The Salt Street Journal nr. 115



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 115 / 26 August 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Daniel Branzei, Daniel Bud, Otilia Ardelean si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, "Documente, Marturii, Memorii", Vasile Branzei - Geabou Pascu, Dialog intre generatii, Andante, Perspective psihologice, Profeti contemporani, Din cutia cu amintiri, Un bob de sare, Al cui esti tu?, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Robert Dorobantu este unul dintre sutele de copii orfani din Romania. El nu a fost abandonat intr-un obscur centru de plasament sau in Alimentara, ci parintii lui au decedat in urma unui accident de masina petrecut in data de 8 aprilie 2001. Robert are sase ani si de la o vreme apare pe prima pagina a ziarelor, nu, nu are SIDA, nu este mutilat si nici nu vrea nimeni sa-i cumpere rinichii. Dimpotriva, este vorba de un copil frumos, care in poze apare tocmai jucandu-se.

Robert Dorobantu nu are frati, nici surori, nu are unchi, nici matusi, nu are verisori, nici verisoare, doar o bunica si aceea vitrega. Robert este intr-un fel special, nu, nu are puteri tamaduitoare, nu vorbeste cu spiritul lui Ceausescu si nu stie numerele castigatoare de la loto. Dimpotriva, nu prea pricepe de ce atata zarva in jurul lui, de ce atata lume vrea sa-l infieze, sa-i fie Mama si Tata...

Robert Dorobantu este inconjurat de multa „dragoste“, apare in ziare si in alte discutii de taina pentru ca prin moartea parintilor lui a intrat in posesia unei mosteniri de 2 milioane de dolari.

La usa nefericitului copil, intrebarea este cine va adiministra banii pana la implinirea varstei majoratului? Surpriza care taie respiratia este stirea ca „tutorele“ acestui copil va fi Statul Român!

Halal bairam! Lacomul cel mare, Statul!


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)



Documente, Marturii, Memorii (VI)
"Amintiri din lagarul comunist"

Partea a doua a pozitiei adoptate de pastorii Iosif Ton si Aurel Popescu fata de constituirea Comitetului ALRC.

4. Consideram ca acest Comitet pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta nu se va extinde pina la proportiile unei organizatii de masa, ci va ramine la limitele restranse ale unui grup de oameni cu gind nobil, cu spirit de jertfa si cu dedicarea de aparare a drepturilor si libertatilor marii mase a credinciosilor.

5. Consideram ca tot ce au scris si publicat pina acum fratii nostri din Comitetul pentru Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta este adevarat si speram ca si de aici inainte, semnalind diferite cazuri de persecutie religioasa din tara noastra, vor spune si scrie numai adevarul. Daca vor suferi pentru adevar, vor suferi pentru Domnul nostru Isus Cristos, care este Adevarul.

6. Consideram, pe baza Sfintei Scripturi, ca toti credinciosii crestini adevarati, din toate tarile lumii, alcatuiesc o singura unitate, si anume, trupul viu al Domnului Isus Cristos. Prin urmare, dorinta si intentia fratilor nostri de a se asocia cu alti frati de credinta din alte tari, si de a face cunoscute in toata lumea suferintele credinciosilor crestini din România nu este altceva decat dorinta de a fi parte a trupului lui Hristos, de a avea comunicare cu celelalte parti ale aceluiasi trup. Asa citim in Biblie: „Daca sufere un madular, toate madularele sufera impreuna cu el; daca este pretuit un madular, toate madularele se bucura impreuna cu el. Voi sinteti trupul lui Hristos si fiecare in parte madularele lui“ (1 Corinteni 12:36-37).

7. Vom acorda sprijinul nostru moral, spiritual si material fratilor nostri care sint gata sa se jerfeasca pentru mai multa libertate de credinta si de practica religioasa in România.

Bucuresti, 1 iulie 1978.
Popescu Aurel
Ton Iosif


(Recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 03 – Amintiri din lagarul comunist”)

Daniel Branzei



Geabou Pascu

Il priveam cu respect si cu duioasa admiratie peste masa la care eram adunati. Avea acum degetele de la maini rasucite si deformate de reumatismul poliarticular. Fata ii era brazdata de riduri. Ochii ii erau insa la fel de frumosi si ageri, cu sclipiri de otelita invartosare. Era, dincolo de bruma varstei, acelasi teleormanean plin de ravna pentru Domnul si vesnic pornit impotriva dusmanilor dinauntru si dinafara ai Imparatiei; un munte de sentiment navalnic ascuns sub platosa unor purtari dure si doar aparent taioase.

Il cunosteam din anii cand m-a primit sa fac practica in bisericile baptiste din cercul Alexandria. Il vazusem acolo daruindu-se lucrarii cu o rara lepadare de sine. Alerga intre Tiganesti, Nenciulesti si Alexandria ca un Samuel modern intre Mitpa, Ghilgal si Betel (1 Sam. 7:15). Mergea cu bicicleta sau cu motoreta. Primavara, toamna si iarna, cand vremea era rece si vantul taios, se infasura cu ziare pe sub haine si disparea pe soseaua serpuitoare. Reumatismul de azi este dobanda investitiilor de entuziasm de pe vremea aceea.

Ii cunosteam vorba ascutita si strecurata cumva viclean, cu gand sa prinda sau sa-si surprinda glumet interlocutorul. Ma pacalise de multe ori in felul acesta. Intr-o dupa amiaza, cand ma ducea spre Tiganesti cu motoreta, mi-a strigat prin vant, peste umar: „Am sa-ti arat Tiganestiul nou!“ si a dat cu capul inspre coama dealului. Ca bucurestean obisnuit cu noile cartiere de blocuri, m-am uitat nedumerit spre costisa golasa si i-am strigat inapoi: „Nu inteleg“. „Acolo e cimitirul“, mi-a raspuns, fericit ca ma dusese.

Ce fel de crestin era fratele Pascu aflasem de mult de la tata: „Cand, dupa depunerea memoriului, ne-a arestat pe cei din Bucuresti, Pascu a fost arestat si el la Alexandria. Dupa multe zile petrecute la securitatea din Alexandria, Pascu a venit la Bucuresti, la noi, ca sa nu avem numai noi cinstea sa suferim pentru Evanghelie“.

Tot de la tata am stiut si ca sub aparenta duritate, fratele Pascu este un sentimental irecuperabil si lesne varsatoriu de lacrimi (ca sa nu spun plangaret).

Odata, cand tata, care a plans ultima data in viata lui in copilarie, langa trupul fara viata al mamei sale, refuza parca sa verse lacrimi intr-o partasie in care toti ceilalti plangeau, taica Pascu i-a strigat in gluma: „Ba Vasile, tu n-ai apa in cap, d-aia nu plangi! N-ai apa in cap. Asa zice Ieremia in capitolul 9: «O! De mi-ar fi capul plin cu apa, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, as plange zi si noapte...» Tu n-ai apa in cap, de aia nu poti sa plangi“.

De plans, fratele Pascu n-a plans si nici nu s-a plans niciodata din cauza greutatilor materiale sau din cauza persecutiilor si arestarilor. Militienilor din zona le era drag sa-l tachineze si sa-l opreasca pe motive imaginare din rutele lui misionare. Atunci il puneau sa stea in picioare la un colt de incapere-carcera, dupa ce ii luasera in batjocora sireturile de la pantofi si cureaua de la brau, ca sa nu se spanzure cu ele.


(recomandam a se vedea: “Daniel Branzei - Wurmbrand "ce l-a facut pe omul acesta asa de 'special'? ‘alte texte’)

(Raftul de carti)
Dialog intre generatii (I)

Nota: Pentru cateva numere am sa depasesc statutul consacrat al acestei „vechi“ rubrici, prin publicarea unui dialog sustinut prin e-mail cu un tanar prieten. Intrebarile si nedumeririle lui sunt sincere, ele sunt de folos celor care sunt preocupati de intimitatea si tacutele intrebari ale tinerii generatii. Prietenul meu este educat intr-o familie evanghelica.

Adrian Roman



Remember me?

In sfarsit ai si tu o adresa de mail personala (cel putin eu acum am aflat). Ce mai faci? Cum o mai duci? Cu ce te mai ocupi? Motivul pentru care ti-am scris este urmatorul: vreau sa te intreb, avand in vedere faptul ca banuiesc ca ai mai multa experienta si te-ai mai izbit de problema asta, de ce in general tinerii nu sunt interesati de Dumnezeu, viata spirituala si altele? Am vorbit cu destul de multe persoane si m-au mirat cele care au raspuns afirmativ la intrebarea „Crezi in Dumnezeu?“, pentru ca de la cei care s-au declarat atei nu aveam la ce sa ma astept, dar ceilalti? Da, cred in Dumnezeu, dar nu prea ii intereseaza subiectul, eventual refuza o conversatie in jurul acestuia, sau deschis spun ca nu ii intereseaza in mod deosebit. De ce? Si ce se poate face? Asta voiam sa te intreb. Astept un raspuns de la tine. See ya!

Eduard Orasanu



Hello!

Cred ca nu se poate suplini ceea ce nu au primit prin educatie „casnica“ – daca familia lor nu a pregatit terenul in vremea copilariei e dificil sa le spui „povesti“. Dumnezeu e cea mai frumoasa „poveste“! Cu toate acestea crestinii au la indemana instrumnente de „electrocutare“ a tuturor mentalitatilor. Poti „electrocuta“ pe cineva prin bunatate si iubire, tocmai in clipa in care se asteapta la contrariu. E adevarat ca bunatatea si iubirea nu sunt formule magice, sunt abureli, sunt predici, dar se pare ca au suficient miez. Solutia e a trai, cat de cat, crestinismul – exemplul personal.

Adrian Roman:

Nu pot sa te contrazic, in mare ai dreptate, insa oricum nu poti spune nimic la modul general pentru ca fiecare are o individualitate pe care si-o manifesta in orice domeniu. Am intalnit tineri despre care nu se poate spune ca sunt nechibzuiti, tineri care muncesc, invata serios pentru a-si asigura un viitor mai bun, dar care nu dau importanta lui Dumnezeu. Pur si simplu. Ar putea fi si teama daca stau putin si ma gandesc, insa mi se pare o doza prea mare de inconstienta sa crezi ca exista cineva acolo sus si sa nu te intereseze nimic despre acel cineva, care daca exista poate face orice cu tine.

(va urma)


(recomandam a se vedea: “Adrian Roman invita la dialog pe Eduard Orasanu”)

Daniel Grigoroscuta



Antologia "Andante"
(din articolele publicate in cele 100 de numere)

Isaac Albeniz (1860-1909) - Leyenda (Asturias)

Leyenda este o piesa pentru chitara, interesanta ca "sound" (se creeaza aproape permanent impresia ca se canta la doua chitare), ce face parte din Suita Spaniola nr.5, Op.47.

S-ar putea spune ca stilul piesei este cel spaniol autentic, cu pasaje de virtuozitate, cu intervale specifice muzicii spaniole, cu procedee imprumutate din Flamenco.

Tempo-ul este Allegro, fapt ce contribuie la crearea in mintea ascultatorului a unor fragmente din mitologia spaniola, alaturi de tema dezvoltata. Imaginile sugerate sunt asadar in deplina concordanta cu titlul piesei - Legenda.

Totusi, piesa este impregnata cu un sentiment de tristete, poate neasteptat, dar binevenit.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice
Bradatel 2001 (II)

Hrana spirituala…

A fost un mesaj in tabara care m-a impresionat profund, un mesaj pe care l-as asculta zilnic ca sa-mi dea putere, ca sa-mi propun sa ma cunosc in fiecare zi si ca sa ma lepad de „individul exterior“ din mine, la care tin foarte mult si care de fapt ma distruge. Suntem atat de mult atasati de ceea ce suntem la exterior, incat la ceilalti tot exteriorul ne atrage si ajungem sa-i respingem pe cei care fizic nu ne fac placere. Am inteles ca inaintea Lui Dumnezeu nu conteaza individul exterior, El ne cunoaste prea bine, pentru ca ne-a creat. Ceea ce apreciaza El insa este ceea ce-am realizat cu interiorul nostru, ce-am devenit si cum am transformat sufletul nostru pentru-a fi placuti inaintea Lui.

Fiecare persoana are un rol unic inaintea celorlati si mai ales inaintea Lui Dumnezeu, dar astazi uitam de rolul nostru si ne asumam cu totul alte roluri, nepotrivite si fara valoare, toate in defavoarea noastra, roluri pe care le copiem de la ceilalti sau ni le impune mediul familial si cercul de prieteni. Din aceasta nemultumire intre rolul ideal pe care ar trebui sa-l avem si rolul real pe care-l jucam dezvoltam un spirit critic exagerat fata de ceilalti si ajungem sa-i judecam, sa-i nedreptatim vorbind rau despre ei, sa-i indepartam astfel de noi, pierzandu-i.

„Suntem critici fata de ceilalti in domeniul in care noi falimentam cel mai mult“ si unde suntem slabi ne credem cei mai buni, ne aparam de neputinta noastra facandu-i pe ceilalti mai slabi si criticandu-i cand de fapt problema este la noi si nu la ei. M-a durut sa descopar aici o problema prezenta si la mine si poate si ceilalti s-au simtit vinovati, dar am inteles ca schimbandu-ma pot sa renunt la atitudinea negativa fata de ceilalti. Si mai mult, incercand sa-i iubesc o sa-mi schimb sufletul, si Dumnezeu ma va modela ca sa fiu asa cum vrea El, asa cum am nevoie ca sa fiu fericita, precum in cantarea care spune: „Schimba-mi inima/ Fa-ma mai curat/ Mai real, mai sfant/ Mai adevarat./ Tu esti olarul/ Iar eu lutul/ Fa-ma sa seman/ Doamne cu Tine“.


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 115 / 26 August 2001, Iasi – România

Va propunem in continuare:

Daniel Bud - Profeti contemporani
Otilia Ardelean - Din cutia cu amintiri

Daniel Bud



Profeti contemporani

Profeti contemporani: un diletant bate profesionistii

Exista astazi profeti? S-au oprit profetiile odata cu semnarea ultimei scrisori a apostolului Ioan? Poate cineva sa ne spuna cu siguranta daca România va intra in NATO sau in UE? Datele oficiale nu se potrivesc totdeauna cu informatiile primite de la persoane aflate in afara sistemului. Poate cineva sti care va fi starea bisericii din România in anii 2040? Poate ca da sau poate ca nu. Unii profeti se hazardeaza sa prezica pina si data revenirii lui Cristos… Fara sa intru in acest subiect important, am sa redau mai jos un caz concret de clarviziune al unui important lider crestin român. In jurul anului 1985, ginditorii occidentali incercau sa raspundeau la o intrebare pe care cei mai multi dintre români nici nu indrazneau sa si-o puna: citi ani va mai rezista sistemul comunist? Un baptist din România a vazut raspunsul la aceasta intrebare mult mai clar decit profesionistii occidentali. Ceea ce urmeaza este o adaptare a unei sectiuni din articolul „Allies?“ scris de Mark Noll, publicat in revista Books and Culture, sept./oct. 1999.

„Pe la mijlocul anilor ‘80 am intilnit un român baptist care a fost expulzat din tara lui si care aduna fonduri pentru România in Statele Unite. Fondurile strinse erau destinate traducerii cartilor teologice din limba engleza in limba româna. Care, am intrebat inocent, sunt sansele de a distribui vreodata aceste carti in România? In acea vreme era mai greu sa faci contrabanda religioasa in România decit in Uniunea Sovietica. Raspunsul a venit zimbitor: „Comunismul e mort! Ceausescu este istorie. Caderea comunismului se poate intimpla oricind“.

Am crezut atunci ca prietenul meu este nebun. …In cazul meu, am crezut ca românul era dement nu pentru ca fusesem in Europa de Est si cunosteam situatia la fata locului, ci pentru ca citeam regulat opinia „grupurilor de competenta“ care scriau recenzii de carte in importante jurnale, in New York Times sau in alte publicatii, unde afirmau durabilitatea sistemului sovietic si vorbeau de multele decenii necesare regimurilor din Europa de Est pentru a ajunge la libertate. In acest caz, nebunul [baptist român] impingea adevarul ca pe un glont, in timp ce „grupurile de competenta“ nu aveau nici cea mai vaga idee cu privire la ceea ce se intimpla. Prin urmare, o persoana exclusa cu desavirsire din rindurile celor „competenti“ a avut dreptate atunci cind aproape toti cei „competenti“ au gresit.“

Noll scrie acest articol din perspectiva unui istoric crestin, si in articolul sau se foloseste de exemplul de mai sus pentru a sublinia faptul ca un român a dat dovada de clarviziune, dezvoltind inca de atunci editura Societatii Misionare Române (azi Editura Cartea Crestina). Noll subliniaza faptul ca in timp ce profesionistii occidentalii zaceau in ceata, un lider român vedea viitorul ca in lumina zilei. Inca din 1985, liderul baptist prezicea inmormintarea comunismului din România. Cu toate acestea, el a fost considerat nebun chiar in rindurile prietenilor apropiati.

Mesajul sectiunii de mai sus este ca profesionistii nu sunt de fiecare data mai competenti sau nu reprezinta totdeauna vederi mai corecte decit cei care sunt diletanti. Adevarul acesta a fost reafirmat mereu in istorie. Un astfel de caz e prezent in cartea lui Amos din Vechiul Testament. Acolo, un cioban aduce un mesaj profetic autentic, in vreme ce sute de profeti „de meserie“ aveau pe limba numai minciuni. Acestia din urma mincau la masa imparatului si isi primeau „solda“ de la „scaun“. Exemplul suprem de profet respins de catre masele de preoti si prelati religiosi, asa numitii profesionisti, il gasim in Mesia, profetul mult asteptat de cei care pina la urma nu au rezistat adevarului si l-au crucificat.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”:”Daniel Bud – galeriile ‘americane’ ale SSJ-ului”)

Otilia Ardelean



Din cutia cu amintiri

Ai si tu un cer?

Am intins un deget si a rasarit o stea; am pus alaturi un alt deget si s-a inaltat una noua... creez stele si nu mi-am dat seama ce frumos e jocul meu. Nici nu stiam ca-l am printre vechiturile stranse in cutia gri. Ma mir ca nu l-am zarit in cautarea prin uriasa-mi cutie... sunt multe de vazut pe-acolo. Poate l-o fi pus un calator fara sa-mi fi dat de stire. Dar ce vorbe i-oi fi spus sa-mi plateasca in acest fel? Cine a mai auzit de stele izvorate din cutia mea gri?

Poate vraja cade... sa mai intind un deget - o stea... si fiecare mic indreptar naste lumina... Uite-mi luminile dansand in bataia vantului si nascand surate din rasuflarea lor! Parca dau nastere unui cer in jocul meu... de-acum.

Mi se pare mie sau cerul s-a nascut printr-o atingere? Nu cred sa fie atingerea mea fermecata ... Tu poti face stele? Intinde mana…


(recomandam a se vedea: “Otilia Ardelean – Din cutia cu amintiri”)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Am intins mana…
Nu stiu daca era caldura sau frigul
Care ma cautau,
Stiu ca m-am fript,
Stiu ca apoi mana mi-a inghetat,
Stiu ca apoi s-a retras
Dandu-mi drumul – acolo, in neant
De unde nu m-am putut ridica
Sa te vad,
Sa te ating,
Si sa te pierd din nou…

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Al cui esti tu? (III)

Traversarea

I-am facut loc sa treaca, apoi m-am întors catre prietenul meu.

„Ai vazut? Uite, m-a atins!“
„Te vad mai alb, atâta tot,“ a spus el.

Banuiam eu ca asa va fi. Calatoria asta împreuna începe sa devina previzibila. Ca si „te nasti, traiesti si mori“. Nu mai spun nimic. Îmi povesteste despre interminabilele lui partide de sah cu unul sau altul, despre cuceririle lui amoroase, despre cât a baut la nunta lu’ Cutare.

De la o vreme nu-l mai auzeam. Doar ceva ca un bâzâit tulbure. Ma subjugase imaginea trecerii aceleia si a atingerii care-mi lasase doua dungi, doua urme paralele, nedureroase, pe piept, pe care le tot priveam: ce bine semanau cu urmele de aripi pe care le lasasera rândunelele pe geamul meu prafuit asta primavara, când îsi cautau cuiburile!

Prietenul meu ramânea mereu în urma. Bodoganea si ramânea în urma. Ma opream din când in când sa-l astept. Când ma ajungea, repeta: „n-am eu bani, ca luam un taxi“. Eu stiam bine ca avea bani.

Cand am ajuns la punte, m-am gândit: pe aici n-ar fi putut trece masina, e prea îngust. El era în urma tare, n-avea rost sa-l mai astept. Am început sa traversez prapastia. Aproape trecusem cand l-am auzit strigându-ma:

„Hei, când ajungi, trimite-mi si mie îngerul ala sa ma treaca!“
„Care înger?“ am strigat si eu.

Eram dincolo si îmi priveam urmele de pe piept. Urme de aripi, stiam eu. Numai ca acum erau în cruce.

Prietenul meu la celalalt capat facea calea-ntoarsa. Parca-l auzeam: „n-am eu bani, ca-mi luam elicopter!“

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Am ajuns intr-un moment in care inca mai cred in prietenie… asa cum exista ea, sub forma ei, sub semnul ei.

Exista tocmai din incapatinarea de a fi altfel, de a fi mai bun. Poate si din dorinta de a lupta contra valului, ce se mareste mereu si mereu. Unde mai pui ca tot mai putini sunt invatati sa fie prieteni, sa devina prieteni si sa ramina constanti in alegerea lor. Exista cu siguranta o “arta” in a ramine prieten. Normal e sa dezamagesti, normal e sa fii dezamagit, dar nu e normal sa nu iti amintesti de clipele de implinire, de acele momente cind te simteai ascultat, simteai ca ai un prieten…

Am ajuns sa vad care sunt prieteni, care sunt inamici sau poate chiar dusmani. Totul este atit de limpede incit greu ar fi sa mai fiu dezamagit de ceva. Mi-au ramas doar amintiri, care se pare ca nu trec…

Nu as vrea sa fiu nerecunoscator, insa prietenii au fost cei care m-au ajutat mai mereu. Au crezut in ceva, inca mai cred si inca mai au acel ceva care ii ajuta sa detina “arta” aceasta.

Imi ramin amintiri, imi ramin prietenii care ramin, ei nu trec ci “sunt pasari zidite pe cer. Ele nu trec, ele ramin…”

Traiesc cu frica de a nu dezamagi, si se pare ca aceasta frica ma urmareste. Stiu ca nu ma ridic la inaltimea asteptarilor, dar macar ma stradui. Si daca totusi nu e de ajuns, atunci nu imi ramine decit un singur cuvint spus: Iertare!

Pe aceleasi urme de corabii



In numerele viitoare vom publica:

- Scrisoarea deschisa redactata de Comitetul ALRC in anul 1978 cu privire la incalcarea drepturilor omului in orasul Caransebes
- Daniel Branzei: Vasile Talos - Un raspuns in doar... zece zile

Pe cine promoveaza SSJ?

Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Dintr-o regretabila eroare in numarul trecut al revistei la posta redactiei a aparut publicat numele Dumitru Ghitea si nu Cosmin Holos Vaida, fapt pentru care ne cerem scuze si republicam corect mesajul cu autorul sau adevarat:

Cosmin Holos Vaida: Dragii mei, fiind abonat la „The Salt Street Journal“ am citit articolul in memoria celor persecutati si Epilogul a fost nota cea mai plina de jale. Eu m-am gindit ca noi, crestinii, avem o speranta mult mai mare si un obiectiv mult mai nobil decit sa ne jelim unul pe altul. Incurajarea nu izvoraste din amintiri de prigoana, ci dintr-o noua viziune si un nou indemn. Amintirile celor care au fost prigoniti si ale vremurilor de prigoana sint de folos pentru cei care sint in timpul prigoanei. Noi, fiind slabi, gasim un fel de comfort gindindu-ne la faptul ca altii de asemenea au suferit si ca noi nu sintem singuri in aceasta situatie. Un lucru vrednic de observat este ca cei care au suferit pentru ca erau crestini si-au atintit privirile si au fost incurajati de ceea ce a fost pastrat pentru ei la sfirsitul alergarii lor. Noi nu mai sintem sub prigoana acum.

Cind am citit Epilogul, versetul din Ioel 2:25 mi-a venit imediat in minte. Si pentru ca Epilogul a fost pus sub forma unei intrebari, ca si cum noi crestinii nu am avea un raspuns pentru aceasta intrebare, uite raspunsul pe care il avem de la Tatal nostru. Sa nu uitam ca pentru cei care sint in Christos toate promisiunile sint DA si AMIN.

"... va voi rasplati astfel anii, pe cari i-au mincat lacustele..., ostirea Mea cea mare, pe care am trimes-o impotriva voastra." Dumnezeu a orinduit timpurile de suferinta si cele de prosperitate. Daca noi ne cheltuim timpul in a ne jeli si in a medita la timpurile de suferinta, pierdem prilejul de a folosi la maxim timpul nostru de zi cu zi, de a fi eficienti pentru Imparatie.

Nota redactiei: Va multumim in primul rand ca ne cititi cu atentie. Primul raspuns incearca sa explice cum se alege epilogul de la sfarsitul revistei: el este ales din textele publicate in SSJ cu o saptamana in urma. Asadar, epilogul la care va referiti apartine rubricii semnate de Otilia Ardelean si este decupat din aceasta. Credem ca doar intamplarea nefericita a facut o asociere nedorita. Al doilea raspuns: despre documentele si amintirile publicate credem ca isi au rostul lor, nu strica un pic de memorie si reflectie. Cu multa stima si dragoste, SSJ.

Orban Tibor: Ma numesc Orban Tibor din Tg-Mures. Lucrez la o firma de internet ca grafician. In 1998 am terminat design industrial la Universitatea de Arte Frumoase din Cluj Napoca. Citesc cu interes revista dvs. online, The Salt Street Journal, care mi-a fost recomandat de catre un prieten si tot de la el am aflat despre posibilitatea de subscriere. As dori sa ma inscrieti si pe mine pe lista dvs., pentru a-mi trimite acest jurnal. Ca om iubitor de frumos sunt pe deplin de acord cu cuvintele lui Dostoievski; o frumusete care s-a aratat in Fiul lui Dumnezeu. Acest motto consider ca exprima esenta vietii crestine pe care si eu il urmez zi de zi. Este neaparat nevoie ca acest frumos sa ajunga si la acele persoane care formeaza intelectualitatea acestei tari. Si observ ca cei mai multi au acces la tehnologiile moderne. De aceea ma bucur ca v-ati gandit la aceasta posibilitate de marturisire a Evangheliei. Cu respect, Tibor

Nota redactiei: Frumos e sa ai prieteni, sa simta alaturi de tine. Noi multumim acelui prieten care v-a recomandat revista. Ce ne dorim noi, nu este altceva decit proclamarea frumosului care se revarsa din Hristos, Frumosul!

Nota redactiei pentru Andrei Croitoru: Iti multumim pentru aprecierile tale. De acum vei fi si tu unul dintre cititorii revistei noastre si speram ca aceasta sa aduca un iz de prospetime in viata ta! Numai bine!

Epilog: Pune genunchii la treaba ca nu le strica niste indoituri. Las’ ca nu face nimeni riduri la genunchi

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an II
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an I
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an II
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an III
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: