Otilia Hercut (Ardelean)







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Otilia Hercut (Ardelean)



"Hey there, ma bucur sa am vesti de la tine. Deci a supravietuit si revista? Nu cred ca mai am pe undeva textele publicate atunci.. macar in felul acesta am ocazia sa vad ce-mi trecea prin minte in acei ani :)). Si tu, maestre? ce mai faci? cu stima, Otilia" (Otilia Ardelean - 2007)

Titlurile textelor de mai jos:

. Nu mi-e suficient un strop
. Geamanul (m)eu
. Nu ninge fara tine
. Ai si tu un cer?


Linkuri:

Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ

in drum spre casa

...

Din cutia cu amintiri
(debut in SSJ nr. 110)

Nu mi-e suficient un strop

Mi-e draga primavara... atunci m-a chemat pe nume. Era pace, vantul voinic, parfumul imi batea-n geam, razele soarelui imi navaleau tulburator in jur. In mine insa ningea sec, asa ca l-am mintit spunand ca sunt indiferent si ca averea-mi era suficienta. Ajunsesem la performanta de-a ma minuna cu inima deschisa de fiecare petala de floare in parte, de fiecare lacrima pe rand, de ceea ce-am numit „pic“ de frumusete. Ma insetase de ceva timp dorinta de-a o avea, bine ca mi-am dat seama, si nu-mi daduse decat doua alternative: sa beau din ea si sa traiesc sau s-o uit si sa inchid ochii.

Cat de intunecate mi-ar fi fost urmele...

Dar am acceptat cupa.

Imi mai ramase insa o problema: dorinta marsava de-a o bea inecandu-ma. Asa mi-am propus sa iau fiecare strop si sa gust viata fiecaruia in parte. Dar m-am lovit de-o alta problema : am inceput sa iubesc mai mult stropul decat viata, „pic“-ul decat frumusetea si nu izvorul, el nici nu mai exista pentru mine. De ce as fi avut nevoie de sursa cand stropul imi oferea supravietuirea? Aceasta nu era tot... incepusem sa-mi observ slabiciunile si nevoile... ranile erau prea adanci si strainul din mine mai avea putere si-mi infasca din avere poftindu-mi respiratia bolnava. Cum mi-am inchipuit ca as putea supravietui fara tot?

Bogatia lui imi da nu doar supravietuirea ci viata din belsug. Am dat intelept cu piciorul tuturor si m-am ostenit a mai face un singur lucru: sa-mi vand averea pentru ca sa devin eu insumi frumusete.

Pe unde mi-o fi strainul? Bine c-a plecat, de altfel ...

...

Din cutia cu amintiri

Geamanul (m)eu

Lacrimile noastre se armonizeaza in cadere, umar langa umar, ca o singura pereche... desi esti departe. Sufletul meu tresalta in acelasi ritm cu al tau si gusta aceleasi simtaminte. Esti fratele meu geaman... durerea ne inrudeste: varful sagetii ce iti strapunge inima il simt iesit la mine-n spate si nu stiu daca ma doare rana mea sau a ta. Care sunt eu? Sunt vreunul?

...Stiu doar ca as vrea sa mangai inima ranita si s-o ung cu balsam vindecator. Pentru aceasta as sfasia si cerul ca sa culeg stele in poala doar sa stiu ca e mai bine pentru tine, pentru mine... pentru ce ma doare.

Ce ciudata mi-e calatoria alaturi de tine! Nu e ca si atunci cand ma agat de aripa gandului, indraznet ca unul ce e-n stare sa atinga si locul pecetei... dar ma duci si tu in locuri ce nu mi le mai amintesc; e drept ca in cazul acesta tu esti la, sa?i spunem, „carma“, iar inima mea e doar falfairea din urma a unei esarfe in graba pasului... desi uneori ma intreb daca nu sunt si eu o mana ce tine o esarfa!?

Ma intreb daca ceea ce simt nu e un cumul de inimi, de simtaminte si daca nu cumva suntem mai multi gemeni. Si oare suntem doar pentru un timp asa? ...pentru mai mult sau deloc? Sa fie vointa noastra cea care a consimtit unirea? Sau poate sunt doar un canal de legatura... Ma-ntreb... cand imi privesc gales inima... simti si tu? Iar cand ma-nteapa... si oful tau trece de o suprafata? Iar cand te doare... fara sa stii de ce, cum, unde... ai culege si tu stele in poala doar sa simti un zambet?

Oare chiar esti departe?

...

Din cutia cu amintiri

Nu ninge fara tine

Doamne, unde mi-e copilul? Imi simt inima de mama si ma sufoc de disperata ce sunt, pentru ca mi-a disparut lumina ochilor, comoara mea. N-am fost suficient de atenta, ingerul meu ... de ce-ai plecat atat de curand lasand urme atat de greu vizibile in ea, in tine... Cum sa-mi amintesc chipul tau din cioburi minuscule disparate, in tot ce-a injghebat trecutul? S-au scuturat ciresii... emotia ta n-am mai simtit-o fierbinte pe obrajii mei. Cine-mi va limpezi chipul acum? Cine-mi va-nlatura praful timpului masurat in poveri? Si inima-mi rasufla din greu, si parca-i aud dorul dupa sarutul tau.

Uit de mine acum uitand de tine.

Doamne, unde-mi esti copile? N-am sa te mai las sa joci astfel de mistuitoare doruri. Dar joaca-te acum si gata. Macar joaca-te... Jocul are insa un sfarsit, fiecare-si are punctul sau si, iesind dintr-o lume, intri in alta.

Vino iar in lumea mea, copile, caci nu le inteleg pe celelalte acum. Zambeste-mi, copile, si din zambetul tau voi asculta si tainele altor zari. Atinge-ma cu bagheta candorii tale intelepte si fa-mi si un dar, ingerule: joaca-te acum cu mine in ninsoarea florilor de cires si nu-l departa din noi in orice loc m-ai duce; lasa-ma sa ma bucur de privelistea lui si nu-mi da alta jucarie decat sarutul tau luminos pe inima-mi grea... si imbratisarea florilor de cires!

...

Din cutia cu amintiri

Ai si tu un cer?

Am intins un deget si a rasarit o stea; am pus alaturi un alt deget si s-a inaltat una noua... creez stele si nu mi-am dat seama ce frumos e jocul meu. Nici nu stiam ca-l am printre vechiturile stranse in cutia gri. Ma mir ca nu l-am zarit in cautarea prin uriasa-mi cutie... sunt multe de vazut pe-acolo. Poate l-o fi pus un calator fara sa-mi fi dat de stire. Dar ce vorbe i-oi fi spus sa-mi plateasca in acest fel? Cine a mai auzit de stele izvorate din cutia mea gri?

Poate vraja cade... sa mai intind un deget - o stea... si fiecare mic indreptar naste lumina... Uite-mi luminile dansand in bataia vantului si nascand surate din rasuflarea lor! Parca dau nastere unui cer in jocul meu... de-acum.

Mi se pare mie sau cerul s-a nascut printr-o atingere? Nu cred sa fie atingerea mea fermecata ... Tu poti face stele? Intinde mana…

Niciun comentariu: