The Salt Street Journal nr. 108



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 108 / 1 Iulie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Teofil Stanciu, Daniel Bud, Mircea Paduraru si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Iaca, C. Rusu si o reclama, Orasul sfintilor, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Circuitul mantuirii in natura, Din numerele viitoare, Pe cine promoveaza SSJ?, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Antonescu, Hagi si legitimatia de ungur

In tara mea, atunci cand se priveste spre trecut, figura istorica “tulburatoare de ape” si care starneste cel mai mult dezbaterile apartine maresalului Ion Antonescu.

„Armonios“, poporul meu, este impartit in doua tabere, in prima sunt cei care cu ravna si cu toate dovezile ii ridica statui si-l declara erou iar in a doua sunt cei care cu ravna si cu toate dovezile il considera nazist si dictator.

Dar toti impreuna suntem aprigi si iute otraviti, detinatori ai adevarului si pe pozitii ireconciliabile. Pana la o lamurire deplina bifam vizita presedintelui Ion Iliescu in fata sinagogii din Iasi, loc de unde a condamnat personalitatea fostului maresal.

In tara mea, atunci cand se priveste in prezent, figura „istorica“ indulcitoare de tranzitie si care coloreaza cel mai mult iubirea de neam apartine fotbalistului Gica Hagi.

„Sublim“, poporul meu, este impartit in doua tabere, in prima sunt cei care la absolut si fara rival se pricep la fotbal iar in a doua sunt ceilalti, care la absolut si fara rival, in ceea ce priveste fotbalul, sunt „la furat“.

Dar toti impreuna suntem siguri ca facem parte din prima categorie... Pana la o lamurire deplina, el, „maresalul si regele“ balonului vine sa ne ajute, accepta postul de antrenor al echipei nationale. (Si ce conteaza ca are doar 35 de ani si nu a antrenat nici macar cinci minute o echipa de divizie judeteana?)

In tara mea, atunci cand se priveste spre viitor, copertile care invenineaza si ulcereaza cel mai mult sangele tricolor apartin „legitimatiei de ungur“. „Pasnic“, poporul meu, nu suporta „iubirea si atentia speciala“ a celor de la Budapesta aratata doar spre unii dintre noi. Si de ce doar unii sa fie fericiti?

P.S. Recunosc, de ceva vreme ma cheama Eduardnos, sa nu va mire, dar voi avea o legitimatie in plus...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Urma scapa turma!



Prima stire

Romania in examene! O noua generatie de tineri se confrunta cu examenul de bacalaureat. Nota obtinuta la acest examen este decisiva pentru ocuparea unui loc in mediile universitare.

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Mircea Eliade - "O fotografie veche de 14 ani..."

Dumitru e putin nedumerit, nu crede in intamplare, dar o intamplare a facut sa ajunga in biserica in care predica doctor Martin: „Dar cum va spuneam, asa s-a intamplat minunea: dintr-o greseala de data. Chestie de o saptamana“.

Dumitru e o persoana simpla si sincera, e daruitor si recunoscator, si miracolul il insoteste... Nu stie cum sa explice, iar insufletirea lui e putin caraghioasa. Totusi da buzna, te ia pe sus, nu te lasa sa pregeti, iar multumirea lui nu e conditionata.

Dumitru e putin stingherit, il strapung privirile celor din comitetul bisericii, gestionarii unei „credinte“ in care nu se intampla minuni ci escrocherii. Iar oamenii ca el sunt considerati naivi si nepregatiti, victime sigure ale unor tipi de seama lui doctor Martin.

Dumitru are o prima surpriza: „Prietene, incepu doctor Williams impreunandu-si mainile si apropiindu-le o clipa de fata, ca si cum ar fi vrut sa se roage. Caile Domnului sunt nepatrunse, dar trebuie sa afli adevarul. Asa-zisul doctor Martin nu era nici doctor in teologie si nici n-avea vreo putere taumaturgica. Mai mult: nu era un om cinstit si cu frica lui Dumnezeu...“.

Dumitru are o problema, recunoaste un alt tip de realitate, parcurge un teritoriu umplut de credinta in care toate devin posibile, asadar nu intamplator el are urmatoarea reactie: „Nu cred! striga deodata Dumitru. Dar ii fu rusine de strigatul lui, care impetrise o clipa intregul grup, si tacu brusc, rosind“.

Dumitru are o problema, nu recunoaste evidentele: doctorul Martin este un sarlatan, un impostor care s-a folosit de „uneltele“ sfinte. Aceasta este realitatea, dar cu un amanunt in plus: cineva a crezut in puterea „uneltelor“ si a fost atins, iar acel cineva este Dumitru. Iata o problema...

„Eu sunt Dumitru. E un nume cam greu de pronuntat. Dar, stiti, eu sunt de origine roman...“

Dumitru nu doreste decat sa fie recunoscator, dar pentru asta are nevoie ca toate datele situatiei sa fie si sa ramana asa cum crede el. De pilda, domnul Dugay, barman intr-un restaurant obscur, sa fie de fapt domnul doctor Martin. Si in plus doctorul Martin sa nu pretinda ca nu cunoaste ce inseamna Mantuirea, pentru ca e la mintea oricui: „Dumnezeu Se indura si mantuieste oamenii“. Si apoi ce vorba e asta cum ca: „Dumnezeu S-a retras din lume, a disparut. Pentru noi, oamenii, e ca si mort“? A, era doar o gluma: „Sa va dea Dumnezeu noroc, doctore Martin, Noroc si sanatate. Dar degeaba incercati sa ma speriati dumneavoastra, cum ca Dumnezeu ar trage sa moara. Nu ma las nici eu asa usor pacalit de o gluma...“.

Dumitru e putin obosit, putin neinteles, putin caraghios, putin confuz, dar un fapt e sigur, e de neclintit in credinta lui. El nu prinde subtilitatile si rafinamentele spirituale. El nu accepta inselatoria chiar marturisita, chiar daca pentru ea s-a platit cu puscaria. El coboara din istorie, din acele vremuri in care minunea si credinta nu au murit, si crestinismul nu s-a epuizat in teoreme liturgico-financiare. Desigur ca nu e perfect, dar nici o povara si un cadavru asa cum spune, tragic si neputincios, Dugay: „...Nu vezi ca nu ma pot libera de trecut? Atata vreme cat omul acesta crede in mine cel de-atunci, atata vreme cat e convins ca escrocul care eram atunci putea face miracole, nu sunt liber“.

Dumitru starneste curiozitatea si transforma spatiul „efemer si rece“ intr-un templu, credinta lui da o alta culoare si dimensiune, inveseleste si insenineaza. Dar, templul acesta ramane locuit doar de un suflet.

Ei bine, povestea se poate termina, chiar daca nimeni nu a crezut nimic, Dumitru se poate intoarce in orizontul de unde a rasarit. Nu a convins pe nimeni, dar nici nu s-a lasat convins ca realitatea pe care o respira e mult mai acida si plicticoasa. Intre biserica si bar, salasluieste acelasi fum al neincrederii, desigur cu aburi diferiti, cu fraze si interese de rigoare.

Miracolul ramane netalmacit, asa cum e cel mai bine, fiecare se intoarce la ale sale, desi ceva esential traversase viata lor: un fapt de credinta si mesajul ca Dumnezeu nu a murit.

Mircea Eliade, iscusitul istoric al religiilor, asaza in sufletul omului nascut la Dunare simplitatea si cumintenia, astfel incat, fara „stralucire“ sa se petreaca minunea. Aceasta asezare e un omagiu adus poporului si taramului dupa care tanjea: Romania. Aceasta asezare e un mesaj umplut de speranta ca simplitatea si cumintenia nu se vor risipi in abatorul formarii omului nou, ateu si stupid.

Ei bine, povestea se poate termina, chiar daca e fara de sfarsit, Dumitru se poate intoarce in orizontul de unde a rasarit, chiar daca acest spatiu e pretutindeni si la indemana celor care cred. Nu a convins pe nimeni si, pentru ca nu a deranjat peste masura, a ramas ca o figura simpatica, dar nici nu s-a lasat convins ca realitatea pe care o masoara e cenusie si trista. E limpede ca nu cunostea limba lor, dar paradoxul nu sta in corectitudinea gramaticala. El nu le cunostea bine limba, dar si ei murisera de mult.

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Din greseala am incurcat bobul de mustar cu o giza galbena... a murit giza... am incurcat nelinistea cu zbuciumul... cineva a murit iarasi... Vorbesc de un Dumnezeu prea sfint pentru ca buzele mele sa-i strige numele... sunt curioasa cum va fi in cer... atitea frumuseti pe pamint care ne robesc ochiul... dar cum oare va fi in cer...? Mi-as dori ca sus acolo sa uit ca au fost vremuri in care eu am incurcat notiuni si am ucis adevaruri... Ma intreb uneori daca toti oameni sunt la fel... Dumnezeu e unic... cum e oare creatia Sa...? tot ce vad adevarat e realitatea iubirii... la orice nivel. Nu vorbesc de iubire normala , fireasca acestui secol, ci de un soi de iubire anormala... putin traita de oameni... aceea care vine din Dumnezeu si merge prin Dumnezeu la desavirsire... Unde e aceasta iubire... ma simt pierduta intr-o lume in care iubirea a fost ucisa... si vai miinile mele sunt pline de singe... Nu sunt mai buna sau mai rea... sunt acelasi ucigas... toti suntem la fel. Dumnezeu a creat desavirsirea dragostei si noi inventam o alta asa de putin reala... si foarte departe de a fi sfinta...

...

„Unde ti-ai pierdut pacea lume...? Zi-mi dara si ma duc sa o caut... dar nici macar nu stii ca ti-ai ratacit linistea... vom muri curind cu totii si ne va fi rusine sa?L privim pe Dumnezeu...“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Fernando Sor - Fantaisie in E

Fantezia in mi major opus 34 – piesa pentru duet de chitare, este structurata sub forma unei teme cu variatiuni. Tema este conceputa in tempo adagio, insa, in mod neasteptat, tonul adoptat este plin de optimism, dand un oarecare sentiment de siguranta, de liniste sufleteasca, lucru sugerat de altfel de subtitlul piesei: „l'Esperance“.

Dupa expunerea temei, odata cu inceperea primei variatiuni, se renunta (temporar) la tempo-ul lent, trecandu-se la allegro, nu insa si la sentimentul pe care tema l-a transmis ascultatorului. In a treia variatiune se va reveni la tempo-ul din tema; a patra si ultima variatiune (allegro) se constituie intr-o demonstratie impresionanta de virtuozitate, in care abunda ornamentele, la una dintre chitare cantandu-se incontinuu saizecipatrimi (dificil de executat in allegro).

Interpretarea de catre chitaristii Alexandre Lagoya si Ida Presti (sot si sotie) a acestei piese este extraordinara; atat in cadrul temei, cat si in cadrul variatiunilor, chitara intai este interpretata de Ida, care s-ar parea ca, in ceea ce priveste chitara, isi depaseste in virtuozitate sotul.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Sa invatam sa traim!

Cum adica sa invatam sa traim? „Felul in care traiesc mi-l aleg singur, nu cred ca se poate invata!“ Gresit! A trai se invata de la soare, de la flori si si de la oameni, se invata de la noi si de la altii, de la viata in general. Fiecare se raporteaza la viata lui pe care-o traieste ca atare si nu se gandeste ca ar exista un model dupa care ar trebui sa se raporteze, viata se traieste asa cum este, niciodata altfel…

Putem totusi sa ne imbunatatim viata, sa modificam tot ce „ne incomodeaza“, putem sa ne perfectionam si sa construim alte directii, sa invatam de la noi insine pentru-a face ceva nou si bun tot pentru viata noastra, tot pentru noi; important e sa invatam atunci cand trebuie si sa nu trecem pe langa sansele pe care ni le poate oferi o situatie sau alta.

Asa cum un micut invata primii pasi sau primele cuvinte, viata se invata la fel, se traieste pe baza experientelor acumulate anterior. Ea vrea sa se imbunatateasca mereu, se transforma tocmai datorita greselilor pe care noi evitam sa le mai facem, pe baza comportamentului pe care l-am invatat si repetat de-atatea ori. Dar in acelasi timp, putem sa nu invatam niciodata, sa repetam aceleasi greseli si sa traim pe-aceeasi muchie de cutit la infinit, indiferent de ceea ce ne-ar fi oferit viata in continuare.

Astazi se pare ca invatam tot mai greu cum sa traim si ne impiedicam tocmai din cauza greselilor pe care inca nu le-am invatat si pe care le-am uitat si le repetam ingreunandu-ne singuri viata… e o viata dura de aceea parca ar trebui sa ne calculam fiecare miscare, sa nu gresim un singur pas, sa nu devenim inamicii nostri cei mai puternici pentru ca refuzam sa fim atenti si sa pretuim fiecare farama de viata… Sa invatam deci sa traim si sa pretuim viata asa cum trebuie, pentru ca nu-i decat o secunda la o infinitate de ani.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 108 / 1 Iulie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Teofil Stanciu – Iaca
Daniel Bud - C. Rusu si o reclama
Mircea Paduraru – Orasul Sfintilor

Teofil Stanciu



Iaca

Pana la poarta numai
pana la poarta
adie
tu de o parte
eu de cealalta
prin enigma stravezie
un zambet tu
eu o carie
ne sprijinim de locul celuilalt
avarie
nestrabatuta albie ochii
miros de paine proaspata
rochii
de mana maine.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Daniel Bud



C. Rusu si o reclama

Draga redactie,

Editorialul interesant despre C. Rusu si presa romana mi-a adus aminte de o reclama intr-un ziar local, „Bihoreanul“. In reclama era o masina Peugeot 307 si un tinar zimbitor care se intreba cam asa: „Care femeie o sa imi mai reziste acum?“. Nu ma leg de faptul ca in acelasi ziar era si o reclama a revistei Playboy linga un articol lung despre maicile de la un schit manastiresc recent infiintat in Bihor. Ramin la ceea ce exprima o cultura in care bunul material (proprietatea individuala sau bunastarea) e folosit pentru a face cuceriri amoroase. In cel mai bun caz, tinarul din poza e un burlac in cautarea unei partenere de viata (femeie necasatorita), si atunci reclama se adreseaza doar burlacilor in cautarea unei prietenii serioase cu perspective de viitor. In cazul de fata aceasta reclama facuta de firma Peugeot (sau de firma care face vinzari la autorurismele Peugeot) imi transmite citeva lucruri.

1) Produsul firmei, automobilul Peugeot 307 este creat cu scopul de a ma tranforma, in cazul in care o cumpar, in cuceritor de femei. Si asta indiferent de statutul lor (casatorite, necasatorite, divortate, separate de sot, etc.).

2) Firma Peugeot nu are valori morale crestine, si aici ma refer la valorile crestine fundamentale acceptate de toate marile biserici crestine, care afirma ca Dumnezeu a creat casatoria pentru o oferi cadrul uman ideal pentru o relatie intima intre un sot si o singura sotie.

3) Firma Peugeot si ziarul in care apare, promoveaza promiscuitatea sexuala si adulterul, relatiile intime cu orice femeie care imi cade in plasa cind ma vede la volanul unui Peugeot 307.

4) Firma Peugeot si ziarul in care a aparut reclama au o parere preconceputa, falsa si degradanta despre femei: sexul feminin este caracterizat de o admiratie atit de puternica pentru barbatul cu bani incit fie ca are alte angajamente sau nu, puterea banului (si a unui anumit nivel de trai/autoturismul francez cel mai ieftin pe piata din Vest, in acest caz) corupe orice valori.

5) Peugeot si ziarul cred ca relatiile sexuale se cumpara cu bani, si au dreptate, asta e de multe ori realitatea romaneasca.

6) Peugeot si ziarul nu numai ca nu cred in iubire, in familie, in devotament fata de partener si fata de copii, dar cred ca valorile morale se masoara in bani.

7) Peugeot si ziarul instiga la incalcarea poruncii ultime din Decalog: sa nu poftesti... nevasta aproapelui!

8) In final, trag concluzia ca Peugeot (firma sau distribuitor) si ziarul „Bihoreanul“ nu respecta Biblia si valorile fundamentale ale crestinismului istoric, refuzind invataturile traditionale ale Bisericii. In alte cuvinte, reclama denota respingerea valorilor morale fundamentale pe care Biserica Ortodoxa Romana afirma ca le pazeste la romani de doua milenii. Sau sa fie reclama adresata numai maghiarilor sau sasilor care au fost increstinati mai tirziu decit noi? Iar daca valori imbratisate verbal de majoritatea romanilor sunt crestine, cum de apare aceasta reclama la noi?

Pot spune ca aici a ajuns morala noastra dupa cei atit de mult repetati 2000 de ani de crestinism. Morala se cumpara! Francezii, care nu se declara crestini, poate ca au o asa morala amorala. De ce oare odata cu automobilul Peugeot suntem nevoiti sa imprumutam si valorile lor (a)morale? Presa reflecta de multe ori, foarte bine insa, societatea. La asa valori, asa masini. Sau invers? Nu! Cred ca morala nu se masoara in lucruri! Daca ar fi asa, ce sa mai zica un proprietar al unui automobil de serie mica si de valoare mult mai mare, de exemplu un Lamborghini, cind cu un Peugeot 307 ai orice femeie in Romania? „Care femeie o sa imi mai reziste acum?“ se intreba tinarul din reclama. Ei bine, FEMEIA care ii rezista e fiinta umana care se defineste prin ceva mai mult decit bunuri materiale, si care nu se arunca in bratele „boierului“ cu bani, ci care, daca ar avea sansa sa traiasca intr-o societate normala (nu la noi insa), ar putea sa isi cumpere singura acea masina dintr-un salariu mediu, si ar fi casatorita cu cineva care o iubeste pentru ceva mai adinc decit pielea. Reclama se adreseaza barbatilor, si numai acest lucru ar trebui sa ne puna pe ginduri. Oare femeile nu pot sa isi cumpere un Peugeot 307? Ce ar ispiti barbatii? O femeie cu un BMW?

Cred ca reclama in discutie functioneaza numai la noi, la romani, si poate la alti est-europeni. Cu siguranta, Peugeot 307 nu ar ispiti femeile din Germania, Japonia sau SUA.

De ce la noi? Ei bine, ne-am dat seama, si prin aceasta reclama ne reamintim de realitatea de la noi. Politica are reclame si mai clare prin care se oglindesc valorile noastre morale. Aceste reclame slogan sunt adresate strainilor cu bani sau firmelor internationale, conduse atit de barbati cit si de femei: „Investiti in Romania! Cumparati un parlamentar!“ Cu un Peugeot 307, ma intreb, oare mai poti cumpara azi un parlamentar? Poate ca da, ar spune reclama, daca parlamentarul este o femeie! Barbatii parlamentari prefera masinile de lux sau de teren. Reclama asta imi aduce aminte de presa care ne oglindeste atit de bine. Cu presa plina de asemenea reclame, articolul despre C. Rusu e doar un alt exemplu viu al valorilor noastre etice si morale.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)

Mircea Paduraru



Orasul Sfintilor
(ultima parte)

Nu dupa mult timp, colturile de strada erau absolut intimplator incarcate cu oameni. Vorbeau in soapta de teama sa nu-i auda vecinii, dar mai ales sa nu se auda ei insisi. Nu vorbeau lucruri firesti; spuneau ceva de mosnegi zburatori, de biserici vii… cind vazura, cu mic cu mare, ceva straniu. Toti priveau anormali si nervosi cerul, spunindu-si unul altuia un singur cuvint: soseste!

Soseste! la colturi de strada… Soseste! Linga copacii cinstiti in coloane uniforme… Soseste! in Orasul Sfintilor.

… si aveau dreptate… sosea.


(textul acesta poate fi citit si in "Mircea Paduraru - Cuvantul")

Alina Simion



Un bob de sare

Articolele mele sunt imaginea propriilor mele idei si ganduri. Acum insa gandurile imi sunt umbrite de idei ce mintea refuza sa le prelucreze datorita valorii pe care o reprezinta. Ma multumesc doar cu presupusul impact pe care sper sa-l aiba si asupra dumneavoastra aceste idei. Nu pot decat sa vi le transmit asa cum le-am gasit, cu mentiunea ca perioada in care au fost concepute era perioada partidului unic din Polonia. „Compromisul e necesar pentru a asigura o viata publica sanatoasa, dar cu conditia sa fie vorba de un compromis real, atat in substanta cat si in imaginea publica. Cand compromisul e perceput de catre public drept o renuntare la convingeri sau drept o tradare flagranta, nu mai e un compromis. Devine falsitate sau neintelegere.“ (Scrisori din inchisoare si alte eseuri – A. Michnik.)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Orice-ar aduce ziua de maine,
Am sa gasesc curajul de-a trai,
De-a merge mai departe
Pana acolo unde eram impietrita de durere,
Pana acolo unde am acceptat raul,
Pana acolo unde am promis sa nu mai gresesc.
„Dar voi supravietui,
Atat timp cat voi sti sa iubesc,
Stiu c-am sa raman in viata…“

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Circuitul mantuirii in natura (VI)

Poate ti-e frig pe sub pielea fierbinte. Poate ca nu e decat toamna ce inghite fereastra cu privirile tale pe ea. Poate sunt eu mai sensibil la agonia din verde... Aceleasi ape lovesc in tromba, la urma urmei, acelasi vechi dig. Nu stiu cum si de ce, de la o vreme, parca mi-e umbra mai luminoasa, dar se vede mai bine cum cade omul... Si de aceea poate mi-e frig!

Las la-ntamplare o moneda saraca pe digul unuia dintre mormintele din adancul memoriei. Imi apare in cale o poezie cu fata uda si cuminte la trup. As intreba-o, dar n-am cuvinte si nici nu-s sigur ca vreau sa-i spun... Toamna-i de vina, ca inghite fereastra cu tot cu oameni...? Sau fiindca mi-e frig?

Ma priveste indelung si se vede ca... Apoi ma intreaba. Ii raspund. Intr-un tarziu explodeaza. „De ce te legi, domnule, de conditia omului? De caile lui bine intortocheate? De ce te plimbi pe aici cu bestia aia de poezie, ca tot nimic n-o sa iasa... Putin fum, putin praf in ochi, putina confuzie si putina discordie, mai mult tarare, vai, domnule, nu intelegi, ai dat din viata atata timp...!

Era sa ma ingropi, nu alta, in cofrajele dumitale teologice, filantropice, duhovnicesti. Esti inca tanar si devreme, domnule filozof. Fa-te lebada, papadie cu puf, minge de fotbal, daca vrei neaparat sa zbori! Auzi, poezii! Parca ai manca la popota cocorilor, nu in salile noastre de mese... De ce te iti permiti sa te legi, domnule, de viata mea..., de conditia omului..., de ghemul lui de zgarci personal...?“

Uite-asa, uite-asa, fiindca te iubesc, omule! Fiindca tu nu stii cum se ia plansul cuiva si se duce in suflet pana la Dumnezeu. Cum se coc merele de daruit sub inima expusa in plin soare, sau bestia asta de poezie, ca bine i-ai zis, de ma mananca intai pe mine. Uite-asa, fiindca asa m-a invatat pe mine Hristos: sa-ti pun plosca, daca nu te mai poti misca, sa-ti spal cu dragoste ghemul de zgarci, sa-ti chem ingerii in rugaciune tainica, harnica... Si, la urma urmei, ma si mir ca ai inteles ca poate fi poezie si asta, fiindca tot ce vine de la El se intelege indeobste pe dos. Sa stii ca de aceea am ce am cu conditia omului!

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)



Din numerele viitoare:

Articole semnate de:
Lena Grigoroscuta - studenta, Facultatea de Matematica, Universitatea "Cuza" Iasi
Cristian Lucaci - licentiat in Litere - Teologie
Daniel Alb - licentiat in Litere – Teologie
Daniel Bud – licentiat in Litere - Teologie
Teofil Stanciu - student, Facultatea de Litere - Teologie, Universitatea Emanuel Oradea

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Damian Mile (Timisoara): Fratii mei, un adevarat concurs de imprejurari, printre care placerea mea de a merge cu bicicleta, afisarea unei harti uriase a judetului pe un perete al Comunitatii Baptiste de Timisoara si nevoia de a muta cei patru stupi cu albine undeva mai aproape de Timisoara, m-au facut pentru prima data sa ma gandesc la satul Bencecu de Sus, jud. Timis.
Apoi interesandu-ma si afland ca nu are o Biserica evanghelica am hotarat sa merg acolo, ceea ce am si reusit dupa aprox. o luna, timp in care nu am incetat sa ma rog pentru acest sat. In acest timp, mi s-a fixat scopul vizitei: de a spune macar unui suflet despre Domnul.

Mai intai am mers singur, cu bicicleta (aprox.25 km), ajungand pe un soare torid, fara nici o unda de vant. Am cerut apa unor oameni care erau in strada, mi-au dat, dar in curte era o masa cu sticle de bautura, care mi-au taiat avantul de marturie. Mai departe am cerut permisiunea sa stau pe banca, la umbra alaturi de un barbat si de sotia lui. M-au poftit sa stau, dupa care m-au intrebat cine sunt si cum de am venit in satul lor. Am continuat sa vorbim pana am ajuns la lucruri spirituale, afland ca omul citeste regulat Scriptura, mai mult o si cunoaste intr-o oarecare masura, si ca lectia spirituala cea mai importanta pentru el este: Credinta trebuie insotita de fapte! Intrebandu-l care este starea lui sufleteasca, mi-a spus ca el crede si se sileste sa nu faca raul. Ne-am despartit cu promisiunea ca ma voi intoarce.

M-am intors peste doua saptamani, insotit de alti doi tineri. L-am gasit pe 'nea Vasile lucrand. S-a oprit din lucru pentru scurt timp, reamintindu-mi ca credinta adevarata trebuie insotita de fapte. Din nou l-am vizitat peste alte doua saptamini. Ma rugam Domnului sa-mi deschida o cale de a-i vorbi. A batut pentru o secunda vantul, si o creanga aplecata, grea de mere, m-a lovit usor peste cap. Uite cate mere sunt anul asta, zice el. Eu am altoit pomul. Stii sa altoiesti? Zic, Da, chiar zilele trecute am pus cativa muguri de cais intr-un corcodus pe care mi-a fost mila sa-l tai. Si continui eu: Mare minune - sa poti transforma un pom nefolositor intr-unul de care sa te bucuri... Dar mai mare minune face Dumnezeu cand transforma viata unui om pacatos intr-o viata care sa-L onoreze.

Asa am inceput discutia. Mi-a povestit ca Dumnezeu l-a mai cercetat in tineretea lui si i-a vorbit. L-am provocat sa raspunda lui Dumnezeu predandu-I viata. Mi-a spus ca el, la viata lui, a vorbit cu preoti, pastori, etc. si le-a pus intrebari biblice la care nu a primit raspunsuri cum s-ar fi asteptat. I-am spus ca daca doreste peste cateva zile pot veni cu un pastor sa ne rugam si sa vorbim din Cuvant. Ii e frica ca va veni popa din sat la el si-i va zice: Ce, mai, vrei sa te pocaiesti? Am zis, lasa-l pe popa... dar intrebarea e buna. Daca ti-ar pune Dumnezeu aceasta intrebare, ce i-ai raspunde? Da sau Ba? Mai intai trebuie sa-ti raspunzi dumitale. Da sau Ba? Asa ne-am despartit, cu promisiunea ca ma voi intoarce.

Stiti de ce v-am scris. Satul se cheama Bencecu de Sus, 25 km. Nord-Est de Timisoara, spre Lipova, iar pe acest om il cheama Vasile. Este un suflet dintre multe altele care Il cauta pe Dumnezeu si are nevoie de mijlocirea noastra. Voi fi incurajat sa stiu ca va rugati, si Domnul poate face minuni.

Epilog: Imi asez capul pe umar de pace... e locul unde mi-am gasit pentru intia oara bucuria...

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: