The Salt Street Journal nr. 91



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 91 / 25 Februarie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Manastireanu, Daniel Branzai si Ionatan Pirosca.

Cuprins: Editorial, Prima stire, Calatorie spre Soare-rasare, Raftul de carti, Cinquecento, Perspective psihologice, Richard Wurmbrand, Strainul, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Ionutz, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

"Ce se aude, mielule? Coasa-n iarba, domnule..."

Spui ca vrei o revolutie, ei bine afla, fiecare am vrea sa schimbam lumea. Cunosc doar cateva cuvinte care ar putea dinamita totul, ele suna asa, te iubesc, te iubesc... Nu-ti pierde cumpatul, hai sa le rostim. "Explozia" va devasta chiar si pe cei ce se cred "de neinlocuit".

Sunt naiv, observ bine scaunul construit dupa conturul sezutului lor. Se pare ca nu vor fi detronati, dar cine lupta pentru un scaun?

Imi imaginez uneori ca se poate trai si fara ei. Ma incurajez spunand: nu exista portofoliu etern, ci doar o gestiune trecatoare, cu o putere limitata. Orcat ar fi de lacomi nu pot mucegai cu privirea lor tot...

Spui ca vrei o revolutie, ei bine afla, fiecare am vrea sa schimbam lumea. Unii reusesc mai repede sa urce scarile, asa ca trebuie sa intelegi de ce acolo sus e foarte stramt. In piesajul ce le apartine in exclusivitate nu a mai fost loc si de alfabet, asa ca hai sa le strigam cateva litere, poate vor auzi: te iubesc! te iubesc! Nu-ti pierde cumpatul, nu e chiar in zadar. Stiu, ei vorbesc asa de tare incat nu se mai aude nimic. Lor nu le poti cere o linistita si tacuta modestie.

Sunt naiv, observ bine amvonul construit pentru sprijinirea "bratelor sfinte". E prea bine strans in suruburi, dar, la limita, il poti ocoli.

Eu pot respira uneori si fara ei. Ma incurajez zicand: bratele acestea vor iesi la pensie, pentru unii va fi o binecuvantare, iar pentru... "sacalii tineri" inceputul luptei.

Spui ca vrei o revolutie, ei bine, lupta aceasta nu trebuie sa fie inca una cu morile de vant. Grabeste-te sa aprinzi faclia, coasa care se aude-n iarba ne va secera pe toti!


(textul acesta se poate citi si in “Dosar SSJ nr. 02 – Holograf exclusi din UE'”)


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Toate au fost la timpul lor ceva exagerat...



Prima stire

Adevarul cel mai crud rostit in aceasta saptamana a fost: "95% dintre lucratorii politiei de frontiera din Romania sunt corupti". Autorul ei este inspectorul general al Politiei de Frontiera, general Aurel Neagu. Dupa rostirea frazei au fost destituiti din functii sefii a sase Inspectorate Judetene ale Politiei de Frontiera. Minciuna cea mai cruda rostita in aceasta saptamana a fost: "Andrei Plesu a colaborat cu fosta Securitate". Autorul ei este Gabriel Andreescu, publicist, membru al Crupului pentru Dialog Social. Dupa rostirea frazei, Gabriel Andreescu a fost exclus din GSD, el neputand dovedi cele afirmate

Danut Manastireanu



O calatorie spre Soare-rasare (I)

Pe drum spre India

Pe 19 martie 2000 am parasit Romania pentru prima mea calatorie spre rasarit, dincolo de granitele Europei. Destinatia finala era India, tara fascinanta care avea sa-l ademeneasca pe Mircea Eliade pe traiectoria istoriei religiilor.

Prima oprire a fost in Istanbul. Oricine este familiar cu istoria noastra, sau cu situatia noastra actuala, va intelege ca acesta este un loc destinat sa creeze sentimente amestecate in orice roman.

Prima impresie puternica pe care am trait-o a fost omniprezenta politiei. Mi-am amintit dintr-o data de zilele de odinioara din Romania, sub comunism, si mi-am dat seama cat de usor uitam. Desi sentimentul trait acolo era unul extrem de neplacut, i-am multumit lui Dumnezeu pentru aceasta amintire. Cred ca nu avem dreptul sa uitam, ca nu cumva istoria sa se repete.

Al doilea soc l-am avut atunci cand angajatii aeroportului mi-au luat pasaportul si biletele de avion pe scurta durata cat am stat acolo. Eram uluit. Oare ce credeau, ca am de gand sa emigrez in Turcia?!? Nu mi se mai intamplase asta niciodata, dar aveam sa retraiesc aceasta experienta pe drumul de intoarcere.

In final, m-am urcat in urmatorul avion. Era pentru prima data cand zburam cu o companie araba, Emirates: era un avion bun, mancarea era de calitate, si servirea excelenta. Spre surprinderea mea, echipajul avea doar o minoritate de origine araba. Restul erau coreeni, germani, francezi, olandezi, americani, amestecati de-a valma. M-am intrebat de ce si nu voi consemna raspunsul pe care mi l-am dat in sinea mea, de teama ca va fi ceva politic incorect. N-as vrea sa fiu suspectat de sentimente antiarabe.

Dupa patru ore de zbor, am ajuns in Dubai. Afara era intuneric, dar orasul si malul Golfului erau inundate in lumina. Se pare ca acolo nu exista nici un motiv pentru a economisi electricitatea. Regiunea golfului are deocamdata destul titei. Aeroportul parea sa fie foarte modern, dar era inca in constructie. Miscarea dintr-un loc in altul iti dadea destule batai de cap. Am observat din nou politia, chiar mai stresanta si mai omniprezenta decat in Istanbul.

(Exista oare grade de omniprezenta?). Decid sa arunc o privire in Duty Free Shopping Center. In Dubai este sezonul cumparaturilor. Poti sa achizitionezi orice doresti, de la mancare pana la reviste occidentale, de la filme arabe pana la electronice. Sunt oare preturi bune? Cum as putea afla? Sunt prea obosit sa socotesc. Decid sa astept pana la intoarcere.

In cele din urma ma urc intr-un nou avion, pentru alte patru ore de zbor pana la Colombo, in Sri Lanka. Desi am aterizat acolo dimineata, eram prea obosit ca sa ma uit pe hublou. Cand m-am trezit de-a binelea, mi-am dat seama ca eram doar la un pas departare de universul indian. Vedeam in ferestrele magazinelor din aeroport mici elefanti de fildes si, din loc in loc, imbracamintea portocalie a calugarilor budisti, umbland incoace si-n colo, in mijlocul italienilor, francezilor, si a unor oameni din variate natiuni asiatice. Si, inca o data, atotprezenta, politia.

Asteptarea zborului urmator a fost lunga - peste opt ore. Eram obosit si flamand. Am incercat sa citesc, dar nu ma puteam concentra nicicum. Asa incat am incercat sa dorm putin. M-am urcat apoi in urmatorul avion, unul destul de primitiv as spune, pentru ultimul zbor al calatoriei mele spre India. Spre norocul meu, calatoream de aceasta data la clasa business.

Am zburat destul de repede peste Oceanul Indian si am putut vedea imediat pamantul uscat al Indiei. Era inceputul sezonului cald, si temperatura, ni s-a spus, era deja de peste 30 de grade Celsius in timpul zilei.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Eduard Orasanu



Raftul de carti

Mihail Sebastian - Jocul de-a vacanta

Era pentru prima data cand portul - iubire nu isi blocase danele. Farul chema, palpaind, toate corabiile. Pescarusi veneau deasupra puntii pentru ca le aruncam bucatele de paine, tarmul se zarea ca o linie... In vremea aceia iti spuneam: Corina, cum numeri tu frunzele cazute... galbenul, intr-o zi, va acoperi privirile noastre... in intregime si definitiv.

Stiai ca noi, fiecare in portul lui, vom astepta toamna... si iarna... nu fara o mica speranta.

Vom astepta o corabie, un concert, o vacanta... o viata.

Pe puntea acelui vapor, te asteptam, marinarii ma priveau cu teama si admiratie, dar, eu cu sete priveam dupa nori...

Sa vorbim, nu, mai bine sa tacem, pe vaporul acesta doar valurile pot murmura cele mai adanci cuvinte. Pensiunea Weber...

Dar, mai bine sa vorbim, linistea te va face sa-ti auzi inima batand, iti vei lua pulsul, ori nici ramurile si nici vrabiile nu simt zvacnirea aceasta, inima ta. Te compari cu un copac plin de gesturi... cine ti-a alungat vrabiile? Departe de casa, doar noi, o vacanta... si toate micile tale gesturi le-ai pierdut?

Poate ca ar trebui sa incepem de aici, uite, sa-i dam domnului Bogoiu cravatele la loc, el crede ca umbla despuiat. Apoi sa rostim cu voce tare data zilei de astazi, de ce s-o mai ascundem? Vacanta aceasta s-a sfarsit.

"Tu esti primul om din viata mea care tace", "Din cate voci mici e facuta o mare tacere", ce cuvinte frumoase rosteai tu, Corina.

(mai jos fragment din jurnalul lui Mihail Sebastian, tiparit de editura HUMANITAS)

"Marti, 20 septembrie 1938: Am scris cinci carti si niciodata n-am avut sentimentul asta de a fi fost pus in legatura directa cu publicul, de a fi ajuns la el, de a-l fi preocupat, de a-l fi emotionat. A fost de ajuns insa sa am o premiera de teatru, pentru ca deodata sa se starneasca un intreg curent de curiozitate, de nerabdare, de simpatie. Primesc zeci de telefoane, zeci de mesaje, din locurile cele mai surprinzatoare, cele mai neasteptate.

Miercuri, 21 septembrie 1938: Reteta de aseara: 32.000! Se pare ca totul e neobisnuit. O sala frumoasa, neinghesuita, care asculta frumos. Aproape un public de concert. Aveam uneori impresia ca sunt la o sedinta de muzica de camera. Dar e timpul sa ma eliberz de teatru. E si cazul sa nu ma mai arat pe acolo. E in sfarsit timpul sa ma intorc la lucrurile mai serioase.

Sambata, 24 septembrie 1938: Din ceas in ceas poate izbucni razboiul".

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" (Pablo Picasso)

Arta neolitica

Cum era viata in neolitic? Sunt cunostinte de cultura generala... poate ar fi interesant de stiut.

Documentele arata ca in arta neolitica in unele cazuri femeia e cea care isi urma sotul in mormint... nu de buna voie si nesilita de nimeni cum "ar trebui" ci obligata... Femeia era considerata ca un bun al defunctului? Da...

In neolitic se formeaza adevarate sate ; casele erau diferite de la o perioada la alta sau de la un teritoriu la altul. La inceputul neoliticului locuintele din Europa Centrala erau sub forma de colibe ovale, unele circulare, bordeie usor ingropate in pamint; in Europa de nord locuintele aveau si pardoseala din nisip si scoarta de copac; in Orientul apropiat casele aveau in centru vatra de foc si piatra de macinat cereale... Cum traiau oare oamenii in acel timp? Ce aspiratii aveau... cit de adinci le erau trairile...? Cert este ca marii istorici afirma: "acei incepatori" nu erau motivati estetic... si uite, timpule la noi, ce bine motivati suntem si cit de limitati...

“Mi-a ramas gindul la un lucru ce l-am scris: "femeia e cea care isi urma sotul in mormint". Ma infioara aceasta afirmatie. Citi dintre noi ne-am urma persoana draga in mormint. Nici unul... poate. Din frica...? Si sa fim seriosi e frica mai adinca decit iubirea...? Sau pur si simplu nu se face.... In aceste rinduri nu ma refer cert la o ingropare de viu alturi de cel drag... ma gindesc mai degraba la o ingropare a eului nostru, atunci cind suntem vii amindoi. Ma roade pe suflet descoperirea realitatii unei iubiri adevarate... mi-e dor de prima clipa in care tu mi-ai strins mina in acea iarna si am vazut prabusirea unei stele, mina mea geme dupa acea atingere... nu va mai fi alta ca ea. Mi-e dor de o atingere viitoare... sa ma arunc in bratele tale si si tu sa desenezi atingeri prime..."


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Viata

E usor sa spui ca dincolo de noi nu e nimic, ca ne bucuram de viata cand de fapt n-o pretuim, ca suntem asemeni primilor oameni cand de fapt suntem poate ultimii... Si parca ce e viata?

Dincolo de real, acolo unde incepe imaginarul, ma intreb ce sunt, ma intreb de unde am venit, ma chinui sa aflu unde trebuie sa ajung - si viata trece - si fiecare minut ma costa o intrebare, un raspuns pierdut sau niciodata aflat.

Exista ceea ce stim si exista ceea ce ne imaginam. Suntem oameni voiosi, suntem oameni tacuti si suntem oameni inchisi, la fel cum moartea inchide viata si pune stapanire pe suferinta, trecand dincolo de firesc.

Viata incepe odata cu noi dar continua chiar daca noi nu mai suntem. Viata nu are granite, ea le stabileste. Fiecare din noi priveste viata in mod diferit de aici si faptul ca vietile noastre sunt atat de diferite ca fiecare traieste o alta viata cand de fapt vietile noastre formeaza una singura.

Suntem secunde de viata, suntem franturi de imagini desprinse din basme, acolo unde timpul si viata nu se pot masura, suntem povesti fara sfarsit dar cu un inceput prestabilit.

Cautam singura cale existenta spre dezlegarea misterelor vietii, acolo de fapt devenim si mai nedumeriti, blestemand sau iubind viata.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 91 / 25 Februarie 2001, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Daniel Branzai - Richard Wurmbrand
Mircea Paduraru - Albert Camus - Strainul

Daniel Branzai



Richard Wurmbrand

Ce l-a facut pe omul acesta asa de "special"?

La serviciul de inmormantare din Sky Rose Chapel, Whittier, California, eu am avut misiunea sa duc o coroana de flori din partea Colegiului Richard Wurmbrand din Iasi, Romania. Fara sa vreau, mi-am amintit de vorbele cu care primise fratele Richard vestea ca numele lui fusese ales pe firma unei institutii de invatamant: "Dar de ce nu mi-au cerut mai intai carnetul meu de note. Daca mi-ar fi vazut notele, poate ca nu m-ar fi ales ca simbol pentru setea lor de invatatura ..."

La urma urmei, de ce Richard Wurmbrand? Ce l-a facut pe acest om sa fie un model pentru o generatie intreaga? Ce calitati i-au inlesnit o influenta atat de covarsitoare asupra tuturor celor ce l-au intalnit?Am sa aleg trei raspunsuri la aceste intrebari, trei trasaturi specifice care l-au facut un om de exceptie, o personalitate tulburator de puternica, o figura de mit si de fascinatie.

In primul rand, Wurmbrand a avut: "o aureola de fanatism". Este vorba de un nimb care i-a insotit pe toti oamenii mari ai istoriei. Richard Wurmbrand a fost un om stapanit de o ideie profunda si devoratoare. Mediocritatea este izvorata adesea din preocuparea oamenilor de a realiza prea multe lucruri deodata, de a alerga dupa prea multe idealuri, de a se risipi subtire, cheltuindu-se in slujirea prea multor stapani. Richard Wurmbrand L-a servit pe Dumnezeu, numai pe Dumnezeu si intotdeauna doar pe Dumnezeu. Asta l-a ajutat sa-si concentreze toate resursele pentru implinirea voiei lui Dumnezeu in viata lui personala. O asemenea preocupare, un asemenea devotament, o asemenea fixatie a aparut celor din jur ca o obsesie. Omul acesta a fost un fanatic al lui Dumnezeu. Starea lui de normalitate a fost nebunia pentru Dumnezeu.

Daca un asemenea diagnostic exista, si cu siguranta ca Richard Wurmbrand l-a ilustrat in mod incontestabil, atunci majoritatea crestinilor sunt prin comparatie bolnavi de prea multa indiferenta fata de Dumnezeu, de o prea mare preocupare ca sa nu apara drept fanatici in ochii oamenilor din jur.

(va urma)


(textul acesta se poate citi si in “Daniel Branzei – Wurmbrand ‘ce l-a facut pe omul acesta asa de ‘special’")

Mircea Paduraru



Albert Camus

Strainul

Este romanul unui om singur, strain si, mai ales, indiferent. Existenta capata in gandirea acestui anti-erou, culoarea a ceva monoton, artificial, plictisitor si previzibil. Totul e lipsit de sens, de rost, de continut.

Respingand crestinismul, strain al conceptului de pacat, anti-eroul nostru este vinovat fara sentimentul de vinovatie. Parerea de rau, vina, iubirea, afectivitatea, bucuria, sunt lucruri inexistente in acest univers. Personajul nu traieste si nu moare. El doar exista. Inconjurat de un batran nebun care isi plange cainele (batran, hidos si bolnav) mai mult decat sotia, de un betiv care se pricepe la batai si la facut carnati, si de o tanara frumoasa care-l iubeste, fara sa vrea sa fie iubita, actele anti-eroului de traire oscileaza intre doua fapte instinctuale: reproducerea si nutritia. Evenimente si oameni, oportunitati si pareri trec neobservate pe langa. Nimic nu-l atinge.

Suspendat intre moarte si nunta, inghetat, in plan spiritual si dogorit de soare, in plan fizic, personajul comite o crima, care-l arunca in inchisoare, loc al caintei, al revelatiei si-al certitudinii. Insa nici inchisoarea nu-l misca, ci doar ii intareste o certitudine de care este mai sigur decat toata lumea: traieste, dar urmeaza sa moara executat.

Un om, o drama, caldura inabusitoare, dorinta si sinceritate maxima. Om si neom, superficial si profund... strain.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Alina Simion



Un bob de sare

Cu toti suntem iluzii. Am vrea sa ramanem pentru totdeauna ceea ce suntem, dar mi se pare un lucru imposibil. Se stie prea bine ca fiecare isi cauta jumatatea. In primul rand pentru a o gasi trebuie sa stii cate ceva despre ea si cum tu esti autorul propriilor iluzii incepi sa-ti fauresti o jumatate iluzorie, de obicei placuta. In momentul in care un individ s-ar putea incadra in matrita ta atunci esti fericit: iluzia devine realitate.

Presupun ca aceasta realitate este doar a ta si nu o realitate comuna, o realitate a tuturor. Si pentru un scurt timp, care uneori se prelungeste, te odihneste, nu mai alergi dupa iluzii.

In schimb trecutul ti-a dovedit-o de atatea ori ca realitatea este de obicei monotona, iar iluzia ta, devenita candva realitatea care te-a bucurat atat, este acum rutina.

Apoi dupa ce ai cugetat indelung ti-ai dat seama ca singura ta scapare este sa devii tu o iluzie pentru cei din jur. Ai vrea sa te poti afirma ca cea mai reusita iluzie a vremii, dar realitatea nu-ti permite pentru ca obiceiurile te tradeaza.

Macar atat sa inveti si tu din prezentul care in curand va deveni trecut iar tu din iluzie vei fi iar rutina.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Trebuia sa spun "nu" trecutului,
Sa-mi neg visele,
Sa-mi urasc dorintele,
Sa-mi astept prezentul
Ca o zi de primavara
Cu soarele luminandu-mi fata,
Cu petale din lacrimi,
Cu sufletul deschis ca o poarta
Spre singura dorinta neimplinita (tu).
Trecutul a inceput cu ziua de ieri.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (II)

Asa trebuie sa fie, nu? Trebuie sa scriu toate acestea, fiindca altfel casca ochii la mine, fiindca singura sangera-n gol. Si, mai ales, fiindca nu reusesc sa ma vada destul de clar. Isi zgarie ochii de colturile mele taioase, fara sa mai poata rosti ceva, cat de cat... O salamandra, un chiup, o orhidee... Zadarnic ma zbat sa le strig: nu vedeti Intrerupatorul?

Acolo, deasupra de tot, de gol, de zgarieturi, de voi insiva, nu vedeti Intrerupatorul?

Voi reveni. Nu e timp pentru plans, nu e timp de ras, nu e timp nici pentru timp. Ceva s-a limpezit deodata, in baierile umbletului s-a spart o ajungere. O clintire de oxigen in aerul care imprejmuieste casa unde ne-am sadit una langa alta inimile, ne-a invatat sa respiram altfel: cu mai multa rabdare, gandind... Cu fata la gand...

Vom iesi din noi, vom iesi sa mergem in parc, nu e asa? Sa vedem aleile cum vibreaza. Cum tremura, inconjurandu-ne, culorile. Mana lui Dumnezeu incalzind lucrurile, invatandu-le sa fie lucruri. Atingand lumina pe rand, aproape de ochii nostri. Poate ca vom intelege, vei vedea... Vei vedea altfel, este adevarat. Cum vede piatra: neclintindu-se, celelalte toate luptand sa fie, sprijinindu-se una de alta, lumi de fulgere si de pulbere, in jurul carnii cuprinsa de puls. Vezi?

Aleile se duc singure sa le taie padurea. Oamenii spun ca acolo se termina parcul, ca numai pana acolo se poate ajunge, ca numai pana acolo poate ajunge sageata cand se trage cu arcul verdelui aceluia inchegat pe forma platanilor... Ici-colo sclipeste cate o barca de cernoziom peste care trec norisorii unor banci cu indragostiti. Iei copiii de mana si ma cauti cu privirea. Ai vrea ceva ce se ascunde in claia unei alte realitati. Sau ai vrea ceva care ne ascunde? Ai vrea sa plangi. Ce sa-ti spun? De aici din poem se vad toate ca-n palma. Ca-n palma intinsa in care noi toti aruncam iutile, dureroasele piroane ale urilor noastre. Apoi plutim, draga mea, plutim, nici macar nu pricepem, deasupra de tot, deasupra grijilor, crenerurilor, cernoziomului, aleilor.

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Aceeasi zapada

Distantele devin tot mai mari, iar zapada continua sa cad peste orasul linistit si mohorat. Batatorim aceleasi drumuri zi de zi, sperand ca o data si o data sa dispara stratul de zapada. Dar poate ca aceste drumuri batatorite ne vor ajuta candva sa ne regasim drumul spre casa… sau poate vom fi ca Hensel si Grettel, ratacind drumul, din cauza soarelui…

Batatorim aeleasi drumuri zi de zi si uitam ca sub zapada sunt inca ghiocei ce vor sa infloreasca… Ii strivim sub greutatea pasilor nostri, sub greutatea orgoliului nostru. Si cat de gingasi sunt ei, si cat de imprevizibili suntem noi.

Asteptam poate sa vina primavara, sa topeasca zapada, iar distantele sa devina iar cele obisnuite… dar oare am uitat ca sub aceasta zapada se afla noroi, multa mizerie… si odata aparute ne vom fi dorit iar sa ninga, sa acopere totul cu desavarsire. Zapada cade linistit peste un oras din ce in ce mai trist, peste oameni angoasati, peste oameni preocupati de propria persoana. Ori uitam ca eficienta si sensibilitatea vor invinge nepasarea, si indiferenta…


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: articol semnat de Lena Grigoroscuta

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Posta redactiei pentru "Cuget Curat": Nu se pune problema lipsei de curaj in publicarea mesajului primit de la tine, dar atata timp cat nu iti prezinti reala identitate si nu iti asumi responsabilitatea celor scrise nu o vom face.

Epilog: „Cine ti-a spus dumitale ca pentru a fi fericit e interzis sa fii sensibil?”

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: