The Salt Street Journal nr. 114



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 114 / 19 August 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Mariana Azimioara, Daniel Branzei, Teofil Stanciu, Lena Grigoroscuta si Ionatan Pirosca

Cuprins: Jurnal de vacanta, Caldura mare, "Documente, Marturii, Memorii", Vasile Branzei - Iosif Serac, Raftul de carti, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Hoinareala, Metode didactice, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Al cui esti tu?, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Mariana Azimioara

Jurnal de vacanta (V)

A venit vara. Flori albe de soc, au inflorit peste tot - credeam ca numai la noi in tara apare floarea aceasta, totusi si aici in California apare pretutindeni. Aerul e incins de razele soarelui, iar brazii miros a rasina calda. Citeva zile au fost tropicale, ploi torentiale pe o caldura febrila. Am racit, nu stiu daca din cauza timpului sau a sensibilitatii mele. Acum timpul e foarte frumos. Ma mai reped pina la ocean, dar Pacificul e foarte rece si nu prea iti arde de scaldat. Ma duc sa ma bronzez si sa ma uit la valurile oceanului. Los Angeles e un oras imens, cu autostrazi nenumarate si cartiere puzderie. Centrul e caracterizat prin zgirie nori, si numai comert.

Singurele puncte de atractie pentru mine sint Muzeul de Arta, Muzeul de Arta Moderna si alte muzee de arta, care nu sint in centrul orasului, si de asemenea doua gradini botanice care nici ele nu sint in centrul orasului. Cit despre arhitectura veche, asa cum gasesti in Europa, nu se intilneste. E un oras comod: din masina la lucru si din masina acasa. Poti sa te descurci si fara masina, dar foarte greu. Legaturile de la un autobuz la altul sint de lunga durata si autobuzele merg numai pe strazile principale.


(recomandam a se vedea: “Mariana Azimioara – Jurnal de vacanta”)

Eduard Orasanu



Caldura mare

Cotetul de vulpi

Regele Mihai, in ianuarie 1948, cand se afla in trenul ce-l ducea spre lungul sau exil, cu siguranta nu-si imagina ca in vara anului 2001 va depune la primaria din Sinaia notificarile de retrocedare a domeniului Peles. Tristul inceput de ianuarie 1948 avea sa insemne nu numai despartirea timp de 50 de ani a regelui de tara, dar si modificarea violenta a memoriei colective, astfel incat monarhul sa fie uitat sau denigrat.

Adrian Nastase si Octav Cosmanca au acces liber in perimetrul Peles, pentru ca e „bunul intregului popor“, dar ce nu stiau pana mai ieri este ca sunt nascuti pentru a da un raspuns „obraznicei“ si „total neasteptatei“ cereri regale. Raspuns de genul: „Vom vedea luni“, „Vom vedea joi“, „Sa aflam ce spune si poporul“, „Vom da castelul Peles cu conditia sa-l doneze imediat statului român...“, dar, mai ales, stupoare: „Chiar si cotetul sa fie revendicat!“.

Ion Iliescu tace, asa cum nici in ianuarie 1990 nu a suflat un cuvant despre eventualul drept istoric, legal si moral a batranului rege din exil. Tineti minte, era vremea cand se mancau sarmalele in strada si „armata era cu noi!“. Drept este ca nici revolutia nu a fost facuta in numele si-n asteptarea lui Mihai I. Tristul inceput de ianuarie 1990 avea sa insemne nu numai o noua degradare a poporului român, dar si fugarirea regelui pe autostrada, nerecunoasterea cetateniei române si neacordarea vizei de intrare in tara.

Emil Constantinescu a fost pe jumatate curajos atunci cand a recunoscut regelui cetatenia româna. Jumatatea fricoasa a tinut de patrimoniul regal. Din nou Ion Iliescu, ultimul pe lista cu voia noastra, a avut initiativa si a „daruit“ regelui castelul de la Savarsin si palatul Elisabeta din Bucuresti. Cladiri ce au fost construite din banii familiei regale.

Cetateanul Republicii România Regele Mihai nu face decat sa respecte prevederile legii 10 pe 2000, lege care reglementeaza retrocedarea bunurilor confiscate abuziv de catre regimul comunist. Aceasta lege a fost adoptata de catre actuala putere. Dar Republica România trateaza diferit pe cetateanul Mihai, sugerand ca va intocmi o lege speciala cu privire doar la el.

Parerea mea este urmatoarea, daca se ocupa de problema Cosmanca, ar fi bine ca Regele Mihai sa nu-si vanda casa din Elvetia, ca pe aici sunt multe cotete cu vulpi...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)



Documente, Marturii, Memorii (V)
"Amintiri din lagarul comunist"

In cele ce urmeaza, publicam pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu, cunoscuti lideri progresisti ai credinciosilor baptisti din România. Interventia celor doi lideri baptisti, cu un mare prestigiu intre credinciosi, a fost absolut necesara, deoarece Securitatea incepuse sa se foloseasca de informatorii si de ofiterii sai acoperiti aflati pe atunci intre conducatorii cultului baptist, pentru a face presiuni asupra pastorilor, in vederea excluderii din cult a membrilor ALRC.

Pozitia noastra fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta.

Subsemnatii Popescu Aurel, domiciliat in Bucuresti, si Ton Iosif, domiciliat in Cluj, credem ca este necesar sa definim si sa ne facem cunoscuta pozitia fata de Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta (ALRC), afiliat la organizatia „Solidaritatea Crestina Internationala“, cu sediul in Elvetia.

1. Consideram ca motivatia pentru aparitia unui asemenea comitet exista, adica in România persecutia religioasa este o realitate simtita de toti cei ce practica in mod deschis si dinamic o credinta religioasa. Cazurile de hartuieli, de discriminari, de retrogradari, de destituiri din functii pentru motivul impartasirii si practicarii credintei religioase sint frecvente si produc multe suferinte umane, uneori uluitor de profunde.

2. Consideram ca Dumnezeu isi alege oamenii carora le trezeste constiinta si pe care ii obliga sa devina aparatorii fratilor lor care sint in suferinta. Acestor oamenii El le vorbeste prin Cuvantul Sau din Sfanta Scriptura, care zice: „Deschide-ti gura pentru cel mut, pentru pricina tuturor celor celor parasiti! Deschide-ti gura... si apara pe cel nenorocit si pe cel lipsit“ (Proverbe 31:8-9); si in alta parte: „Invatati-va sa faceti binele, cautati dreptatea, ocrotiti pe cel asuprit“ (Isaia 1:17) si iarasi asa vorbeste Domnul: „Faceti dreptate si judecata, scoateti pe cel asuprit din miinile asupritorului“ (Ieremia 2:3). Credem ca cei ce au alcatuit acest comitet pentru apararea credinciosilor asupriti si persecutati au facut-o pentru ca au simtit chemare de la Dumnezeu. Este evident ca ei au o baza biblica pentru actiunea lor.

3. Consideram ca Dumnezeu are diferite chemari pentru diferiti copii ai Sai si ca fiecare individ trebuie sa stie clar in sine insusi ce chemare are el, si sa se tina de acea slujba si sa si-o indeplineasca bine si cu credinciosie. Asa citim iarasi in Cuvantul lui Dumnezeu: „Cine este chemat la o slujba, sa se tina de slujba lui. Cine invata pe altii sa se tina de invatatura. Cine imbarbateaza pe altii sa se tina de imbarbatare. Cine daruieste, sa daruieasca cu mana larga. Cine carmuieste, sa carmuiasca cu ravna. Cine face milostenie, sa o faca cu bucurie“ (Romani 12:7-8).

Noi, Popescu Aurel si Ton Iosif, am fost chemati de Dumnezeu la predicarea Evangheliei si, cu toate ca impartasim durerea si obiectivele fratilor nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatilor Religioase si de Constiinta, consideram ca nu suntem chemati la a ne inrola in acest comitet si de aceea raminem la chemarea noastra de predicatori ai Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna ca noi nu vom mai vorbi si scrie despre suferintele fratilor nostri, ci doar ca noi nu ne simtim chemati la a ne include intr-un comitet a carui preocupare principala este aceasta activitate in apararea fratilor.

(va urma)


(Recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 03 – Amintiri din lagarul comunist”)

Daniel Branzei



Iosif Serac

Eu cred ca cel mai greu ne-a fost atunci cand ne-am hotarat sa trimitem protestul nostru la Ceausescu si, ca sa fim liberi in ceea ce aveam sa facem, ne-am hotarat sa mergem fiecare acasa si sa cerem dezlegare de la sotiile noastre. A fost greu sa le spunem ca s-ar putea sa nu ne mai vada niciodata. Multi spun ca noi am fost niste eroi, dar trebuie sa recunoastem ca n-am fi fost deloc asa daca n-am fi avut ajutorul si suportul lor. Ele ar fi ramas singure sa ne creasca copiii.

Imi amintesc ca eu am luat memoriul scris de Vasile Talos si aranjat in forma finala de Iosif Ton, si am plecat pe traseul dinspre Arad cu Geabou Pascu. Alta echipa a luat alte copii ale memoriului si au plecat pe ascuns pe alte trasee din tara. Din socotelile noastre, mizam pe cel mult 16 pastori care sa ni se alature. Vremurile erau grele si multi traiau inca frica din timpul stalinismului. Atunci oamenii erau luati de pe strada si dispareau fara urme. Multi fusesera batuti si franti in anchete indelungate. Am ales sa mergem doar la cei pe care-i credeam inclinati sa ni se alature, si daca nu credeam suta la suta ca vor semna, cel putin aveam nadejdea ca nu ne vor turna la autoritati. In fiecare casa in care am intrat, am inceput discutia cu pastorul local spunandu-i: Frate, acum poti fi calaul nostru sau fratele nostru. Vrem sa-ti dam sa citesti un document pe care te chemam sa-l semnezi cu noi. Si daca-l semnezi si daca nu-l semnezi, tu ramai fratele nostru. Daca insa vrei, poti sa devii calaul nostru. Poti, dupa ce-l vei citi sa ne dai pe mana autoritatilor. Gandeste-te bine si raspunde-ne: Vrei sa citesti acest memoriu?

Surpriza noastra a fost ca s-au gasit nu saisprezece, ci cincizeci de astfel de pastori care au semnat memoriul. Venisera vremurile de desprimavarare. Dumnezeu facea minuni sub ochii nostri. Nu este acum locul si cazul, dar as putea sa va povestim, impreuna cu Pascu, cum a facut Dumnezeu minuni dumnezeiesti sub ochii nostri. Intr-o casa, pastorul a spus: Nu va suparati, nu pot sa semnez. Nu vreau sa ma bag in chestia asta. Noi am inchis dosarul si l-am bagat in servieta sa plecam. Cand, deodata, ne-a chemat inapoi si a spus: Semnez! Da-l aici. L-am intrebat cum de s-a razgandit. Mi-a spus: M-am rugat si am deschis Biblia si am citit: Vrem sa mergem si noi cu voi, caci am auzit ca Dumnezeu este cu voi (Zaharia 8:23). Daca Dumnezeu este cu voi, vreau sa fiu si eu alaturi.

Cred ca reactia extrem de dura a autoritatilor nu s-a datorat atat faptului ca un astfel de Memoriu de protest colectiv era un fel de premiera in peisajul evanghelic, ci spaimei ca o asemenea organizare si culegerea atator semnaturi din diferite locuri ale tarii s-a putut desfasura fara ca securitatea sa prinda de veste. Evenimentul in sine era o negare a competentei organelor de stat, o incalcare a vigilentei organelor de supraveghere si control. Era ca si cum s-ar fi spus: Dac-au reusit asa ceva prapaditii acestia de sectanti, ar putea reusi si adevaratii dusmani ai societatii noastre comuniste. Nu-i de mirare deci ca multi si-au simtit scaunele clatinate si slujbele in pericol. Mânia lor avea sa fie doar exprimarea unei dorinte animalice de razbunare nascuta dintr-un sentiment profund de autoconservare.


(recomandam a se vedea: “Daniel Branzei - Wurmbrand "ce l-a facut pe omul acesta asa de 'special'? ‘alte texte’)

Eduard Orasanu



Antologia "Raftul de carti"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Andrei Tarkovski - Solaris
Film. Sambata, 16 decembrie.

A trebuit sa plec atat de departe sa vad ca tu nu ai murit. Da, e adevarat, inchipuirea mea te plamadeste, zambesti si plangi, dar asta o faci pentru ca te port in inima mea. Tu nu esti tu, nu ai amintiri si trecut. Eu inca pot respira, iar somnul meu este poarta spre alt univers.

Statia noastra orbitala, „SOLARIS“, este tehnologizata, dar nu poate face fata lacrimilor, iubirii, campului de iarba, helesteului albastru, copilului care se joaca...

A trebuit sa plec printre stele sa vad ca tu ramai doar o umbra. Da, e adevarat, am lasat in urma
un pamant inghetat si cenusiu, poate pentru ca nu...

Stiu, distantele sunt purificatoare, dar ce distanta poate fi intre doi oameni ca ei sa-si zambeasca? E suficient sa dorm, si astfel sa nu mai stiu chipul tau.

Statia aceasta, „SOLARIS“, este uimitoare, dar nu are raspuns si leac impotriva mortii, tristetii, parfumului de femeie, plutirii unei rochii...

A trebuit sa plec atat de departe sa vad ca ai aceleasi indoieli. Da, e adevarat, astazi inveti sa fii om, si prima lectie pe care ai s-o aplici, ireprosabil, este ca te vei autodistruge. Stii, copiii de pe pamant se tem de cai, ei vad prea multe masini, ei nu mai inalta zmee, ci rachete. Ti-as putea aminti ca râdeai frumos, credeai...

Stiu, râsul nu e potrivit in fata destinului, si apoi nu stim cine pandeste din camera alaturata. A, nu ti-am spus, Cosmosul este invecinat cu noi!

Iar noi suntem doar o insula... SOLARIS

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

A mai trecut o saptamina. Din nou in fata calculatorului intrebindu-ma ce oare ar dori inima voastra sa auda... Saptamina aceasta am cunoscut putin un om... m-a uimit felul in care acea persoana ride... saracia e tovarasa de somn de masa... lumea indiferenta si preocupata de sine... Mi-as dori mai multe haine, mai multi papuci... cit de mica sunt eu... M-am saturat de mine si de mofturile mele. Acea femeie m-a uimit si m-a facut sa ma simt asa mica. De fapt sunt, inaltimea mea nu depaseste nu va spun cit... dar ce necaz mare sa fii mic interior. Si toate vor merge inainte si eu ma tem de mine si de lipsa mea de inaltime sufleteasca. Lumea cauta asa multe... se rataceste... Nu asta doreati a auzi?! nu e legat de arta... de caldura ce ne sufoca... nu e legat de ce se poarta vara asta... sau ce poate fi un artist... e legat de noi toti, de felul in care bizar si insensibil facem umbra, uneori inutil, pamintului...

“Nu mi-o luati in nume de rau... m-a batut caldura in cap. Vad, datorita insolatiei, poate o lume extrem de nedreapta. Promit ca voi scrie ce trebuie... ma voi lega de arta...”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante

Vremuri

Uitandu-ma zilele trecute la televizor, alergand prin cele 30 de canale oferite de firma de televiziune prin cablu, culoarea, sau mai bine zis, lipsa de culoare de pe unul dintre acestea mi-a atras atentia; totul era galben, de fapt galben-negru. Era o inregistrare destul de veche din arhiva Televiziunii Romane, atat de veche incat pelicula se ingalbenise, astfel ca, in loc de traditionalul alb-negru al anilor '70-'80, aparea galben-negrul catorva ani mai inainte.

Mi-a atras atentia personajul din centrul imaginii: dirijorul roman Sergiu Celibidache. Ascultand cateva secunde, imi dadui seama ce anume dirija: Rapsodia romana in la major op.11, nr.1 de George Enescu. Desi cunoscuta, piesa mi-a atras atentia in mod deosebit; de fapt, nu piesa imi atrasese atentia, ci interpretarea piesei; daca ma gandesc mai bine, nu interpretarea piesei de catre orchestra, ci interpretarea facuta de dirijor. Ce facea omul acesta nu se oprea la dirijorat, si atat. Arta sa dirijorala este ceva special, ceva ce nu am mai vazut (poate cu exceptia unui concert vazut pe Muzzik), ceva ce intrece aceasta arta. Contrastant cu galbenul pal al peliculei, la vederea caruia ma gandesc imediat la vechi, la alterat si, de ce nu, uneori, la moarte, mimica lui Celibidache denota vitalitate, vitalitate ce izvoraste dintr-un om patruns de muzica, patruns de ceea ce face.

A fost, cred, cea mai frumoasa interpretare a Rapsodiei romane pe care am audiat-o (si vizionat-o), aceasta datorita poate unui om care isi iubeste si isi respecta meseria, iubeste si respecta muzica, arta.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice
Bradatel 2001 (I)

S-a terminat tabara… am plecat trista, dorindu-mi parca sa stau acolo o vesnicie, sa nu ma mai intorc la viata prea normala de zi cu zi, sa raman acolo unde am invatat atatea, unde am simtit atat si m-am cunoscut, mai bine zis m-am recunoscut pe mine. A fost spiritual o confruntare cu ceea ce am si tot ceea ce pierd neavand, mi-am dat seama cat de „falimentara“ sunt in anumite domenii si cata nevoie am sa ma schimb.

Tabara a fost mai organizata ca niciodata, plina de ocazii in care sa ne putem cunoaste unul pe celalalt, sa muncim in echipa, sa folosim toate resursele pentru a castiga o competitie in care de fapt n-a contat cine a castigat, ci cat de bine s-au simtit tinerii intre ei, cat de motivati au fost ca sa-si foloseasca toate abilitatile si calitatea de-a fi sociabil. Echipa in care am fost a iesit ultima in clasament, dar n-am simtit nici cel mai mic regret, sunt bucuroasa ca in schimb am castigat cativa amici, stiu ce placute au fost repetitiile si cat de „pline de experienta“ au fost unele situatii in care am fost pusi.

Tabara despre care vorbesc si pe care nu am prezentat-o inca se tine in fiecare an, in prima saptamana a lunii august, in muntii Retezat. Este o tabara internationala in care se aduna tineri din toata tara si din diaspora (Ungaria, Moldova, Ucraina, Iugoslavia, Germania, Austria, Olanda, Italia, Australia, Canada, SUA) si a fost organizata la ideea pastorului Samy Tutac de la Biserica Betel din Timisoara si de Matei Istudor din Atlanta, SUA.

Am sa acord restul articolului oamenilor care au oferit aici hrana spirituala, urmand sa dezvolt apoi articole despre continutul mesajelor pe care ei le-au transmis. Cei care s-au ocupat de transmiterea mesajelor biblice au fost Samy Tutac (Timisoara), Viorel Iuga (Arad), P. Dugulescu (Timisoara), Matei Istudor (SUA), Cristi Rata (SUA). Toti sunt oameni minunati, plini de viata si credinta, cu inima inca tanara, capabili sa rascoleasca orice inima impietrita sau necredincioasa. Serile sau diminetile in care au predicat au adunat mai toti tinerii din tabara, au oferit acestora cuvintele pe care inima lor voia sa le auda cu disperare intr-un mod degajat, niciodata extremist sau amenintator. Cu totii au capacitatea de-a ajunge la inimile celor care-i asculta, de-a spune lucrurilor pe nume, de-a infatisa viata pe care ar trebui s-o avem intr-o noua lumina, mai aproape de Dumnezeu…

Au fost lectii despre viata, lectii despre Dumnezeu, lectii despre fericire si am plecat de-acolo cu o fraza care o sa ma rascoleasca mult timp de-acum: „cel mai greu lucru in viata e s-o traiesti zilnic…“

Iata 10 atribute de care ai nevoie pentru a te simti bine la Bradatel:

Sa fii tanar cu inima,
Sa fii sigur ca Dumnezeu e aici,
Sa traiesti fiecare clipa din plin,
Sa nu mananci prea multa inghetata,
Sa-ti faci cel putin 10 amici,
Sa-ti placa mancarea,
Sa uiti de necazuri,
Sa te bucuri de soare,
Sa fii actorul principal in sceneta,
Sa nu regreti nici o clipa ca ai venit aici.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 114 / 19 August 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Teofil Stanciu – Hoinareala
Lena Grigoroscuta - Metode didactice

Teofil Stanciu



Hoinareala

E noapte tarzie si eu sunt un fel de somnambul ciudat. Stau si gust din intuneric apoi ma las in leganarea muzicii ca un copil in bratele mamei. Si mama adoarme obosita de atata truda. Dupa ce l-a alaptat pe micul venit sa dea ochi cu lumea. Doar prin somn isi mai permite sa planga fiecare. Pe dinafara pleopelor activitatea s-a intrerupt si nici o aripa de inger nu mai mangaie molcoma noapte. Doare adanc precum pestera in inima sofisticata si insensibila a muntelui.

Bate cineva. Mi se pare. E jugulara mea pe care am apropiat-o prea tare de amplificator si acum parca e cutremur. Fugi! Lasa ecoul sa vina cand o vrea, nu face nebunia sa-l astepti. Pune stanga la ochi si dreapta la gura si izoleaza-te cum poti mai bine ca da lumea iama in tine. Si nu stiu daca ai loc cat ii lumea de mare. Perna are cute si in cute amintiri. Tare-s rigide si uscate. Parca si-ar fi petrecut toata viata aici. Ar trebui spalata mai bine fata de perna. Cearsaful s-a adunat ghem ca-i era frig sa ma tot astetpe. Lumea asta a hainelor de pat!

Pune genunchi la treaba ca nu le strica niste indoituri.

Las’ ca nu face nimeni riduri la genunchi. Si oricum nu se vede. Ce strigi asa la mine?

Plec... Ma duc la margiunea de dincolo. Am o intalnire cu cineva. Am trecere libera in noaptea asta sau ce-o fi. Leaga-mi un fluier de gat sa stii cand mor. Duhul o sa mi-l dau prin pantec de fluier. Va suna bine ca orice testament. Se uita zorii prin geam. Nu va mai holbati asa ca ma trec toate stelele pe sira spinarii (si am deformatii, nu-mi prea pot permite sa tin lumini asa grele). Luna putin era mai discreta. E drept ca arata ca o dunga sau ca o pata de smantana la coltul gurii.

Dumneavoastra… Si ce daca? Nu e cazul sa vezi tot, sa stii tot, mai taci cand iti vine randul. Ai de lucru. De ce pierzi vremea cu lungirea asta catre niciunde. Ca intr-acolo unde mergi tu e niciunde. Mi-au spus mie… Adica pasarile nu mai vin daca pleaca seara intr-acolo.

O calauza! Asta e. O calauza. Dar sa stie multe. Mai intai vreau sa invat vals. Nu poti lasa totul pe ultimul moment. Se stinge lumina si se scurge viata. Un bolnav si-a plecat capul spre mine fara speranta. El stie si nu plange. Ar dori o prajitura cu mac, cu mac mult asa cum ii facea sotia lui -Dumnezeu s-o odihneasca.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Lena Grigoroscuta



Metode didactice
(a doua parte)

Ziua cea mare a urmat firesc, ziua in care am fost cei mai inalti oameni din zona: ne-a fost predata lectia "geografiei matematice". Am atins cel mai inalt varf din Retezat (Peleaga - 2509m), in toata Romania existand 14 varfuri de peste 2500m. A fost sublim! Seara am ajuns la lacul Bucura, unde am deslusit misterul temperaturii medii anuale: 10 grade Celsius. A fost cea mai friguroasa noapte, atat de friguroasa incat rucsacii erau aproape goi. Nu ne-a doborat insa frigul, si nici oboseala, caci urmatoarea zi am luat-o de la capat si am escaladat vf. Retezat. Ciudat sau nu, dar a fost mai grea coborarea, caci era multa stanca, ploua si nu era nimic anormal sa iti alunece piciorul la orice pas. Fiecare in parte stie cat de aproape a fost de accidente, dar cu totii stim ca am ajuns cu bine la cabana Pietrele, uzi din cap pana in picioare, dar entuziasmati si multimiti pentru ca gasiseram un loc ferit de ploaia ce nu mai contenea.

Parea ca urmeaza incheierea lectiei, dar a doua zi am batut toate recordurile personale: am mers 27 km pe drum forestier, apoi pe sosea, pentru ca la sfarsitul zilei sa ajungem intr-o gara ca vai de ea, cu purici si fara sala de asteptare. Ce mai conta? Dupa atatea nopti in cort, acceptam orice conditii.

Am petrecut apoi o zi in Cluj si 4 zile in Vatra Dornei, unde ne-am simtit cu adevarat in vacanta (respectiv, concediu).

Asa s-a incheiat aventura Retezat, asa a luat sfarsit lectia mea, asa am invatat cate ceva despre tara mea, printr-o metoda grea, dar fascinanta, pe care ar prefera-o multi...


(acest text se poate citi in “arhiva de aur” – Lena Grigoroscuta)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Am intins mana…
Nu stiu daca era caldura sau frigul
Care ma cautau,
Stiu ca m-am fript,
Stiu ca apoi mana mi-a inghetat,
Stiu ca apoi s-a retras
Dandu-mi drumul - acolo, in neant
De unde nu m-am putut ridica
Sa te vad,
Sa te ating,
Si sa te pierd din nou…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Al cui esti tu? (II)

De ce vin vulturii?

De ce vin vulturii, asa, ca ploaia, de ce vin, Doamne, si ochii mei nu stiu sa se ascunda, nici inima, de ce? Acum orizontul suna mai negru decât orice, nici un cuvânt nu mai stie sa umble prin el, caut zadarnic de la un timp litere care sa ma închege sa pot fugi la adapost si strig "unde esti?" cu toata forma cea suferinda a viselor mele si nu aud.

Ca un fluier prin nisipuri, asa ridicam de o parte si de cealalta ziduri sângerii, secetoase, de veneau vulturii vulturisind agonia, ca o piatra pe care nu se mai putea aseza nimeni sa-si traga o palma de suflet din sufletul de mâncare, merinda trista a calatorului catre înapoi, ca un fluier prin nisipuri sparte de verticale incandescente, ca sa doara, spuneai, ca sa doara.

Si ochiul cel vazând adevarul marindu-se si hohotind si cuvântând mereu "iata adevarul, iata adevarul, tu al cui esti?", apoi plângând ca un copil, de tremurau caravanele în gavanele nisipurilor. Poate ca undeva este un sens, mai cauta, mai cauta, se întrezareste ceva acolo unde începe oaza, la capatul acesta al palmierilor, al smochinului cu înfrunzite mladite clarvazatoare…

"Suntem foarte aproape", mi-ai zis înca înainte de a ma naste si a sti si a nu sti, înca înainte de lume, "suntem chiar lânga ea, chiar lânga mântuire, mai trebuie un pas de fluier spart, pentru ca sunetele sa se auda în toata simfonia aceasta." "Care simfonie, unde vezi simfonie, care simfonie?"

"Tu! Eu sunt fluierul spart pentru libertatea sunetului numit tu.!"

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Roman de roman



In numerele viitoare vom publica:

- Pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC adoptata in iulie 1978 de catre pastorul Iosif Ton si de Aurel Popescu (partea a doua)
- Daniel Branzei: Geabou Pascu

Pe cine promoveaza SSJ?

Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Dumitru Ghitea: Dragii mei, fiind abonat la „The Salt Street Journal“ am citit articolul in memoria celor persecutati si Epilogul a fost nota cea mai plina de jale. Eu m-am gindit ca noi, crestinii, avem o speranta mult mai mare si un obiectiv mult mai nobil decit sa ne jelim unul pe altul. Incurajarea nu izvoraste din amintiri de prigoana, ci dintr-o noua viziune si un nou indemn. Amintirile celor care au fost prigoniti si ale vremurilor de prigoana sint de folos pentru cei care sint in timpul prigoanei. Noi, fiind slabi, gasim un fel de comfort gindindu-ne la faptul ca altii de asemenea au suferit si ca noi nu sintem singuri in aceasta situatie. Un lucru vrednic de observat este ca cei care au suferit pentru ca erau crestini si-au atintit privirile si au fost incurajati de ceea ce a fost pastrat pentru ei la sfirsitul alergarii lor. Noi nu mai sintem sub prigoana acum. Cind am citit Epilogul, versetul din Ioel 2:25 mi-a venit imediat in minte. Si pentru ca Epilogul a fost pus sub forma unei intrebari, ca si cum noi crestinii nu am avea un raspuns pentru aceasta intrebare, uite raspunsul pe care il avem de la Tatal nostru. Sa nu uitam ca pentru cei care sint in Christos toate promisiunile sint DA si AMIN. "... va voi rasplati astfel anii, pe cari i-au mincat lacustele..., ostirea Mea cea mare, pe care am trimes-o impotriva voastra." Dumnezeu a orinduit timpurile de suferinta si cele de prosperitate. Daca noi ne cheltuim timpul in a ne jeli si in a medita la timpurile de suferinta, pierdem prilejul de a folosi la maxim timpul nostru de zi cu zi, de a fi eficienti pentru Imparatie.

Nota redactiei: Va multumim in primul rand ca ne cititi cu atentie. Primul raspuns incearca sa explice cum se alege epilogul de la sfarsitul revistei: el este ales din textele publicate in SSJ cu o saptamana in urma. Asadar, epilogul la care va referiti apartine rubricii semnate de Otilia Ardelean si este decupat din aceasta. Credem ca doar intamplarea nefericita a facut o asociere nedorita. Al doilea raspuns: despre documentele si amintirile publicate credem ca isi au rostul lor, nu strica un pic de memorie si reflectie. Cu multa stima si dragoste, SSJ.

Claudiu Croitoru: Va multumesc foarte mult pentru revista; sper ca vom coresponda in continuare.

Nota redactiei: Draga Claudiu, iti multumim pentru rindurile tale, pentru interesul tau. Comunicarea este o latura importanta a vietii fiecaruia, o modalitate de a cunoaste, de a afla. Noi speram ca prin comunicarea cu tine sa cunoastem noi oameni… Cu drag, SSJ.

Epilog: Priveste pe zidurile umede ale acestui tunel: "Mene mene techel upfarsin / Numarat, numarat, cantarit si impartit"

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: