Eduard Orasanu invita la dialog pe Claudius







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

(ganduri exprimate pe marginea festivalului de muzica crestina contemporana "Quo Vadis", Oradea - 2001, publicat incepand cu SSJ nr. 122)

Claudius



(foto: arhiva "HAR")

Eu in primul rand am fost pe deoparte impresionat de concordanta, in unele momente, ale juriului, si pe de alta parte de flexibilitatea negocierilor. Si spun asta avand in vedere ca acum premiile sunt acordate. Bag de seama, sunt tineri, sunt voci care nu sunt multumite cu aprecierile juriului. Dar ciudat este ca aceste nemultumiri apar asupra premiilor la care juriul a avut (aproape) unanimitate. As putea sa trag doua linii, eu am mizat pe maturitatea juriului, si merg in continuare pe e mana lui. Consider despre criteriile de care s-a tinut cont ca au fost profesioniste, si juriul nu a fost influentat cu nimic. Au fost alegeri libere. Sunt multumit. Pot sa merg acasa linistit si sa ma gandesc ca premiile s-au dat pe merit. Pe de alta parte constat o mare preocupare a tinerilor pentru tehnica muzicala. Am vazut instrumentisti foare buni aici, am apreciere pentru ei, dar exista riscul de a se face din tehnica un scop in sine. Parerea mea este ca tehnica trebuie sa sluijeasca arta, muzica, literatura, grafica. E foarte bine ca baietii sa studieze si asta pana ajung super-profesionisti, dar vine momentul de maturitate cand realizezi ca mult mai important este mesajul, si mult mai importanta este partea artistica decat tehnica. Consider, ca impresie generala dupa acest festival, la impresia artistica stam mai prost, la partea tehnica avem instrumentisti, avem vocalisti. Fetele sunt cu un pas, doi inaintea baietilor, ei exceleaza ca instrumentisti.

Eduard Orasanu



Aproape ca nu au fost participanti din Moldova. Cum crezi ca se canta in Moldova?

Claudius: De la inceputul anului pana in vara am facut un turneu prin tara, promovand albumul Claudius si Aurelian, si am ajuns in doua orase moldovenesti, Galati si Suceava. La Galati am intalnit un gen de organizare bisericeasca relativ apropiatata de cea din Ardeal, de cea cu care eu sunt obisnuit. Modul de manifestare... am gasit acolo trupe de lauda si inchinare... in Ardeal se practica, in ultimul timp, destul de frecvent genul acesta de inchinare. Mai sunt putine biserici din orasele mari din Transilvania unde nu se accepta, spre exemplu, tobele. Clujul e unul dintre orasele acestea, destul de inchis, cu toate ca este oras universitar, oras cultural. Bine, eu nu zic ca asta e bine sau rau, constat o realitate. Galatiul mi s-a parut apropiat, am fost, de exemplu, intr-o biserica penticostala, si am fost placut impresionat. Acolo tinuta in biserica era extrem de sobra, erau surori cu baticul legat in fata si asa mai departe. Eu cand am intrat acolo cu Patriciu am zis: "Frate, noi nu cantam aicea o nota...", dar tin sa precizez ca albumul nostru este foarte linistit, nu are nici o pretentie de... e meditativ, e un album de inchinare, nu are pretentie de muzica galagioasa. In ideea asta am fost foarte bine primiti, dar m-a surprins modul lor de inchinare. Cu toate ca erau imbracati foarte sobru, extrem de sobru, si cuvantarile si predicile aveau o anumita inchistare, o anumita sablonare. Din punctul meu de vedere. Deci vorbesc acuma fata de Ardeal. Am fost pe urma in Suceava, acolo lucrurile au stat altcumva. Si cu toate astea albumul nostru a fost foarte bine primit. Deci eu cred ca exista o anumita deschidere, in general, pe toata tara. E clar ca Transilvania are mult mai mare deschidere avand in vedere ca suntem mult mai aproape de blocul catolic si de blocul Vestic in general. Practic noutatile intra prin Timisoara si ies prin Brasov...

Eduard Orasanu: Spre Moldova?

Claudius: Sa nu uitam ca Moldova este inima ortodoxismului, Iasul, si de la imnul gregorian, de la liturghia ordodoxa, un om care se converteste, vine din mediul acela, e obisnuit cu-n anumit ritual, e greu sa sara la o asa mare diferenta, si nu-l acuz. Eu lucrez la Conservator la Cluj, am o doamna cu-n suflet foarte mare acolo, fosta profesoara, acum din fericire suntem colegi, am invatat multe de la ea, inainte de-a veni la festival I-am spus ca sunt invitat in juriu la festivalul de muzica crestina contemporana, si s-a bucurat, s-a bucurat, dar la un moment dat s-a oprit si s-a uitat la mine si a spus: “Si o sa fie si rock?” Nu am fost foarte avizat despre ce o sa fie, despre ce n-o sa fie, bine eu stiu ca exista trupe care mai canta rock. Nu pot sa nu-i dau dreptate atunci cand se mira de un astfel de fenomen, ea care e crescuta cu muzica clasica, care numai asa ceva studiaza, pentru care muzica bisericeasca inseamna muzica bizantina, inseamna cor!

Eduard Orasanu: Sau Bach!

Claudius: Sau Bach, exact, el care din punct de vedere polifonic este o culminatie a barocului, practic cu el se termina barocul inalt si incepe clasicismul cu Haydn. Totusi cred ca ar fi putut sa vina moldoveni incoace, cel putin galatenii stiau de acest festival. Cred ca e foarte departe.

Eduard Orasanu: Poate nu sunt interpreti reprezentativi acolo, iar cei care sunt s-au mutat in Ardeal.

Claudius: Da, e posibil, e posibil. Am observat ca o mare parte din interpretii de astazi sunt studenti, exceptand baietelul, dar majoritatea au miscarea aceasta studenteasca, acolo se framanta, se preocupa, au intalniri referitoare la muzica. Bine, cred ca fac si altceva, e clar, dar in mediul studentesc.

Eduard Orasanu: Ce parere ai despre interpretul de tip “profet”, asa cum am vazut in seara asta? Nu-si depaseste menirea de artist?

Claudius: Ce s-a prezentat in seara asta, din punctul meu de vedere a fost putin deplasat, in sensul ca oamenii nu s-au asteptat la asa ceva, dar oamenii nu s-au asteptat la multe din lucrurile intamplate aici, si asta a fost unul dintre ele. Ce parere am despre interpretul de tip “profet”, nu stiu, nu cred ca sunt in masura sa ma pronunt acum. Si asta daca e vorba sa ma pronunt pro sau contra.

Eduard Orasanu: Profet in ghilimele.

Claudius: Noi vorbim despre o persoana pe care eu o cunosc, si despre care, ce sa spun, as putea sa depun marturie. Eu ii stiu modul de viata, stiu declaratiile lui din ziare facute inainte de a se increstina, care erau infioratoare, si ii vad viata si activitatile, si implicarea in biserica. El nu s-a retras din lumea muzicala. El are un caracter extrem de puternic.

Eduard Orasanu: Problema este daca s-a maturizat spiritual. Bine, hai sa spun altceva. Simt o anumita frustrare la oamenii acestia care canta o muzica mai dura, au un sentiment de marginalizare, dar nu accepta ca muzica lor e doar un segment din ceea ce inseamna in intregime muzica. De ce vor sa ocupe tot? Ei sunt “victime”, in momentul in care zici, “nu se poate mai incet?”, in ei s-a trezit victima, “iar cineva care ne spune sa dam mai incet, iar cineva care nu ne intelege”.

Claudius: Problema aceasta face parte din conflictul dintre generatii! Vesnic copilul e suparat pe mamica ca are pretentia sa dai casetofonul mai incet. Printr-o situatie asemanatoare am trecut eu intr-una din bisericile in care cantam, asta se intampla acum zece ani, dupa a doua piesa la revedere... Experiente de genul acesta m-au maturizat. Vezi, e vorba de varsta la care preocuparea in ceea ce priveste domeniul tehnic este foarte mare. La varsta aceasta, toata ziua, tanarul sta cu muzica in cap, cu castile pe urechi, e cu volumul in "blana" si asa mai departe.

Eduard Orasanu: Eu am avut urmatoarea experienta. In biserica mea era un tanar care avea o chitara Yamaha, stia s-o manuiasca. Am intrat intr-o zi in incaperea in care el tocmai canta. Dupa un timp m-a intrebat: "Ce parere ai?", am raspuns: "Mult zgomot pentru nimic", apoi am iesit.

Claudius: Cred ca l-ai terminat...

Eduard Orasanu: Dupa mult timp m-am intalnit cu el si mi-a marturisit ca fraza mea a ramas ca un cutit in minte. El isi spunea: "Cum adica, eu am realizat niste bijuterii instrumentale? Dar in acelasi timp poate are dreptate, in definitiv ce spun, nu am texte, nu am mesaj". Ei bine ce mi-a spus el, o nota Fa, o nota Sol?

Claudius: Si totusi, eu cred ca acesti copii pun mult suflet in ceea ce fac. Eu am discutat astazi cu unii dintre ei, unii dintre cei nemultumiti sa zic asa asa, si era evident ca oamenii acestia au pus atata suflet in timpul de pregatire pentru festival, ca sa vina aici si sa nu fie rasplatiti conform asteptarilor lor. Bineinteles ca apare un sentiment de frustrare. Uite, si eu am patit o chestie de genul acesta (am spus-o si in timul recitalului, si tie imi permit sa-ti spun) la Baia Mare, la festivalul muzicii crestine, acum cinci sau sase ani. Ma rog, nu m-am dus sa cant rock, pentru ca stiam ca e in cadrul bisericii... de atunci s-au deschis mult bisericile din Transilvania in ceea ce priveste muzica, ne-am dus, totusi, cu ceva original, zic eu. Si anume cu niste instrumente de percutie pe care le scutura tobosarul in mana. Si pentru ca nu am avut niste instrumente profesionale, am bagat niste pietricele intr-o cutie de cafea care dadeau ritmul. Si am cantat cu fluiere si cu nu stiu ce. Bineinteles ca preocupati si de text am scris un text, sa zic asa filosofic, care nu a impresionat pe nimeni. Si n-am avut altceva de facut, pentru ca am luat cea mai mica nota, am luat nota 5, din cate am inteles era cea mai mica nota, n-am avut ce sa fac decat sa acuz juriul. Si atunci normal ca m-am interesat: cine e in juriu? Pai dirijorul de cor... Si am zis, aaaa, e clar! Deci dirijorul de cor, habar n-are, dar el a facut o scoala de muzica? Deci eu ma simteam cel avizat, cel care m-am chinuit, cel care a facut o piesa buna, originala, cu text ce are continut. Un text despre care unuia dintre prietenii mei de la acea vreme, din Cluj, asistent la Sociologie si Filosofie, ii placea foarte mult. Si de aceea ne-am permis; deci nu era o chestie de apucat, o chestie care... si am luat nota minima. Ei, normal ca ne-am simtit frustrati. Si totusi organizatorul, era o televiziune locala, aveau in fiecare duminica doua ore de program crestin, ne-a dus in studio si am cantat in direct. Aceea a fost pentru noi o mare rasplata, in sensul ca desi nu am fost apreciati de juriu, am fost invitati sa cantam aceeasi piesa. Si nu am fost galagiosi. Ma gandesc ca sunt multi tineri in aceeasi situatie acum, care au fost preocupati. Eu cred ca lucrurile se schimba odata cu maturizarea, incet, incet, inclusiv ideea de profet.

Eduard Orasanu: Ne oprim aici, dar care ar fi ultimile cuvinte?

Claudius: Ultimul cuvant nu-i despre festival, ultimul cuvant este despre revista voastra, ha, ha... Eu abia astept sa ajung la Cluj si sa-mi deschid internetul, pe care nu l-am mai deschis de la 11 septembrie, de cand cu noua istorie, noua era. Sunt curios sa va vad, sa vad ce ati mai scris...

Eduard Orasanu: Pai am facut patru numere...

Claudius: Da, sper sa le gasesc. Eu ma bucur ca te-am cunoscut pe tine, imi doresc sa tin legatura cu revista voastra si in special cu tine...

Eduard Orasanu: Ma simt impovarat...

Claudius: Nu, imi doresc tocmai pentru ca, ti-am zis, am fost influentat de lectura unei carti (recomandata la rubrica "Raftul de carti"), care mi-a placut, si de atunci eu am citit o perioada. Eu am apeciat atunci, iti dai seama am fost super-magulit ca revista voastra a publicat un interviu de doua pagini (interviu luat de Chris lui Claudius, aparut initial in revista HAR). Am fost super-magulit, ala il am acasa, vreau sa-i fac rama...

Linkuri:

festivalul Quo Vadis (prima editie)

Eduard Orasanu - Chris/Moldova Gospel

Eduard Orasanu - De ce plangi... (Scurta meditatie de Pasti)

Eduard Orasanu - Jurnal florentin

Eduard Orasanu invita la dialog pe Ionatan Pirosca

Chris invita la dialog pe Claudius

Aa - Harta blogului - Explicatii "pas cu pas" despre SSJ

Niciun comentariu: