Dosar SSJ nr. 16 - Despre cersit si cersatori







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Introducere

Intamplarea face ca in acest numar aniversar, trei ani de la infiintarea revistei, sa abordam un subiect trist, si anume despre cersit si cersetori. Romania se confrunta cu mari probleme sociale. Bulevardele, garile, pasajele sunt pline de cersetori. Ei pot fi batrani, copii, femei sau barbati, ei pot avea infirmitati sau punga cu aurolac, cu totii traiesc fara perspective, fara bucurii, fara ingrijire medicala, fara familie, fara camin. E o imagine fireasca, e o imagine cu care ne-am obisnuit? Cum poti sa simti mila, caritate, iubire, fata de niste oameni care te depasesc numeric? Ei sunt fara sfarsit si fara rezolvare. Acesta sa fie motivul pentru care se atrofiaza simtul binefacerii? Sa vedem.

Texte scrise de: Eduard Orasanu, Ionatan Pirosca, Sabina Dodan, Florin Betea, Alina Simion si Lena Grigoroscuta

Eduard Orasanu



Fenomen national

Presa din occident are fixurile ei, cand e sa vorbeasca de Romania; daca nu aminteste de Ilie Nastase, sigur scrie despre copiii din canale, daca nu rosteste numele Nadia Comaneci, atunci zice despre cersetorii si tiganii care foiesc prin piete si metrou, daca nu se 'distreza' amintind de Dracula, sigur o face publicand ceva despre copiii bolnavi de SIDA, care dincolo de stigmatizare mor de foame prin spitale.

Nu stiu de ce cred ca orice fixatie prelungita duce la paranoia. Nici presa din Romania nu duce lipsa de clisee, dar, surprinzator, prima pagina e ocupata nu de problemele celor mai necajiti dintre noi, ci de cateva dileme: 'A fost blat la Piatra Neamt intre Ceahlaul si Dinamo?', 'Cate case are Adrian Nastase?', 'Care mai e cererea de... silicon?' Sa inteleg ca, cel putin la nivelul ziaristilor romani, lumea copiilor din canale e suficient de relaxat privita, sa inteleg ca romanii trec printr-o faza de nepasare grijulie, ca au devenit mai 'selectivi' in exercitarea milei? Poate fenomenul se explica prin faptul ca la nivelul constiintei nationale fiecare se simte indreptatit sa primeasca ceva. Prin urmare, fiecare roman e un cersetor, unii 'cersesc' inca o fabrica sau o banca, altii inca zece mii pentru o vodca.

Unii 'cersesc' o diploma universitara, altii spatiu la televiziune, la Poiana Brasov si in cimitirul Belu. Romanii, sentimentali si negriciosi cersesc dreptul la fericire.

Dar sa revenim, eu 'prefer' cersetorii care presteaza ceva, si anume canta un Phoenix la o chitara, canta un Porumbescu la o vioara. Ii prefer pentru ca nu sunt agresivi, sunt demni, curati si pasageri in drama lor.

...

Ionatan Pirosca



Toti cersim

De unde vin si unde se duc cersetorii? Din ce coclauri de saracie si pacat apar pe la colturile strazilor, in preajma bancilor, in trenuri ori in usa bisericii sau pe bancile ei? Cat e intentie de a specula buna credinta si sentimentul de compasiune si mila, si cat e realitate a pierderii oricarei speranta? Toti cersim, unii pentru bani, altii pentru viata vesnica. Unii de la semenii lor, altii de la Dumnezeu. Eu cred ca intotdeauna exista speranta.

Am intalnit de mai multe ori pe tren un om cu o plaga urata la picior, prost pansata, prin care patrunsese si se inchegase in mod dezgustator, sangele. I-am dat ceva ori nu i-am dat, nu mai stiu. Trecea dintr-un compartiment in altul expunand disgratiosul blazon al suferintei lui. L-am urmarit cu privirea. Credea ca e singur cand si-a aranjat elasticul care tinea "rana", de fapt doar un plasture aranjat sa arate cat mai infricosator, lipit de picior...

"Cereti, si vi se va da" a spus Domnul nostru. "Aduceti rugaciuni si cereri cu multumiri", iar cand Lui nu I S-a dat crezare, a intins palmele: "Verifica! Pune mana in semnul cuielor! Ia pulsul Adevarului!"

Toti cersim, unii pentru bani, altii pentru viata vesnica. Dar cati sunt dispusi sa-si descopere ranile pe care le invoca, ori macar semnele lor? Nu cumva aratam mereu acelasi plasture legat cu ata alba a duplicitatii de propriul nostru suflet?

...

Sabina Dodan



Nu cersit, nevoie de-a cersi

Ma gandeam de multa vreme la cat de multi oameni au ajuns sa cerseasca in zilele noastre si ce alternativa a devenit cersetoria, dar m-am saturat si de expresiile: in zilele astea, in vremurile de-acum, in situatia actuala; vreau sa cred ca acestea sunt ultimele si cele mai grele vremuri si ca de-acum va fi mai bine, dar stiu ca iar ma pacalesc. A cata oara?

Trec zilnic pe langa oameni care-mi intind mana si aproape ca-ti tipa in ureche sa-i ajuti si-ti arunca priviri ucigase cand treci si nu le dai nimic, si atunci imi pare rau si de covrigul pe care-l mananc, si de parfumul cu care m-am dat si de curatenia mea si-as vrea sa-i iau de jos si sa-i transform in oameni ca noi.

Dar e asa mare diferenta dintre oameni ca noi si oameni ca ei? De ce ei au devenit tot mai numerosi si tot mai putin seamana a cersetori? Vad batrani curat imbracati dar care nu au ce manca, vad tineri adunand bani pentru diferite operatii, copii care-ar trebui inca sa bea lapte si sa doarma la pranz si care stau mereu langa cofetarii si patiserii incalzindu-se cu mirosul prajiturilor la care doar viseaza. Cand suna la usa deja nu ne mai grabim si ne uitam pe vizor ii recunoastem si ne bagam la loc in pat suparati ca ne-am dat degeaba jos din pat.

Traim intr-o lume saraca si poate ca nu ne mira numarul celor care sunt nevoiti sa cerseasca. Ne-am mira daca ar fi altfel. Cei cu putere sunt datori sa-i ajute pe cei slabi si fara putere, dar de ce nu fac acestia ceva? Ma deranjeaza clasele sociale, nu-mi place sa existe asa diferente mari de la nici un leu la miliarde, de ce nu suntem din punct de vedere material toti la fel? De ce mor oameni de foame? De ce altii isi bat joc de mancare si dorm lafaiti in asternuturi de matase?

Uitam prea des sa fim oameni si cred ca de prea multe ori incalcam porunca de-a ne iubi aproapele ca pe noi insine, dar insistam in schimb sa ne numim crestini. Asa cum ne ajutam pe noi, asa o sa ne ajute si cerul si vai, vai ce suparati o sa fim cand o sa fim judecati: nu am deschis eu si-am dat de mancare celor necajiti, n-am fost eu si-am vizitat prizonierii la inchisoare, n-am dat eu bani celor care n-au? Numai Dumnezeu o sa ne recunoasca... noi stim oricum doar ca ni se pare suficient ceea ce facem, pardon, ceea ce nu facem.

Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul si nu traieste decat pe jumatate, traind numai pentru dansul si mai bine sa te astepti la nerecunostinta oamenilor decat sa nu-i ajuti pe cei nevoiasi”.

...

Florin Betea

Ochi de copil

Se naste un copil. Un destin ia fiinta. Plangand intra micul om in lume si cu regret se va desparti de ea cand ii va fi sortit s-o faca. Ciudata-i viata... Ireal de ciudata. De ce plange puiul de om, de ce-i pare rau celui nins de ani? Oare raiul pierdut il regreta micul inger si viata irosita omul batran? Prea multe intrebari. Prea putin timp. Cine stie cati ani ne-ar trebui pentru a defini etenitatea!... Poate doar o clipa, poate o viata sau poate nu ne-ar ajunge o eternitate. Intr-o fractiune de secunda nemarginitul se poate comprima intr-un gand. Uimit intelegi ca la Dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi. Este blitzul revelatiei cand un fulger de nemarginit iti revolta constiinta. Un zbucium navalnic te arunca in haosul cunoasterii. Sentimente contradictorii iti macina intreaga fiinta: durere, bucurie, frica, pace, groaza si dintr-o data, intr-un tarziu, intelegi o frantura din intelepciunea divina, aceea ca adevarul trebuie cumpanit dupa gradul de intelegere al omului: invaluit celor slabi ca sa nu innebuneasca daca-l cunosc, ascuns celor rai pentru a nu-l transforma in arme. Din fortareata sufletului tau el va vorbi prin faptele tale. Cunoasterea-ti va fi putere, credinta sabie, iar tacerea - armura de nesfaramat. Se naste un copil. Cine stie ce soarta i-a destinat Dumnezeu "botului de huma"... Poate va apune in sferele de geniu ale creatiei sau se va stinge in mediocritatea fetida a obscuritatii. Sa fie un sfant cel ce plange neajutorat sau un criminal care va stoarce lacrimi altora? Imparat sau cersetor, adulat sau blestemat, ingerul cu aripi frante este condamnat la existenta. Sufletul sau plange raiul pierdut. Se simte dezorientat, pierdut intr-o lume pe care inca nu o intelege.

Cat de ciudate sunt caile Domnului, cat de profunde in intelepciunea lor! Infricosat copilul plange; plangand invata sa respire, invata sa traiasca descoperind astfel primul mare mister pe care poate ca niciodata nu-l va intelege: viata insasi. S-a nascut datorita unor rugaciuni sau datorita unor pacate. Va fi primit cu drag sau abandonat? Cine stie? Este darul lui Dumnezeu, dar nu stim ce-am primit: un inger sau un demon, o bucurie sau o incercare? Ganduri... In tacerea asteptarii se aude un plans de revolta al tzancului ce intra in lume. Doua maini calde il cuprind si-l apropie de sanul matern. Tace. Nu e singur. Din adancuri se aud bataile inimii celei care l-a adus in existenta. In sfarsit, dupa atata zbucium, simte ca are pe cineva, stie ca nu e parasit si adoarme zambind: A REGASIT RAIUL PIERDUT. Dar daca cele doua brate lipsesc, ce se va intampla cu el?

E toamna. O toamna mohorata cum numai poeziile bacoviene pot s-o exprime. O statie de tramvai. Multa lume. Imaginea urbei pare furata dintr-un film de epoca. Din fundal se desprind trei imagini: o bunica, un nepot si un copil al strazii. Bunica isi cearta nepotelul. Motivul doar ei il cunosc. Cuvinte aspre ies de pe buzele care parca nu sunt obisnuite sa mustre. In acelasi timp o mana duioasa il mangaie pe micul rebel. Cersetorul priveste cu ochii mari. Parca ar vrea sa inghita toata imaginea intr-o clipire. Ochii lui raman pe mana batatorita de ani. O lacrima i se prelinge pe chip, o lacrima care poate il va urmari toata viata. Nostalgia paradisului apus se reflecta in ochii ingerului cu chip murdar. Filmul vietii i se deruleaza rapid prin fata ochilor: frig, foame, frica, groaza. Doar cei puternici izbandesc in lumea pe care o cunoaste el. Si acum sta in fata unei imagini pe care nu o poate intelege: o femeie mangaie un copil. Adevarul il sufoca: el nu va avea parte niciodata de tandrete. Un urlet surd se inalta dintr-o inima prea mica pentru o asa povara. Un strigat se aude in cer: De ce m-ai trimis, Doamne, pe pamant? De ce m-ai dat celor ce nu ma meritau? Unde erai cand m-au pus la cersit? Cu ce sunt eu vinovat?

Cine poate sa raspunda acestui suflet zbuciumat? Credinciosul de duminica sau preotul fariseu? Uniti in repulsia fata de acesti spiridusi ai maidanului cand se impiedica de ei la biserica, sa fie oare ei cei care ne vor da raspunsul? Sau ne vor explica filozofii cum e cu existenta, cum vine cu adevarul? Adevarul e ca pentru bietul copil existenta se reduce la teama, foame si ipocrizie. Oricate concepte am inventat noi, cei cu burtile pline, realitatea nuda e prea crunta ca sa avem curajul s-o privim; cat despre puterea de a ne-o asuma, e dureros sa recunoastem, dar de data asta Goliat a invins.

Un inger cazut din Rai. A fost trimis de Dumnezeu ca sa ne dea posibilitatea sa ne manifestam bunatatea privind joaca nevinovata si zambetul zglobiu. Asa a hotarat Dumnezeu. Noi am aruncat cu noroiul insultelor noastre in el. De ce? Pentru ca ne doare inocenta lui. Vom face din el un demon de care ne vom teme mai tarziu intrebandu-ne cum a putut crea Dumnezeu asa ceva. Si noi l-am creat. El ne-a trmis un inger, ingerul cu chip murdar din statia de tramvai, cel pe al carui obraz se prelinge durerea unei iubiri pierdute. S-a smuls din iubire, si-a strivit aripile de pamant. Si asta doar pentru oameni, pentru aceia care peste cativa ani il vor baga la inchisoare, il vor sui pe esafoduri uitand ca ei l-au modelat. Cat de stranie-i viata. Atat de stranie incat, la un moment dat, simti ca ti-o ia inainte. In cumpana dintre "a fi" si "a crede" stai si te intrebi - oare a cata oara? - de ce trebuie sa sufere cei nevinovati cand singura lor greseala e ca s-au nascut intr-o lume care a refuzat sa-i primeasca? De ce i-a trimis Dumnezeu in lume daca stia ca asa o sa se intample? Iti prinzi capul in maini si nu pricepi, te uiti in jur si vezi ingerul cu chip murdar care-si sterge o lacrima fugara. O raza de lumina ii insenineaza fata. Cineva i-a dat o bucata de ciocolata. Multumeste si o zbugheste cu un ras jucaus. In urma lui ramane ceva ce noi am pierdut demult: INOCENTA.

...

Alina Simion



Recomandare

Mi-e frica de acea actiune a fiintei umane care determina mila si compasiune. Mi-e frica sa nu carecumva sa-ti implor anumite simtaminte care nu mai exista. Asa ca din spaima de ridicol mi-am inchis pravalia. Ma resemnez cu gandul ca asa a fost sa fie, cu toate ca totul era pentru tine, fara ca tu sa fi stiut.

Acum, pe trotuar trecatorii merg mai departe, desi la inceput priveau nedumeriti la pravalia cu obloanele trase. Ei n-au de unde sti ca in spatele perdelelor eu te astept. Te astept cu usa inchisa. "Ce fel de asteptare e si asta?" imi vei spune. Asa gandesc, caci n-am de unde sti, fiindca tu nu vii. Chipul fiecarui trecator aduce putin cu al tau chip. Uneori tresalt. O privire a unuia dintre ei o cred privirea ta. Si iar ma retrag. Se mai intampla uneori sa mai incerce careva clanta. Din nou tresalt. Am siguranta ca daca ajungi pe trotuarul pravaliei mele vei sti ca in spatele perdelelor te astept. Totul e sa ajungi aici.

Totul e sa nu mai deschid nicicand pravalia, decat la venirea ta. Atata praf s-a depus peste tot.

...

Lena Grigoroscuta



Cersetorii din 13

In tramvaiul 13 din Iasi se invata lectii grozave despre cersit!

Dimineata, cand plec la scoala, tramvaiul 13 este suficient de aglomerat datorita rutei pe care o are: trece prin Centru, iar apoi urca in Copou, unde invata cei mai multi elevi si studenti din Iasi. Si tocmai fiindca tramvaiul e aglomerat, iar traseul lung, locurile pe scaun sunt foarte cautate de tineri, mai ales cele de la geam (in cazul in care tramvaiul e cu locuri duble). Aceasta e introducerea lectiei!

Cuprinsul incepe la statiile urmatoare, cand locurile sunt deja ocupate, iar in 13 se urca persoane in varsta. Si pentru ca tinerii nu se inghesuie sa ofere locurile acestora, nu de putine ori am observat privirile batranilor care par sa spuna: Of! Tinerii din ziua de azi nu mai stiu ce e politetea! Unii chiar rostesc aceste cuvinte si obtin mult doritul loc.

Exista o statie pe traseul in discutie in care se urca deseori copii de tigani, care se ocupa cu... cersitul. Si incep: Dati si mie-un ban/ Ca eu sunt copil orfan!” sau alte asemenea texte insotite la sfarsit de Tatal nostru. Si cine credeti ca ii alunga din tramvaie? Batranii care stau pe scaune si se simt deranjati de copiii cersetori.

Dar mai este o categorie de nemultumiti, care isi cere drepturile in tramvaiul 13 si sa nu va mirati cand o sa aflati ca sunt chiar vatmanii. Unii dintre acestia practica o metoda mai ciudata de a vinde bilete: dai cu 1000 de lei mai putin (in conditiile in care un bilet pentru o calatorie costa 5000) si primesti un bilet deja compostat (vatmanii il numesc refolosibil, eu i-as zice second-hand) pe care trebuie sa il returnezi cand cobori, desigur daca accepti targul, iar diferenta de 4000 de lei e castigul vatmanului de pe urma afacerii.

Deja am ajuns in Copou si as putea sa ma intorc acasa, caci am invatat destule in aceasta zi; deodata imi aduc aminte de lucrarile si examenele la care noi, tinerii din tramvaiul 13 cersim intr-un fel sau altul o nota mai buna (iar insistenta e mai mare cand e vorba de 5-ul sfant). Deci si noi suntem cersetori!

Concluzia lectiei e ca tramvaiul 13 ar trebui sa faca turul orasului, caci toti cersim; respect, bani, iar bani, note, prestigiu, dragoste, admiratie, ... si fiecare din noi si-ar putea completa lista - sunt valori pe care ni le dorim, pentru ca noi consideram ca le meritam! Ce spun altii? Ca tanar crestin care circul cu tramvaiul 13, cred ca batranii merita respectul meu, insa modul in care isi cersesc drepturile imi provoaca revolta; copiii tiganilor nu-si fac decat meseria, insa ei cersesc ceva fara ca macar sa merite; cat despre vatmani, e drept ca salariile sunt mici, insa desi toata lumea pare sa iasa in avantaj de pe urma afacerii, o constiinta de crestin nu e dispusa la aceasta; despre examenele si notele noastre profesorii ar putea sa scrie articole intregi, intitulate Cersetorii din Copou, si tot asa...

Niciun comentariu: