilor) stau formatiile care apar ca ciupercile dupa ploaie, si care dispar tot la fel, versurile puerile, stupide si de neinteles uneori, muzica comerciala intr-un cuvant.

Prelucrarile dupa piese clasice (Toccata si fuga BWV 565, Anotimpurile de Vivaldi etc.) facute de Vanessa Mae si interpretate extraordinar, demonstreaza distinctia pe care, cu luciditate, interpreta o face intre valoare si non-valoare.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Egoismul astazi...

Intre viciile actuale ale existentei umane, alaturi de invidie si alaturi de alte cateva zeci, la fel de importante, egoismul pare cel care "consuma" cel mai mult viata omului. El devine egoist cu propria lui viata din care "roade" putin cate putin... Ma gandesc ca viata omului a devenit atat de firava din cauza "atrocitatilor" care-i macina sufletul. Dincolo de comportamentul real, individul traieste iluzia propriului destin si-si spune "sunt normal", "sunt ca ceilalti, dar nu sunt egoist".

Dulce iluzie... Dar parca ce-i mai rau? Sa fii egoist cu tine sau sa fii egoist cu ceilalti? Si oare ce-i mai grav? Altruismul e tot mai rar, iar dincolo de ceea ce avem, atat cat avem, nu vrem sa oferim si celorlalti. Ma gandesc la oamenii bogati si ma gandesc la cei saraci, nu au nimic in comun... sunt oameni, dar nu se poarta ca atare: cel sarac ajunge sa-si doreasca nu o mica parte din ceea ce are bogatul, ci totul; bogatul se gandeste ca nu poate sa-l ajute pentru ca nici el nu are indeajuns. Suntem oameni intre oameni dar ne purtam ca lupii.

Si parca ce-i mai important: sa aduni comori in cer sau pe pamant? In fiecare din noi se sedimenteaza trairi negative, nu zic ca nu avem nici o vina, sa nu dam vina pe societate, dar nu suntem nevinovati. Sa fii simplu, sa fii darnic, "sa hranesti din bucata ta de paine un om si-un caine", nu e imposibil... e firesc si-ar trebui s-o facem mai des. Suntem saraci material, abia ne descurcam dar ar trebui sa veghem sa nu saracim sufleteste, sa nu distrugem sentimente nobile care-ar vrea sa iasa la iveala, sa-i ajute pe ceilalti dar care sunt inhibate de latura pragmatica si realista a sufletului care nu da voie sentimentelor frumoase sa se manifeste. E o lupta cu ceilalti dar e in primul rand o lupta cu noi insine si rezultatul final este unul decisiv... e cheia spre cer!


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 90 / 18 februarie 2001, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Lena Grigoroscuta - Mori de vant desenate,
Teofil Stanciu - Proza noastra cea de toate zilele...

Lena Grigoroscuta



Mori de vant desenate

Am cunoscut o fetita silitoare si ambitioasa. In clasele primare avea medii maxime, cu o exceptie: la desen. Deseori, plansele ei erau criticate de catre invatatoare, iar notele - 8, maxim 9 - erau trecute in catalog inainte de a-i fi vazute desenele. Se stia deja ca desenele ei sunt cele mai nereusite, o considerau un antitalent.

Se parea ca totul era pierdut…

Intr-o zi insa, o idee prinse contur in mintea fetitei: va munci o zi, doua, trei numai pentru o plansa; va ilustra pe o singura foaie "Punguta cu doi bani": o baba si gaina ei… multe oua in burta babei… un mosneag si un cocos tantos, impunator… si multe, multe bogatii… Deja fetita se vedea in fata clasei admirata, apreciata, data ca exemplu, cu nota 10 in catalog, in sfarsit…

Zis si facut; dupa cateva zile de munca grea, aparuse in blocul de desen tot ceea ce fetita desenase vreodata mai bun. Cand a fost strigata la catalog, s-a indreptat repede spre catedra pentru a nu primi nota inainte de a-i fi vazut desenul.

Inima ii batea… Invatatoarea privi plansa, zambi, apoi spuse: "N-ai facut-o tu! Nu ti-e rusine?" Toate visele s-au naruit intr-o secunda, toate iluziile de a fi apreciata s-au topit in lacrimile ce-i curgeau pe obraji. A incercat sa explice, a incercat sa se apere, dar invatatoarea era de neclintit.

A plans mult si si-a intrebat acasa parintii: "De ce?" Nu spunea decat: "invatatoarea a fost rea cu mine"… Rautate… Peste 2-3 ani a numit-o nedreptate, iar cand a mai crescut a numit-o lupta cu morile de vant; a fost un ideal de neatins, a fost dorinta de a dovedi ca poate, a fost iluzia de a lua nota 10 si de a-si vedea plansa la panoul cu cele mai bune desene din scoala; dar s-au risipit toate…

Au trecut multi ani de atunci, dar ca ieri imi amintesc acele zile, iar vorbele invatatoarei nu le pot uita: "N-ai facut-o tu!". N-am inteles niciodata de ce nu m-a crezut, de ce nu mi-a oferit o sansa, de ce m-a acuzat, de ce m-a facut de ras, de ce m-a considerat infranta inainte de a intra in lupta…

Ce minunat insa ca intr-unul din acesti ani, in ciuda atator lupte cu morile de vant, am intrat in lupta cea buna a credintei, credinta care nu va da gres cat timp Dumnezeu ma sustine; nu sunt suficient de puternica pentru a iesi infranta, atat timp cat El este hotarat sa ma sustina!


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta, dar si in“Dosar SSJ nr. 01 - 'Care sunt morile noastre de vant? 'iluzii si deziluzii'”)

Teofil Stanciu



Proza noastra cea de toate zilele...

...da-ne-o noua astazi. La o parte. La stanga sau la dreapta. Sau de cealalta parte. Ca sa ne salte poezia in pantece. Cu dragostea la vedere sa pornim pe strada. Sa nu ne temem ca cineva ar putea sa ne-o ia vreodata. Tremurand (e uman sa tremuri, si e poezie sa recunosti) ca cineva ar putea folosi drujba sau toporul sau... moartea cand va da peste vulnerabilitatea ce i se intinde ispititoare in fata.

Proza e paine pe masa si salam in frigider. Poezia este efortul vocii care zice rugaciunea si fierbinteala din lacrima ascunsa partial de ochelari. Deschiderea unei flori in fata ochilor flamanzi de fructe "instant" (pana nu le trece - ochilor - dispozitia si vor sa incerce ciocolata cu frangerea de sine a altora). Pasii timizi ai indragostitilor care poarta lumile lor la o... aruncatura de bat una de alta. Un bat care loveste tinerele obraze ca o scumpa mangaiere esuata. Dar gestul CONTEAZA. Si nu, GESTUL conteaza. Numeri fluturi si nori si raze si... Nebunia care te cerne marunt si te imparte la saraci. Sa respiri pentru ultima data in lumea asta la usa catedralei cu legile puse la afisier, curata de nu te poate accepta sa-i calci pe marmura si sa se bucure doar un cersetor care va prelua portofelul tau. Nu si dorurile tale. Pentru iesirea din sifonierul de epoca sau dintre rafturile ergonomice pledez. Pentru savoarea cestii de cafea. Pentru coaja galbena a marului inainte sa ne excite papilele gustative. Pentru clipa de fisura in materialitate cand creierul isi cauta certitudinile. Pentru putina dragoste-n plus. Casnica.

Pentru inviere. Cu totul. Sa ramana giulgiul ca dovada.

(Dedicatie: celei (S) cu care vorbeam despre prozaic si spunea cum ca ar veni de la proza...)


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Alina Simion



Un bob de sare

Am incercat sa caut fundamentele lumii. Pana mai ieri nu stiam pe ce se bazeaza lumea actuala. Nici azi nu stiu daca am gasit, dar cred ca cel mai bine ar fi daca relatiile interumane si-ar gasi temelia cel putin intr-o prima instanta pe respect. Daca oamenii s-ar respecta pe ei insisi la adevaratul nivel, adevarata valoare, totul s-ar schimba. Nu zic ca ar fi o schimbare majora, dar totusi ceva s-ar modifica. Insa respectul de sine e un lucru rar, prea rar intalnit si n-ai cum sa-l ceri unor indivizi care nici macar nu stiu, nu pot sa-l defineasca. Doar daca stii sa-ti respecti propria constiinta si propriul trup ii poti intelege pe ceilalti ca si cum ar fi propia ta fiinta.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Pe jumatate de inima
am sapat numele tau.
Cealalta jumatate
am lasat-o intacta
am lasat-o deschisa
am lasat-o s-aleaga
numele potrivit, cel adevarat
care s-o inchida
pentru totdeauna,
atunci cand cealalta jumatate
se va vindeca...

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (I)

Copiez decorul cu sentimentele lui fragile ca si cum si-ar lua notite frunza, privindu-ne lung cand radem sau plangem, sau cand vorbim de iubire. Pasii mei urmeaza fiecare o alta imagine a Domnului. Unde ma vor duce ei si care imagine e mai aproape? "Cea care doare mai tare", imi zici, "da, aceea care nu te lasa niciodata sa dormi!" Atunci scriu. Copiez decorul. Il privesc uneori de departe. Nici nu e nevoie sa vina pana la mine, ca si curentul electric care se opreste in bec. Nu i se vad decat straiele, aerul, formele elementare ale mersului. Zvacneste, cu o aripa desprinsa deja din ghemul realului. Dar vreau cu orice pret. Nici nu e nevoie sa vina pana la mine. Seamana cu moartea unei lumi. Cine stie daca nu din cauza ei au murit dinozaurii, dintr-o data... Cine stie daca nu te naste din nou dintr-o data, ca de-aia e mantuire... Madularele mele au inceput un joc ciudat de-a durerea. Confirma in felul lor cat e de greu sa umpli cu lut contururile unei fantasme. Sa notezi totul, de la neinsemnatele mancarimi ale pielii la cancerul astrelor, la metastazele lunii... Sa notezi toata durerea libertatii, alergarea de unul singur printre iluzii pana la sosirea in portul pacii deziluziei, cand auzi "Mare, stai!" si incepi sa pricepi. De-ai intelege si tu... Esti cu un gand mai aproape de mine acum, si o stiu. In clipe ca asta te gandesti c-am sa mor. Ti s-au umezit ochii. Orhidee vinete iti otravesc din nou supa. Esti mult prea implicata, draga mea. N-au mai fost soti bolnavi? "Nu al meu..." Stiu, e greu. E greu si pentru mine, sa fiu departe de voi, sa numar treptele dintre salonul pestrit de atatea generatii de oameni bolnavi si crunta libertate de afara, dar fac efortul sa ma obisnuiesc. Sa supravietuiesc. De ce iti imaginezi o frunte incarcata de sudoare si vrei sa crezi ca-i fruntea mea, apoi plangi ca nu o poti sterge cu carpa umeda si racoroasa? Le vezi, sudorile acelea, curgand in chiuveta cand storci rufele, vrei sa crezi ca sunt idei de-ale mele si chiar devin. Raman agatate de degetele tale ingrijorate si nu-ti mai ingadui desclestarea lor. Va trebui sa te rogi mult. Va trebui sa te rogi. De nu o vei face, vei suferi cumplit, apoi o vei face...Incolo, nu te speria, nici o pana de curent nu te va obliga sa ma cauti zadarnic imprejur pipaind incoace si incolo, nu te mai teme ca nu ma vei gasi. Poate treptele... Ai grija la trepte. E ceva periculos acolo, nu le ignora. In fiecare din ele doarme un domn specialist in inferne care ar putea manca vreun madular din cele numite vitale, mie sau tie sau puilor.

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Zapada

…cade peste strazile orasului linistit!

Ninge peste oameni, peste case… ninge peste sufletele oamenilor posomoriti si tristi. Ne punem cat mai multe haine pe noi sa ne fie bine, sa nu simtim frigul ninsori ce cade linistit peste orasul pustiu…

Ne construim ziduri si acoperisuri si nu simtim ca afara ninge, sunt unii carora le este frig si care ar avea nevoie de cate o haina ce o strangem tot mai tare pe noi…

Zapada cade peste distante, peste timp, desi se spune ca distantele nu conteaza… Conteaza cand este vorba despre sentimente, despre vieti omenesti, despre sufletele triste.

Cand vom scapa de aceasta zapada ce continua sa cada peste orasul trist… dormim in orasul inzapezit si nu ne dam seama! Stam linistiti asteptand poate primavara, sau cine stie ce…


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: Articol semnat de Cristi Lucaci, Jurnal de calatorie scris de Danut Manastireanu.

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail

Curier&Posta redactiei:

Cristina Medrea: Va multumesc pentru ca nu uitati sa imi trimiteti acest editorial. Ma rog ca Dumnezeu sa va intareasca si sa va dea putere sa treceti peste orice incercare. God bless you! A voastra sora in Domnul , Cristina Medrea

Posta redactiei: Va multumim pentru mesajul trimis… Atata timp cat inca mai exista oameni ce se lupta cu morile de vant veti primi acest “editorial”, mai batut de vant, mai nins cate un pic…

Epilog: Dar de ce sa nu lupt cu morile de vant? Ca mi-e atat de lehamite cand nu o fac. Si atunci mai bine ma iau de o moara…

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
M. P. - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: