The Salt Street Journal nr. 94



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 94 / 18 Martie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Lena Grigoroscuta, Danut Manastireanu, Daniel Branzai, Cristian Lucaci, Petrica Moisuc si Ionatan Pirosca.

Cuprins: Bogatii, Prima stire, Calatorie spre Soare-rasare, Raftul de carti, Cinquecento, Perspective psihologice, Richard Wurmbrand, Praf in ochi, Botosani, 2001, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Ionutz, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Lena Grigoroscuta



Bogatii

Se spune ca fericirea in viata o gasesti nu cand ai tot ce iti doresti, ci cand te multumesti cu ce ai. Astazi, cei mai multi oameni nu sunt multumiti cu starea lor materiala, oricare ar fi aceasta. Asta imi spune mie ca idealul de bogatie nu este o suma de bani, ci de a avea mai mult ca in prezent.

Am insa o colega la facultate care nu intra in categoria acestor oameni. Despre starea ei materiala mi-am dat seama nu din vorbele ei, ci doar din niste situatii. Atunci cand ii imprumut cursurile, ma roaga sa i le las ceva mai mult, ca sa le copieze, desi i-ar fi mai usor sa le fotocopieze; ea niciodata nu-si cumpara mancare; uneori nu vine la scoala pentru ca nu are bani de bilet si sta foarte departe, iar alteori intarzie pentru ca vine pe jos; odata, mi-a povestit cum verisoara ei – care sta in aceeasi camera cu ea in camin – foloseste din cerneala ei fara rusine, iar ea scrie cu pixul; deseori, cand o intreaba colegii ce-a mai mancat, raspunde scurt, fara nici o jena: cartofi.

Cu toate acestea, Simona nu e niciodata trista si niciodata nu s-a plans ca nu are bani. Exista si oameni mai saraci ca ea si, pentru acestia, Simona e bogata, pentru altii insa e saraca. Ea se considera fericita, multumita, ea nu este complexata si nu ii invidiaza pe cei mai avuti ca ea. Intotdeauna imi zambeste cand ma vede, intotdeauna e vesela, intotdeauna iti sare in ajutor la nevoie.

Simona a descoperit implinirea si fericirea in a se multumi cu ce are. Simona este un exemplu si, paradoxal, uneori e invidiata de cei care au mai mult decat ea...


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

... se legana pe o pinza de paianjen



Prima stire

. Saptamana aceasta a stat in continuare sub semnul jocului de-a „hotii si vardistii“; problema e ca in realitate prinsii se sinucid sau isi dau demisia. Raul Opris este prezentat ca autorul atentatului impotriva politistului Sasa Disici, dar cu specificitatea ca este tacut si trecut in eternitate. Doar bulgarii se pot bucura ca pot calatori fara vize in Uniunea Europeana incepand cu 1 aprilie, noi... privim duios.
. Sambata, 24 martie, la Biserica Baptista Nr. 1 din Iasi, va avea loc intalnirea anuala a Asociatiei Misionare pentru Educarea Copiilor. Sunt invitati toti cei care lucreaza printre copii, invatatori de scoala duminicala, educatori.

Danut Manastireanu



O calatorie spre Soare-rasare (IV)

Intamplari adevarate

Cat timp am stat in Chennai, am aflat multe intamplari din viata indienilor. Voi povesti doua dintre ele, pentru ca acestea par a arata care este sursa mizeriei extreme pe care am intalnit-o acolo la tot pasul.

Prima povestire. Cocotierii sunt o sursa buna de venit in India, dar numai cei din castele superioare pot sa-i cultive. O traditie inradacinata de multa vreme spunea ca daca o persoana din castele inferioare cultiva cocotieri, aceasta va muri imediat. Era de fapt o forma de manipulare a traditiei de catre castele superioare, care pastrau astfel in mizerie perpetua castele inferioare. Intr-un sat indian, lucratorii organizatiei World Vision au incercat sa-i ajute pe saraci prin cultivarea cocotierilor, dar imediat s-au lovit de opozitia celor bogati si de frica de moarte a celor saraci. N-au putut face nimic in aceasta directie, pana intr-o zi, cand un batran, care il primise recent pe Christos, a hotarat sa-si infrunte destinul, acceptand provocarea de a planta un cocotier. Ca urmare, nu numai ca nu a murit, dar a si prosperat in urmatorii ani, ceea ce i-a determinat si pe alti saraci sa-i urmeze exemplul, cu aceleasi consecinte fericite. Vraja a fost astfel rupta, iar povara saraciei a inceput sa scada.
A doua povestire se refera la niste oameni care traversau raul Gange intr-o barca de largi dimensiuni. Printre calatori se afla si un tata cu fiica sa. La un moment dat, fetita a inceput sa se joace cu mainile in apa. Deodata un crocodil a sarit din apa si i-a smuls fetitei un deget.

Spre surprinderea tatalui, in loc ca ocupantii barcii sa arate compasiune fata de durerea fetitei, acestia au declarat intr-un glas ca zeul Ganga (stapanul fluviului) cere ca fata sa fie sacrificata. Desi totalmente socat de aceasta sugestie, tatal a cedat in cele din urma la presiunea psihologica a multimii. Fata a fost aruncata in rau si in cateva clipe trupul ei micut a fost sfasiat de crocodil. Cand barca a ajuns de cealalta parte a fluviului, barbatul si-a gasit femeia innebunita de groaza, aceasta asistand neputincioasa de pe mal la tragicul eveniment.

Aceste doua intamplari arata cu putere natura demonica a lanturilor care tin India captiva si cred ca acesta este, intre multe altele, principalul motiv al mizeriei acesteia.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Mircea Paduraru



Raftul de carti

Emil Cioran – Lacrimi si sfinti

Asemeni miilor de tineri am ramas fascinat de fenomenul Emil Cioran. L-am descoperit pe terenul interdictiei: „N-ai voie sa citesti Cioran! Citeste Steinhardt, Tutea, Vulcanescu, insa nu Cioran!“ Am citit Cioran mai intai din curiozitate, apoi din snobism si am ajuns sa-l plac anormal de mult in facultate.

Desavarsit in planul expresiei, si pe rand sfant, eretic, hulitor in plan ideatic, socant si contradictoriu, scriitorul român (sau francez) transmite o imagine unitara si coerenta, dincolo de paradoxurile pe care le intruneste fiinta acestuia.

In „Lacrimi si sfinti“ se disting mai multe ipostaze ale eului liric raportat la divinitate, ipostaze care oscileaza intre culmile fericirii mistice si cele ale disperarii. „Doamne, fara tine sunt nebun, si cu tine innebunesc!“, „De-as putea sa adorm in Dumnezeu pentru a-mi muri mie!“, „Doamne, nu ma mai tem ca voi disparea, caci numai tu rodesti in singuratati si pe tulpina ta imi voi altoi lacrimile“, sunt strigate care ni-l descopera pe „sfantul“ din Rasinari.

„Crearea lumii nu-si are alta explicatie in afara de frica de singuratate a lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte rostul nostru, al creaturilor, este de-al distra pe Creator“, „Fara Dumnezeu totul e noapte, iar cu El lumina nu mai e folositoare. Viata pierde tot atat prin absenta sau prezenta Lui“, sunt strigatele ereticului din Rasinari.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Arta Indiana

Daca dorim sa vorbim de arta indiana nu putem sa nu spunem simplu: sculptura... Locul central al manifestarilor artistice il ocupa domeniul sculpturii... nicaieri nu gasim aceasta ramura atit de solicitata. Daca privim arhitectura acestui popor, putem sa spunem ca nu este decit o altfel de sculptura. Primul material folosit de sculptorul indian a fost lemnul. Lemnul era ales cu precizie, in functie de divinitatea care se dorea reprezentata. Urmeaza apoi argila, piatra, metalul. Cum am mai spus, arhitectura se pierde in sculptura, si cel mai clar exemplu este cel al templului buddhist – templele buddhiste erau acoperite in intregime cu sculpturi la origine policrome. Ca marturie sunt: Templul din Borobudur (sec VIII), ornat cu 436 statui ale lui Buddha si Templul din Angkor, inalt de 60 m.

Pictura indiana este „mai uitata“... foarte putine opere au rezistat in fata timpului. Pe peretii unor grote s-au pastrat scene de vinatoare sau figuri animale si umane. Ce este interesant e ca pictorul considera un lucru fundamental cunoasterea aprofundata a dansului – fapt ce explica si puterea ritmica a desenului, finetea liniei...

...

„M-am uitat azi in jurul meu si am vazut oameni tristi... poate prea tristi pentru o asa frumosa zi de primavara... m-am cautat printre ei... ma tem ca o vreme am existat acolo in rindul lor... pina cind... pina cind te-am zarit pe tine si am primit harul iubirii... M-am mindrit atunci... dar nu era mindrie... si cum pot sa ma mindresc cind se poate mai mult? Ma gindesc uneori ca poate sunt nebuna... nebuna printre oamnei tristi... oameni nascociti pe jumatati de bucurie... atunci imi amintesc de ce mi-ai spus: si nebunia e buna la ceva daca e din dragoste... Atunci tip de satisfactie caci... draga copile, nebunia mea e din dragoste...“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Adolescent astazi… (I)

Nu am trecut de mult timp de perioada adolescentei, dar o vad altfel la tinerii de astazi, o vad lipsita de sens, pragmatica si uneori instinctuala, pierduta, fara un scop, cu un viitor nesigur, bazandu-se pe norme si valori de cele mai multe ori gresite. Alearga toti care incotro, depasiti de libertatea aceasta imensa care se manifesta in fata lor desprinsa ca dintr-un film, plina de scenarii bizare, imitand pe cei mai mari si invatand totul parca de-a indoaselea.

Invata totul parca mult prea devreme, nerespectand ciclul normal al vietii, abatandu-i cursul spre ceea ce-si doresc mai mult, depasind limitele pe care nici macar nu au avut timp sa si le marcheze. Viata lor trece de oprelisti, au mult curaj sau mai degraba obraznicie, violenta nu mai pare o abatere atat de grava, la fel si viata intima, invata si au acces la un bagaj enorm de informatii dar sunt mult mai lenti, mai captivati de alte lucruri care daca nu ii multumesc, ii fac sa sufere.

Dar nu-i totul negativ in ceea ce-i priveste: se maturizeaza mai repede cu cat traiesc viata mai intens, au posibilitatea de-a schimba mentalitati, de-a invinge meseriile vechi si de-a crea altele noi, mult mai moderne, au un potential imens atat timp cat il modeleaza si il pun in valoare. Negativitatea isi are originea in libertatea prea mare, in pericolele strazii, in grupurile scolare, in societate in general.

Rolul societatii nu este deloc neglijabil, dar parca in loc sa formeze tineri, ea ii distruge. E o lume periculoasa pentru ei si e tot mai greu sa discearna intre bine si rau… dar oare nu-i la fel si pentru cei maturi?


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 94 / 18 Martie 2001, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Daniel Branzai - Richard Wurmbrand
Cristian Lucaci - Praf in ochi
Petrica Moisuc - Botosani, 2001

Daniel Branzai



Richard Wurmbrand

Ce l-a facut pe omul acesta asa de "special"?
(ultima parte)

In al treilea rand, Richard Wurmbrand a fost un om cu o inima mare. Ar trebui aici sa spun ceva despre taina numelui pe care l-a purtat. „Richard“ a fost unul din cei mai iubiti si mai remarcabili regi ai Angliei. Pentru vitejia si caracterul sau maret, oamenii timpului l-au poreclit „Richard Inima de Leu“ si i-au asezat pe blazonul regal filigranul unui leu.

Fascinati de personalitatea acestui rege legendar, multi parinti au dat copiilor lor numele lui plin de glorie. La fel au facut si parintii celui despre care vorbim acum, si acest Wurmbrand poate purta fara nici o exagerare acelasi renume de legenda: Richard Inima de Leu! A fost o inima mare in pasiunea pentru Dumnezeu, o inima mare in dragostea pentru oameni si o inima mare in capacitatea de a intelege, dincolo de ratiune, realitati subtile la care numai inima omului are acces.

A avut o minte stralucita, dar nu s-a bazat prea mult pe ea. A preferat sa treaca dincolo de limitele ratiunii obisnuite si sa se orienteze in impulsurile subtile ale unei cunoasteri venite de dincolo de lumea constientului, din lumea intuitiei si a intelegerii duhovnicesti. Imi amintesc ca, in mijlocul unei controverse, m-a surprins cu o fraza din acelea la care te poti gandi apoi intreaga viata: „Eu nu te iubesc pentru ca ai dreptate, ci ai dreptate pentru ca te iubesc.“ Era o variatie a temei: „Dumnezeu nu este Dumnezeu pentru ca are dreptate, ci are dreptate pentru ca e Dumnezeu“, sau si mai adanc: „Dumnezeu nu ne da dreptate pentru ca meritam, ci pentru ca ne iubeste!“

Fraze la care mintea sta deoparte neputincioasa. Adevaruri la care insa inima tresalta si nu mai poate de bucurie!


(textul acesta se poate citi si in “Daniel Branzei – Wurmbrand ‘ce l-a facut pe omul acesta asa de ‘special’")

Cristian Lucaci



Praf in ochi

Un om avea - are- doi fii. Intr-o zi, fiul cel vitreg, care nu mai poate de buicime, nu-l mai incape pielea, neastamparat, tanar, voinic, plin de muschi, de nervi, cautand harta zice tatalui sau: "Da-mi partea mea! Da-mi ce mi se cuvine." Oare ce i se cuvenea? Nu dupa multe zile, fiul cel vitreg, aranjeaza totul, pleaca 'de-acasa,' risipindu-si averea, practicand cultursimul, ducand o viata destrabalata si facand ravagii. Dupa ce cheltuieste totul...

Fiul cel bun, copilul de suflet al tatalui, in asteptarea fratelui vitreg, face si el ceva dar ne-plecand 'de-acasa.' El nu isi cheltuie averea, nu se destrabaleaza, nu are pacate ascunse, si chiar de ar avea, se spune ca tata este tata si iarta.

Dar nici ca putea sa aiba ceva ascuns, totul era deschis, spovedania functiona de minune. Numai ca acest sacrament era practicat in grup -si prietenii tatalui stiau totul - si functiona doar intr-un singur sens, de la fiu la tata. Intreb inca o data, cum putea sa ascunda ceva, din moment ce tot timpul tata il urmarea, era cu el si tot ce avea el apartinea fiului, mai ales inversul fiind valabil. Totusi, tata ii spunea mangaindu-l "Fiule, tu totdeauna esti cu mine!" Fiul chiar il credea. Pana intr-o zi cand, in propria-i ograda cu porci, scapa o roscoava. Nu era una dinre acele coapte si rumene, ci una pricajita. Cui nu i se intampla sa scape roscoave, sa deschida palmele si sa le ridice in sus. Si cine nu se simte vinovat, sa ridice roscoava si sa arunce primul. Ha, ha! V-am prins! Vedeti, tocmai le-ati scapat prin ridicare de mana sau prin aruncare. Vorba lui Dostoievsky, "toti suntem vinovati de toti si pentru toate." Astfel tata il pune pe fiu sa isi semneze propria declaratie de avere si ca pleaca de acasa de bunavoie si nesilit de nimeni. Trist, fiul strange totul si pleaca. Nu exista imbratisari! Pleaca, dar nu sa risipeasca averea, ci sa o investeasca. Tata ramane drept, cu acoperirea legala in fata.

Fratele cel vitreg face scandal, da cu pumnul, loveste, stramba, indoaie, da cu roscoavele de pamant... Pana intr-o zi, cand si-a venit in fire si a zis: "Cati frati ai mei ma asteapta acasa, au belsug de tata, iar eu stau si ma istovesc! Ma voi scula, ma voi duce la tatal meu si ii voi marturisi totul, 'Tata, am pacatuit! Am calcat in strachini, in roscoave... Iarta-ma!'

Si s-a sculat si a plecat la tatal sau. Cand era inca departe, tatal l-a vazut, desi avea mila in ochi, a alergat de a cazut pe grumazul lui si l-a imbratisat. Exista imbratisari! Fiul marturiseste tot si se face mare ospat caci acest fiu era mort, si acum este viu, a fost lup si acum e oaie, era pierdut si a fost gasit. Si au inceput sa se veseleasca. Nimeni, insa, nu intreba de fiul cel bun, de baiatul iubit al casei!

Totusi, intr-o zi copilul de suflet al tatlui vrea sa stie si el care este treaba cu roscoavele si vine sa discute, sa se intereseze si el ce a semnat. Insa tatal nu-l vede de departe, este la ogor, avand praf in ochi, nu-i alearga inainte, nu-l imbrtatiseaza. Dar, fratele cel vitreg face sarbatoare si il imbratiseaza. Cand tata a venit si s-a apropiat de casa, a auzit muzica si jocuri - cu toate ca nu se practica acest obicei. A chemat pe unul din slujbasi si a inceput sa-l investigheze cu privire la ce se intampla. Slujbasul acela i-a raspuns: "Fiul tau a venit inapoi, si fratele sau a taiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a gasit sanatos si bine." Atunci tata s-a intaratat de manie, si nu voia sa intre in casa.

Fostul fiu vitreg, actual de drept, a iesit afara si l-a rugat sa intre. Dar el, drept raspuns a zis fiului sau: "Iata, ca eu te-am iertat pe tine pentru roscoavele rumene, pentru boacanele cele mari, si acum cand vine fratele tau, tu ce faci? Tu te apuci de vorbesti cu el! Il primesti in casa, il ierti, si faci si sarbatoare!?" "Tata," i-a zis fiul, "sterge-ti praful din ochi si nu-l arunca altora. Tu m-ai invatat ca totdeauna esti cu noi si m-ai invatat ce inseamna dragostea si iertarea. Trebuia sa ne veselim pentru acest frate. Tu m-ai iertat pe mine, si nu poti ierta necajita de roascoava a fratelui meu? Este fiul tau! De ce faci diferente intre noi? Sau vrei sa ajungem la emisiunea 'Iarta-ma' si sa ne plangem in public?!"

Seara se lasa, aburul se inteteste, tata-i pe prispa si se veseleste singur.

In schimb toata lumea il asteapta inauntru, sa vorbeasca, sa comunice, sa iubeasca, sa ierte, sa imbratiseze. Inca te mai asteapta... cu lacrimi in ochi!


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Cristian Lucaci – ‘...el a adus piperul’”)

Petrica Moisuc

Botosani, 2001

Stimati frati in Domnul Isus,
Harul Domnului Isus Hristos sa fie cu voi cu toti!

Doresc ca prin randurile mele sa va aduc la cunostinta un fapt care ar trebui sa indemne la luarea unei atitudini oficiale din partea bisericilor baptiste la ceea ce se intampla in anul 2001 in Romania. In biserica noastra, Biserica Baptista „Betel“, avem o familie de medici, fam. Ilie Niculita. Fratele dr. Ilie, desi a fost numit ca director interimar al Spitalului Judetean pentru doua luni (aceasta numire a venit ca urmare a demisiei directorului dr. Enache, urmand a se organiza concurs pentru ocuparea postului), a fost director doar 4 zile, intre 8 si 11 februarie 2001, pentru ca este baptist. Cazul a fost relatat in ziarele locale, in presa centrala, pe postul local de televiziune. Unele publicatii au facut aprecieri reale la adresa activitatii prestate ca director de fratele nostru. Alte publicatii au dat cazului conotatii religioase, fiind spuse multe lucruri rele si neadevarate. Biserica baptista locala nu a luat nici o atitudine oficiala. Precizez ca, profesional, dr. Niculita este recunoscut pe plan local, si este foarte apreciat. Cred ca cel mai bine cunoaste situatia chiar domnul dr. Ilie Niculita, care cred ca trebuie contactat personal. O puteti face la telefon 092-376747 sau 031-513021.

In biserica mea ma ocup de partea muzicala la copii si cor mixt. De asemeni sunt invatator de scoala duminicala la clasele 2-4. Cu partea muzicala la copii ma mai ocup si in alte cateva biserici evanghelice din judetul nostru. La fiecare intalnire, ii indemn pe copiii nostri sa studieze, sa invete, sa aspire la lucruri mari pentru Domnul si in societatea in care Dumnezeu ne-a asezat. Imi doresc sa avem si presedinti de tara care sa fie evanghelici si, de ce nu, baptisti! Le sugerez copiilor si segmente ale societatii in care noi suntem foarte slab reprezentati sau nu suntem deloc (politie, armata, justitie, s.a.).

Stiu ca traiesc intr-o societate corupta dar aceasta nu ma face sa adopt tehnica de aparare a strutului. Sunt un luptator si am invatat acest lucru de la inaintasii mei; probabil va veni ziua testului si pentru mine. Din cei pe care ii cunosc, pot aminti pe Richard Wurmbrand, pastor Iosif Ton, pastor Paul Negrut, si altii mai putin cunoscuti, unul din ei fiind tatal meu, Ioan Moisuc.

Cred ca este de datoria noastra sa simtim unii cu altii, sa ne sustinem in rugaciune, moral.

Cu speranta ca randurile mele au fost percepute corect, sper sa luati atitudine. Regret faptul ca aceste randuri au o asa mare intarziere, dar cred ca niciodata nu e prea tarziu.

Dumnezeu sa va binecuvanteze. Cu dragoste in Hristos, Petrica Moisuc

Alina Simion



Un bob de sare

„Ma dor ochii“ i-am spus deznadajduita. Raspunsul veni prompt si impactul pe care l-a avut asupra mea era neasteptat. „Te dor pentru ca nu i-ai folosit pana acum“. Nu ma asteptam la asa ceva. Oricare altcineva ar fi spus ca-i nebunie curata, pentru ca m-am nascut cu vedere si n-am avut nici un fel de probleme cu ochii. Raspunsul era profund, prea plin de semnificatii si pentru o clipa orbisem.

Era greu sa-mi schimbe intreaga conceptie despre realitate, insa era necesar sa doresc acest lucru, sa vreau sa vad ceea ce in mod obisnuit nu se sesizeaza. Ceea ce la inceput doar intuiam, banuiam, acum puteam sa privesc si sa admir.

In cele din urma am admis ca sunt lipsita de imaginatie si autenticitate. Deziluzia a aparut atunci cand mi-am dat seama de incapacitatea de a reda noua realitate. Viziunea mea asupra ei nu se deosebeste cu nimic de vechea realitate. Inca nu ma distantasem prea mult, intr-un fel eram dependenta de ceea ce-mi era familiar.

Era cu mult peste puterile mele sa reusesc singura.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Nimic nu ma poate opri acum…
Am ales dincolo de suflet,
Am ales cu ceea ce simt,
Am invocat puterile inimii
Si am ascultat glasul mintii:
Am avut nevoie de toate
Pentru-alegerea cea mai buna –
Sa dau sufletul la o parte,
Sa cred ceea ce-i adevarat
Pentru c-am asteptat prea mult
Sa pot sa-ti spun sa pleci…
Lasa-ma sa plec, te rog…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (V)

Esti in litere ca o rezonanta permanenta, cauti padurea existentei si nu gasesti decat copaci, te agati de unii, te lovesti de ceilalti, ploaia incepe ca o perna sub care incerci sa-ti bagi capul ca sa nu mai auzi...

Iti aud gandurile. „De cand ai plecat, nu mai vine vara.“ Le aud si nu vreau sa ma gandesc, nu vreau sa trec dincolo de linistea din fereastra. Dumnezeu nu priveste in blidul, ci in inima ta, draga mea. Cand ma prinzi de mana, memoria aluneca si tace. Trebuia sa fiu aici. De ce? Spune-mi, ce fac copiii?

Acolo, deasupra de tot, de gol, de zgarieturi, de voi insiva, nu vedeti Intrerupatorul? Se lasa seara, cresc muntii, intunericul incepe sa vuiasca... Oare cat timp veti face alpinism in propriile voastre inimi?

Doamne, cum s-a intunecat de curand! Si ce goala izbucneste-o reclama pe strazile nematurate! Nu putem decat sa alunecam pe fulgerul unsuros al unei lampi cu neon... Si cum s-a intunecat de curand, ca-ti vine sa-ti dai singur foc in fata vitrinelor cu lubenite, prezervative, iepuri de plus, tigai, alifii...

Dar niciodata n-ai lumina suficient... Sa poti fi tu insuti o reclama, pana in depozite, de exemplu, pana in adancurile cutiilor sigilate, pana in procesele de fabricatie. Ai ramane o simpla jertfire la idoli a ideii de foc, de lumina. Focul este ceva sacru, inefabil, e nevoie sa te speli, mai intai... Mai intai, spala-te! Mai intai, spala-te, domnule, si mai pe urma da-ti foc! Dar mai intai, spala-te!

As vrea sa-ti pot canta un cantec despre florile pe care nu ti le mai pot darui. Sunt departe, acum sunetul meu e ca o spargere de vas undeva, intr-o camera alaturata, cand incepe cutremurul si vine panica. Intunericul pare a zvarli din toate colturile caramizi de tacere. Intrerupatorul! Unde este Intrerupatorul?

Atat de aproape de ce-as putea fi, atat de aproape... Daca sangele Tau L-as pretui, daca as lasa ca inima Ta sa lumineze totul ca o deflagratie atomica, sa o vada lumea, lumea, lumea... Cand vine Cuvantul si ia Cuvantul si spune, iar eu tac, invatat cum sunt, cum pot, ca rufele murdare nu se spala decat in familie, iar ei rad si rad.

Semenii, da, ei. Vecinii. Concitadinii. Ei poarta lenjerie de inchipuit... Sau de inchiriat. Si rad, cand vad cine-s eu. Dar cine sunt eu...? O ruga mai am: tine Tu muntele pe care sa pot urca sa ajung la vasul care mireasma de nard infasoara pe mine!

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Priveam pe geam, in sus, si nu zaream altceva decat cerul… As fi vrut sa zaresc si oameni, si pasari, asa doar, doar s-ar mai inviora peisajul. Dar am vazut si niste lacrimi, niste lacrimi ce raman, indiferent cat as dori sa dispara…

Bunul meu prieten, tu zici ca schimbarea vine din eliminarea incertitudinilor si alegerea lucrurilor profitabile. Se prea poate sa fie asa, insa dezamagirea e mai mare cand stii ca ai stat cu mina intinsa, sa fie apucata si de unul si de altul, de cei pe care ii poti considera prieteni. Am obosit asteptand, si poate asta ma face mai inabordabil. Sau poate nu stiu eu cum trebuie sa fie un prieten?

Frustrarea mea vine din neputinta de a ajuta, de a ridica un om… Un om ce candva imi intinsese o mana, imi acordase asistenta. Or, acum nu au ramas decat lacrimi, lacrimi ce se inalta in sus, nu dispar, dar nici nu cad. Ele raman, pentru a aduce aminte de zilele triste, de zilele ploioase, cand nu se puteau vedea decat artificii…

Multumirea poate fi citita intr-o singura privire si respectul poate fi interceptat dintr-un singur cuvant… Sunt constient de ceea ce sunt, de ceea ce fac, si cu toate acestea nu ma inalt. Nu imi sta in fire, eu vreau doar sa vad lacrimile ce se vor transforma candva in pasari. Ele vor pleca, sau poate vor ramane, dar nicidecum nu vor cadea…

Nesiguranta poate fi combatuta doar intr-un singur mod, pe care tu il cunosti atat de bine. Poate ca asta iti va aduce atat de multa liniste, incat ai sa doresti putina forfota.

Privesc in jur si vad oameni, vad lacrimi ce dispar, si imi dau seama ca nu mai sunt in acelasi loc. Asta datorita tie, bunul meu prieten!


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: articole semnate de Lena Grigoroscuta si Cristian Lucaci

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Cami Luncan: Draga redactie, Dumnezeu sa va binecuvanteze lucrarea la aceasta revista. Eu, una, simt ca distantele dintre mine si cei care scriu devin tot mai mici, pe masura ce va citesc (chiar daca distantele propriu-zise sunt enorme). Stiti, mi-a placut forma in care a aparut penultimul numar – asa colorat, nemaivorbind de articole. Lucrurile dezbatute sunt profunde. Continuati cu incredere. Va saluta Cami.

Nota redactiei: Chiar daca distantele sunt atat de mari, se pare ca aceasta revista apropie oameni, tocmai datorita frumusetii fiecaruia dintre noi. Distantele sunt atemporale, devin atat de mici cand este vorba de simtaminte, de idei, de ganduri. O lume in care fiecare dintre noi are ce spune!!! Fiti binecuvantata!

Andrada Deac: Ma bucur ca existati! Domnul sa va intareasca in Cuvantul Lui sfant. Mi-ati fost de mare ajutor si acum ca v-am descoperit imi veti fi in continuare. Fiti binecuvantati!!! Andrada

Nota redactiei: Noi ne bucuram ca existi pentru noi… Speram sa descoperi frumusetea asa cum o percepem noi, si de ce nu, asa cum o percepi tu…Numai bine!

Epilog: Iubirea nu inseamna fericire, dar fericirea poate insemna iubire...

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: