The Salt Street Journal nr. 93



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 93 / 11 Martie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Lena Grigoroscuta, Danut Manastireanu, Daniel Branzai, Cristi Tepes si Ionatan Pirosca.

Cuprins: Stanca mea, Prima stire, Calatorie spre Soare-rasare, Raftul de carti, Cinquecento, Perspective psihologice, Richard Wurmbrand, Saptamana prieteniei, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Ionutz, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Lena Grigoroscuta



Stanca mea

Zilele trecute am avut ocazia de a vedea sau auzi mai multi oameni plangand de bucurie: o doamna plangea de bucurie ca a primit un televizor color, gandindu-se ca zilele ce vor urma nu vor mai fi asa de plictisitoare, o sportiva plangea de bucurie ca a castigat un concurs important, altcineva plangea de bucurie ca a revazut o persoana draga.

Atat de mult m-au impresionat acele lacrimi, ca m-au facut sa-mi amintesc de o duminica dupa-amiaza in care lacrimile de tristete mi-au fost transformate in lacrimi de bucurie. Ciudat ca nimeni nu mi-a oferit nimic: nici vreun obiect, nici vreo suma de bani, nici faima, ci doar am deschis cartea de cantari la cantarea ce urma a se canta: era de incurajare, era exact ce aveam nevoie; o stiam si imi placea pentru mesajul ei: "Isus Hristos in veci va fi o Stanca tare in furtuni, ... vant racoritor,... far stralucitor." Imi placea pentru ceea ce este Domnul Cristos. Dar din acea dupa-amiaza imi place pentru ca El e Stanca mea. In refren se repeta mereu "E Stanca mea". Intai am cantat cu neincredere "E stanca mea", apoi tot mai convinsa: "E Stanca mea". Nu oricare stanca, ci Stanca veacurilor si nu a noastra sau a bisericii, ci a mea. Ultimul refren l-am cantat cu lacrimi in ochi: "In El vreau sa ma-ncred / Caci e Stanca mea / E Stanca mea... / O Stanca tare in furtuni".

Valuri si furtuni in viata nu ocolesc pe nimeni, dar cand Stanca tare in furtuni e a mea, lacrimile de tristete se schimba in lacrimi de bucurie.

...

Pentru redactorul caruia ii place in mod deosebit aceasta cantare: Stanca tare in furtuni e si a ta, iar valurile vietii tale nu o pot clatina.


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Tara - Tara, vrem ostasi! pe cine?



Prima stire

. In aceasta saptamana societatea romaneasca a fost marcata de asasinarea politistului timisorean Sasa Disici. In ciuda asteptarilor el a tinut mortis sa prinda trei hoti de masini de lux, abnegatia sa i-a fost fatala. Pana in acest moment autorii nu au fost identificati.
. In acelasi timp locuitorii din multe regiuni ale tarii s-au confruntat cu revarsarea apelor, incalzirea brusca a vremii a topit zapada ce tocmai se asternuse.
. Stirea care incearca sa aduca impacare si consens este urmatoarea: Ion Iliescu a transmis o invitatie oficiala regelui Mihai pentru a veni in Romania cu ocazia redeschiderii Salonului de Arta Moderna din cadrul Muzeului National de Arta (fostul Palat Regal). Rasunsul la aceasta invitatie, unica in raporturile dintre Ion Iliescu si regele Mihai, a fost negativ.

Danut Manastireanu



O calatorie spre Soare-rasare (III)

World Vision India

In cea de-a doua zi a conferintei am fost invitati la o misiune a World Vision in Chennai, numita "Noua speranta". Dupa o scurta prezentare a misiunii, fiecare dintre participanti a plecat sa viziteze locuri diferite, impreuna cu un ghid indian. Eu am vizitat o misiune care se ocupa de copiii strazii. Era intentionat localizata langa o statie de tren. Se pare ca trenurile exercita o ciudata fascinatie asupra acestor copii saraci. Ei par a fi un nou gen de nomazi, de data aceasta un popor migrator extrem de nefericit, flamind si bolnav.

Primul loc vizitat a fost o mica tipografie unde copiii strazii invatau sa practice meseria de tipograf. Mi s-a spus ca in cativa ani ei vor putea sa-si gaseasca o slujba si sa castige destui bani pentru a-si intemeia o familie. M-am intalnit apoi cu un grup de aproximativ douazeci de copii, care sedeau pe o saltea de paie intr-o camera mare, unde invatau, mancau si dormeau (direct pe podea). Majoritatea dintre ei nu-si cunosteau familia naturala. Angajatii World Vision erau singura familie pe care o avusesera vreodata. Unii dintre ei mergeau la scoala. Altora nu le pasa prea mult de studii sau nu aveau capacitatile necesare, asa incat invatau o meserie sau alta. Copiii mi-au cantat si au recitat versete din Biblie. De asemenea, am putut admira desenele lor expuse pe pereti. I-am rugat sa cante ceva in limba tamil (vorbita in acea parte a Indiei).

Spre uimirea mea, copiii au cantat un cantec tradus din engleza! (M-am gandit atunci ca nu este nimic nou sub soare. Misionarii englezi au adus in India nu numai credinta, ci si o forma de colonialism eclesial, exact asa cum astazi misionarii americani din Romania, aduc cu ei nu numai esenta credintei crestine, ci si hainele culturale in care aceasta este imbracata in spatiul american. Dupa unii, aceasta este singura haina demna de Evanghelie. Sa fie aceasta o noua forma de colonialism misionar? Dupa doua secole de greseli in strategia misionara protestanta, cred ca ar trebui sa stim mai bine. Din pacate, "istoria este acea stiinta care ne invata ca oamenii nu invata nimic din istorie"). In timp ce copiii faceau diferite gesturi in ritmul acelui cantec copilaros, ochii lor exprimau nespusa bucurie. Exista speranta pentru ei, pentru ca un mic grup de crestini si-au dedicat viata ca sa-I salveze din mizerie si moarte sigura. Am aflat mai tarziu ca unul dintre lucratorii de acolo, detinator al unui doctorat stralucit, si-a parasit cariera academica pentru a se dedica sprijinirii acestor copii nevoiasi. Se pare ca Maica Tereza are urmasi demni în India. Un alt proiect pe care l-am vizitat fugitiv a fost o scoala creata intr-o mahala hindusa. Crestinii le ofereau acelor copii o sansa de a avea o viata mai buna, pe care parintii lor nici macar n-ar fi putut-o visa vreodata. De aceea nu aveau nimic impotriva faptului ca ajutorul dezinteresat venea din partea unor crestini.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Mircea Paduraru



Raftul de carti

Antoine François Prévost - Manon Lescaut

Este romanul unei dureroase povesti de dragoste ai carei protagonisti sunt cavalerul Des Grieux si Manon Lescaut. Daca Grieux este mandria familiei sale, Manon este o rusine pentru familia ei. Ea este trimisa la manastire pentru a scapa de deprinderile si pacatele firesti. Capricioasa si insetata de lux, iubeste prin neiubire. Iubeste, dar tradeaza. Iubeste si ii face placere sa tradeze. Iubirea nu inseamna fericire.

Eroii nostri se aseamana cu doi straini ce raman impreuna doar pentru ca sunt blocati in compartimentul stramt si fumuriu al vietii. Usile sau inchis, au fost anulate, doar trenul goneste prin statii. Ce iubeste mai mult, luxul sau pe Grieux? Poate viata? Ideea de a trai o viata linistita langa iubitul ei, chiar daca aceasta viata nu e luxoasa, o desgusta. E prea putin! Femeie - paianjen, mestera in impleterie de panze si capcane...

O minciuna urmeaza pe alta. O infidelitate deschide usa surorii ei. Dar uite, Gireux e infidel lui Dumnezeu, Manon lui Giroux. Un lant de infidelitati diferite dar complementare.

Iubirea nu inseamna fericire, dar fericirea poate insemna iubire.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Civilizatia si Cultura Indiana

Citeodata suntem dispusi sa ne multumim cu ceva ce se aseaza sub termenul de subcultura si poate mai jos? De ce? Eu una nu stiu... Vorbesc de India, care este o mica sau mare minune a unei perioade a unor locuri... Ce sa va spun despre India? Credinta... cele mai vechi forme ale religiei populatiilor autohtone din aceasta tara se incadereaza in credinte animiste si totemiste si, binenteles nu putem exclude practicile magice. Cum poti oare venera o stinca sau un riu...? Cum putem intelege noi, care nu gasim credinta pentru a venera si lauda un Dumnezeu asa de viu ca al nostru...? Eu nu inteleg, caci poate acest Dumnezeu care mi-a facut atita bine e prea putin laudat de mine... Populatiile dravidiene venerau de la stinca, la stele gasindu-le in mintea lor mici dumnzei.

India este o tara a meditatiei... a nepatrunsului... a neintelesului... Toata istoria si gindirea indiana pare a fi un amplu rit religios. Meditatie... religie... migrare a sufletelor de la stramosi la urmasi... asta este poate India. Civilizatia si cultura indiana... uitati o bucatica din ea: " Ineaca-ti dar durerea, cind simti ca-n ochi iti iese / In calea ta prin lume tu vei vedea adese / Ca ai sa sui pe dealuri si sa cobori prin vai / Si-i greu sa afli drumul cel drept; iar pasii tai / Nu lasa pe tot locul o urma, tot aceea / Virtutea, draga tatii, virtutea este cheia / Alegerii de bine...

...

“Cite lacrimi nu ucidem noi eliberindu-le din ochii nostrii? Consider ca doar lacrimile care ti le daruiesc tie in aceste timpuri au meritat sa-mi cunoasca obrazul... si-au meritat moartea. Le cunosc cu bucurie... Ce vor, dar, sa spuna ele... acolo unde cuvintele nu inseamna nimic, iar vina e prea mare, le las sa-ti stea ca marturie... Si stiu ca dragostea mea a strabatut universul intreg cautind o suprema dovada... m-am intors in mine... eu eram dovada, iar lacrimile mele puterea... sa nu le uiti... daca le vei uita, sa stii ca au fost daruite tie cu drag si vor fi mereu ale tale... sa fie asta un mod de veneratie...?”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Cheful de-a nu face nimic

Suna paradoxal dar se poate vorbi chiar de “un chef” de-a nu face nimic. Apatie, astenie, lene fizica, moleseala psihica, asa e primavara… Ne simtim ca treziti dupa zeci si zeci de ani sau adormiti ca de-o vraja abatuta in mod intentionat asupra noastra, o vraja care ne-a secatuit puterile, ne-a luat motivatia si cheful de viata.

Afara soare, inauntru moleseala… reinvie natura, doar ea mai trezeste oamenii care misuna asemeni furnicilor asteptand primele fruze inmugurite, primii stropi de roua, primele raze de soare dupa o iarna ciudata. Si nu-ti doresti decat sa dormi sub soarele liber, sa-ti cada petale de flori, sa mangai pamantul, sa…

Si oare ce-i mai frumos decat sa vezi batraneii plimbandu-se mai mult ca de obicei, dar nu mai mult decat cei indragostiti care-si cauta loc prin natura, facand parte din ea, dand culoare vietii? “A iesit lumea la plimbare” ii auzi pe cei care trebuie sa lucreze, invidiosi pe soarele de afara, pe dragostea celor din jur. Sunt panze pictate, imagini derulate cu incetinitorul, in care oamenii merg, tac, rad, iubesc viata si isi fac loc prin ea dincolo de greutati si probleme, refulate parca, trimise sa hiberneze intr-o alta lume, departe de anotimpul de-acum.

Si starea acesta, si soarele bland, si fericirea ne indeamna sa stam toata ziua, nefacand nimic, pierzand timpul, uitand de lume si de noi, molesiti si istoviti. Dar starea aceasta nu va dura mul. In curand vom renaste traind prin toate simturile noastre, revenindu-ne cheful de viata si de lume si toata invalmaseala si oboseala zilelor vor reveni fara sa mai avem timp sa spunem “frumoasa primavara”…


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 93 / 11 Martie 2001, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Daniel Branzai - Richard Wurmbrand
Cristi Tepes - Saptamana prieteniei

Daniel Branzai



Richard Wurmbrand

Ce l-a facut pe omul acesta asa de "special"?
(partea a treia)

In al doilea rand, la Richard Wurmbrand a exista intotdeauna un caracteristic element evreiesc. Fiind evreu, a fost neobisnuit pentru el sa devina crestin. A fost inca si mai neobisnuit ca un astfel de evreu sa devina predicator si, chiar si mai neobisnuit, sa ajunga director de misiune crestina cu o raza de activitate care a cuprins toata lumea. Avest element evreiesc l-a ajutat pe Wurmbrand in cel putin doua feluri:

1. L-a ajutat sa ramana echidistant fata de toate ramurile crestinismului denominational. Ca evreu, el a fost mereu in stare sa se simta acasa in partasia crestinilor de tot felul, dar reusit sa si ramana intotdeauna singur, unic si inimitabil, "evreul", "jidanul", cel "altfel decat noi", exceptia, nu regula. Pavel Nicolescu ne povestea ca la Sibiu s-a tinut odata o mare adunare intr-o biserica ortodoxa si ca la acea adunare era asteptat cu nerabdare sa vorbeasca Wurmbrand. Ca de obicei, sora Sabina s-a strecurat prima printre oameni ca sa fie in fata cand va incepe Richard sa vorbeasca. O doamna simandicoasa si putin ofuscata a intrebat-o: "Stii draga pe cine sta lumea asta toata sa astepte? Pe un "jidan"!" "Da, stiu, a raspuns sora Sabina. Va veni un jidan care va vorbi despre un alt "Jidan"!"

2. L-a ajutat sa aduca cu sine o mostenire extraordinara. Richard Wurmbrand a adus in crestinism o minte evreiasca si o inima care a simtit evreieste. Acestea i-au daruit o capacitate exceptionala pentru speculatia filosofica si un perfect simt practic in fiecare actiune pe care a intreprins-o. Probabil ca cea mai corecta caracterizare i-a facut-o Billy Graham, care l-a numit "Un veritabil apostol Pavel al veacului modern." Richard Wurmbrand a avut harul sa faca parte dintr-o ceata aparte numita de Dumnezeu "Ramasita".

Aceasta minoritate de evrei crestini, vii in credinta si in dragostea lor pentru Christos, este o avanpremiera a marii intoarceri a evreilor la Mesia pe care L-au strapuns.

"Ramasita" este dovada vie ca Dumnezeu n-a renuntat la Israel: "Tot asa, si in vremea de fata, este o ramasita datorita unei alegeri, prin har" (Rom. 11:5).

Ramasita aceasta a purtat uneori numele Pavel, alteori Doru Moscovici, alteori Feinstein, alteori Bianca, alteori Smilovici, alteori Sabina, alteori Carolina Branzei, alteori Richard Wurmbrand...


(textul acesta se poate citi si in “Daniel Branzei – Wurmbrand ‘ce l-a facut pe omul acesta asa de ‘special’")

Cristi Tepes



Saptamana prieteniei

Daca ai putea reduce populatia din intreaga lume la un sat de 100 de persoane, mentinand proportiile tuturor popoarelor existente pe pamant, acest sat ar fi compus in felul urmator:

57 de asiatici
21 de europeni
4 americani (din America de Nord, Centru si Sud)
8 africani

52 ar fi femei
48 barbati

70 nu ar fi albi
30 albi

70 nu ar fi crestini
30 crestini

89 ar fi heterosexuali
11 ar fi homosexuali

6 persoane ar avea 59% din bogatiile lumii si toate 6 ar fi din Statele Unite

80 ar sta in case de nelocuit

70 ar fi analfabeti

50 ar suferi de malnutritie

1 ar fi pe moarte

1 ar fi pe punctul de a se naste

1 ar avea un computer

1 (da, numai 1 ar avea diploma de studii)

Si mai gandeste-te si la urmatoarele:

Daca te-ai trezit azi-dimineata mai mult sanatos decat bolnav, inseamna ca ai mai mult noroc decat milioane de persoane care nu vor apuca sa traiasca saptamana viitoare.

Daca nu ai trait pericolul unei lupte, singuratatea unei inchisori, agonia torturii sau chinurile foamei - esti inaintea altor 500 de milioane de oameni de pe lumea asta. Daca poti sa intri in biserica fara teama ca vei fi amenintat, arestat, torturat sau omorat - esti mai norocos decat 3 miliarde de persoane.

Daca ai mancare in frigider, haine cu care sa te imbraci, un loc unde sa dormi si o casa in care sa stai - esti mai bogat decat 75% din populatia lumii.

Daca ai bani in banca, in portofel si cateva monede intr-o pusculita - esti printre cele 8 procente ale persoanelor care traiesc bine.

Daca parintii tai sunt inca in viata si inca impreuna - esti, intr-adevar, o persoana rara, chiar si in Statele Unite si Canada.

Daca poti sa citesti acest mesaj esti de doua ori binecuvantat: pentru ca cineva s-a gandit la tine si pentru ca nu te numeri printre cele doua miliarde de persoane care nu stiu sa citeasca.

Cineva a zis odata:

Munceste ca si cum nu ai avea nevoie de bani.
Iubeste ca si cand nimeni nu te-a facut vreodata sa suferi.
Danseaza ca si cand nimeni nu te vede.
Canta de parca nu te-ar auzi nimeni.
Traieste ca si cand Paradisul ar fi pe pamant.

Este saptamana internationala a prieteniei. Trimite acest e-mail tuturor celor pe care ii consideri prieteni. Daca nu il trimiti, nu se va intampla nimic. Totusi, daca o vei face, cineva ar putea sa zambeasca atunci cand il primeste.

O saptamana frumoasa!


(acest text poate fi citit si in "arhiva de aur" - Cristi Tepes)

Alina Simion



Un bob de sare

Capul meu sta in palma mea.
Ma doare palma de la greutatea lui,
Dar nu plang,
Nu stiu ce-i ala plans.
Nu am facut cunostinta cu el.
Pesemne ca e prea timid.
Am aflat ca-l pot cunoaste...
Doar iubind.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Fiecare clipa s-a scurs…
Am ramas langa clepsidra goala,
Acolo unde visele-au inceput,
Acolo unde visele mor.
Timpul meu s-a scurs,
Intr-o alta poveste,
Dincolo de lumea aceasta,
Izbindu-se de nori,
Sfarmand nisipul de ape,
Viata va reincepe…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (IV)

Ah, draga mea, sa cumperi o papusa copilului, sa invete ce-i omul. Cum il misca din ate, cum il desface din carpe, cum ii imprastie paiele prin toata ograda, ba chiar si in afara ei, in supranatural, de-i raman sandalutele agatate in gard, ecce homo, apoi rasuna ecoul plansului, de parca s-ar fi stricat toate...

"Sa vedem, sa verificam daca era Dumnezeu, de avea asa zor de mantuire a intregii noastre ograzi, unde zilnic maturam cu tunul, spre binele copilului, desigur. Apoi, interesul nostru politic, de care nu stie el si nici nu trebuie sa stie, fericit cum e ca azi e mai cald in ograda cu papusi, ca nu mai trec serpii ghiulelelor decat catre seara.

O linie politica il separa de sine, ii strica desenul din pulbere: "Pe aici vor trece domniile lor eminenta, preasfintia, preafericitul... Aduna-ti, copile, carpele, ca vor veni domniile lor, presedintele, senatorii..." Ce i-ai facut? Ce ai, domnule, lasa copilul... De ce-i dai cu piciorul? "Nu vezi, cucoana, ca s-a prapadit, s-a stins de mult, s-a macerat in frunza dusa, in propriu-i joc... In marea noastra colcaire vine ministrul! Mai bine agata-l undeva pe o culme si cumpara-i o alta papusa, sa invete ce-i omul care nu calca pe dungile noastre politice, dogmatice, sugrumatice, pe unde vor defila curand eminenta, sanctitatea, preasfintia, prea fericitii, cu ciocanul si cuiele si cu meseriasii, ca doar asa vom sti daca era Dumnezeu...

Ca avea atata dor de mantuire... Si ca doar n-or sa-L tintuiasca mariile lor personal pe El personal ziua-n amiaza mare , cu manusutele lor personale... Au mesteri, ce mai... Si apoi, un pic de decenta, doamna! Mai bine cumpara o papusa noua in loc..." I-ai auzit, draga mea? Sa cumperi o papusa noua copilului, sau in loc de copil, sa invete ce-i omul. Cum Il misca din ate, cum Il desface din carpe, cum Il atarna pe lemn pe Fiul Omului... Iti vine sa plangi... "Nu Ma plangeti pe Mine, plange-ti-va pe voi si pe copiii vostri!"

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Ne invartim zi de zi pe aceleasi carari batatorite si prafuite si nu observam ca razele soarelui cad in acelasi loc, aratand parca ostentativ petele negre, murdare…

Am ajuns somitati si parca ne inaltam tot mai sus. Scuze exista, desigur, insa cate dintre acestea sunt justificate? Ne luptam ca mastile sa nu se schimbe intre ele, fara sa le putem controla, cand de fapt nu facem altceva decat sa copiem. Copiem pana si greselile si defectele… Am ajuns sa vad mascarici, ei, da, domnilor mascarici scoliti, citind pentru palmares si mai putin intersat in a asimilia, in a se transforma, desigur in bine…

Mai vad si oameni ce se chinuie a face fata indiferentei, insa se pare ca e tot mai greu. Mai ales si cu astenia asta de primavara… Unde este acea clarviziune care sa ne dea putere, credinta si patima in ceea ce facem?

Am pierdut pana si simtul orientarii si ne destramam usor, batuti fiind de vant, fara a prinde radacini intr-un anume loc, mai sarat sau ba, insa se pare ca este asa greu sa te ancorezi in niste principii proprii!

Nu cumva ne-am ratacit pe aceste carari batatorite, impotmolindu-ne de casete si cantece, intre ratiune si spontaneitate, intre zambet si blazare… Sa avem totusi puterea de a spune “Si totusi asta e!”, fara a ne zbate inca putin, parca e prea mult…


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta si Cristian Lucaci

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Nota redactiei pentru Samy Tutac: Multumim mult pentru mesajul trimis. Speram sa ne vedem in numar mai mare anul acesta la Bradatel…Numai bine si Domnul cu noi, toti!

Epilog: Cautasem o zi intreaga o persoana care sa-mi impartaseasca bucuria sosirii primaverii si am aflat-o intr-un copil care mi-a oferit o floare…

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: