The Salt Street Journal nr. 131



Curajul de a lupta cu morile de vant

Nr. 131 / 16 Aprilie 2002, Iasi - Romania

La realizarea acestui numar au participat: Ionatan Pirosca, Florin Betea, Teofil Stanciu, Ioan Ciobota, Lena Grigoroscuta si Alin Cristea

Cuprins: Introducere, Fenomen national, Toti cersim, Nu cersit, nevoie de-a cersi, Ochi de copil, Recomandare, Cersetorii din 13, Documente, marturii, memorii, Pledoarie, Un alt fel de Pygmalion, Exercitii de admiratie, Curier & Posta redactiei, Epilog, Informatii subscribe / unsubscribe.

Introducere

Intamplarea face ca in acest numar aniversar, trei ani de la infiintarea revistei, sa abordam un subiect trist, si anume despre cersit si cersetori. Romania se confrunta cu mari probleme sociale. Bulevardele, garile, pasajele sunt pline de cersetori. Ei pot fi batrani, copii, femei sau barbati, ei pot avea infirmitati sau punga cu aurolac, cu totii traiesc fara perspective, fara bucurii, fara ingrijire medicala, fara familie, fara camin. E o imagine fireasca, e o imagine cu care ne-am obisnuit? Cum poti sa simti mila, caritate, iubire, fata de niste oameni care te depasesc numeric? Ei sunt fara sfarsit si fara rezolvare. Acesta sa fie motivul pentru care se atrofiaza simtul binefacerii? Sa vedem.


(Grafica cu care s-a editat acest numar. Grafica: Aretta Bazdara)

Eduard Orasanu



Fenomen national

Presa din occident are fixurile ei, cand e sa vorbeasca de Romania; daca nu aminteste de Ilie Nastase, sigur scrie despre copiii din canale, daca nu rosteste numele Nadia Comaneci, atunci zice despre cersetorii si tiganii care foiesc prin piete si metrou, daca nu se 'distreza' amintind de Dracula, sigur o face publicand ceva despre copiii bolnavi de SIDA, care dincolo de stigmatizare mor de foame prin spitale.

Nu stiu de ce cred ca orice fixatie prelungita duce la paranoia. Nici presa din Romania nu duce lipsa de clisee, dar, surprinzator, prima pagina e ocupata nu de problemele celor mai necajiti dintre noi, ci de cateva dileme: 'A fost blat la Piatra Neamt intre Ceahlaul si Dinamo?', 'Cate case are Adrian Nastase?', 'Care mai e cererea de... silicon?' Sa inteleg ca, cel putin la nivelul ziaristilor romani, lumea copiilor din canale e suficient de relaxat privita, sa inteleg ca romanii trec printr-o faza de nepasare grijulie, ca au devenit mai 'selectivi' in exercitarea milei? Poate fenomenul se explica prin faptul ca la nivelul constiintei nationale fiecare se simte indreptatit sa primeasca ceva. Prin urmare, fiecare roman e un cersetor, unii 'cersesc' inca o fabrica sau o banca, altii inca zece mii pentru o vodca.

Unii 'cersesc' o diploma universitara, altii spatiu la televiziune, la Poiana Brasov si in cimitirul Belu. Romanii, sentimentali si negriciosi cersesc dreptul la fericire.

Dar sa revenim, eu 'prefer' cersetorii care presteaza ceva, si anume canta un Phoenix la o chitara, canta un Porumbescu la o vioara. Ii prefer pentru ca nu sunt agresivi, sunt demni, curati si pasageri in drama lor.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori”)

Ionatan Pirosca



Toti cersim

De unde vin si unde se duc cersetorii? Din ce coclauri de saracie si pacat apar pe la colturile strazilor, in preajma bancilor, in trenuri ori in usa bisericii sau pe bancile ei? Cat e intentie de a specula buna credinta si sentimentul de compasiune si mila, si cat e realitate a pierderii oricarei speranta? Toti cersim, unii pentru bani, altii pentru viata vesnica. Unii de la semenii lor, altii de la Dumnezeu. Eu cred ca intotdeauna exista speranta.

Am intalnit de mai multe ori pe tren un om cu o plaga urata la picior, prost pansata, prin care patrunsese si se inchegase in mod dezgustator, sangele. I-am dat ceva ori nu i-am dat, nu mai stiu. Trecea dintr-un compartiment in altul expunand disgratiosul blazon al suferintei lui. L-am urmarit cu privirea. Credea ca e singur cand si-a aranjat elasticul care tinea "rana", de fapt doar un plasture aranjat sa arate cat mai infricosator, lipit de picior...

"Cereti, si vi se va da" a spus Domnul nostru. "Aduceti rugaciuni si cereri cu multumiri", iar cand Lui nu I S-a dat crezare, a intins palmele: "Verifica! Pune mana in semnul cuielor! Ia pulsul Adevarului!"

Toti cersim, unii pentru bani, altii pentru viata vesnica. Dar cati sunt dispusi sa-si descopere ranile pe care le invoca, ori macar semnele lor? Nu cumva aratam mereu acelasi plasture legat cu ata alba a duplicitatii de propriul nostru suflet?


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori”)

Sabina Dodan



Nu cersit, nevoie de-a cersi

Ma gandeam de multa vreme la cat de multi oameni au ajuns sa cerseasca in zilele noastre si ce alternativa a devenit cersetoria, dar m-am saturat si de expresiile: in zilele astea, in vremurile de-acum, in situatia actuala; vreau sa cred ca acestea sunt ultimele si cele mai grele vremuri si ca de-acum va fi mai bine, dar stiu ca iar ma pacalesc. A cata oara?

Trec zilnic pe langa oameni care-mi intind mana si aproape ca-ti tipa in ureche sa-i ajuti si-ti arunca priviri ucigase cand treci si nu le dai nimic, si atunci imi pare rau si de covrigul pe care-l mananc, si de parfumul cu care m-am dat si de curatenia mea si-as vrea sa-i iau de jos si sa-i transform in oameni ca noi.

Dar e asa mare diferenta dintre oameni ca noi si oameni ca ei? De ce ei au devenit tot mai numerosi si tot mai putin seamana a cersetori? Vad batrani curat imbracati dar care nu au ce manca, vad tineri adunand bani pentru diferite operatii, copii care-ar trebui inca sa bea lapte si sa doarma la pranz si care stau mereu langa cofetarii si patiserii incalzindu-se cu mirosul prajiturilor la care doar viseaza. Cand suna la usa deja nu ne mai grabim si ne uitam pe vizor ii recunoastem si ne bagam la loc in pat suparati ca ne-am dat degeaba jos din pat.

Traim intr-o lume saraca si poate ca nu ne mira numarul celor care sunt nevoiti sa cerseasca. Ne-am mira daca ar fi altfel. Cei cu putere sunt datori sa-i ajute pe cei slabi si fara putere, dar de ce nu fac acestia ceva? Ma deranjeaza clasele sociale, nu-mi place sa existe asa diferente mari de la nici un leu la miliarde, de ce nu suntem din punct de vedere material toti la fel? De ce mor oameni de foame? De ce altii isi bat joc de mancare si dorm lafaiti in asternuturi de matase?

Uitam prea des sa fim oameni si cred ca de prea multe ori incalcam porunca de-a ne iubi aproapele ca pe noi insine, dar insistam in schimb sa ne numim crestini. Asa cum ne ajutam pe noi, asa o sa ne ajute si cerul si vai, vai ce suparati o sa fim cand o sa fim judecati: nu am deschis eu si-am dat de mancare celor necajiti, n-am fost eu si-am vizitat prizonierii la inchisoare, n-am dat eu bani celor care n-au? Numai Dumnezeu o sa ne recunoasca... noi stim oricum doar ca ni se pare suficient ceea ce facem, pardon, ceea ce nu facem.

Fericit ori nefericit, omul are nevoie de altul si nu traieste decat pe jumatate, traind numai pentru dansul si mai bine sa te astepti la nerecunostinta oamenilor decat sa nu-i ajuti pe cei nevoiasi”.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori”)

Florin Betea

Ochi de copil

Se naste un copil. Un destin ia fiinta. Plangand intra micul om in lume si cu regret se va desparti de ea cand ii va fi sortit s-o faca. Ciudata-i viata... Ireal de ciudata. De ce plange puiul de om, de ce-i pare rau celui nins de ani? Oare raiul pierdut il regreta micul inger si viata irosita omul batran? Prea multe intrebari. Prea putin timp. Cine stie cati ani ne-ar trebui pentru a defini etenitatea!... Poate doar o clipa, poate o viata sau poate nu ne-ar ajunge o eternitate. Intr-o fractiune de secunda nemarginitul se poate comprima intr-un gand. Uimit intelegi ca la Dumnezeu o zi e ca o mie de ani si o mie de ani ca o zi. Este blitzul revelatiei cand un fulger de nemarginit iti revolta constiinta. Un zbucium navalnic te arunca in haosul cunoasterii. Sentimente contradictorii iti macina intreaga fiinta: durere, bucurie, frica, pace, groaza si dintr-o data, intr-un tarziu, intelegi o frantura din intelepciunea divina, aceea ca adevarul trebuie cumpanit dupa gradul de intelegere al omului: invaluit celor slabi ca sa nu innebuneasca daca-l cunosc, ascuns celor rai pentru a nu-l transforma in arme. Din fortareata sufletului tau el va vorbi prin faptele tale. Cunoasterea-ti va fi putere, credinta sabie, iar tacerea - armura de nesfaramat. Se naste un copil. Cine stie ce soarta i-a destinat Dumnezeu "botului de huma"... Poate va apune in sferele de geniu ale creatiei sau se va stinge in mediocritatea fetida a obscuritatii. Sa fie un sfant cel ce plange neajutorat sau un criminal care va stoarce lacrimi altora? Imparat sau cersetor, adulat sau blestemat, ingerul cu aripi frante este condamnat la existenta. Sufletul sau plange raiul pierdut. Se simte dezorientat, pierdut intr-o lume pe care inca nu o intelege.

Cat de ciudate sunt caile Domnului, cat de profunde in intelepciunea lor! Infricosat copilul plange; plangand invata sa respire, invata sa traiasca descoperind astfel primul mare mister pe care poate ca niciodata nu-l va intelege: viata insasi. S-a nascut datorita unor rugaciuni sau datorita unor pacate. Va fi primit cu drag sau abandonat? Cine stie? Este darul lui Dumnezeu, dar nu stim ce-am primit: un inger sau un demon, o bucurie sau o incercare? Ganduri... In tacerea asteptarii se aude un plans de revolta al tzancului ce intra in lume. Doua maini calde il cuprind si-l apropie de sanul matern. Tace. Nu e singur. Din adancuri se aud bataile inimii celei care l-a adus in existenta. In sfarsit, dupa atata zbucium, simte ca are pe cineva, stie ca nu e parasit si adoarme zambind: A REGASIT RAIUL PIERDUT. Dar daca cele doua brate lipsesc, ce se va intampla cu el?

E toamna. O toamna mohorata cum numai poeziile bacoviene pot s-o exprime. O statie de tramvai. Multa lume. Imaginea urbei pare furata dintr-un film de epoca. Din fundal se desprind trei imagini: o bunica, un nepot si un copil al strazii. Bunica isi cearta nepotelul. Motivul doar ei il cunosc. Cuvinte aspre ies de pe buzele care parca nu sunt obisnuite sa mustre. In acelasi timp o mana duioasa il mangaie pe micul rebel. Cersetorul priveste cu ochii mari. Parca ar vrea sa inghita toata imaginea intr-o clipire. Ochii lui raman pe mana batatorita de ani. O lacrima i se prelinge pe chip, o lacrima care poate il va urmari toata viata. Nostalgia paradisului apus se reflecta in ochii ingerului cu chip murdar. Filmul vietii i se deruleaza rapid prin fata ochilor: frig, foame, frica, groaza. Doar cei puternici izbandesc in lumea pe care o cunoaste el. Si acum sta in fata unei imagini pe care nu o poate intelege: o femeie mangaie un copil. Adevarul il sufoca: el nu va avea parte niciodata de tandrete. Un urlet surd se inalta dintr-o inima prea mica pentru o asa povara. Un strigat se aude in cer: De ce m-ai trimis, Doamne, pe pamant? De ce m-ai dat celor ce nu ma meritau? Unde erai cand m-au pus la cersit? Cu ce sunt eu vinovat?

Cine poate sa raspunda acestui suflet zbuciumat? Credinciosul de duminica sau preotul fariseu? Uniti in repulsia fata de acesti spiridusi ai maidanului cand se impiedica de ei la biserica, sa fie oare ei cei care ne vor da raspunsul? Sau ne vor explica filozofii cum e cu existenta, cum vine cu adevarul? Adevarul e ca pentru bietul copil existenta se reduce la teama, foame si ipocrizie. Oricate concepte am inventat noi, cei cu burtile pline, realitatea nuda e prea crunta ca sa avem curajul s-o privim; cat despre puterea de a ne-o asuma, e dureros sa recunoastem, dar de data asta Goliat a invins.

Un inger cazut din Rai. A fost trimis de Dumnezeu ca sa ne dea posibilitatea sa ne manifestam bunatatea privind joaca nevinovata si zambetul zglobiu. Asa a hotarat Dumnezeu. Noi am aruncat cu noroiul insultelor noastre in el. De ce? Pentru ca ne doare inocenta lui. Vom face din el un demon de care ne vom teme mai tarziu intrebandu-ne cum a putut crea Dumnezeu asa ceva. Si noi l-am creat. El ne-a trmis un inger, ingerul cu chip murdar din statia de tramvai, cel pe al carui obraz se prelinge durerea unei iubiri pierdute. S-a smuls din iubire, si-a strivit aripile de pamant. Si asta doar pentru oameni, pentru aceia care peste cativa ani il vor baga la inchisoare, il vor sui pe esafoduri uitand ca ei l-au modelat. Cat de stranie-i viata. Atat de stranie incat, la un moment dat, simti ca ti-o ia inainte. In cumpana dintre "a fi" si "a crede" stai si te intrebi - oare a cata oara? - de ce trebuie sa sufere cei nevinovati cand singura lor greseala e ca s-au nascut intr-o lume care a refuzat sa-i primeasca? De ce i-a trimis Dumnezeu in lume daca stia ca asa o sa se intample? Iti prinzi capul in maini si nu pricepi, te uiti in jur si vezi ingerul cu chip murdar care-si sterge o lacrima fugara. O raza de lumina ii insenineaza fata. Cineva i-a dat o bucata de ciocolata. Multumeste si o zbugheste cu un ras jucaus. In urma lui ramane ceva ce noi am pierdut demult: INOCENTA.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori”)

Alina Simion



Recomandare

Mi-e frica de acea actiune a fiintei umane care determina mila si compasiune. Mi-e frica sa nu carecumva sa-ti implor anumite simtaminte care nu mai exista. Asa ca din spaima de ridicol mi-am inchis pravalia. Ma resemnez cu gandul ca asa a fost sa fie, cu toate ca totul era pentru tine, fara ca tu sa fi stiut.

Acum, pe trotuar trecatorii merg mai departe, desi la inceput priveau nedumeriti la pravalia cu obloanele trase. Ei n-au de unde sti ca in spatele perdelelor eu te astept. Te astept cu usa inchisa. "Ce fel de asteptare e si asta?" imi vei spune. Asa gandesc, caci n-am de unde sti, fiindca tu nu vii. Chipul fiecarui trecator aduce putin cu al tau chip. Uneori tresalt. O privire a unuia dintre ei o cred privirea ta. Si iar ma retrag. Se mai intampla uneori sa mai incerce careva clanta. Din nou tresalt. Am siguranta ca daca ajungi pe trotuarul pravaliei mele vei sti ca in spatele perdelelor te astept. Totul e sa ajungi aici.

Totul e sa nu mai deschid nicicand pravalia, decat la venirea ta. Atata praf s-a depus peste tot.


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori”)

Lena Grigoroscuta



Cersetorii din 13

In tramvaiul 13 din Iasi se invata lectii grozave despre cersit!

Dimineata, cand plec la scoala, tramvaiul 13 este suficient de aglomerat datorita rutei pe care o are: trece prin Centru, iar apoi urca in Copou, unde invata cei mai multi elevi si studenti din Iasi. Si tocmai fiindca tramvaiul e aglomerat, iar traseul lung, locurile pe scaun sunt foarte cautate de tineri, mai ales cele de la geam (in cazul in care tramvaiul e cu locuri duble). Aceasta e introducerea lectiei!

Cuprinsul incepe la statiile urmatoare, cand locurile sunt deja ocupate, iar in 13 se urca persoane in varsta. Si pentru ca tinerii nu se inghesuie sa ofere locurile acestora, nu de putine ori am observat privirile batranilor care par sa spuna: Of! Tinerii din ziua de azi nu mai stiu ce e politetea! Unii chiar rostesc aceste cuvinte si obtin mult doritul loc.

Exista o statie pe traseul in discutie in care se urca deseori copii de tigani, care se ocupa cu... cersitul. Si incep: Dati si mie-un ban/ Ca eu sunt copil orfan!” sau alte asemenea texte insotite la sfarsit de Tatal nostru. Si cine credeti ca ii alunga din tramvaie? Batranii care stau pe scaune si se simt deranjati de copiii cersetori.

Dar mai este o categorie de nemultumiti, care isi cere drepturile in tramvaiul 13 si sa nu va mirati cand o sa aflati ca sunt chiar vatmanii. Unii dintre acestia practica o metoda mai ciudata de a vinde bilete: dai cu 1000 de lei mai putin (in conditiile in care un bilet pentru o calatorie costa 5000) si primesti un bilet deja compostat (vatmanii il numesc refolosibil, eu i-as zice second-hand) pe care trebuie sa il returnezi cand cobori, desigur daca accepti targul, iar diferenta de 4000 de lei e castigul vatmanului de pe urma afacerii.

Deja am ajuns in Copou si as putea sa ma intorc acasa, caci am invatat destule in aceasta zi; deodata imi aduc aminte de lucrarile si examenele la care noi, tinerii din tramvaiul 13 cersim intr-un fel sau altul o nota mai buna (iar insistenta e mai mare cand e vorba de 5-ul sfant). Deci si noi suntem cersetori!

Concluzia lectiei e ca tramvaiul 13 ar trebui sa faca turul orasului, caci toti cersim; respect, bani, iar bani, note, prestigiu, dragoste, admiratie, ... si fiecare din noi si-ar putea completa lista - sunt valori pe care ni le dorim, pentru ca noi consideram ca le meritam! Ce spun altii? Ca tanar crestin care circul cu tramvaiul 13, cred ca batranii merita respectul meu, insa modul in care isi cersesc drepturile imi provoaca revolta; copiii tiganilor nu-si fac decat meseria, insa ei cersesc ceva fara ca macar sa merite; cat despre vatmani, e drept ca salariile sunt mici, insa desi toata lumea pare sa iasa in avantaj de pe urma afacerii, o constiinta de crestin nu e dispusa la aceasta; despre examenele si notele noastre profesorii ar putea sa scrie articole intregi, intitulate Cersetorii din Copou, si tot asa...


(recomandam a se vedea: “Dosar SSJ nr. 16 – Despre cersit si cersetori”)



“Frumusetea va salva lumea!" F.M. Dostoievski

Pentru acest numar va recomandam in continuare:

. Documente, Marturii, Memorii
. Teofil Stanciu – Pledoarie
. Ioan Ciobota - Un alt fel de Pygmalion
. Alin Cristea - Exercitii de admiratie: Sir Alfred Hitchcock



Documente, Marturii, Memorii

(Publicam in numarul acesta si in urmatoarele numere ale jurnalului nostru doua texte care au aparut fara semnatura in publicatia lunara Caracter militant, aprilie, 1982, pag.25. Este vorba de revista cu circuit inchis a Sectiei de propaganda a Comitetului Judetean Iasi al P.C.R. Articolul a fost elaborat probabil de maiorul de securitate Ioan Mechenie, care facea parte din colectivul de redactie si care raspundea in acea perioada de activitatea cultelor evanghelice. El ii anchetase cu citva ani mai inainte pe cei “infierati” in aceste articole, cu ocazia arestarii la Iasi a pastorului Iosif Ton. Explicatiile oferite in text intre paranteze patrate incearca sa evidentieze falsurile grosolane la care a apelat autorul textelor, pentru a pune la punct „dusmanul de clasa”.)

Ideologul

Cu ani in urma, fiul numitului Manastireanu – lacatus la Institutul Politehnic Iasi – dadea examen la Facultatea de Stiinte Economice, examen pe care l-a luat spre bucuria parintilor si bineinteles a „fratilor” care au „vazut ca are stofa”.

Anii studentiei au demonstrat ca Danut Manastireanu a fost un student „bine pregatit,” raspundea la seminarii si examene ca la carte, dar vorba ceea: „aschia nu sare departe de trunchi”. Tatal sau nu se sfieste sa se interneze uneori pentru a putea sa se ocupe de bolnavii din spital si a-i aduce „pe calea cea dreapta” [tatal meu a stat intr-adevar adeseori in spital, datorita unei boli grave contractate la serviciu; evident ca in timpul internarilor sale vorbea cu cei internati despre credinta lui in Christos] iar o matusa a sa, bolnava psihic, a creat chiar o noua secta singura care garanteaza ca prin pocainta „pacatosii vor vedea fata lui Dumnezeu” [matusa mea, Lidia Ababei, nu a infiintat nici o secta, ci s-a alaturat impreuna cu mai multe persoane din Iasi unei miscari sectare destul de stranii, numite Zikron, fapt pentru care a fost arestata si inchisa ani de zile la Spitalul psihiatric din Petru Groza, care functiona ca inchisoare; in aceasta perioada ea a suferit o serie intreaga de tratamente abuzive, de pe urma carora se resimte si acum; in prezent este emigrata in Statele Unite].

Faptul ca Danut Manastireanu e altul decat cel pe care l-au cunoscut colegii sai de facultate o demonstreaza activitatea sa de „ideolog” al tineretului din cadrul comunitatii baptiste din Iasi. Daca la facultate, la socialism stiintific, arata prin raspunsuri – dar numai atit – ca a studiat cursurile si materialul bibliografic, la adunarile cu tinerii din biserica s-a dovedit dintotdeauna mult mai documentat si chiar a facut si face si unele demonstratii practice [implicarea mea in activitati legate de tineri si mai ales de studenti este principalul motiv al acestui articol denigrator].

Anii au trecut, Danut a terminat facultatea, a fost repartizat la o intreprindere prin Transilvania dar nu se stie prin ce „minune” a obtinut negatie [autorul sugereaza ca mutarea a fost obtinuta pe cai oculte; in realitate, intreprinderea din Cehul Silvaniei la care am fost repartizat n-a functionat niciodata] si asa a ajuns economist la Întreprinderea de mase plastice Iasi. Întreprinderea l-a inteles, i-a dat locuinta corespunzatoare desi alti oameni ai muncii asteptau satisfacerea unui asemenea drept inaintea lui [acesta este un fals grosolan; apartamentul in care locuiesc si acum este proprietate personala si a fost cumparat de sotia mea pe cind eu eram in armata si nu incepusem inca serviciul la intreprinderea mentionata].

Fiind „acasa” unde avea cunostinte, chiar si peste hotare [in acest punct, autorul marcheaza al doilea motiv principal al supararii organelor de securitate – relatiile cu strainii – acesta a fost si motivul pentru care in anul 1988 am fost fortat sa parasesc aceasta slujba, la presiunea acelorasi organe, si tot din pricina legaturilor cu strainii, de acea data in legatura cu demersurile pentru eliberarea din inchisoare a prietenului meu Costica Sfatcu, condamnat pe zece ani, pentru colportaj de Biblii], activitatea sa de „ideolog” a continuat, el fiind acela care, impreuna cu altii, printre care amintim pe Tarniceru Silvia si Boghian Elena, ambele fost condamnate pentru trecerea frauduloasa a frontierei, in prezent ambele fara ocupatie si in asteptare sa li se permita emigrarea in S.U.A. deoarece pentru Romania - tara lor – nu mai simt nimic [autorul, cuprins de febra infierarii revolutionare a „dusmanului de clasa”, uita ce voia sa spuna ca as fi facut eu „impreuna cu altii”]. Între timp „educa” tineretul sa nu ia parte la activitatile cultural-educative, specifice varstei lui, sau activitati social-obstesti ci sa se roage permanent pentru ca „ceasul judecatii se apropie” [in acest pasaj este evidenta acuzatia tipica adusa crestinilor de autoritatile comuniste, cum ca acestia ar fi „elemente antisociale”]. În cazul Elenei Boghian trebuie facuta mentiunea ca statul pe care il reneaga a facut eforturi pentru formarea sa ca inginer zootehnist.

Manastireanu Danut este si un traducator asiduu, fiind surprins in timpul orelor de program ca traducea texte religioase din limba engleza, lucru pentru care, bineinteles, a dat socoteala in fata factorilor de raspundere din intreprindere [adevarul din spatele acestei acuzatii este ca intr-una din zile securistul intreprinderii m-a gasit in biblioteca citind cartea lui Ray Stedman - Body Life, pe care mi-a si confiscat-o, aceasta fiind singura „socoteala” data pentru fapta mea „criminala”].

Avand „relatii” peste ocean [din nou obsesia relatiilor cu strainii!!!], „ideologul” face si acte de caritate. Este vizitat in fiecare an de „fratii” din occident care-i mai lasa diferite ajutoare, printre care si bani, dar pe care sa le dea numai acelora care cer toata ziua si fara motive, emigrarea in Europa occidentala sau in S.U.A [este evidenta aici insinuarea de incitare la emigrare, un alt loc comun al recuzitei propagandistice a securitatii in ce-i privea pe evanghelici]. Un astfel de act l-a facut cu si cu „fratele” PITIAN ILIE de la cultul penticostal din Iasi, salariat la I.P.M.P., pe care, in numele celor din S.U.A., l-a „incurajat” cu suma de 800 lei. Cum la I.P.M.P. „ideologul” nu prea mai are mare camp de activitate, in plus fiind pus si la treaba, a pus si el mana pe un ziar „Flacara Iasului” – pe care sintem siguri ca nu a mai pus mina demult – si a gasit la „Mica publicitate” un post vacant.

Chipes este, „citit” este, asa ca s-a prezentat in audienta, pentru solicitarea postului, la directorul respectivei unitati unde deja avea depusa cerere. Nu a fost angajat pentru ca se aflase la noua intreprindere ca de fapt el nu cauta munca, ci timp liber si daca se poate platit de stat cat mai bine. La primirea raspunsului ca nu poate fi angajat, bineinteles ca „ideologul” a fost foarte revoltat, exclamand: „tovarase director in acest caz este dreptul meu sa plec in S.U.A.” [Acest episod este inventat in totalitate. Niciodata n-am incercat sa plec de la acea intreprindere si atunci cind am facut-o, a fost la presiunile securitatii. Este adevarat insa ca in anii aceia eram atit de urmarit incit la un moment dat mi-a fost teama ca risc sa pun in pericol activitatea subterana de ucenicie a organizatiei Navigatorii, cu care eram implicat din 1977. Ca urmare, am mers sa discut acest lucru cu unul dintre misionarii lor care era atunci student in tara. Desi lui nu i-am spus acest lucru, in cazul in care ei decideau sa intrerupa relatiile cu mine din pricina pericolului, eram decis ca a doua zi sa-mi depun actele pentru plecarea din tara. Din fericire pentru mine, ei au decisa sa dubleze masurile de protectie, dar sa continue relatia cu mine, fapt caruia i se datoreste privilegiul de a continua sa traiesc in aceasta tara.]

La spusele sale este firesc sa se exclame: pacat de cei ce fac umbra pamantului degeaba.


(recomandam a se vedea: ”Danut Manastireanu – ‘Ideologul’”)

Teofil Stanciu



Pledoarie

Domnule Daniel (Bud), pledoaria pe care o faceti in numerele depre emigrare mi se pare ca are exact efectul opus celui scontat. Pentru o treaba ata de buna in sine (cum pareti sa considerati emigrarea), mi se par cam multe argumentele aduse. Eu cred ca lucrurile sunt mult mai simple. Trebuie sa cunosti – REALMENTE - planul lui Dumnezeu cu tine. La asta se reduce - in opinia mea - toata poliloghia. Argumentele pe care le aduceti - acompaniat cu aplomb de catre domnul Constantin Popescu - nu fac decat sa dezvaluie lupta care se duce in sufletul celor plecati si care si-au construit un sistem de linistit constiinta.

Nu cred ca Dumnezeu vrea in primul rand sa am doua case (din care una in tarile calde - atunci m-ar fi facut probabil pasare migratoare) si masini si bani. Din cate citesc eu in Biblia mea "oricine va LASA... pentru MINE, va primi insutit..." Deci nu oricine va lasa CA SA PRIMEASCA INSUTIT, ci oricine va lasa PENTRU EL. Si credeti ca cineva care e dispus sa lase totul pentru Dumnezeu se mai gandeste si la ce va primi in schimb??? Ma tare indoiesc.

Ca sa nu mai vorbim si de pasajul din aceeasi Biblie, care se refera la modul in care Dumnezeu poarta de grija pasarilor, crinilor si... "putin-credinciosilor".

Cred ca Dumnezeu e mult mai interesat de alte lucruri decat de bunastarea mea fizica si materiala. Altfel de ce m-ar fi lasat bolnav 4 luni??? Si de ce... de ce... Explicati-le africanilor malnutriti care nu au auzit de SUA cum vine cu obligatia pe care o avem pentru a ne asigura America familiei.

Am avut nefericirea sa aud formulari de genul "Dumnezeu m-a chemat in America". Nu zic ca nu ar putea fi asa, dar apare de atat de multe ori aceasta scuza, incat ma tot intreb daca nu e timpul sa-I piara lui Dumnezeu gustul pentru America si sa-I mai vina pentru Albania, Turcia, Somalia si enumerati cate alte oropsite tari mai stiti.

Ridicol mi s-a parut cand un pastor, plecat in America a venit si ne-a predicat despre naomism. In traducere, naomismul e incercare de a fugi catre mai bine, de a parasi tara cand e greu. Si, incredibil, noi, cei care nauciti il ascultam, eram vizati de aceasta boala si nu 'mnealui... Ce ar mai fi de spus?

Argumentul cu Rut care a "emigrat" mi se pare demn de tinut minte. O mica observatie am insa. Rut a plecat dintr-o tara in care ii mergea bine - fiindca de asta plecasera initial Naomi si familia ei, ca dincolo, in Moab, era mai bine - intr-o tara in care NU STIA cum avea sa-i mearga. Si nici nu s-a intrebat, fiindca ea o IUBEA pe Naomi si nu voia sa se desparta de ea. Atat. Nimic despre bunastarea familiei, despre "oportunitatile" nemaipomenite care ar fi existat in Israel. Un om care iubeste alt om...

Iosif emigrant? Sa ne fereasca Dumnezeu de o asemenea modalitate de a emigra... Pavel? Nu cred ca se poate argumenta pentru o turma de emigranti pornind de la exemplul unuia singur dintre apostoli. Nu cumva erau mai multi ceilalti care nu aveau cetatenie dubla? Si atunci, nu cumva l-am putea considera pe Pavel mult mai repede o exceptie decat o regula??

Una peste alta, nu cred ca Biblia ofera exemple de emigrari...

Concluzionad, nu va acuz ca ati plecat. Dar edificiul pe care l-ati construit e subred. Eu ma declar de acord cu Cristi Lucaci si, deocamdata, raman aici.


(textul acesta se poate citi si in “arhiva de aur”: “Teofil Stanciu – Teofilisme – ‘un bihorean pe strazile de sare...’”)

Ioan Ciobota



Un alt fel de Pygmalion

"Viata fara Dumnezeu este ca o caricatura nereusita"

Radu Cletiu, caricaturist de renume, are 45 ani si o multime de diplome nationale si internationale.

A debutat in anul 1980 in Revista URZICA. A fost invitat sa realizeze caricaturi la emisiunea "Duminica in familie" de Mihaela Radulescu. A colaborat la Jurnalul National, cu Marius Tuca si Dan Diaconescu. In cotidianul local "Renasterea Banateana" a avut, timp de mai multi ani, serialul de benzi desenate "Hominid" (un personaj evolutionist, cam nedezvoltat si cam ciudat, inventat de el, care se dezvolta si devine om).

Se considera un artist neinteles de oameni si de familie. Isi "ineca in bautura" amarul pe tema "geniului neinteles", uneori singur, alteori cu prietenii prin carciumi, unde "puneau tara la cale".

Era un fumator inrait, a obtinut legitimatie de fumator de la Compania de tigari WINSTON datorita numarului mare de pachete fumate intr-un interval scurt de timp.

Era in pragul divortului. Ii placea literatura stiintifico-fantastica, credea in farfurii zburatoare, mai ales ca si in casa lui "zburau farfurii" - cum se exprima el - in urma certurilor conjugale. Sotia lui - Violeta - a facut specializare pentru propaganda vizuala comunista (lozinci, picturi, bannere, etc.) la cea mai inalta academie comunista din Romania - "Stefan Gheorghiu" din Bucuresti.

In caricatura, Radu Cletiu nu se multumea doar sa scoata in evidenta o anumita trasatura de caracter, ci dorea sa jigneasca omul, sa-l distruga - dupa cum marturiseste el.

Fiind foarte mult timp aplecat asupra lucrului, nu putea urmari emisiuni TV, ci asculta posturi de radio.

A gasit Radio Vocea Evangheliei si i-au placut foarte mult emisiunile "Cu bratele deschise" si "Vieti transformate". Din emisiunea "Cu bratele deschise" se documenta din punct de vedere teologic, iar la "Vieti transformate" ramanea uimit si cam neincrezator ca oamenii se mai pot schimba in bine.

A decis sa mearga la biserica, dar sotia l-a atentionat: "Pana acum te-am impartit cu munca si cariera ta, iar acum vrei sa te mai si pocaiesti? Ne despartim!"

In 3 Martie 2001, Radu a participat la serbarea de 5 ani a postului de radio Vocea Evangheliei - Timisoara, iar dupa acest eveniment s-a hotarat sa se pocaiasca. I-a explicat sotiei lui ca prin pocainta il va avea pentru ea si doar pentru ea, pe totdeauna.

In ziua urmatoare - Duminica 4 Martie - a venit si sotia sa cu el la biserica si s-au hotarat amandoi sa-si schimbe viata. S-au botezat si sunt membri activi in biserica.

Acum s-a schimbat si orientarea lui in caricatura. Organizeaza cursuri de caricatura si pictura pentru copiii din biserica, intentioneaza sa scoata o revista de benzi desenate pe teme crestine. Viata lor de familie s-a schimbat complet in bine, iar acum ei se roaga si pentru fetita lor Andreea, ca si ea sa se intoarca la Domnul.

O intamplare interesanta: era in masina cu unul dintre vechii prieteni, care ii spunea: "Radule, ai innebunit. Cum ai putut sa te pocaiesti? Ma simt murdar, chiar si numai prin faptul ca stau langa tine. Ce biserica este aceea la care mergi tu si care nu are moaste la temelie?" La care Radu Cletiu i-a raspuns: "Daca te simti murdar, inseamna ca Duhul Sfant lucreaza la inima ta..., cat despre moaste la temelia bisericii noastre, noi nu avem nevoie de oase de morti la temelie, deoarece Il avem pe Domnul Isus care este viu"

Viata lui Radu s-ar putea asemana cu legenda lui Pygmalion. Personajul inventat de el - Hominid, cel care devine om - poate fi o paralela cu viata lui. Radu Cletiu a devenit om - un om dupa voia lui Dumnezeu, un om dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.


(recomandam a se vedea: “Ioan Ciobota – Galeriile banatene ale SSJ-ului”)

Alin Cristea



Exercitii de admiratie - Sir Alfred Hitchcock

"Uneori, un film este privit numai prin continutul lui, fara nici o atentie pentru stilul sau maniera in care e facut. Desi, la urma urmei, aceasta e baza artei cinematografice.", spunea "regele necontestat al thriller-ului" (in varianta clasica, necomerciala, fara cosmetica inutila), "maestrul suspansului", "inegalabilul Hitch" (numit chiar si "cel mai mare regizor al tuturor timpurilor"). Ameteala, Psihoza, La nord prin nord-vest, Rebecca, 39 de trepte, Fereastra dinspre curte sunt capodopere cinematografice aflate in topurile celor mai bune 100 de filme din toate timpurile.

Stilul sau, rezultat din combinatia reusita de suspans, umor si violenta, a fost preluat de epigonii care n-au reusit sa-l egaleze. Termenul hitchcockian a intrat in limbajul uzual atat al spectatorilor, cat si al criticilor, care au descoperit operei sale conotatii freudiene sau chiar metafizice. Filmele sale sunt eseuri despre angoase, adresandu-ni-se direct noua, victime ale secolului angoasei.

"Daca nu simtiti deliciul groazei, ciupiti-va - s-ar putea sa fiti deja mort."
(Alfred Hitchcock)


(recomandam a se vedea: “Alin Cristea – Exercitii de admiratie ‘alte texte’”)

trei ani cu voinicie, a tot scris despre domnie!



In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:

. Mall, arta de a face cumparaturi

Curier&Posta redactiei:

Cristina M. (USA): Buna, sunt Cristina si sunt din Arad, dar momentan sunt in State, studiez aici pe coasta de est a Americii in New England, in statul New Hampshire. Primesc revista de la voi de cateva luni, poate chiar de un an si cu toate ca sunt ocupata si de-abia reusesc sa raspund la emailurile de la familie, mai citesc din cand in cand si articolele voastre pe care le gasesc interesante si adecvate pentru generatia mea (momentan studenta). Fie ca Dumnezeu sa va dea putere in continuare si fie ca articolele voastre sa aduca schimbare in multe vieti. Dumnezeu sa va binecuvinteze, Cristina M.

Nota redactiei: Iti multumim, Cristina, de dorinta ta de a ne avea numai pentru tine acolo in New England. Ne bucura faptul ca ne citesti si ne gasesti de folos pentru tine, pentru generatia aceasta. Domnul sa fie cu tine!

Epilog: A! Era sa uit: la multi ani SSJ!

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: