Dosar SSJ nr. 17 - Sarbatoarea Pastelui







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Introducere

"Daca numai pentru viata aceasta ne-am pus nadejdea in Hristos,
atunci suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii!
Dar acum, Hristos a inviat din morti, parga celor adormiti.
Caci daca moartea a venit prin om,
tot prin om a venit si invierea mortilor.
Si dupa cum toti mor in Adam, tot asa, toti vor invia in Hristos;
Dar fiecare la randul cetei lui.
Hristos este cel dintai rod;
apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Hristos
."

1 Corinteni 15:19-23

Texte scrise de: Aretta Bazdara, Lena Grigoroscuta, Sabina Dodan, Alin Cristea, Ionut Apostu, Daniel Bud si Ionatan Pirosca

Aretta Bazdara



Minunea

Se vorbeste mult de aceasta sarbatoare si de la an la an se simte prea putin. Sunt satula de oameni care zic despre ei ca stiu si in realitate nu stiu nimic. Televiziunea ofera in aceasta perioada un fel de tocanita de religiozitate cu nuanta de lumesc. "Dumnezeu crede in oameni"... asta da lozinca de Pasti, dar ma intreb... ce e asta? Fiecare post de televiziune a incercat cum a stiut el sa introduca pe sarmanul telespectator in atmosfera de sarbatoare. Sincer imi vine sa rad, sunt oameni care cred in fantasme. Se face tam-tam in jurul transmisiei de pe litoral, unde nu stiu ce prea preasfintit va oficia slujba de Inviere. Si astfel tinerii vor sari putin gardul discotecii ca sa ia lumina, dupa care plini de voie buna vor asista la concertele care se fac special cu ocazia Sarbatorii. Si canta formatii romanesti cu versuri posibil goale de orice inteles inalt.

Oameni dragi, sa fim mai buni, mai darnici acum de pasti caci in restul anului nu e voie, legea interzice. Se pare ca aceasta e crunta si deloc amuzanta realitate in care continuam sa traim si uneori, spre nenorocirea noastra, sa ne simtim si bine.

Televiziunea ofera poate destule in aceste zile. Si ne ramane sa ne uitam la televizor... Astfel sarbatoarea se rezuma la facut curat, la mancat bine, si pe cei in putere la mers de luat lumina. Si gata, marti mergem din nou la treburile noastre... bine Doamne ca e o data pe an. Sa fie tragic sau sa nu mai fie deloc? Sa traim aceste zile cum ne duce mintea... sufletul.

Dincolo de puterile si simturile noastre sta totusi minunea. N-as vrea sa uitam ca inca mai putem trai atingerea duhului. Vocea ei parca era un semn divin, lacrimile nu au intarziat sa apara, Dumnezeu S-a pogorat din nou pe pamant si de aceasta data am vazut cu ochii mei. Bataile cuielor ni se auzeau parca in suflet, iertarea imi era asa necesara caci Doamne ce mult am gresit. L-am vazut pe fratele Dinu cum abia vorbea, lacrimile erau acolo prezente, biserica toata era acolo in partasie... plangeau aproape toti. Fiecare probabil simtea diferit, dar era real momentul, taria smereniei si nevoia iertarii. Fratele Dinu a dat cina... asa multa liniste. Ce marete sunt minunile, ce profund e Dumnezeu. Nu am facut nimic sa meritam... asa se auzea din dreptul amvonului. Atata nevoie de sfintenie... refuz sa mai bat cuie in mainile Sale, sa mai strig "La moarte!". Nevoia iertarii - o necesitate care te innobileaza ."

...

Lena Grigoroscuta



A trecut o saptamana de cand noi, romanii ne salutam cu “Cristos a inviat!”.

Dupa 7 zile de la sarbatoarea invierii Domnului Isus, impreuna cu un grup de tineri am vizitat o Biserica din apropierea Iasului. Ne gandeam sa ducem si altora bucuria invierii, sa incurajam prin poezii si cantari. Nu mica ne-a fost surprinderea cand, ajunsi in fata unei case simple, taranesti, ni s-a spus: “Aici e adunarea!”. Am intrat si... surpriza: in incaperea unde avea sa se desfasoare serviciul religios erau 6 persoane. Pareau bucuroase si pline de pace. La salutul nostru “Cristos a inviat!” ne-au raspuns, aproape cu lacrimi in ochi: “Adevarat a inviat!”. In Iasi nimeni nu mi-a raspuns atat de sincer, atat de cald si atat de real.

Ne-am asezat pe cele cateva scaune din incapere. Un barbat rosti privind soarele ce stralucea superb: “Ce zi frumoasa!”. O batrana incepu atunci sa cante:

"Frumoasa zi e ziua Ta/ Isuse, Domnul nostru/
Iti multumim ca harul Tau/ Ne-a dat si daru-acesta!”

Si din nou ochii i se umplura de lacrimi. Au inceput sa cante cu totii. Au urmat alte si alte cantari; pareau sa aiba o alta carte de cantari decat a noastra; de fapt diferenta era in inima, in viata, in slujire, in dedicare. I-am ascultat rugandu-se: si-au cerut cu totii iertare pentru pacate, iar apoi le-am ascultat si problemele: erau crestini care sufereau pentru Numele Domnului Isus; preotul si ceilalti sateni le faceau probleme, ii vorbeau de rau, cautau sa-i impiedice sa se intalneasca. Cine i-ar fi putut opri? Au mijlocit plangand pentru oamenii din sat care mor nemantuiti, pentru preotul care citeste Biblia si totusi e departe de Adevarul Cartii. Cata dragoste! Savurau orice cuvant despre Domnul, fie ca era un verset din Biblie, fie ca era poezie sau cantare.

M-am simtit minunat in acea Biserica. Oameni care nu au avut haine noi de Pasti, nici coruri care sa le intoneze piese celebre, nici predicatori renumiti, mi-au raspuns prin viata lor simpla “Adevarat a inviat!”. De bucurie si de incurajari am avut parte si noi, nu doar ei. In drum spre casa imi spuneam mereu:”Cu adevarat Domnul a inviat!”.

A trecut o saptamana de cand noi, romanii ne salutam cu “Cristos a inviat!”. Dar cati raspund?

...

Sabina Dodan



La cateva zile dupa Paste

In mintea oamenilor, dar pentru a nu generaliza, poate doar in a mea, Craciunul a fost mereu sarbatoarea bucuriei, sarbatoarea care dincolo de semnificatia ei te face sa te simti bine, sa te bucuri ca-L iubesti pe Dumnezeu, sa vibrezi fericit ca esti om si ca El S-a nascut pentru tine. In schimb, la polul opus, Pastele e sarbatoarea in care esti trist ca El a murit si ca a murit pentru oameni care au meritat pentru ca tu esti inca pacatos, pardon, vorbeam de mine, ca eu sunt pacatoasa.

A fost Pastele cel mai trist, pentru ca in acesta perioada ne uitam, pardon, ma uit la viata mea si ma vad asa cum stiu ca lui Dumnezeu nu-I place sa ma vada. E o sarbatoare trista pentru cei ca mine si ajungi sa te simti cel mai nefericit om din lume. Incepe vina, incep intrebarile si chiar ruminatiile, apoi se gasesc vinovatii. Aici stop! Am inteles o lectie mare Pastele acesta: pentru starea in care te afli doar tu esti singurul vinovat! Sa cauti scuze, sa te scuzi si sa spui ca nu tu esti singurul vinovat pentru sufletul pacatos (exista Satana, exista vremurile grele, exista ispite si oameni in care te poticnesti), pentru indiferenta si necautare mi se pare deja necredinta. Asta s-a intamplat la cateva zile dupa Pasti si inca sper ca mai e o speranta pentru mine, dar pentru ca eu nu ma plac asa cum sunt acum ca si fiinta spirituala, ca om, doar eu sunt vinovata.

Pastele e necesar, Pastele e real si scopul lui ar trebui sa fie ca fiecare sa se uite la sufletul lui si sa se intrebe daca Dumnezeu e multumit asa de el; eu fara Paste as uita si de vina, si de nevoie si poate si de Dumnezeu, dar de ce trebuie sa va dezvalui voua lucrurile astea nu stiu... dar cine spune ca trebuie? (Dar cine nu vrea, sa nu citeasca). Dezvaluirea unui suflet trist nu poate ajuta pe nimeni, poate doar intrista pe cineva. Sunt suparata pe mine si-s suparata pe oameni. Ei pun mai mult pret pe sarbatoare ca atare si mai putin pe semnificatie. Vedeti, ce va spuneam: caut vinovati si-n loc sa ma vad pe mine, ii vad pe ei (rusine mie).

Delirul meu ar putea continua mult asa si, "sfatuitoare" cum sunt din fire, as vrea sa lasam ouale, sa lasam "ghiftuiala" cu mancare, sa lasam show-rile de televiziune care se dau "cu ocazia Sfintelor Sarbatori de Paste" si sa petrecem cand vrem noi, dar nu cand a murit Isus. Imi plec capul si ma smeresc in fata oamenilor de care Dumnezeu e multumit si-i rog sa ma ierte, n-am nimic cu ei, poate ca-i invidiez, acesta e un articol impotriva starii mele de necredinta pe care cel mai potrivit am gasit s-o plang in zilele de Paste. Pentru mine acesta e Pastele... Poate ca la anul o sa pot sa depasesc "necredinta" mea si sa vad Pastele ca miracol si salvare ("amanarea e periculoasa in ea insasi"). Amin.

P.S. Dar cum ati aflat ca Dumnezeu e multumit de voi?

...

Alin Cristea



Pastele ca masa festiva

Lumea oamenilor e o lume a ritualurilor si a simbolurilor: cite bordeie, atitea obiceie. Desigur, ritualurile isi pot pierde semnificatia, iar unele nici nu ajung sa acumuleze cantitatea necesara de metafora socializanta. Insa matricea umana are coordonate care depasesc, in grandoare, pe cele determinate de meridianul Greenwich. Hermeneutica lor nu tine doar de o anumita stiinta, ci de complexa viata a comunitatilor umane, care pun, intr-un fel sau altul, cele mai profunde experinte ale lor in metafore care isi au intelesul in anumite tipare culturale. De exemplu, intr-un context necrestin, ar fi o gafa retorica sa folosesti expresia "ca in sinul lui Avraam", ca sa nu mai vorbim de faptul ca lipsa unei litere "a" din nume ii schimba total intelesul, conform istoriei din Vechiul Testament.

Pastele este un astfel de moment care acumuleaza istorie, experiente comunitare, exegeza si resimbolizare si, nu in ultimul rind, desacralizare, aspect evidentiat, mai mult sau mai putin subtil, intr-un registru de ironie postmoderna, de Lucian Mandruta (in Dilema, nr. 477), care deconstruieste fericirea romanului drept credincios. Intr-un minibasm moralist de tip Shrek, masa festiva ("a carei baroc sfideaza, peste veacuri, dieta simpla a primilor crestini") devine capcaunul care inghite sentimentul pios al sarbatorii, televiziunea e magarusul insotitor, pedagog, obraznic, dar binevoitor, iar romanilor nu le revine decit rolul oamenilor dezorientati intr-o lume in care personajele din povesti au, fiecare, locul lui.

Sint de acord cu verdictul dat: crestinism de consum. Dar nu pot sa nu ma intreb, ce ar mai sti despre Paste romanii care vin de dinainte de '89, fara astfel de ritualuri laicizate, sau, mai bine zis, receptate intr-un spirit laic, imberb, hedonist? Shrek nu e basmul autentic, ci doar o "masa festiva" intinsa pentru comesenii postmoderni. Personajele adevarate sint in povestile autentice. Si fara un picior, personajul de turta dulce tot turta dulce ramine.

Pastele a fost instituit la plecarea, precipitata, a evreilor din robia egipteana (Exodul, cap. 12 si 13). Semnificatia lui complexa, dar pe intelesul tuturor celor care trecusera prin acea experienta, era transmisa din an in an. La masa festiva (daca erau prea putini in familie, luau parte si vecinii, pentru ca mielul sa fie consumat in totalitate - trimitere spre jertfa deplina a Mielului Isus), fiul intreba ce inseamna, iar tatal explica ritualul. Insemna eliberare din robie, rascumpararea intiiului nascut, sarbatoare sfinta, invitatie la partasie pentru orice strain care accepta credinta intr-un singur Dumnezeu.

Importanta mesei festive de Paste reiese si din atentia acordata de Isus si ucenicii Sai pregatirii acestei intilniri intime, cu semnificatie deosebita (Luca 22, Marcu 14). "Cina cea de taina", de Leonardo Da Vinci, ramine probabil cel mai cunoscut tablou cu tematica crestina. In acest context se initiaza resimbolizarea pascala si se proiecteaza in escatologic masa festiva (Matei 26:29)

Euharistia este proiectia eclesiologica a Pastelui: "Hristos, Pastele nostru, a fost jertfit. Sa praznuim dar praznicul… cu azimele [piine nedospita] curatiei si adevarului " (1 Corinteni 5:7,8) Acelasi apostol Pavel este dezamagit de crestinii din biserica din Corint, care nu mai pastrau dimensiunea comunitara a ritualului: "Atunci cind stati la masa [sa mincati cina Domnului], fiecare se grabeste sa-si ia cina adusa de el, inaintea altuia." (1 Corinteni 11:21)

Iata, deci, ca intotdeauna a existat "crestinism de consum", cu amplitudini diferite. De-a lungul secolelor semnificatia ritualului pascal a fost ingropata sub stratul gros de traditii si gesturi inadecvate profunzimii ritualice. Ipocrizia are mai multe nuante, se aseaza pe mai multe niveluri, patrunde mai intii prin neatentie si buna intentie de a nu jigni sentimentele religioase ale celor de linga noi. Iar drama ignorantei adolescentilor incepe cu inabilitatea parintilor sau altor tutori de a le transmite valorile ritualice: "de ce trebuie luat gitul mielului"?, "de ce a patit-o Mesia?", de ce "discursul oficial e cel al Luminii"? "Incidentul nefericit de pe Golgota" nu a fost nicidecum un incident. Desi plin de tragism, nu a fost o tragedie (precum Caderea), ci punctul focal al istoriei cosmice, lupa hermeneutica sub care existenta umana si non-umana dobindeste sens.

E regretabila vinzoleala mercantila si "industria culturala" din preajma sarbatorilor crestine. Problema esentiala nu tine de "dieta simpla a primilor crestini", ci de discursul participativ la sarbatoare, asumarea unui rol comunitar, rezultat dintr-o individuala libertate spirituala. Ritualul mesei festive nu trebuie declarat neavenit, ci trebuie recuperata semnificatia lui si practicat in spiritul ei.

In acest sens, ar trebui specificat faptul ca masa de Paste, cu carne de miel, ar trebui luata in Vinerea Mare, in Duminica Invierii fiind vorba de o alta sarbatoare. O alta masa festiva, cu un alt ritual, cu o alta semnificatie, ar putea exprima concret credinta in puterea divina asupra mortii. E masa partasiei cu Cel Inviat a celor doi de pe drumul Emausului, care, odata ce L-au recunoscut, s-au intors la Ierusalim sa confirme Invierea (Luca 24). De remarcat faptul ca ambele mese apar la sfirsitul timpului activitatii zilnice (mai degraba kairos decit cronos), ambele sint luate cu o constienta a efemerului, ambele atrag dupa sine plecarea in graba, ambele sint initiatice.

Participarea noastra la masa festiva poate fi o astfel de intilnire cu istoria cosmica, sau putem doar sa infulecam materie gastronomica cu gust delicios. Ne putem alinia "disciplinat in curtea bisericii" sau putem intra in sirul martorilor care confirma Invierea. Nu vorbele sint mari sau mici, ci oamenii care le rostesc.

...

Ionut Apostu



Stupoare

Cu siguranta despre sarbatoarea pascala se pot spune multe. Se poate interpeta in fel si chip, se pot da nuante si chiar se poate zugravi dupa bunul plac al fiecaruia.

In forfota ce se isca in preajma evenimentului atat de important pentru noi, romanii, facem curatenie, dintr-un colt al casei pana in celalat, de cele mai multe ori scotand din caminele noastre si pe Cel care reprezinta Mielul, cel care ar trebui sa ne curateasca si sa ne sfinteasca. Si astfel ajunge acest Miel pe strada, se uita la oameni deznadajduiti, prinsi in febra sarbatorii fara Sens.

Sta si priveste un musulman, student intre atatia crestini, care din politete ureaza vecinului sau care se pregateste sa sarbatoreasca, „Sarbatori fericite”. Mielul se uita la acest biet crestin care intoarce la fel politicosul „Multumesc, asemenea”!!!

O sarbatoare a unui Miel dat afara din casele a tot mai multor romani, crestini de cand ma stiu… Lasat pe dinafara la propria lui sarbatoare, ingrozit sa vada cum in noaptea marei Lui victorii in fata mortii o tanara ia foc dupa ce niste tineri arunca un cocktail “Molotov” peste ea. O noapte care de cele mai multe ori este asociata cu faradelegi de neinchipuit. Si El sta si priveste cum noi sarbatorim Invierea si Viata.

Un Miel care cu lacrimi in ochi ne priveste si nu ii vine sa creada ca l-am scos afara inainte de a incepe sarbatorirea Lui. Nici macar nu l-am lasat sa intre in caminele atat de intunecoase, atat de hidoase cu praful care nu conteneste a se depune.

Cu siguranta El ne priveste si cu mila, si cu dreptate. O lacrima este pentru acum, una este pentru vesnicie. Doua lacrimi ce curg peste orase, peste inimi de mult ravasite. Plange si spera ca intr-o buna zi sa il primim si pe El la propria sarbatoare, o sarbatoare a rascumpararii si indelungii Lui rabdari.

...

Daniel Bud



Hristos, Pastele nostru

Exista vreo diferenta intre Pastele romanesc si cel canadian? In ancest an, evenimentul a fost sarbatorit in 31 martie in Occident, si in 5 mai in Romania, Rusia etc. Desi exista aceasta discrepanta calendaristica, in general semnificatia Pastelor este aceeasi pretutindeni.

Inca din antichitate, in perioada formarii poporului evreu in sclavia egipteana, Dumnezeu a poruncit sarbatoarea Pastelor prin Moise si Aaron. A zecea plaga, ultima din seria de confruntari dintre Faraon si Dumnezeul lui Moise, reprezinta cea mai zguduitoare lovitura primita de egipteni: trecind prin strazile Egiptului, Dumnezeu aducea moartea primului nascut, fiinta umana sau animal. Astfel Dumnezeu pedepsea pacatul prin varsarea de singe, singura metoda prin care se poate rascumpara pacatul si urmarile lui. Pedeapsa divina a lovit Egiptul pina la virful piramidei, unde a pedepsit pacatul prin moartea primului nascut al faraonului.

Mielul pascal era fizic perfect, si nu mai batrin de un an. Era ales si izolat de turma din data de zece a lunii nisan (prima), si dupa patru zile de pregatire era injunghiat. Singele si carnea mielului au o imporanta cruciala. Singele era stropit pe usiorii si pragul usii. Carnea si organele interne erau fripte si mincate cu piine nedospita (pasca) si ierburi amare. Oasele mielului nu puteau fi rupte. Ceea ce raminea din miel se ardea. In functie de numarul si virsta persoanelor dintr-o familie se formau grupuri de familii asa incit mielul sa poata fi consumat la o singura masa. Prin mielul pascal se facea ispasirea sau rascumpararea primului nascut al evreilor. Pastele evreilor reprezenta pedepsirea pacatului uman in mielul pascal. Din ziua de Pasti incepea sarbatoarea azimilor (piine nedospita) si tinea sapte zile. Toate erau considerate zile de sabat.

Cum implineste Hristos Pastele? Scriptura ne spune ca Hristos este “Pastele nostru.” El a suferit pedeapsa suferintei si a mortii in locul nostru. Evreii care nu vad pe Hristos ca Miel Pascal continua celebrarea Pastelor dupa traditia iudaica. Insa Biserica Crestina sarbatoreste Pastele implinit in moartea si invierea Mintuitorului. Injunghiera Mielului Pascal pe cruce si invierea Mintuitorului asigura ispasirea bisericii.

Asadar, moartea lui Hristos reprezinta implinirea si abolirea a cel putin doua elemente. In primul rind, Pastele crestin reprezinta sfirsitul sacrificiilor animale in templul evreiesc din Ierusalim. Templul (ca si constructie fizica in Ierusalim) este inlocuit de biserica, adevaratul templu si trup al lui Hristos in care crestinii sunt pietre vii. In al doilea rind, Pastele crestin reprezinta sfirsitul mesei pascale in stil iudaic. Poporul lui Dumnezeu, incepind cu evreii din vechime, se hraneau din mielul pascal. Dupa venirea lui Hristos, Pastele nostru, poporul lui Dumnezeu se hraneste din Mielul lui Dumnezeu prin sacrament: “Luati mincati, acesta este trupul meu!” ne porunceste Hristos. Intinzindu-ne paharul ne porunceste “Beti toti din el, acesta este singele Meu!” Carnea si singele Mintuitorului sunt Pastele noastre, jerfta necesara pentru ispasirea pacatelor noastre. Masa pascala iudaica este inlocuita de Hristos cu Cina pascala.

Obiceiul romanilor de a minca carne de miel la Paste reprezinta continuarea unui element din Pastele iudaic, dezbracat insa de semnificatia religioasa. In general, Biserica de Apus pune accent deosebit pe inviere si pe rascumpararea de pacate prin jertfa Mielului divin. In Ortodoxie accentul major se pune pe intruparea si nasterea Mintuitorului, sarbatorita la Craciun (de unde si accentul pe ‘indumnezeire’).

Biserica americana a intrat in adventul de Paste cu citeva saptamini inainte. Comunitatea este pregatita printr-o liturghie adecvata. Predicile si imnurile folosite reflecta evenimentele premergatoare Pastelui. In Saptamina Mare ne intilnim la rugaciune si meditatie in fiecare dimineata, iar in Joia Mare atentia este indreptata catre suferinta Mintuitorului, semnificatia mortii lui fiind reafirmata prin celebrarea ‘Cinei Pascale.’ La iesirea din biserica a fost montala o scena, o cruce imbracata in noapte reface atmosfera de pe Golgota si inspira la meditatie si rugaciune. In duminica de Paste scena este schimbata cu stralucirea ingerilor de la mormintul gol si odata cu lumina diminetii reinvie speranta unei noi vieti. Hristos a inviat! Bucuria invierii lui ne penetreaza trupul prin imnuri de inviere, ne incalzeste inima prin inchinare si ne motiveaza mintea prin Cuvint si predicare.

Cele mai multe familii americane se aduna in jurul unei mese de Pasti, la amiaza, insa fara carne de miel. De multe ori, asemeni evreilor la primul Paste, familia se bucura de ispasirea oferita de Mielul care a fost junghiat inainte de intemeierea lumii. Este umilitor sa fim fata in fata cu incapacitatea noastra de a nu pacatui, cu nevoia de ispasire prin singe si moarte. Pastele ne reaminteste de intruparea Fiului lui Dumnezeu cu scopul de a plati prin moare pentru pacat. Nu era alta cale. Intruparea in sine (sarbatorita la Craciun) nu ne salveaza. Era necesara moartea Mielului lui Dumnezeu, caci numai prin sacrificiul ispasitor se realizeaza mintuirea.

...

Ionatan Pirosca



Sarbatorim Invierea

Sarbatorim Invierea. Ne luam la intrebari moartea de toate zilele si incercam sa uitam de ea. Scormonim prin buzunare dupa ultimul ban. Am varuit, am gatit, am cheltuit, ne-am uitat urat la biata picatura de apa pe care-o scapa robinetul de la baie, defect, ca acum avem apometru, ne-am inghesuit in noi insine cocosandu-ne de atata introspectie si mustrari de constiinta, da’ acum gata. E sarbatoare. Nu prea stim de ce, da’ e. Ca la Craciun, adica. Si va trece ca si Craciunul. Nu cu mancare de porc, ci de miel. Am cutreierat pietele toata saptamana dupa un miel mai ieftin. Macar de asta, ca porc la Craciun n-am avut cu ce sa iau. E bine ca e cald si iesim la iarba verde. Il vad si pe cutare cu stupi da vanzare, poate-l pacalesc. Ei, afaceri... lar ala de vizavi de-si face vila, cica e mafiot mare. Globa a lu' Stut, de se are bine cu toata politia. E cu carnea vie si cu drogurile. E si la el sarbatoare. Se zice ca va avea nunta fiica-sa peste trei luni. Nunta tiganeasca. In casa copilu' tuseste tare, da' afara e cald. Prea cald, spune la ziar. Defect de sera... Si gardu' trebuie reparat... Uite cum e... Ma vede strada in izmene... "Hristos a inviat!", vecine!

Niciun comentariu: