The Salt Street Journal nr. 116



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 116 / 5 Septembrie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Daniel Branzei, Teofil Stanciu si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, "Documente, Marturii, Memorii", Vasile Talos - Un raspuns in doar... zece zile, Dialog intre generatii, Cinquecento, Andante, Perspective psihologice, Hoinareala, Un alt bob de sare, Al cui esti tu?, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Realitatea româneasca arata multe suferinte si neajunsuri; cu toate acestea undeva peste constiinta noastra s-a tesut o crusta, ea ne face cu desavarsire indiferenti si superficiali.

La inceputul lunii august in mina Vulcan paisprezece mineri sunt ucisi de explozia gazelor acumulate in subteran. Si credeti cumva ca la mina Vulcan nu erau utilaje de aerisire a galeriilor? Erau, dar... nu functionau bine. Credeti ca mina nu avea specialisti care sa determine concentratia de gaz? Erau, dar... nu si-au facut datoria. Credeti ca minerii nu au auzit de zeci de ori normele de protectie a muncii? Fara indoiala ca da.

Tarziu, electoral si zgomotos, intervin autoritatile statului. Sunt oferite ajutoare banesti, promisiuni de imbunatatire a conditiilor de munca si pedepsirea vinovatilor. Dar femeile plang la gura minei...

Tot in luna august la Maternitatea Cuza Voda din Iasi, sase nou- nascuti mor infestati de un virus. Si credeti cumva ca maternitatea din Iasi nu era prevazuta cu tehnica si materiale de sterilizare a saloanelor pentru nou-nascuti? Iata ca era, dar, vorba poetului: "Pentru ce sa dam cu var?". Credeti ca la "Cuza Voda" nu erau medici specializati, platiti tocmai pentru protejarea nou-nascutilor si a mamelor de aparitia oricarei epidemii? Sigur ca da, dar.. "De ce sa ne batem noi capul?".

Lenes si surprinse intervin autoritatile statului. Sunt declansate anchete si iar anchete. Dar femeile plang la portile spitalului...

Ofer un ultim exemplu, ciudat si lipsit de sens in felul lui: zilele trecute, intr-un cimitir din preajma Iasiului, cativa muncitori sapau o groapa, iar cand setea a razbit printre gropari, unul dintre ei s-a dus la fantana. Pana aici nimic neobisnuit. Dar cum galeata era prinsa superficial, a ramas la fund. Fara sa stea in cumpana, personajul nostru se incumeta sa intre in fantana, legat de brau si tinut de ceilalti, pentru a recupera galeata. Dar la peste zece metri adancime se blocheaza intre peretii de beton. Prima reactie a celor de sus a fost bascalia, "Ha, ce glume face si asta!". Dar nu a fost o gluma; el a murit, incet si chinuit. Sus, un tragic tablou românesc, mama muncitorului plange disperata, clopotele bat a disperare, pompierii privesc neputinciosi...


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)



Documente, Marturii, Memorii (VII)
"Amintiri din lagarul comunist"

In numerele din urma am prezentat declaratia de constituire a Comitetului ALRC, proclamatia intitulata "Incetati Prigoana!" si pozitia fata de constituirea Comitetului ALRC, semnata in iulie 1978 de catre pastorii Iosif Ton si Aurel Popescu. In urmatoarele numere vom prezenta o scrisoare deschisa redactata de Comitetul ALRC in anul 1978 cu privire la incalcarea drepturilor omului in orasul Caransebes. Nota redactiei: Scrisoarea de mai jos dezvaluie tulburatorul fapt ca prigoana poate veni si dinspre persoanele de la care se asteapta ocrotirea. In acest document apar numele unor persoane care sunt inca in viata. Prin publicarea lui nu urmarim ponegrirea acestora, ci simpla reconstituire a unor fapte istorice. Daca insa cineva dintre acestea doreste sa prezinte un alt punct de vedere asupra acestor evenimente, suntem bucurosi sa ascultam aceste opinii.

Comitetul crestin român "Apararea Libertatii Religioase si de Constiinta" ALRC afiliat la "Christian Solidarity International", Zürich, Elvetia.

MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST IN SLUJBA MILITIEI

Scrisoare deschisa adresata tuturor persoanelor si organizatiilor din tara si din strainatate in problemele drepturilor omului. La ora cand scriem aceste randuri, trei crestini baptisti, dupa ce au fost batuti crunt in vazul lumii si in localul militiei din Caransebes, isi asteapta sentinta ce urmeaza sa fie pronuntata de tribunalul din Caransebes. In ultimul moment aflam ca sentinta s-a si pronuntat: vom vorbi despre aceasta mai tarziu. Numele lor sunt Cocirteu Petre, Radoi Nicolae si Prejban Ionel. Cei trei sus-mentionati nu sunt singurii care au fost torturati. Au fost de asemenea batuti salbatic fiul lui Radoi, un tinerel de 17 ani, Juhas Emeric din Timisoara, si inca un baptist din orasul Otelul Rosu, Codreanu Moise.

Ce s-a intamplat la Caransebes incepand de joi 12 octombrie 1978?

Referindu-ne strict la evenimentele petrecute asa cum le relateaza martori oculari, precum si din declaratiile facute la proces, rezulta urmatoarele: Inceputul l-a facut Comitetul Comunitatii Bisericilor Baptiste din Timisoara (presedinte Baleanu Gheorghe), care, in ciuda prevederilor clare ale Statutului Cultului Baptist, a incercat printr-o circulara sa inlature comitetul ales al bisericii din Caransebes, si sa-i impuna un alt comitet. Biserica n-a cedat acestei incercari si, intr-o adunare generala, a decis sa-si mentina comitetul ales. Nici macar incercarea domnului Iosif Ton de-a determina biserica sa cedeze printr-un compromis, organizand noi alegeri, nu a convins pe nimeni.

In aceste conditii Uniunea (prin "Uniunea" vom intelege aici si in cele ce urmeaza "Uniunea Comunitatilor Crestine Batiste din R.S.R." - presedinte Mara Cornel, secretar general Barbatei Paul), in sedinta din 31 august, a hotarat excluderea membrilor comitetului si a altor persoane din biserica, sub pretext ca apartin unei organizatii zise "ilegala", sau pentru abateri de la doctrina, fara a se specifica de ce organizatia respectiva este "ilegala" si ce doctrine au fost incalcate, fie pentru nesupunere la hotararea comunitatii de Timisoara, care dispusese anterior destituirea comitetului bisericii. Circulara Uniunii data in acest sens poarta numarul 950 din 5 septembrie 1978. Biserica baptista din Caransebes, intr-o adunare generala, a respins hotararea Uniunii ca nebiblica si nestatutara.

Conform Statutului Cultului Crestin Baptist, numai biserica poate exclude un membru al sau, numai ea poate sa-si demita comitetul si sa organizeze noi alegeri.

Uniunea are dreptul sa excluda numai pentru abateri doctrinare comise de persoane din conducere (pastori, diaconi). Ori, in cazul in speta nu existau nici un fel de abateri doctrinare, si s-a urmarit inlaturarea comitetului bisericii deoarece acesta s-a manifestat deschis impotriva atitudinilor nebiblice si slugarnice ale membrilor comunitatii si Uniunii fata de Departamentul Cultelor.

Se stie ca nu numai biserica din Caransebes a respins hotarari nestatutare ale Uniunii, ci si alte biserici, precum Biserica Sf. Treime din Bucuresti, Biserica Baptista din Ploiesti. Comitetul Uniunii a decis insa sa-si aplice cu forta si cu ajutorul autoritatilor deciziile sale ilegale, si prima incercare a facut-o la Caransebes.

Daca mai are nevoie sa se convinga cineva de decaderea morala a conducerii Cultului Baptist, de rolul sau de agentura a Departamentului Cultelor in sinul Cultului Baptist, de colaborarea incorecta cu organele de stat si conlucrare cu acestea in dauna intereselor bisericii, atunci intamplarile recente de la Caransebes sint de natura sa deschida ochii tuturor si sa tintuiasca conducerea cultului pentru totdeauna la stilpul rusinii.

Ar fi aici de mentionat, inainte de a descrie faptele grave petrecute la Caransebes, ca mai intai Comitetul Uniunii a reusit sa-si asigure daca nu adeziunea, cel putin tacerea domnului Iosif Ton, care, din motive ce nu se cunosc inca, a trecut pe pozitiile Uniunii. S-a aflat ca Iosif Ton ar fi decis totusi sa intervina; sa vedem cand si cum!

(va urma)


(Recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 03 – Amintiri din lagarul comunist”)

Daniel Branzei



Vasile Talos - Un raspuns in doar 10 zile

Talos, iti mai aduci aminte de ultimul memoriu adresat lui Ceausescu si semnat de tot Congresul Cultului Baptist in 11-12 decembrie 1989? L-am dus impreuna la presedintie.

Da, frate. Asteptam un raspuns de la Ceausescu si... Dumnezeu ni l-a dat in doar zece zile! Inspirat cumva de Dumnezeu, am adaugat atunci la textul memoriului un citat pe care vreau sa vi-l reamintesc acum. Dupa ce am scris: „Noi sustinem ca omul trebuie sa se bucure de libertatea de a avea sau nu o credinta religioasa si astfel subscriem la prevederea constitutionala din art. 30“, am adaugat: „Principiile credinciosilor baptisti au fost afirmate inca din anul 1612 de predicatorul baptist Thomas Hewys, care scria suveranului Angliei urmatoarele: «Maiestatea Sa este un om muritor si nu este Dumnezeu si de aceea nu are putere peste sufletele nemuritoare ale supusilor sai. Noi ne rugam pentru Maiestatea Sa si vrem sa nu aiba nici o suspiciune ca am fi impotriva Sa. Noi vrem sa fim supusi loiali in cele pamantesti. Religia omului este o problema intre el si Dumnezeu. Maiestatea Sa nu va raspunde inaintea lui Dumnezeu pentru sufletul nici unui om si el nu poate fi judecator in cele spirituale intre Dumnezeu si om. Lasati-i pe oameni sa fie eretici, turci, evrei sau orice altceva, caci problema credintei nu sta in puterea pamanteasca sa fie judecata si pedepsita»“. Tin minte ca in originalul din limba engleza scria: „Maiestatea Sa este cenusa si nu este Dumnezeu“, dar m-am temut ca ar fi prea tare pentru ceilalti semnatari din Congres si am scris doar: „Maiestatea Sa este un om“...

Putin stiam noi atunci ca, in numai zece zile, Ceausescu avea sa fie muritor de-a binelea si ca va fi trimis sa dea socoteala inaintea lui Dumnezeu.


(recomandam a se vedea: “Daniel Branzei - Wurmbrand "ce l-a facut pe omul acesta asa de 'special'? ‘alte texte’)

(Raftul de carti)
Dialog intre generatii (II)

Eduard Orasanu



Sunt de acord cu tine, dar ceea ce voiam sa subliniez era ca tineretea nu are, dupa parerea mea, „glanda“, „organul“ simtirii de Dumnezeu. Dovada este ca majoritatea celor alesi de Dumnezeu erau la varsta matura sau ce putin posesori ai unei puternice experiente personale. Aici introduc un nou termen in discutie: „pustia“, „desertul“ - acest termen este germenul „organului“ cel simtitor de Dumnezeu. Intrebare: Cate deserturi au cunoscut, au traversat tinerii despre care-mi vorbesti? (Se poate intreba si ce e desertul.) Cat despre tinerete si caracteristica acestei varste, introduc cuvantul „erotism“.

Adrian Roman:



Si totusi mi-ai raspuns doar la jumatate de intrebare, pentru ca partea a doua era: ce se poate face? In ce fel trebuie abordata problema in asa fel incat sa starneasca interes? Am un prieten caruia i-am spus ca as prefera sa-l stiu mahomedan sau budist sau de orice religie, chiar si necrestina, numai sa stiu ca se intereseaza despre Dumnezeu, in orice acceptiune. Pentru ca, la urma urmei, asa cum spunem si noi (sau crestinii in general) ca simtim prezenta lui Dumnezeu in vietile noastre, asa o sa spuna si un mahomedan ca il simte pe Alah in viata sa (banuiesc). Ce vreau sa spun este ca nu stiu daca suntem in totalitate indreptatiti sa spunem ca religia crestina este cea „adevarata“, chiar daca noi credem asta. M-am lovit si de diferite intrebari la care n-am stiut ce sa raspund, referitor la religia crestina, si care m-au dus oarecum in aceasta directie.

Eduard Orasanu:

Ai de o mie de ori de dreptate, dar crestinismul are in centrul sau o persoana care nu are asemanare prin modelul propus: Isus Hristos! El a zis: „Eu sunt Adevarul!“ Ce zici de nebunia aceasta? Asadar crestinismul redus la dincolo de orice forme tot ramane cu Hristos. Toate religiile sunt serioase, adevarate, vrednice, dar ce facem cu Hristos?

Adrian Roman:

Nu ma contrazici cu nimic in ceea ce spui. Poate tu consideri ca crestinismul este cea mai frumoasa religie (sau poate cineva care studiaza istoria religiilor), insa tu chiar crezi ca un mahomedan il crede pe Hristos care a spus: Eu sunt Adevarul?

Eduard Orasanu:

Nu, un mahomedan nu va crede pe Hristos, dar asta nu stirbeste cu nimic din puritatea afirmatiei: Hristos e adevarul!!! E un fel de jungla, in care doar un singur adapost e valabil.


(recomandam a se vedea: “Adrian Roman invita la dialog pe Eduard Orasanu”)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Gata cu nebuniile verii... nu stiu cum ne-a fost dat sa simtim pe pielicica noastra putintica racoare... se pare ca timpul trece asa cum e normal. Ce sa spun la acest inceput de ploi si vint...? V-as recomanda sa va bucurati ochii cu ceva naturi statice din secolul al XVII-lea, naturi ce amintesc de bogatia acestui anotimp abia iesit din fasa. Pieter Claesz (1596-1661) „Natura moarta“ - ulei pe pinza; Balthasar Van Der Ast (1593-1657) „Natura moarta cu fructe“, Frans Ryckhals (nascut dupa 1600, mort in 1647) „Fructe si homar pe masa“ - ulei pe pinza; Willem Kalf (nascut la 1619 in Rotterdam, moare in 1693) „Desert“. Toate aceste lucrari amintesc de bogatia naturii... fructe, flori, culori ce stiu sa te faca a le cerceta... Asta e o mica parte din frumusetea picturii unui secol... e bine de vazut, asa, doar pentru suflet...

„Dincolo de acest pamint e raiul... Ce anotimp o fi acolo...? Poate e mereu nici una, nici alta, dar ce trebuie din toate. Va fi un timp in care ma voi numi desavirsita... sus... tinjesc mult dupa bucuria cerului... stiu ca sus, sus de tot, cele mai profunde dorinte ale mele isi vor gasi patria... mi-e asa dor sa-mi implinesc un vis... uneori ochii mei mai zic balade... un vis... cel mai scump vis al meu. Ma simt prinsa pe un pamint neprimitor, traiesc o nadejde... bucuria unei reveniri.“


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Daniel Grigoroscuta



Andante
Theme from “Villa Rides”

Cred ca este pentru prima oara cand prezint o piesa despre care nu pot spune altceva despre ea (numele compozitorului, contextul aparitiei etc.) decat din “auzite”. Cat despre “Villa Rides”, nu stiu nimic mai mult. Sa fie titlul unui film?

In tempo allegro, piesa reuseste sa descreteasca frunti, sa lumineze fete, sa aduca voie buna. La inceput se introduce ritmul, prin intermediul timpanului, instrument ce se poate auzi pe durata intregii piese, dar undeva retras, cu rol secundar. Tot acum la inceput, timpanul este “ajutat” putin de un tambal. Intra in scena apoi viorile, la inceput piano, apoi crescendo, prezentand tema. Acestea sunt apoi acompaniate de instrumentele de suflat, impreuna cu care, pentru scurt timp, vor devia usor de la tema, prezentand o alta, cu final forte. Pe acest final se revine la tema initiala. Isi face acum “intrarea in scena” tamburina, de un efect extraordinar, ce conduce inviorand atmosfera spre punctul culminant, dupa care totul se stinge usor, prin decrescendo.

Maniera interpretativa este una speciala, deosebita de ce am auzit pana acum, si aceasta poate datorita “naturii” deosebite a interpretilor. Va las sa o deduceti din numele ansamblului interpretativ: “Mantovani & His Orchestra Gypsy Soul”.


(recomandam a se vedea “Daniel Grigoroscuta – Galeriile de muzica clasica ‘Andante’”)

Sabina Dodan



Perspective psihologice
Bradatel 2001 (III)

Pe munte...

Ca in orice an al acestei tabere, o zi, de obicei cea de joi, este „rezervata“ mersului pe munte. Cei care vor sa mearga se trezesc foarte devreme, isi iau rucsacul si, in mod organizat, impreuna cu un ghid, se merge pe munte. Daca in anii trecuti s-a mers doar la lacurile mari din Retezat (Bucura, Zanoaga), anul acesta „am facut“ Masivul Retezat (cota 2485), un munte superb, incapatanat si foarte greu de urcat, dar dupa ce te vezi „on the top of the world“, cum spun americanii, te gandesti ca a meritat fiecare pas si fiecare „hop“ trecut, pentru ca anul acesta a fost greu de urcat, nu gluma…

E atat de minunat sa ajungi acolo unde natura e in toata splendoarea ei, acolo unde esti sigur ca doar Dumnezeu putea sa creeze asemenea minuni, acolo unde cerul atinge muntii, apa curge printre pietre imense, florile marunte dau culoare peisajului care incepe treptat sa se inchida, capatand toate nuantele de cenusiu, acolo de unde daca privesti in jos iti vine sa ametesti, acolo unde totul are viata dar tacerea e mai puternica ca orice susur de apa, si, asemeni primului om, ti-ar placea sa crezi ca tot ce te-nconjoara iti apartine. Intr-un fel, muntii pe care-i vedem si de care ne bucuram cand ii urcam sunt si ai nostri, ei fac parte din sufletul nostru, din tot ce ochii ne-au dat sa vedem pentru ca Dumnezeu i-a creat ca sa-i vedem si ca, vazandu-i, sa-I multumim.

Acolo, pe munte, am avut timp sa fiu cu mine, sa-mi cercetez sufletul, sa-mi pun intrebari si sa iau decizii importante pentru viata mea. Nicaieri nu ai ocazia mai mult ca urcand pe munte sa ai un timp pentru tine, sa-ti masori puterile cu muntii, sa-ti dai seama de slabiciuni, asemeni unor pasi gresiti care te-ar putea face sa aluneci, sa-ti atingi limitele, sa-ti fie teama ca n-ai sa poti sa atingi varful, sa ceri indurare si putere ca sa te poti intoarce de unde ai plecat mai supus si mai smerit, mai obosit, dar cu o noua lectie de viata invatata pe dinafara.

Cand m-am intors in tabara ma incercau sentimente de tristete, era ca si cum a trebuit sa las acolo, in munti, o taina pe care am descoperit-o si de care nu eram gata sa ma despart inca, imi era teama sa nu uit sau sa pierd tot ce traisem si descoperisem, asemeni unei comori pe care muntii o vor ascunde din nou si n-am sa pot s-o mai recunosc niciodata. Sufletul meu s-a intors din nou la retrairea acelor momente magice, la intrebarile la care gasisem raspunsul. Ce pacat ca pana acasa l-am uitat…


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 116 / 5 Septembrie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Teofil Stanciu - Hoinareala

Teofil Stanciu



Hoinareala

Ochiul se stinge in arderea inimii. Ma chemi si nu stiu daca pot raspunde pe masura. E multa moarte la mijloc. Ca sa ajung intreg pana la tine ar terbui sa mor de nu se stie cate ori. Dar o sa vin. Durerea nu se contabilizeaza cand pune jar in iubire. Toate lucrurile lucreaza spre binele nostru. Binele nostru comun. Stiai ca lucrurile lucreaza?

Stiu ca de acolo le vine numele, dar devenira intre timp sedentare. Asa s-a intamplat si cu fiintele care cu greu mai fiinteaza cate una.

Suna cineva la usa sau la telefon. E pentru mine? Nu conteaza? Cineva vrea sa spulbere noaptea si sa paseasca afara din singuratate. Asta conteaza. E vraja de iesire din sine in fierbinteala camerei. Ma gandesc sa deschid geamul si plutesc mai aproape de lumea de dincolo. Sfasii sticla si cioburile cad precum fulgii. Din nori se aud tipete de plecare. Si altii mai pleaca, imi spun, nu sunt singurul. De parca ar conta. Oricum ei calatoresc pe alt bilet fiecare. Ce iubire-i asta daca nu incap toti pe un bilet? Nu se poate construi un suflet mare in care sa stea fiecare dupa masura lui?

Trebuie sa uzi florile! Dar firele de par de ce nu le uda nimeni? Nu vedeti, oameni buni, ca se usuca si albesc. Daca le-am uda mai des am ramane mai proaspeti. E intuneric si intre frunzele florilor. Desi nu ma asteptam dupa ce stau toata ziua cu ochii in soare. Usor isi mai pierd si ele cumpatul. Atata lumina moarta!! Te doare inima de risipa. Barfesc de parca as fi o baba. De unde imi vine ideea asta cu risipa? Ca nici in mine nu a ramas nici o raza din soarele de azi. Nu-i toata lumea facuta sa fie licurici.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

Fiecare suflet e o poveste,
Poveste neinceputa si nesfarsita,
Poveste fara narator si cititor,
Poveste jucata de-un teatru de papusi
Fara recuzita si scenariu,
Doar cu suflete triste
Aruncate pe-o scena fara decor
Lipsita de spectatori,
Lipsita de viata…
De ce nu s-au vandut bilete?

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Al cui esti tu? (IV)

Duminica de la capatul strazii

Priveam vitrinele bine garnisite si asteptam sa se insereze. L-am zarit de cum a aparut din dreptul usii catedralei. Nu ca n-ar fi fost lume pe strada, era inca lumina, iar fanfara militara nu-si terminase repertoriul in parcul din apropiere. Bineinteles ca nu din cauza ei cadeau frunzele.

L-am zarit pur si simplu.

Priveam vitrinele cautând un ceas. Voiam unul mare, pentru timpul liber. Unul cu multe minute. Cel vechi se stricase.

Pana la el n-am stiu ca cineva poate zbura. In tot cazul, nu asa, fara avion sau altceva. Imi aduc aminte ca am citit mai demult, cand inca mergea ceasul cel vechi, ca o femeie a inceput sa zboare pe cand isi aduna rufele de pe culme, fiindca batea vantul. Asa, ca o femeie cu panze. Dar el nu avea nici un cearsaf sau altceva, sau parasuta, sau parapanta, sau deltaplan, si aparea din dreptul usii catedralei. Tinea de mana un copil auriu. Nu stiu cum poate fi un copil auriu, dar acesta era.

Iesisem de la schimbul unu si trebuia sa-mi iau un ceas.

„Buna ziua“, am murmurat cand au ajuns in dreptul meu. Abia acum am vazut ca erau trei. Era si aura. Ea mi-a raspuns prima. Era o aura, nu stiu cum sa va spun. Simteam ca pot vorbi.

„Nu va suparati, pe mine ma preocupa de multa vreme o problema: n-am aer.“ „Uite!“ zise, intinzandu-mi ceva. „Ce e asta?“ „Aer!“

Fanfara intona acum „Agonia“ nu stiu cui. Dar nu din cauza ei cadeau frunzele. „Va multumesc. Ce-o sa se bucure nevasta-mea!“ Era aer curat, de tras pe nari. „Cu asta nu te ineci“, mi-am zis.

„Si incotro?“ am dat sa intreb. „Vino si vezi!“ M-am uitat la ceasurile insirate in vitrina. Fiecare arata altceva. „Nu se poate mai tarziu?“ „Ba da.“ „Oh, ce om de treaba!“, mi-am zis.

Cand s-a indepartat mi s-a facut frig. Da’ frig, nu gluma! Dardaiam si imi clantaneau dintii. Am intrat si am zis: „Vrrreau un ceas“. Vanzatoarea se uita la mine speriata. Am iesit si m-am invartit in loc. L-am vazut dand coltul in celalalt capat al strazii. Apoi nu l-am mai vazut. Asta era! Am vrut sa alerg, dar n-a fost nevoie. Eram la capatul strazii. El facuse lumina in jurul lui si astepta. Era ca o piata mare si luminoasa. „Uite, domnule, n-am stiut ca si aici e o ceasornicarie!“ Toate ceasurile aratau spre mijlocul pietei. Adica spre el. „Ce e aici?“ l-am intrebat.

„Este Duminica, nu vezi? Chiar nu vezi ceasurile?“

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Mearga pictorii la tara!



In numerele viitoare vom publica:

- Scrisoarea deschisa redactata de Comitetul ALRC in anul 1978 cu privire la incalcarea drepturilor omului in orasul Caransebes

Pe cine promoveaza SSJ?

Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail

Curier&Posta redactiei:

Adrian Abrudan (Oradea): Ma numesc Adrian Abrudan, sunt din Oradea si am aflat despre jurnal de la niste prieteni, ca multi altii dupa cum am vazut din rubrica "Posta redactiei". Rugamintea mea deosebita este de a-mi trimite, daca se poate, si numerele 1 la 95. De celelalte am reusit sa fac rost (inclusiv de 115). Va multumesc si va doresc mult har in aceasta lucrare deosebita. A, si ar mai fi ceva. Va dau si adresele a alti doi prieteni de ai mei pentru a le trimite si lor numerele viitoare. Va multumesc si pentru asta.

Nota redactiei: Buna Adrian! Da, se pare ca acest jurnal este pentru promovarea prieteniei si acest lucru se observa si din modul de raspindire al acestuia… In legatura cu ce ne-ai rugat, vom incerca sa facem arhive cu revistele anterioare, desi va dura putin sa le descarci de pe mail… In rest, numai bine! Multumim mult si pentru adresele trimise…

Andrei Coritoru: Multumesc pentru revista si doresc sa o primesc in continuare Cu drag, Andrei.

Nota redactiei: Draga Andrei, iti multumim pentru aprecierile tale. Se pare ca tu vrei sa comunici cu prietenii tai si sper ca macar noi sa raspundem acestei nevoi. Cit despre primitul revistei, atita timp cit nu o vei refuza, o vei primi negresit. Cu drag, cei de la SSJ!

Beniamin Dupu: Va salut cu harul si pacea Domnului! Ma numesc Beniamin Dupu si sunt student anul 9 la economie si doresc sa primesc si eu revista voastra inclusis numarul de pe lunile anterioare daca este posibil.

Nota redactiei: De primit numerele din urma voi incerca acelasi lucru, sa le arhivez si sa le trimit, insa exista aceasi problema, timpul mare de descarcare a arhivei… Daca totusi doriti acest lucru, nu e nici o problema!

Camelia Luncan (Oradea): Dragii mei (sau draga Ionutz), mi-a fost aproape de suflet "mozaicul" tau despre prietenie. Uite ca mai sunt si altii care vor si cauta(uneori prea des) sa nu dezamageasca. Mai sunt si altii care pun pret pe oameni si cauta cuvintele cele mai potrivite cand spun ceva. Daca e bine sau rau...nu stiu; e, uneori, stresant; te consuma; uneori iti dai seama ca numai tu iti faci griji din pricina asta, iar ceilalti sunt nepasatori. Dar, a-ti face griji sa nu dezamagesti inseamna, dupa mine, si ca tii la acei prieteni, ca pentru tine e important ce simt ei. Te inteleg pentru ca simt la fel. Cami

Nota redactiei: Iti multumesc pentru rindurile trimise… E foarte adevarat, a-ti fi teama sa nu dezamagesti inseamna ca tii la acel prieten. Mai este drept ca sunt unii carora nici nu le pasa de acest lucru, insa cum zicea un prieten de-al mei, cea mai buna metoda de a fi exemplu este prin modelul personal; cine vrea sa vad poate vedea ori cine nu are de vazut nici nu o sa vada… Numai bine!

Teodor M. (Iasi): Scurt comentariu la articolul: Profeti contemporani: un diletant bate profesionistii

Multumesc redactiei si lui Daniel Bud pentru aparitia acestui articol, fapt care imi aduce aminte de o "intimplare" petrecuta chiar in ajunul arestarii lui Ceausescu.
Eram intr-un birou unde, ca de obicei, staful comunist din intreprinderi statea la taclale. Printre cei ce "munceau" ca sa treaca timpul si sa le mearga leafa, erau si jurista precum si presedintele de sindicat al intreprinderii IJRVMR(!). In timp ce toti ceilalti palavrageau rau de tot despre copii din Timisoara care au iesit in strada in decembrie 1989, eu impreuna cu un crestin evanghelic (de data asta penticostal, dar culoarea are mai putina importanta) ne vedeam de munca noastra. Deodata intra un individ in birou si anunta adunarea intregii suflari a intreprinderii in sala de sedinte pentru a incrimina, la ordinul "tovarasului" Ceausescu, "faptele huliganice ale tinerilor din Timisoara" (n. citat din vorbele individului). La auzul acestor vorbe crestinul, referindu-se la Ceausescu, explodeaza exclamind: "Nu mai crapa odata criminalul acesta care numeste niste copii nevinovati huligani ?!" Intr-o secunda in birou am ramas numai noi, ceilalti au disparut ducindu-se la sedinta. A doua zi pe la prinz Ceausescu a fost prins, iar "colegii" au venit sa ne felicite pentru curajul de a nu participa la sedinta si de a rosti acele vorbe profetice. Le-am spus doar atit: "Sunteti niste lasi, lasati-ne in pace!" Se stie ca imediat sotii Ceausescu au fost impuscati.
Ce a fost asta? Diletantism sau profesionalism. Eu cred ca nici una, nici alta! Pur si simplu, nebanuite sunt caile Domnului! A vorbit odata un magar ca sa transmita un mesaj divin, cu atit mai mult noi oamenii o putem face, daca TRAIM si suntem atenti la vocea lui Dumnezeu.
Doamne ajuta-ne sa fim atenti in fiecare clipa la ceea ce vrei sa ne spui noua si altora prin noi.

Epilog: Mi se pare mie sau cerul s-a nascut printr-o atingere?

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an III
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an II
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an III
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an IV
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: