The Salt Street Journal nr. 98



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 98 / 15 Aprilie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Teofil Stanciu si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Taina invierii, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Mi-e dor de tara mea. Mi-e dor de vremea in care cerul albastru isi facea cuib pe fiecare casa. Mi-e dor de poporul meu, de taranii ce la margine de drum inaltau cruci si sapau fantani. Vreau sa rostesc cu necaz si bucurie litera R, inceputul de nume al patriei mele, pentru ca mi-e dor de Rugaciune. Mi-e dor de merii si perii ziditi la margine de drum, de agudele cu care sa-mi manjesc camasile si obrajii. Vreau ca dulcele miezului lor sa-mi fluture bucuria pe aripile verii, si tristetea prin praful ulitelor nepietruite.

Mi-e dor de tara mea. Mi-e dor de vremea in care teii infloriti isi scuturau parfumul peste cei indragostiti. Mi-e dor de poporul meu, de orasenii iesiti la plimbare, neaparat purtand palarie si baston, si neaparat, prietenosi. Vreau sa rostesc clar si rotund litera O, a doua din numele patriei mele, pentru ca mi-e dor de Omenie. Mi-e dor de basme si de balade. Mi-e dor de stupi si de cirese. Mi-e dor de carute si hambare. Mi-e dor de cozonaci si de oua rosii. Vreau ca dulcele miezului lor sa fie asemuit cu acea odaie racoroasa unde citeam psalmi si intindeam lingurita in magiun.

Mi-e dor de tara mea. Mi-e dor de vremea in care copiii jucau leapsa si „popa-prostu“. Mi-e dor de poporul meu, viu, netalharit, nevandut, nefurat, nemintit, necrucificat. Vreau sa rostesc sincer si deschis litera M, a treia din numele patriei mele, pentru ca mi-e dor de Mantuire. Mi-e dor de Hristos cel Inviat. Mi-e dor de tara mea... desi nu am parasit-o niciodata.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Veniti de luati Lumina!



Prima stire

Hristos a Inviat!

Vestile mai mult sau mai putin bune ale acestei saptamani sunt urmatoarele: Bugetul de Stat pentru acest an a fost adoptat. Guvernul Romaniei renunta la orice pretentie asupra a doua imobile ce au apartinut fostului suveran Regele Mihai, prin urmare acesta poate intra in posesia lor. Acest gest de neimaginat acum cativa ani este o incercare de reconciliere dintre Presedintele Romaniei si Regele Romaniei. Miercuri, 18 aprilie 2001, se implinesc doi ani de la aparitia revistei noastre.

Teofil Stanciu



Raftul de carti

Intre zi si noapte - Henriette Yvonne Stahl

Ana e o adolescenta care se plictiseste grozav, dar o descopera pe Zoe si ramane fascinta de ea din primul moment. Incet, cele doua fete se imprietensc si se descopera. Despre asta povesteste H. Y. Stahl intr-o carte primita foarte bine la vremea aparitiei de critica din Franta. Romanii insa au tratat-o cu destula indiferenta. Poate si pentru ca autoarea scria in franceza.

Intre zi si noapte nu e, cum ar putea parea, o pendulare continua. E mai degraba spatiul gri dintre lumina si intuneric. E locul de intersectie si nu de trecere al personajelor. Foarte multe episoade ale romanului se petrec pe inserat sau in semiobscuritate.

Intr-o alta tentativa de a explica titlul, constat ca zilele si noptile nu se amesteca niciodata. Ziua perpetua din sufletul Anei ramane la fel pana la final. Noaptea din Zoe nu poate fi nici ea modificata. Zoe a avut parte de oripilanta experienta a molestarii de catre tatal ei la vremea cand nu putea sa se opuna. A fost deci condamnata la noapte. Stau mereu alaturi lumina si intunericul pentru a se sublinia reciproc.

Ana e plina de idei si framantata de soarta lumii. Ar putea exista foarte bine si in cartile lui Camil Petrescu, dar numai fara Zoe. Cu Zoe alaturi se sting intrebarile si ratiunea devine un catelus ce se gudura pe langa stapana intunecata. Mereu cineva detine in acest roman rolul catelusului.

In final Zoe va muri din cauza morfinei de care era dependenta. Ea nu va mai iubi pe cineva vreodata, nu mai poate. Singuri, ochii lasa o dara in chip de cale anevoiasa spre lumea (moarta deja?!) din sufletul ei. Ochii sunt arhiprezenti in roman. Au ramas sa compenseze tot ce nu mai poate face inima.

Se vorbeste ca ar exista o influenta dostoievkiana la HYS. Drama pe care o traieste Zoe ne-ar putea trimite la o astfel de inrudire. Si cam atat. Eroinele scriitoarei romane sunt la limita credibilitatii. Prea se pastreaza asa cum intra in scena, sunt previzibile. Personajele masculine au o imagine stearsa si sunt in prelungirea celor feminine.

Stilul oscileaza intre patetismul romantic si detasarea realista. Din cand in cand, scene cu iz naturalist te fac sa tresari. HYS scrie frenetic, nu are timp sa-si duca ideea pana la capat. Si vrea sa spuna multe asa ca devine ades prolixa si lasa impresia de incomplet.

Si voi mai spune ca zilele si noptile nu alterneaza, ci sunt statice. Raman de la inceput unde s-au localizat. Nu exista speranta, nu exista viitor. Numai trecut si prezent, primul dictand culoarea celui de-al doilea. “A doua zi” inseamna de fapt “inca o zi” precum cea de ieri. Romanul e incremenit intr-o zi si o noapte (plus inserarea sura) repetate cat e necesar. Nici urma de dimineata.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

O alta sarbatoare... nimic mai mult decit treaba in bucatarie si scuturat de covoare. E trist... suntem niste pasivi si insensibili... Dar asa suntem noi, rasa umana, cea pentru care cu atita perfectiune s-a jertfit Isus. Azi L-am simtit pe Hristos linga mine atit de clar dar... o clipa si m-a inecat lumea cu amarul ei... acum zac intre nebunie si ultima putere de a retrai intilnirea cu El. Imi vine in minte cintarea care m-a facut sa-L intilnesc azi: „E puterea singelui varsat... singe sfint...“ Acum melodia rasuna asa departe si stiu ca peste un ceas nu o voi mai auzi nici un pic... Ce lucrare de arta indrazneste sa se ridice la profunzimea acestei simple melodii? Stiu, nu putem judeca asa, nu sunt termeni de comparatie... dar mi-am vazut desertaciunea scrierilor mele... cita putere are un tablou de Grigorescu...?

Peste citeva zile ne vom intoarce la lucrurile nostre si ce ne vom aminti oare? Vom discuta despre cozonacul care n-a crescut destul... despre oboseala servita de musafiri in lungile lor sederi... despre un iepuras care poate ne-a adus ceva... Inutilitati dintre acestea, care insa ne-au devorat cu salbaticie inca o sarbatoare. Eu nu stiu ce voi spune... mai bine tac si-i las pe oamenii ferciti... cei care au trait cum trebuie acest sfint Paste... sa vorbeasca. Binecuvintati sunt cei care s-au bucurat de Inviere... eu am trecut pe linga mormint nepasatoare. Si poate as fi visat sa ma opresc, sa ma uit, sa vad ca nu e nimeni acolo...

„Nici o opera de arta nu va fi vesnica... Arta e o mare desertaciune si o dezmagire pentru mine. As vrea sa ma leg de ceva in lumea aceasta... ceva care sa fie asa frumos... asa blind... asa intelept... asa vesnic... incit, ori de cite ori ma gindesc la nefericire, sa ma ia in brate si sa-mi zica ca nu am voie sa ma gindesc la ceva care nu exista... As vrea sa ma leg de Dumnezeu...“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Concert de Paste?

Cine nu a auzit de "Aleluia" de Handel? Cantand in corul bisericii din care fac parte, am avut ocazia, pentru prima oara, sa iau contact, ca interpret, cu celebra piesa. Am inceput repetitiile din luna ianuarie, in ideea ca pana de Paste vom cunoaste piesa. A fost extrem de multa munca, daruire, s-a pus mult suflet, astfel incat, de Paste, piesa era stiuta destul de bine.

Corul bisericii a interpretat "Aleluia" si inca doua piese impreuna cu corul de tineri al bisericii, ajungandu-se pana la urma la un cor format din 120 de persoane. Am ramas surprinsi, fara modestie, chiar ca si coristi, de cat de bine au iesit piesele (la ultima repetitie, nu au mers deloc bine si cu totii eram foarte descurajati).

Fiind insa implicati mai mult muzical, nu am observat reactia bisericii decat la sfarsit cand, unuia din presbiteri i-au dat lacrimile in timp ce multumea, in rugaciune, pentru acea seara. Privind apoi, am putut oberva lacrimi pe obrajii multor frati si surori din biserica; unii au intrebat la sfarsit: "Daca aici e asa, oare cum va fi in Rai?" Mi-a fost rusine de intrebarile mele de dupa serviciul religios, de genul: "Nu-i asa ca am cantat extraordinar?" Oamenii au fost intr-adevar patrunsi de mesajul cantarilor, ceea ce inseamna ca acestea si-au atins scopul, iar eu eram multumit ca "am cantat extraordinar"!?! Stau si ma intreb pentru cine cant eu, pentru cine cantam noi in biserica de atatia ani...

Nu prefer insa nici extrema: "Cuvintele sunt importante! Cum canti, mai putin conteaza; doar canti pentru Domnul!" deoarece am vazut ca se ajunge departe de ceea ce numim muzica si arta. Se poate ajunge, banuiesc, la o mediere a acestor orientari, mediere pe care eu unul, in ceea ce ma priveste, o vad destul de departe, "impiedicandu-ma" inca in muzica in sine.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Paste rustic

Simt nevoia sa impartasesc celor care citesc aceasta rubrica indecizia de a scrie despre ceva anume pentru ca nu as sti ce sa aleg dintre 100 de numere SSJ, o vizita facuta la un spital de boli psihice sau o vizita facuta inainte de Paste unui bunic de 84 de ani? Fiind toate importante, voi face un amalgam, sperand sa va dati seama totusi despre ce vorbesc si sperand sa pastrez o nota coerenta acestui articol, fiind totusi unul festiv.

SSJ-ul (pentru ca poate fi personificat) a insemnat si inseamna in continuare o parte din mine, m-a ajutat sa cresc, sa dau frau liber imaginatiei, sa descopar si altora poeziile mele, sa dobandesc cativa prieteni, sa-mi petrec alaturi de ei sarbatorile si sa ma cunosc mai bine. Implicatiile psihologice ale acestui timp de cand „apartin“ SSJ-ului sunt doar pozitive, nu s-au petrecut schimbari miraculoase dar putin cu putin, plastic vorbind, au sapat in fiinta mea, modeland-o.

Pentru cei singuri, Pastele e chinuitor si dramatic, acolo unde am mers, bolnavii nu au voie nici macar sa se plimbe in curte, nici nu stiu ce se petrece exact afara, ca ceilalti se bucura si petrec… timpul e masurat prin perioadele dintre luarea pastilelor si eventualele vizite ale medicilor. Pentru cei mai putin gravi, rudele incearca sa-i externeze in aceasta perioada pentru a le produce stari placute, pentru a le mai diminua suferinta. Altii, se interneaza tocmai acum, de sarbatori, pentru ca imaginatia o ia razna si-si inchipuie ca Dumnezeu le vorbeste sau ca ei insisi au puteri divine. E o lume trista, de spital bine ingrijit, cu o groaza de prieteni patrupezi impartiti pe pavilioane, care te insotesc peste tot, povestindu-ti parca de oamenii de acolo, de suferintele lor, dar ei sunt afara si sunt bine, un loc cu livezi inflorite unde miroase a rai si unde de fapt tipetele sunt ca din iad, unde nu intalnesti decat ochi stinsi, cenusii din cauza medicamentelor si a lipsei de viata.

Paste la sat: cum te dai jos din tren, miroase a coca de paine, a soric afumat, a pamant proaspat arat si semanat. Culorile insotesc aceste mirosuri si-i zarva peste tot: femeile merg de la casa la casa sa vada cum le ies cozonacii, sa isi povesteasca de ouale rosii, sa se-ajute una pe alta ca doar nu mai este mult si-acusi se vad stransi cu toata familia devorand bunatatile pregatite cu-atata truda. Viata are acum alte semnificatii, dincolo de religie si de ajutorul lui Dumnezeu in care se incred cu strasnicie, parca mai important e sa nu se arda cozonacii si sa iasa pasca buna. Dincolo de munca depusa se gandesc ca e sarbatoare, ca vor sta cu totii desprinsi de muncile de zi cu zi, cu camara plina, cu familia aproape, la taifas, depanand amintiri… si cand stii ca ai 84 de ani, ca abia ii mai poti numara, nu te gandesti doar la doamna cu coasa fiindca tot trebuie sa-ti ari pamantul, sa ai grija sa ai ce manca, dar pensia e atat de mica… Barbatii adunati spre seara vorbesc tot de pensiile care inca nu au fost aduse, de cupoanele agricole, de arat si de taiatul vreunui porc, de vreo nunta care va sa vie, ca na, se va incheia postul… E o lume aparte, fara orasenisme si alegeri prea multe, o lume simpla, incarcata de mister dar mirosind puternic a cozonaci…

Si noi… cu noi cum ramane? Aici de o luna se aud doar batai de covoare, strazile sunt pline de vanzatori ambulanti care vor sa le cumperi din produsele lor fara de care Pastele parca nu ar iesi cum trebuie, de copii in vacanta care, ca sa nu?si incurce mamele prin bucatarie, stau cat e ziulica de mare afara… cu tineri intrebandu-se „cum vor petrece“ de Pasti… cu geamuri curate dar cu sufletul…

Fiecare stie cum e sufletul lui si n-ar trebui sa uite cum era si sufletul lui Isus care n-a sarbatorit si care a renuntat la propria viata pentru noi, dar oare cu folos?

HRISTOS A INVIAT!


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 98 / 15 Aprilie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Mircea Paduraru - Taina Invierii

Mircea Paduraru



Taina Invierii

„Mormantul era gol si descoperit!“ Este aceasta o dovada a Invierii? De multe ori tentativa noastra de a demonstra infinitul cu mijloace finite sfarseste in ridicol. Invierea lui Hristos prilejueste o asemenea tentativa. La ce bun Invierea lui Hristos demonstrata rational si matematic? La ce bun demonstrarea suprarationalului cu mijloace rationale? Invierea se crede. Invierea se traieste. Invierea se simte.

„Mormantul era gol si descoperit!“ Ce si cat poate spune afirmatia aceasta? Poate este nesemnificativa, dar in acelasi timp ne aflam in fata celei mai cutremuratoare constatari din istorie. Legile si gandirea umana sunt sfidate de aceasta afirmatie.

„Mormantul era gol si descoperit!“ Rational ori irational, demonstrat ori nedemonstrat: HRISTOS A INVIAT! Avem Crestinismul, avem Biserica, avem iertarea, avem dragostea, toate acestea au strabatut spatiul si timpul. Este aceasta o dovada in plus?


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Alina Simion



Un bob de sare

Nici nu mai tin minte de cand nu te-am vazut. Ultima oara cand ne-am intalnit o usoara urma de nostalgie incerca sa se contureze. De atunci mi-e dor mereu de tine. La inceput imi aparea chipul tau, mi te imaginam langa mine, pas cu pas in stanga mea. Ma coplesea imaginea ta, senzatia de apropiere dintre noi, puteam simti trairea dureroasa provocata de mintea mea.

Cu timpul insa senzatia de dor s-a intensificat si am inceput sa devin o persoana care are nevoie de dor ca sa poata supravietui.

Cand mi-ai reamintit ca existi pentru mine, am avut o tresarire. Imi fusese atat de dor de tine incat te uitasem. Te uitasem cu desavarsire.

Nu tin minte cand am inceput sa te uit; adevarul e ca nu te mai puteam identifica, nu te mai putea vizualiza. Existai, dar eu nu te mai puteam concepe. Pentru mine erai peste tot, ca o imprejmuire.

Mi-e greu sa mi te reamintesc, ar trebui sa construiesc o noua lume in care personajele sa fie noi.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Imi lasasem sufletul deoparte,
Acolo, la intrarea in templu
Intrasem sa gasesc pace,
Sa ma umplu cu ea,
Cu glas de minune,
Cu miros de smirna,
Cu un dram de intelepciune…
Acolo, la iesirea din templu
Am simtit prezenta ta —
Venisesi sa-mi vanezi sufletul
Sa-mi furi singurul acoperis
Al unei inimi impumutate —
Deci sufletul meu era in siguranta…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (IX)

Cine M-a pus pe Mine judecator peste voi? imi strigi. Dati-mi un punct de sprijin care sa nu fie o eroare (nu, frumusetea voastra sufleteasca, nu!) si voi aduce omul la capatul lui ca pe un plug la capatul hatului.

EU! mai strigi. Eu sunt punctul de sprijin! Numele Meu este dragoste. Numele Meu este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii! Eu am rasturnat vesnicia cu Dumnezeul Cel Tare spre voi. Eu scot cuvintele prabusite in sinea lor si trag elefantiii din fluturi cu prastia.

Eu mestec, intre Alfa si Omega, samburii Sfintelor Sarbatori!

S-a oprit. S-a oprit si m-a intrebat. Eu I-am raspuns c-am invatat sa zbor. El a zambit si a dat drumul unui porumbel. Atunci am plans cu adevarat pentru prima data.

Gata. Cred ca am sa inchei, pentru azi. Sa incercam sa ne odihnim. Vrute si nevrute, ca atunci cand te apleci prea mult peste ghizdurile unei fantani. Chiar asa si e.

Gata. O fantana care duce in sus, catre apele de deasupra, in care ma oglindesc pe dinauntru... O evadare din spitalul de inferne, un chiot de rugaciune... Ti-am scris, draga mea, voi mai scrie si maine. Voi scrie pana ce scrisul va ingheta in aer, clatinat de briza poeziei din cocori.

Acum trebuie sa ni se aduca cina si e atata tristete pe coridoare, ca nu se mai stie cine pe cine va manca. Apoi?

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

„Mormintul e gol…!“ O, cit de simplu e sa constati acest lucru… Dar oare ce se ascunde in spatele acestei propozitii?

Natura umana e construita in asa fel incit sa vada ce este simplu, sa caute ce e mai usor si banal. Si ce poate fi mai banal decit un mormint? E atit de adevarat ca noi nu cautam altceva decit mormintul, sa il identificam, ca apoi sa aflam unde e trupul. Oare nu era stiut faptul ca El va invia a treia zi dintre cei morti?

Sarbatorim un Paste ce s-a pierdut in timp, am ajuns sa ne legam de traditii si obiceiuri, cind de fapt este o sarbatoare atit de simpla. Complicat, nu? Cind trebuie sa vedem simplu vedem copmplicat, si invers… E simpla prin ritualul ei, insa are o semnificatie deosebita. Este o sarbatoare a jertfei, a jertfirii – a slujirii.

„Mormintul e gol…!“ Pai cum are sa fie, daca El a zis ca va invia? Oare nu e aceasta un semn al necredintei, al neascultarii cuvintului… Or noi, nu! Trebuie sa ne convingem, sa cautam un mormint, sa ne convingem ca e gol, pentru ca apoi sa ajungem sa credem ca Hristos A Inviat!

Participam la o sarbatoare ce se pierde, se degradeaza… Se degradeaza din cauza indepartarii de Jertfa, de cruce, de mormint. De am face din mormint un reper, sa ne intoarcem mereu acolo, sa descoperim ca e gol…

„Hristos A Inviat!“… mormintul e gol…


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta, Cristian Lucaci si Teofil Stanciu

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Multumim tuturor celor ce au trimis mesaje pe adresa redactiei… Poate undeva, sunt mentionate numele acestea, pentru ca merita un pic din slava cereasca doar pentru ca au incurajat un grup de tineri ce s-au pus sa „inventeze roata“...

Hristos A Inviat!

Epilog: As vrea sa am credinta ca El mai poate sa-mi accepte dorinta mea de a-L avea mai aproape...

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: