The Salt Street Journal nr. 117



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 117 / 12 Septembrie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Daniel Bud si Ionatan Pirosca

Cuprins: Editorial, "Documente, Marturii, Memorii", Dialog intre generatii, Cinquecento, Perspective psihologice, America, Un bob de sare, Un alt bob de sare, Al cui esti tu?, Mozaic imaginar, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Eduard Orasanu



Editorial

Cine poate analiza absurdul? Ce se mai poate spune in fata prafului si a scrumului? Ce mana ucigasa isi scrie numele peste Manhattan? Deturnari de avioane, prabusiri sinucigase peste America, peste simbolurile ei financiare si militare. Persoane sechestrate la bord - unde sunt filele de carti in care sa se poata scrie ce au simtit, la ce intensitate. Si nu vom stii niciodata cate iubiri, cate drumuri si vise au lasat neterminate pe cerul Manhattanului. Persoane sechestrate sub miile de daramaturi, unde e viata lor?

Ce e de invatat, ce e de schimbat si mai ales ce va urma, intrebari care nu reusesc sa purifice aerul incarcat de violenta si sete de razbunare. Cum va arata pedeapsa? Sigur, o lectie pentru om, pentru omul grabit si prosper, pentru omul uituc de Dumnezeu, este ca niciodata nu stii ce aduce urmatoarea clipa, ca nici o cladire ridicata de mana omului nu e indistructibila, ca Apocalipsa nu e chiar un basm.

Cine poate analiza absurdul? Soferul de taxi care se teme de ridicarea pretului la petrol, Cristian Tudor Popescu care incrancenat ridica degetul impotriva Americii, Silviu Brucan care ne linisteste: "teroristii si-au facut suma"? Cine poate analiza absurdul? Presedintele Americii care ba e in aer, ba e in buncar, ba da o conferinta de presa, CNN care da pe banda rulanta imagini fara suflet, liderii spirituali musulmani care mai aduc o jertfa lui Alah? Habar n-am, dar dincolo de analize, sa ne rugam pentru ocrotirea si pacea Americii, pentru victime si familiile lor, pentru politistii si pompierii care au murit la datorie.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 04 – 11 septembrie 2001 New York)


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)



Documente, Marturii, Memorii (VIII)
"Amintiri din lagarul comunist"

Nota redactiei: Scrisoarea de mai jos dezvaluie tulburatorul fapt ca prigoana poate veni si dinspre persoanele de la care se asteapta ocrotirea. In acest document apar numele unor persoane care sunt inca in viata. Prin publicarea lui nu urmarim ponegrirea acestora, ci simpla reconstituire a unor fapte istorice. Daca insa cineva dintre acestea doreste sa prezinte un alt punct de vedere asupra acestor evenimente, suntem bucurosi sa ascultam aceste opinii.

Scrisoare deschisa redactata de Comitetetul ALRC in anul 1978, cu privire la incalcarea drepturilor omului in orasul Caransebes.

MARIONETELE DIN CONDUCEREA CULTULUI BAPTIST IN SLUJBA MILITIEI

(continuare din numarul trecut)

Iata faptele petrecute la Caransebes incepand de joi, 12 octombrie 1978. In aceasta zi, Comitetul Executiv al Uniunii si al Comunitatii din Timisoara, compus din urmatorii pastori: Mara, Barbatei, Baleanu, Rominu, Trifu, Stanca, Gavajina si altii, s-au deplasat la Caransebes pentru a-si impune, cu ajutorul autoritatilor locale, ilegala lor decizie.

Joi, 12 octombrie 1978, membrii Comitetului Uniunii si al Comunitatii au incercat in cursul diminetii sa determine pe unii membrii ai bisericii sa se pronunte impotriva comitetului bisericii, mai mult chiar, sa se dedea la provocari in timpul serviciului divin de vineri seara pentru a da ocazie Uniunii sa faca ordine. Dupa amiaza au fost primiti in audienta la Consiliul Orasenesc de Partid si la Consiliul Popular al orasului Caransebes. Vineri seara, dupa o noua vizita la autoritatile locale, dupa o incercare nereusita de a bloca intrarea in biserica a membrilor comitetului bisericii si dupa incercarea de asemeni nereusita a domnilor Mara si Bunaciu de a lua cuvantul, biserica a protestat impotriva acestor intentii, pentru ca in final dl. Paul Barbatei (omul pe care pastorul Iosif Ton la numit pe drept cuvant o „Iuda“ in rindurile baptistilor din R.S.R.), incalcand toate principiile si prevederile statutare, sa propuna infiintarea unei noi biserici, trecand la intocmirea unei liste cu cei ce inteleg sa se supuna neconditionat hotaririlor Uniunii.

In aceste conditii, si cu sprijinul si in prezenta autoritatilor (erau de fata directorul Cristoiu din Departamentul Cultelor, inspectorul Parneci, precum si secretarul Consiliului Popular al orasului Caransebes), a intocmit o lista cu 131 semnaturi, intre care figureaza pana si semnatura unei cantarete de la unul din restaurantele locale. S-a anuntat de asemenea ca se alege un alt comitet si ca pastorul bisericii a fost numit dl. Ioan Gavajina. Biserica din Caransebes a protestat vehement impotriva acestei masuri.

De remarcat, pentru a cata oara, rolul nedemn jucat de dl. Paul Barbatei, jurist si secretar general al Cultului Baptist, care isi calca in vazul lumii promisiunea facuta la Congres, ca va urmari cu strictete respectarea statutului si a legilor, si care, intrebat de ce procedeaza astfel, nu cunoaste alt raspuns decat: „Asta e situatia“.

Oare dansul nu stie ca o biserica nu poate fi desfiintata si alta infiintata decat in anumite conditii si cu respectarea unei anumite proceduri?

(va urma)


(Recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 03 – Amintiri din lagarul comunist”)

(Raftul de carti)
Dialog intre generatii (III)

Adrian Roman



Am inteles mai greu ce-ai vrut sa spui cu jungla si singurul adapost valabil. Sa vedem dac-am inteles bine: in opinia mea tu vrei sa spui ca Hristos este cel ce leaga cel mai bine toate aspiratiile omului cu privire la viata reala cu cele la viata de dupa moarte, intr-un alt fel exprimandu-ma: crestinismul este religia care-i ofera omului raspunsurile cele mai frumoase la intrebarile lui si cea mai mare siguranta in ce priveste viata spirituala.

Well, nu pot nici eu sa te contrazic, pentru ca nici tu nu ma contrazici la randul tau. Cu toate ca este foarte probabil sa ai perfecta dreptate (in opinia mea ai), asta totusi nu inseamna ca acea putere superioara (nu pun la indoiala unicitatea ei) este Dumnezeu in sensul crestin. Noi toti am putea gresi iar mahomedanii ar putea avea dreptate, cu toate ca religia lor poate nu e atat de completa, frumoasa sau sigura precum e crestinismul. Nu poti sti. Singurul argument pe care-l vad eu impotriva acestei afirmatii este faptul ca eu simt prezenta lui Dumnezeu in viata mea.

Ar fi prea multe coincidente ca sa nu fie asa. Insa ma intreb, oare ce ar spune un mahomedan? Oare nu ar spune la fel?...

Oricum, pentru mine un lucru e sigur: Dumnezeu exista. Explicatia pe care o da un preot catolic in „Stigmata“ – daca nu ai vazut filmul ar trebui sa-l vezi – este: pentru trei miliarde de ani, pe pamant nu a fost viata. Acum trei miliarde de ani, dintr-un haos in care pluteau toate elementele chimice a aparut deodata viata. Nimeni nu stie cum, si se pare ca e o coincidenta cam mare. Explicatia mea: pune orice om de stiinta sa-ti explice forta gravitationala sau forta de atractie electrica sau fortele tari din interiorul atomilor – n-o sa poata. Aceste forte sunt constatate ca existand, si inexplicabile. Se iau ca fiind. De bune, cum se mai spune. Eu explic aceste forte, impreuna cu multe alte chestii din fizica in general, cu Dumnezeu. Astept in continuare sa vad ce e cu eroticul... Bye!

Eduard Orasanu



Hello!

Spuneam ceva de pustiu. Ei bine, daca te uiti la Hristos, Moise si Pavel, fiecare a cunoscut, la inceputul „activitatii“ sale, pustia. De ce? Raspunsul tine de auto-cunoastere, auto-testare. Tine, mai departe, de exercitiul meditatiei, al rabdarii. Fara acest exercitiu, fara aceste teste, e greu sa vorbesti de Dumnezeu. Citi tineri au acest exercitiu? Mai degraba ei sunt la nivelul la care mesteca seminte la coltul blocului si isi dau cu parerea...

Eroticul e acel ceva care vrajeste, rupe si smulge, el deterioreaza sacrul din noi.


(recomandam a se vedea: “Adrian Roman invita la dialog pe Eduard Orasanu”)

Aretta Bazdara



Cinquecento

"Totul este in noi, opera noastra e un fel de jurnal" Pablo Picasso

Ma intreb uneori ce este mai important aici, pe pamint? Nu vreau sa sune ca rindurile din Eclesiastul, dar se pare ca totul e desertaciune. Si-mi fac probleme... am citiva ani acolo de viata si ar spune unii e prea devreme pentru astfel de idei. Desi cred asta, simt clipa de clipa cum viata imi curge salbatic prin organism si ma bucur de fiecare lacrima ce o pling... de fiecare bucurie ce o simt... Am in fata mea un album de Constable si trebuie sa recunosc, a lucrat frumos... o intrebare insa ma tulbura: La ce bun? Si-mi vine parca sa spun: Ce inutil e sa stringi averi pe pamint, unde le poate minca molia... Cu cit scriu despre pictori cu atit mi se pare asa dificil... simt ca pina si ce fac eu e desertaciune. As putea sa vorbesc de Dumnezeu... Ma plictisesc dureros intr-o lume lipsita de acel divin ce te schimba... si uneori devine si mai dureros lipsa mea de Dumnezeu. Nu-mi vine sa pictez. De la 10 ani sunt aruncata intre oameni ce lucreaza ba pe pinza... ba pe lemn... i-am vazut lucrind pe maestrii... am dat mina cu ei... am mincat cu ei... am fost certata de ei... mi s-a spus ca nu am talent doar ca sa muncesc mai mult... si sunt acuma in devenire... dupa asa mult timp am inteles ca lipsa de Dumnezeu face dintr-un om talentat, valoros un nimic... Ar fi trebuit sa va spun frumos, calm despre arta. Avem nevoie de crestini reali in orice domeniu... arta e valoroasa si infiorator de inaltatoare doar daca e prin Dumnezeu...

...

“Investiti in Dumnezeu... mai bine spus in iubire... iubirea e cea mai perfecta arta... cea mai dorita... si este inainte de facerea lumii... nu va muri niciodata... va fi desavirsita in cer. Nu ingaduiti ca acest timp pe pamint sa va fure nedrept cea mai moare comoara: pe Dumnezeu si iubirea Lui, vorbita atit de frumos in Corinteni...”


(Recomandam a se vedea "Istoria SSJ-ului in 6 desene" & Cinquecento - Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Perspective psihologice
Bradatel 2001 (IV)

Plecarea

Da, e un capitol special si un capitol trist al fiecarei editii a acestei tabere, in care timpul a fost prea scurt, deciziile pentru viitor mult prea mari, emotiile mult prea puternice, si de fiecare data am impresia ca nu ma pot acomoda din nou acasa, la aceleasi probleme, la aceleasi persoane pe care le vad zilnic si de care constat ca nu am avut timp sa-mi fie dor. Dorul e acum de munte, de viata, de timp fara griji, de Dumnezeu. O sa spuneti ca pe Dumnezeu Il pot gasi si aici, dar e mult mai greu, pentru ca simt ca am nevoie sa ma intorc acolo unde L-am gasit, acolo unde am hotarat sa lepad sufletul vechi si sa caut altul nou… Acasa am de luptat, aici trebuie sa ma inving, sa caut, sa sper…

E in fiecare an al taberei si o premiere simbolica a echipei castigatoare, o ultima seara in care „se culeg roadele“ (si la propriu, si la figurat), in care veselia si tristetea sunt la formele lor maxime, in care mesajul e atat de incarcat si plin de speranta si deznadejde ca te bate un gand sa nu mai pleci acasa, sa ramai aici intre muntii din jur pana ai sa hotarasti tu ca e vremea sa te intorci la „civilizatie“. E in fiecare an, in penultima zi de tabara, un foc urias care ne-aduna pe toti la flacarile lui, ca sa ne incarcam cu forta si energia lui, dar care ne oboseste in acelasi timp, pentru ca ne tine treji pana la rasaritul soarelui…

E in fiecare an al taberei si o ultima dimineata, cea mai trista dintre toate, in care se schima adrese, se mai „fura“ cate o privire si-un ultim suras, se promite venirea aici si la anul, se impartasesc vise si se afla ultime secrete… Fiecare preda camera si lasa acolo, pe perna, visele de fiecare noapte, si apoi toti pleaca… E de fapt o ruptura de un colt de rai in care ti-a facut placere sa vii si de care in mod brusc trebuie sa te desparti. Ramane insa si partea frumoasa a acestei tabere, care este o tabara excelenta, nu trebuie sa va ganditi ca aici e un loc din care oamenii pleaca tristi, acesta este doar cazul meu si a celor care isi pun prea mari sperante in ceea ce va urma, in ceea ce-a fost si trebuie „remediat“. E o tabara frumoasa, plina de viata, de oameni din toate colturile lumii, fiecare deosebit si frumos in felul lui, toti veniti sa caute pace.

Si cu fiecare tabara revine aceeasi lasitate si aceeasi tentatie de-a abandona totul, de-a uita tot ce-am trait si-am simtit in mijlocul muntilor, in mijlocul oamenilor, in mijlocul tuturor viselor facute acolo si pierdute aici. Si fiecare tabara devine o tot mai grea incercare careia ii fac fata atat timp cat dureaza; apoi, totul se intoarce la normal, mai bine-zis la anormal, la aceeasi viata de care nu sunt deloc multumita. Dar poate cer prea mult, dar poate nu stiu de unde sa cer si unde sa caut. La anul, in aceeasi tabara, imi promit ca am sa aflu! (S-astept atat?)


(textele "Perspective psihologice" pot fi citite integral in "arhiva de aur" - Sabina Dodan)



Curajul de a lupta cu morile de vant, Nr. 117 / 12 Septembrie 2001, Iasi - România

Va propunem in continuare:

Daniel Bud - America

Daniel Bud



America

Pe linga groaza determinata de evenimentele catastrofice la care am participat in direct, am fost uimit inca o data de intoarcerea Americii spre rugaciune si spre Dumnezeu. Presedintele G. W. Bush a chemat marti poporul la rugaciune si actiune, iar miercuri dimineata a citat din Psalmul 23, facind referinta la mingiierea gasita in cel care detine o putere absoluta, si care ne tine de tovarasie cind trecem prin valea umbrei mortii.

Agentiile mari de stiri incearca cu mari eforturi sa scoata limbajul crestin din relatari si evita sa vada evenimentele prin ochelarii credintei, lentile prin care o mare parte din Americani privesc evenimentele. Si totusi, cind insusi presedintele vorbeste de rugaciune, de credinta, de Dumnezeu si de mingiierea gasita in cuvintele din Psalmul 23, cind multi din liderii politici din Washington D.C. citeaza din Isaia si deschid sesiunea in senat sau in camera cu rugaciune, e greu sa editezi aceste marturii ale credintei din stirile transmise. Mai mult, e greu sa nu tragi concluzia ca in America crestinii sunt implicati in toate sferele de viata, si e usor de inteles ca la foarte multi Americani credinta se dovedeste tare bine in practica.

Bisericile au organizat seri de rugaciune si au indreptat oamenii spre cozile unde se dona singe, cozi la care chiar si in orase aflate la mare distanta de locul tragediei se astepta mai bine de trei ore. America a raspuns unita la acest atac, si multi crestini si-au inteles inca o data rolul de sare si lumina, de agenti ai pacii si iubirii umane.

Crestinii care nu sunt implicati in structurile guvernamentale fie ca pling cu cei care pling si sufera cu cei care sufera, fie ca isi ofera timpul si pregatirea pentru a arata dragostea si compasiune umana fata de toti cei afectati de atac. Crestinii aflati la mare distanta incearca sa reintre in programul normal, slujind pe Suveranul lor prin tot ceea ce fac, fie ca golesc containerele de gunoi sau fie ca predau religia sau geografia in scoli.

Crestinii implicati la nivel politic sau militar vor raspunde pe masura chemarii si responsabilitatilor lor.

America e declarata o tara seculara, insa acest tragic eveniment ne-a adus aminte inca o data de forta dragostei si solidaritatii crestine, si de izvorul nesecat de incurajare gasit in poporul lui Cristos.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 04 – 11 septembrie 2001 New York)

Alina Simion



Un bob de sare

Uneori schimbarea se produce din frica. Frica de neputinta e cea care determina modificari ale comportamentului uman. Dar intotdeauna schimbarea va conserva ceea ce dorim sa se perpetueze in relatiile cu exteriorul. Modificarile survenite in personalitatea noastra vor fi supuse analizei de catre cei care vin in contact cu noi. Imposibilitatea multumirii tuturor conduce inevitabil la conflicte. In functie de intensitatea acestora, precum si de capacitatea de a comunica, se realizaeaza o buna convietuire. Totul e sa te cunosti indeajuns de bine astfel incat sa stii cand sa te opresti.

Sabina Dodan



Un alt bob de sare

In inima mea
Am sa am mereu un loc
In care sa-ti ascunzi visele,
In care am sa te las sa te ascunzi,
In care am sa te inchid
Ca sa nu mai poti visa,
Ca sa nu te mai simti atat de puternic
Atunci cand ceea ce simti e atat de slab,
Atunci cand tot ce-ai trait s-a pierdut,
Atunci cand ai castigat un vis
Si-ai pierdut in schimb o mie de vise
Toate facute intr-o secunda,
Atunci cand m-ai pierdut.

Ionatan Pirosca



Ingerul cel mai scurt inspre maine

Al cui esti tu? (V)

Zis si facut

Vorbea, iar ei erau foarte atenti. Numai personajul de langa geam admira peisajul in miscare fara sa-i dea atentie. Sau asa parea. „Imi amintesc o replica dintr-un film: erau doi parteneri, un barbat si o femeie. Cand ea spunea «Te iubesc», el raspundea invariabil: «Zis si facut!». Ea nu intelegea foarte bine ce inseamna asta, pana cand nu a fost pusa in situatia extrema de a-i spune el «Te iubesc», dupa ce a dat dovada dragostei sale prin fapte. Abia atunci, gandindu-se mai mult asupra semnificatiei, a raspuns ea «Zis si facut»...“

„Ce inseamna asta?“ l-a intrebat o domnisoara cocheta foc, probabil studenta si ea, ce statea chiar langa el si pe care se cam ferea s-o priveasca. Dar acum il obliga. Ochii ei parca-si luau zborul, cand clipea. „Cred ca am vazut si eu filmul. Daca-mi amintesc bine, el murea in final.“ Si clipi. „Da, pentru a o salva pe ea. Abia atunci a inteles ea zis-si-facutul lui.“ Afara se vedea un peisaj splendid. Camasa i se lipise de piele. Vorbea gesticuland interesant despre „zis-si-facutul“ lui Dumnezeu. Domnisoara se ridica sa-si ia ceva din bagaje. Se dadu mai incolo sa-i faca loc. Batranii de alaturi pareau interesati. „Mai spuneti!“ il indemnara ei. „Luati un fursec!“ Il intriga personajul de la geam. „Sunteti teolog?“ l-a intrebat batrana. „Nu. Adica.“ Apoi le-a explicat pe indelete, ferindu-se s-o mai priveasca pe domnisoara. Era incantat de pledoaria lui. Ii era din ce in ce mai cald. Apoi trenul a intrat in gara si el a coborat, ajutandu-i si pe cei doi batrani. De?acum se insera.

„Stati putin, stati putin!“ Era domnisoara. „Mi-a placut ce ai spus despre Dumnezeu.“ Si clipea, clipea tare. Simtea ca se face iarasi cald. „N-ai vrea sa continuam discutia aici, la bar?“ si clipea. „Nu stiu. Eu.“ L-a vazut pe cel care statuse langa fereastra cu o geanta alba pe umar grabindu-se spre taxi. A trecut chiar pe langa el. „Al cui esti tu?“ i-a zis.

© Ionatan Pirosca


(recomandam a se vedea “Ionatan Pirosca – Ingerul cel mai scurt inspre maine”)

Ionut Apostu



Mozaic imaginar

Sunt prins intre doua sentimente: frica si dragoste. Ma vad prins intr-o capcana ce se adinceste tot mai mult. Stiu ca dragostea este cea care va fi ianinte de toate, intrucit prietenia unora mi-a dat siguranta. Sunt nevoit sa fiu alaturi de prietenii mei, sa-i sustin si sa le dau si eu acea siguranta pe care ei mi-au oferit-o cindva.

Se intimpla lucruri ce nu pot fi controlate de oameni, insa stiu ca Dumnezeu le are in control. Ceea ce conteaza este cum trecem noi peste aceste situatii, peste bustenii pusi in cale: singuri ori ajutati de dragostea si compasiunea prietenilor.

Ma infior cind vad cum ce este rau si mai inuman din om iese la suprafata. Ma infior cind vad atita ura in inima si in mintea unora. Nu ma mir insa cind vad aceste lucruri, intrucit toate exista si depinde de fiecare daca le vede sau nu. Important este sa ne raportam corect la divin, la acea latura a vietii care ne da siguranata, spiritualitatea. In dumnezeu putem afla si dragostea dar si tristetea, putem afla si siguranta dar si nenorocirea.

Sunt prins intre doua extreme: dragostea si frica. Stiu ca ma pot baza pe dragoste dar mi-e teama si de actiunile ce pot izvori din frica aceasta. Bine ar fi ca aceasta frica sa fie una de Domnul, care sa imi dea siguranta si din care la rindul meu sa pot oferi siguranta si dragoste.

Mie dat-mi strazi pavate!



In numerele viitoare vom publica:

- Scrisoarea deschisa redactata de Comitetul ALRC in anul 1978 cu privire la incalcarea drepturilor omului in orasul Caransebes

Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

...

Epilog:

Fiecare suflet e o poveste,
Poveste neinceputa si nesfarsita,
Poveste fara narator si cititor,
Poveste jucata de-un teatru de papusi
Fara recuzita si scenariu,
Doar cu suflete triste
Aruncate pe-o scena fara decor
Lipsita de spectatori,
Lipsita de viata

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion - studenta la Filosofie, UAIC, an III
Aretta Bazdara - studenta la Arte Plastice, Academia "G. Enescu" Iasi, an II
Daniel Grigoroscuta - student la Calculatoare, UTI, an III
Eduard Orasanu - redactor - sef
Ionutz Apostu - redactor-sef adjunct
Sabina Dodan - studenta la Psihologie, UAIC, an IV
________________________________________
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
________________________________________
Adrese pentru corespondenta:
Alina Simion: sidutza@
Aretta Bazdara: aretta@
Daniel Grigoroscuta: cs992032@
Eduard Orasanu: eduard_o@
Ionutz Apostu: iapostu@
Sabina Dodan: dodansabina@
________________________________________
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
________________________________________
corectura: Daniel Grigoroscuta, Ionut Apostu si Fiona Silver
________________________________________
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
________________________________________
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
Hristos

Niciun comentariu: