The Salt Street Journal nr. 107



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 107 / 24 Iunie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Manastireanu, Cristian Lucaci, Mircea Paduraru si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Tara Fiilor Vulturului, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Aseara m-am nascut, Orasul sfintilor, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Circuitul mantuirii in natura, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Pe cine promoveaza SSJ?, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Rusu in Harlem

Constantin Rusu probabil nu a fost niciodata in Harlem, dar cu siguranta isi platea impozitele, traversa doar pe culoarea verde si mergea regulat la dentist. Pana mai ieri era un cetatean al Iasiului obisnuit si anonim, acum este un subiect media, un infactor, un disperat. Iesirea din amortire si rutina a fost facuta, ei bine, prin furtul unui pistol. Dar, ca o culme a ironiei, arma a fost luata de la cingatoarea unui gardian public care dormea in post. Da, domnisoarelor, doamnelor si domnilor, nu va mirati, Gardianul Public este cel mai potrivit paznic, si in plus e platit si din impozitele noastre!

Constantin Rusu probabil a vazut prea multe filme la PRO TV, in mod cert era un sentimental, iubea berea si femeile, la fel, cu patima. Pe la trei noaptea, un taximetrist fara somn s-a trezit cu o arma la tampla, apoi fara bani si, ceva mai tarziu, fara masina... La ora patru, Constantin Rusu intra in istorie, politia, televiziunile, rudele il cautau de zor. Da, iubitii mei, in orasul in care au inflorit teii si trandafirii, taximetristii au o viata stresanta si neplictisitoare! Pirueta cautarilor a durat patru zile, oleaca prin Gradina Botanica, oleaca prin Pacurari, suficient ca tensiunea sa creasca, indeajuns sa aflam pe cine iubea Constantin, ce mancaruri prefera, ce copilarie a avut, ce muzica asculta, ce filme si la care berarie... Buletinele de stiri si-au facut datoria. Piruetele au incetat, a fost gasit.

Constantin Rusu a iesit din istorie, a reintrat in anonimat, si a facut-o atat de bine incat nu se va mai intoarce niciodata. Ramane regretul si mirarea ca a luat cu el si explicatiile. S-a sinucis. Politia a mai bifat un caz la rubrica „rezolvat“, televiziunile sting reflectoarele, rudele plang, iar noi putem fi linistiti, maine o luam de la capat: un alt Constantin se va trezi in Harlem.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Locuinta mea de vara e la...



Prima stire

. In aceasta saptamana partidul de guvernamant, condus de premierul Adrian Nastase, PDSR, si-a schimbat titulatura in Partidul Social Democrat. Schimbarea survine ca urmare a fuziunii cu partidul numit PSDR. Asadar fostul FSN, fostul FDSN, fostul PDSR e PSD. Care e noutatea?
. In perioada 22 Iunie – 24 Iunie a avut loc la Iasi un Tirg National de ceramica, “Cucuteni 5000”. La aceasta manifestare anuala participa mesteri olari din toata tara, din locuri renumite pentru aceasta meserie (Horezu, Korona, Marginea), dar si din afara tarii: Ungaria, Moldova, Ucraina.

Danut Manastireanu



Tara Fiilor Vulturului (VII)

Ultima zi

In ultima dupa-amiaza in Albania am avut in sfarsit curajul sa ma plimb singur pe strazile din Tirana. Nu a fost atat de rau cum as fi crezut. Am cautat mai intai un loc unde sa iau cina. Colegii mei mi-au sugerat sa incerc Centrul Stephanus, un fel de fast-food american, care apartinea unui grup misionar aflat in legatura cu organizatia lui Richard Wurmbrand, Vocea Martirilor. Acolo obisnuiau sa manance majoritatea misionarilor.

Trebuie sa marturisesc ca nu prea mi-a placut acel loc. Si in afara de asta era si scump. Nu se compara cu restaurantul italian unde servisem masa in prima seara, impreuna cu Chalon, directorul national al World Vision Albania, nici cu impresionantul restaurant de standard occidental unde am luat masa cu Lenci in cea de-a doua seara. Mergand la hotel m-am hotarat sa cumpar niste flori pentru doamnele care lucrau la biroul din Tirana.

La sfarsitul acelei zile am avut marea bucurie de a ma intretine pe scurt cu un misionar roman, George Dumitrascu, care lucreaza in Albania cu organizatia World Relief. El mi-a confirmat multe dintre observatiile pe care le-am facut in scurtul timp cat m-am aflat acolo.

Inainte de a ma culca, m-am uitat pentru ultima oara din balconul hotelului meu la capitala acestei tari framantate si am rostit o ultima rugaciune pentru ea. Vocea puternica a muezinului din turnul unei moschei din apropiere a rupt tacerea noptii. Altele au inceput sa raspunda in curand de la alte moschei din oras, ca pentru a ne aduce aminte ca profetul Muhammad are un puternic cap de pod in continentul nostru mai mult sau mai putin crestin.

In ultima zi la birou, am avut un timp devotional. Am citit ceva din Biblie (acum, cand termin de scris aceste notite, la cateva luni dupa calatorie, nu-mi mai aduc aminte pasajul pe care l-am citit), am avut o discutie buna si am sfarsit cu o rugaciune pentru cei din birou. Telul meu era sa-i incurajez si sa-i inspir in viziunea lor pentru rolul esential pe care il pot juca in a construi un viitor mai bun pentru tara lor.

Apoi, am oferit flori doamnelor si am plecat spre aeroport. Totusi, nu inainte de a-l intreba pe domnul Kurtezi cum s-a simtit (el, care venea dintr-un mediu musulman) la acest timp devotional crestin. Spre surprinderea mea, mi-a spus ca i-a placut. Argumentul lui principal era ca islamul si crestinismul au caracteristici similare, in sensul valorilor morale pe care le promoveaza si a dorintei de a avea un impact in societate, un gand pe care va trebui sa-l evaluez si sa-l discut candva mai tarziu. M-am gandit insa atunci ca de fapt acesta era un raspuns normal in cazul cuiva pentru care crestinismul si islamul era mai degraba realitati exterioare, decat angajari personale.

Am parasit Albania cu o mare dorinta de a ma intoarce acolo. Mi-a placut sa discut cu oamenii aceia si mi-am dat seama ca avem multe in comun. Si, de asemenea, ca noi romanii, avem multe de invatat de la ei. Sper ca si reversul sa fie adevarat.

© Danut Manastireanu


(textul integral in “Danut Manastireanu – Jurnal de calatorie”)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Octavian Paler - "Apararea lui Galilei"

Un dialog imaginar prin care se face analiza lucida a lasitatii, a renuntarii la convingeri din teama, pentru ca „adevarul nu poate fi in acelasi timp de partea calailor si a victimelor“, si pentru ca „un rug nu e acelasi daca e privit cu ochii calaului sau ai victimei“. Analiza lasitatii, a tradarii din iubire de viata, pentru ca adevarul valoreaza viu si nu mort, dar pentru Adevar merita sa mori. Iubire de viata care aduce insomnie, singuratate si neliniste – a nu te mai putea privi in ochi. Un dialog despre tribunale si Inchizitie, adica bigotism si neinduplecare. Despre frica si limbaj placut si acceptat de calai, si un altfel de limbaj, interior si soptit, rostit tot mai rar. Un dialog despre alegere, pentru ca „nu mi-a placut niciodata sa fiu pus sa aleg. Si dintr-o data eram pus sa aleg intre un rug si viata mea. Cum as fi putut sa aleg rugul? Ce-mi poate da ceva care-mi ia totul?“.

„In al saptezecilea an al vietii mele, abjur, blestem si detest eroarea si erezia miscarii pamantului.“ Minciuna sau adevar? Ce conteaza, o zi in plus sau o vesnicie pierduta? Dar cine este Judecatorul si cati judecatori grabiti si inoportuni nu sunt... Constiinta, primul judecator, balanseaza intre consolare si neiertare. Constiinta arata ca nimic nu mai este ca inainte, totul e pierdut, schimbat, modificat, totul trebuie luat de la capat, dar de cate ori acest capat este nou? Uitarea, primul avocat al apararii. „Fiecare are ceva de uitat“! Despre sine...

Destinul acestei carti este ciudat, exista o prima varianta scrisa de autor la varsta de cincizeci de ani, in perioada in care „inchizitia comunista“ era activa, si o alta varianta scrisa la varsta de saptezeci de ani (varsta la care Galilei a abjurat), in perioada in care problema cenzurii nu se mai punea. Prima varianta ataca o tema citita printre randuri, spinoasa, si anume: ce compromis poate face un intelectual fata de ideile sale, silit de regimul sub care se afla? Daca prima varianta este scrisa pe un ton sever, a doua cunoaste un ton mai bland si pune urmatoarea intrebare: pana la ce prag trebuie sa-ti iubesti viata si dincolo de ce prag trebuie sa renunti la ea? „Acum, am saptezeci. Intre timp, am priceput ca disperarea este o forma de a iubi si ca orice mare iubire are, in adancul ei, ceva tragic. Drept care mi-am dat seama ca, la saptezeci de ani, o zi cu soare poate valora, uneori, mai mult decat eroismul.“ Destinul fiecaruia dintre noi este ciudat, exista o varianta ideala si visata, parcurgand varstele implinim sau nu din ce am dorit, uneori ne lovim de „inchizitii“ sangeroase si neinduplecate, alteori suntem chiar noi „Inchizitia“. Si o alta varianta concreta si naucitoare, in care realitatea nu lasa loc intrebarilor, si aici exista „inchizitie“ si adevaruri, zile senine si nopti nedormite...

„Lumea ar fi plans, probabil, un Galilei prefacut in cenusa. In schimb, unul viu irita.“ Oare suntem ipocriti, cerem jertfa si propunem intotdeauna pe altul? Ne plac martirii pana cand simtim caldura rugului. Avem dreptul sa acuzam pe cineva de lasitate publica cand noi avem curajuri minime si insesizabile? Este Crestinismul o academie a curajului si a atitudinilor ferme si clare? In fata unui rug fiecare are raspunsul sau. „O lume incapabila de martiri e o lume incapabila sa apere adevarul.“ Oare suntem aparatorii Adevarului? Si cine sa apere adevarul, noi care definim esecul in termeni economici? Si cine sa apere adevarul, noi care definim biruinta prin numarul de vize (si devize)? Oare analiza nu e prea aspra, in definitiv astazi nu sunt ruguri pe toate drumurile, iar cei ca Galilei se nasc tot mai rar. Oare nu e o alta demagogie sa ameninti cu o primejdie ce nu mai vine? Da, rugurile nu sunt pe toate drumurile, pentru ca sunt asezate in camine, in familii, in biserici, ele sunt mai mici, discret camuflate, dar eficiente si dureroase! Primejdia sufla de la cel de langa noi, ce isi odihneste capul la pieptul nostru. El e calaul nostru, al sentimentelor noastre, al bunurilor si al viselor noastre. Calaul aprinde ruguri printre mangaieri si cerne cenusa printre saruturi... Cati au sansa de a fi martir, si cati au blestemul de a fi calau... printre saruturi...

De acelasi autor: „Viata pe un peron“, „Un om norocos“, „Polemici Cordiale“, „Don Quijote in Est“.

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Dumnezeu... cel mai desavirsit artist... pacat ca nu stim sa gustam smeriti din frumusetea operei sale... Cerul care e albastru, cel mai sensibil albastru din lume si mereu altfel... micul copil care alearga purtindu-si senin si plin de liniste trupusorul mic... zimbetul straniu... ochii mari... E asa multa liniste si nepacat in opera Sa... e un fel de somn adinc si perfect dupa o zi plina de zgomot si probleme... Dumnezeu... cel pe care noi il nesocotim zilnic ne-a dat totul... si sa nu uit... Dumnzeu e creatorul celei mai desavirsite stari... starea de dragoste...

...

„Vreau pace, acea pace care opreste in loc pina si cel mai fin sunet de ceas... Arata-mi, Doamne, unde gasesc pace...? Izgoniti intr-o lume in care ne mincam anormal unii pe altii... in care orice valoare a fost inversata si orice frumos pingarit. E o lume in care eu nu vreau sa mai stau nici o clipa. Nu gasesc nimic valoros in ea decit iubirea Ta... si ramin totusi cu bucurie stiind motivul pentru care mi-ai dat drumul pentru citeva clipe pe aici... pe pamint... ma tem doar ca nu-mi voi indeplini menirea... stiu ca nu pot... ma intorc la Tine... Pacea e Dumnezeu... astept sa te intilnesc, sfinta pace in rugaciune... Imi asez capul pe umar de pace... e locul unde mi-am gasit pentru intia oara bucuria...“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Joaquin Rodrigo – Fantasia para un gentilhombre

Joaquin Rodrigo s-a nascut in Spania in anul 1902. Orb de la varsta de 3 ani, a studiat muzica in provincia sa natala, Valencia, pana in 1927, cand a inceput o serie de studii cu durata de 5 ani la Paris cu compozitorul Paul Dukas.

Rodrigo a compus Fantasia para un gentilhombre (Fantezia pentru un „gentleman“) in 1954, special pentru bunul sau prieten Andrés Segovia, unul dintre cei mai mari si mai cunoscuti interpreti ai chitarei clasice; se intelege, fireste, ca „gentleman“-ul este chiar Segovia.

Orchestratia imaginativa si evocativa folosita de compozitor aduce la viata cantece si dansuri cu un farmec aparte care, in original, au fost compuse in secolul XVII pentru chitara solo de chitaristul Gaspar Sanz.

Prima parte, „Villano“, este un preludiu la fuga „Ricercare“. Urmeaza o parte lenta, marcata de duiosie, „Españoleta“, intrerupta insa de alte doua parti, „Fanfare de caballeria de Nápoles“, si „Danza de las Hachas“ (dansul lumanarilor), mai rapide. Tempo-ul si natura instrumentelor (in special trompete cu sunet strident) folosite in aceste doua piese intrerup melancolia in care a cazut ascultatorul, insa nu pentru mult timp, pentru ca aceasta parte mediana se intregeste prin repetarea temei lente initiale din „Españoleta“. Fantezia se incheie in tempo Allegro ma non troppo cu piesa „Canario“, un dans vioi cu masuri de 2 timpi, alternand cu cele de 3 timpi.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Iunie cu miros de tei…

Pentru cei din Iasi nu-i nici o noutate ca in aceasta perioada a anului parca toata viata in sine miroase a tei, dar vreau sa-i provoc pe ceilalti cititori la un articol de aromoterapie, terapie pe care iesenii o primesc zilnic si gratuit. De cum iesi din casa si ajungi prin zonele vecine cu zona centrului sau a Copoului, simti ca un val de toropeala amestecata cu buna dispozitie, de fericire cu poezie, de gradina a raiului in care ai atipit pentru cateva ore cat dureaza si plimbarea ta, te invaluie ca o pelerina de matase puternic parfumata, moale si pufoasa, cazuta parca din cer.

Din copacii frematand cade o beteala de polen ca o ploaie de fulgi galbeni, ce-ti invaluie tot corpul, te face sa crezi ca te-ai nascut odata cu acesti arbori, ca te-ai hranit toata viata cu polenul florilor lor si ca acum te-ai desprins de ei, i-ai lasat sa aiba grija de tine in schimbul unei flori de tei cu care sa-ti impodobesti cositele, o floare de tei pe care s-o saruti si s-o mangai, sa-i scrii o poezie sau sa citesti una: „Floare de tei,/Cat de curand te treci/Ochilor mei lucind/Te-ai arata pe veci.“ (Mihai Eminescu).

Acum ma gandesc ca teii acestia au o anumita putere, sunt cetateni de vaza ai orasului, sunt personaje mitice laudate de poeti, sunt o parte din noi si sunt fericiti sa ne incante cu mirosul lor in schimbul prezentei noastre pe sub crengile lor, tinandu-ne de mana, indragostiti si uitand de viata, cu gandul la rai sau la atingerea lor.

Si cu fiecare perioada, singura de fapt din an cand ei infloresc, se imortalizeaza alte amintiri si-ti aduci aminte ca fugeai de la scoala ca sa stai in parc, ca batranii tei iti aduc aminte ca scoala e pe terminate, ca-ti rugai parintii sa te duca in fiecare duminica in Copou, ca intelegeai cu mai multa usurinta poeziile lui Eminescu sau ca prima data cand te-ai indragostit stii ca nu iti venea sa lesini din cauza emotiei, ci din cauza mirosului de tei care ti-a ramas intiparit odata cu imaginea iubitei sau a iubitului.

Dincolo de puterea lor aromatica e clar ca-ti improspateaza si sufletul, iar viata incepe sa se „improspateze“ cu fiecare luna de iunie pe care o traiesti cel mai intens.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 107 / 24 Iunie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Cristian Lucaci - Aseara m-am nascut
Mircea Paduraru – Orasul Sfintilor

Cristian Lucaci



Aseara m-am nascut

Copiii claselor a VIII-a au avut saptamana trecuta examenul de capacitate. Manecile tricourilor erau roase in coate de la studiul materiilor necesare: româna, matematica si geografia/istoria. La gramatica, nu putini dintre ei au avut probleme cu reflexivul verbelor. Particula se le statea cas in minte, ca un colt de dinte proaspat rupt, de care limba „româna“ se tot impiedica. In primul rand de ce este asa de mic si greu sesizabil reflesivul? Apoi, de ce in compozitia unor verbe este chiar ciopartit, fiind urmat de o cratima? De ce il folosim gresit si de ce chiar atunci cand este corect folosit din punct de vedere gramatical, este folosit gresit din punctul de vedere al semanticii? Buba cred ca vine din specificul poporului nostru, din reflexul românului de a se reflexiva. Ne place sa vorbim la diateza reflexiva, ne place sa ne oglindim, sa ne gadilam cu propriile pene.

Uneori cand vorbim de diateza reflexiva, putem avea de fapt o diateza pasiva. De exemplu, cand scriem propozitia, „M-am ranit cu un ciocan“, verbul folosit este a rani. Dar in primul rand trebuie sa avem pe cineva care sa faca actiunea si in al doilea rand pe cineva care sa suporte actiunea, desi, ca in cazul cinematografului, nimeni nu se aseaza conform randului inscris pe bilet. In cazul propozitiei date, actionatorul si suportatorul actiunii este dat de particula monosilabica se. Altfel spus, mi-am facut-o cu mana mea, sau mai corect cu ciocanul din mana mea. Daca din greseala cerneala nu s-ar fi imprimat bine pe coala la inceputul propozitiei, situatia s-ar fi schimbat complet, „...am ranit cu un ciocan“. Imediat jumatate din persoana mea dispare, eu care fac actiunea raman, insa eu cel care suporta actiunea devine persoana a treia, devine aproapele.

Egoismul reflexivului cred ca face parte, in primul rand, din natura umana, iar in al doilea rand, din natiunea româna. Comparat cu alte limbi egoismul nostru reflex este bine mascat pana si in comunicare. De exemplu cand afirm „M-am bucurat“, nu mentionez nici o alta sursa a bucuriei, decat propriu-mi izvor. Din m-ul acela imi trag toata seva. Nici nu ne dam seama cat de mult vorbim despre noi insine sau despre noi in sine-le nostru. Aceste se-uri soioase nici macar nu ne zgarie pelicula fina a auzului, nu se agata in cele patru urechi, doua externe si doua interne, ci se preling natural in pavilioanele noastre, ca apoi sa ne aline sinele. Dar, uneori suntem asa de naivi incat nu observam cat de drepti si adevarati suntem. Spunem adevarul despre noi insine foarte deschis si ne acuzam incostient, insa pe buna dreptate. De exemplu „M-am plicisit!“. Ei, si ce daca? Cine este de vina? Eu zic ca sinele este cu punctul pe i, fiindca s-a plicitisit pe el insusi, asa ca nu este nimeni vinovat de mahmureala in care euforizeaza.

Sunt in Moldova de 9 luni si verbele au fost pentru mine atat la modul reflexiv cat si la cel pasiv. In momentul cand reflexul reflexivului ma parasea, eu deveneam pasiv, iar altcineva in momentul acela vorbea si transforma totul la activ. Aseara o foaie alba de hartie ma privea impertinent si ma izbea cu privirea ei goala. Atunci am pus mana pe un creion si am inceput sa o ranesc. Am incercat cateva contururi pentru a ma defini. Mi-am desenat fata, ochii, parul, dar dintr-o data mana albita din foaie mi-a furat creionul si a zbughit-o cu miscari rapide pentru a-mi continua portretul. Astfel mi s-au conturat si celelalte parti ale corpului. Ma priveam desenandu-ma si nu-mi venea a crede ochilor. Pe foaie totul era in miscare cu o verva ametitoare. Atunci m-am intrebat, desi de fapt l-am intrebat pe cel din portret, ce se intampla? Curios, raspunsul sinelui veni destul de prompt: „M-am razvratit si nu mai vreau sa fiu desenat de altii! Vreau sa ma nasc!“. Eu, la fel de curios ca raspunsul lui, ii raspund, „Tu, adica eu, nu te poti naste pe tine insuti!“. El imi tranteste inca una, „Dar nu spun romanii in limba maicii lor ca «M-am nascut pe 5 august?»“ Mi-am dat seama ca omul are dreptate din punct de vedere gramatical. Noi, romanii, si cand ne nastem, o facem tot singuri, prin propriile noastre sfortari si chinuri. Cine este de vina atunci oare ca iesim din propriile pantece exact ceea ce suntem azi?

Totusi din punct de vedere al eticii mi-am dat seama ca tousi respectivul nu are, nu am, dreptate. Eu, de fapt ce facusem? Sarisem din mana artistului, ii furasem creionul, si am incercat sa imi fac propriul portret. Dar n-a iesit nimic altceva decat o copie proasta a ceea ce se intentionase cu originalul.

Astfel, aseara a sosit sorocul si am simtit ca m-am nascut in Moldova. Dar ca sa fiu corect si nu pasiv, mai bine spun „Aseara am simtit ca Moldova m-a nascut!“ in ciuda tuturor reflexelor reflexive. Si printre scantece am si pentru voi intrebari. Voi v-ati nascut? Sau ati fost nascuti? Salutare si sa ne vedem la botez!

Un nou-nascut,
Cristian


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Cristian Lucaci – ‘...el a adus piperul’”)

Mircea Paduraru



Orasul Sfintilor (V)

Intr-o duminica, insa, pe cind oamenii se aflau din intimplare mai multi pe strazi, vazura ceva care ii revoltara la culme: Nebunul de Paisie se hotarise sa paraseasca Orasul Sfintilor, dar nu oricum. Parintele zbura spre Rai. Si isi luase cu el si biserica cu cruce, cu turle, cu sfinti cu toti. Stateau iritati, adunati cite doi – trei, pe la colturi de strada si priveau zborul pasional al lui Paisie. Priveau spectacolul irationalului cum le sfida canoanele. Un act de disperare al lui Paisie? O ultima incercare de a le spune adevarul? O pedeapsa data de el pentru pacatul neascultarii? Poate.

Paisie, vesel, pleca sa mintuiasca sfintii prin Rai.

Si se inalta nebunul cu biserica orasului sus, si mai sus, si mai sus si orasul era jos, si orasul devenea adinc, si orasul era adincul… si normalii il priveau invidiosi, rautaciosi si prosti.

Desbisericiti, lipsiti de popa nebun si intemnitati in canoanele lor violate, ei nu mai erau la fel. Nu erau nelinistiti si nici nu le era teama de vreun potop de mosnegi, nebuni sau de vreun inec de aghiazma. Erau revoltati si atit.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Alina Simion



Un bob de sare

Intr-o societate in care suficient de mult depinde de informatii, esential pentru supravietuire si integritate morala este capacitatea de selectie. Selectarea informatiei corecte, adevarate din punctul de vedere al mesajului transmis, este un proces dificil pentru receptor. Mass-media ofera uneori modele care pot influenta negativ dezvoltarea intelectuala, promovand intr-un mod ostil si ostentativ, intr-o cantitate excesiva, violenta si brutalitatea. Daca sursa care pune la dispozitie informatii uita de respectul datorat celor cu care intra in relatie, este de datoria noastra, a celor ce receptam informatiile, sa ne respectam. Respectul se impune refuzand informatia de proasta calitate si din surse indoielnice.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Am cerut putina iubire,
Am vrut sa fii fericita,
Am cautat sa-ti ofer inima mea,
Am intrebat muntii de tine,
De te-au vazut sau i-ai vazut,
Am intrebat de tine peste tot unde-ai fi putut fi
Si te-ai fi ascuns ca sa nu ma vezi,
Am vrut sa-ti dau totul,
Dar am vrut sa-mi ramana mie totul…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Circuitul mantuirii in natura (V)

Nu am presimtiri, cai de curse, viata publica. Nu am flerul afaceristului sau al criminalistului. Dar nu ma tem, te rog sa ma crezi. Nu ma tem sa exist, nu ma tem de saracie, de boala, de cutremure sau escroci. Nici de soareci, coropisnite, gandaci… Nu ma tem decat de Dumnezeu.

Universul se randuieste asa cum te temi. Cand esti floare, ti-e frica de frig. Cand esti foc de paie ti-e frica de apa… Dar si de vulcanii care erup. Ce crezi, aia esti. Spanac, palat, revolutie, bomba atomica… Foc de paie sau vulcan in eruptie. „Un pic de decenta, domnule, un pic de decenta!“ imi zici. Da. Un pic de decenta aici, un pic de dementa dincoace, un pic din toate celelalte, stimabile, si chiar un pic de obiectivitate…

„Da, desigur, un pic de obiectivitate este absolut necesara… Ca mustarul in maioneza. De fapt, eu sunt un obiectiv, niciodata atins, bineinteles… Uneori doare chestia asta, dar n-am ce face…“ A inceput sa-mi copieze stilul. Dar ce nu se poate copia, pe lumea asta? „Boala ta!“ rostit el incantat de propria-i replica. Vrea sa deturneze abil discutia. Un pic de adevar, domnule doctor. Nu vezi campul plin de urzici? Vad ca ai suficienta imaginatie. Nu te ustura deloc. E o injectie inofensiva. Nici asta nu te convinge? Nu iti convine? Dar cum ar putea sa-ti convina? Deja ai pus un diagnostic!

Se vorbeste ca-si mananca de sub unghii. Ii privesc barbia ingustandu-se cand vorbeste. Ciocanelul de reflexe ii iese din buzunar. S-a taiat la barbierit. Dimineata, ceva strident s-a prabusit in el. „Nu, multumesc“ sasaie cand ii intind mana. Buna seara! Credea ca vreau sa-i dau bani. Argint si aur n-am… „Nu sunt cersetor…, eu nu le cer…“ baiguie aproape neauzit, inghitind in sec. Dar ce am, iti dau! „Poftim?“

Pot pune ramasag cu fiecare din voi pe cate o lebada ca a venit toamna, ca se va face frig in curand, da, pe o lebada, pe un nor, pe o frunza de tei… Numai mladita smochinului inverzeste. Rugati-va ca aceste lucruri sa nu se intample iarna, cand viscolul perturba comunicatiile, salvarile nu mai pot ajunge, elicopterele… Privirile pot ramane lipite de ferestrele inghetate. Si pot pune ramasag cu fiecare dintre voi pe cate o lebada, ultima lebada cu umbra care va mai putea lebada, desi din greu, desi aproape epuizata. Si la urma de tot, pe mladita smochinului… Smocului? Chinului?

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Da, mintea fuge acolo unde timpul se scurge altfel, unde decorurile se schimba oridecite ori doresc. O lume unde nu numai teiul are darul de a te inalta, o lume unde cum spunea cineva ploua si ninge cind vreau. Intr-o lume care are ca rezultanta comuna viteza, imi las mintea sa zburde pe cimpii intinse, printre troiene nemaintilnite, pe valuri mari care au menirea de ma duce pe o insula, o insula unde singuratatea este si nu este o salvare. Salvarea de pe aceasta insula este in prieteni, fie ei si tacuti.

Gindurile fug acolo unde miroase tot timpul a tei, unde mereu ai o scapare.

Ma gindeam ca nu se mai stie a petrece timpul, a-l stapini. Am ajuns robi ai vremii, ai lucrurilor care doar se vad. Exista si lucruri care ramin, ce mereu vor avea valoare. Dar cine mai stie a le descoperi?

Ma gindesc uneori si incerc sa vad aceasta lume unde gindurile si sentimentele se impletesc pentru a da friu liber imaginatiei. Dar cum o poti vedea cind in fata ai doar geamuri fumurii ce te despart de aceasta lume? Acele geamuri care nu fac altceva decit sa transforme frumosul in urit, blindetea in rautate, viata in moarte.

Trebuie regasite locurile in care sa te retragi spre a gasi prieteni, acele locuri care sunt tot mai putine tocmai din cauza zidurile despartitoare care te fac sa nu mai vezi decit caprioara nu si leopardul…

Am ajuns sa colind lumea in cautarea acestor locuri cind de fapt ele sunt atit de aproape de mine. Singurul lucru care mai ramine de facut este sa subjug timpul, sa-l fac un rob bun si credincios, care sa ma duca oriunde doresc, acolo unde mirosul de tei nu e doar vara, nu ninge doar iarna; sa ma duca aproape de prietenii mei…



Din numerele viitoare:

Articole semnate de:
Lena Grigoroscuta - studenta, Facultatea de Matematica, Universitatea "Cuza" Iasi
Cristian Lucaci - licentiat in Litere - Teologie
Daniel Alb - licentiat in Litere – Teologie
Daniel Bud – licentiat in Litere - Teologie
Teofil Stanciu - student, Facultatea de Litere - Teologie, Universitatea Emanuel Oradea

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

ALO +

De obicei se scriu anunturi atunci cind apar lucruri noi insa revista de cultura crestina ALO+ face anunturi atunci cind lucrurile „vechi“ sunt pe cale de disparitie. Despre ce este vorba? Pe site-ul revistei noastre, http://www.aloplus.f2s.com, se afla un numar al revistei vechi de 6 luni, numar care vorbeste despre „Crestinism second hand“. In citeva saptamini intentionam sa adaugam un alt numar, deci nu va mai exista posibilitatea sa-l cititi pe acesta. Pentru ca stim ca si printre cititorii SSJ sunt persoane care inca nu au apucat sa citeasca acest numar si sunt interesati de aceasta tema, va invitam treceti pe la site-ul nostru si sa nu scapati ocazia de a citi una ditre cele mai interesante teme abordate in Romania. Lectura placuta la: http://www.aloplus.f2s.com

Curier&Posta redactiei:

Nota redactiei pentru Clipa (Suceava): Ne bucuram sa te avem printre cititorii revistei noastre. Speram ca in continuare sa avem cit mai multi cititori din Suceava… Domnul cu tine.

Epilog: Mintea mi-a fugit acolo unde gindul a fost inghitit de nevrednicie...

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: