The Salt Street Journal nr. 99



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 99 / 25 Aprilie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat:
Teofil Stanciu, Lena Grigoroscuta si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Asteptand..., Un bob de sare, Un alt bob de sare, Intrerupatorul, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu

Editorial

Construirea unei "Comunitati Informationale" este cea mai noua preocupare a puterii din Romania. Se doreste aducerea sub comanda unica a tuturor serviciilor secrete. Bineinteles ca totul "e spre binele tarii, si ca asa este in toate tarile membre NATO". Dar ce se uita este ca nu ne-am despartit cu bomboane si flori de fosta Securitate. Dimpotriva, influenta vestitei Institutii este inca puternica in domeniile politic, financiar si formarea opiniei publice.

Despre o alta comunitate informationala as vrea sa amintesc in continuare: Top 10 Roboam - Topul paginilor web evanghelice. La un an de zile de la aparitia lui sunt astazi accesibile peste 35 de pagini ale diferitelor comunitati, biserici, fundatii si posturi de radio evanghelice. Diversitatea a invins, originalitatea deasemenea, se poate naviga prin virtualul magazin de flori si prin "salonul pentru viitoarele mirese", printr-o "expozitie" de sculptura si una de pictura. O comunitate informationala vie, libera si foarte moderna. O comunitate in plina crestere si dezvoltare. O comunitate ce arata ca evanghelicii de pretutindeni folosesc limbaje moderne de comunicare si relationare. Ramane de stabilit cine vrea din aceasta poveste doar bani si foloase materiale, si cine o face "romantic" si dezinteresat.

Totusi, despre altceva as vrea cu adevarat sa scriu, despre comunitatea informationala nascuta acum doi ani de SSJ.

Acum doi ani interesul evanghelicilor fata de universul numit internet era relativ scazut. Acum doi ani nu se putea imagina o revista in care sa scrie Emanuel tocmai din Australia si Robert, "mai aproape", din Los Angeles. Acum doi ani nu stiam nimic de Chris si de Claudius, de Teofil Stanciu si de Ionatan Pirosca, de Cristian Lucaci...

Suntem adunati in jurul unei mese festive cu ocazia implinirii a doi ani, in fata unor sucuri si a unor portocale, ne privim si parca nu ne vine a crede: trei fete si patru baieti, porniti la drum fara buget si fara aprobari, fara sponsori si dulcegarii, fara liciente si biblioteci, fara ifose si rautati - noi suntem cei sapte SSJ? Probabil ca noi.

Cui i-a folosit? Ramane sa stabiliti dumneavoastra.


(SSJ la doi ani de existenta, foto: “la patinoarul lui Radu”)



nouazeci si noua

Prima stire

Saptamana aceasta balanseaza intre greva muncitorilor de la Combinatul Siderurgic Resita si gala de fotbal 'Hagi". La Resita, desi patronii sunt americani, se pare ca "formula" este romaneasca. Cat despre Hagi, el este atat de iubit si stimat incat ne temem ca va fi canonizat. Intre alte fapte consemnam si lupta lui Traian Basescu cu cainii comunitari. Primarul Bucurestiului tine mortis la ideia eutanasierii patrupedelor. Ca declaratie, in sfarsit lamuritoare, o amintim pe aceia a presedintelui Iliescu: "Romania nu poate fi atractiva turistic atata timp cat toaletele, la tara, sunt tot... undeva prin curte."

Teofil Stanciu



Raftul de carti

Jurnalul unei fiinte greu de multumit - Jeni Acterian

Imi vine mai la indemana sa ma iau de un jurnal decat proza epica. Jurnalul se poate simti si intui fiindca sufeltul se mai dezbraca de forme sau ia unele cu aceleasi semnificatii.

Jeni Acterian scrie de la 17 ani pana pe la 40. Si se descopera in toate transformarile. Sau se ascunde. Scrie ca sa se ascunda. Scrie pentru ca mereu ii scapa ceva in viata, dar nu prinde acel ceva nici in analiza vietii (sau in descrierea ei). Si cevaul are a face cu perfectiunea insasi. Nimeni nu e pe masura cererii ei. Nici ea insasi nu-si atinge asteptarile.

Tupeu. Asta ar putea fi cuvantul pentru multe din opiniile din jurnal. Dar ca orice "tupeist" are mult curaj. Urca pana la Dumnezeu insusi si Ii spune (cu tremur) ca prea e proiectat naiv si simplut. Mintea ei cere mai mult.

Dupa ce recunoaste ca s-a luat si de Cel-de-Sus e aproape firesc sa-si aminteasca de mai vechea ei teama (ades imposibil de numit sau precizat) de moarte. Moarte e din categoria chestiunilor pe care nu le poate controla. Si asta ii scapa si se teme. Se teme de inanalizabil J.A.

Din cand in cand se plictiseste, chiar daca are parte de companii din cele mai cele: E. Cioran, M. Eliade, I. Manolescu, Nae Ionescu, Alice Botez, E. Ionesco etc.

Alteori se lasa incantata de largul cerului sau de proaspatul gradinii. Ori asculta muzica noptilor (combinata cu iz de jazz).

Cam ce facea in rest? Citea. Mult, enorm de mult. 1000 de pagini pe zi. E aproape dificil de priceput cand citesti constatari de genul: "de doua zile nu am citit nimic".

Dincolo de toate insa Jeni era om. Un om singur care astepta sa fie iubit. Un prieten adevarat dorea... care sa n-o dezamageasca. Un om care sa stea in lumina lucida cu care era privit si sa reziste. La proba focului unei minti la fel de patrunzatoare ca a contemporanilor mult mai celebri.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Aretta Bazdara

Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Arta sa fie oare o desertaciune...? Cineva mi-a spus azi ca Picasso nu a fost nimic mai mult decit un nebun care a incurcat sinul femeii cu genunchiul ei... Mi se pare asa trista lumea si nu gasesc nici un sens de a dori a ma integra in ea... nu doresc nici macar sa mai lucrez... Peste ani cineva ma va numi si pe mine finut: o asa zisa artista pierduta cu mintea. Nu ca as vrea acum sa ma compar cu Picasso sau sa ma auto declar artist... stiu sigur, arta e o desertaciune... la fel ca iubirea... la fel ca orice fericire care ne pacaleste siret ca e reala si ca va tine ceva timp, incit sa ne bucuram indeajuns de ea... Descopar pe zi ce trece ca unica realitate perfecta si demna de luat in seama e realitatea existentei unui Dumnezeu jertfit pe Golgota; acolo e totul clar si simplu... e singura mea putere de a crede ca exista ceva care nu poate, oricit am incerca noi oamenii, sa se aseze linga cuvintul desertaciune. Am universul tacut... uneori mai dau sa spun ceva doar pentru ca realmente am credinta ca El ma aude. Indiferent ce va hotari sa faca din viata mea stiu ca e pentru mine cu drag de la El... Arta e o desartaciune! Descopar acum ca ceea ce am facut opt ani nu-mi va aduce nimic mai mult decit o pornire de moment... o stranie nebunie si un penel pe o pinza. Si uitati cum arunc in vorbe seci toate articolele mele si poate inconstient ale prietenilor mei... Ma lupt sa fug de aceasta stare de final de visuri si indrazneli... mi se pare imposibil.

Si poate la urma urmei arta nu pare asa '' inecata '' precum o vad eu acum. Arta nu e pinza pictata sau versul scris e inima celui ce face... Sa fie asa oare...?

...

Un lucru stiu sigur: Vara asta nu voi mai putea vedea nici o floare... am ramas fara suflet.


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)


(SSJ la doi ani de existenta, foto: “la patinoarul lui Radu”)

Daniel Grigoroscuta

Andante

Mario Castelnuovo-Tedesco (1895-1968)
Guitar Concerto no.1 in D, Op.99

Castelnuovo-Tedesco s-a nascut in Florenta, din parinti de nationalitati diferite: italiana si ebraica. A fost captivat de-a lungul vietii de Spania si de muzica populara spaniola. In 1939 a fost obligat sa paraseasca Italia datorita legilor rasiste (de fapt, anti-semite) promovate de guvernarea Mussolini, devenind cetatean al Statelor Unite.

Muzica sa se distinge prin lirism, usoara ironie imbinata cu umor; el insusi o descrie ca fiind "o combinatie de neo-clasicism, neo-romantism, o conjunctie alarmanta care ar putea usor sa devina de neascultat, daca nu ar fi bunul gust pentru stil si inteligenta alerta artistica."

Concertul pentru chitara a fost scris in 1939, chiar inainte de emigrarea compozitorului in America. Ii este dedicat lui Andrés Segovia, care l-a interpretat pentru prima oara in Montevideo.

Structurata in trei parti, piesa aminteste de forma de concert a secolului al XVIII-lea. Partitura chitarei este foarte reusita, combinata fiind adesea cu instrumentele de suflat, interpretarea solicitand un inalt grad de virtuozitate.

Partea lenta, Andantino alla romanza, este construita pe trei cantece populare din tinutul natal al compozitorului. Segovia o descrie ca fiind un adio, "un tandru bun-ramas adresat dealurilor Toscanei..." Finalul este cea mai energica dintre cele trei parti, ritmico e cavalleresco, evocand aventura si vechiul stil romanesc*.

* a se citi "romanesc", nu "românesc"


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

“Viata nu e decat un vis neimplinit”

O spunea un imparat si daca el mai credea in vise, noi cu atat mai mult ne facem vise si ne ghidam dupa ele. Si daca ar fi sa ne aducem aminte de tot ce ne-am dorit si a ramas doar la stadiul de dorinta… fiecare din noi pierde un vis dar creeaza altul si visul cel mai mare ramane cel legat de propria viata, fericita sau nu… trista sau nu… pur si simplu viata! Asa e ea….

Chiar daca esti tanar sau batran, vita are aceiasi semnificatie: e suflu, e traire, e furnicatura inimii, delirul placerii sau agonia durerii. Ne agitam zilnic si ne dorim mereu altceva, trecem de vise si ramanem cu ceea ce e real, concret si e greu sa afirmi ca ai obtinut de la viata exact ceea ce-ai vrut…

Tot ceea ce dai in viata aceasta are un castig in viata cealalta – si daca viata n-a fost decat un vis neimplinit? Fiecare din noi ia viata ca atare, o transforma, o schimba, o modeleaza, dar nu o poate inlocui. Viata e viata – acolo unde incepe o viata, incepe un vis si visul acesta moare odata cu viata. Nu ajungem intotdeauna ceea ce ne-am dorit si sunt lucruri frumoase care ni se intampla dar pe care nu le-am dorit…

Suntem noi cei care se joaca cu viata sau viata se joaca cu noi? Si daca s-ar indeplini tot ce ne dorim? Ce plictiseala… si parca ce-i un vis? Parintii isi fac vise in legatura cu viitorul copiilor lor, copiii au vise legate de cei mari, vise au si cei indragostiti (poate cel mai mult dintre toti), fiecare din noi are cel putin un vis, un vis neimplinit, uitat de mult dar care revine obsedant in tot ceea ce facem..

Viata si vise, intrebari si deliruri, realitate si mister, o ingrozitoare evadare din tot ceea ce ne tine legati de pamant cand de fapt cu sufletul suntem in nori. Viata si vise… care din ele ne domina?


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 99 / 25 Aprilie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Lena Grigoroscuta - Asteptand...

Lena Grigoroscuta



Asteptand...

Cand eram copil, asteptam cu nerabdare zilele festive si sarbatorile, mai apoi am asteptat prima zi de scoala, apoi rezultate la examene si admiteri; ca tanara, am asteptat tabere, excursii, intalniri cu prietenii mei; o alta mare asteptare a fost cea a zilei botezului... Si cate altele nu am asteptat...

De ceva timp am asteptat sa apara lacramioarele... Acum le admir gingasia in vaza de pe birou, in gradina bunicii, in mainile copiilor ce striga neobositi: "Lacramioare, lacramioare parfumate!", bucurandu-se nespus cand buchetul din mana se micsoreaza.

Este sezonul lacramioarelor, dar in curand se va sfarsi, iar cei ce le iubesc vor mai astepta un an...

Privind in urma, vad asteptari implinite si neimplinite, vad evenimente ce au meritat asteptarea si altele care m-au dezamagit, vad amintiri placute si neplacute. Cert e ca, ceea ce odata era viitor, pentru o clipa a fost prezent, iar acum e trecut.

Ce astept acum? Astept reintalnirea cu primii mei elevi, cu cei carora le-am explicat intaia oara cate ceva din tainele matematicii si care, odata, mi-au implinit asteptarile.

Ma mai poarta insa gandul si spre o alta asteptare – unica, pentru ca nu se va transforma niciodata in amintire, ci atunci cand imi va fi implinita, va deveni un vesnic prezent: astept "fericita nadejde si aratarea slavei marelui nostru Dumnezeu si Mantuitor, Isus Cristos."

Si ce bine e sa astepti azi, cand asteptarile sunt un risc, ceva ce nu poate fi decat minunat, ceva ce nu dezamageste, ceva ce izvoraste din Dragostea suprema...


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Alina Simion

Un bob de sare

Sunt putini cei care o vad. E ceva atat de mirific incat din nestinta sau indiferenta unii trec fara sa observe ceea ce e mai frumos in viata noastra. De ce ne-ar interesa daca existam sau nu pentru ceilalti? Oricum noi suntem prea ocupati cu hora noastra.

La inceput era destul de greu sa invat pasii pe care tu ii stiai deja, dar acum m-am prins cu tine in joc, si de ce sa nu recunosc ca imi place. Faptul ca hora noastra e invizibila, mult timp nici nu noi n-am stiut de ea, o face si mai speciala. E numai si numai a noastra.

Fatal pentru noi a fost tocmai acest special al ei, fiindca nu a trecut mult timp si cineva nestiind de ea a indraznit sa “horeasca” cu mine. Am acceptat de “amorul artei”.

Credeam atunci ca va fi mai palpitant gasirea mea de catre tine intr-o alta hora, care pentru tine era invizibila.

Ma invarteam si radeam, radeam de neputinta ta de a ma gasi prin ploaia care imi acoperea rasul.

Nu credeam in putina cuiva de a desface vraja horei noastre.

Sabina Dodan

Un alt bob de sare

Intre ziua de azi si cea de ieri
Am gasit detasarea totala
De tot ce-a trecut.
In sunet de galop,
In stropi de ploaie,
Iubindu-te azi,
Maine uitand ca te-am iubit,
Sperand si crezand,
Uitand de tot ce-a trecut,
Traind doar momentul de azi.


(SSJ la doi ani de existenta, foto: “la patinoarul lui Radu”)

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Intrerupatorul (X)

Cine te crezi, omule, cu matele ghioraind de satule, cu genele cazatoare peste optimiste sughituri? Zilnic va fi mai bine. Zilnic va fi mai bine... Numai Fiul Omului n-are unde sa-Si odihneasca tampla divina. Fiindca cei mai multi au pierit doar pe dinafara. In rest, launtruri hidoase, ramase de la ultima naparlire spirituala, bine mobilate cu revolutie sau lovitura de stat... Frumoasa, in colt sta constiinta politica. Intr-o mahala de univers...

Ssst! Fiul Omului n-are unde-Si odihni capul de-atatea piscine, bordeluri, baruri, bodyguarzi, marfuri, tarafuri, tarabe, saliva, salate... Societate care se-neaca tusind, tropaind, vomitand...

Cutremur gafait pandind in vaile mortii... Cutremur de suflete colcaitoare...

Cine te crezi, omule, cu matele ghioraind de satule? Cine te crezi? Ssst! Fiul Omului n-are unde-Si odihni capul! Acolo, deasupra de tot, de gol, de zgarieturi, de voi insiva, nu vedeti Intrerupatorul? Clic!

Chiar daca ai vrea acum, chiar daca ai mai horcai inca, agatat de ciucurii cortinei... Cui? Cui au ramas toate? Si adormi. Nimeni nu va numara de cate ori ai desenat semnul crucii pe piept, fara sa te doara vreun pic. Nimeni nu te va intreba cat de departe au luminat lumanarile pe care le-ai aprins.

Cu celulele gandurilor descheiate, fluturand, cu frigul arsitei incolacit pe falsa mirare, te vei aduce de oriunde-ai fi. Nu vei avea de ales. Te vei aduce tarandu-te. Ah, cum vine felina somnului hapaind in ecouri. O voi alunga. O voi alunga negresit, caci am o lume de spus, o lume care nici nu banuieste ca vine felina felin printre crengi.

Si am cuvinte. Na, satura-te de cuvinte... Oricum vei varsa totul tinandu-te de burta si vei pleca mai departe bodoganind: e nebun, e realmente nebun... Ce mai, nu se poate. Nu se poate manca!

Deasupra de aer, de voi, de tot... nu vedeti INTRERUPATORUL?

(Incepand cu numarul viitor vom publica urmatorul capitol din aceasta nuvela)

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta, Cristian Lucaci si Teofil Stanciu

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Danut Manastireanu: Felicitari SSJ, la doi ani de la aparitie. Si la multi ani! Dumnezeu sa va binecuvinteze. Cu deosaebita prietenie, Danut

Camelia Luncan: Draga redactie, m-am bucurat sa citesc revista si sa gasesc in ea lucruri deopotriva comice si triste. "Sa nu sufli in iaurt pana nu te-ai ars cu ciorba". Da, din pacate, asa suntem noi, romanii. Un profesor strain (american, cred) s-a mirat de felul nostru-al studentilor romani-de a fi: asa linistiti, cuminti, nu punem intrebari, ca si cum ne-ar fi frica de ceva (de profesori, de colegi,...); spunea ca suntem foarte diferiti de studentii straini, ca suntem prea inhibati. Da, asa suntem si in alte locuri: cand cumparam ceva de la magazin si e expirat, cand vanzatoarea ne cere mai mult decat ar trebui, cand un hot vrea sa ne fure in tramvai... Si de cele mai multe ori ne inhibam in fata oamenilor care-culmea-depind de noi (si nu invers); oameni care nici n-au facut facultate au tupeu sa ne rada in nas. Ne iau peste picior tocmai cei care au nevoie de banii nostri; ne conduc prin simplul fapt ca nu reactionam, ca nu spunem nimic; inchidem ochii si trecem mai departe, prefacandu-ne ca n-am vazut nimic. Oare pentru cat timp?

Nota redactiei: O, cata dreptate ai in ceea ce spui! Lucrurile astea credem ca exista de cand lumea si nu se stie cat o sa mai dureze. Poate ca aceasta face parte din procesul nostru de transformare, face parte din cultura noastra si din metehnele noastre. Noi iti multumim mult pentru randurile trimie si gandurile exprimate! Iti uram numai bine si poate ne mai auzim.

Mircea Mitrofan: Felicitari si "La multi ani" la implinirea a doi ani de roditoare existenta! Dorim si ne rugam ca Domnul sa va binecuvinteze in continuare cu inspiratie, onestitate, simt critic - echilibrat cu dragoste si intelepciune - lumina de sus, putere de munca, rabdare, ENTUZIASM si cele pamintesti necesare. Dea Domnul ca, desi crescind in maturitate si experienta, sa nu va pierdeti din prospetimea si tineretea gindurilor si a exprimarii, dimpotriva, toate aceste daruri, sfintite de Domnul, sa faca sa infloreasca bucuria in orice suflet care va citeste! Curaj, si faca Dumnezeu ca indemnul lui Pavel sa fie o realitate si pentru voi: "Nimeni sa nu-ti dispretuiasca tineretea; ci fii un exemplu pentru credinciosi: in vorbire, in purtare, in credinta, in puritate. [...] Nu fii nepasator fata de darul care este in tine [...]. Puneti la inima aceste lucruri, [...] Acorda atentie maxima atit propriei vieti, cit si invataturii pe care o raspindesti. Insista asupra acestor lucruri, caci daca vei face asa te vei salva pe tine insuti si pe cei care te asculta." (1 Timotei 4:12-16 (parafrazarea imi apartine)). Va dorim in continuare abundenta de har divin. Mircea & Co

Nota redactiei: Multumim mult pentru urare, pentru gandurile indreptate inspre Iasi, inspre vesnica Sararie, inspre teii Copoului… Dea Domnul numai sanatate si bucurie copiilor Lui!

Epilog: Mi-e dor de tara mea... Mi-e dor de vremea in care teii infloriti isi scuturau parfumul peste cei indragostiti.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara- studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu- redactor-sef adjunct
Mircea Paduraru - student la Litere, UAIC, an I
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III

Redactia poate fi contactata la: iapostu@

Adrese pentru corespondenta:

Alina: sidutza@
Aretta: aretta@
Daniel: cs992032@
Eduard: eduard_o@
Ionutz: iapostu@
Sabina: dodansabina@

grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara

corectura: Daniel Grigoroscuta & Ionut Apostu

Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.

The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: