The Salt Street Journal nr. 109



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 109 / 8 Iulie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Lena Grigoroscuta si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, Prima stire, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Sfarsit de poveste, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Circuitul mantuirii in natura, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Pe cine promoveaza SSJ?, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Invitatie in studioul Master Media

Nu sunt o persoana telegenica, nu am televizor si ma feresc de capcanele micului ecran. Cu toate acestea, acum doi ani, am intrat intr-un mic studio (crestin) de televiziune. Primisem o invitatie neasteptata, curajoasa si vizionara, o provocare pentru mine – anonimul redactor la SSJ. Rugamintea lui Lucian Despa, era sa vorbim despre proaspata aparitie a SSJ-ului in spatiul media evanghelic. Revista avea doar patru luni, si chiar daca ma „umflam in pene“ cu cititorii mei din Australia si Statele Unite, eram constient ca SSJ-ul va rezista doar prin inteligenta, naturalete si bun simt.

Nu sunt o persoana telegenica, dau expresiv din maini si folosesc prea des cuvantul „deci“, dar se pare ca persoanele care zilele trecute ma felicitau pentru aparitia televizata nu s-au oprit aici. Interviul realizat acum doi ani a fost difuzat de Tele M – Iasi, intamplare ce-mi ofera prilejul sa-mi exprim cateva ganduri. Cu siguranta ca acum, dupa ce au trecut doi ani (si numarul 100), as spune ceva mai multe din experienta revistei, din cele ce s-au implinit sau au ramas neimplinite. As spune cat de mult „frumusetea poate salva lumea“, ori cat de mult se duce o „lupta cu morile de vant“.

Dar trebuie sa spun ca, intr-un oras „puternic crestin ortdodox“, o emisiune TV despre niste tineri evanghelici nu e un fapt neinsemnat. Iar cand acei tineri folosesc instrumente moderne de comunicare, cand ei propun modelul: actiune, implicare, consecventa, atunci sigur se poate rasturna ceva din nepasarea generala. Intr-un oras amortit si confuz, o emisiune TV despre Cuvant si cuvinte nu e un fapt fara importanta. Iar cand imaginele TV nu stimuleaza violenta, cadavrele si stelele de iarmaroc, atunci sigur se poate reconstrui spiritul de solidaritate si de bucurie comunitara.

Nu stiu ce s-a retinut din aceasta emisiune, poate platitudinile mele: „Un bob de sare poate salva lumea...“, poate scanteile din ochii mei, dar ce nu as vrea sa se uite este exercitiul de incredere, mana intinsa si cordialitatea oferita de Lucian Despa. Multumesc.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Cand eram flacau la mama...



Prima stire

Stirea care ne "cercetaza" buzunarele a venit in aceasta saptamana peste noi: in Romania va avea loc o reforma monetara. Speculatiile spun ca un dolar va valora trei sute de lei.

Bibliotecarul de serviciu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Andrei Plesu – Minima moralia

Tanarul Robinson este cel ce defineste cel mai bine „dorul de duca“, adica acel ceva plasat intre a-ti lua lumea in cap si refuzul oricarei integrari intr-o ordine conventionala si prestabilita. „Dorul de duca“ poate fi si un act salvator, un demers ce te smulge fata de tot ce te-ar putea plasa in zona „calduta“, iar nu rece sau fierbinte. „Dorul de duca“ e o criza cu continut moral, astfel incat in vartejul starnit te poti afla si defini, dar poti afla si ce ti s-a harazit si incredintat de catre Cel pe care trebuie sa-L afli prin cautare. „Dorul de duca“ e acel resort care smulge „Fiul Risipitor“ de la sanul patern, il trece prin vamile pustiei, ca apoi sa-l daruiasca din nou, implinit si flamand, intelept si ravasit, bogat si sarac, locului parasit. „Dorul de duca“ e prilejul deschis pentru aflarea acelui lucru situat la temelia faptelor verticale: ceea ce se cuvine, caci „«Ceea ce se cuvine» trebuie sa afli, sa obtii prin cautare si risc... «Ceea ce se cuvine» e la sfarsitul povestii, nu la inceputul ei“. Ceea ce se cuvine afli cel mai bine si cel mai mult pe pielea ta, pe „pielea“ credintei tale, pe „pielea“ intelectului tau, pe „pielea“ iubirilor tale...

Intre ceea ce se cuvine si ceea ce nu se cuvine balanseaza viata noastra. Intre ceea ce se cuvine si ceea ce nu se cuvine se afla si ne asteapta o insula, iar pe aceasta insula se afla primele doua „aripi ale zborului spre cer“: cainta si recunostinta.

Robinson Crusoe ne poate spune cel mai bine cum fiecare insula are darurile sale si cum fiecare pustiu ascunde o oaza...

El a invatat cum un naufragiu poate insemna o alta intemeiere, constructie, edificiu, care, daca este bine intors spre trecut si bine asezat spre viitor, te poate ajuta sa pricepi de unde ai plecat, ce ai parasit si pierdut, ce alta lume te cheama...
Robinson Crusoe ne poate spune cel mai bine cum doar pe o insula inveti ce inseamna a locui cu tine, doar cu tine insuti, astfel incat sa poti imparti, mai tarziu, locuirea si cu altii: „Deprinderea bunei locuiri singuratice, abia ea face posibila armonia sau macar solidaritatea locuirii laolalta a oamenilor. Si, nu intamplator, oamenii care stiu sa stea singuri, cei care stiu sa locuiasca, in echilibru, singuratatea, sunt si cei mai sociabili, cei mai echilibrati con-vietuitori. Singuratatea e pregatirea optima pentru viata in lume…“.

El a invatat ca pe o insula traiesti la nivelul elementarului, in maxima simplitate si foarte aproape de moarte. In putinatate se aseaza o alta ordine, alte prioritati si un alt tip de dialog. Iar aceasta ordine, aceste prioritati si acest dialog: „... il impiedica pe Robinson sa umble gol pe insula, desi e singur“.

Robinson Crusoe ne poate spune cum: „haosul vietii sale e strabatut de «potriveli de zile stranii»: ziua fugii de acasa coincide cu aceea, mai tarzie, a caderii in robie; data iesirii de sub amenintarea primului naufragiu e aceeasi – peste ani – cu data evadarii din Sale; in sfarsit, ziua nasterii se aniverseaza exact in ziua in care Robinson atinge tarmul Insulei Deznadejdii“.

El a invatat ca daca stii de unde sa privesti lumea, observi o anumita ordine si armonie. Iar aceasta perspectiva se atinge numai de sus, vine de sus si apartine Celui de Sus.

A trai sub semnul providentei si al harului inseamna o deschidere spre armonie si spre o tainica fertilitate morala, caci problema binelui si a raului e navalnica si pretioasa.

Robinson Crusoe simte ca intre a recunoaste ordinea lumii si a fi recunoscator nu e prea mare distanta, iar intre ordinea deplina a lumii si micile amanunte nu exista prea multe piedici, iar cat despre recunostinta, ea nu e innascuta in om. A recunoaste ordinea lumii esti invatat, a fi recunoscator inveti.

Robinson Crusoe simte ca intre a avea rabdare si o clipa de ragaz nu e prea mare diferenta, chiar daca cu rabdare masoara timpul, iar intr-o clipa de ragaz poate contempla. Caci in timp se zideste frumusetea, iar in contemplare se afla libertatea.

Robinson Crusoe simte ca intre frumusetea locului si primul semn al celuilalt, urma de pe tarm, este o lupta, ce se duce intre excludere si acceptare. O lupta ce se duce intre teama de celalalt si nevoia de celalalt, intre comunicare si pusca luata din cui...

Robinson Crusoe simte ca acest altcineva nu e obisnuit si conventional, ci un om in primejdie, cineva care are nevoie de el. „Englezul Robinson ar fi avut nevoie – la inceputul vietii sale pe insula – de un «celalalt» care sa reprezinte, pentru el, lumea civilizata. I-au trebuit 25 de ani de singuratate pentru ca nu nevoia sa sa decida intalnirea cu celalalt, ci nevoia celuilalt: nevoia lui Vineri de a fi salvat de Robinson.“

Robinson cel salvat salveaza, recupereaza un suflet si, desi sunt doi pe insula, acum stie ca de fapt sunt Trei. Al treilea e creatorul insulei…

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Desen de suflet. Cineva mi-a spus ca are suflet... in copilaria mea am crezut si m-am indragostit de sufletul sau. Dar, vai, mare mi-a fost tulburarea sa vad... sau sa nu vad... Stiu acum ca nu voi mai crede niciodata dar... Stiti cum sunt desenele pe asfalt ? Tin doar putin timp, de fapt nu sunt... e doar o iluzie... o linie data de o creta ucisa mai tirziu de ploaie sau de niscai pasi grabiti. Azi a nins si ninsoarea a invelit un desen de suflet. Nu a existat niciodata un suflet acolo... era doar o iluzie... Cit de diferit e Dumnezeu in desenele Sale, ele rezista in timp pentru ca sunt realitati nu iluzii. Si ma gindesc cit de putin stim noi sa iubim adevarurile pentru ca nu putem rezista credinciosi in fata ceasurilor. Si stiu acum ca nimic nu va fi ca inainte si doare cunostinta acestui fapt.

Mereu vor exista desene pe asfalt si mereu vor fi sterse de vreme... nu mai am putere, parca as fi avut vreodata! Linistita imi voi aminti de Dumnezeu si de desenele Sale, voi reusi sa rid din nou dar niciodata nu voi mai putea sa cred intr?un desen ce imita un suflet. Ele nu exista sau exista pentru cei norocosi. Dar lasati imitatiile: puneti mina si ziditi in adevar. De falsuri e plina lumea si poate si satula.


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Franz Joseph Haydn (1733-1809)
Concertul in sol major pentru pian si orchestra

„Dumnezeu cel atotputernic, catre care imi indrept cea mai profunda recunostinta, m-a inzestrat cu un asemenea har, mai ales in ce priveste muzica, incat la sase ani stiam sa cant messe de la tribuna si sa cant putin la clavecin si vioara…“

Sunt cuvinte scrise de Haydn in anul 1779 (pe cand avea 47 de ani), care puncteaza cu sinceritate primii pasi facuti de el pe drumul carierei sale artistice.

Concertul in sol major pentru pian si orchestra are o structura clasica, specifica genului, alcatuit fiind din trei parti. Prima parte, in tempo Allegro, denota o compozitie specifica inceputurilor clasicismului, mai ales in ceea ce priveste ritmul si tema; m-a izbit asemanarea cu stilul mozartian, deosebite totusi de acesta fiind repetatele „schimburi de tema“ intre orchestra si pian. Adagio-ul (a doua parte) este caracterizat de un lirism pronuntat, construit insa in asa fel, incat nu denota tristete; procedeul apare si in alte concerte ale compozitorului.

Ascultand a treia parte, notata cu Rondo. Presto, m-am dus imediat, din nou, cu gandul la Mozart... Problema se cerea studiata, astfel incat m-am documentat putin; intr-adevar, Haydn a fost foarte bun prieten cu Mozart (desi era cu 24 de ani mai in varsta decat el), aceasta pentru a nu mai pomeni de aprecierea pe care Haydn o avea pentru compozitiile lui Mozart, apreciere ce reiese dintr-o scrisoare a acestuia catre tatal lui Mozart: „Va declar, ca om de onoare si in fata lui Dumnezeu, ca fiul Dvs. este cel mai mare compozitor pe care l-am cunoscut vreodata. El are geniu si, pe deasupra, cea mai deplina stiinta a compozitiei“. In aceasta a treia parte, orchestrei ii revine rolul normal de acompaniament; mai sunt cateva schimburi de tema pian-orchestra, dar mai „discrete“ (nu atat de pronuntate ca in prima parte a concertului).


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Din nou despre file de poveste

M-am intalnit din nou cu Gabitu, copilul despre care vorbeam in numarul 101 al revistei. Am fost uimita ca m-a recunoscut: poate din cauza ca la ultima intalnire i-am oferit o carte de colorat si culori, poate din cauza ca am lucrat cu el si-am desenat amandoi, poate din cauza ca mi-a zarit o lacrima in coltul ochiului atunci, prima data cand l-am vazut.

Era in fata mea, atat de mic, intr-o bluzita viu colorata, mestecand un bat de la inghetata. Am mers langa el si-am intrebat: „Ce faci, Gabitu?“. S-a intors cu tot capul, asa face ca sa te poata vedea cu ochisorul cu care mai poate vedea si mi-a zis: „Bine“. „Mai mergi la doamna?“, l-am intrebat. Ca si cum i-am provocat amintiri frumoase a dat fericit din cap. Era cu o surioara de-a lui ceva mai mare ca el, fara probleme atat de grave, dar care-i semana leit, care mi-a spus ca acum a inceput sa mearga si la gradinita de la centrul logopedic si ca mama are grija sa-l duca. Era ca si cum primisem o veste buna, eram bucuroasa ca-l intalnisem, ca poate viata lui va fi mai buna de-acum incolo.

E imaginea copilului care o sa ma urmareasca toata viata, asemeni unei himere, e imaginea copilului care m-a invatat sa-mi inhib repulsiile latente fata de acesti copii pe care „tehnic“ ii numim copii cu nevoi speciale, e imaginea copilului pentru care as da o parte din mine doar ca sa stiu ca viata lui va fi frumoasa si ca va invata sa vorbeasca, sa iubeasca si sa fie fericit.

Daca-as putea sa intervin in viata lui poate c-as face-o, dar uneori viata trebuie lasata sa-si urmeze cursul, familia il poate ajuta mai mult decat mine, am sa ma multumesc sa-l vad pentru cateva minute, ici si colo, viata va sti cand – voi pastra imaginea lui asa cum l-am intalnit, mic dar puternic, neajutorat dar progresand, trist dar fericit… Ce stie fericirea de viata lui?


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 109 / 8 Iulie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Lena Grigoroscuta - Sfarsit de poveste

Lena Grigoroscuta



Sfarsit de poveste

Se povestea intr-un numar mai vechi al SSJ despre o zana, ai carei obraji aprinsi erau scaldati in lacrimi de dorul lui Fat-Frumos, care nu se mai indragostea. Narator era, pe atunci, bibliotecarul de serviciu, iar ascultator era „andantescul lui prieten“.

A trecut mai bine de un an de atunci si aflat-am si sfarsitul povestii, ce-i drept moderna, care, vai, nu s-a terminat cu „Si au trait fericiti pana la adanci batraneti“.

Un an in care, nu, Fat-Frumos nu a crescut cat altii in trei, nu a batut nici un record, nu a capatat puteri miraculoase in lupta impotriva computerului-balaur. E adevarat, doar zana il privea ca inamic.

Un an in care si alte zane au suspinat dupa acelasi Fat-Frumos, mereu pe ganduri, mereu indecis, gandind ca zana preferata e prea mica, prea naiva...

Intr-o buna zi, „naiva zana“ rosteste – aparent fara mila – cuvintele magice: „Adio, vis!“, caci intr-adevar, multe visuri iubise. Si el care o credea fara curaj, fara putere de decizie si prea indragostita.

Abia atunci parea Fat-Frumos sa se trezeasca la realitate, sa-si dea seama ca ii este draga, insa visul ei se spulberase, inainte de a deveni realitate. Nu, dragostea nu li s-a aratat ca o bucurie, ca in povesti, insa cei ce au asteptat refrenul: „Fara de bucurii iubiram, Fara tristeti ne-om desparti“, l-au asteptat in zadar. Micile bucurii – stiute doar de ei (sau poate doar de ea) – au facut ca obrajii zanei sa fie in lacrimi pana azi...

Ce-a ramas din poveste? A ramas Fat-Frumos si o fata, caci zanele sunt frumoase, bune si stiu sa vorbeasca...

Si daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti…


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Alina Simion



Un bob de sare

Am incercat sa caut fundamentele lumii. Pana mai ieri nu stiam pe ce se bazeaza lumea actuala. Nici azi nu stiu daca am gasit, dar cred ca cel mai bine ar fi daca relatiile interumane si-ar gasi temelia cel putin intr-o prima instanta pe respect. Daca oamenii s-ar respecta pe ei insisi la adevaratul nivel, adevarata valoare, totul s-ar schimba. Nu zic ca ar fi o schimbare majora, dar totusi ceva s-ar modifica. Insa respectul de sine e un lucru rar, prea rar intalnit si n-ai cum sa-l ceri unor indivizi care nici macar nu stiu, nu pot sa-l defineasca. Doar daca stii sa-ti respecti propria constiinta si propriul trup ii poti intelege pe ceilalti ca si cum ar fi propia ta fiinta.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Visam cu ochii deschisi:
Se facea ca ma cautai,
Acolo unde nu m-ai fi gasit,
Acolo unde iti era teama sa cauti,
Acolo unde ai lasat mandria de-o parte
Si-mi cuibarisem un loc,
Departe de inima ta
Ca sa nu-ti treaca prin cap
Sa ma alungi sau sa ma chemi,
Sa ma pacalesti din nou
Ca ai gasit un pic de loc,
In inima ta.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Circuitul mantuirii in natura (VII)

Sa merg asa, cu poeziile bandajate in sterila opacitate care nu deranjeaza pe nimeni, in mars de cuvinte difuze ca bura de mai? Macar daca s-ar pocai cineva cu adevarat! Macar daca L-ar vedea pe Isus ducand crucea in locul lor, cu umarul invinetit si cu ochii livizi de atata iubire neinteleasa, neimpartasita, ca de atunci nici macar florile nu mai zic nimic, nici lebedele cele albe, nici macar cuvintele astea, oricat de sincere sau de bandajate in opacitate, marsaluind difuz in cautarea cuiva care sa aibe nevoie de ele, daca nu de toate, macar de Hristos…

Si daca s-ar pocai cineva cu adevarat, doborat de iubire cu adevarat, vindecat cu adevarat! Nu tratate simandicoase, nu savantlacuri dogmatice, doar iubire ca a Lui, doar mir si ungere... Si demoni alungati, zvarliti ca la o extractie de masele stricate. Omiletica, semiotica, hermeneutica, toate bune si frumoase, dar oamenii va vor socoti nebuni doar pentru Numele Lui, si cum vederea-n lumea asta zace rasucita…

Electroencefalografele lor iau foc, de adevarata iubire. Ce societate poate fi si asta, domnule doctor, parlamentar, ministru, prefect, primar, precupet, cu atatea masele stricate? Embargourile de dragoste pe care voi insiva le-ati declarat, pactele de indiferenta pe care oricum le calcati cand va priviti in oglinda, ce rezolva? Domnule doctor, crucea nu e pentru cei care mor liberi cugetatori, liberi de cugetare, adica, si nici de desenat cu jena pe jiletcile ferchese ale osanzelor…

Asa e ea: sterilizeaza lucrurile cu sine, apoi le roteste si le rostuieste spre cei cazuti pe treptele din ei, intre talharii durerii, mizeriei, mortii. De ce sa umblu cu literele bandajate, vatuite, spreiate, spilcuite ca recrutele indragostirii in prima permisie? Si pana unde se poate cu sinceritatea muribundului? Poti raspunde orice. Poti face orice. Cand sunt de partea lui Hristos, de partea cealalta nimic nu e!

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Spuneam ca lumea basmelor este atit de deformata incat ajungi sa iti pui intrebari asupra veridicitatii realului. E normal, copil fiind, sa vezi altfel o lume a oamenilor mari, o lume rece si plina de animozitati. E normal sa fii introdus intr-o lume a basmelor, insa ar trebui sa stii si cind sa iesi.

E drept, acum, ca exista basme si basme, insa ele au acelasi scop, acela de prezenta lumea cit mai bine, mai frumos. Nu contest rolul acestor basme insa cred ca ar trebui sa fie cit mai reale, cit mai plauzibile in acelasi timp.

Spuneam ca basmele sunt cele care pun amprenta pe imaginatia unui copil, ii creaza anumite imagini. Copii ajung foarte repede sa isi creeze propriile basme, cu personaje numai de ei stiute, cu roluri bine definite. Si unde mai pui ca aceste scenarii devin atit de familiare incit cu greu ajungi sa te desprinzi de ele, sa le negi in momentul in care incepi sa te lovesti de alt gen de personaje, nu din basme, ci din lumea reala.

Ar trebui sa fie o trecere de la basm la real, insa cine mai are timp de asemenea lucrusoare?

Spuneam ca lumea basmelor este fascinanta, insa este la fel de plina de animozitati ca orice alta lume, plina de farmece si minunatii, insa ea te poate duce pe planuri destul de inclinate. O lume in care guverneaza doar “adevarul” si “bunul” insa uitam ca de fapt e invers.

E drept insa ca universul copilariei este atit de fascinant incit abia daca ai timp sa observi si altceva decit lumea de basm, dar trist este ca ajungi sa ramii copil multa vreme si nu mai reusesti sa te desprinzi, si daca o faci iesi usor “handicapat” de loviturile necesare desprinderii…

O solutie ar fi sa avem basmele noastre, stiute numai de noi, cu acele porti prin care sa iesi suficient de mari si bine conturate, cu personaje atit de bune incit sa te ajute sa vezi clar dincolo de porti…



Din numerele viitoare:

Articole semnate de:
Lena Grigoroscuta - studenta, Facultatea de Matematica, Universitatea "Cuza" Iasi
Cristian Lucaci - licentiat in Litere - Teologie
Daniel Alb - licentiat in Litere – Teologie
Daniel Bud – licentiat in Litere - Teologie
Teofil Stanciu - student, Facultatea de Litere - Teologie, Universitatea Emanuel Oradea

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Oltea Esposito: Ciao! Prin intermediul postei electronice am aflat de posibilitatea de a citi revista crestina redactata de voi si imi doresc sa o pot citi si eu. Sper sa nu va fie greu sa o trimiteti electronic si in tarile scandinave. Multumindu-va anticipat va doresc numai bine si pacea Domnului Isus sa fie cu voi cu toti.

Nota redactiei: Ne bucura sa auzim ca avem inca un cititor «rece»; speram ca aceste rinduri sa va incalzeasca si sa va aduca putin soare peste cerul mereu innourat al Scandinaviei…

Epilog: vom muri curind cu totii si ne va fi rusine sa-L privim pe Dumnezeu…

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: