The Salt Street Journal nr. 106



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 106 / 14 Iunie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Manastireanu, Daniel Alb, Teofil Stanciu, Mircea Paduraru si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Tara Fiilor Vulturului, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Ziua Batranilor, Intrebari de om prost dispus, Orasul sfintilor, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Circuitul mantuirii in natura, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Au trecut 11 ani de la mineriada care a pus capat fenomenului numit "Piata Universitatii". "Excursie" muncitoreasca care a zguduit, precum un cutremur, incepand de la barbile studentilor la telespectatorul occidental. "Plantatorii de flori", din centrul capitalei, au trecut destul de repede in amnezia colectiva a societatii. Saracul roman, uita de la mana la gura... Cat despre romanticii anti-comunisti, locatari ai kilometrului zero, daca nu sunt in Canada, probabil ca s-au resemnat pe dupa blocuri, loc de unde se aude cantand Adrian Copilul-Minune si BUG Mafia. Nu intamplator se discuta astazi despre "reconciliere" si amnistierea faptelor anti-sociale (minore). Ion Iliescu si Antonie Iorgovan sunt purtatorii de steag a eliberarii lui Miron Cozma. Dar ce uita ei este ca iertarea nu vine decat dupa o minima cainta, dupa o intelegere si asumare corecta a faptelor.

Dar iata, ce nu stia atunci nici Marian Munteanu si nici Miron Cozma, o spune astazi Ada Milea:

"Ceausescu n-a murit, ne vegheaza indarjit! Ceausescu e o scoala, Ceausescu e o boala. E in mine, e in tine, e in blocuri si uzine, azi il poarta fiecare, Ceausescu in veci nu moare. Ceausescu n-a murit, istoria ne-a pacalit! Limba lui de lemn se plimba, incet, prin vechea noastra limba. Ceausescu n-a murit, istoria ne-a pacalit! Noi suntem vii si mortii, Ceausesti suntem cu toti!"


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

vine vacanta!



Prima stire

In saptamina 10-16 Iunie a fost prezenta in Iasi o echipa de medici americani insotiti de misionari si translatori romani. Echipa medicala a oferit consultatii gratuite in punctele de misiune ale celor trei biserici baptiste din Iasi.

Danut Manastireanu



Tara Fiilor Vulturului (VI)

Evanghelicii albanezi

Urmatoarea zi a fost dedicata intalnirilor cu diferiti lideri de biserici. Primul lider era o doamna din SUA, care se ocupa cu organizatia de caritate din cadrul Bisericii Ortodoxe Albaneze, numita Diaconia-Agapes. Am foarte impresionat de amplitudinea activitatilor lor caritabile si de varietatea acestor activitati.

Dupa aceea, in sfarsit am avut privilegiul de a intalni doi lideri evanghelici albanezi. Primul, era Eugen (Geni) Begu, tanarul secretar general al Aliantei Evanghelice Albaneze. Discutand cu el, am realizat ca AEA (care in albaneza se numeste VUSH) nu este doar o institutia ineficace ca si corespondenta ei romana, ci o organizatie profesionista, cu o viziune impresionanta si cu o eficacitate care a fost dovedita in chip desavarsit in timpul crizei din Kosovo, cand evanghelicii albanezi au ajutat sute de mii de refugiati. In multe dintre taberele de refugiati, lucratorii de la Natiunile Unite au preferat Alianta Evanghelica in locul agentiilor occidentale. Al doilea evanghelic albanez pe care l-am cunoscut era Toni Gogu, tanarul pastor al unei biserici carismatice cu o crestere foarte rapida. El avea o inima speciala pentru lucrarea cu tinerii si studentii. Sper sa pot vizita acea biserica in timpul urmatoarei mele vizite si poate sa predau ceva studentilor cu care lucreaza Toni.

Exista o anume latura in istoria evanghelicilor albanezi care merita sa fie mentionata aici. Cind liderii evanghelici albanezi au incercat sa descopere radacinile evanghelicilor in istoria albaneza, au avut surpriza sa descopere ca unul dintre cei mai respectati educatori si intelectuali in secolului al XIX-lea era un evanghelic, Gjerasim Qiriazi. El a cunoscut Evanghelia pe cand vindea Biblii pentru Societatea Biblica Britanica si straina. Dupa ce s-a convertit, el si-a continuat lucrarea ca specialist in educatie. In prezent, operele lui se gasesc in toate bibliotecile albaneze. Totusi, putini oameni in Albania stiu ca el a scris nu numai lucrari de pedagogie, ci si lucrari devotionale, predici, si cantece.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Hermann Hesse - "Narcis si Gura-de-Aur"

O nuvela exemplara despre prietenie si despre cate chemari ale vietii sunt. Fiecare prietenie cunoaste un moment de nastere, intre Narcis si Gura-de-Aur, acest moment se petrece in interiorul unei societati spirituale si culturale, o manastire-scoala. Narcis alearga pe cararile cugetului si ratiunii, iar Gura-de Aur pe cele ale sufletului si iubirii. Si fiecare afla despre viclesugurile vietii, despre capcane si ispite parfumate, taine ce zboara in pas nocturn, in felul sau, cu pretul platit in parte, cu ranile si ochii imbatraniti...

Si fiecare afla despre a fi copil sau barbat, daruit Domnului sau daruit placerii, aplecat asupra ascezei sau asupra pasiunii. Si fiecare are model de urmat, ba chiar invata unul de la celalalt. Unul are model cumintenia si sfintenia, iar celalalt talentul si nelinistea. Si fiecare priveste femeia ca pe o primejdie sau ca pe o bucurie. Fiecare iubeste la absolut, unul inspre cer, altul inspre iad. Fiecare iubeste viata, unul in esenta ei, altul in plamadeala ei spirituala. Lupta intre ratiune si suflet, carari si amagiri, urcusuri si caderi, dar intotdeauna intoarcere. Intoarcere la prieten, la mantuire.

Prieteniile sunt asemenea zilelor, prea trecatoare, sunt asemenea cuvintelor, vorbelor ce se pierd nu inainte de a promite, nu inainte de a fermeca, si mai sunt asemenea dansului, rotire si plutire in doi... Prieteniile sunt asemenea vantului, uneori o adiere, uneori o furtuna, sunt asemenea cantecelor, cantat uneori cu glas de bucurie, uneori cu glas de durere, si mai sunt asemenea rugaciunilor, o lupta impotriva tacerii, ispitelor, singuratatii...

Iata, Gura-de-Aur, fermecatorul si seducatorul, cunoaste daruirea femeilor, dar nu cunoaste statornicia si ramanerea. A ramane! Nici el nu ramane, nici ele nu raman, totul este o fuga, o hoinareala. Iata, Gura-de-Aur, imbatraneste si isi pierde din farmec, nu mai cunoaste daruirea femeilor, ci iluzia si amintirile. Iluzii si amintiri! Ele sunt statornice, ele nu fug, ele nu hoinaresc. Iata, Narcis, glaciarul si inteligentul, cunoaste daruirea aproapelui, a lui Dumnezeu, dar nu cunoaste mangaierea si tandretea palmelor catifelate. Catifea! O cale stramta si anevoioasa, totul e lupta, e rodire.

Iata, Narcis, imbatraneste si isi pierde din raceala, nu mai tine la gramatica, ci la sufletul uman. Seninatate si pricepere! Ele nu dezamagesc, dor mai putin. Amandoi au amintiri, dar atat de diferite. (...si unul dintre ei are mama, asadar poate muri!)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Ce lucru mare e sa scriu despre desertaciune...? Totul, dragi calatori prin timp, e goana dupa vint. Sa nu aveti impresia ca e ceva mai mult. Pot scrie despre arta plastica... de fapt pentru asta m-am asezat la calculator. Sa scriu despre arta criticind sau elogiind ceva, pe cineva... oricum ai zice... e tot un fel de batut cimpii cu gratie despre ceva care nu e nici mai mult nici mai putin decit desertaciune. Si veti spune: bine, bine ai mai spus asta... te repeti domnisoara... A ma scuza de repetitie cer, dar ce rost are un tablou bun dintr-un univers mort. Ce mai la deal la vale, singurul artist de valoare al tuturor timpurilor e nimeni altul decit Dumnezeu. Ha... ce lucru mare am spus. Nu sustin ca am facut nu stiu ce afirmatie dar am scris un adevar. L-am cunoscut pe acest artist si m-a cucerit prin opera lui. Pacat ca uneori il uit si alerg dupa falsuri... pacat ca fiecare din noi mai face asa. Toti au copiat dupa El... cit n-am admirat noi oare marile salbatice ale lui Aivazovsky...? Si unde s-a uitat artistul daca nu in creatia lui Dumnezeu. As vrea sa va vorbesc de Dumnezeu cu smerenie... caci eu nu am dreptul nici macar sa ridic ochii si sa-L rog sa ma ajute sa fac un portret bun... ma uit si incerc cu munca multa sa fac un ochi de om... ma gindesc... Dumnezeu l-a creat cu mare usurinta...

...

„Am un soi de pace in sunetul batailor de inima. Stiu azi ca ti-am privit mina... era superba... m-a incercat apasarea timpului... am incetat de mult sa mai lupt cu el. Timpul mi-a rapit jucaria... nu am plins-o si ma condamn... Dicolo de inima mea mai latra un ciine ingropat repede intr-un colt de cimitir si mai este o amitire a unei lacrime careia nasterea i-a fost furata. Dumnezeu a creat... El ne prinde la el cind vrea. Am fi poate mai fericiti fara nastere... Ginduri carora nici eu nu le mai dau de capat. As vrea uneori sa fiu ce nu pot fi... doar pentru tine... Mintea mi-a fugit acolo unde gindul a fost inghitit de nevrednicie...”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Ludwig van Beethoven (1770-1827) - Simfonia a III-a "Eroica" in mi bemol major

Pentru a pregati intelegerea conceptiei noi pe care aceasta grandioasa creatie beethoveniana o prezinta in evolutia istorica a simfoniei, voi cita o parte din titlul si subtitlul ei, asa cum au aparut in octombrie 1806: "Simfonia Eroica, a due Violini, due Flauti... composta per festigiare il sovvenire di un grand Uomo... da Luigi van Beethoven, op. 55, Nr. 3 delle Sinfonie...". Reiese de aici nobilul sens generalizator de inchinare a muzicii sale unui "grand Uomo", ale carui virtuti eroice pot aduce libertate si fericire omenirii. Cand Beethoven a pornit lucrul la noua sa simfonie, asemenea virtuti supreme pareau a fi fost intruchipate de Napoleon Bonaparte, iluzie franta in primavara anului 1804, cand acesta a acceptat stralucirea demnitatii imperiale, pana nu de mult combatuta. Admiratia compozitorului se transforma in deziluzie, iar intentia de a-i fi slavit faptele prin maretia muzicii sale (pe care o crease in 1803) nu mai corespundea in momentul tiparirii lucrarii (1806), ceea ce explica sensul abstract din subtitlul compozitiei. Nazuinta spre libertate si binele omenirii care a condus permanent pana artistului se manifesta cu o forta dramatica in muzica acestei noi simfonii beethoveniene.

Prima parte (Allegro con brio) este un poem muzical eroic impresionant. Forma in care ideea de lupta si de jertfa a vietii pentru cucerirea dreptului la libertate nu paraseste conceptul constructiei clasice (de sonata), dar viziunea dramaturgiei din continutul ei este prezentata intr-o dinamica noua.

Fara pregatirea vreunei introduceri (redusa la doua acorduri), suflul eroic poate fi surprins de la inceput in substanta temei principale, a carei melodica simpla prezinta transformari de culoare evocatoare: expusa in registrul grav (violonceli), ea este invaluita de glasuri din registrul inalt (viori), pentru a creste apoi in stralucire pana la tonuri triumfale (compartimentul suflatorilor - dominat de trompete si corni), crestere ce pare a sugera ideea de aderare treptata la avantul eroic.

Apar insa unele obstacole care franeaza avanturile luptei, atingand momente de mare tensiune dramatica, lupta eroica neexcluzand prezenta unor aduceri aminte, a meditatiei, a rugaciunii, nuante intruchipate de expresivitatea temei a doua, a carei desfasurare pe culori timbrale variate (de flaut, oboi, clarinet, viori) este relevanta in evolutia prezentata de compozitor in arta instrumentatiei.

Survine si o a treia tema (a oboiului) in sectiunea dezvoltarii, sectiune ce apare ca o adevarata demonstratie de geniu creator. Universul sufletesc si faptele eroului sunt redate prin valuri de inaintari intretaiate de momente de prabusire ce ajung sa atinga pierderea totala a suflului. Ideea de sacrificiu al vietii pentru cucerirea idealului de libertate al omenirii este continuata in cel de-al doilea act al simfoniei (Adagio assai). Cuvintele "Marcia funebre", puse cu intentie programatica de compozitor, anunta continutul muzicii - mersul grav al unui convoi ce-l intovaraseste pe ultimul drum pe eroul cazut in lupta. Razbate si protestul impotriva asupririi, dar fara a putea acoperi profunzimea suferintei.

Dupa ce multimea a plans moartea eroului, legatura cu ideile pentru care el s?a sacrificat este sugerata in dinamica Scherzo-ului (partea a treia, Allegro vivace). Un puls ritmic, simbolizand pe cel al inimii care continua sa bata in trupurile celor ramasi, duce mai departe si pe alte planuri sensurile active ilustrate in muzica primei parti.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Nimeni nu-i perfect - e sesiune din nou

Aceleasi asteptari: chin, stres, lipsa poftei de mancare, nopti nedormite, cursuri uitate sau niciodata invatate, profesorul tiran, profesorul care mi-a dat 10, "dar oricum am stiut", gandul la mariri, la bursa sau la vacanta, ca mai bine s-ar termina odata cu sesiunea asta! Si caldura care-a dat buzna, nu putea sa mai astepte macar o saptamana, caci tot ce se asimileaza se pierde parca prin "sudoarea fruntii".

Si, cu cat ai trecut de mai multe sesiuni, cu atat asteptarile sunt mai mari... Orice nota mica te dezarmeaza si te socheaza, te face sa-ti invidiezi colegii si sa te simti pierdut…

Dar o sa treaca toate, caci timpul si-a dat si el examenele la timp si de facultate nu-ti mai aduci aminte decat cand vor avea sesiune si copiii tai.

Ajungi la examen, primii incep sa-ti tremure genunchii, urmeaza stomacul, si cand iesi de la examen iti dai seama ca perioada dinaintea examenului e total "in ceata", esti amnezic si abia iti mai aduci aminte "cantitatea" pe care ai scris-o si daca aceasta va fi suficienta ca sa treci examenul...

Dar oare sunt aceste examene atat de importante, nu e viata cel mai puternic examen? Nu e cel pe care trebuie sa-l depasim inainte de celelalte examene marunte? Si pentru viata e nevoie de sute de pagini, de timp, si de o singura sala, cu un singur profesor, e nevoie de tine insuti...


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 106 / 14 Iunie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Daniel Alb - Ziua Batranilor
Teofil Stanciu - Intrebari de om prost dispus
Mircea Paduraru – Orasul Sfintilor

Daniel Alb



Ziua Batranilor

"Sunt inspector de tramvaie. Nu trebuie sa compostezi bilet. Te duc eu pe gratis. Dar n-ai cumva o mie de lei?" Isi freaca fruntea insistent. "Mi-am uitat banii acasa si parca as lua ceva." Raspunsul veni prompt si realist. "Cu o mie de lei?" "Sau doua mii. Nu trebuie sa compostezi bilet. Te duc eu pe gratis."

Era un batranel cam la 60-65 de ani, imbracat ingrijit si curat. Isi pusese probabil cel mai bun costum de haine cumparat undeva prin anii 70, cand inca isi putea permite; se barbierise si se pieptanase cu grija si purta o palarie cu boruri inguste ridicate in spate.

Scot doua mii de lei pe care ii ia repede si ii vara in graba in buzunar. "Nu trebuie sa compo." Ii refuz politicos ajutorul, nu de alta dar vigilenta imi ascutise spiritul de observatie si facand apel la datele din memorie recunoscui in statie matahalele - nu le pot numi siluete - controlorilor de bilete.

Refuzul meu nu paru sa-l deranjeze si se indeparta pentru a-si repeta numarul cu celelalte persoane din statie. Era un actor prost, patetic chiar, credibil doar in fata doamnelor (sic) de varsta dumnealui, carora le mai arunca cate un "Da' ce face asta de nu mai pleaca? De-aia nu circula tramvaiele cum trebuie ca ei stau pe ganduri."

Am revenit la oile mele - imaginare - , urc in tramvai, compostez, iar intr-un moment de pauza realizez ca sunt inconjurat de batrani. Parca ar fi de ziua pensionarului. Nu se aude pacanitul compostorului; toata lumea circula gratuit, toti au varsta. Aproape. "Sunt inspector de tramvaie. Nu trebuia sa compostati. Va duc eu gratis..." Prefer sa-mi imaginez restul discutiei decat sa o ascult. Oricum imi ia mai putin timp. Surprind insa chipul intrigat al femeii si zambesc. Statie de statie batrani urca si coboara, batrani si batrane (ca sa fiu politically correct), si ma intreb daca nu calatoresc cu vreun mijloc de transport special. Pensii, medicamente, "baiuri", oblojeli...domina discutia. "Sunt inspector de tramvaie. Nu trebuie sa compostati..." imi suna din cand in cand in auz, dar refuz sa inregistrez discutia. Refuzul vine si din partea imaginatiei asa ca uit de batran. Un grup de adolescenti da sa urce, dar sunt obligati sa ramana in statie pentru ca ar tulbura "linistea" si monotonia conversatiei. Intorc capul intrigat si enervat parca. Imi zaresc insa chipul reflectat in geamul tramvaiului. Stupoare. E la fel de imbatranit ca ale celor care calatoresc impreuna cu mine. Intr-un moment de revelatie imi dau seama ca pot citi sufletele oamenilor pe fetele lor. Batranii au lumea lor. E usor s-o cunosti daca iti lasi sufletul sa imbatraneasca prea repede.


(recomandam a se vedea “Daniel Alb – Galeriile Albe ale SSJ-ului”)

Teofil Stanciu



Intrebari de om prost dispus:

Cine se va bucura de moartea mea?
De ce nu am aer chiar daca ies afara?
Ei, Ioane, ce-i de facut, Ioane?
Din casa cui imi rasare soarele si mie?
Cine fura fericirea si o ascunde?
Cand mi s-au spart ochelarii?
De ce nu-mi dati chitanta cand imi vindeti viitorul?
Va incepe vreodata si ziua in care voi trai?
De ce e nevoie de moarte pentru frumusete?
Daca Fat-Frumos se stie ca nu exista, Isus Hristos unde mai locuieste?
Da' eu cu cine votez?
Cine va fi strigat ultimul la catalog in Ziua de Apoi?
De ce vinul curge neaparat catre Iad?
Cine e cel care a decretat ca drumul spre cer pleaca din podul caselor?
Cum se face ca plafonul blocului nu mai prezinta garantii?
De ce tremura indragostitii de frig?
Avem o tara, cum procedam?
Cand si-a facut Isus tablou si S-a inramat pentru noi?
Nici azi nu avem dreptul sa ne spalam cu apa calda?
De ce se intinde atata gri in sufletul oamenilor?
Unde-s tristii adevarati si de ce se vad numai lacrimi de crocodil?
Cum se explica drumul lung de la amvon pana la suflet?
Iar s-a infundat chiuveta?
Cu cine trebuie sa ma dau bine ca sa ma binecuvanteze Atotputernicul?
Drumul catre Rai tot prin stomac trece?
N-o fi pierdut cheile Imparatiei cei care le detin?
To be or not to be?
S-a scumpit curentul?
Mai e mult pana departe?
Don Quijote, cate vieti a avut?
Stiati ca...?
Cine te crezi tu sa vorbesti despre ce inseamna "a imblanzi", ba?
Vrei sa-ti cunosti viitorul?

Dialog:
-Unde mergi?
-Nicaieri.
-Dar tu?
-Nu stiu.
-Atunci, hai p-aci, ca-i mai aproape.

Intrebarile mi le-am pus eu sau si le-au pus altii. Asa ca dedic lista fiecarui cititor care se simte "om cu semn de-ntrebare".


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Mircea Paduraru



Orasul Sfintilor (IV)

Toti il cunosteau. Ii slujise odata. El era acela care obisnuia sa li-L prezinte pe Hristos in posturi si in nevoi. Acum il priveau de departe, il rideau si si-l imparteau intre ei, in soapte normale, pe la colturi drepte de strada. Dar cu timpul se obisnuisera cu el. Nu se obisnuisera ei si cu imaginea bisericii? Il ignorau si pace, in ciuda sfortarilor lui de a le atrage atentia asupra cine stie carui mare adevar.

… si e ciudat cum dintr-un loc deosebit prin insasi crunta lui normalitate cineva ca Paisie Nebunul poate deosebi o prezenta obisnuita si trecuta in catastiful normalitatii… Ba chiar absenta subita a nebunului ar fi fost receptata ca un fenomen anormal… sau poate… dar Doamne fereste de asa ceva!

Si asa era Orasul Sfintilor… si zilele curgeau alungate din gindurile oamenilor precum sfintii. Zilele treceau alungate din timp. Si zilele nu mai treceau deloc… si zilele nu mai erau zile. Erau intervale: lumina-intuneric, lumina – intuneric. Si nimic nu tulbura pacea… si parintele Paisie tot singur vorbea, cu sfintii lui, cu biserica lui, cu Hristosul lui, cu tot.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Alina Simion



Un bob de sare

Tinta e greu de atins, mai ales cand nu ai mijloace suficiente si utile. Cursa contra cronometru devine insuportabila, dar realizezi ca e singurul stimul important pentru reusita ta. Datorita presiunii timpului vei incerca imposibilul doar, doar vei reusi sa iesi invingator. In acest moment esential in desfasurarea cursei, se afla la maxima interactiune comportamentul tau cu realitatea. Depinde de propria stapanire si de posibilitatea de a preintampina viitorul, succesul actiunii intreprinse. Ajutorul din exterior este minim si insesizabil in cazul in care nu esti dispus sa-l observi.

Se vorbeste de faptul ca schimbarea tipului de regim din tara a influentat in sens negativ schimbarea comportamentului cetateanului roman, facandu-l mai individualist, intr-un sens cu conotatii strict negative. Atat timp cat incercam sa vedem numai partea insatisfacatoare a realitatii, nu ne ajutam cu nimic ci realizam tocmai contrariul. Daca nu a existat, desi e imposibil intr-o natiune, spiritul solidaritatii si sacrificiului trebuie inventat si mai apoi consolidat prin practica.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Nu sunt ceea ce crezi
Sunt ceea ce n-ai vazut niciodata
Pentru ca am plecat
Dincolo de nori,
Gasindu-mi credinta
Inainte sa o pierd,
Dar n-am sa ma prabusesc,
Am sa ma intorc spre furtuna,
Acolo unde incepe destramarea.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Circuitul mantuirii in natura (IV)

Nu ma asculta. Palpeaza cu degetele lui reci si umede o bucata din coroana creatiunii, de parca ar vrea sa o stampileze. Si se mira. De cand am venit eu aici, se tot mira. Tare as vrea sa pot sa-l fac sa-nteleaga. Sa vada cum, de ce, de unde pana unde... Pana unde verde si pana unde frunza, in peisajele bolnave dimprejur.

Chia asa! Pana unde verde si pana unde frunza? Lumina poate desface vrajile firii in ingeri subtiri, in galesi printi ai hristosintezei. Pana unde verde, pana unde frunza? Cand spirtul sevelor mai frange un gand pe care inca il cauti cu privirea impudica si te miri, nu te doare?

Mai bine asa! Mai bine la frontiera cuvintelor, cu inima serpuitoare, jinduitoare... N-o sa afli nicicand calcinarile ploii de-a lungul spinarii istoriei. Vei putea sti doar painea calda, franta in palme, picurul vitei, strivit cu talpile goale in teascuri de lut... Mai bine, nu-i asa, cu un inceput bine proptit in carja vremii si cu un sfarsit bine infundat cu pamant.

Intre timp inalti, darami, crezi, nu crezi... Extaze, suplicii, baldachine, cadane, limuzine, mortar... Vestigii. Transa, obida, mamona, transee, limuzine, mortar... Ingurgitare, greata, regurgitare. Intre timp nu e timp. De unde verde si de unde frunza?

Intre timp nu e timp. Doar tu, suflecat ca o poala a mortii, palpand nodulii creatiei cu reci stampile, secerat la frontiera cuvintelor... Ca si cand te-ai fi gandit sa faci vreun pas, sau ca si cand ti-ai fi putut-o dori, pe intunericul asta. Ca si cand nu ai sti ca numai lumina poate desface vrajile firii in ingeri subtiri, in galesi printi ai hristosintezei!

Sa ma explic? Priveste: ghirlanda cuvintelor este ca furtunasul de la transfuzia ta... "Hi, hi!" Nu vrei sa incerci cuvinte adevarate? "Cum adica?"

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare:

Articole semnate de:

Lena Grigoroscuta - studenta, Facultatea de Matematica, Universitatea "Cuza" Iasi
Cristian Lucaci - licentiat in Litere - Teologie
Daniel Alb - licentiat in Litere - Teologie
Teofil Stanciu - student, Facultatea de Litere - Teologie, Universitatea Emanuel Oradea

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Nota redactiei pentru Ioana H.: Incepind cu numarul 106 vei fi o cititoare a SSJ. Speram ca in continuare sa ne citesti cu acelasi interes… numai bine!

Nota redactiei pentru Florin T.: Iti multumim mult pentru reclama si pentru ca te ingrijesti de prietenii tai. Speram ca in continuare consecventa noastra sa fie o caracteristica si a cititorilor in tot ceea ce fac! O zi buna.

Epilog: Numai porcii, scuzati, nu-si suie ochii din troaca sa vada de unde le vine tainul…

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: