The Salt Street Journal nr. 123



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 123 / 24 Decembrie 2001, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Danut Manastireanu, Teofil Stanciu, Ionatan Pirosca, Lena Grigoroscuta si Claudius

Cuprins: Introducere, Zambete si regrete, Revolutia in direct, Zel si tarie, Revolutie, 22 m-a prins copil, Dumnezeu modela istoria, Radu cel Frumos, Oameni buni, oameni rai, Dialog cu... Claudius, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Introducere

In acest numar ne propunem sa abordam evenimentul care a insemnat pentru multi dintre noi o cotitura: Revolutia din decembrie 1989. Nu stim sa oferim despre acest subiect dezvaluiri spectaculoase, dar promitem, dincolo de sinceritate, o reintoarcere la "mal", la tarmul de unde fiecare dintre noi a pornit sa-si caute Nordul, norocul, menirea... O intoarcere, vai, in secolul trecut, in mileniul incheiat. Tarmul la care s-a sfarsit comunismul si a inceput... Ce?


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Ionut Apostu



Zambete si regrete...

22 Decembrie… scene ce cu greu pot sa mi le aduc aminte. In fiecare an aceleasi scene, aceleasi emotii si trairi. Am sentimentul ca evenimentele au fost in van, din prea mult zel sau poate prea multa prostie. Dumnezeu modela istoria? Cine stie? Poate erau doar oamenii care incercau sa faca prin propriile puteri ceva, sa schimbe o stare. Poate multi, care erau ceva mai inaintati in varsta la acea vreme nu vor fi de acord cu mine, insa opiniile sunt diversificate si care mai de care mai contradictorii. Vazand zilele acestea “procesul” sotilor Ceausescu, mi-a venit sa rad: ei au fost judecati si condamnati pin prisma faptului ca taranii din provincie veneau sa cumpere paine de la Bucuresti… Poate acest lucru era mai putin important. Mie, unul, mi s-a parut ca s-a facut risipa de vieti omenesti intr-un cadru ata de bine regizat incat nu pot sa nu sufar alaturi de familiile celor ce au murit cu arma in mana, zic eu ca fraierii. Eu nu am facut armata si poate de aceea nu stiu ce inseamna a executa un ordin, dar cand zic fraieri nu ma refer la bietii soldati ce au fost doar tinte mobile pe harta scenariilor unui personaj ce acum zambeste atat de carismatic pe toate posturile de televiziune…

Imagini desprinse parca de nicaieri, oameni atat de modesti luptand pentru o cauza ce au considerat-o nobila. Steaguri fluturand in aer, strigate de victorie, carti aruncate pe geam, TAB-uri si multi soldati cu pistoale automate in mana. Luptau! Cu cine? Eu unul inca nu stiu, ceea ce am vazut a fost doar ceea ce putea pricepe un copil la 10 ani… multa cruzime, parca prea devreme intrata in lumea de basm schitata de minti bolnave.

S-a luptat pentru o cauza nobila. S-a luptat pentru libertatea ce avea sa aduca atat de multa robie. O robie ce probabil nu se va sfarsi ci se va adanci tot mai mult. O generatie dezaxata, fara nici o noima, alearga in colo si incoace incercand sa realizeze ceva… Ce? Probabil incearca sa isi gaseasca o identitate atat de falsa incat nu poti sa nu spui ca acei soldati au murit de pomana. O generatie care eu nu o pot inchipui construind benefic, nu mi-I inchipui familisti, crescand copii… Atat de multe regrete pentru cei care au lasat in urma copii si familii fara a pricepe macar de ce.

Zambete si regrete… Poate multi vor zice ca nu prea stiu despre ce e vorba, insa acum, dupa 12 ani de zile incep sa vad destul de clar, cu siguranta nu vad multe detalii insa ceea ce vad eu mi-e deajuns. Vad multa nepasare in fata divinului, multa nepasare fata de semeni si nu in ultimul rand multa nepasare fata de trecut.

Aceasta “revolutie” a adus mult bine celor care au suferit inainte, dar parca altfel erau oamenii atunci. Oare numai in vremuri grele stim a ne aduna si a ne apropia unul de celalalt? In cazul asta ar fi anormal de straniu sa asteptam din nou acele vremuri. Sunt imagini care mintea mea de copil din acea perioada le percepea ca fiind extraordinar de bune. Multa dragoste ce avea sa se transorme in raceala de parca Polul Nord avea sa isi schimbe lacasul in sufletele oamenilor… unii zambesc, altii regreta.

Dumnezeu e cel care zambeste fiecaruia, ii mai ingaduie putin timp pentru a realiza ca El e cel care regizeaza intreaga istorie, o modeleaza pentru a ne da noua sansa de a ne regasi impreuna sper a alunga atat regretele cat si zambetele…


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Danut Manastireanu



Revolutia in direct

Secventa 0 - iunie 1989. Televiziunea din Chisinau transmitea marea adunare populara din Piata Sfatului. Priveam si nu-mi puteam crede ochilor. Perestroika ajunsese si in Moldova. Cu ochii in lacrimi, le spuneam copiilor: “Priviti, sub ochii vostri se scrie istoria.” Ma intrebam atunci, oare cind vor trece aceste lucruri si dincoace de Prut. Nu putea sa mai fie mult. Libertatea era aproape.

Secventa 1 - 14 decembrie 1989. In cursul dupa-amiezii, ma indreptam cu prietenul meu Beni Faragau inspre cladirea Bisericii Baptiste, unde tocmai incheiam un curs de doua luni adresat liderilor de grupuri de ucenicie. Spre surprinderea noastra, tramvaiul n-a oprit in statia Piata Unirii. Uitindu-ne mai cu atentie am inceput sa observam ca piata era intesata de persoane ce aratau mai degraba a “baieti cu ochi albastri” lucrind sub acoperire, decit a sportivii in care pozau (tocmai atunci se organizase subit in Iasi o “dinamoviada”, un soi de olimpiada a securistilor). Mai tirziu am aflat, direct de la unul dintre organizatori, un evanghelic ce lucra pe atunci la atelierele Nicolina, ca in dupa amiaza aceea trebuia sa aiba loc la Iasi o demonstratie, care sa declanseze Revolutia anticomunista. Dar n-a fost sa fie. Grupul de initiativa fusese infiltrat de securitate si organizatorii au fost arestati, iar planul lor a fost dejucat. Aceasta era insa doar o secventa (alaturi de altele, pregatite pentru Cluj, Timisoara si Bucuresti) din planul maiestrit lucrat de comunistii reformisti si de o parte mai “luminata” a securitatii, cu inspiratie de la Moscova, dar si de la Londra si Washington. Flacara adevaratei revolutii avea sa se aprinda curind in alta parte.

Secventa 2 - 17 decembrie 1989. Era tirziu in noapte. Telefonul suna insistent. Ridic receptorul si aud la celalalt capat al firului vocea precipitata a prietenului mei Voicu Tudorache, iesean de bastina, pripasit prin Timisoara. Mesajul lui m-a umplut de fiori: “Aici se trage. Oamenii mor pe strazi. Rugati-va pentru noi.” Am deschis imediat radioul si nu peste mult timp am auzit la Europa Libera ropotul pustilor mitraliera. Totul se precipitase in jurul casei pastorului reformat Laszlo Tokes, un aparent oponent ceausist, despre care am aflat mai apoi ca fusese agent al Securitatii si facuse probabil parte din complotul anticeausist initiat de aripa “perestroikista” a conducerii comuniste a tarii. In noaptea aceea am sunat indelung pe toti prietenii din tara, pe ale caror rugaciuni puteam conta. Incepuse. Imediat a doua zi ne-am adunat la noi acasa cu alte trei familii de prieteni apropiati (Chitescu, Romaniuc, Ghica) si am inceput sa postim si sa ne rugam, incercind sa decidem ce trebuie sa facem. Am cintarit indelung ideea de a initia o actiune publica de protest. Aceasta trebuia sa mobilizeze mai ales pe evanghelici si sa fie absolut pasnica, pentru a nu justifica represalii de genul celor din Timisoara. Am realizat insa imediat ca vor fi diversiuni si ca vor muri oameni. Am renuntat. A fost intelepciune sau lasitate? Privind in retrospectiva, cred ca Dumnezeu ne-a pazit de a deveni simpli figuranti si carne de tun in scenariul derizoriu, ca dintr-un film de Sergiu Nicolaescu, pus la punct de linia a doua a conducerii comuniste, pentru a justifica venirea lor la putere.

Secventa 3 - 21-22 decembrie 1989. Tocmai plecam de acasa cu prietenul meu Liviu Ciortuz, cind un alt prieten, Eugen Munteanu, lector la Universitate, ne-a chemat sa venim rapid la el acasa si sa urmarim “revolutia in direct”. Eugen ne spusese cu citeva zile in urma ca numele noastre se aflau pe o lista neagra de opozanti care trebuiau lichidati daca incepea “sa se miste tara”. Ne-am intrebat daca n-ar fi cazul “sa ne dam la fund” pentru citeva zile. Evenimentele insa s-au precipitat rapid si am renuntat curind la temerile noastre. A doua zi l-am urmarit buimaciti pe Mircea Dinescu anuntind fuga lui Ceausescu si sosirea libertatii. A venit apoi rindul tovarasului, devenit domnul, Iliescu, pe care zvonistica Securitatii il prezenta de ceva vreme ca pe un prieten al lui Gorbaciov si posibil successor al dictatorului roman. In Romania incepea in sfirsit sa se schimbe ceva. Era parca prea frumos ca sa fie adevarat.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Aretta Bazdara



Zel si tarie

Revolutia... ce ne-a adus ? Cred ca dupa acea varsare de singe care inca mai miroase a crima am primit un fel de nu stiu ce cu sos de prostie. Nu spun ca revolutia nu ar fi trebuit sa aiba loc... a fost necesara... pacat este ca bietii nostrii romanasi au cam incurcat oalele in mai toate domeniile. Am inceput prin a vota cu mult zel si tarie un infocat comunist dat drept revolutionar si care, spre nenorocirea nostra, inca mai bintuie scena politica romaneasca si am terminat daca pot spune asa pana mai ieri, azi prin a sfinti minunatea priveliste ce va gazdui mare noastra relansare turistica : "Parcul lui Dracula". Sincera sa fiu, nu cred ca "marele dracula", fie el cu dinti de plastic sau nu, ar fi simtit un moment nevoia unei ape sfintite sa-i curga pe crestet. Dupa ceva buni anisori de la revolutie nu mai spun... ar fi bine sa intrebam pe acei oameni care si-au pierdut frati, sotii, parinti in glorioasa noastra revolutie. Am uitat poate sau am facut-o intentionat... nu am spus nimic de arta. Ce v-ar interesa acum cind toti alergam dupa o bucata de craciun cu aroma de cozonac si carnita gata taiata de porc durduliu. Arta e mai libera azi in Romania...oameni talentati avem prea multi poate, saracia si prostia altora ne trage noua presul de sub picioare. Singuru lucru care lipseste in Romania e credinta in Dumnezeu, nu unul fals ce-l avem deja... Cel real biblic si Cel care ne va chema la judecata. Nu mai suntem copii, revolutia a trecut si a fost uitata... oamenii sunt mai liberi... lumea e acum mai mult decit oricind in intuneric... Sarbatori fericite linga un Dumnezeu biblic!


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Sabina Dodan



Revolutie...

Greu subiect… Ce sa zic?

La 9 ani realitatea pare cu totul altfel. Atat aveam atunci cand n-am inteles de ce lumea se agita atat. In basmul copilariei au patruns emotii si imagini pe care un copil n-a vrut sa le creada, sa le dea inteles. Amintirile sunt imprastiate mult, adevarul s-a reconstituit apoi ca un puzzle in mintea mea mult mai tarziu, atunci cand am inteles semnificatia unor cuvinte ca democratie, libertate, Ceausescu. Si mereu fraza “ole, ole, Ceausescu nu mai e!” Dar cine sa fie Ceausescu? De ce vorbeste toata lumea de el?

La gura sobei, undeva la bunici, taranii se adunasera in casa bunicului meu pentru ca era unul din putinii care aveau televizor. Undeva in colt, noi, nepotii priveam spectacolul din casa, pentru ca pe cel de la televizor oricum nu-l intelegeam. A urmat Craciunul, bucurie oricum pentru un copil asa ca revolutia mai trebuia sa astepte, sa devin eu mai mare, sa pot intelege. Recunosc ca poate a fost mai bine asa si ca emotional nu exista nici o trauma in sufletul meu. Regretele si oroarea imaginilor m-au urmarit mult mai tarziu, odata cu fiecare an care trecea.

Acum, la 12 ani dupa eveniment am inteles ca revolutia a insemnat libertate. E singura forma cu care pot asocia acele evenimente si simt ca intr-un fel, cu totii am inteles ca ne va fi mai bine. Oamenii nu s-au gandit poate atunci ca revolutia nu va fi de-ajuns si ca vom suferi altfel si ca moartea celor doi vinovati si a celor nevinovati nu va rezolva totul. In mai multe aprecieri si lectii de viata nu vreau sa intru pentru ca experienta mea nu este suficienta.

Psihologic, revolutia a avut “efecte” maxime. Din felul in care gandim si simtim am inceput sa traim. Ca ne-am amagit sau ca efectiv ne-a fost mai bine, nu stiu… Este clar ca in acele momente, acum 12 ani in urma, oamenii s-au unit si au trait impreuna ca si grup social, ca si grup care avea nevoie sa creada intr-un tel. Ce n-am inteles foarte clar a fost cum acea mana de oameni care au preluat conducerea atunci ne-au facut sa intelegem ca revolutia va fi cel mai bun lucru pentru noi. E clar ca bunatatea si conducerea n-au nici un sens comun, doar ca nu am decis fiecare personal. Gravitatea si necesitatea unei schimbari s-au impus singure, de la sine, lasandu-ne sa visam “visul romanesc”.

Revolutia cred ca ne-a “deschis mult” ochii, am ales sa fim liberi, sa putem primi toti “stimulii externi” din care ne e greu sa decidem ce e mai bun pentru noi. Atunci n-aveam nimic, acum avem prea multe si nu mai putem alege intotdeauna ce e important. Asta cred ca e marea problema astazi si de aceea vad revolutia ca o descoperire prea mare dupa o perioada in care nu ne era permis sa stim prea multe. Cum o sa reusim sa alegem oare ce e mai bun pentru noi?


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Teofil Stanciu



22 m-a prins copil

Era dupa-amiaza. Intamplator tata a pornit radioul.

Nu ne miram de cele auzite fiindca la noi acasa se asculta Europa Libera asa ca ne obisnuisem sa auzim vorbindu-se despre “dictator”, “proteste” etc.

Transpirase si zvonul ca ceva se petrece la Timisoara. Numai ca glasul deloc eufonic a inceput sa zbiere gutural prin difuzorul: "Dictatorul a fugit!" Nu prea stiam ce inseamna asta, dar m-a luat o bucurie ca la orice eveniment neobisnuit. Semana cu zilele cand avea Romania meci si castiga. Sau parca mi-ar fi cumparat parintii bicicleta ras-asteptata (pana azi nu au mai apucat sa mi-o cumpere ca mi-a dat un var una veche). Fratele meu a alergat la un vecin sa-i spuna noutatea. Mi-a ramas in minte pentru multa vreme reactia omului: l-a luat in brate si la pupat pe "curier". Cate imbratisari am mai vazut de atunci. A devenit o moda. Si ce de pupaturi.

Cand ne-am dus la scoala in trimestrul al II-lea - confuzia din decembrie ne gasise in vacanta- disparusera portretele trucate ale "fostului" ori, ma rog, coborasera de pe pereti. Profesorii purtau la vedere ecusoane cu FSN - gramada care mi-a fost antipatica, fara un motiv anume, de la aparitie. Simpatici imi erau Dinescu, Nicolaescu, Caramitru - cu Mazilu aveam necazuri pentru ca, avand un prenume comun, numele lui a devenit porecla mea.

De Craciun nu am putut colinda prea mult de frica teroristilor. Vedeam ca ceva se petrece, dar nu pricepeam ce anume. In loc de comandant de detasament am fost rebotezat sef de clasa. Deci tot noi astia vechii ramasesem, numai ca ne-am schimbat denumirea. Abia acum scriind imi dau seama ca am avut functie pe vremea "fostului regim". Mai bine ne-ar fi schimbat atunci pe toti.

Traiam febra ciudatelor intamplari in fata televizorului cu lampi (Opera) al unui vecin. Faceam cu schimbul ca sa incapem in casa omului. Din cand in cand trebuia oprit aparatul sa-si mai traga sufletul si sa-si ingrijeasca circuitele. Atunci treceam la mijloacele audio. Eram martorul "primei revolutii transmise in direct". Ma credeti sau nu, am asteptat multe de la tot ce avea sa urmeze. Mai intai l-am asteptat pe tata sa vina de la serviciu dupa o tura de noapte (23 spre 24). Apoi am asteptat Craciunul si Revelionul. Si au venit si au trecut.

Alte asteptari? Asteptam sa vad cum se intampla minunile promise de cei care si-au pus gatul in jug sa traga caruta Romaniei pe un drum mai acatari. I-am luat de buni pe toti. Nu-mi placea ca prea se lungea "Tribuna partidelor politice" si nu mai dadeau desene animate (intre timp ne-a luat tata televizor), dar ziceam ca stiu ei ce zic si ce fac. Wrong! Adica stiau ei multe, dar nu spuneau tot, iar de facut... Prima dezamagire politica am trait-o cand Iliescu si-a depus candidatura pentru presedintie. Il auzisem cum anutase solemn ca nu va candida, ci vrea numai sa scoata tara din impas.

Pe 22 am vazut steaguri gaurite. Dupa aceea am auzit de gauri in buget, si am vazut gauri tot mai mari si mai dese in hainele oamenilor si in mintile lor. Tot pe 22 am ascultat prostit discursuri in care se zicea de Dumnezeu, am auzit rugaciuni. Apoi L-am vazut comercializat, disputat si dosit pana la vreme de anaghie (a se citi: alegeri). Si au murit oameni atunci. Le sunt recunoscator desi nu pot sa ma auda, ori "cine stie?" S-a deschis atunci un orizont pe care imaginatia generatie mele l-a exploatat: libertatea de a visa in libertate. Era ceva nou si fantastic si in oniria a ramas tot ce au debitat mintile noastre proaspete.

Eu cred in existenta unei generatii (cel putin una) compromise, cea a parintilor mei si a celor care erau "oameni mari " pe 22 Decembrie 1989. Din nefericire voi sunteti cauza (in mare masura) a crizei pe care o traim. Si voi cei care ati plecat prin tari mai mult sau mai putin insorite cu diferite "chemari", cea mai importanta fiind sa va mearga bine voua si alor vostri. Poate daca ati fi cugetat cateva minute in plus ramaneati sa puneti mana si mintea sa mearga bine mai multor progenituri. Iar cei care au ramas puteau sa nu astepte in continuare ca statul sa faca totul. Ca statul, dupa cum ii spune numele, sta (zice Ada Milea, dar cine s-o auda?).

Probabil ca nu sunt in masura sa acuz. Dar nu pot sa nu spun nimic atunci cand aud toata ziua in jurul meu oameni deplangandu-si soarta si votand cu travestitii. Asta insa e alta poveste.

La cei 11 ani pe care ii aveam, 22 Dec. 1989 era pentru mine o intamplare intre basm si realitate. Ne scoate Agricultura din orar? Si ce ne pune in loc? Va trebui sa mai mergem la practica agricola? Ce-i aia democratie? Cine-i batranul asta, Coposu? Cum arata o platforma-program? Si la urma de tot un soc: Iosif Ton (pe care incercam sa mi-l imaginez in fiecare duminica ascultandu-i predicile) prezisese sfarsitul sistemelor totalitare din Europa de Est. Asta-i ce-mi amintesc. Ba nu, mi-aduc aminte si ca eu voiam sa ninga de Craciun. Dar a nins abia prin ianuarie si s-a prelungit vacanta.

PS: Sa sarbatoresti fericit! Viata mea e complicata. Poate fi si altfel o viata?


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Ionatan Pirosca



Dumnezeu modela istorie

Nu, nu era chiar ca-n "Mizerabilii", la noi in oras n-au fost baricade pe strazi, desi ce se ascundea prin reteaua de canalizare n-am stiut si nu stiu.

Plutea in aer de catva timp. Inca din vara lui 1989 intrasem intr-un grup clandestin si pregateam publicarea unor manifeste impotriva regimului comunist, manifeste care nu au aparut niciodata. Eu n-am apucat sa vad prototipul acestui manifest, securitatea insa, da, cum aveam sa aflu ulterior! Din cei cinci oameni (eu nu stiam atunci decat pe acela care ma cooptase in grup), unul era informator. Nu ma intereseaza care, nu m-a interesat niciodata. Il stie Dumnezeu.

Lucram intr-un muzeu, undeva intr-un parc, foarte aproape de stadionul unde aterizase elicopterul dictatorului cu putin timp in urma, in octombrie. Fusese, probabil, ultima lui "vizita de lucru".

Ascultam relatarile posturilor straine de radio, infrigurat, ingrozit de ceea ce se intampla la Timisoara. Cosmarul dura de cateva zile. Apoi a venit anuntul: gata! Suntem liberi! Am plecat imediat spre primarie. Era cald, era ca-n mai. Ceausescu a fugit!

Imbratisari cu oameni necunoscuti, larma, claxoane sacadate sau prelungi, interminabile, drapele fara steme, cu gauri mari, "pe acolo a fugit dictatorul", m-am surprins gandind si razand singur. In balconul primariei vorbeau tot felul de oameni. Unul din ei, cel mai vehement, era un informator pe care-l stiam. Fusese "sub acoperire" intai intre baptisti, apoi intre penticostali.

Noaptea a inceput sa se traga. Se dadeau arme. "Eu am arma mea", le-am spus. Erau nedumeriti. "Asta!" si le-am aratat Biblia pe care o inghesuisem in buzunarul interior al hainei. N-au inteles prea mult. Au murit atunci la noi in oras ca martiri ai revolutiei 53 de oameni, fara sa-i fi omorat cineva! Cine trasese? De ce? Doar armata era cu noi.! Si Militia. Securitatea avea postati la poarta paznici cu TAB-uri.

La megafoanele primariei s-a anuntat ca "avioane rusesti de bombardament se indreapta spre noi". Lumea de pe platoul din fata a disparut. Avioanele n-au aparut niciodata, dar lumea a disparut. Si eu am plecat. Trebuia sa-mi vad familia. Locuiam intr-un bloc undeva, intr-un cartier marginas al Brailei, langa o unitate militara. Noaptea se trasese tare, mi-a spus sotia. Ea si fetita noastra care avea 3 ani dormisera in cada de la baie, de frica gloantelor ratacite. Pe peretele exterior al blocului s-au vazut mult timp urme de gloante. Lipsisem mai bine de 48 de ore.

Timpul isi pierduse insemnatatea, in fata istoriei. Am mancat, am dormit putin si am plecat iar. Se facuse noapte.

In parcul oarecum izolat, nu departe de un cimitir, era Sectia de Stiinte Naturale a Muzeului unde lucram eu. Trebuia sa verific daca s-a intamplat ceva acolo. Chiar in fata portii aparuse un militian inarmat. Cand am dat cu ochii unul de celalalt, nu stiu cine a tresarit mai tare. "Ce faceti aici?" m-a intrebat. "Caut teroristi!" am spus, mai linistit, avand chiar puterea sa glumesc. In cimitirul din apropiere se tragea. La Muzeu, totul era bine.

M-am rugat acolo, in intuneric. Dumnezeu modela istoria. Era calda, era vie, in mainile Lui. Iar mainile Lui eram noi oamenii. "Macar copiii mei sa traiasca liberi." Asa gandeam.

Dimineata am fost si am donat sange pentru ranitii revolutiei. Atunci m-am captusit cu hepatita virala B si C pentru care aveam sa fiu pensionat cativa ani mai tarziu.

Dumnezeu modeleaza istoria. Ea e calda, e vie in mainile Lui. Iar mainile Lui sunt vietile noastre. Asa e!


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Eduard Orasanu



“Radu cel frumos”

Este o dimineata cenusie si rece de duminica, iar eu ma aflu intr-o unitate militara la fel de cenusie si rece. Este 17 decembrie 1989 si astept sa vina miezul zilei sa pot iesi putin in oras, dar ce se intampla, nu se mai dau invoiri? Pluteste ceva prin aer... simt incordarea si nedumerirea ofiterilor...

Alarma! Iesim, dar o luam prea putin in serios asa ca iesim fara arme. Alarma cu indicativul: "Radu cel frumos"! Alergam dupa arme... si stam si asteptam... Ce? Orele trec si se face seara, nu mergem la masa... orele trec si se face noapte... ceata, intrebari, neliniste... "Radu cel frumos". Alergam spre depozitul de munitie si incepem sa incarcam camion dupa camion cu munitie de razboi... ce se intampla? E trei noaptea si in sfarsit mergem la masa, suntem franti de oboseala. Masinile pline cu munitie isi incalzesc motoarele si pornesc... dar se opresc la poarta. Dormim in aer liber, in ger.. Iata o noua zi, atat de diferita. Ce alte schimbari si evenimente anunta? Un camarad se intoarce din permisie din Timisoara. E mut! E smintit! Plange si nu poate vorbi coerent. Spune ca in Timisoara s-a tras in oameni. "Cum sa se traga in oameni?", intrebam noi. Dar i se interzice sa mai spuna ceva. Merge ca un lunatic prin unitate... "Radu cel frumos" continua... iar Timisoara e un oras liber, aflu aceasta de la Radio "Europa Libera"... A doua noapte dormim tot in aer liber si tot in ger, urmau inca 44 de zile de alarma...

Poporului Roman ii era foame, ii era foame de libertate, dar din pacate unii s-au saturat prea repede, altii au inteles ca sunt liberi sa fure si sa minta... ramane doar amintirea solidaritatii si ranile din sufletul unui oras: Timisoara; a unei tari: Romania.

***

O ceata densa si alba ne inconjoara, e seara, se simte o stare de tensiune netalmacita, toate se misca prea incet, inca nu stim ca traim sub indicativul*: alarma de lupta - partiala. E duminica si as fi vrut sa ies intr-o invoire... Inca e cald pentru luna decembrie, dar care sunt dispozitiile, nu ne spune nimeni ce se intampla, stam in acest loc de 7 ore.

Miezul noptii, incarc lazi cu munitie in remorcile camioanelor... Sunt foarte grele si simt cu toata fiinta mea ca treaba asta nu e un exercitiu pur si simplu... Dar cine este dusmanul? Unde este conflictul? Nu poate raspunde nimeni.

4 dimineata - ne culcam direct pe pamantul rece si dormim aproape doua ore. Ma scol aproape inghetat, toate sunt schimbate, iar zorile de zi prevestesc zile cum nu au mai fost. Un dusman invizibil a cutremurat intr-o singura zi o tara, intr-o singura noapte am simtit ca viata si ceata au
ceva impreuna: nu stii cand incep, nu stii cand se sfarsesc, par albe, dar ascund mult gri.

Trompetistul regimentului vine din permisie din Timisoara, e aproape nebun si plange incoerent, spune ca a fost aruncat in Bega, pentru ca purta haine militare, in timp ce se indrepta spre Gara...

Peste cateva zile, aeronava cu care se intoarce Ceausescu din Iran trece pe deasupra noastra, este escortata de 4 Mig-uri... Noi facem o instructie speciala, ciudata, ziua, iar noaptea nu dormim si stam afara. Suntem dusi la un televizor sa ascultam cuvantarea din Piata Comitetului Central... Se huiduie in piata, eu cred ca zboara un avion pe acolo... Nu pot sa cred ca... Realizez... O tacere mormantala se lasa in fata televizorului... Chipuri intunecate.

Discutii in dormitor: “Ce mai vor si astia, iata, Ceausescu a platit datoriile? Va fi mai bine” Cineva raspunde: “Astia vor ceva ce nici nu se vinde, nici nu se cumpara” “Ce?” “Libertate...” “Ce e libertatea?”.

Mai tarziu, afara, vad oameni alergand. “Sa-mi spuna cineva de ce alearga oamenii pe strada”, imi vine sa plang, “vreau ca oamenii sa nu mai alerge inspaimantati pe strada, sa nu mai alerge...”.

22 decembrie seara, am in dotare aproape 200 de gloante: “Doamne, am vrut sa fac armata, intelegi, ca orisicare altul, armata si nu razboiul! De ce tocmai cand fac eu armata e razboi? Doamne!”. Nu vorbesc cu nimeni, simt ca totul se poate termina... mi-e frica de moarte.

Un camarad din Sibiu se poarta anormal, semne de nebunie (sau se preface), rosteste mereu: “Apa otravita, in Sibiu se trage...”. Ma intalnesc cu el intamplator in spalator, suntem doar noi doi... il iau de guler si ii spun: “Crezi ca numai tu te temi, toti facem pe noi de frica...” Ii trag doua palme. “Toti facem pe noi de frica!”.

Peste un an, la terminarea armatei, imi multumeste...


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)

Lena Grigoroscuta



Oameni buni, oameni rai

Zilele trecute am revazut imagini din timpul Revolutiei din decembrie '89. Ma patrund atat de mult aceste imagini, fiindca imi dau seama ca le-am trait si eu acum 12 ani!

Insa in fiecare an alte si alte ganduri noi imi trec prin minte. Anul acesta, m-am oprit la oameni: oamenii de atunci si cei de acum.

Copil fiind, am inteles revolutia ca un fel de razboi, insa nu intre popoare, ci intre oamenii buni si cei rai din Romania. Noi - familia mea si prietenii nostri - eram oamenii buni, iar Ceausescu, familia si prietenii lui erau cei rai. Cat despre cei care au condus Revolutia, ei erau cei mai buni dintre cei buni, ei erau eroii mei! Asa ca atunci mi s-a parut firesc sa moara raii, iar noi sa fim liberi, sa traim fericiti pana la adanci batraneti! Nu e greu de inteles ca pentru mine era o poveste, iar noi, bunii, cei ce aveau nevoie de eliberare.

As zice ca povestea mea continua si dupa 12 ani, insa nu precum cele care plac asa mult copiilor; un lucru e sigur: noi am ramas cei buni, acum suntem liberi, insa cei ce ne conduc, o parte din cei mai buni de alta data, nu mai sunt salvatorii si eroii nostri, ci se apropie de personajele negative ale povestii; doar noi suntem in continuare buni.

Pe data de 6 decembrie in Biserica Crestina Ortodoxa din Romania se sarbatoreste Sf. Niculae, si de 12 ani incoace tot se aduna oameni la mormantul lui Ceausescu la aceasta data si, ciudat, din ce in ce mai multi il regreta. Din ce in ce mai multi il clasifica in categoria celor buni... alaturi de noi!

Nu e politica domeniul meu si de aceea n-as putea explica situatia social-economica si politica din tara dupa 12 ani de libertate. Cum vad eu lucrurile dupa acesti 12 ani? Inca neclare - cel putin pentru mine - pentru ca cei ce odata au fost rai acum sunt buni si invers...

Si uite-asa m-a facut revolutia sa ma intreb cand sunt buni oamenii, cand sunt rai, dupa ce criterii sunt intr-un fel sau altul si... cum suntem vazuti noi, "cei buni" din povestea mea, in familie, in Biserica si oriunde mergem. Si mi-a mai amintit revolutia de un text drag mie, rostit de imparatul Solomon: "Ceea ce face farmecul unui om este bunatatea lui".


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.08 – 21/22 decembrie 1989 / Ole, ole, ole, Ceausescu nu mai e...”)



“Frumusetea va salva lumea!" F.M. Dostoievski

Pentru acest numar va recomandam in continuare:

- Dialog cu Claudius (II)

Dialog cu... Claudius
(ganduri exprimate pe marginea festivalului de muzica crestina contemporana de la Oradea)



(foto: arhiva "HAR")

- partea a doua -

SSJ: Aproape ca nu au fost participanti din Moldova. Cum crezi ca se canta in Moldova?

Claudius: De la inceputul anului pana in vara am facut un turneu prin tara, promovand albumul Claudius si Aurelian, si am ajuns in doua orase moldovenesti, Galati si Suceava. La Galati am intalnit un gen de organizare bisericeasca relativ apropiatata de cea din Ardeal, de cea cu care eu sunt obisnuit. Modul de manifestare... am gasit acolo trupe de lauda si inchinare... in Ardeal se practica, in ultimul timp, destul de frecvent genul acesta de inchinare. Mai sunt putine biserici din orasele mari din Transilvania unde nu se accepta, spre exemplu, tobele. Clujul e unul dintre orasele acestea, destul de inchis, cu toate ca este oras universitar, oras cultural. Bine, eu nu zic ca asta e bine sau rau, constat o realitate. Galatiul mi s-a parut apropiat, am fost, de exemplu, intr-o biserica penticostala, si am fost placut impresionat. Acolo tinuta in biserica era extrem de sobra, erau surori cu baticul legat in fata si asa mai departe. Eu cand am intrat acolo cu Patriciu am zis: "Frate, noi nu cantam aicea o nota...", dar tin sa precizez ca albumul nostru este foarte linistit, nu are nici o pretentie de... e meditativ, e un album de inchinare, nu are pretentie de muzica galagioasa. In ideea asta am fost foarte bine primiti, dar m-a surprins modul lor de inchinare. Cu toate ca erau imbracati foarte sobru, extrem de sobru, si cuvantarile si predicile aveau o anumita inchistare, o anumita sablonare. Din punctul meu de vedere. Deci vorbesc acuma fata de Ardeal. Am fost pe urma in Suceava, acolo lucrurile au stat altcumva. Si cu toate astea albumul nostru a fost foarte bine primit. Deci eu cred ca exista o anumita deschidere, in general, pe toata tara. E clar ca Transilvania are mult mai mare deschidere avand in vedere ca suntem mult mai aproape de blocul catolic si de blocul Vestic in general. Practic noutatile intra prin Timisoara si ies prin Brasov...

SSJ: Spre Moldova?

Claudius: Da.

(va urma)


(textul integral in "Eduard Orasanu invita la dialog pe Claudius")

Punctul Central!



In numerele viitoare vom publica:

- Sarbatorile la romani
- Librarie si Carti
- Mall, arta de a face cumparaturi

Pe cine promoveaza SSJ?

Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.

Curier&Posta redactiei:

Calin Valean: Salut Domnisoarelor si Domnilor! Hai ca va scriu sa va spun ca ati facut-o de nota 10. Domnilor, jos palaria pentru relatarea de la festivalul de la Oradea, nu stiu pina la urma cine a fost reporterul dar a facut o treaba buna. Pentru ca adesea a incercat sa-i atraga in cursa pe cei intervievati prin amintirea unor nume celebre din muzica, sunt sigur ca daca l-as intreba pe reporterul vostru daca a auzit de Eugen Istodor raspunsul ar fi pozitiv, si asta e chestia faina. Pentru ca si in presa crestina e nevoie multa de iesirea din canoane. Numa bine'! Calin Valean (de la ALO+)

Claudius Tars: Salut... Ma numesc Tars Claudiu si sunt din Deva. Cred ca primesc ziarul vostru de ceva timp (cateva luni) si fiindca sunt in vacanta de cateva zile nu am mai reusit sa citesc acest ultim numar. Iata-ma fortat sa stau intr-un cafe unde miroase a tigara de nu mai suport dar mai mult de asta ma doare altceva. As dori sa va corectez o informatie pe care voi ati scris-o in acest ultim numar.

Legat de premiile de la Oradea as vrea sa reamintesc celui care a scris articolul ca locul II la compozitie a fost castigat de trupa PUNCTUL CENTRAL din Deva si nu de SENS UNIC. Lucrul acesta se poate verifica pentru ca tocmai am avut diploma si trofeul lor in mana. Mai mult de atat solistul principal si conducatorul trupei e cel mai bun prieten al meu, iar diploma si trofeul este ceva ce vad in fiecare zi in vitrina de la el de deasupra patului si trofeul sta pe televizor. Mie personal mi se pare o greseala de jurnalism destul de mare, nu credeti? Nu mi se pare o informatie de doi bani, ci una de valoare. Sper totusi ca sa corectati informatia. Prietenul meu nici nu stie ce ati scris voi si cred ca oricare dintre voi s-ar simti putin jignit. Acum sper sa nu gandim ceva de felul: lasa, ca un crestin nu trebuie sa fie ofensat de astfel de lucruri pentru ca el canta pentru Domnul si astfel de lucruri pot duce la mandrie.... si altfel de chestii puerile.

Va consider niste persoane care faceti niste lucruri extraordinare si nu vreau sa imi redefinesc parerea in functie poate de o posibila, neintetionata greseala.

Inca un gand. De ce atitudinea asta impotriva muzici contemporane. Sunt intr-adevar riscuri in a face o muzica crestina cu influente rock, alternativ, pop, hip-hop samd.
As vrea sa va intreb cate din piesele din corurile bisericesti au fost compuse de oameni care nu aveau nu aveau nici o legatura cu Dumnezeu. Va rog eu verificati lucrul acesta si veti vedea ca am dreptate. De exemplu la mine in biserica sa cantat la ultimul program "Spargatorul de nuci". As vrea sa intreb daca T. avea vreo legatura cu El sau daca cumva piesa aceasta a fost cumva dedicata Lui. Daca pentru unii nu suna bine va spun ca nu toti oameni sunt la fel si daca intelectualii asculta muzica clasica mai mult decat oamenii de rand sa nu fim snobi si sa ascultam clasic doar pentru ca altii o fac. Va spun fara ca prietenul meu sa stie asta, ca de la el am invatat cum sa ascult muzica chiar daca el nu este un fan infocat al muzicii clasice. Am uitat deja ca biserica are diveristate, sau acceptam acest adevar atata timp cat nu ne deranjeaza pe noi.
Poate mai sunt multe de zis dar mi se termina banii si nu stiu cat trebuie sa platesc.
Dumnezeu sa fie cu voi.

PS: Tocmai astazi am fost profund impresionat de mesajul piesei "ridica-ti ochii catre de cer" ce apartine piesei Born Again. Superba piesa. Pacat ca si-au pus numele trupei in engleza. Oricum poate piesa o sa fie un "hit"

Nota redactiei: Draga Claudiu, ne cerem scuze pentru regretabila eroare, insa acele mesaje trimise de la Oradea au fost intocmite in net-café-uri cu fum, stresati de insuficienta banilor si de ce nu de orele tarzii din noapte. Oricum, eu personal nu am auzit de marea majoritate a celor prezenti la festivalul de muzica de la Oradea. Acum sa nu traiesti cu impresia ca moldovenii nu asculta muzica, insa nu stiu daca stii, dar aceasta tema a fost dezbatuta si razbatuta in cursul mai multor numere ale SSJ. Consider ca acest subiect este atat de sensibil incat cu greu ar putea fi inchis. Ceea ce exprim eu este doar opinia mea, nicidecum a celorlalti redactori. Pentru mine nu exista muzica crestina si necrestina. Exista muzica si atat. Cat despre genuri, ele tin de gusturi. Asa ca nu poti acuza un om ca nu a auzit de nu stiu ce formatie, stil, gen, sau mai stiu eu ce! Poti asculta linist muzica fara a striga in gura mare ce e bine si ce nu. Cred ca singurul principiu, daca e vorba de muzica cu mesaj crestin e acela ca Punctul central e Hristos, nicidecum trofeul pus deasupra patului, sau diploma pusa in rama deasupra biroului. Singura tragedie a cantaretilor crestini e ca nu sunt “inghititi” in bisericile din care vin? Mie unul mi-e frica sa trag concluzii. Eu cred ca trairea cu Hristos se cunoaste din modul in care il lauzi prin cant si aici vreau sa ii amintes pe Claudius, Ovidiu Mitrofan, Chris si ar mai fi cativa. In rest, Domnul sa fie cu voi, acolo la Deva si fie ca lauda voastra sa fie una placuta doar lui Dumnezeu! (Ionut Apostu)

Cristian Sirbu: Buna, numele meu e Cristian Sirbu si sunt solistul vocal al formatiei Punctul Central. Am citit asta seara pentru prima data un numar din "The Salt Street Journal". Am fost placut impresionat de existenta ei in primul rand apoi de calitatea reportajului. Felicitari reporterului care a realizat articolul si interviurile. O singura rectificare va rog. Nu a existat in concurs nici o trupa care sa se fi numit: “SENSUL UNIC”. Formatia clasata pe locul 2 alaturi de Amy Capusan se numeste "Punctul Central". Ca si reprezentatnt al formatiei as fi foarte bucuros ca in numarul urmator sa faceti rectificarile de rigoare deoarece festivalul-concurs "Quo-Vadis 2001" ar putea fi un pas important in viitorul formatiei noastre. Va multumesc...

RECTIFICARE: Formatia clasata pe locul II - sectiunea compozitie la festivalul de muzica crestina comtemporana “Quo Vadis 2001” este “Punctul central” si nu “Sens Unic” cum a aparut in revista noastra dintr-o regretabila greseala de editare. Ne cerem scuze! SSJ

Epilog: Eu intru in competitie cu viata mea.

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: