The Salt Street Journal nr. 125



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 125 / 21 Ianuarie 2002, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Madalina Bulgariu, Stefania Tiriac, Claudius, Ioan Ciobota, Maria Schafer, Alin Cristea

Cuprins: Introducere, Dincolo de efort exista si aprecieri, Amintirea celor trecute, Craciunul incepe din 25, Cozonac si tranzitie, Dialog cu... Claudius, Cine s-a turcit?, Are nevoie cineva de mass-media crestina?, No Comment, Din numerele viitoare, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Introducere

Imaginati-va doar femeia ca fetita ajutand-o pe mama ei la treaba, ca adolescenta impresionandu-si prietenul cu o prajitura la care s-a chinuit mult ca sa-i iasa, ca sotie gata sa-si dea barbatul gata cu ceea ce stie ea mai bine sa pregateasca, ca mama cumparand cadouri copiilor ei, ca bunica inconjurata de nepotii care stau in jurul focului asteptand sa scoata cozonacii... pentru ea viata e frumoasa oricum!

Pai cum sa fie femeia sclava sarbatorilor cand ii face placere? Si cum tot ea sa fie aceeasi sclava a acelorasi sarbatori cand nu e? Nu e pentru ca nu face nimic special, nimic in plus. Oricum daca face ceva inseamna ca-i place si facandu-i placere e fericita; si cum poate un sclav sa fie fericit? Un sclav ramane totusi o persoana subjugata unor influente fie din exterior fie din interior. Nici nu ma gandesc sa scriu despre neputinta femeilor de a se putea bucura de sarbatori la fel ca si oamenii liberi, caci nu-i asa, un sclav nu isi permite luxul de a-si ridica propria fericire la rangul de fericire suprema, asa cum cei ce subjuga sau profita de pe urma lor o pot face.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Sabina Dodan



Dincolo de efort exista si aprecieri

Sarbatorile au trecut de mult de acum, dar o intoarcere in timp nu strica nimanui. Eu zic ca sarbatorile sunt mereu un "prilej de afirmare" a femeilor. Ele muncesc mult dar de cele mai multe ori si laudele rezultatelor lor sunt pe deplin meritate. Curatenia facuta, mancarea pregatita, infrumusetarea ei in zilele de sarbatori sunt apreciate de ceilalti si deci munca depusa nu e in zadar. O femeie se va simti foarte bine cand musafirii vor lauda bucatele facute si vor aprecia curatenia casei.

Dar sarbatorile nu inseamna numai efort, ele sunt si vacanta in acelasi timp. Dupa ce se termina treaba, o femeie are timp si de ea, se rasfata si e gata sa primeasca laudele ce i se cuvin. Intalnindu-se cu alte femei, ea va povesti cu mare infocare tot ce-a pregatit si tot ce-a fost apreciat nevorbind ca despre un lucru care nu i-a facut placere. Ea are grija sa se recompenseze singura cumparandu-si un cadou sau mergand la cosmetica, coafor, sau isi pregateste o tinuta deosebita.

Dincolo de aprecierea celorlalti o femeie va simti mereu greutatea si responsabilitatea pe care o implica sarbatorile. Pe umerii ei apasa ducerea la bun sfarsit a implinirii tuturor obiectivelor, de aceea ea incepe planificarea lor din timp, existand chiar un anumit ritual: in ziua cutare fac curatenie, in ziua urmatoare mancarea, cand o sa merg la cumparaturi oare?, bradul il impodobesc intotdeauna in ajun si tot asa... orice abatere poate perturba "perfectiunea sistemului" pe care ea l-a creat. Aceste stereotipuri o subjuga si da, in aceste conditii de ritual care trebuie neaparat indeplinit, ea poate deveni o sclava a sarbatorilor. Daca nu, daca toate acestea se intampla de la sine si cu placere, nu o putem acuza de obligatii si de misiuni imposibile.

Se spune ca in general sarbatorile sunt simtite mai mult de catre femei, barbatii au de obicei o sarcina, maxim doua. Daca se afla la tara pregatesc porcul, daca sunt la oras bat covoarele sau le revine misiunea de a se targui pentru cumpararea unui brad. Restul sunt "operatiuni" strict feminine. Si pentru a nu transforma acest articol in "misiune imposibila strict feminina" voi incheia afirmand ca fara aceste sarbatori pe care o femeie trebuie sa le pregateasca cat mai bine cu putiinta, viata ei ar fi monotona, iar posibilitatile de afirmare reduse.

Sarbatorile devin pentru ea momente de dezvoltare si afirmare ca femeie, momente de placere si timp liber, momente in care viata capata pentru ea responsabilitati si valori noi. Imaginati-va doar femeia ca fetita ajutand-o pe mama ei la treaba, ca adolescenta impresionandu-si prietenul cu o prajitura la care s-a chinuit mult ca sa-i iasa, ca sotie gata sa-si dea barbatul gata cu ceea ce stie ea mai bine sa pregateasca, ca mama cumparand cadouri copiilor ei, ca bunica inconjurata de nepotii care stau in jurul focului asteptand sa scoata cozonacii... pentru ea viata e frumoasa oricum!


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.10 – Romancele trudesc de sarbatori?”)

Madalina Bulgariu

Amintirea celor trecute

Decembrie... sarbatori... luna cadourilor... veselie... lume multa...

Dar inainte de toate e agitatie multa, planuri, pregatiri. Si cine nu cunoaste oare cel mai bine toate acestea, daca nu noi, femeile?

Eu personal astept sarbatorile in fiecare an cu aceeasi intensitate. Chiar daca in general nu ma prea invart prin bucatarie, cu exceptia meselor, inaintea Craciunului sunt o prezenta permanenta. Imi face o deosebita placere sa-i dau o mana de ajutor mamei mele. Deja e o traditie in familie cine taie salata Boeuf sau cine ajuta la invelitul sarmalutelor, la ornamente si alte lucruri care cer rabdare si migala. Despre cozonaci si prajituri, nici nu mai vorbesc. Cum eu sunt in general cea care le consuma, trebuie sa fiu prezenta la prepararea lor... sa ma asigur ca totul va iesi asa cum imi place mie.

Insa in spatele bucuriei si placerii se ascunde si multa oboseala. Abia de sarbatori o inteleg pe mama ca nu e usor sa stai toata ziua in bucatarie langa cratitele care fierb care mai de care pe aragaz. Pe langa bucate mai e si curatenia generala, care, in general, tot in grija femeilor cade.

Insa dupa ce totul e gata iar in casa proaspat aerisita simt mirosul de cozonaci abia scosi din cuptor, colindatorii incep sa se auda, uit de oboseala si gust sarbatorile din plin.

Dar trec atat de repede si pana la urmatoarele sarbatori ma hranesc cu amintirea celor abia trecute.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.10 - Romancele trudesc de sarbatori?”)

Stefania Tiriac

Craciunul incepe din 25

Ma doare spatele. Nu mai pot sta in picioare. Trebuie sa fac maioneza si sa tai legumele pentru ciorba. Sunt enervata ca se aglomereaza trebile si nu razbesc cu ele. Nu e inca aspirat in camera mare. Nici pe hol. Nici rabdare nu mai am. Nu ma mai intereseaza ce si cum. Vreau doar sa ma culc si sa ma trezesc. Maine dimineata. Senina. Vecina de la sase e la pat. Cu nevralgie intercostala. Pe ea au dat-o gata pregatirile.

Mai trebuie aduse prajiturile. Si tanti cofetareasa locuieste departe. E tensiune mare, as vrea sa se termine odata totul, sa ma opresc. Agitatie multa, dar inevitabila - am inceput prea tarziu. Cat voi face, atata voi face. Nu este apa calda. Presiunea la gaz e scazuta. Probabil ca si la altii e la fel.

Acum ar fi momentul sa-mi iau bucuria de pe dulap sau din vreo cutie si sa sarbatoresc. Sa ma gandesc la Darul de Craciun si sa cant cu entuziasm colinde, ca doar numai acum le cantam. Bucurie. De maine, cand ma voi trezi. Ma voi bucura ca sunt acasa cu ai mei, ca e liniste si toate se intampla domol. Ma bucuram de tot daca as fi avut timp sa-mi amintesc de sarbatoare, sa o pregatesc si pe dinauntru.

Patruzeci de zile tine postul ortodox si aduce aminte ca urmeaza ceva important - din vreme se pregateste inima pentru ca revarsarea de bucurie de la urma sa aiba izvoare. La englezi sunt 12 zile de pregatire. Daca nu e, bucuria nu se poate fabrica. O mimezi, dar mai adanca ramane, in cele din urma, tristetea neautenticului, chiar daca autoconvingerea ca totul e frumos reuseste.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.10 - Romancele trudesc de sarbatori?”)

Aretta Bazdara



Cozonac si tranzitie

Ce te faci daca din vreme in vreme te apuca nostalgia... e cam necrutator si nedrept din partea mea sa va aduc aminte cit de dulce si proaspat miroase cozonacul gata scos din cuptor, dar cu orice risc am sa incerc sa va arunc inapoi in timp cu putine saptamani. Tanta Gospodina in fiecare iarna de Craciun face cozonac. Si nimic nu e mai minunat decit sa realizezi ceva cu miinile tale pentru cei pe care ii simti aproape de inima si-ti sunt dragi.

Numai ca teribila noastra tranzitie da peste cap inuman de repede planurile gospodinei. Cu niscai bani primiti de la neamurile din strainatate, Tanta, refuza sa citeasca preturile si indrazni sa cumpere oua. Oul ajuns un lux, fara el spre paguba burtilor noastre nu se poate face cozonacul. Mancat in special de Sarbatori cozonacul e deliciul meselor festive, asa la noi in tarisoara pe linga cirnat, toba si alea, alea facute din grasutul porc care niciodata nu reuseste sa afle ce e dincolo de Anul Nou. In fiecare din noi se afla o "Tanta Gospodina", mai saraca sau mai bogata nu conteaza... se pare ca bucuria tinde a fi aceeasi. Si cred ca dincolo de framintarile acestui veac, cei pentru care gatim cu drag isi gasesc timp sa ne aprecieze si mai mult timp sa manince. Iubirea ramane un mister... la fel si femeia.

Cel mai frumos si perfect mister e misterul femeii biblice. Acolo in lumea ei, barbatul poate gasi binecuvintare, daruire si frumusete. Cred ca ea reuseste indiferent de timpuri sa ramana statornica... si "este mai de pret decit margaritarele".


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr.10 - Romancele trudesc de sarbatori?”)



"Frumusetea va salva lumea!" F.M. Dostoievski

Pentru acest numar va recomandam in continuare:

- Dialog cu Claudius (IV)
- Maria Schafer – Cine s-a turcit?
- Ioan Ciobota - Are cineva nevoie de mass-media crestina?
- Alin Cristea - No comment (II)

Dialog cu Claudius
(ganduri exprimate pe marginea festivalului de muzica crestina contemporana de la Oradea)



(foto: arhiva “HAR”)

- partea a patra -

Claudius: Conflictul dintre generatii... Vesnic copilul e suparat pe mamica ca are pretentia sa dai casetofonul mai incet. Printr-o situatie asemanatoare am trecut eu intr-una din bisericile in care cantam, asta se intampla acum zece ani, dupa a doua piesa la revedere... Experiente de genul acesta m-au maturizat. Vezi, e vorba de varsta la care preocuparea in ceea ce priveste domeniul tehnic este foarte mare. La varsta aceasta, toata ziua, tanarul sta cu muzica in cap, cu castile pe urechi, e cu volumul in "blana" si asa mai departe.

SSJ: Eu am avut urmatoarea experienta. In biserica mea era un tanar care avea o chitara Yamaha, stia s-o manuiasca. Am intrat intr-o zi in incaperea in care el tocmai canta. Dupa un timp m-a intrebat: "Ce parere ai?", am raspuns: "Mult zgomot pentru nimic", apoi am iesit.

Claudius: Cred ca l-ai terminat...

SSJ: Dupa mult timp m-am intalnit cu el si mi-a marturisit ca fraza mea a ramas ca un cutit in minte. El isi spunea: "Cum adica, eu am realizat niste bijuterii instrumentale? Dar in acelasi timp poate are dreptate, in definitiv ce spun, nu am texte, nu am mesaj". Ei bine ce mi-a spus el, o nota Fa, o nota Sol?

Claudius: Si totusi, eu cred ca acesti copii pun mult suflet in ceea ce fac. Eu am discutat astazi cu unii dintre ei, unii dintre cei nemultumiti sa zic asa asa, si era evident ca oamenii acestia au pus atata suflet in timpul de pregatire pentru festival, ca sa vina aici si sa nu fie rasplatiti conform asteptarilor lor. Bineinteles ca apare un sentiment de frustrare. Uite, si eu am patit o chestie de genul acesta (am spus-o si in timul recitalului, si tie imi permit sa-ti spun) la Baia Mare, la festivalul muzicii crestine, acum cinci sau sase ani. Ma rog, nu m-am dus sa cant rock, pentru ca stiam ca e in cadrul bisericii... de atunci s-au deschis mult bisericile din Transilvania in ceea ce priveste muzica, ne-am dus, totusi, cu ceva original, zic eu. Si anume cu niste instrumente de percutie pe care le scutura tobosarul in mana. Si pentru ca nu am avut niste instrumente profesionale, am bagat niste pietricele intr-o cutie de cafea care dadeau ritmul. Si am cantat cu fluiere si cu nu stiu ce. Bineinteles ca preocupati si de text am scris un text, sa zic asa filosofic, care nu a impresionat pe nimeni. Si n-am avut altceva de facut, pentru ca am luat cea mai mica nota, am luat nota 5, din cate am inteles era cea mai mica nota, n-am avut ce sa fac decat sa acuz juriul. Si atunci normal ca m-am interesat: cine e in juriu? Pai dirijorul de cor... Si am zis, aaaa, e clar! Deci dirijorul de cor, habar n-are, dar el a facut o scoala de muzica? Deci eu ma simteam cel avizat, cel care m-am chinuit, cel care a facut o piesa buna, originala, cu text ce are continut. Un text despre care unuia dintre prietenii mei de la acea vreme, din Cluj, asistent la Sociologie si Filosofie, ii placea foarte mult. Si de aceea ne-am permis; deci nu era o chestie de apucat, o chestie care... si am luat nota minima. Ei, normal ca ne-am simtit frustrati. Si totusi organizatorul, era o televiziune locala, aveau in fiecare duminica doua ore de program crestin, ne-a dus in studio si am cantat in direct. Aceea a fost pentru noi o mare rasplata, in sensul ca desi nu am fost apreciati de juriu, am fost invitati sa cantam aceeasi piesa. Si nu am fost galagiosi. Ma gandesc ca sunt multi tineri in aceeasi situatie acum, care au fost preocupati. Eu cred ca lucrurile se schimba odata cu maturizarea, incet, incet, inclusiv ideea de profet.

(va urma)


(textul integral in "Eduard Orasanu invita la dialog pe Claudius")

Maria Schafer

Cine s-a turcit?
Si ce daca?

Se poate pune intrebarea "si ce daca?"?

Iata doar citeva amanunte:
- Un coleg de clasa turc in scoala elementara ii spune unui copil german: "O sa vina o vreme cind am sa te omor pe tine si pe taica-tau." (Acu' citiva ani) Ce sa faci, iti zici. Vorba proasta de copil.
- Un tata care isi ia copilul de la gradinita in mod repetat inainte de terminarea programului si nu o informeaza pe educatoare, ii spune acesteia dupa ce ea l-a rugat sa respecte regulamentul gradinitei: "Asteapta numai citiva ani si o sa va spunem noi incotro mergeti si o sa facem ordine aici."
- O casiera cu basma nu se simte jenata sa-si exprime public bucuria asupra atacului terorist in New York in ziua anterioara.
- O familie care danseaza si petrece de bucurie toata noaptea de 11 inspre 12 septembrie, incit vecinii nu pot sa doarma.

Nu este un secret si faptul ca generatiile tinere din familiile acestor musafiri au ca directiva sa intre in viata politica a Germaniei. O portita adecvata este partidul verzilor, dar au si partide proprii, care au denumiri asa de normale incit omul de rind nici nu stie despre cine este vorba, si poate ii mai si voteaza din ignoranta. Nu este un secret ca visul cel mai frumos al acestor partide este ca sa prezinte in curind un cancelar din rindul lor.

De acea se pune din nou intrebarea: Cine s-a turcit?

(Maria Schafer a fost studenta in Iasi, in anii '80, frecventind biserica de pe Sararie, iar acum traieste cu familia in Germania)


(recomandam a se vedea: “Maria Schafer – Galeriile “germane” ale SSJ-ului”)

Ioan Ciobota



Are cineva nevoie de mass-media crestina?

Zilele trecute am fost intrebat daca este nevoie de mass-media crestina in Romania. Cineva spunea ca in spatele fiecarei institutii de media exista o anumita religie. Sau ca fiecare institutie de mass-media transmite o anumita religie. Si nu e vorba despre ortodoxie sau catolicism, despre baptisti, penticostali, crestini dupa evanghelie sau altele.

Ci este vorba de ceva mult mai profund, de un fel de mesaj subliminal, sugerat intr-un mod foarte parsiv telespectatorului, ascultatorului sau cititorului. De exemplu, sexul, sau libertatea sexuala. Aproape orice ziar deschizi, o vezi acolo. Peste 95 % dintre filme contin o secventa "fierbinte", altfel nu s-ar vinde. Multe dintre melodiile actuale se refera mai mult sau mai putin explicit la sex, chiar si daca nu luam in considerare manelele.

Ce religie sau idee transmit toate acestea? Ca libertatea sexuala nu e nimic rau. In fiecare telenovela sau alt film de acest gen, cineva inseala pe altcineva, sotul curveste cu secretara, sau sotia se incurca cu antrenorul de nu stiu ce. Pe de alta parte, exista un fel de atractie erotica din partea privitorului fata de eroul preferat din telenovela.

Dar asta e putin, fata de alte posibilitati intre ghilimele ale mass-mediei. De catva timp Olanda si Republica Moldova au interzis desenele animate Pokemon la televiziune. De ce? Pentru ca si-au dat seama ca in spatele acestor desene animate Pokemon exista un mesaj satanic, diavolesc, care-i indeamna pe copii sa faca lucruri incredibile intr-o lume normala. De fapt, un om obisnuit poate vedea intr-un an mii de scene de violenta, sex, sange, imoralitate, etc.

Unde pot duce toate acestea? Americanii se confrunta din plin cu efectele culturii si civilizatiei ultimelor 4 decenii de la ei. Copii de liceu pun mana pe arma si-si impusca profesorii. Sau profesori alaturi de elevi iau impreuna o priza de "iarba" - marijuana. Totul a inceput cu Beatles sau cu muzica anilor '60. Atunci a avut loc la ei revolutia sexuala. De atunci familia nu mai are valoare, biserica nu mai are valoare, ci doar principiul: If you like it, just do it. Daca-ti place, fa-o. Si nu doar la ei situatia este catastrofala. Olandezii au legalizat eutanasia - persoanele care doresc sunt ajutate sa moara. In Germania au loc casatorii intre homosexuali sau lesbiene.

Unde duc toate acestea, sau de unde vin toate acestea?

Mass-media este a patra putere in stat, spun unii, dar de multe ori este principalul formator de opinie al unei natiuni. Platon, de exemplu, spunea: "Lasati-ma sa fac cantarile unei natiuni, si nu ma intereseaza cine face legile."

Cineva care urmarea constant stirile de la ora 5 de pe un anumit post de televiziune, cand a vazut catastrofa de la New York, a spus: "In sfarsit, am vazut si eu o catastrofa ca lumea." Va puteti imagina nebunia pe care o poate induce mass-media?

Eu cred ca este o nevoie disperata de mass-media crestina in Romania. Visul meu este un post crestin national de televiziune, un post crestin national de radio, un ziar national crestin si o retea nationala de librarii crestine. Eu cred ca este o nevoie disperata - asa cum spunea poetul Ionatan Pirosca - de un curent cristic in cultura romaneasca si, as adauga eu, si in mass-media romaneasca. Cu ajutorul lui Dumnezeu, Radio Vocea Evangheliei este un succes, dar cred ca este prea putin inca. Cel putin la Timisoara au fost oameni care ne-au spus: "Dupa o zi de nebunie, abia astept sa merg acasa si sa ascult postul dvs. de radio". Sau altii, ale caror relatii in familie au fost vindecate, datorita ascultarii cuvantului lui Dumnezeu. Si as incheia cu un exemplu cutremurator: Radio Vocea Evangheliei Timisoara a produs aproape 200 de morti frumosi cu ochii vii, parafrazandu-l pe Eminescu. Este vorba despre aproape 200 de copii nascuti in ultimii ani, ai caror parinti declara ca acesti copii erau sortiti avortului, deci implicit crimei, erau destinati mortii. Dar auzind mesajele de la Radio, parintii au fost cercetati de Duhul lui Dumnezeu si au renuntat sa mearga la spital si sa transforme pantecul in sicriu.

Eu cred ca este o nevoie disperata de mass-media crestina in Romania.


(recomandam a se vedea: “Ioan Ciobota – Galeriile banatene ale SSJ-ului”)

Alin Cristea



No comment

- “Sintem bucurosi ca presedintele si-a revenit, dar si ca presedintelui ii plac covrigeii. Covrigeii sint rareori asociati cu pericolul pentru sanatate. Orice poate reprezenta un pericol”
(Purtatorul de cuvint al Asociatiei Producatorilor de Snack-uri, Ann Wilkes, in urma lesinului presedintelui american George W. Bush, provocat de inghitirea unui covrigel)
- Cosmonautul Serghei Krikalev a fost lasat pe orbita 10 luni mai mult decit era planuit, pentru ca nu mai erau bani ca sa fie readus in tara. Iar cind a fost adus (cu bani germani), a aflat ca tara lui nu mai exista, ci doar Federatia Rusa.
(Dilema, Nr. 462, 18-24 ianuarie 2002)


(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)

trei vreascuri rupte dintr-un gard...



In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:
- Barfe, barfe
- Librarie si Carti
- Mall, arta de a face cumparaturi

Pe cine promoveaza SSJ?

- Pe Ionatan Pirosca, cu "Poema Iubirii" - poezii difuzate o data la zece zile prin e-mail.
- Pe Alin Cristea, pentru ce anume? O spune chiar el: Mesajele numite "Revista presei" si "Filme" le trimit saptaminal, de mai bine de 3 luni (octombrie 2001).
Ideea s-a conturat in ultimii ani, dar primul numar a aparut ca urmare a faptului ca intr-o saptamina din septembrie, am gasit articole si informatii interesante in saptaminale si m-am gindit sa le semnalez si prietenilor mei. Tipul acesta de mesaj nu vrea sa doar sa semnaleze, ci sa fie in sine un mesaj, preluind citeva informatii, dar mai ales idei, fiind selectate in mod critic si in parte alese pentru anumite categorii de destinatari. A urmat imediat "Filme", avind in vedere ca nu exista nici o revista de specialitate in domeniu, ca sint o multime de filme usoare la TV, si dorind sa ofer citeva criterii de evaluare. Consider ca in Romania ducem lipsa de critici in mai toate domeniile. De criticisti, nu. "No comment" a aparut atunci cind am aflat sau am gasit lucruri care ne lasa cu gura cascata, iesite din comun, nu ma refer la curiozitati, ci la un fel de enigme ale vietii noastre. Incepand cu anul acesta o sa mai adaug un mesaj saptaminal - Omul recent - cu citate scurte, reprezentative (sau paragrafe lungi pentru citiva, sau la cerere) din ultima carte a lui Patapievici.
- Pe Chris, pentru organizarea festivalului de muzica crestina contemporana “Quo Vadis” 2002. Iata un gand semnat de el: "Cel mai greu mi-a fost sa conving lumea ca festivalul Quo Vadis e o treaba cat se poate de serioasa si de importanta!"

Curier&Posta redactiei:

Sami Tutac (Timisoara): Oameni buni, Continuati sa luptati cu acelasi curaj cu morile de vant.Sunteti o echipa BETON si apreciez foarte mult ceea ce faceti.Sa va dea Domnul un an mai bun si as vrea sa va spun ceea ce le-am spus tinerilor din Timisoara in seara de 1 ianuarie 2002. Aveti curaj sa spuneti NU la ce Dumnezeu spune NU si DA la ce EL spune DA, iar de restul se ocupa Dumnezeu. Pentru confirmare cititi Daniel 1: 8, 9. La multi ani! Fr. Sami Tutac Timisoara

Nota redactiei: Multumim mult de urare si de aprecieri.

Epilog: The Salt Street Journal e o escala. Nici nu cred ca ar trebui sa fie altceva

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 600 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: