The Salt Street Journal nr. 105



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 105 / 9 Iunie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Manastireanu, Lena Grigoroscuta, Teofil Stanciu, Mircea Paduraru si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Tara Fiilor Vulturului, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Geamul, Fidelitate, Orasul sfintilor, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Circuitul mantuirii in natura, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Din vremea cand se ciopleau portile raiului, la rastimpuri, cand mesterii isi scuturau mainile diafane, de atunci marunte aschii au cazut pe pamant. Si peste o alta vreme, de pe pamant, una cate una, aur peste aur, fiecare in parte tanjind dupa imparatia pierduta, au pornit a zidi prin jertfa o punte. Una cate una, culoare in culoare, fiecare in parte visand la cetatea cereasca, ridicau intre ape, intre paduri, intre campii, un drum. Curcubeu intre dimineti inflorate, intre nopti cu stele dansand, intre pomul vietii si cel al binelui si al raului.

Ochiul de om inca nu vazuse, gura lui inca nu rostise, si apoi ce nume sa-i puna, si cum sa-l duca in casa. Mare, mult prea mare, abur, invizibil, poate dulce, poate uscat, si cum sa-l furi, si cum sa-l atingi – curcubeul punte, curcubeul drum?

Din vremea cand se ciopleau portile raiului, la rastimpuri, cand mesterii isi stergeau sudoarea de pe frunte, de atunci marunte lacrimi au cazut pe pamant. Si doar o vreme, doar o putina vreme ele au fot imprastiate, risipite. Pentru ca una cate una, fericire peste fericire, speranta cu speranta, nemarginire cu nemarginire, au zidit prin iubire un deal. Una cate una, culoare in culoare, fiecare in parte bucurandu-se de cetatea cereasca, daruiau lumii, intre faptele bune si rele, intre slujire si revolta, intre adevar si minciuna, o cruce.

Cruce intre trecut si viitor, intre mantuire si condamnare. Ochiul de om inca nu vazuse, gura lui abia rosti, si apoi cine-L sa creada, ce fel de imparat este acesta? Fiul cui spune ca este? Mare? Smerit si neinsemnat. Abur si invizibil, vindecare si minune, prezent si departe. Si cum sa-L cumperi? E usor de vandut. Cum sa-L atingi?


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Nu intra cu foc!



Prima stire

. Duminica, 10 iunie, la Biserica Penticostala „Ziua Harului” din Iasi va avea loc un serviciu de botez. La acest serviciu special va fi invitat Cornel Barsan, pastor la Biserica Penticostala Nr. 1 din Botosani.
. In zilele de 8 si 9 Iunie au avut loc in Biserica Baptista Nr. 1 din Iasi cursuri de diaconie organizate de misiunea DORCAS din Cluj.

Danut Manastireanu



Tara Fiilor Vulturului (V)

Misionari in Albania

Am inceput a doua zi in Albania vizitand un misionar occidental care pastorea biserica internationala in Tirana. Cel mai interesant lucru pe care l-am aflat acolo era ca, spre deosebire de Romania si de multe alte locuri in lume, misionarii din vest lucrau in unitate in aceasta tara. Cerand o explicatie pentru aceasta neobisnuita realitate, am primit doua raspunsuri. In primul rand, majoritatea misionarilor din Albania lucrasera inainte de 1990 in Kosovo, unde au putut vedea singuri rezultatele dezastruoase ale asprei concurente si ale reflexelor construirii de imperii personale, care caracterizeaza inca o mare parte a eforturilor misionare in Europa de Est. In consecinta, ei au decis sa evite o asemenea situatie in Albania, si prin harul lui Dumnezeu, au reusit aceasta in mare masura. In al doilea rand, pentru ca evanghelicii sunt inca nerecunoscuti ca biserici legitime in Albania, misionarii au fost fortati sa creeze o organizatie comuna de reprezentare, numita Proiectul de Incurajare a Albanezilor (AEP). In plus, AEP lucreaza in stransa cooperare cu Alianta Evanghelica Albaneza si, chiar mai surprinzator, misionarii nu incearca sa controleze circuitul fondurilor, ci pun donatorii in contact direct cu bisericile albaneze. De fapt cele doua organizatii impart aceeasi cladire. I-am spus pastorului ca sunt foarte impresionat de aceasta remarcabila realizare, care trebuie sa se faca cunoscuta si multiplicata in toata regiunea noastra.

Restul zilei a fost dedicat unei vizite in Elbasan, unul dintre birourile locale ale World Vision Albania. Ne-a luat peste doua ore sa ajungem acolo, si a trebuit sa traversam muntii. Desi ploua destul de tare, m-am putut bucura de frumusetea peisajului. Era absolut maiestuos. Cu o guvernare mai competenta si cu o infrastructura buna, Albania ar putea atrage multi turisti.

In Elbasan am intalnit alti cativa misionari. Ei mi-au confirmat ceea ce am aflat in Tirana, despre felul cum incearca sa lucreze impreuna. O incercare de a vizita un orfelinat catolic a esuat. Maicutele, membre ale ordinului Surorilor de Caritate, inceput de maica Teresa de Calcutta, respectau o zi de tacere.

Probabil cea mai remarcabila activitate a biroului World Vision din Elbasan consta intr-un efort de curatare a gunoaielor din tot orasul. De multi ani serviciile de strangere a gunoiului in Albania nu functionau si orasele erau inundate de mizerii. World Vision a fost implicat mai intai intr-un proces de educatie, care s-a desfasurat in scoli si in mici comunitati locale. Apoi, biroul nostru a pus la dispozitie cutiile de gunoi pentru tot orasul si a oferit asistenta pentru reorganizarea sistemului de strangere a gunoiului. Intregul efort a culminat cu o zi speciala pentru curatirea orasului. Bisericile au fost foarte bucuroase sa participe si ele la acest efort important pentru comunitatea locala.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Hermann Hesse - Gertrund

In ultima aparitie a editurii RAO, in seria de autor Hermann Hesse, ne este propusa nuvela ce se intituleaza Gertrund. Decupam din substanta acestei nuvele urmatoarele idei: Exista doua tipuri de barbat apreciat si recunoscut de orice femeie, si anume, barbatul de tip prieten si barbatul de tip stapan. Barbatul de tip prieten este ingaduitor, bland si ocrotitor. Mai este un bun ascultator si este caracterizat de fidelitate si credinciosie. Are multa sensibilitate si profunzime. Barbatul de tip stapan este drastic, dur si posesiv. Mai este indiferent, infidel si instabil. Nu are sensibilitate si este egoist. Priveste femeia doar ca instrument de trait placeri si ca o buna slujnica.

Ceea ce e de remarcat este uimitoarea alegere care o fac femeile cu privire la cele doua tipuri de barbat. Ele aleg barbatul de tip stapan. De ce? Universul feminin e contradictoriu. Aceasta alegere vine din dorinta de a imblinzi si de a fi imblinzita. Vine din dorinta de a fi victima. (Victima „ticalosului“, a „brutei“, pentru ca „mangafaua“ nu o intelege, iar „licheaua“ vine mereu „torpilata“). Imaginea despre femeia imblinzitoare si femeia victima intra in contradictie cu textul biblic aflat in Proverbe, ultimul capitol.

O nuvela despre sufletul delicat al artistului. Artist ce iubeste clipele de tacere, de studiu si compozitie. Cautator de singuratate si luptator impotriva ei. Infirm in a comunica altfel decat in note si duiosie. Generos si melancolic. Ocolit de oameni, el insusi fugind. Pretuitor de prietenie si apusuri rosii, de campii si cuiburi. Primitor si timid, stiind multe, dar atat de putine. O nuvela despre cautare, cautarea celuilalt. A celui potrivit. O nuvela-manifest impotriva singuratatii. Singuratatea ce trebuie infruntata si inteleasa. Ce e mai important in aceasta lume decat sa nu fii singur? Sa daruiesti celui potrivit, sa mangai, sa implinesti sufletul si fiinta celuilalt. Celalalt ce se lasa greu de gasit, de aflat. O nuvela despre formare, cuvant pierdut astazi in graba cotidiana. Formare, slefuire, rezistenta. Fidelitate, consecventa, limpezime. Cuvinte luate din raftul de carti. Cuvinte luate dintr-o CARTE.

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Sabin Balasa

E ultima oara cind va amagesc vorbind de Balasa. La ce as putea sa ma opresc... ar fi placut sa-i vedeti opera, poate atunci m-ati intelege... ma gindesc la ce spunea artistul: „In viata si in arta nu exista scuze...“ Ma chinui sa ma ascund... ce ma fac daca trebuie sa cer scuze... poate chiar iertare. Suntem prea imperfecti pentru asemenea idee... eu una asa sunt.

Sa va spun citeva vorbe despre „Speranta“. E buna pentru toata lumea si se cauta la mal de mare... Femei... nuduri... au parul frumos, bogat si ghiciti ce culoare... albastra... sunt vegheate de un soi de scoici... albastre. Pare acelasi nud mereu repetat, e posibil sa fie. Mi-ar trebui si mie niscai gustare de speranta. Tabloul nu ma ajuta... Voi muri curind, stiu ca nimeni nu va baga in stiinta... dar ce-mi trebuie mie bagarea lor de seama. Unele vorbe sunt asa necrutatoare ca lasa un gol si trebuieste o minune pentru a-l acoperi. Pina la minune traiesti cu un fel de speranta... albastra? Arta e buna, e frumoasa si toate sunt pentru un timp dar ce ne trebuie noua e dragostea lui Isus. Asa ca in loc sa va uitati peste tabloul lui Balasa va recomand un pasaj din Isaia... acolo unde spune ca e posibila iertarea. Va intrebati ce s-a intimplat ? Arta nu e buna de nimic, se poate vorbi mult si uneori e chiar frumoasa... dar sa va spun un fapt: e desertaciune.

...

„Si zi-mi Doamne, unde ti-ai pierdut lacrimile pe Golgota ca sa-mi culc fiinta acolo pentru a o linisti... Zi-mi Doamne, cum pot indrazni a-mi aseza timpla pe palma Ta... si lasa-ma sa indraznesc. Am mintea satula de nevrednicie si sufletul inbuibat de greseli... Zi-mi Doamne, unde-i locul in care se mai fac minuni... si du?ma acolo... nu merit, dar gaseste-mi oasele sufletului si aduna-le in palma ta... da-mi sa beau din Tine...“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Antonio Vivaldi (1678-1741) - Concert pentru flaut si orchestra

In denumirea sa completa „Concert pentru flaut, orchestra de coarde si bas continuu“ (Op.10, No .3), piesa este o extraordinara explozie de bucurie, ce „implanteaza“ in mintea ascultatorului acest sentiment, cu sau fara voia acestuia. Denumit de Vivaldi si „Il Cardelino“ (Sticletele), concertul are forma obisnuita, fiind alcatuit din trei parti (Allegro, Cantabile, Allegro).

Surprinzator este modul in care „preotul rosu“ reuseste ca, prin intermediul instrumentelor, in special prin cel al flautului, sa reproduca intocmai cantecul sticletelui. Ascultata cu atentie, piesa creeaza parca deja decorul corespunzator: un crang, vegetatie frageda, vantul adiind printre frunzele copacilor, firele de praf vizibile in lumina razelor soarelui...

Freamatul padurii este acompaniamentul orchestral si cel al basului continuu, peste acesta suprapunandu-se, la inceput timid, mai apoi intr-o revarsare de triluri, cantecul sticletelui. Cu acest cantec vesel piesa incepe si se sfarseste, simetrie de altfel caracteristica concertelor vivaldiene.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Despre viata...

„Lumea e vis – in fapt lumea este visul sufletului nostru“ (Mihai Eminescu). Ar fi minunat sa consideram mai intai visul ca facand parte din viata si nu invers. In ziua de azi o viata frumoasa pare un vis, iar ceea ce am putea realiza din viata noastra ramane la stadiul de proiecte sau neimpliniri. Dar viata nu e plina doar de tragism. Mi se reprosa la un moment dat tristetea si pesimismul din articolele mele si m-am gandit sa infatisez si aspecte reale, palpabile si pozitive ale vietii.

Dincolo de vise neimplinite, ceea ce ne dorim foarte mult la un moment dat se realizeaza, tocmai pentru ca a fost „visul nostru de-o viata“. Fiecare trece prin viata alungand vise, calcand peste dorinte, dorind lucruri reale, care mai devreme sau mai tarziu se indeplinesc.

Ierarhic, de la nastere si pana la maturitate, o serie de lucruri se intampla pentru ca asa e viata, dar o mare parte se intampla pentru ca asa ne-am dorit, pentru ca dincolo de vis am sperat mereu ca asa va fi. Fericirea va depinde insa de intensitatea si marimea celor propuse.

Copil, femeie, barbat, tanar sau mai matur, fiecare are visul lui si fiecare vis are finalul lui fericit… trebuie doar sa credem cu convingere acest lucru…


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 105 / 9 Iunie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Lena Grigoroscuta – Geamul
Teofil Stanciu - Fidelitate
Mircea Paduraru – Orasul Sfintilor

Lena Grigoroscuta



Geamul

Se apropie miezul noptii. Stau in camera in fata unei hartii, cu un creion in mana. Privesc, ascult in jur, caut inspiratie, caut ceva care sa nu ma lase rece.

Sa ma inspire sunetul: ticaitul ceasului sau muzica de la radio?

Sau poate ma inspira vreo carte: langa mine e manualul de Turbo Pascal ce m-a chinuit toata ziua, in fata un teanc de cursuri pline de informatie abstracta; zaresc si biblioteca: as lua o carte, dar nu sunt de serviciu la "raft".

Deodata, o idee! Deschid geamul si, in loc sa vad vesnicul si plictisitorul bloc de garsoniere locuit in cea mai mare parte de batrani, privirea imi este atrasa de copacii ce se pleaca in bataia vantului si a ploii, simt aer curat, proaspat, aud latratul unui caine, pe care in orice alte conditii nu l-as fi suportat si, la unul din geamurile din fata, zaresc un batran asezat la o masa, studiind sau scriind ceva. Cu cativa ani in urma ma scotea din sarite cand, copil fiind si jucandu-ma cu prietenii mei, ne fugarea trimitandu-ne la culcare, caci el nu putea dormi din cauza urletelor noastre. Radeam de el fiindca, spuneam noi, "se culca odata cu gainile".

Acum il pretuiesc, acum pretuiesc si cainele, si ploaia, si furtuna. De ce? Azi a fost prima zi din viata mea cand n-am iesit din casa, cu exceptia zilelor in care am fost bolnava si nu am avut voie. Azi a fost prima zi cand am iubit latratul unui maidanez si pe batranul de la apartamentul a carui fereastra o privesc fara sa vreau, azi am ascultat toate stirile la radio, azi am invatat Turbo Pascal, azi m-am plimbat prin casa ca niciodata.

Mai sunt cateva secunde pana la miezul noptii. Maine, de fapt azi, am sa duc gunoiul, am sa iau si paine, am sa fac toate cumparaturile, am sa ies cu siguranta din casa. Pana atunci insa, mai deschid o data geamul: batranul e tot acolo, scrie ceva: poate un jurnal, poate o scrisoare, poate testamentul; poate si el regreta ca nu a iesit astazi din casa...


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Teofil Stanciu



Fidelitate

- Daca mana mea se pravalea peste privirea ta?
- Poate ca o strivea...
- Daca rasturnam cu cotul din neatentie lacrima ta?
- Poate ca se frangea...

- Daca nebunia ar deveni muzica zilelor mele?
- Bratele-mi ti-ar ramane fidele...
- Daca moartea m-ar impodobi cu mistere?
- Mortii te-as cere...

- Dar cine esti tu?
- Padurea in care ti-a luat fiinta ecoul.
- Si cum sa te strig?
- Ia-ma de mana ca tare mi-e frig.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Mircea Paduraru



Orasul Sfintilor (III)

Cit despre biserica… era o zidire veche… si nu e de mirare ca oamenii o ocoleau. Pe peretii ei abia se mai distingeau sfintii: erau siluete marete si triste, sterse, insa, si de prea multe priviri dezinteresate. Mintuitorul aparea vesnic rastignit, lovit de mii de sulite in coasta, palmuit de milioane de stropi de ploaie si biciuit de rafale acide de praf. „Iertati-ma ca am pacatuit“ ar fi vrut sa spuna… Si asta nu era totul: Sf. Augustin zacea vesel de orgii si pagin, iar Gura de Aur zacea dogmatic… Cit despre Vasile cel Mare… el se gasea mic si biet, cu averile impartite saracilor si singur, singur.

Asa era biserica. Dar vai! Daca n-ar fi fost el, parintele Paisie, aceasta poate ca ar fi disparut cu desavirsire, cu sfinti cu tot. Parintele Paisie, eroul nostru, era batrin. Slujise mult Biserica. Avea, acum la batrinete, parte de o binecuvintare stranie: aceea de a se vedea pe sine si turma si pastor. Nimeni nu mai calcase de multi ani in biserica. Tinea slujbele de unul singur. Tot singur se impartasea din Hristosul pe care, in zilele negre, il ajuta sa traiasca si sa nu moara asemeni altor sfinti. Il ajuta cu pensula miluita in rosu. Pe totii sfintii parintele Paisie ii iubea si isi facea mila de ei si-i tinea in viata mintuindu-i in mod regulat. Tare mult ar fi vrut sa faca asta si in sufletul oamenilor… Dar nimeni nu il asculta. Si cum erau sa il asculte? Cine ar asculta un batrin care zilnic vorbeste cu peretii, ii plinge, glumeste cu ei, rizind isteric, apoi brusc racnind crunt ceva neinteles. Aveau dreptate. Parintele rostea lucruri de nimeni intelese intr-o limba nemaiauzita. Cu cine vorbea? se intrebau ei. Ce spunea? De ce?… Cine stie…

Sa se fi facut batrinul preot glasul sfintilor prigoniti si condamnati la uitare vesnica? Poate. Cert e ca parintele deveni pentru toti popa Paisie Nebunul.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Alina Simion



Un bob de sare

Ma reintorc mereu la ceea ce mi-a incantat fiinta. E in natura umana sa-si gaseasca resursele propriei reusite in ceea ce candva i-a servit drept prilej de bucurie.

Uitarea este o alternativa la cautarea fericirii. Toti cauta fericirea, chiar daca unii o fac inconstient, dar esentialul este „cucerirea“ ei. Consider ca fenomenul cuceririi este cel mai important eveniment din intreaga viata a unui individ. Modalitatile de a cuceri fericirea sunt diverse, dar „teama de libertate“ le poate anihila. Varietatea devine monotonie iar initiativa este infranta chiar de propriul eu. Supunerea ia locul liberului consimtamant iar frica domina curajul. Virtutile care alta data te ajutau la „cucerirea“ fericirii sunt acum inoperabile pentru ca acel cadru in care se utilizau este inexistent. Greutatea poverii suportata este direct proportionala cu rezistenta opusa de catre individ lasitatii.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Sunt floare din lacrimile ochilor tai…
Si ce daca?
Cand ai plans tu ca eu sa ma nasc?
De ce n-ai plans tu ca sa ma faci sa traiesc?
De-ai fi plans...
Eram floare mai mare decat salcamul din curte,
Eram tulpina ce nu se oprea sa nu creasca.
Acum... sunt frunza uscata
Ce-are nevoie de-o lacrima...
Plangi...

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Circuitul mantuirii in natura (III)

Trupul de slava intra in El prin ranile inca deschise – doar ele tinandu-ne vii trei zile: ieri si azi si-n veci. Una doua, trei... Asa, sa poata intra oricine acolo. In anticamera vesniciei. Sa planga uduindu-i tapetul de suferinta si iubire. „Luati, mancati!“ Sa propovaduiesc vestea buna a mantuirii. Singura eterna veste buna. Fara bani, fara alta plata. O noua societate de consum de Hristos, domnule doctor. „Luati, mancati, acesta este trupul Meu care Se frange pentru voi...“

Ranile Lui, sangele implinind visul lui Dumnezeu cum se rotunjeste o oala in mainile olarului, cantand de frumoasa durere a nasterii, nu va entuziasmeaza si nu va lasa asa, gata de strigatul de dor al indragostitului in linistea salii unui cosmos infinit? Nu e ceva senzational, domnule doctor?

„Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea“, pasul tau schiopatand, inima ta ca o grimasa de ura pe-un obraz prea mereu palmuit, turnul unde neincetat negociem cu genunile... Un pas si gata, nevoia de iertare creste ca din apa din te miri unde, din trufie, din ura sau pur si simplu din nemeditare... N-ai timp? Macar cand cureti cartofi, speli vasele, legeni copilul sau iti stergi lacrimile!

„Incat a dat pe singurul Sau Fiu.“ Singurul! „Pentru ca oricine crede in El sa nu piara.“ Si ridici de jos o moneda pierduta de altul, bucuros ca astazi vei lua o paine in plus, un ziar, un bilet de tramvai. Ridici de jos umbra ta... Sigur ca n-ai ce face cu ea, tarata cum e prin toate noroaiele lumii!

Se tot zbate zadarnic cenusia-i oglinda sa-i innoade in lacrima un suras cenusiu... Un biet bilet de tramvai, un ziar, o paine in plus, visul ramas neimplinit... Sunetul lor face sa creasca iarba pe greabanul reavan al cutiei viorii in care vei fi inmormantat. Doar spre cer privirea ai uitat s-o ridici.

“Ci sa aiba viata vesnica.“ S-o ridici, privirea, cu amandoua mainile, asa cum ridica moasa un prunc, atunci cand se naste si tipa. Tipa de viata. Numai porcii, scuzati, nu-si suie ochii din troaca sa vada de unde le vine tainul…

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

De multe ori imaginarul este atit de inselator incit te poti pierde visind si facind planuri, atingind chiar perfectiunea. Dar cit de dezamagitor este cind te lovesti de realitate, de lucruri ce nu ar trebui sa se intimple.

Sint atit de revoltat impotriva firii umane, impotriva indiferentei si nesimtirii. O, cit de usor este sa nu faci si cit de greu e sa faci ceva. Observ adevaratul caracter cind trebuie facut ceva ce este greu, nu cind totul e usor. Sa vezi caracterul uman atunci cind trebuie sa renunte, sa sacrificie! Ce sa sacrifice? Din timp, din orgolii si mindrii ce nu isi au nici un rost…

Sint atit de revoltat impotriva prieteniei ce nu este nici macar tovarasie! Maturitatea nu tine de numarul de prieteni ci mai degraba de constanta si adincimea relatiei. O lipsa de maturitate este mai degraba egoismul si lipsa sensibilitatii umane, indiferenta si totodata prostia. Unde este acea dragoste care sa te faca sa iti dai viata pentru aproapele tau?

Sint atit de revoltat impotriva actiunilor ce sunt facute doar sa umple timpul! De ce sint fortat sa fac un lucru din respect cind ar trebui sa il fac din placere? Sint fortat de oameni, pardon prieteni, care nu stiu decit sa isi vada propriul interes, propriul confort. Se pare ca totul pleaca dintr-o perceptie gresita a unor notiuni elementare, cum ar fi: prietenie, dragoste, slujire, si lista ar putea fi atit de lunga. Sau poate sa fie dintr-o lipsa totala a unor principii… Vorbesc despre o generatie ce nu se va stinge curind, caci timpul ei abia a inceput.

Bine ati venit intr-o lume ce se pare ca nu e nicicum imaginara, este o lume reala, care se perinda in mediul nostru, un mediu evanghelic si totodata atit de mizer. Unde e acea intelepciune izvorita din frica de Domnul? Se pare ca e doar pura demagogie in plin progres evanghelic… Trist, dar totusi astia sint oamenii ce cindva vor ajunge buni demagogi!


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)



Din numerele viitoare: Articole semnate de Lena Grigoroscuta, Cristian Lucaci, Daniel Alb si Teofil Stanciu

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Valentin Lavric: Stimati redactori, doresc in primul rand sa va multumesc pentru ca mi-ati trimis si mie SSJ. Apoi mi-ati facilitat reintalnirea... prin Internet... cu Daniel Bud, fost coleg la IBB Emanuel Oradea. Stiu si eu cum stiti si dvs. ca este mai important sa spui oamenilor despre Cristos decat despre Eminescu si Creanga, sau Dostoievski si Shakespeare. Permiteti-mi sa fiu mai clar. (Sunt, dupa parerea mea, o persoana serioasa, mai ales in lucrurile serioase.) Sunt profesor la Sulina, dar mai mult vreau sa fiu un ucenic al lui Isus care face ucenici. Pana la plantarea unei biserici evanghelice mai este de lucrat in pregatirea terenului care este inca fara rod. Proclamarea Cuvantului lui Dumnezeu, a Evangheliei, se face in primul rand prin intrupare si locuire intre oameni din plin ...nu trebuie sa va dau referinte biblice si sa va tin o predica. (Ca sa nu ziceti ca imi lipseste simtul umorului, va spun sa va predati... si sa ridicati o mana in sus, ...nu mainile, amandoua ca la politie.). Domnul sa va insufleteasca in lucrarea la care v-a chemat si dvs il slujiti pe El si pe ai Lui. Sunt recunoscator pentru ce faceti si pentru mine. Valentin Lavric

Nota redactiei: Ne bucura sa stim ca SSJ este si o punte intre oameni. Noi facem tot ce putem sa slujim cat mai bine. Multumim mult pentru urare si pentru apreciere! Domnul fie cu dumneavoastra acolo in Sulina!

Epilog: Fiecare cunoaste un drum, fiecare asteapta capatul drumului. Uneori e barat, precum aceasta pustie de un gard. O granita intre o pustie si alta pustie.

Pentru subscribe, unsubscribe, scrieti la adresa: (...) - trimiteti adresa si in functie de ce solicitati - o vom copia in / sterge din - banca de date. Indiferent de varianta, va multumeste:

The Salt Street Journal

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu (redactor sef)
Ionut Apostu (redactor sef – adjunct)
Sabina Dodan

"Frumusetea va salva lumea!" F. M. Dostoievski
iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: