The Salt Street Journal nr. 113



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 113 / 12 August 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Mariana Azimioara, Daniel Branzei, Lena Grigoroscuta si Ionatan Pirosca

Cuprins: Jurnal de vacanta, Caldura mare, "Documente, Marturii, Memorii", Vasile Branzei - Vremuri de imprimavarare, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Metode didactice, Un alt bob de sare, Al cui esti tu?, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Mariana Azimioara

Jurnal de vacanta (IV)

A venit toamna cu ploi marunte si frunze galbene. Toamna ma face sa fiu melancolica si trista. Timpul are efect asupra fiintei mele, cu toate ca ar trebui sa nu dau importanta acestui lucru. Si Parisul se pregatea de toamna si ploaie...

Parisul are o frumusete deosebita, pe care o admiri de cate ori treci prin parcurile lui, pline de flori si ingrijite cu mare atentie. Sistemul de metrou e foarte bun si am reusit sa-mi gasesc usor drumul...


(recomandam a se vedea: “Mariana Azimioara – Jurnal de vacanta”)

Eduard Orasanu



Caldura mare

Fiecare are dreptul la o gara a lui!

In vremea aceea aveam buzunarele pline cu mere. Eram copil cu ochii luciosi si zaream caldura unduind pe traverse. Credeam gandind la numele tau, Zlatunoaia, ca esti o mica zmeoaica. Auzeam tacerea pasarilor si nimeni nu stia cat e ceasul. Acolo, in acea gara, cresteau copacii altfel, ca niste faclii mute.

Numele meu se oglindea in fantana adanca si cel mai mult as fi vrut sa alerg spre libelula rosie ce dormea dincolo de sine. Era un planor parasit, carcasa fara miez, dar suficient pentru mine sa infrunt norii si zarea.

Numele meu crestea cat roata fantanii si cel mai mult as fi vrut sa vina trenul iubirii. Intre un peron si alt peron se trasau linii, ele brazdau vara torida si anuntau viata ca o corida.

Cine ti-a promis fericirea? Nu sunt eu de vina, am urcat sus printre frunze si acolo am aflat cuiburi parasite, m-a durut cat de trainic poate fi nimicul.

In vremea aceea aveam buzunarele pline cu biscuiti. Trecusem de copilarie, purtam inca ochii luciosi si zaream caldura unduind pe traverse. Credeam gandind la numele tau, Ceamurlia de Jos, ca esti o fiica a apelor. Auzeam inima pescarusilor si stiam ca tarmul nu e departe. Acolo, in acea gara, timpul se scurgea printr-o uriasa clepsidra.

Numele meu se razvratea in fantanile salcii si ce mult as fi vrut sa alerg spre libelula rosie ce dormea dincolo de sine. Era o corabie parasita, catargul cazut fara seva, dar suficient pentru mine sa infrunt norii si marea.

Numele meu se razvratea peste toate geamiile Dobrogei si cel mai mult as fi vrut sa vina trenul iubirii. Intre un peron si alt peron se trasau toate sensurile lumii, ele incarcau viata si anuntau sfarsitul.

Cine ti-a promis fericirea?


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)



Documente, Marturii, Memorii (IV)
"Amintiri din lagarul comunist"

Noua credinciosi baptisti formeaza in anul 1978 un Comitet pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta - ALRC. Acest comitet elaboreaza o declaratie pe care o transmit autoritatilor politice ale vremii. Declaratia a fost insotita de textul: "Incetati prigoana!", pe care am inceput sa-l publicam in numarul trecut, si care reprezinta textul manifest adresat autoritatilor comuniste de catre comitetul ALRC

REPREZENTANTI AI JUSTITIEI SI AI SECURITATII STATULUI: Incetati prigoana!

Sunt nenumarate cazuri de crestini in Romania care au suferit amendari, violari de domiciliu, perchezitii, anchetari si batai si unii chiar au fost tarati in procese pe care pe nedrept le-au pierdut si acestea toate pentru unica "vina" ca sunt crestini si au vrut sa se bucure impreuna cu ceilalti frati ai lor de aceeasi credinta, sa se roage impreuna, sau sa aiba o cladire proprie in acest sens. In intalnirile cu Dumneavoastra, de nenumarate ori, nu v-ati sfiit sa ne jigniti si sa ne raniti in demnitatea noastra de cetateni romani, denumindu-ne: "paraziti", "antisociali", "anacronici", "antistatali", "oameni care dauneaza societatii si care cauta s-o tina pe loc" etc etc.

CONDUCATORI AI CULTULUI BAPTIST: Incetati prigoana!

Pentru ca sunteti in fruntea unei confesiuni crestine care v-a incredintat mandatul de a reprezenta si apara pe fratii vostrii, incetati prigoana! Poporul crestin baptist si-a pus mari sperante in ultimele schimbari in cadrul conducerii Cultului, (in urma Congresului din anul 1977, in locul vechii conduceri, renegata din pricina compromisurilor facute cu autoritatile comuniste, la conducerea Cultului baptist au fost alesi fratii Mara, ca presedinte si Barbatei, ca secretar general) dar iata ca numai dupa un an de la ultimul Congres, un val de nemultumire a cuprins intreaga tara si un divort total s-a stabilit intre dumneavoastra si popor. De aceea incetati prigoana!

Orice represalii venite din partea Departamentului Cultelor, ca destituiri de pastori, inchideri de biserici, exmatriculari din seminar, emiterea de instructiuni si circulare, acestea toate fiind impotriva spiritului Marturisirii de credinta si a Statutului nostru, au primit "binecuvantarea" conducerii Uniunii Baptiste. De aceea va strigam: incetati prigoana! Atunci cand aveti probleme si nelamuriri, mergeti inaintea Domnului si cereti ajutorul si lumina Sa, rugati-va mai mult, postiti si consultati Sfanta Scriptura si cautati calauzirea Duhului Sfant in orice situatie, refuzand sa mergeti la oameni care nu cred in Dumnezeu pentru a primi sfaturi si instructiuni: incetati prigoana! Incepeti sa fiti crestini in gandire, scopuri si procedura: incetati prigoana! Intregul popor crede ca a sosit timpul sa incepeti sa fiti oameni de jertfa, gata sa riscati si sa suferiti orice alaturi de El pentru lucrarea lui Dumnezeu ca urmasi demni ai blandului crucificat Isus Hristos, de aceea:

Va indemnam acum in ceasul al unsprezecelea: treziti-va! Incetati sa mai slujiti la doi stapani: incetati prigoana!

FRATI ROMANI,

Orice om care este sclavul unor prejudecati politice, nationaliste sau confesionale si oricine este cuprins de teama, invidie sau intoleranta fata de semenul sau, ajunge sa promoveze direct sau indirect nedreptatea si persecutia intre romani. De aceea, sa ne oprim si sa intelegem ca suntem frati, parte din inima aceluiasi popor si ca orice represalii si libertati ingradite nu duc decat la slabirea neamului nostru, lovind in poporul roman si in prestigiul international al tarii noastre. Sa ne unim vocea impotriva discriminarilor si a nedreptatilor, impotriva incalcarilor de orice fel a drepturilor fundamentale ale omului! Glasul nostru, devenind astfel mai puternic, va ajunge sa fie auzit si de cei in drept, pentru ca sa ajunga sa faca ceea ce de mult trebuia facut: INCETAREA PRIGOANEI RELIGIOASE IN ROMANIA, spre binele nostru si al intregului popor, spre bunul renume al patriei noastre dragi. Tuturor factorilor de raspundere va cerem: INCETATI PRIGOANA!

(va urma)


(Recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 03 – Amintiri din lagarul comunist”)

Daniel Branzei



Vasile Branzei - Vremuri de imprimavarare

M-am simtit mandru sa-l aud pe fratele Talos Vasile povestind ceva despre tatal meu. Imi aduc aminte ca eram inca tinerel printre ceilalti pastori din Bucuresti si incepuse vremea confruntarilor cu autoritatile comuniste si cu fratii din conducerea Uniunii, care nu intelegeau zbaterea noastra pentru libertatea de exprimare religioasa. Pe atunci, cei ce conduceau Comunitatea si Uniunea erau convinsi din interactiunea cu autoritatile de Stat ca lucrarea crestina nu are viitor in Romania. Imi aduc aminte cat de triste si resemnate erau vorbele lor cu care cautau sa ne linisteasca: "Mai baieti, nu va mai agitati degeaba. In zece, cincisprezece ani toate bisericile crestine din Romania vor fi inchise". Ce era si mai trist era faptul ca ei renuntasera sa mai creada in biruinta lui Dumnezeu si erau paralizati in postura unora care nu mai aveau nimic de facut.

Imi amintesc o imprejurare, prin anul 1974 sau 1975, in care m-am intarit in credinta mea prin ceea ce a facut fratele Branzei Vasile. Eram chemati sa fim trasi la raspundere de Comitetul Uniunii pentru atitudinea noastra de nesupunere fata de directivele Departamentului Cultelor. Suparase mai ales faptul ca, neincrezatori in reprezentantii Uniunii, trecuseram peste capul lor si ne adresaseram direct lui Ceausescu. Erau toti de fata si ne-au cerut sa dam socoteala de ceea ce facuseram. Mie, care eram cel mai tanar dintre cei prezenti, imi batea inima tare in piept si, desi nu aratam pe afara, tremuram inauntru ca o frunza in bataia vantului. Secretarul general al Uniunii de atunci scria de zor, parca avertizandu-ne ca acel proces verbal va ajunge si in alta parte, unde nu va fi citit cu nici un fel de bunavointa. Atunci, tin minte, fratele Vasile s-a ridicat in picioare si, dupa ce a privit spre cel care scria procesul verbal, a inchis solemn ochii si a zis cu toata emotia si solemnitatea: Astazi se scriu doua procese verbale: acesta de aici si un altul, mult mai important, in cer, la Dumnezeu care le vede si le noteaza pe toate. Fiti atenti la ce spuneti si la ceea ce faceti, caci totul se inregistreaza si se va tine socoteala pentru fiecare dintre noi. Atitudinea aceea de seriozitate si solemnitate cu ochii inchisi parca pentru noi, dar deschisi in lumea prezentei lui Dumnezeu, m-a intarit mult si a facut sa dispara orice teama din inima mea.


(recomandam a se vedea: “Daniel Branzei - Wurmbrand "ce l-a facut pe omul acesta asa de 'special'? ‘alte texte’)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Andrei Tarkovski - Calauza

Film. Joi, 7 decembrie. Un singur spectacol. Seara. Caut un raspuns... La aceeasi ora, la televizor, Ion Iliescu tine ultima cuvantare electorala. Calauzeste. Pe cine? Unde?

Nu exista o zona interzisa, ci doar o intreaga planeta inconjurata de sarma ghimpata. Cu toate acestea, nu sunt prizonieri cu adevarat cei ce pot evada prin imaginatie si speranta. A crede se aseamana cu izbucnirea de alb in mijlocul gunoaielor. Iar pe langa apele reziduale si poluate ale vietii se poate afla mantuirea.

Pleaca urechea pe pamantul umed ca sa auzi un glas trecand peste ape: "Cand a rupt mielul pecetea a sasea, m-am uitat, si iata ca s-a facut un mare cutremur de pamant. Soarele s-a facut negru ca un sac de par, luna s-a facut toata ca sangele, si stelele au cazut din cer pe pamant, cum cad smochinele verzi din pom, cand este scuturat de un vant puternic..."

Cei ce cauta izbavirea intra in zona interzisa. Ii vedem mult din spate, printre decoruri neclare si prea putin mobile. Chipul lor pare fara culoare, dar glasul si frazele lor nu. Ei poarta dialoguri esentiale in locuri dezgolite de sens, astfel sa ramana in decor doar frazele. Dorm direct pe pamant, de fapt apa, de fapt vant, de fapt orice. De fapt nu dorm, poate vegheaza, poate cauta, poate au aflat.

Cei ce cauta izbavirea afla ca nu exista un loc, un fel de camera in care trebuie doar sa ai dorinte pentru ca ele sa se implineasca. Afla, dar pana isi insusesc asta, traveseaza subterane, indoieli, dune de nisip, frica, mizerie, furnale, obsesii, sunetul telefonului care suna... Afla, dar inca se indoiesc...

"In aceeasi zi, iata, doi ucenici se duceau la un sat, numit Emaus, care era la o departare de saizeci de stadii de Ierusalim; si vorbeau intre ei despre tot ce se intamplase..."

Calauza se lasa condus, cel mai mic poate fi cel mai mare. Trebuie sa stii sa renunti, trebuie sa stii sa nu renunti. Visele pot fi amagitoare, iar cei ce sunt cu tine pe drum pot purta o dinamita la piept. Sunt unii care dinamiteaza tot pentru ca nu mai pot ei trai... Si ce sa alegi? Priveste pe zidurile umede ale acestui tunel: "Mene mene techel upfarsin / Numarat, numarat, cantarit si impartit".

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Ce sa va spun? E prea cald pentru a vorbi serios?! Asta e... e un risc pe care ni l-am asumat cind am recunoscut ca a venit vara. Sincera sa fiu, nu prea stiu ce sa va povestesc. Asa ca voi bate incet si cu o sticluta de apa minerala sub brat, cimpii. Cind voi ramine fara apa sa stiti ca m-am oprit din mers si va las liberi pina saptamina viitoare. Despre arta ce sa spui? Se fac expozitii... au loc prezentari de moda... toate vin... toate se duc... timpul imbatrineste inexplicabil de greu pe cind noi, in pas cu moda sau nu... artisti, bogati sau saraci, ne trezim repede, morti, fara sa fi facut nimic. Ce e trist ca ajungem intr-un loc unde nu avem strins decit un biet leu devalorizat, aruncat in graba in palma unui cersetor in timp ce ne indreptam fericiti spre un dragut si confortabil concediu... Si e cald si e vara, si asta e... Ma gindesc acum la Dumnezeu. Ma intreb plina de framintari, ce vrea El de la mine? Voi putea oare vreodata sa fac, plina de perfectiune, lucrarea lui? Nu ma refer la nu stiu ce evanghelizari... ma refer la ce mi s-a dat mie zi de zi... in familie... la scoala... Mi-e teama uneori ca nu voi sti niciodata ce inseamna sa fii real linga Dumnezeu. Nu e bine sa ne multumim cu putin... asta e linistea prostului. Sa vrem mai mult de la noi, in Dumnezeu...

“Ma rog pentru voi si pentru mine sa vina toamna cit mai repede. Sa ne bucuram de vinturi indraznete si dese... Rezistati ca mai e un pic...”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Te Deum x4
(partea a doua)

Cele 4 Te Deum-uri sunt ordonate pe CD dupa perioada in care a trait fiecare din cei patru compozitori.

Astfel, primul Te Deum este cel apartinand lui Marc-Antoine Charpentier, compozitor preclasic ce a trait intre anii 1643-1704. Piesa este scrisa in Re major, fiind compusa pentru solisti, cor si orchestra. Structural, contine 11 parti, variate atat ritimico-melodic, cat si ca interpretare (bass; mezzo-soprano, tenor si bass; soprano I etc.). Realizata impecabil, piesa este preferata mea, (dintre cele 4 de pe CD, bineinteles) apreciere facuta poate subiectiv, datorita preferintei mele pentru muzica preclasica, dintre toate epocile muzicii culte.

Al doilea Te Deum, cel al lui Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) este realizat in maniera clasica... si nu prea. Se pot percepe numeroase procedee apartinand preclasicismului, ceea ce arata ca muzica religioasa (in ceea ce-l priveste pe Mozart, cel putin) este inca tributara perioadei muzicale preclasice. Un argument in acest sens ar putea fi si Requiem-ul lui Mozart, in care din nou se remarca aceleasi procedee, care aproape le domina pe cele clasice.

Parerea despre evolutia muzicii clasice as putea spune ca imi este confirmata de al treilea Te Deum, apartinandu-i lui Giuseppe Verdi (1813-1901). In ce sens? Se percepe deja o lipsa de inspiratie, din punct de vedere componistic, muzica e parca mai saraca, este artificiala, sunand de multe ori a "lalaiala". Ca o paranteza, se spune ca o oarecare involutie a muzicii a inceput cu Beethoven, care avea capacitatea de a prelungi o tema, o formula ritmica, fara insa a da impresia de lipsa de inspiratie, sau artificialitate. In acest sens, privitor la partea I a Simfoniei a VII-a (care este in aceasta situatie), Ceaikovski spunea: "Numai un colos ca Beethoven putea rezolva o asemenea problema fara a imprima oboseala ascultatorului si fara a-i umbri macar pentru o singura clipa placerea auditiei prin repetarea unei aceleiasi figuri ritmice..."

Se pare totusi ca epigonii nu s-au lasat asteptati, unii dintre ei existand chiar in zilele noastre. Ma refer la al patrulea Te Deum, compus pentru "3 coruri, pian, coarde si banda magnetica", apartinandu-i lui Arvo Pärt (n.1935). Muzica acestui Te Deum aduce mai degraba cu o muzica ambientala, de fond, perceputa poate astfel de catre mine datorita lipsei de experienta in ce priveste muzica "clasica contemporana", sau... cine stie? Poate a neintelegerii artei moderne, in general. In orice caz, avand in vedere amploarea ansamblului interpretativ solicitat de compozitor (ma refer in special la cele 3 coruri), parca ma asteptam la altceva.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice

Lacomia

Voi incerca o abordare a lacomiei din trei perspective: materiala, culturala si alimentara folosind trei prototipuri: omul lacom dupa avere care toata viata lui agoniseste capitaluri materiale, omul lacom dupa cunoastere care sta afundat in carti si alerga dupa diplome si acte care sa-i "ateste" capitalul intelectual pe care-l detine si omul lacom mereu preocupat de ceea ce mananca, supraponderat si, de cele mai multe ori, complexat de infatisarea pe care o are.

Sa le luam pe rand: omul materialist, pentru care banul spune totul: lui ii ajung banii pentru viata de zi cu zi dar ii mai si raman si se gandeste ca trebuie sa-i stranga, sa-i puna deoparte, zice el "pentru zile negre". El isi face planuri peste planuri cu acesti bani, dar sa-i investeasca nu se incumeta pentru ca se gandeste ca-i poate pierde, asa ca-i lasa in banci unde macar vor avea o dobanda. Mai sunt ceilalti, care-i strang in fel de fel de plicuri, cutii sau seifuri ascunsi de ceilalti din casa si tot adunand valoarea banului scade si disperat isi da seama ca nu mai poate face prea mult cu ei. Acest gen de persoana a suferit de cele mai multe ori de saracie in copilarie si acum cand reuseste sa aiba banii proprii si suficienti pe deasupra, nu se incumeta "sa se desparta de ei". El vede in bani doar prezenta lor fizica, palpabila, nu si puterea lor de a fi rulati, de a se multiplica. Este omul zgarcit, caruia nu-i place sa riste si care se simte mai bine cand stie ca banii sunt aproape de el: ii vede, ii numara, nu-i da si tot aduna...

Pentru omul avar dupa elitism si culturalism lucrurile stau cu totul altfel: el este in stare sa-si dea si ultimii bani pe carti, documente sau dictionare. Camera lui este locul in care-si petrece majoritatea timpului si de obicei adoarme cu ochelarii pe nas si cartea sub perna. Pentru el singurul tablou din camera este un C.V. caruia ii tot adauga cate o diploma. El este disperat dupa aprecierile celor din jur si-i place sa dea zeci de examene, sa publice zeci de articole si sa scoata cate o carte pe an. Este, de cele mai multe, ori lipsit de afectivitate sau se iubeste doar pe el si cartile lui. Lumea exterioara este o lume care il ajuta doar sa supravietuiasca fizic si-i ofera scena culturala pe care se poate manifesta. Timpul este crucial pentru el pentru ca nu-i ajunge pentru toate proiectele sale si, in afara de satisfactii intelectuale, el nu primeste altceva de la viata: se automarginalizeaza, dar este "plin de glorie".

Ultimul prototip al omului lacom este cel al "mancaciosului", "pofticiosului", al celui care mereu intreaba "cand mancam?" Despre acest tip de lacomie se vorbeste cel mai adesea ca o lipsa de masura in folosirea hranei. Orice dictionar va defini lacomia ca o exagerare a conduitelor alimentare care devin dezordonate si se manifesta printr-o lipsa de control al apetitului. De obicei aceste persoane au probleme cu alimentatia sau nu au depasit psihic niciodata stadiul bucal din copilarie. Ei sunt cel mai adesea complexati de imaginea lor dar devin si personaje comice pentru cei din jur. Pentru ei, lacomia se manifesta la nivel de potolire a foamei pe care o simt in permanenta. Bolnavi sau nu, ei sunt tot o categorie marginalizata a carei imagine de sine este scuzabila si pusa pe seama unei boli.

Un vechi proverb romanesc spune ca "cele mai mari greseli si rautati din lacomie de avere si slava se nasc pe lume", si societatea actuala ne face parca pe toti sa fim lacomi dupa ceva. Important este sa nu ne pierdem cumpatul si sa cadem in aceasta extrema pentru ca viata noastra se va transforma intr-o continua alergatura indreptata spre autodistrugere.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 113 / 12 August 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Lena Grigoroscuta - Metode didactice

Lena Grigoroscuta



Metode didactice
(prima parte)

Se spune ca cel mai usor dobandesti cunostinte prin practica, aplicand teoria. Nu credeam insa ca ceea ce nu am invatat in 12 ani de scoala la geografie voi invata in mai putin de 2 saptamani. Capitolul: Relieful Romaniei, subcapitolul: Carpatii Meridionali, lectia: Muntii Retezat.

Dupa 13 ore de mers cu trenul, m-am trezit alaturi de 9 prieteni, in orasul Petrosani, oras important pentru industria petroliera. O jumatate de ora de mers cu autocarul si 5 km de mers pe drum forestier a fost introducerea in muntii Retezat. Am aflat cate ceva si despre clima zonei: ploi dese, reci, vant aproape permanent (am aflat acasa ca erau vanturile de vest si de nord).

Cuprinsul lectiei a inceput dimineata in cort, pe malul apei, odata cu primul urcus greu si cu orientare turistica de care nu ne puteam lipsi. A plouat iar, dar nu a fost chiar rau, caci am poposit la o stana, unde am aflat mai multe despre obiceiul transhumantei.

Dupa o noapte linistita, la adapost de ploaia marunta dar rece, am continuat urcusul. Privelisti splendide ne-au incantat privirea, dar nici lectia de zi nu s-a lasat prea mult asteptata: am dat de jnepenis (termen ce imi parea cunoscut din timpul orelor de geografie), am dat de stanci si am descoperit o caracteristica a Masivului Retezat (de care mi-am amintit vag): relieful carstic. Descoperirea nu s-a oprit aici, caci spre seara am zarit primele tauri - termen ce il inlocuieste pe cel literar: "lacuri". Ca prin vis mi-am amintit de vorbele fostei mele profesoare: "In muntii Retezat intalnim un relief glaciar, cu urme caracteristice: circuri, vai, lacuri glaciare. Aici se gasesc 80 de lacuri, printre care Bucura si Zanoaga, cele mai mari din tara." Ce usor imi parea acum, cand le vedeam, cand le cercetam, cand le admiram. Sosirea noptii ne-a gasit la "taurile Custurii", cel mai frumos loc in care am campat.

A doua zi ma astepta lectia despre fauna caracteristica: am vazut capre negre, marmote si soimi. Acum cu siguranta nu voi mai uita substantivul "marmota", ba chiar as putea sa-l explic.

(va urma)


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

As fi vrut sa am aripi,
As fi vrut sa pot sa ma inalt
Asa cum bate inima mea,
Asa cum trupul meu simte,
Dincolo de aceasta viata,
Unde totul e atat de real,
Unde nu mai am puterea
Sa renunt la vechile aripi,
Cele care m-au doborat si
M-au facut sa nu mai pot zbura.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Al cui esti tu? (I)

Eu vreau sa tac, tu vrei sa vorbim, si intre noi coboara un inger greu de o culoare nedefinita, iar gradele celsius de afara explodeaza langa etajera cu carti, din lemn de mahon. Etajera. «Al cui esti tu?» il intreb pe noul venit? El da din umeri. Pe tine pare ca nu te intereseaza, faci a lehamite cu mana: «Vrea sa vorbeasca, bine, nu, nu.» zici. «Este si el al cuiva. Ca fiecare.» Incepi o poveste care nu se mai termina despre tarabe, second-hand-uri, preturi si salarii. El asculta oarecum indiferent. Nu pare a-l deranja caldura din apartament. Pe mine, da. Nici nu stiu daca l-ai remarcat. Are oculoare cand asa, cand asa. «Ma simt bine aici», spune, «nu mai plec.» «Inseamna ca esti al nostru, de-acum. Dar nu te-a invitat nimeni!» La etajul de sus, vecinul canta ceva cu vocea hodorogita, de alcoolic.Vecina de alaturi isi bate odrasla care i-a luat niste bani din buzunarul capotului. Erau banii pentru bors. Inseamna ca va veni iar sa ceara la noi. Ii cheama Ghiortea. Si-a pus cafeaua langa foile mele si am muncit atata. Dar nu le iau, poate varsa ceasca. Ingerul isi schimba iar culoarea. Trr! Soneria. E vecina. Hai sa-i dau ce vrea, desi nu mi-a inapoiat nimic, pana acum. «Vecine, ai sa-mi dai?» «Al cui esti tu ?» ma intreaba ingerul.

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

In peregrinarile mele imaginare am uitat ca exista o lume reala, o lume in care mai exista si frumos, mai exista si dezamagire, ca na, unde s-a mai vazut ca totul sa fie perfect? Exista si prieteni frumosi si dragi, exista si dragoste neconditionata dar mai sunt si oameni care nu stiu decit a vedea praful in loc sa il stearga…

Imi imaginam tot felul de lucruri fara a observa ca ma afund in acea lume care o descriam ca fiind dezumanizata. Uitam sa privesc in urma pentru a vedea rascrucea, spre a sti unde sa ma intorc.

As vrea sa nu alerg dupa himere greu de ajuns, sa ma multumesc cu ceea ce pot vedea, insa cine poate spune clar care sunt himere si care nu? Acele himere care te indeparteaza, care te fac sa uiti zbaterile si poate uneori victoriile personale asupra propriului eu. As vrea sa pot spune ca am ramas acelasi, insa probabil as fi subiectiv.

In peregrinarile mele imaginare nu am incetat sa vad oameni fericiti, dar cu tristete am vazut si oameni nenorociti. Unii se zbateau sa devina fericiti altii se zbateau in a-si construi imagini false despre ei insisi. Si culmea, acestia erau receptionati corect…

Si unde mai pui ca exista atita singuratate, atita raceala, incit abia daca o mai observi. Zici ca face parte din cotidian, ca asa si trebuie sa fie. Parca astepti mereu sa ploua, mereu astepti sa vezi ceva rau, de parca totul s-a intors cu susul in jos.

In peregrinarile mele imaginare mi-am dat seama ca fericirea nu poate fi obtinuta decit intr-un singur mod. Unul nu foarte usor, dar totodata accesibil tuturor. Ar mai ramine doar sa tai multe sfori, sa dau inapoi lucrurile ce nu imi apartin nicicum.

In tot acest timp am simtit si multa caldura dar si dispret. Am stiut a trai intr-un tunel imaginar, fara a afecta prea mult capacitatea de orientare, a fost ca o portita de scapare pentru a nu vedea multe lucruri care m-ar fi afectat.

Himere exista si vor exista tot timpul pentru a da speranta, pentru a da culoare unei lumi care tine de imaginar, de capacitatea de a te bucura intr-un univers tot mai neprimitor si pustiu…


(textul acesta se poate citi si in “Ionut Apostu – Sunt tanar ‘alte texte’”)

Sunt un jupin!



In numerele viitoare vom publica:

- Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu
- Daniel Branzei: Serac Iosif
- Ionatan Pirosca / Al cui esti tu
- Mariana Azimioara / Jurnal de vacanta: Los Angeles

Pe cine promoveaza SSJ?

Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Sanda Sandulescu (Bucuresti): In legatura cu articolul aparut intre ghilimele la rubrica Antologia "Raftul de carti" in nr. 112, consider ca e bine sa publicati articole care blameaza pacatul si nu un om; acest om, de altfel, se trage dintr-o familie de oameni (sot si sotie) credinciosi - crestini dupa Evanghelie - si care au crescut cinci copii, in vremuri de mari lipsuri si greutati. Eu personal l-am cunoscut in adunarea Domnului pe tatal lui CVT, prin 1987, si nu ma indoiesc ca rugaciunile acestui parinte vor fi ascultate, mai devreme sau mai tirziu, cel putin adunarea noastra se roaga pentru acest lucru (o parte dintre copiii lui s-au intors demult la Domnul - dovada ca a fost un tata cu o buna marturie in familie). Daca totusi vreti "sa va luati" de domnul CVT, cred ca i-ati fi mai de folos daca i-ati arata cinstit ce greseste, poate ca asa l-ar cerceta Duhul Domnului si s-ar pocai; dar daca nu faceti decit sa colportati niste birfe plagiate dupa stilul lui si sa-i atacati persoana, nu-i faceti nici un serviciu. Am avut impresia ca sinteti o revista crestina, astfel de articole nu cred ca-si au locul in revista dvs. chiar daca ele apar in alt gen de reviste. Nu merita sa fie reluate. Cui folosesc? Domnul Isus nu si-a ris nici de femeia girbova, nici de olog, nici de lepros, nici de orb, nici de... nici de... ci mai degraba le-a vazut la fiecare nevoile trupesti si sufletesti, si i-a vindecat. Oare nu-i demn de urmat Domnul nostru? Va salut cu stima, si cu versetul Matei 7:12, la care doresc sa mai adaug si Prov. 26:4 (chiar daca versetul imediat urmator, 26:5, afirma contrariul, alegeti-l pentru cazul discutat numai pe primul, adica 26:4).

Dumitru Ghitea: Am citit cu emotie despre Documente, Marturii, Memorii si despre Tardelasul din Bucuresti. Anii au trecut si amintirea conditiilor vitrege in care credinciosii se adunau, se inchinau si aveau partasie, ma face sa indemn pe toti cei mai tineri in credinta, sa citeasca aceste articole si sa multumeasca Domnului pentru libertatea ce o au. Mitica Ghitea

Nota redactiei: Multumim mult pentru randurile trimise si pentru incurajarea dumneavoastra. Se pare ca mai exista inca rani adanci lasate de timp...

Epilog: Cine-mi va-nlatura praful timpului masurat in poveri?

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: