The Salt Street Journal nr. 102



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 102 / 17 Mai 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Manastireanu, Teofil Stanciu si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Tara Fiilor Vulturului, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Curajul de a fi prost, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Ingerul a strigat, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Poate o sa ploua curand...

Aici, in oras, e oprita apa calda. Dimineata devreme robinetele au tacut. Unii au crezut ca e o gluma sau poate inca o „avarie programata“. Dupa cateva ore seful de scara a inceput sa priveasca ciudat, doar el parea ca stie ceva... Pensionarii s-au intalnit nelinistiti si, din amintiri, povestesc cum era pe vremea cand curgea apa calda. Prin peretii subtiri se aude forfota, se cauta oalele si cazanele de incalzit apa. Vecina mea de sus vrea sa sune la termoficare, ea si-a platit intretinerea, a montat apometre, are sot plus patru copii.

De la vremea in care curgea apa calda au trecut doua saptamani. Astazi nimeni nu-si mai face griji, nu e o gluma si nici o „avarie programata“. Cu privirea sefului de scara ne-am obisnuit. Din cand in cand se mai aude un strigat de bucurie: „A venit apa calda!“, dar nimeni nu reactioneaza, un alt naiv s-a inselat deschizand robinetul... Departe, pe ecranul televizorului, vecina mea priveste la telenovele, acolo curge apa... iar Ronaldo, un tanar si simpatic cetatean din America de Sud, are o camasa atat de curata. Intretinerea n-o mai plateste nici ea, daca tot nu curge apa...

Blocaj financiar peste robinetele noastre. Dar care este realitatea, care sunt solutiile? Probabil ca nu doar imaginare sunt sediile luxoase si salariile umflate ale celor din Regia de Termoficare. Si nu este o inventie ca se opun desfiintarii monopolului de Stat. Reale si costisitoare sunt si pierderile din tevile vechi, pierderi suportate tot de consumatori. Asa cum de netagaduit este nepasarea si reaua credinta a celor ce consuma fara sa plateasca.

Blocaj financiar peste pielea noastra, peste viata noastra de cartier, oricum, poate o sa ploua curand...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Mi-ar fi foarte greu fara tine, nu cred ca as putea rezista



Prima stire

In data de 14 mai a avut loc la Bicaz Chei o intalnire a tinerilor din comunitatea Bacau. Tinerii Bisericii Baptiste Buna Vestire au fost invitati la aceasta intalnire, ocazie cu care au ramas si duminica, 15 mai, pentru a sluji in bisericile baptiste din Bicaz Chei si Bicaz Ardelean.

Danut Manastireanu



Tara Fiilor Vulturului (II)

Istoria mai noua

Unul dintre cele mai semnificative evenimente politice care a afectat Albania a avut loc la sfârsitul primului razboi mondial, când marile puteri au decis în mod arbitrar, si fara nici o atentie pentru implicatiile viitoare, sa lase aproximativ 40% dintre albanezi în afara granitelor tarii lor. Consecintele tragice ale acestei decizii iresponsabile înca mai bântuie Balcanii. Ati vazut oare pe cineva din Vest care sa-si asume responsabilitatea pentru aceasta? Nici gând. Occidentalii se poarta ca si când ei au întotdeauna dreptate, chiar si atunci când este foarte clar ca nu e asa.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, Albania a devenit un stat comunist. Regimul, condus de Enver Hodja, a fost unul dintre cele mai restrictive dintre tarile comuniste. Migrând haotic între diverse versiuni de comunism – titoist (iugoslav), stalinist (rusesc), si maoist (chinez), Albania a devenit complet izolata dupa ruperea de Beijing în anii '70. Hodja a devenit obsedat de ideea ca întreaga lume este împotriva tarii lui, si, ca rezultat, a umplut tara cu buncare, milioane de asemenea constructii monstruoase aflându-se înca peste tot, ca o memorie ciudata a trecutului.

În ultimii treisprezece ani ai regimului comunist, Albania a fost oficial singurul stat ateist din lume. Toate exprimarile religioase au fost strict interzise; bisericile si moscheile au fost închise, iar preotii bagati în închisori, multi dintre ei murind în lagare de concentrare.

Rezultatul este ca desi în prezent albanezii sunt gata sa-si declare aderenta lor religioasa, de cele mai multe ori ea este una formala. Un recent sondaj de opinie a vadit ca albanezii nu înteleg deloc rolul formativ pe care religia îl poate juca în societate.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Ginghiz Aitmatov - O zi mai lunga decat veacul

La editura UNIVERS, a aparut in anul 1996 un roman deosebit. Titlul romanului este: "O zi mai lunga decat veacul", iar autorul care provine din fostul spatiu U.R.S.S. , si anume Kirghizia, se numeste CINGHIZ AITMATOV. Daca va speriat numele si locul de origine a acestui autor va voi spune ca el atinge valoare lui Dostoievski.

Ne oprim asupra legendei mankurtului, aflata in paginile acestui roman. In stepa Sari-Ozeki, pe vremea cand ea era cucerita de un neam avand numele de Juanjuanii, se duceau lupte crancene si necurmate. Urmare acestor conflicte apareau si cativa prizonieri. Juanjuanii isi tratau prizonierii cu o cruzime extrema. Iar tratamentul cel mai dur era imbracarea capului in siri.

(voi cita din carte):

"Capul victimei era mai intai ras la piele, iar firele de par smulse cu migala din radacini, injunghiau pe-aproape o camila batrana. Dupa ce o jupuiau, alegeau mai intai, despartind-o de rest, pielea cea mai butucanoasa, mai grosa, de pe grumaz. Taiau aceasta piele in bucati pe care le intindeau numaidecat, aburinde inca, pe capetele rase ale prizonierilor, de care ele se lipeau intr-o clipa".

“Odata pricopsit cu un siri, nefericitul era varat cu gatul intr-o obada de lemn, ca sa nu poata atinge pamantul cu capul. Prizonierii erau dusi apoi departe, in stepa, pentru ca urletele lor zadarnice si sfasietoare sa nu se auda, si abandonati acolo, cu mainile si picioarele legate, in bataia soarelui, fara apa si hrana. Cazna dura cateva zile..."

"Nu de foame piereau, si nici de sete, ci in urma chinurilor de neindurat, de-a dreptul salbatice, pricinuite de pielea aceea de camila, care se usca. Contractandu-se nemilos sub razele soarelui dogoritor, siri-ul strangea capul robului ca intr-un cerc de fier..."

"Abia in cea de-a cincea zi juanjuanii veneau sa vada daca a supravetuit vreun prizoner... Acestuia i se dadea apa, era scos din lanturi si, cu timpul, puterile ii reveneau, se punea pe picioare. Era de-acum un rob-mankurt, caruia memoria ii fusese smulsa."

"Mancurtul nu mai stia cine e... "

(va urma)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Sabin Balasa

Ce m-am gindit sa fac...? M-am gindit sa va scriu despre un roman... Romanul Sabin Balasa... De ce oare...? O intrebare fireasca... Am simtit ca opera sa e o nastere continua a unei tristeti totale... si mi-am spus... Ei, omul acesta m-a pictat pe mine. M-am infuriat pentru un moment ca m-a dezvelit de masca ce o tineam cu stoicism de invidiat pe biata mea fata... Voi fi condamnata in sinea unora ca bat cimpii... Nu am ce sa ma fac... sunt atrasa in mod inexplicabil de spatiile largi si verzi: de cimpuri... Culoarea marii e mereu si mereu prezenta in lucrarile sale, artistul are o linie care nu poate fi inteleasa decit ca fiind a sa... Atmosfera ireala te motiveaza ''a-i rasfoi'' opera. Referindu-se la arta, Sabin Balasa (nascut in 17 iunie 1932) spunea: "In arta ca si in viata nu exista scuze... […] Pictez adevarul, nu ma las sedus de realitati", "A copia inseamna a lua, ceea ce este in contradictie cu arta, care inseamna a da", "Arta o nasc vizionarii", "Arta nu este o profesie ci o misiune", ''Albastrul este lumina cea mai indepartata, este imensitatea in care se rezolva si se renasc toate culorile si toate formele, este adevarul, idealul, eternitatea”; “Arta e singurul domeniu unde nu se poate mima”; “Arta este un act de generozitate, o manifestare a dragostei, o capacitate de a iubi...” Simt, copilareste spus, ca m-am indragostit de el... gasesc adevar in spusele acestea, gasesc profunzime... mi-e teama de oamenii lipsiti sufleteste de ridicol... As putea sa prezint viata sa, opera... dar va las sa va ginditi la cuvintele lui, sa le criticati sau sa cadeti in plasa sensibilitatii sale...

...

“ti-am dat tie totul... gasesc iubirea pentru tine ca un groaznic lagar... vreau sa fug de el... nu pot... ma tem ca s-ar surpa in lipsa umbrei mele si paradoxal am ajuns sa ador zidurile tale incit n-as mai putea gasi inteles decit stiindu-ma intre ele. Uneori sunt fericita, mai fericita decit am stiut vreodata a fi... alteori... nu mai zic absolut nimic. Am incetat a ma mai vrea pe mine. Trupul mi-e cuprins de groaza... groaza ce mi-a cucerit si visele... Simt un dor care nu e ca celelalte... un dor ce doare... doare in lipsa ta si doare cu tine..."


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Johan Sebastian Bach

Concertul pentru vioara si orchestra in mi major

Formatia orchestrala a acestui concert este constituita din instrumente de coarde cu doua grupe de viori, una de viole si una de basi (violoncel si contrabas). Materialul sonor, in forma tripartita pe alternanta repede-lent-repede, este tratat printr-o perfecta impletire intre vioara solo si tutti, in timp ce conceptul contrapunctic sudeaza dialogurile lor, obtinandu-se astfel o continua densitate sonora. Bach era un virtuoz al viorii, si capacitatea sa instrumentala se manifesta in extraordinara abilitate tehnica pe care o solicita interpretului, angajat in cele mai variate ipostaze si figuri ritmice si, mai ales, intr-o continua concentrare pentru a asigura tensiunea discursului muzical.

Allegro-ul primei parti sugereaza ideea de majestuos. Caracteristica pentru aceasta prima miscare a concertului este adoptarea formei "da capo". Impresionanta este frumusetea muzicii din partea lenta, Adagio; intrarea viorii este pregatita de un motiv grav, care va reveni insistent pe toata intinderea miscarii, mentinandu-se constanta forta expresivitatii ei. Finalul concertului este robust, un rondo in care vioara are de realizat patru cuplete dificile, dar pline de verva.

Concertul a fost transcris pentru chitara si orchestra de catre chitaristul spaniol Andrés Segovia. Interpretarea acestuia este una de exceptie, in opinia mea aceasta a doua varianta fiind cea care suna mai frumos…

...

Concert pentru doua viori si orchestra, in re minor

Dupa compunerea celor doua concerte pentru vioara si orchestra (in la minor, respectiv in mi major), Bach compune, potrivit modelului vivaldian, si Concertul pentru doua viori si orchestra, in re minor. Admirabil proportionata (de asemeni in forma tripartita), noua creatie este un model de echilibru si perfectiune a formei, de expresie nobila, in care substanta emotionala este “epurata” de orice nuanta de sentimentalism. Dialogul intre cele doua viori se desfasoara cu fluenta uluitoare, in preluari de accente expresive, pe o permanenta noutate melodica. Intre prima parte (Vivace) si ultima (Allegro) se desfasoara din nou o inspirata pagina lenta (Largo, ma non tanto), una dintre cele mai profunde meditatii muzicale din cate au fost dedicate viorii.

Trebuie amintita aici inaltimea conceptiei interpretative pe care George Enescu - considerat ca unul dintre cei mai mari interpreti ai lui Bach - si ilustrul sau elev Yehudi Menuhin au atins-o in recrearea acestui dublu concert, conceptie care a fost inregistrata sub bagheta lui Pierre Monteux si care a obtinut “Marele premiu al discului” in anul 1933, la Paris.

...

Concertul brandenburgic numarul 6

Ultimul concert dintre cele sase (in si bemol major), este atribuit, ca si al treilea, tot orchestrei de coarde, dar Bach elimina din ansamblul ei vioara, si aceasta intr-o vreme in care acest instrument si literatura lui dominau manifestarile de "concertare" si la curtea din Köthen. De fapt, este cea mai neobisnuita alcatuire orchestrala (due Viole de Braccio, due Viole da Gamba, Violoncello - precizeaza Bach in timpul lucrarii, instrumente carora li se adauga "Violone e Cembalo" pentru realizarea basului continuu). Bach creeaza o compozitie de o rara frumusete pentru aceasta restransa formatie concertanta, din care violele se detaseaza de la inceput, ca purtatoare ale unduirii si devenirii melodice in vechea tehnica a canonului. De altfel, in cea de a doua parte (Adagio ma non tanto, in mi bemol major) - una dintre marile pagini lirice scrise de Bach - violele da gamba sunt cu desavarsire eliminate, pentru ca in Allegro final culoarea lor timbrala sa contribuie din nou la dinamismul luminos al acestei pagini, cu care se incheie, de altfel, si intreaga serie a celor sase concerte.

...

Suitele pentru violoncel solo

Avand de acum experienta compunerii sonatelor si partitelor, Bach compune cele Sase suite pentru violoncel solo. Descoperite, studiate indelung si daruite vietii si pedagogiei muzicale abia in secolul nostru de catre Pablo Calas, noul grup de lucrari ilustreaza in continuare conceptia compozitorului despre virtutile tehnice si expresive ale unui instrument cu coarde. Forma lor insa, nu mai prezinta varietatea mare caracteristica lucrarilor pentru vioara solo, avand o desfasurare constanta: Preludiu-Alemande-Courante-Sarabanda-Menuet (1 si 2)-Gigue. Asemanatoare in constructie si inrudite indeaproape cu partitele pentru vioara, fiecare din aceste noi creatii are lumea ei sonora - o lume a bucuriei si a tristetii - dezvaluita cu o inepuizabila inventivitate melodico-ritmica, in discursul polifonizat si armonizat cu neintrecuta maiestrie.

Realizand valoarea acestor creatii, nume mari ale chitarei clasice din secolul nostru, precum Andrés Segovia, Michael Lorimer si Michel Sadanowsky, au transcris suitele si pentru chitara solo, farmecul acestora fiind cel putin acelasi ca in cazul violoncelului.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Maturizarea

Ni se intampla tuturor sa constatam uneori in noi o persoana oarecum schimbata, cu o alta perspectiva, sa descoperim ceva de care suntem multumiti si care ne da sperante, ne facem sa simtim cum progresam, cum am crescut si suntem mai incantati de noi. Starea de satisfactie si multumire care urmeaza dureaza doar pana in momentul in care gresim si facem din nou ceva copilaresc si imatur si increderea abia dobandita incepe sa scada…

Exista si o interpretare gresita a maturitatii, atunci cand luam hotarari nepotrivite, gresite, dar care la inceput ni s-au parut cele mai bune si le-am luat bazandu-ne pe faptul ca altfel nu se putea… Imaturitatea provine tocmai din siguranta prea mare pe care o afisam cand e vorba de alegeri prea mari, de hotarari importante, dar chiar si de fapte de viata mai putin importante.

Am intalnit oameni in varsta gandind ca un copil si am vazut copii mai maturi decat parintii lor. Exista o ipoteza conform careia un stil de viata plin de incercari si probleme accelereaza procesul maturizarii prin „invatarea din greseli“ care are loc intr-un ritm mult mai alert comparativ cu persoanele care duc o viata linistita, lipsita de probleme. Nu s-ar putea afirma ca acest lucru este universal valabil, deoarece exista cazuri in care unii duc o viata chinuitoare tocmai din cauza nenumaratelor decizii luate in mod gresit de mult prea multe ori. Ei nu au invatat din greseli, ba mai mult le-au invatat pe acestea care au devenit „un mod de viata“.

De asemenea, modalitatea in care luam unele decizii nu tine doar de maturitate, ci mai mult de inzestrarea noastra fizica si psihica, de felul in care „am fost claditi“. Important este daca aceasta inzestrare a ajuns sau nu la maturitate, adica la gradul cel mai inalt care poate dovedi posibilitatile noastre de orice natura. Am asociat maturitatea cu modul nostru de-a lua decizii pentru ca se pare ca aici ea poate fi observata cel mai bine, dar ea exista in orice gest sau simplu fapt pe care-l facem.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 102 / 17 Mai 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare: Teofil Stanciu - Curajul de a fi prost

Teofil Stanciu



Curajul de a fi prost

Tara vrea oameni destepti. Cere mama tara materie cenusie destelenita si frageda in care sa se infiga dificultatile economice (intru rezolvarea lor) si sa nu prinda cu nici un chip paduretul coruptiei. E nevoie de multe quintale de creier functional, drept urmare au aparut nenumarate universitati care sa ostoiasca setea de cunostinta a terenului de sub craniu.

Daca asa sta contextul, lumea a inceput sa prinda care-i smenul aici si se adapteaza. Diplomele au purces sa rasara ca din pamant si mai peste noapte ne-am trezit un popor de doctori si licentiati in toate „domeniile de activitate“ gata pentru o societate „multilateral dezvoltata“.

Nimeni nu mai are tupeul sa nu stie. Toti putem face de toate. Nu mai poti fi prost de rand in tara asta. A disparut (daca o fi existat candva) specia prostului nefudul. A crescut roata dupa fiecare o aura ingereasca (in valoare de nu se stie exact cate mii de marci sau dolari) si gata. Nu-ti poti permite sa fii un prost la casa ta, asezat, ca auzi imediat: „Ia te uita, ce prost îi“. Te recunoaste oricine de parca ti s-ar fi scris numele undeva la vedere. Daca tii mortis sa fii prost, apai sa te tii. Pe unde vei ajunge va trebui sa dai dovada de multa consecventa si sa nu gresesti niciodata pretinzand ca ai sti sa repari liftul cand tu esti tamplar de meserie (care a lucrat la fixatul geamurilor pe santier – la stat). Dar macar iti va fi rasplatit efortul si curajul auzind un mangaietor: „Ba, da’ prost mai esti!“. E cazul sa fii multumit, nu intinde coarda ca ai putea fi suspectat de smecherie. Cand ai avut parte de atestare a venit momentul sa te retragi in glorie. E clipa ta de gratie, cand esti crezut si rasplatit pentru curajul de a fi prost.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Alina Simion



Un bob de sare

Cel mai adesea ne consideram a fi cele mai deosebite fiinte din aceasta lume. Avem certitudinea ca rasa umana este superioara din aproape toate perspectivele, oricarei alte specii. Avem atat de multe caracteristici care ne deosebesc, in sens pozitiv, de animale. Chiar daca ceea ce facem este inaltator, ne ridica la rangul de fiinte care au posibilitatea de a reinventa, de a da viata lucrurilor, exista in noi un instinct animalic care s-a conservat si chiar s-a dezvoltat. Devenim nulitati atunci cand mintea omeneasca reinventeaza lupta pentru supravietuire sub forma razboiului.

Acest conflict nu stiu daca se poate numi „pentru supravietuire“ ci mai degraba pentru suprematie, suprematia celor ce provoaca razboiul. Acest fapt scotocit de mintea umana este intr-adevar dezastruos pentru intreaga planeta, insa el are si o latura pozitiva. Sub tensiune, stres si sub teroarea ca oricand poti muri, omenirea evolueaza din punct de vedere tehnologic mult mai rapid decat ar face-o pe timp de pace. Este doar un singur aspect pozitiv, altul nu mai stiu.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Am dat la o parte ceea ce simt,
Am cautat dincolo de trup
Sa gasesc sufletul, sa aflu viata,
Sa aflu de unde venim…
Am cautat inceputul,
Dar am dat de sfarsit…
Am ajuns acolo unde am inteles ca
Viata are un pret prea mare, ca
Viata nu poate fi cumparata, ca
Viata poate fi pierduta
Cu primul vis ce-a murit

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Ingerul a strigat (III)

Sau ai vrea ceva care ne ascunde? Ai vrea sa plangi. Ce sa-ti spun? De aici din poem se vad toate ca-n palma. Ca-n palma intinsa in care noi toti aruncam iutile, dureroasele piroane ale urilor noastre. Apoi plutim, draga mea, plutim, nici macar nu pricepem, deasupra de tot, deasupra grijilor, crenerurilor, cernoziomului, aleilor.

De aici din poem se vad toate ca-n palma. Ca turlele... Bietele ganduri, dragostea conjugala, saracia, copiii, boala... Se vad cum zambesc. Ca turlele unor catedrale sumese in jurul bratelor lui Dumnezeu.

Oamenii spun ca acolo se termina percul. Alerg in jurul lor sa-i inteleg. Ii vad si ma intreb: de ce alearga in jurul lor? Domnilor, domnilor...! O oaza de pasari curate se cerne dincolo, domnilor, dincolo de stratul de flori pe care inca il mai vedeti cu ochelarii aceia din lut: strigate, chemari, culori, licitatii de stranii aripi, dincolo de inferne...

Cei mai multi nu vor mai ajuge, imi spui. Au murit demult. chiar daca numai putin si numai pe dinauntru, intr-un poem precedent, abia asteptand sa-si umple murdarele blide cu fluturi livizi din livezi livide... „Ce imagine! Puteai s-o spui mai frumos.” Ai dreptate. Dar numai in mana cu care nu mai poti face nimic, o tii… Dreptatea, draga…!

Ii aud cum se rotesc si crapa in jurul lor panza unui spatiu prea stramt. Vorbele tasnesc si se rup. Si tu auzi, nu-i asa? „E dintre noi, e ca noi, si el curata cartofi... Nevasta-sa ii gateste la un aragaz ca al nostru... Soarele pare a fi acelasi, ploaia, la fel, pana si dunga rosie de la orizont, seara, cand e senin.”

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta, Cristian Lucaci si Teofil Stanciu

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Danut Manastireanu: CUM POTI EVITA DICTATURA ÎN CONDUCERE

1. Respecta libertatea de constiinta a altora, ca persoane chemate sa ia decizii privitoare la propria lor viata si la propriul lor destin.

2. "Puterea corupe. Puterea absoluta corupe în mod absolut." Fugi de ispita si refuza solicitarile de a-ti asuma ori de a-ti exercita puterea asupra altora ori de a lua decizii pentru altii. Dimpotriva, pastreaza relatii de egalitate frateasca si fii gata ca într-o atmosfera de respect reciproc sa pui întrebari, sa mustri, sa îndemni, si sa primesti aceleasi lucruri de la altii.

3. Nu permite ca persoana ta sa fie idolatrizata de cei pe care-i slujesti si nu permite ca propriile tale pasiuni, daruri, convingeri, chemari, prejudecati, preferinte, metode, principii, sa devina idoli, "vaci sfinte", pe care sa le impui în mod neconditionat altora.

4. Poti avea partasie cu oricine este în Christos, dar poti zidi doar împreuna cu oameni care au viziune si convingeri asemanatoare sau complementare.

5. Nimic nu dainuieste vesnic (pe pamînt). Unele tovarasii binecuvîntate se vor dizolva cu trecerea timpului, pe masura ce oamenii cresc si se maturizeaza în mod diferit. Respecta libertatea lor si a ta de a actiona în consecinta.

6. Pastreaza-ti un simt sanatos al umorului si un simt echilibrat al propriei tale valori. Apreciaza ocaziile pe care ti le da Dumnezeu de a creste si a sluji, dar recunoaste faptul ca El poate duce lucrurile la bun sfîrsit si fara tine, daca este necesar. Tu nu esti indispensabil lucrarii Sale, ci este harul Sau ca îti permite sa fii parte a ei.

(O versiune preliminara a acestui text a fost formulata in urma cu multi ani, dupa o traumatica exprienta eclesiala, de un prieten care prefera sa ramina anonim. Din nefericire, el ramine teribil de actual pentru mediul evanghelic romanesc, bintuit inca de stihiile totalitare ale trecutului.)

Epilog: Vom iesi din noi, vom iesi sa mergem in parc, nu e asa? Sa vedem aleile cum vibreaza.

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: