The Salt Street Journal nr. 92



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 92 / 4 Martie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Lena Grigoroscuta, Danut Manastireanu, Daniel Branzai, Marius Cruceru, Cristian Lucaci, Teofil Stanciu si Ionatan Pirosca.

Cuprins: Inceput de primavara, Prima stire, Calatorie spre Soare-rasare, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Richard Wurmbrand, Cum da Dumnezeu intrebuintari mai folositoare sangelui balcanic..., Pauza intre versiuni, In Rai cu cartieru', Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Lena Grigoroscuta



Inceput de primavara

Daca mi-ar cere cineva sa aleg un simbol pentru prima zi de primavara, mi-ar trebui suficient timp pentru a gasi ceva luminos, proaspat, gingas si frumos. Cred ca, in final, as alege o floare; nimic nu mi se pare mai gingas ca o floare, nimic nu da o impresie mai mare de frumusete ca o floare, nimic nu e mai proaspat ca parfumul unei flori, nimic nu-mi lumineaza si emotioneaza sufletul ca o floare. Si astfel, m-as multumi cu solutia numita floare la ecuatia data a simbolului inceputului de primavara.

Insa ceva imi spune ca solutia nu e cea banala. Imediat imi vine in minte zambetul unui copil si ma gandesc: nu cumva este mai gingas decat o floare? Dar oare o intrece in frumusete? Si parca ma emotioneaza mai mult un zambet de copil: e inocent, e suav, e placut, proaspat si luminos. Si totusi… mi se cere o singura solutie. O aflu, greu, dar sigur: zambetul unui copil cand iti ofera o floare.

La inceput de primavara, un copil mi-a oferit o floare si mi-a zambit. Atata bucurie ca a venit primavara avea in priviri, atat entuziasm, atata emotie, gingasie si puritate, ca m-a facut sa uit de dezamagirea provocata de tristetea "oamenilor mari", nepasatori la venirea primaverii. Cautasem o zi intreaga o persoana care sa-mi impartaseasca bucuria sosirii primaverii si am aflat-o intr-un copil care mi-a oferit o floare…


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor!



Prima stire

Stirea care a adus un zambet si o lacrima in ochi este urmatoarea: "Premierul Adrian Nastase a "infiat" un caine comunitar, cu speranta ca se va integra printre ceilalti patru caini de rasa, propietate personala...". Un zambet mult mai larg a adus stirea ca banca numita CEC este buna de plata in cazul pagubitilor de la FNI. Dar cel mai larg zambet a fost pe chipul presedintelui Ion Iliescu, cu ocazia zilei sale de nastere...

Danut Manastireanu



O calatorie spre Soare-rasare (II)

India

Dupa aproape 24 de ore de calatorie am aterizat in sfarsit in Madras, astazi numit Chennai, o mare metropola din sud-estul Indiei, avand peste sapte milioane de locuitori. Am aflat mai tarziu ca schimbarea toponimelor este parte componenta a impulsului nationalist care urmareste sa puna distanta intre India de astazi si trecutul ei colonialist. M-am apropiat destul de temator de politia de frontiera. Mi s-a spus, am fost rugat chiar, sa nu mentionez World Vision India in interviul care avea sa urmeze. Motivul era atitudinea refractara a noului regim hindus din India fata de orice avea cea mai mica apropiere de misionarismul crestin. Cum puteam sa explic motivul prezentei mele acolo, fara sa ridic suspiciuni autoritatilor hinduse? Poate ca tocmai aceasta teama ma facuse sa observ atat de acut prezenta politiei in tot cursul acestui drum. Mi-am amintit iarasi de zilele de odinioara, din timpul regimului comunist, cand misionarii occidentali treceau granita in Romania, sperand ca politistii de la frontiera sa nu afle motivul vizitei lor. Dupa 1989 cativa dintre ei si-a dat seama, spre surprinderea lor, ca de fapt unii dintre securistii de la frontiera stiau de fapt de ce veneau, si totusi ii lasau sa intre, pentru motive pe care si acum le ignoram. Poate ca voiau sa afle mai intai care le erau contactele in tara. Oare stia politistul meu indian de ce ma aflu acolo? Ignor raspunsul, dar ii multumesc lui Dumnezeu ca nu mi-a pus intrebari si ca am primit imediat stampila necesara. Am trecut! Slava Domnului!

Aeroportul arata murdar si dezorganizat. Nu erau multe indicatoare. Erai lasat sa-ti gasesti singur drumul spre iesire. Mi-am dat seama ca cu cit mergi mai mult spre rasarit, chiar daca aeroporturile par a fi bine dotate, uneori chiar la standarde occidentale, cum era cazul in Istanbul si Dubai, deprinderile organizatorice lipsesc cu desavarsire. In Istanbul de exemplu, desi aeroportul este intesat de buticuri cu aspect occidental, locul unde se pot odihni pasagerii inainte de a patrunde in spatiile bine utilate de la portile de zbor este dotat cu simple banci de lemn, ingrozitor de incomode, la fel ca in parcurile noastre publice. Banii, cand exista, pot cumpara lucruri, dar nu pot schimba mentalitatea oamenilor. Am inteles inca o data ca singura sansa pentru tara noastra este educatia si reconectarea la valorile crestine care au creat civilizatia occidentala. Investitiile straine, bunastarea si know-how-ul, desi importante, nu pot schimba oamenii. Si fara o mentalitate noua, Romania nu va avea nici un viitor.

La iesire ma astepta un coleg indian. Vorbea o engleza aproximativa, asa incat conversatia noastra a fost redusa la un minim necesar. Masina cu care calatoream era primitiva si, evident, lipsita de aer conditionat. Caldura era absolut inabusitoare. Ma intrebam cum rezista oamenii intr-un asemenea climat. Este adevarat ca aeroportul era murdar si destul de modest, aproape ca aeroportul din Bucuresti de pe vremuri, dar la o departare de doar cinci minute de aeroport, am ramas consternat vazand cea mai dezgustatoare imagine a mizeriei si saraciei pe care si-o poate inchipui cineva. Erau imprastiate aiurea, uneori izolate, alteori in grupuri, mici colibe, de circa trei pe patru metri, acoperite cu paie, fara usi, fara ferestre si fara mobilier. Mi s-a spus mai tarziu ca in cele mai multe colibe se gaseste doar cate un pat, si ca majoritatea locatarilor, uneori cate zece intr-o singura coliba, dorm pe podele murdare (a se citi pamant batatorit) sau in cel mai fericit caz pe pe saltele din paie.

Am aflat mai apoi ca cei din colibe nu erau totusi cei mai nenorociti dintre indieni. In fata acestor adaposturi execrabile am vazut oameni, tineri si batrani, sezand direct pe trotuar. Multi dintre ei locuiau acolo pe asfalt, purtandu-si toata "averea" intr-un sac de plastic. Din loc in loc vedeam oameni batrani, numai piele si os, sezand jos, cu barbi lungi, cersind si meditand. Nu m-am putut abtine sa ma intreb: ce fel de tara o fi asta?

Nu mi-am revenit bine din acest soc, cand am vazut cladirea frumoasa a unui hotel de cinci stele si o zona rezidentiala cu case particulare luxoase si impunatoare. Zece metri mai departe insa, in plin centrul orasului, am putut vedea iarasi acele colibe oribile si povara ingrozitoare a saraciei. De data aceasta contrastul era mult mai hidos. N-am inteles cum este posibil ca autoritatile indiene sa permita acest lucru. Eram obosit si confuz. Am sosit imediat la hotelul numit, oarecum ironic, "Briza". Era ora patru dupa amiaza. Am fost cazat, am facut un dus (baia arata la fel de elementar ca in hotelurile romanesti), apoi literalmente m-am aruncat in pat. Eram sfarsit. Am dormit ca un copil pana a doua zi, cand trebuia sa inceapa conferinta la care fusesem invitat. Nu voi intra in detalii. Cu foarte putine exceptii ar fi fost la fel oriunde altundeva in lume. Sa va relatez totusi un fapt mai putin obisnuit. Cand am intrat in sala de conferinte, acolo nu se afla nimeni. M-am gandit atunci ca indienii au aceeasi abordare relaxata fata de punctualitate, ca si noi romanii. Ma inselam insa. Nu in sensul ca indienii erau mai punctuali decat noi, ci in explicatia nedumeririi mele. Urcand in holul hotelului si privind ceasul de acolo am realizat ca India, o tara cat un continent, era de fapt la o ora si jumatate diferenta fata de ora zonei precedente (si nu la o ora ca in orice alt loc din lume), asa incat sa poata avea aceeasi ora pentru intreaga tara. Nu colegii mei intarziasera la intalnire, ci eu eram cel ce venisem prea devreme. Cum aveam eu sa stiu asa ceva?

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Mircea Paduraru



Raftul de carti

Antoine François Prévost - Manon Lescaut

Este romanul unei dureroase povesti de dragoste ai carei protagonisti sunt cavalerul Des Grieux, un tanar cult, educat si sensibil si Manon Lescaut, o tanara a carei frumusete “ar scoate din minti si pe cel mai stoic dintre filosofi”. Desi se iubesc cu pasiune sunt nefericiti. Desi raman impreuna pana la sfarsit sunt incompatibili.

Iubirea nu inseamna fericire.

Este un roman al luptei dintre pasiune si vointa, dintre ratiune si dorinta. Intotdeauna pasiunea anihileaza ratiunea.

Cavalerul Des Grieux, pe masura ce trece prin scoala iubirii devine, din student eminent la Sorbona, falsificator si criminal. Pentru iubire face ORICE. Ignorand sfaturi si prieteni, legi si principii, Grieux ajunge sa numeasca crestinismul “o fantoma a fericirii”, in locul ei, el preferand iubirea si placerea, care este mai mult “pleasure in pain”.

Des Grieux, desi iubeste cu adevarat, este inselat in repetate randuri. De ce? Raspunsul se pare ca-l stie: “pe mine, care nu am ce sa ofer, in fara de iubire si statornicie, femeile ma dispretuiesc in saracia mea, isi fac jucariile din naivitatea mea”. Totusi, dupa ce iubita ii moare, Grieux doreste cu inversunare sa moara. Uraste viata. Dupa o viata traita intr-o iubire care nu aduce niciodata fericirea, vietuirea sub soare in singuratatea amintirilor, e un nonsens.

Salvarea vine din intelepciunea acumulata la Sorbona si de la un prieten, Tiberge, un model de prieten, care il sprijina si il ajuta mereu, fara sa fie de acord cu el.

O nefericire, o iubire trista, o cariera stralucita ratata, crime, inselatorii, bucurii de cinci clipe… si un prieten… si toate astea numai din iubire…


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Civilizatia si Cultura Indiana

Se poate spune ca este una din cele mai fascinante civilizatii, unde mitul se impleteste salbatic de misterios cu o realitate care se dovedeste a fi, poate in final, tot un univers magic... India... nu mai este doar un loc... este un sens... acolo poate se intilnesc dupa ce timpul trage sa doarma, toate misterele lumii... Religia este punctul de plecare al acestei civilizatii si nu pot vorbi despre arta daca nu vorbesc de religie... De ce? Opera de arta traieste prin simbolurile religioase. Aici este tara vedelor, a preotilor brahmani si "aici se atinge starea de Nirvana"... Cine nu a auzit de Rig Veda (prima culegere de imnuri despre viata celor mai vechi locuitori ai Indiei) sau de Budha? Budismul "a prins" datorita caracterului sau popular (“nu prin nastere devine cineva brahman ci prin fapte”) si datorita faptului ca se cultiva conceptul de autoincredere (“Sa invatam sa fim propriile noastre calauze”). Totul suprinde la aceasta civilizatie... pentru un indian, prima indatorire morala - binenteles aceasta se situeaza dupa indatorirea religoasa -, era sa aiba copii. Nasterea era privita ca un moment de pingarire, impur. Baietii erau primiti in lume cu bucurie, fetele erau un semn de nenorocire, mai ales pentru familiile sarace. Casatoria era privita cu mare importanta, adulterul era foarte rar, iar poligamia era permisa...

...

“Privesc cum timpul e mai inuman ca niciodata si cum iarna aceasta a uitat sa ninga serios. As fi dorit sa ninga de dragul tau, caci stiu cum iubesti zapada... Nu a fost... poate la anul voi dori mai mult de dragul tau... Ce pot face eu sa-ti pot darui adincurile marii, acolo unde apa nu fost niciodata atinsa... sa inventez licurici care sa-ti lumineze drumul... Privesc cum iarna asta a uitat sa ninga serios... dar ti-am carat zapezi din alte locuri pentru ca ochii tai sa se bucure si am mintit zapada ca si la noi e iarna...”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Francisco Tarrega - Recuerdo de la Alhambra

Piesa Amintire de la Alhambra are forma unui studiu in tremolo (procedeu prin care se canta la chitara ca si la mandolina, prin "tremur" pe o coarda, celelalte coarde avand rol in acompaniament). Prima parte a piesei este in tonalitate minora, a doua in tonalitate majora, inlaturand parca durerea din prima parte, dar, simetric, piesa se incheie in aceeasi tonalitate minora cu care a inceput.

Este transmisa multa tristete, dar si nostalgie dupa clipe speciale traite in Alhambra, cicatrici sentimentale, dar si amintiri frumoase ce vor ramane intotdeauna in memorie.

Amintire de la Alhambra… amintire de la Iasi… de la Bucium… de la Vatra Dornei… de la Baile-Felix… cine stie? Au fost momente frumoase, relatii construite pe colegialitate, incredere, prietenie, altruism… sfaturi date si ascultate, trairi si sentimente impartasite… au fost, mai sunt, sunt amintiri, vin noi sperante, lucrurile se schimba, viata merge inainte, nu-i nimic, asta e!


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Viata interioara

Un om e ca o moneda: exteriorul e ceea ce lasa sa se vada, e partea care se nimereste sa cada cel mai des atunci cand rotesti moneda, cealalta parte e partea interzisa, e sufletul plin de tacere, de zbucium, de frica sau pace.

Majoritatea oamenilor traiesc o echivalenta intre ceea ce sunt, fizic vorbind si ceea ce simt. Printre acestia, sunt cei carora le poti citi sufletul, le poti intui trairile, angoasele si emotiile, dar mai sunt si cei cu sufletul ermetic, pastrat doar pentru ei sau poate pentru Dumnezeu... Si oare ce conteaza mai mult daca nu acest interior, acest "sediu" al intregii noastre existente acolo unde sunt ascunse cele mai trainice trairi, acolo unde nu lasam pe nimeni sa patrunda si ne simtim tradati daca suntem descoperiti prea mult.

Ca oameni, nu suntem nimic daca nu descoperim in noi fiecare "portita" a sufletului, daca nu investigam fiecare particica din aceasta comoara mostenita fata de care avem datoria sa-i descoperim limitele, sa-i determinam capacitatea.

Ce se ascunde aici poate fi cheia spre deslusirea tuturor misterelor lasate parca pentru a fi descoperite, pentru a descoperi insusi sensul vietii. Fiecare om aduce cu el o comoara si ingroapa o avere...

Nota redactiei: Uram toate gandurile frumoase Sabinei, cu ocazia zilei de nastere, si pentru ca este o mare simpatizanta a taberelor de la Bradatel publicam urmatoarele:

"Dragi prieteni, dorim sa va anuntam ca anul acesta Tabara Internationala a Tineretului Baptist de la Bradatel se va desfasura in perioada 29 iulie - 4 august. Prin mila Domnului anul acesta vom avea a 5-a editie a taberei. Pentru cei care nu ati auzit despre aceasta tabara, dorim sa va informam ca de 5 ani in prima saptamana a lunii august ne intalnim la Bradatel tineri baptisti romani din tara si din diaspora (Ungaria, Moldova, Ucraina, Yugoslavia, Germania, Austria, Olanda, Italia, Australia, Canada, SUA) Varsta participantilor este de minim 16 ani iar costul este 6$/zi pentru o persoana (7$ pentru pavilionul 1) cuprinzand cazare la cabana si trei mese/zi. Pentru mai multe informatii puteti scrie la aceasta adresa de e-mail: betel@mail.dnttm.ro sau sunand la numarul de telefon 0040-56-191918. Vom reveni cu detalii despre program si dorim ca Dumnezeu sa va binecuvanteze!
In serviciul Domnului, fr. Samy Tutac"


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 92 / 4 Martie 2001, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Daniel Branzai - Richard Wurmbrand
Marius Cruceru - Cum da Dumnezeu...
Cristi Lucaci - Pauza intre versiuni
Teofil Stanciu - In Rai cu cartieru'

Daniel Branzai



Richard Wurmbrand

Ce l-a facut pe omul acesta asa de "special"?
(partea a doua)

Un crestin adevarat este un nebun pentru Christos. Apostolul Pavel a fost cel dintai care a vorbit despre o "nebunie a crucii", care este o piatra de poticnire pentru lumea instrainata de Dumnezeu: "Caci, intrucat lumea, cu intelepciunea ei, n-a cunoscut pe Dumnezeu, in intelepciunea Lui, Dumnezeu a gasit cu cale sa mantuiasca pe credinciosi prin nebunia propovaduirii crucii. Iudeii, intr-adevar, cer minuni si grecii cauta intelepciune; dar noi propovaduim pe Christos cel crucificat, care pentru Iudei este o pricina de poticnire si pentru Neamuri o nebunie; dar pentru cei chemati, fie iudei, fie greci, este puterea lui Dumnezeu" (1 Cor. 1:21-24).

Richard a fost gata sa moara si, inca si mai greu, a fost gata sa traiasca pentru Christos. Nici sfaturile celor prudenti, nici dispretul celor intelepti nu l-au putut intoarce catre " o viata normala". Omul acesta a fost un "fanatic", un nebun pentru Christos. Un astfel de specimen este clasat mereu drept iremediabil si catalogat intre obsedatii lumii. Ca si Pavel alta data, si lui Richard i-a fost dat sa auda spunandu-i-se: "... esti nebun! Invatatura ta cea multa te face sa dai in nebunie" (Fapte 26:24).

Cineva spunea ca temperatura din bisericile crestine este asa de rece, incit, daca ar veni printre noi un crestin cu adevarat indragostit de Christos, am crede cu toti ca "are febra"! Un astfel de om plin de frisoane pentru Christos a fost Wurmbrand. Imi amintesc ca m-a prins odata la dansul acasa dupa ce ma auzise predicand. Mi-a spus: "Branzei, sa te fereasca Dumnezeu sa fii un predicator bun!" L-am privit perplex, dar dansul a continuat: "Sa fii un predicator nu bun, ci excelent!" Dumnezeu merita doar excelenta in slujirea noastra. Sa nu te multumesti niciodata sa-I dai lui Dumnezeu putin. Da-I tot ceea ce poti si da-I tot ceea ce poti intotdeauna!"


(textul acesta se poate citi si in “Daniel Branzei – Wurmbrand ‘ce l-a facut pe omul acesta asa de ‘special’")

Marius Cruceru



Cum da Dumnezeu intrebuintari mai folositoare sangelui balcanic...

Partea A fara alte semne:

Melodia la moda, o holograma, spune asa:

"imi fierbe singele in vena, sint balcanic
...temperament vulcanic am, deci sint balcanic,
...sint mincinos, frumos, gelos si ofticos, scandalagiu, diliu, nebun si ageamiu"

Acum citeva zile, un balcanic, frumos, dar care se ducea sa spuna adevarul, zelos, dar fara oftici si sictiruri de Istanbul, nebun pentru Cristos, diliu pentru unii scandalagii ei insisi, temperament vulcanic, dar nu ageamiu in ceea ce era chemat sa faca, cu singele fierbinte in vine pentru Cale si Adevar si pentru Viata a plecat ... sa faca "Sport Extrem".

Asa cum spun versurile destul de putin inspirate in alte locuri ale unei alte melodii la moda..."vine o data, macar o data in viata, vine o zi cind vrei sa stii, daca esti cineva... ooo sa ti se intimple ceva... macar o data in viata... fara durere, placerea ce este nu ai aflat... acum poti sa mergi mai departe in lume, stii cine esti, ochii deschide-i din nou" gura pacatosului, adevar graieste ... asta a fost ziua lui... asa a plecat si balcanicul nostru, vorbind cu accent romaneste... sa ii spunem BALCANICUL LIBER.

Cum spunea el cu emotie sa faca un lucru bun, s-a intimplat un lucru rau, dar Cel de Sus a facut din rau un lucru bun... Era joi... Caminul Infratirea, dupa amiaza, camera de camin, studenti, aglomeratie, sesiune, nervi, bautura, tranpiratie, suparari, crize... Balcanicul Liber se gindeste sa faca ceva cu totul nou... sa schimbe felul in care le vorbeste prietenilor lui despre Adevar si Lumina. Creeaza 13 teme ale unui mic catehism... altii ar spune, asta i-a purtat ghinion.

De la 6 seara pina la 9 poveteste cu studenti care nu mai contenesc cu intrebari despre Cel ce traieste in Balcanicul Liber. Iese din camera si se incheie la sireturi, un grup de studenti se arata interesati de vorbirea lui si il cheama sa le depene mai mult din povestea pe care tot o spune de ceva vreme prin caminul lor.

La intuneric... izbitura in nas cu capul, singele improasca hainele, curge ca dintr-un izvor singe fierbinte care orbeste, ameteala... BALCANICUL LIBER fuge... alearga spre apa, …surpriza… aici este Balcanismul in latimea lui cea mare... Agresorii il ajuta sa se spele isi cer scuze, il ajuta sa iasa la suprafata din pata mare de singe... surpriza din nou, ca alternarea innebunitoare dinanite de rastignire dintre urarile pe care soldatii le faceau lui Cristos, sandwich de inchinari si palme... impletire de batjocura de genul “Ai spus ca Hristos ne iarta, deci trebuie sa o faci si tu”, cu lovituri… incearca sa treci sa privesti prin ochii victimei care nu mai intelege cine ii este prieten si spre cine sa ceara ajutor... ca apoi sa inceapa iar sa il bata, sa il tavaleasca in noroi. Apoi il tarasc spre canalul care duce spre Cris... canalul Petza, in timpul acesta BALCANICUL LIBER se roaga “Tata iarta-i si daca vrei sa Te glorific cu o asa moarte sunt gata sa o fac. Dar, daca mai de lucrat cu mine in aceasta lume, scapa-ma!” doua ginduri ii devenisera obsesii in aceste momente... "Putin am facut pentru Domnul... Ce va fi cu sotia mea, daca eu plec..."

La auzul rugaciunii cei care erau sa "ia zilele, noptii si anii, sa il lase singur intr-un loc anume, sa nu se poata intoarce la ai sai, cei care erau sa il faca una cu pamintul, calcindu-l in picioare de o mie de ori, sa il uite pe fundul marii printre pestii rapitori..." au plecat si l-au lasat in noroi, ametit... spaima pentru trecatori si soferi, insingerat, clatinindu-se ca omul beat, spital, cusaturi, doctori care nu inteleg zimbetul continuu al pacientului candidat la epilepsie in urma contuziei cerebrale ...

Partea B - tot fara semne:

Sotia - stinca, o piatra de cam 1.55 de care s-au zdrobit multi in lacrimi isi lauda sotul, eroul ei, “omul lui Dumnezeu”, cum il numea ea… Asta, partea B este una dintre cele mai frumoase povesti de dragoste pe care le-am auzit, "Romeo si Julieta", mofturi de adormit constiintele adolescentilor... sa auzi o sotie care isi soarbe sotul din ochi, laudindu-l in fata tuturor, marturisind ca nu ar fi surprins-o foarte mult vestea ca el a plecat dincolo, pentru ca stie ca biruinta este prin multe necazuri... hard, beton, tarie... chestii serioase, “sotie de sotie”, cum s-ar spune in unele suburbii ale oraselor noastre de unde ne vin productii ale subteranelor mintilor, manele….

S-au intilnit la spital si el, pironit de pat si-a trimis Sotia inapoi inspre camerele agresorilor, sa ii caute pe cei care l-au atacat pentru cea mai cumplita razbunare, pentru aprinderea carbunilor aprinsi in capul tuturor celor ce l-au batut. Sotia s-a apucat sa lucreze "razbunarea Domnului", pentru cei interesati, cititi ce spune Noica despre etimologia cuvintului a "ras-buna", ce inseamna ca "norii s-au mai ras-bunat...." Spune ca El, Domnul i-a daruit mila pentru ei, ca a putut sa se roage pentru cei ce i-au ranit sotul inainte de a se duce si intr-o camera cu opt baieti sa le vesteasca tuturor si celor care au lovit cu capul, picioarele si pumnii in sotul ei, sa le vesteasca despre Adevar si Lumina.

Din cind in cind in vestirea ei tot intreba "si totusi care este acela care a lovit cel mai tare, cel mai agresiv?" La un moment dat unul dintre ei se ridica si spune "voiam sa iti spun, dar nu puteam sa intrerup povestea frumoasa pe care o spuneai, eu am fost cel mai agresiv, eu l-am lovit cel mai tare, nu am mai avut niciodata cosmaruri pina acum dupa ce am batut pe cineva, dar acum MA DOARE SUFLETUL, STII TU CUM ESTE SA TE DOARA SUFLETUL... iarta-ma"

Partea C - care nu exista pe nici o caseta sau disc...

Este partea Lui, a Domnului, pe care si-o ia singur si pe care noi nu putem sa I-o dam. Este o parte care nu se poate inregistra aici, este o parte care se inregistreaza doar dincolo, in cele care tin de metafysika, de cele care nu se vad si pe care nu se poate pune mina. Fostul Bataus Impunator, un pachet de muschi, sportiv ... tuns scurt, lat in spate... domesticit acum de Domnul, din lup spre care era trimis, mielul este acum parte din turma... Spune el... fara sa stie lozincile, fara sa fi insusit limbajul standard sub care se ascund mieii nedomesticiti... "ma rog ca toata rautatea mea sa se transfome in bunatate, toate energiile negative din mine, in energii pozitive, l-am batut fara sa stiu de ce, l-am batut pur si simplu ca era baptist, dar acum mi-am dat seama ca aceasta este adevarata religie a dragostei care poate iubi pe dusman. Am simtit ca am fost iertat cu adevarat, ca am fost eliberat cind ea, sotia, mi-a spus ca m?a iertat, rugati-va pentru mine..." si incheie ametitor... "eu nu am stiut ce inseamna sa fi crescut intr-o familie de crestini, ferice de voi care ati fost crescuti in astfel de familii..."

Epilog, in loc de Legenda.

"hai in luna" - imi spun ei, "unde" intreb eu, “noua ca si Balcanicului Liber ne este poruncit sa mergem pe pamint, pe tot pamintul sa facem ucenici din orice neam"

"sa nu imi iei niciodata dragostea..." imi spun ei, "nu draga, stai ca nimeni nu iti poate lua ce nu ai, am venit sa iti aduc DRAGOSTEA, unt in loc de margarina, piele in loc de musama, ierburi bune si de leac in loc de flori de plastic... ceva cu mireasma autentica de la viata spre viata, nu pastila de amortit constiinta si stimulat firea cu miros de la moarte spre moarte"

"am ramas doar noi" spun ei, "nu mai sint si altii, NOI, o minoritate intre care nu sint multi intelepti in felul lumii, nu multi destupati, relevanti, isteti in felul firii..."

"vine vineri" imi spune ei "da, si pentru noi abia atunci incepe, mie imi convine si luni, si miercuri ma trezesc usor, joi este pentru reinoirea nadejdii, iar vineri abia acum incepe, ne adunam cu sfintii si joi si vineri, de duminica nu mai vorbesc... celebram marea petrecere ce va sa vie a veacului viitor"

"chiar daca e greu" spun ei

"chiar daca e greu sa faci deosebirea intre lumina si intuneric, intre muzica si zgomot, intre versuri si cuvinte, intre Duh si duhuri, noi vom continua sa vestim si sa povestim despre Adevar si Lumina"

Da, in ultima vreme din UE a fost izgonita "holograma", stiti ce este o holograma? Este o pacaleala, specialitatea "celuilalt", al celui caruia nu i se cuvine nume, este inselaciune, pui mina pe ea si nu este, o fata morgana, da, a fost alungata holograma pentru a fi sarbatorita miscarea evangheliei, a Duhului care nu stii de unde vine si unde se duce, dar Caruia ii vezi lucrarile reale, fara mofturi si frustrari pe infundate.

Dedicatie pentru unii care s-ar putea sa intre in Legenda:

Balcanicului Liber – Berezovshi Lilian, student in anul IV, pastorala la Universitatea Emanuel din Oradea ale carui rani vor straluci la masa cereasca si pe care il rog sa ma considere si pe mine moldovean.
Sotiei – Rima Berezovshi – un model de sotie de lucrator.
Fostului Bataus – Ion caruia ii doresc ca inaintarea lui in credinta sa fie vazuta de toti.


(textul acesta se poate citi si in “Dosar SSJ nr. 02 – Holograf exclusi din UE'”)

Cristian Lucaci



Pauza intre versiuni

La aparitia telefoniei mobile in Romania s-au adus un mic numar de celulare, in special pentru a testa piata, dar spre surprinderea tuturor romanasii au spulberat cota vanzarilor. De ce oare? Sa fie nevoia de comunicare, de apartenenta sau este doar fanatismul tipului latin care isi defineste identitatea prin posesiunile materile la purtator.

Asa ca au inceput ofertele: conectare gratuita, abonament cu minute incluse, primele trei secunde gratuite, si in sfarsit taxarea la secunda. In afara contractului cu abonament mai exista un tip de conectare ce nu te leaga pe viata, mai detasata, si anume cartela. Foarte simplu. Insa problema mea este ca azi cu greu mai poti face rost de vreun kamarad. Astfel oamenii prefera relatiile 'cartelatate' in locul celor cu abonament care, desi rare si costisitoare, sunt cele mai serioase. Cu ce m-as multumi eu? Ideal ar fi sa ne permitem convorbiri cu abonament, dar in lipsa, sa ne duelam cel putin in relatii cu cartele. Astfel in urma ranilor macar s-ar inchega un 'dialog', daca nu 'connex'-iune. Si apoi in week-end este doar un cent pe minut. Simplu, nu? Sa fie oare asa greu sa apesi niste taste? Da, deoarece folcloristica rimeaza si iti da larghete, pe cand confruntarea implica vulnerabilitate si admiterea greselilor.

Dragi kamarazi, am testat-o pe pielea mea. Mi-a fost greu sa sun la UE inainte de scrierea articolului anterior si sa ma informez cu privire la pozitia lor oficiala in dojana cu pricina si imi fac recurs. Insa se pare ca folcloristica de boomerang functioneaza si in sens invers.

In pauza, pana la urmatoarea interventie, iata cateva din mesajele inregistrate in casuta postala, prin mesageria vocala. Mentionez ca mesajele sunt autentice, unii expeditori fiind dispusi chiar sa-si dea numele.

"Cred ca parabola ta va stirni un val pe care sper sa-l poti purta. Cred ca ar fi fost mai intelept sa nu dai cheia."

"Off the record : bine ai facut!"

"Sunt sigur ca nu ar mai fi debandada care este in cultul nostru daca ar fi intre noi citiva jurnalisti care sa lucreze la reviste sau ziare seculare... ar mai trezi biserica... ceea ce ai facut e un semnal de alarma pentru toti si la toate nivelele: exista haos in biserica. ... E haos si pentru ca a trebuit sa se ajunga pina la SSJ ca sa ne auto sesizam de o astfel de problema ..."

"Se pare ca vestea se raspindeste cu iutimea birfei baptiste."

"Ca sa nu mai ramina corigent la romina si anul acela, tovarasa profesoara ii indicase citirea si comentarea unei sigure bucati literare, spunea ea, relevante: Alexandru Lapusneanu... In plin capitol 1, student la...specializarea......si avind ca slogan: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu!!" Dupa... se si trezi strigind "Capul lui... vrem." Abia acum ii dadea mina sa strige "Ai sa dai sama frate...!" As fi vrut eu sa se termine cu "Si a trait fericit pina la adinci batrineti....." Ghinion! Abia acum incepe!"

"Sunt de acord cu tot ce ai spus, chiar cu riscul de a zbura din campus, si as pleca daca nu mi-as fi dat cuvintul de onoare bisericii si parintilor. Sunt sigur ca nici parintii si nici biserica nu m-ar intelege chiar daca as spune adevarul."

"Sunt cativa care spun ca esti cam "beat". Asta inseamna ca trebuie sa faci un "tratament" ca sa vezi." - despre autor e vorba

"Din cite stiu eu, la UE se doreste formarea de oameni liberi, cu opiniile lor, exprimate in felul in care gasesc de cuviinta, din perspectiva din care au ei acces la informatie..."

"Nu ai fentat pe nimeni prin faptul ca gindesti diferit de insitutia care te-a format. Din contra, asta inseamna ca si-au bine facut datoria. Esti un om cu picioarele pe pamint, cu opinia ta..."

"Si la urma urmei, nu e vorba de o scoala anume, ci de o practica, de principii si reguli umane. Acte de acest gen sunt intilnite nu numai la un om sau la o institutie, ci la noi toti care suntem la un moment dat vinovati de astfel de practici. Articolul putea sa sune pentru mine si pentru oricine altcineva aflat in aceeasi situatie ... Ce e mai usor? Sa cresti un copil pina la statura de om mare, in Cristos, sau sa il dai in adoptie cind face o boacana grava? Decizii drastice care elimina copilul, nu problema, nu fac decit sa iti ofere o viata mai usoara ca parinte. Copilul tot asa ramine. .... Faptul ca de data asta au facut-o cei de la UE este nesemnificativ, la urma urmei. .... asta dovedeste ca si ei au nevoie de pocainta, si poate ca e bine ca in situatia de acum... pot sa o afirme intr-o "replica" la SSJ ... nu e nici unul neprihanit, spunea Pavel."

"Dumnezeu nu se lasa batjocorit!"

"Daca nu scriai tu articolul ala cred ca trebuiau sa urle peretii campusului si doamne fereste de un cutremur."

"Sunt mai rai ca lumea pe care o condamna. Au condamnat comunismul, ba chiar parintii sau ei au fost persecutati, ca acum printr-o ironie a sortii sa foloseasca aceeleasi metode, aceleasi tactici."

"Pacat ca nu ai mai multe replici din tabara UE. De ce tac?"

"Daca ar exista transparenta institutionala solutia ar fi extrem de usoara. Ce spune procesul verbal al sedintei in care a fost luata decizia de a exmatricula pe X? ... ce regula a fost incalcata, cit de grava e situatia, etc. ... o institutie serioasa are nevoie de un raspuns oficial, pentru ca daca fiecare persoana din institutie raspunde la intrebari dupa cum il taie capul, ce mai poate intelege marele public? ... atunci, scrii ce poti, pilde si parabole."

"Cum rezolva Biserica problema asta? A fost semnalata o problema in trup, durere la rinichi, adica sufera membrul X. Medicii decid eliminarea rinichiului X. Unele organe din trup cred ca e o nedreptate la mijloc, ca de fapt rinichiul se poate trata, si ca nu trebuie eliminat. ...doctorii au decis sa il scoata afara din trup... eu cred ca Biserica poate rezolva problema in familie, cu iubire si daruire crestineasca... altfel, Biserica ar ramine un corp frumos ...insa mort, lipsit de organe."

"Problema UE a starnit mari furori... dar cred ca aceasta floare nu va aduce primavara... este ca o matahala de om piscata de un tantar..."

"E bine stiut ca o scoala de nivel universitar nu poate functiona bine cata vreme nu exista un sistem prin care studentii evalueaza peformanta profesorilor si participa prin reprezentanti la conducerea insitutiei... disciplina tine de dragostea fata de persoana si de respect pentru lege. Si unde nu e legea clara e greu sa faci diferenta intre dragoste si abandon!"

Iar pana la o urmatoare – prima - conectare, fie ea si cu taxa inversa va spun: Alo..., aici a fost si este Cristian Lucaci


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Cristian Lucaci – ‘...el a adus piperul’”, dar si in “Dosar SSJ nr. 02 – Holograf exclusi din UE")

Teofil Stanciu



In Rai cu cartieru'

Mai am o speranta pe asta lume. S-a mutat Isus in cartierul meu. Nu stiu pe ce strada locuieste si am auzit ca poarta fusta, dar asta chiar ca nu conteaza. Oamenii cu figuri descompuse pe care ii credeam arvuniti infernului mai au o sansa. Nu ma intereseaza a cata, nu-mi plac numaratorile. S-a mutat Isus la bloc, in apartament cu doua camere de tip X cu confort redus si isi petrece mai tot timpul in barurile cu pereti afumati. Asculta acordurile bahice cu demnitatea arsitocratului si cu dragostea pentru oameni de care Singur e in stare. Subcultura de cartier va amirosi mereu de acum a preasfanta tranpsiratie si printre injuraturi rostite cu sarg si multa ura va razbate iz de rugaciune necurmata. In fata fiecarui pumn obrazele se vor preface in nedureroase perne de rabdare.

Si de se va casca din nou gura pamantului sa ne primeasca, poate ca vom merge spre pantecul Raiului cu tot cartieru'. Si vom spune ca Preasfantul Dumnezeu care a locuit cu noi pe scara si pe strada si... ne-a trimis sau chemat.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Alina Simion



Un bob de sare

Putini sunt cei care cunosc procesul realizarii fericirii din durerea pura. Sunt putini pentru ca putini din cei care sufera rezista si ajung in stadiul in care durerea poate face minuni. In acel moment durerea purifica. Nu multi stiu cum sa indure pentru a reusi sa-si depaseasca limitele astfel incat sa atinga fericirea deplina. Fericirea in urma durerii pure este de nepretuit, dar e atat de rara incat e greu de distins din intreaga realitate. E o fericire care prin procesul de formare devine pura si uneori are capacitatea de regenerare. E fericirea obtinuta prin sacrificare, iti sacrifici fericirea comuna (comuna prin modul de abordare al societatii) pentru a obtine fericirea pura.

Pentru cei ce traiesc intr-o realitate lipsita de sens, acest sacrificiu pare a fi o aberatie pentru ca ei nu concep o fericire realizata prin trairea starii aparent opuse ei, prin durere.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

La marginea ferestrei se vedea o bucata de cer,
Rupta din zid,
Lipita de soare,
Atingand pamantul,
Acolo unde viata atinge pamantul,
Acolo unde cauti trecutul,
Acolo unde fugi de prezent
Ca sa atingi florile,
Sa mangii iarba,
Sa te arunci in ape...

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (III)

De aici din poem se vad toate ca-n palma. Ca turlele... Bietele ganduri, dragostea conjugala, saracia, copiii, boala... Se vad cum zambesc. Ca turlele unor catedrale sumese in jurul bratelor lui Dumnezeu. Oamenii spun ca acolo se termina parcul. Alerg in jurul lor sa-i inteleg. Ii vad si ma intreb: de ce alearga in jurul lor? Domnilor, domnilor...! O oaza de pasari curate se cerne dincolo, domnilor, dincolo de stratul de flori pe care inca il mai vedeti cu ochelarii aceia din lut: strigate, chemari, culori, licitatii de stranii aripi, dincolo de inferne...

Cei mai multi nu vor mai ajuge, imi spui. Au murit demult. Chiar daca numai putin si numai pe dinauntru, intr-un poem precedent, abia asteptand sa-si umple murdarele blide cu fluturi livizi din livezi livide... „Ce imagine! Puteai s-o spui mai frumos." Ai dreptate. Dar numai in mana cu care nu mai poti face nimic, o tii... Dreptatea, draga...!

Ii aud cum se rotesc si crapa in jurul lor panza unui spatiu prea stramt. Vorbele tasnesc si se rup. Si tu auzi, nu-i asa? „E dintre noi, e ca noi, si el curata cartofi... Nevasta-sa ii gateste la un aragaz ca al nostru... Soarele pare a fi acelasi, ploaia, la fel, pana si dunga rosie de la orizont, seara, cand e senin."

„L-am vazut deunazi plangand..."mai spune unul. „Eu l-am auzit cum radea!" zice altul. „Iar eu l-am injurat in tramvai!" se faleste al treilea. „Cred ca e bine platit. Cred ca e nebun. Sacul si petecul..." „Mananca si ei, fac si ei copii... Sunt intre noi, dar nu stiu cum, nu sunt dintre noi."

Nu ma pot supara, n-am sa ma supar, fiti siguri, daca veti arunca ce scriu eu in vreun colt, uitand... Numai va rog, va rog nu-L aruncati si pe El! Uneori e o cruce in ceea ce spun, e o Golgota... Coborati-L incetisor si veti intelege susurul blandetii si al subtirimii, coborati-L incetisor... Si nu vreau sa nu stiti un secret: nu mai bociti, fie ce-o fi! El tot va invia, dragii mei, a treia zi!

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta si Cristian Lucaci

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Nota redactiei pentru Nelu Ciobota: In numerele viitoare vom publica articolul trimis.

Costica H.: Poate ca titlu era mai bun a fi "O nevoie". Am aflat despre plecarea fratelui Richard Wurmbrand si din nou mi-am amintit de Cuvantul care zice"se duc oamenii de bine". Da, cred ca acesti eroi, de seama fratelui Richard, se duc aproape fara sa ne dam seama si poate prea putine lucruri se spun despre ei. Ma gandesc la fr. Cure Simion, Marcu, etc. Sunt destui printre noi asupra carora acestia au lasat "urme adanci" si este oarecum o tradare ca exista azi o asa mare raceala fata de asemenea pierderi cand ei se duc acasa. Sa se gaseasca cineva sa spuna mai multe despre fratele Richard, si chiar in acest univers mic al jurnalului sa se faca o comemorare pe masura. Poate Daniel Branzei ar putea mai bine deoarece a petrecut multi ani pe langa el. (nu sunt scriitor, de aceea, cer ingaduinta pentru eventualele greseli). Se cuvine sa ne onoram eroii chiar daca acestia nu au avut titluri de doctori sau profesori. Va multumesc din nou pentru truda voastra si nadajduiesc sa fi inteles aceasta nevoie.

Nota redactiei: Va multumim pentru mesaj si pentru faptul ca va ganditi la cei care sunt, sau au fost oameni mari ai lui Dumnezeu. Noi vom publica in continuare articolul lui Daniel Branzai.

Robert M. (USA): Cu multa dragoste va salut si va multumesc iarasi (si insuficient) pentru toate eforturile voastre, pentru noptile scurtate, pentru morile de vint ce refuza sa se invirta... si cind se invirt, merg greu si scirtiie. Domnul sa va rasplateasca consecventa in munca asta. Sunteti prin asta o surpriza placuta si pentru mine. In rest, ce sa va zic? De cind nu v-am mai scris, l-am avut in aria Los Angeles ca musafir pe fratele pastor Dinu Pop. Pentru noi a fost o bucurie sa ne reintilnim, mai cu seama ca venise direct de la Iasi si pina si hainele ii miroseau un pic a Crivat si a ger. A vizitat majoritatea bisericilor din L.A. si Sacramento si a avut fierbinte partasie in fiecare loc. Il asteptam din nou cu bucurie!!! Va doresc o saptamina faina. Cu dragoste Robert M.

Nota redactiei: Buna dragul nostru Robert… Ne bucuram sa auzim din nou vesti de la tine, iti multumim pentru informatiile care ni le oferi. Ne este dor de tine, de chipul tau, de caldura si dragostea voastra… Exista un cantec, care ar spune mai mult decat multe mesaje: "Hello my good friend/ what you've been doing since I gone?" Un cantec superb, pentru un prieten deosebit… Poate intr-o buna zi ai sa ai ocazia de a asculta acest cantecel…

Epilog: Dar, mai bine sa vorbim, linistea te va face sa-ti auzi inima batand, iti vei lua pulsul, ori nici ramurile si nici vrabiile nu simt zvacnirea aceasta, inima ta.

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: