The Salt Street Journal nr. 112



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 112 / 5 August 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Mariana Azimioara, Daniel Branzei, Otilia Ardelean si Ionatan Pirosca

Cuprins: Jurnal de vacanta, Caldura mare, 'Documente, marturii, memorii', Tardelasul, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Din cutia cu amintiri, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Circuitul mantuirii in natura, Din numerele viitoare, Pe cine promoveaza SSJ?, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Mariana Azimioara

Jurnal de vacanta (III)

Totusi, muzeele sau bisericile Florentei sunt unice. Aici ai ocazia sa-l vezi pe David al lui Michelangelo si Capela De Medici. Florenta e un oras minunat, cand e soare, culoarea caramizie a acoperisurilor da un reflex de caldura, de aur, de frumusete. Daca Venetia e vestita pentru sticla de Murano, Florenta e vestita pentru articolele din piele, care sunt foarte fine. Si acum despre Roma: e un muzeu in aer liber, fantanile, pietele, obeliscurile, arcurile de triumf, pana si pietrele pe care calci sunt vechi si pline de istorie.

Am vizitat locurile cele mai importante: Biserica San Petro cu Capela Sixtina, Coloseum, biserica Sf Petru in vicoli (lanturi) renumita prin faptul ca acolo e expusa statuia lui Moise a lui Michelangelo si, de asemenea, un fragment din lanturile Sfantului Petru.

A plouat cateva zile si Bacovia imi vine in minte cu Lacustra lui celebra.

(va urma)


(recomandam a se vedea: “Mariana Azimioara – Jurnal de vacanta”)

Eduard Orasanu



Caldura mare

Problema mea ramane chioscul de ziare. Nu ma deranjeaza amplasarea lui in peisajul citadin, e suportabil chiar daca nu are autorizatie, mai mult, cartea de munca a vanzatorului nu o voi cere niciodata, dar nu ma impac, si sincer sa fiu, nu sunt pregatit risipei de goliciune de pe tipariturile expuse.

Stau si ma intreb, de unde nevoia asta de rotunjimi in sufletul poporului meu?

Problema mea ramane chioscul de ziare. Nu ma supara ca-l intalnesc la fiecare pas, e acceptabil in privinta orelor de functionare, mai mult, unele vand chiar si "Dilema", dar nu sunt linistit, si, limpede spus, ma simt provocat de "gingasia" unor domnisoare. Stau si ma intreb, pe ce piedestal sunt ridicati sanii in inima poporului meu?

Si apoi, stimate "chiosc de ziare", dumneata promovezi transparenta si dezinhibarea, dar ignori ca noi, cumparatorii, purtam masti din ce in ce mai groase si ne sufocam sub complexe si prejudecati. Si cum sa inteleg ca, intr-o tara cu sute de pravalii second-hand, dumneata prezinti atatea femei fara haine. Dar hai sa te intreb, chiar prezinti cu adevarat femeia? Probabil ca da, de vreme ce, pe strada multe femei sunt aproape dezbracate, iar frumusetea lor, tot mai frumoasa, indeparteaza pe barbati, inhibandu-i. Surpriza, nu-i asa? O multime de femei frumoase, dar singure, tot mai singure, absolut singure.

Problema mea ramane chioscul de ziare.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)



Documente, Marturii, Memorii (III)
"Amintiri din lagarul comunist"

Noua credinciosi baptisti formeaza in anul 1978 un Comitet pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta - ALRC. Acest comitet elaboreaza o declaratie (publicata in numarul trecut al jurnalului nostru) pe care o transmit autoritatilor politice ale vremii. Declaratia a fost insotita de textul: "Incetati prigoana!", pe care il publicam mai jos, si care reprezinta textul manifest adresat autoritatilor comuniste de catre comitetul ALRC.

INCETATI PRIGOANA!

Prigoana religioasa din Romania cu discriminarile la care sunt supusi credinciosii, indeosebi cei neoprotestanti, devine pe zi ce trece un fapt tot mai vizibil si imposibil de tagaduit. Aceasta realitate dureroasa incepe sa preocupe opinia publica interna si externa. Nici un semn nu ne arata ca aceste incalcari flagrante ale libertatii si demnitatii omului ar fi pe cale sa inceteze, ci dimpotriva an de an se inmultesc metodele si cazurile de persecutie religioasa in tara noastra.

CONDUCATORI AI PARTIDULUI SI GUVERNULUI ROMAN: Incetati prigoana!

V-ati angajat sa respectati si sa aparati cu sfintenie drepturile fundamentale si constitutionale ale romanilor. Spre bucuria intregului popor, Romania a semnat si a aderat la pacte si acorduri internationale in care se afirma si se garanteaza libertatea de constiinta, credinta si practica religioasa, libertatea cuvantului, a intrunirilor pasnice, si a promis sa-si adapteze legislatia interna cu aceste principii mari si sfinte. Cu toate acestea, spre uimirea si indignarea noastra, sute de mii de cetateni romani sunt impedicati in practica crezului lor si supusi unor presiuni, discriminari si persecutii, din cauza credintei si a convingerilor lor. Incetati prigoana! Este timpul sa va tineti cuvantul dat in fata intregului popor si in fata forurilor internationale, este timpul sa dispuneti incetarea prigoanei. Discriminarile grave in domeniul invatamantului, aplicarea incorecta a Decretului 153, obligativitatea pentru crestini de a depune juramantul de loialitate fata de politica interna a partidului (care este bazata pe conceptia materialist-atee), inegalitatea pentru crestini in ocuparea de functii si de salarizare, nepotrivirea ce exista intre Constitutie si Decretul de organizare si functionare a Departamentului Cultelor, amestecul ilegal si abuziv al acestuia in viata spirituala a bisericilor crestine ne obliga sa cerem: Incetati prigoana!

CONDUCATORI AI DEPARTAMENTELOR CULTELOR: Incetati prigoana!

Reveniti la legalitate si redati organismului pe care-l conduceti caracterul sau legal, de organ de supraveghere si control al respectarii legii. Deoarece constituiti unicul organ specializat prin care Statul Roman s-a angajat sa garanteze deplina libertate religioasa si sa caute preintampinarea unor abuzuri si discriminari in acest domeniu: Incetati prigoana!

Tocmai inspectorii teritoriali de culte incalca aceste libertati acordate de constitutie si de Statutul de Organizare si Functionare a Cultelor, desfasurand o intensa activitate de intimidare, amestecandu-se in alegeri, exercitand presiuni psihologice asupra pastorilor, instigand pe crestini, acordand aprobari si semnaturi dupa bunul lor plac doar celor considerati ca ar corespunde politic si transfor-mandu-se tot mai mult in organe represive. De aceea ve cerem: Incetati prigoana!

(va urma)


(Recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 03 – Amintiri din lagarul comunist”)

Daniel Branzei



Tardelasul

In 1 Februarie 2001, Dumnezeu mi-a facut bucuria sa pot oferi tatalui meu, care fusese internat in spital, bucuria de a se intalni pentru o zi cu trei din prietenii si colegii lui de lucrare din Romania: Vasile Talos, Geabou Pascu si Iosif Serac.

Spre deosebire de alte vremuri, cand ii admiram de la distanta, deoarece din cauza fragezimii varstei mele nu eram primit la intalnirile si discutiile lor, acum am avut ocazia sa stau cu ei si sa-i aud depanand amintiri din vremurile anilor 75 - 89, cand a inceput in Romania desprimavararea.

Acesti pastori baptisti, impreuna cu alti doi, Stefanuti Iosif din Braila si Iosif Ton din Ploiesti, alcatuisera atunci un grup de rugaciune si suport spiritual reciproc, poreclit in batjocora de fratele Ioan Bunaciu, Tardelasul. Numirea, nascuta cumva dintr-o transliterare a unui cuvant unguresc, sublinia ironic banuiala ca acestia s-au unit sa judece intre ei intreaga tara. Membrii acestui grup restrans de pastori din preajma Bucurestiului a fost luat repede in colimator de autoritati, iar membrii lui au fost eliminati de la orice fel de favoruri pe care Departamentul Cultelor le arunca ca pe niste ciolane cainilor cuminti care pazeau turma Domnului in Romania.

Unul din cei patru a spus: Va mai amintiti cand noi eram trecuti cu vederea la vizele pentru Israel? Atunci spuneam in gluma: Las ca noi vom vizita America impreuna... Cine ar fi crezut ca Dumnezeu va tine seama de vorbele noastre si ca vom ajunge sa stam impreuna de vorba... chiar in America?

Ii priveam acum cu drag, de aproape. Anii lasasera cute adanci pe obrajii lor, iar varsta ii incununase cu lastare de argint in par. Crescuseram si noi, generatia tanara, in umbra lor. Calcaseram si noi pe urmele lor cand, in anii Seminarului, fusesem prima promotie de lupta impotriva ipocriziei celor ce ne educau pentru falimentul spiritual in lucrare si pentru compromiterea nadejdii in victoria finala a Imparatiei. Asternuseram si noi in scris, in memoriul nostru, inspirati de pilda si lupta lor, avertismentul primaverii clocotitoare care se anunta in tara: Voi vreti acum, cand noi intram in Mai, Sa mai legati in lanturi primavara?

Marturia acestor oameni este greu de asimilat de cei din generatia actuala. Ei vin spre noi din timpuri si terminologii mult diferite de realitatile in care traim noi.

Pentru ei, securitate nu inseamna pace, liniste si prosperitate, ci opusul acestora: conflict, insecuritate, supraveghere amenintatoare si nesiguranta zilei de maine. Pentru ei, sedintele de orientare inseamnau nu ceva benefic, ci incercari organizate ale Statului ateu prin care se urmarea dezorientarea celor chemati sa mearga pe calea cea dreapta si ingusta. Iar intocmirea unui memoriu nu inseamna o culegere de amintiri sentimentale, grupate duios sub acoperitoarea unei coperte elegante, ci manifeste de protest si de lupta, documente nascute din durerea celor care nu mai pot, si au pornit sa-si revendice bruma de drepturi prevazute, dar negarantate de legile tarii.


(recomandam a se vedea: “Daniel Branzei - Wurmbrand "ce l-a facut pe omul acesta asa de 'special'? ‘alte texte’)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Andrei Plesu - Chipuri si masti ale tranzitiei

Primul chip al tranzitiei este purtat de personajul care nu are dileme, ci, dimpotriva, certitudini. Certitudinile acestui personaj sunt unice si irevocabile, ele nu se impart, ele se impun. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca „nepotul“ personajului fara dileme este plin de nedumeriri...

Prima masca a tranzitiei o poarta cel lipsit sau sufocat de interioare. El isi varsa isteriile in public, acolo isi cearta nevasta si isi bate copiii, acolo iese in pijama sa duca gunoiul sau sa joace table. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca „nepotul“ acestui personaj prefera cluburile si discotecile.

Al doilea chip al tranzitiei este purtat de personajul care crede numai in lucrurile care se vad, si cum la TV se vad multe, crede numai in ce spune Marius Tuca sau Cristian Tudor Popescu. Sa fim drepti, capra vecinului nu se vede, se vede, si atunci decat sa ne optureze perspectivele, mai bine o furam, o ucidem si o facem friptura... Asa era cel putin pana mai ieri...

A doua masca a tranzitiei o poarta cel care „niciodata nu a fost“, nu a fost comunist, nu a fost securist, nu a fost informator, nu are pacate si regrete. Cel ce „niciodata nu a fost“ niciodata nu se va cai. Greselile lui sunt spre binele patriei. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca „nepotul“ acestui personaj incearca „sa fie“, sa fie vedeta, sa fie bogat, sa fie iubit.

A treilea chip al tranzitiei este purtat de personajul care este un bland european. Europa, ma intelegi, e dragostea lui, pentru ea, la o adica, ar fi in stare sa intre in NATO si in UE. Asa era cel putin pana mai ieri, acum se pare ca „nepotul“ acestui personaj fura in magazinele din Germania si munceste pentru o plata la „mana a doua“ in Italia.

Ca sa fii rau, trebuie sa ai talent, istetimea de a nu ajunge niciodata pe drumul Damascului. Daca ajungi pe acest drum, sarcina ta devii tu insuti, si apoi aproapele tau, iar mai tarziu cetatea ta, si nu departe Romania - cat e ea de mare.

Chipurile tranzitiei nu sunt orbite pe drumul Damascului, mastile nu cad la intrebarile vazduhului.

Ca sa fii vizibil nu trebuie sa ai talent, ci doar coate puternice. In intregime poti fi mediocru si secundar, doar dintii trebuie sa fie tari si infometati de ciolanul ravnit. Pe drumul Damascului coatele sunt un auxiliar al palmelor, care cand nu sunt in rugaciune daruiesc.

“Cu masivitatea lui flasca, de bleg agitat, C.V. Tudor ocupa scena impenitent, in amorteala generala... Cum poate un personaj atat de ridicol, un insuficient veleitar, o mica lichea de periferie sa tina in sah institutiile cele mai importante ale statului?... Explicatia mea este alta: o “anumita parte” a Puterii actuale se afla intr-o consonanta de adancime cu firea, metehnele si apucaturile PRM-ului. Fie si in chip inconstient, multi dintre parlamentarii, prefectii si activistii majoritari se raporteaza la C.V. Tudor prin afinitate: omul li se pare hazos, pitoresc, talentat; le confirma pornirile ciobanesti, le flateaza semidoctismul, le inveseleste spritul. E baiat de comitet, e “ba Cornele”, e “roman de-al nostru”. Are si el, de, unele pacate, iar acuma a cam facut-o de oaie, dar una peste alta e “fratele nostru”, patriot care va sa zica, mancator cinstit de jidani si de bozgori, alunecos, zburdalnic, dar si falos si sentimental. Cum sa te superi pe el, cum sa dai cu el de pamant? In fond, nu e om rau: nu se compara cu intelectualii sclivisiti si morocanosi, tradatori de tara, ciripitori in limbi straine, pusi mereu “pe contra”, nesimtitori la virtutile neamului nostru get, trac, daco-roman, valah si crestin inca de pe vremea paganilor.”

(citat din cartea aparuta la editura HUMANITAS, pag 200 / text aparut in Dilema, nr. 145, 20 - 26 octombrie 1995)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

E inca vara... Multi au plecat, care unde s-a putut... altii au ramas sa infrunte cu stoicism caldura orasului... sa viseze corabii pe o mare de cer imaginara. E inca vara... vara asta se poarta rosu... bluzitele decupate... pantaloni cu gaurele. Gri, bej si se pare ca negru intra in discutie din nou. Pina la urama se poarta ce vine bine si ce place. Bizar moda nu ajung sa o faca creatorii cu nume, ci tot noi. Noi purtam... noi zicem ce se poarta. Asta nu se aplica total la o Romanie schilodita de foame si indiferenta. In tarisoara nostra... biata noastra tarisoara se poarta din pacate burta goala. Fara sa vreau am facut un vers stupid, dar cit se poate de aplicabil la ziua de azi. Si cu siguranta vine bine in zile de vara destrabalarea. Dumnezeu e exilat prea departe pentru ca mintile nostre bolnave de o clipa prezenta sa-si mai aminteasca ce a facut El. Si asta e vara, prinsa intre un Pro tv datator de ispite si poate intre o emisiune de stiri in care Ion, beat, a omorit-o pe Ileana pentru ca-l insela probabil cu un anume Jose de la x telenovela. E macabra caldura in aceste rinduri. M-as bucura sa ma insel...

Stiu ca exista si altceva. Mai sunt oameni care pastreaza in inima lor pe Dumnezeu. Acei oameni merita sa aiba veri fara caldura insuportabila si ierni bogate in zapada.

...

„Ma pierd intr-o lume care ma obliga sa fiu om mare. Mi-e frica... Nu o inteleg si mi-e greu sa o accept. Simt si starea aceasta ma ajuta sa ma bucur…“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Frédéric Chopin - Minute Waltz

Ascultand o prietena cum canta la pian, in succesiunea de piese interpretate, deodata incep sa aud note cunoscute, o melodie familiara; timpul se deruleaza repede inapoi, si incep sa-mi amintesc: prima etapa din formarea mea ca ascultator si iubitor de muzica clasica: Chopin... Nu mi-am dat seama cum se numea piesa; am intrebat-o doar:
“E Chopin, nu-i asa? Un vals!”
“Da! Of, iar nu mi-a iesit!”
“Ce s-a intamplat? Suna excelent! Ai cantat frumos!”
“Nu asta e problema! Piesa se numeste Minute Waltz, iar ideea cu care a fost compusa e aceea de a fi interpretata in exact un minut, iar mie nu-mi iese; o cant intr-un minut si douazeci de secunde, un minut si jumatate...”

Un element de precizie in muzica clasica! Sa fie just, oare? Pe CD-uri am vazut ca interpretarea are mai mult de un minut, chiar un minut si cincizeci de secunde... Este totusi surprinzator: muzica renumita ca indemnand la visare, desprindere de real, evadare in imaginar, deodata este ingradita: un minut... Am trait toate aceste lucruri pe parcurs dar, pe masura ce orizontul auditiilor se largea, simteam nevoia de nou, de tinuturi muzicale neexplorate de mine, asa ca am inceput sa “avansez”: Mozart, Beethoven, Bach, mai multi preclasici, muzica secolelor XII si XIII. Fara sa-mi dau seama, striveam incet dar sigur corola de minuni a lumii muzicii clasice: ma interesau ritmul, tonalitatea, tempo-ul, polifonia, poliritmia, armonia, contratimpii... Mesajul pieselor?!? Cum sa visez si sa evadez, cand piesa este genial realizata tehnic, compozitional? Cine mai are timp de vise, cand realitatea este realizata impecabil?


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Acolo unde incepe viata, incep visele

Statistic, articolele mele se refera la viata in proportie de 90%, uneori mai poetic, alteori mai dramatic, de aceea m-am gandit sa scriu despre viata ca “principala ocupatie” a omului, ca darul cel mai de pret, ca fericire si chin, ca dar, ca respect pentru parinti, ca inceput si sfarsit, ca familie, ca nou nascut, ca tot ce vreti si se leaga de viata.

“Asa e viata, e grea, duc povara…”, “Sunt fericit ca traiesc…”, “As vrea sa nu ma fi nascut niciodata…” sunt cuvintele noastre si nimic n-ar avea sens daca nu este cu adevarat important, dar e normal ca anumite intrebari sa ne puna in dilema intreaga viata. Ce inseamna lumea, de ce-avem nevoie pentru-a iubi, pentru-a fi fericiti, pentru-a nu mai considera viata ca o enigma, ca o cursa pe care trebuie s-o castigam, pentru ca uneori, asemeni unui concurent pentr-un trofeu, facem lucruri de care nu suntem tocmai mandri si multumiti. Cine gaseste primul raspunsul e cel ce invata sa traiasca din plin.

Viata nu-i un pariu, nu-i o cursa, nu-i o ghicitoare, e fragila, asemeni unui obiect care se poate sparge usor, asemeni unui obiect mic pe care-l poti pierde, asemeni nisipului care ne fuge printre degete, asemeni unei picaturi uscata de soare.

Viata e frumoasa, sunt sigura de asta si nu conteaza cat de grea sau usoara este pentru ca viata e scurta, mult prea scurta si mult prea putin pretuita, dar e viata noastra si de noi depinde s-o putem numi fericita sau trista. Asemeni unei faclii, la cea mai mica atingere sau unda de vant viata se poate stinge, ea se poate sfarma in bucati, ineca sau autodistruge.

Traiti viata asa cum merita ea, asa cum meritam noi!


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 112 / 5 August 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Otilia Ardelean - Din cutia cu amintiri

Otilia Ardelean



Din cutia cu amintiri

Nu ninge fara tine

Doamne, unde mi-e copilul? Imi simt inima de mama si ma sufoc de disperata ce sunt, pentru ca mi-a disparut lumina ochilor, comoara mea. N-am fost suficient de atenta, ingerul meu ... de ce-ai plecat atat de curand lasand urme atat de greu vizibile in ea, in tine... Cum sa-mi amintesc chipul tau din cioburi minuscule disparate, in tot ce-a injghebat trecutul? S-au scuturat ciresii... emotia ta n-am mai simtit-o fierbinte pe obrajii mei. Cine-mi va limpezi chipul acum? Cine-mi va-nlatura praful timpului masurat in poveri? Si inima-mi rasufla din greu, si parca-i aud dorul dupa sarutul tau.

Uit de mine acum uitand de tine.

Doamne, unde-mi esti copile? N-am sa te mai las sa joci astfel de mistuitoare doruri. Dar joaca-te acum si gata. Macar joaca-te... Jocul are insa un sfarsit, fiecare-si are punctul sau si, iesind dintr-o lume, intri in alta.

Vino iar in lumea mea, copile, caci nu le inteleg pe celelalte acum. Zambeste-mi, copile, si din zambetul tau voi asculta si tainele altor zari. Atinge-ma cu bagheta candorii tale intelepte si fa-mi si un dar, ingerule: joaca-te acum cu mine in ninsoarea florilor de cires si nu-l departa din noi in orice loc m-ai duce; lasa-ma sa ma bucur de privelistea lui si nu-mi da alta jucarie decat sarutul tau luminos pe inima-mi grea... si imbratisarea florilor de cires!


(recomandam a se vedea: “Otilia Ardelean – Din cutia cu amintiri”)

Alina Simion



Un bob de sare

La inceput era numai ea. Asa era intotdeauna cand era cate un nou inceput; doar ea. Frica era atotcuprinzatoare, iar faptul ca se complacea in acea situatie ii facea viata mai dificila. Reusise pana la urma performanta de a face ceva doar pentru a face un oarecare „ceva“. Nu urmarea nimic, ajunsese sa nu-si mai stie scopul, era prins prea mult de dorinta de a se ascunde. Oriunde gasea un salas, ea il urma. Il urma fiindca nu dorea sa se dezminta. Era cu el la orice inceput. Mai delicat a fost atunci cand el a inceput sa se gandeasca la ea ca la un oricare alt gand. Devenind un simplu gand puterile ei incepeau sa slabeasca si nu mai putea interveni in viata lui.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Nu te mai ascunde,
Am nevoie de tine…
N-ai putea sa-mi iei inima?
S-o ingropi odata cu trecutul,
S-o dezgropi cand va incepe prezentul,
Sa ma lasi sa traiesc,
Sa-mi dai pace sa visez.
Am nevoie de tine,
Nu te mai ascunde…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Circuitul mantuirii in natura (X)

Ma vede departe si se sperie. „Discut cu Dumnezeu”, ii explic. Devine trist. Nu stiu ce gandeste, dar asta nu inseamna ca trebuie sa ma opresc eu din gandit. Inca n-am terminat, poate odata cu mine. I-am infatisat un crampei de lume. De alta lume. Ce e clar, ce nu e clar, totul pare a se invalmasi imprejurul lui si nu-si mai poate controla buzele. Doar pentru un moment, desigur. Inauntru s-a facut atat de cald, incat gandurile parca sunt stele cu coada. Nu ma voi opri aici, nu. Interesant: buzele lui incearca sa deseneze un „da”.

Trebuie neaparat sa merg mai departe, si voi merge. E grea crucea, e greu pamantul sub talpi. O tara de rani peste care a crescut poporul de rani... Trebuie neaparat sa tremur pentru fiecare cuvant care invata sa zboare si, Doamne, ce de cuvinte raman rani grele, deschise, insangerate! Ele nu meritau sa invete sa zboare?

Tu stii singur cum faci aerul care pluteste, la cate aripi se imparte o pasare, sau la cate cuvinte se leagana o poezie ca sa mai si ramana din ea o dunga de liniste care tremura fiindca trebuie neaparat sa mearga mai departe, mereu mai departe. Tu si numai Tu stii cum se face, pentru viata sufletului, circuitul mantuirii in natura.

Plangi, domnule doctor, mai plangi. Numai cand vin dintr-o uriasa tacere, cuvintele pot fi auzite. Cuvintele si lacrimile…Auzite cu toate indeletele, curate cum e briza in ochiul ei... Si ma prostern in inima mea pe genunchi, impreuna cu el.

Am vorbit si zalele ne-au picurat la picioarele Tale si vaile numitu-ne-au ai mortii. Numai rugaciunea ne-a acoperit ca o pajura, ca o pajiste privirea, pana sus. Intram plangand in circuitul mantuirii, ca o inchinare curgatoare de om si de mir. Ca o sabie patrunzand in martir...

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Cu marea in suflet si cu scoica mea...



In numerele viitoare vom publica:

- Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu
- Daniel Branzei: "Vasile Branzei - Vremuri de imprimavarare"
- Ionatan Pirosca / Al cui esti tu
- Mariana Azimioara / Jurnal de vacanta: Paris

Pe cine promoveaza SSJ?

Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Robert M. (Los Angeles): Draga Jurnalule, ma bucur de ragazul creat de vacanta ta sa iti urez La Multi Ani cu ocazia numarului1111 si sa iti scriu doua rinduri!!! Sper ca dupa sesiuni, servicii, plictiseala, canicula ai avut un timp binecuvintat la munte. Si ca ai venit cu forte proaspete sa ne bucuri cu ce iti mai trece tie prin cap si cu ci si mai petreci in dulcili tirg al Iesilor (care, realmente ne lipseste aici...). Sper sa ai in continuare multa imaginatie, putere de munca, cititori atenti si respectuosi. Si mai trag nadejde ca ai sa ne mai descoperi putin cite putin un lucru intilnit din ce in ce mai rar in jur, si anume Spiritul de Echipa, pentru care, de altfel, te felicit! Domnul sa iti dea putere in tot ce faci, sa te rasplateasca si sa te binecuvinteze. Iar eu, personal si prietenos, te salut cu 1 Tim 3:14!

Epilog: Morile de vant sunt doar un prilej nefericit pentru a ne face de ras!

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: