The Salt Street Journal nr. 95



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr.95 / 25 martie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Lena Grigoroscuta, Danut Manastireanu si Ionatan Pirosca.

Cuprins: Minciuni, Prima stire, Calatorie spre Soare-rasare, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Radio Londra, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Lena Grigoroscuta



Minciuni

Stau cateodata si ma intreb de ce spun oamenii minciuni; cred ca un raspuns ar fi ca o fac pentru a obtine unele avantaje pe care adevarul nu le ofera. Realitatea e ca in zilele de azi a spune o minciuna nu mai este un pacat, nu mai apasa constiinta omului, nu mai incalca vreo lege morala.

Printre studenti exista multe minciuni uzate, printre care aceea de a fi trecut pe o lista cu prezenta fara a fi la curs. Si cui ar strica o prezenta in plus, chiar de nu participa la curs? Asa se face ca, la sfarsitul unei ore de curs, un profesor rasfoia carnetelul pe care studentii isi scrisesera numele si grupa. Curiozitatea il face sa aleaga un nume oarecare; sa zicem X. Ciudat sau nu, dar nimeni nu reactioneaza. Profesorul insista, dar tacerea domneste printre studenti. Expresia fetei profesorului se schimba: nu poate crede! E dezamagit ca oamenii pe care ii credea integri mint. Si, normal, vrea sa gaseasca vinovatul: "Cine l-a scris pe X, desi nu e prezent?". Din nou, tacere. Dezamagirea devine dispret. Din nou nu poate crede: alti studenti mincinosi si lasi! Cauta argumente pentru a-l convinge pe vinovat sa-si recunoasca vina, dar acesta nu are curajul de a-si asuma raspunderea. Oricum, profesorul il va fi aflat citind numele dinaintea celui absent. La ce mai folosesc observatiile, reprosurile...? Inca 10 studenti se mai aflau pe lista prezentilor absenti. Cu siguranta, profesorul nu trecea pentru prima data prin aceasta experienta, dar eu nu l-am vazut niciodata atat de trist si dezamagit, nici chiar cand primea raspunsuri dezastruoase la intrebarile legate de cursul pe care il preda. Dar acum afirma descurajat: "M-ati suparat cat pentru o saptamana!" ...Si pana acum nu l-am suparat vreodata! Studentii rad, ii amuza situatia! Mirarea mea devine mai mare cand aud o voce in spate: "Bine ca n-a verificat lista acum doua saptamani, cand scrisesem si eu doua colege! Mare noroc am avut!" Asadar, reactia acestui om nu a trezit nici o constiinta. Bine ca nu m-a prins, si atat! Si am inteles ca ar minti din nou daca ar sti ca nu e descoperita.

Nu, a minti nu e o crima in sensul propriu al cuvantului. Dar minciuna distruge caracterul, adoarme constiinta celui care o practica si ucide complet increderea in acesta. Minciuna este un pacat, dar poate privit ca prea mic si practicat sub diferite forme, din nefericire, de atat de multi oameni care se considera integri, de incredere, morali...


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

De 95 de ori



Prima stire

Saptamana aceasta s-a decernat sculptorului Ion Irimescu premiul pentru excelenta in cultura romaneasca; artistul are varsta de 98 de ani si traieste in orasul Falticeni. Premiul are o valoare de 50 de mii de dolari. In martie anul trecut, cu aceeasi distinctie a fost premiat scriitorul Alexandru Paleologu. Cei ce iubesc fotbalul au avut parte de o dezamagire: echipa Romaniei a fost invinsa de cea a Italiei la Bucuresti.

Danut Manastireanu



O calatorie spre Soare-rasare
(ultima parte)

Un martir modern

Unul din cele mai impresionante evenimente la care am fost martor in calatoria mea in India a fost ceremonia desemnarii premiului Bob Pierce, acordat anual unei personalitati crestine care intrupeaza ideea misiunii crestine in sensul holistic al acesteia. In acest an premiul a fost acordat lui Gladys Staines, in numele sotului ei, Graham Staines, care fusese ucis (ars de viu in masina lui, impreuna cu cei doi fii ai lor) in luna ianuarie a acelui an, de o multime furioasa de fundamentalisti hindusi. Staines, un misionar australian, lucrase timp de 34 de ani cu bolnavii de lepra din Orissa, in nordul Indiei. Era un martir al credintei, o alta victima a fundamentalismului religios la sfarsitul acestui secol deosebit de tragic. Probabil cea mai impresionanta marturie in timpul acestei ceremonii a fost cea a sotiei lui Graham Staines, care a exprimat din nou, la fel ca si atunci cand a auzit pentru prima data de aceasta tragedie, iertarea ei totala fata de cei care i-au ucis sotul.

In timpul discutiilor cu colegii din India, am aflat ca ei se plang de lipsa de cunoastere de catre crestinii indieni atat a religiei hinduse, cat si a celei budiste. Am realizat atunci, inca o data, cat este de surprinzator sa vezi cum comunitati religioase diferite pot trai timp de secole in aceeasi zona geografica si pur si simplu sa se ignore unele pe altele. Nu este normal atunci ca neintelegerile si dusmaniile, ba chiar violenta, sa fie nota curenta a relatiilor dintre ei? Aceasta pare sa fie o problema nu doar pentru indieni sau romani, ci si pentru crestinii europeni si americani. Poate ca este pur si simplu o problema a umanitatii decazute. Acesta este un fapt foarte deranjant, cand ne gandim ca crestinismul, care a informat aceste culturi in diferite grade, este cel putin la modul ideal, o religie personala si comunitara. Ce s-a intamplat oare cu intelegerea noastra fata de Evanghelie? Ma intreb uneori daca nu cumva, cu toata pasiunea noastra pentru mantuirea lumii, trecem pur si simplu pe langa sensul central al Evangheliei, fara a-l baga in seama. In ciuda tristei constatari de mai sus, putem gasi in India si istorii de succes. Astfel, unul din colegii nostri din World Vision ne-a impartasit cu umilinta despre felul-n care Dumnezeu l-a folosit in calitate de mediator intr-un proces de reconciliere intre doua triburi hinduse care erau de multi ani in razboi unul cu celalalt.

Dati-mi voie acum sa inchei relatarea calatoriei mele in India cu o alta istorisire oarecum exotica. In ultima dupa-amiaza dinaintea plecarii din Chennai, am mers la cumparaturi impreuna cu doi membri ai comisiei noastre si cu doi colegi indieni. Era o dupa-amiaza tarzie, foarte calduroasa. Strazile erau extrem de aglomerate: autobuze, camioane, vehicule mici, omniprezentele taxiuri indiene galbene cu trei roti, motociclete, biciclete si pietoni miscandu-se si impletindu-se impreuna intr-un sir uman nesfarsit pe strazile lipsite de semafoare. Din loc in loc, cate un politist, ca o pasare singuratica in mijlocul strazii, incerca, fara prea mare succes, sa dea un sens acestui viespar uman. Dupa aproximativ jumatate de ora de condus foarte lent, in sfarsit ne-am parcat masina undeva. Magazinul pe care-l cautam se afla de partea cealalta a strazii. Ma intrebam cum vom putea traversa sirul nesfarsit de oameni si vehicule. In final, ne-am facut curaj, si tinandu-ne de mana am inceput sa navigam periculos prin acel suvoi nesfarsit. Spre uimirea mea, am ajuns totusi intregi in partea cealalta.

Ne duceam sa cumparam sari-uri si salvari, rochii tipice indiene, respectiv musulmane. Desi cumparaturile nu sunt nicidecum cea mai mare pasiune a mea, am incercat sa fac tot ce pot pentru ca cele trei femei din familia mea, sotia, fiica si nora, sa fie fericite cand voi ajunge acasa. Macar pentru trei zile, durata maxima a oricarui miracol. Pana la urma ne-am rezolvat treaba si ne-am intors la hotel, la timp pentru o masa buna, o cafea irlandeza, si o ultima conversatie intre prieteni. A doua zi plecam spre casa.

Privind inapoi, am descoperit India ca o tara mirifica si contradictorie, aproape un continent, care avea sa devina curand cel mai populat stat al lumii. Era un loc in care merita sa ma intorc, pentru a-l descoperi mai in profunzime. Sunt aproape sigur ca o voi vizita din nou candva. Sunt acolo multe lucruri care asteapta sa fie cunoscute, intelese si traite cu pasiune. Dumnezeu sa aiba mila de India!

© Danut Manastireanu
(publicat cu permisiune)


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Civilizatia indiana

Templele. "Carne din carnea pamintului"... templele sadite in stinca. Numar foarte mare, in jur de 1200. Caracteristic acestor temple este arcul de deasupra portalului, care prindea forma uneori a unei flori de lotus sau a unei potcoave. Putem vobi de un interior care era separat de capele laterale prin doua rinduri de coloane. Se remarca, ca si realizare sublima a acestor temple: Templul Karla, deosebit atat prin dimensiuni, cit si prin impresionantele sculpturi care sunt mai mult decit perfecte. Gasim temple la Ajanta, realizate in stinca in perioada sec. II - VII, la Ellora - 34 de manastiri si temple, coloanele erau sculptate pe toata suprafata lor. Apar mai tirziu templele in aer liber, de aceasta data se folosesc diverse materiale rezistente, iar constructiile se ridica mult in inaltime... Templul din Tanjore: 30 m, 13 etaje. In sec. XVI si XVII se ajunge a se construi adevarate orase "insufletite" doar de temple. Se poate vorbi de un cult al templelor...? Poate este impropriu zis... ce este cert e faptul ca arhitectura acestei tari ne uimeste, si templul isi are locul sau bine definit si rezistent in timp. India e un univers care greu se lasa descoperit... trebuie timp si rabdare, sau poate doar pasiune... Ma gindesc ca mi-ar placea sa calc timid pe timplele istoriei sale... stiu sigur ca as invata sa visez putin mai mult decit am indraznit eu... nu poti sa nu te lasi coplesit de un asemena univers... ar fi pacat sa nu privim spre el macar putin...

...

"M-am culcat cu trupul in dreptul tau... mi-a fost frica ca imi vei descoperi urmele si ma vei lepada... vei crede poate ca talpa mea nu mai stie sa lase semne... si atunci oasele talpilor mele mi-ar plinge nefericirea... mi-a fost tare frica... si nestiind cum sa-ti arat plinatatea puterilor mele mi-am speriat oasele si le-am izgonit... nimeni nu mai plinge... intelegi cita dragoste mi-a trebuit ca sa ma anulez...? oasele ma cer inapoi... dar renunt la ele iara... nu mai sunt om de dragul tau..."


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

"Dark Eyes"

Am in fata o partitura... Mai am si monitorul si tastatura, considerate de catre cei din jur reci uneori, utile alteori. Sunt considerate reci deoarece nu umplu sufleteste cu nimic, furnizeaza cunostinte noi si utile, si cam atat... Reci deoarece scrisori, fotografii, amintiri, articole, toate sunt electronice, in spatele ecranului monitorului, expuse oricand "infectarii" cu virusi, dependente de tensiunea de 220V si de buna functionare a circuitelor interne. Sunt insa utile deoarece sunt construite pe principiile stiintelor reale, tin cont de reguli extrem de clare (bitii 0 si 1 = fals sau adevarat, si atat!); nu au loc interpretarile, comentariile, subiectivismul, precum se intampla in arta si literatura. Mai important ca orice, ma tin cu picioarele pe pamant, imi dau oarecare stabilitate impunandu-mi un mod de a gandi logic, concis si coerent lucrurile in ansamblul lor, ceea ce arta nu mi-a oferit (cel putin, pana acum). As alege astfel calculatorul, dar uneori simt nevoia sa le imbin, asadar...

...titlul partiturii este Dark Eyes (Ochi negri). Este o balada ruseasca, transcrisa pentru chitara de catre Fred Harz. Tema este foarte cunoscuta, expunerea se face pana la jumatatea piesei in re minor, iar apoi, printr-o secventa crescatoare de note (sol diez, la, si becar) se trece dolce, dupa cum indica partitura, in re major, ceea ce schimba tenta piesei.

Masura piesei este 2/4. Interesant este transferul temei de la bas la notele inalte, atat in cadrul jumatatii in re minor, cat si in cadrul celei in re minor. Dupa incheierea partii in re major cu acordul corespunzator, se reia Da capo al Fine, prima parte, deci piesa se termina simetric, cum a inceput, intr-o nuanta trista.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Adolescent astazi...

Nu poti vorbi despre adolescenti fara sa nu te gandesti la ceea ce-i framanta cel mai mult in aceasta perioada si le da cea mai mare bataie de cap, ii face puternici sau ii doboara, le marcheaza viitorul sau ii ajuta sa creasca: dragostea. E vremea in care nu pot scapa fara sa nu se indragosteasca, sa sufere sau sa devina egoisti, sa nu-si imite parintii sau sa nu calce stramb.

Dificultatile incep din perceperea gresita a ceea ce ar trebui sa se intample, a ceea ce ar trebui sa respecte, dar nu pot sta sa chibzuiasca prea mult; ei actioneaza la primul impuls si sufera la prima mahnire. Se indragostesc si sunt cu capul in nori, isi pierd rabdarea sau nu asculta de ceilalti, sunt razvratiti si "se lovesc" de viata in mod dramatic. Timpul e atat de pretios si se scurge cu fiecare zi in care un vis mai plange, o dragoste abia incepe, isi cladesc un viitor sau darama o sansa.

Sunt tineri si fug de singuratate, isi fac prea multi prieteni pe care ii tradeaza sau ii neglijeaza, sunt avizi dupa tot ce e nou, incalca o regula sau e periculos, sunt fragili dar par puternici, sunt in continua schimbare si sunt mereu in atentia parintilor preocupati sau nu de educatia lor. Baietii cauta "prototipuri" de fete, vor ceea ce vad in filme si reviste, fetele sunt mai pragmatice si cauta ca o relatie sa aduca si alte avantaje, dragostea parca nu mai conteza atat de mult.

Sunt tineri la modul general, refuz sa cred ca ei sunt doar asa cum i-am descris eu, nu e totul pierdut si cred ca timpul va aduce vremuri mai bune.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 95 / 25 martie 2001, Iasi - Romania

Va propunem in continuare:

Eduard Orasanu - Radio Londra

Eduard Orasanu



Radio Londra

Mi-am propus sa ascult documentarul saptamanal difuzat de BBC, si aceasta pentru ca sugera o tema interesanta: "Despre cultele neoprotestante din Romania" - realizator Gelu Trandafir.

Cred ca materialul a fost programat intr-o saptamana oarecum nepotrivita, si anume acum cand opinia publica este suficient de agitata de acuzatiile aparute in presa la adresa Patriarhului Teoctist. Aceste acuzatii, jignitoare (homosexualitate), nedovedite (membru al Miscarii Legionare) si repetate (colaborator al fostei securitati) au starnit un val de solidaritate in jurul inaltului ierarh dar si fata de religia ortodoxa (religie nationala si stramoseasca).

Cum a fost? Documentarul a debutat printr-o scurta istorie a nasterii confesiunilor evanghelice in Romania, iar cel invitat sa vorbeasca a fost pastorul Iosif Ton. La sfarsitul acestei scurte expuneri, intrebat fiind prin ce se deosebesc evanghelicii de ortodocsi, Iosif Ton a raspuns: "Fenomenul protestant inseamna o personalizare a religiei, problema mantuirii individului este o problema personala, spre deosebire de ortodoxie unde mantuirea individului o face prin delegatie biserica..."

Ca totul sa fie pestrit si exotic, pentru momentele de respiro, prin montaje radio se putea receptiona vocea unui predicator care vorbea extrem de caracteristic in fata unei adunari.

S-a vorbit despre ingrijorarea ortodoxiei cu privire la prozelitismul protestant si despre atractia ajutoarelor materiale.

Mai departe? Doua personalitati au fost invitate sa vorbeasca despre marturia lor crestina si relatia lor de prietenie; numele lor: Paul Negrut si Mihai Oara.

Paul Negrut: "Personal ma simt foarte bine ca apartinand de o biserica minoritara intr-o tara cu o biserica majoritara, dar..."

S-a vorbit despre prigoana din Romania comunista si libertatea seaca din USA, despre ochelarii colorati pusi in catiheze si siguranta mantuirii.

Si sfarsitul? Materialul s-a terminat intr-un straniu si fratern echilibru: in USA, "acasa religios" nu te poti simti decat in Biserica Ortodoxa Antiohiana. In Romania "frate cu occidentul" nu te poti simti decat in Biserica Baptista. Alte ingrediente: pagina web etc.

Ce cred ca a lipsit? Pai a lipsit un al patrulea invitat, care sa fie anonim, simplu si in varsta de 20 de ani. Ar fi spus ceva despre lipsa de modele, presiunea eroticului si amenintarea starii de somaj. Ar fi spus ceva despre confuzii spirituale, spargerea tiparelor si superficialitate. Ar fi spus ceva despre chemarile discotecii, dirijorul de cor si ravnitul celular. Ar fi spus ceva despre studiul biblic, cearta cu parintii si lipsa unei locuinte. Poate...

Alina Simion



Un bob de sare

Fiecare isi are povestea vietii lui. Fiecaruia aceasta poveste i se pare cea mai reusita si interesanta. Multi din cei ce sunt personaje secundare in poveste nici macar nu o percep si nici nu stiu ca joaca un rol in ea.

Exista la un moment dat cel putin un episod in povestea fiecaruia in care replica "Eu renunt" este centrala.

Intr-o prima instanta, verbul "a renunta" induce o stare negativa, de abandonare, iar actiunea de a renunta o percepem ca pe ceva rau. A renunta il asociem adesea cu deznadejdea, cu deziluzia si cu frica de a mai incerca.

Uneori uitam ca "a renunta" poate avea si o semnificatie plina de valoare. Valoarea consta in sursa binelui ce se afla in "a renunta": a renunta in sens pozitiv, a lasa in urma toate cele ce pana atunci ti-au fost obstacole, si a te increde in viitor.

"A renunta" privit din perspectiva optimista inseamna a-ti recapata speranta, dorinta de incercare.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Am renuntat sa te privesc plecand,
Am renuntat sa deschid repede geamul,
Sa ma gandesc cum talpa ta atinge asfaltul.
Ma lepad de tine,
Ma lepad de trecut
Ca de o haina uzata
Si vreau sa imbrac visele noi,
Sa cumpar un gram de iubire
Fara sa dau nimic in schimb,
Fara sa pierd o parte din mine,
Fara sa-ti cer voie...

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (VI)

Ce bine ca pot sa spun "Tata!" Tata, mi-e frica de lupii, de hienele din mine, mi-e frica de cutremure si de razboi, de intuneric mi-e frica si mi-e frica sa nu cad... Ce bine ca pot spune "Doamne-ajuta!" cu toata familia... Si ei rad, ce mai rad! Se prapadesc de ras. Si cat ma doare, ca se prapadesc! Vad o intreaga lume razand cu buzele vinete si ude de vremuri ploioase. Dar e mai bine sa nu, e mult mai bine sa nu... E mult mai bine sa ma catar la vasul acela. Si am sa-l sparg, e atata nevoie sa-l sparg, asa cum a raspuns Maria nevoii de suflet turnat, caci langa mine esti Tu, cu parul Tau drag, cu picioarele Tale... Usor le voi unge, iar plansul ca un balsam va sclipi in ochi pana departe, pana aproape, in ochii mei, in ochii Tai.

O potcoava. O potcoava gasita si aruncata peste umar a strivit in cadere o floare, a spart un portelan de pret, si-a facut loc la intamplare in lumea obiectelor. Si acum ii rasuna in aer inconstienta, rasul ruginit cu traiectoria agatata in gravitatie. Locul ei este si acum o spargere de liniste, de floare, de portelan...

Pana cand, Doamne, va rontai Arhimede seminte si le va scuipa cojile in oglinda, masurand imaginea aceea hidoasa, dislocuinda? Oare cand va fi oglinda dislocuita si ea? Oare cand va dislocui pe altcineva egal cu mine, fiinta mea?

Mai trecut-a un nor peste cuibul de ciori, o spuzeala pe gura, un oftat in pudori de stejar ce-si arata iernii reci goliciunea... Nu-si mai stiu seva dulce, si-au uitat rugaciunea... Ca si oamenii tremura, ca si ei isi regreta primaverile calde, parca trase c-o creta pe un nor, peste cuibul de ciori, de-un copil... Doamne, ia-mi din decembrie si mai da-mi un april!

Acum vad. Mana ta si-a sprijinit aratatorul pe o raza si o indoaie usor. As vrea sa te bucuri. Cand privesc ce-mi arati, privirea mea se indoaie si ea. Clipocesc de vesti coridoarele inimii: vom cerceta sentimentele cele vechi. Podurile memoriei n?au mai fost curatate de mult. "Faci tu asta?" ma intrebi, de parca ar fi vorba de dat cu matura, iar tu trebuie sa mergi altundeva. Usa scartaie in balamalele ei, zgomotul a inchegat umbrele din colturi in jurul mainilor mele. "Da!", raspund.

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta si Cristian Lucaci.

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Giorgiana (?): Draga Redactie, Am primit ultimul numar al revistei de la un coleg de servici. Suntem putini aici care suntem "pocaiti" insa ne cunoastem intre noi si ne incurajam de cate ori avem ocazia. Primirea acestui numar al revistei m-a incurajat foarte mult. De-abia astept sa le primesc si pe urmatoarele. Domnul sa va inspire si sa va poarte din succese in succese spre slava Lui. Cu mii de multumiri, Giorgiana

Nota redactiei: Draga Giorgiana, ne bucuram de randurile primite de la tine si de efectul SSJ asupra ta. Incepand cu numarul acesta esti in baza noastra de date si vei primi revista "cu culori cu tot", asa cum ne-ai rugat.

Epilog: M-am uitat azi in jurul meu si am vazut oameni tristi... poate prea tristi pentru o asa frumoasa zi de primavara...

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: