Daniel Alb







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Daniel Alb



Obisnuiam, la inceputul interactiunii mele cu Sarariei, sa iau masa la SSJ impreuna cu dl. Cristian Lucaci. Era departe, pe meleaguri iesene, iar prietenia lui imi lipsea. Gustam astfel o parte din ceea ce-i izvodea mintea pe acele plaiuri, iar bucuria mi-era cu atat mai mare cu cat il simteam autohton. Pentru mine. Am indraznit insa, intr-o buna zi, sa consult lista de meniu, si am comandat, in speranta ca nu voi fi taxat in plus si cu gandul ca peste tot condimentele sunt gratuite (complimentele insa nu, asa ca astept rasplata grasa pentru orice cuvant de bine spus in favoarea jurnalului), un bob de sare.

Pe primul l-am sfaramat repede intre dinti, surprins ca l-am gasit atat de intreg. Am cautat repede, in numere mai vechi, altele, pe care insa le-am savurat. Pe altele le-am strans. Le mai am si acum. Unora le mai pastrez doar amintirea senzatiei de mancare gustoasa.

Multi si-au infipt dintii in SSJ. Unii s-au infruptat. Altii si i-au rupt. Eu am ales insa sa-i provoc. I-am trimis Alinei, autoarea boabelor de sare, un e-mail, din care mai exista doar amintirea, cu manusa aruncata. In bunul spirit al confruntarii provocarea mi-a fost intoarsa si astfel mi-am citit/gustat (de parca nu stiam ca e periculos) prima bucata scrisa in SSJ.

I-am intalnit, anul acesta pe Alina, pe Edi, pe Ionut si pe Daniel. Dupa cum mi-au spus ei, jumatate plus unu', deci SSJ constitutional(?). Si ca sa ma tin de cuvant, desi e ca nuca in perete, am sa mentionez favoritii 'senzuali' ai lui Edi (pazea fetelor). Celorlalti le pastrez amintirea placutei intalniri, si le zic, la mai mare. Am de asemenea, la pastrare, un sac de sare. Impropriu zis la pastrare. Dar daca sarea isi va pierde puterea de a sara?

Sa nu uitam insa ca e vorba de o revista pe care multi o savureaza, in care multi isi rup coltii. Asta e bine. Asta inseamna ca exista. Asta inseamna ca exista si inseamna. Pentru unii mai mult. Pentru altii mai putin. Pentru altii doar ceva. Pentru unii, stim foarte bine, inseamna totul.

Titlurile textelor de mai jos:

. La ciori, pardon, dupa ciori
. Ziua Batranilor
. Ce mi-ai facut Eros?


Linkuri:

Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ

http://aercurat.com/

...

La ciori, pardon, dupa ciori
(debut in SSJ nr. 103)

Ma pregateam sa-mi iau zborul. Imi persista inca in auz croncanitul celeilalte - caci cum altfel as putea numi ciripitul cioresc ce mi se parea cea mai suava muzica- cand ai aparut tu. Ai planat deasupra cracii mele pret de cateva secunde pentru a te aseza apoi, prea aproape de mine, pe ramurica mea. Culoarea ta ciudata m-a facut sa cred ca umbli cu cioara vopsita. Mi-am dat seama apoi ca erai doar sincera. Am intrat in vorba doar pentru a parea mai mult cioroi decat cioara, dar pana la urma, cand suntem mai multe ne spun tot ciori si diferenta este nesemnificativa. Am povestit vrute si nevrute si incercam sa ghicesc ce era in sufletul tau privindu-te in ochi. N-am vazut prea multe intrucat la ciori ochii sunt pozitionati lateral. Din vorba in vorba a inceput sa ni se para interesanta perspectiva ce se deschidea sub noi.

O chelie lucioasa, mai mult lata decat lunga, incadrata de cateva fire zbarlite de par sur, si de o banca. Proprietarul se facea nevazut, cel putin din punctul nostru de vedere, sub calota cheleasca ce ii acoperea capul. “Te gandesti la ce ma gandesc eu?” -ai intrebat. Un zambet larg, si fara sa raspund am actionat. Clapeta. Pleosc. Proprietarul cheliei duse mana spre materia vascoasa si urat mirositoare ce se imprastiase pe calota de piele ce ii acoperea craniul. Dupa ce se sterse meticulos cu un servetel de unica folosinta, fara sa tradeze pic de manie, ii vazuram privirea. “Calda” de altfel. Te prapadeai de ras.

M-a ademenit cu o bucata de ciocolata scoasa din buzunar. A fost suficient sa te parasesc si sa ma asez langa dansul pe banca. Atunci ai intrat in panica si ti-ai dat seama da prostia mea de ciora. Ti-ai dat seama ca de fapt eu fusesem corbul care scapase bucata de cascaval in favoarea vulpii. Totul fusese insa musamalizat de dragul istoriei. Imi zisesera corb pentru ca niciodata nu s-a stiut daca corbul era tot una cu cioara sau nu. Putea fi astfel sacrificat. A pus omul mana pe mine. Si nici macar nu m-a lasat sa imbuc ciocolata. Dadusem insa peste echivalentul meu uman. Era gata sa dea cioara din mana pe cea de pe gard. De dragul proverbului (si al meu) te-ai asezat pe gard si ai inceput sa-i faci ochi dulci. I-ai oferit schimbul. A acceptat de dragul culorii tale ciudate. M-ai salvat. De dragul meu, sau poate de dragul proverbului. Nu voi sti niciodata. Esti prea desteapta sa-mi dau seama.

Cat despre omul nostru, el era atat de manios (se tradase) si de scarbit (cu intarziere) incat se duse spre tufisuri si am crezut ca va da la rate. S-a razgandit insa si a inceput sa dea la ciori, pardon, dupa ciori. Bateam puternic aerul cu aripile si mi se parea ca stau pe loc. Uitasem complet de tine si nu ma gandeam decat la bolovanii care se indreptau spre capul meu de cioara. In urma mea ramasese doar corpul tau zdrobit si o inima franta. A ta.

Morala: e mai ferice sa fii iubit decat sa iubesti caci dragostea neimpartasita aduce frustrare.

...

Ziua Batranilor

"Sunt inspector de tramvaie. Nu trebuie sa compostezi bilet. Te duc eu pe gratis. Dar n-ai cumva o mie de lei?" Isi freaca fruntea insistent. "Mi-am uitat banii acasa si parca as lua ceva." Raspunsul veni prompt si realist. "Cu o mie de lei?" "Sau doua mii. Nu trebuie sa compostezi bilet. Te duc eu pe gratis."

Era un batranel cam la 60-65 de ani, imbracat ingrijit si curat. Isi pusese probabil cel mai bun costum de haine cumparat undeva prin anii 70, cand inca isi putea permite; se barbierise si se pieptanase cu grija si purta o palarie cu boruri inguste ridicate in spate.

Scot doua mii de lei pe care ii ia repede si ii vara in graba in buzunar. "Nu trebuie sa compo." Ii refuz politicos ajutorul, nu de alta dar vigilenta imi ascutise spiritul de observatie si facand apel la datele din memorie recunoscui in statie matahalele - nu le pot numi siluete - controlorilor de bilete.

Refuzul meu nu paru sa-l deranjeze si se indeparta pentru a-si repeta numarul cu celelalte persoane din statie. Era un actor prost, patetic chiar, credibil doar in fata doamnelor (sic) de varsta dumnealui, carora le mai arunca cate un "Da' ce face asta de nu mai pleaca? De-aia nu circula tramvaiele cum trebuie ca ei stau pe ganduri."

Am revenit la oile mele - imaginare - , urc in tramvai, compostez, iar intr-un moment de pauza realizez ca sunt inconjurat de batrani. Parca ar fi de ziua pensionarului. Nu se aude pacanitul compostorului; toata lumea circula gratuit, toti au varsta. Aproape. "Sunt inspector de tramvaie. Nu trebuia sa compostati. Va duc eu gratis..." Prefer sa-mi imaginez restul discutiei decat sa o ascult. Oricum imi ia mai putin timp. Surprind insa chipul intrigat al femeii si zambesc. Statie de statie batrani urca si coboara, batrani si batrane (ca sa fiu politically correct), si ma intreb daca nu calatoresc cu vreun mijloc de transport special. Pensii, medicamente, "baiuri", oblojeli...domina discutia. "Sunt inspector de tramvaie. Nu trebuie sa compostati..." imi suna din cand in cand in auz, dar refuz sa inregistrez discutia. Refuzul vine si din partea imaginatiei asa ca uit de batran. Un grup de adolescenti da sa urce, dar sunt obligati sa ramana in statie pentru ca ar tulbura "linistea" si monotonia conversatiei. Intorc capul intrigat si enervat parca. Imi zaresc insa chipul reflectat in geamul tramvaiului. Stupoare. E la fel de imbatranit ca ale celor care calatoresc impreuna cu mine. Intr-un moment de revelatie imi dau seama ca pot citi sufletele oamenilor pe fetele lor. Batranii au lumea lor. E usor s-o cunosti daca iti lasi sufletul sa imbatraneasca prea repede.

...

Ce mi-ai facut Eros?

(text publicat in SSJ nr. 120, numarul cu tema: “Dosar SSJ nr. 06 – Dragoste / Eros / Erotic)

O istorie teologizata si personalizata a erotismului.

Marturisesc ca primul lucru care mi-a venit in minte cand am citit subiectul acestui numar au fost cele doua cuvinte scrise intre paranteze rotunde (film erotic) care-ti scot ochii cand rasfoiesti un program tv. Si stii ca trebuie sa te culci seara devreme pentru a nu fi nevoit sa te lupti cu telecomanda mai tarziu, cand stii ca oricum vei pierde si renunti sa te mai lupti.

Sex and the City adica Totul despre sex este un serial bun, nerecomandat si contraindicat, dar un serial bun, care da lucrurile pe fata - desi uneori le vedem pe spate - si le spune pe nume. Serialul face o radiografie a societatii, a motivatiilor - freuidene de altfel - care parca ne determina ca fiinte in acest sfarsit de lume, a cautarilor si respingerilor dintre sexe, a mintii pervertite.

Du-te in strada si spune sex. Nu trebuie sa strigi in gura mare. Rosteste doar. E incredibil cati vor trage cu urechea. Concluzia? Asistam la transformarea lui Eros, zeul "iubirii", intr-un zeu al sexualitatii cu puterile si prerogativele lui Zeus (ca sa vorbesc in termeni mitologici). Salile de fitnes sunt la moda. Ochiul alearga repede peste forme, atmosfera se incinge. Un zambet, o atingere si gata. Simtirea trece inaintea ratiunii. Hormonii circula cu viteza.

Amenzile sunt mari. Unii se ard. Insa toti platesc birul. Pentru ca desi sexul seamana de multe ori cu dragostea, nu este. Pentru ca 'te doresc' nu inseamna 'vreau sa-ti dau viata mea', 'am nevoie de tine' nu e acelasi lucru cu 'sunt aici pentru tine'; 'esti superba' nu inseamna 'te iubesc pentru ceea ce esti'; 'toata lumea o face' nu inseamna 'as vrea voia lui Dumnezeu' iar 'uite ce fericiti suntem' nu inseamna 'ma multumesc cu tine si peste 50 de ani'. Pentru ca nu poti sa intelegi 'imi pasa de ce simti' cand auzi 'voi fi bland', si nu poti sa pui egalitate intre 'ce bine e' si 'as vrea sa te simti bine cand se va termina totul'.

Cine se citeste si se regaseste sa ridice o mana sus. Doar ca, uneori ca sa ridici mana trebuie sa pleci capul si sa dai ochii cu tine insuti. Poate nu-ti place ce vezi. Sa fie Eros de vina?

Mi-e dor de Cristos, Dumnezeul iubirii, dragostea care se sacrifica, de puritatea iubirii din gradina Eden.

Niciun comentariu: