Dosar SSJ nr. 20 - Libertatea de expresie







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Libertatea de expresie

Introducere

Va propunem pentru acest numar tema "libertatea de expresie". Incercam sa observam ce libertati si ce piedici sunt in calea afirmarii adevarului, a adevarului care doare. Nu vom face o analiza teoretica, ci una practica, si asta pentru ca zilele acestea ne-am confruntat cu urmatoarea situatie: pe adresa redactiei a sosit un text critic la adresa RVE Oradea.

Problema nu era nici textul, nici limbajul, ci faptul ca era semnat cu pseudonim.

"Amadeus", din Oradea, a dorit sa continue discutia noastra despre radiourile evanghelice, asadar era un cititor cu o opinie, in plus acest cititor venea din orasul care se pare ca sufera cel mai mult, in zona evanghelica, la capitolul libertatea de expresie. Era chiar gresit ca se proteja cu-n pseudonim?

Dezbaterea noastra, a celor ce sunt in familia SSJ (acesta dezbatere a fost deschisa si pentru Amadeus), a pornit de la intrebarea, putem sa publicam texte anonime (sau semnate cu pseudonim)? Incalcam prin nepublicare libertatea de expresie? Un text anonim e un text care beneficiaza cu adevarat de libertate in substanta lui?

Primul pas

La acest nivel asistati la desfasurarea votului exprimat pentru sau impotriva publicarii materialului.

Ionatan Pirosca



Cred ca trebuie propus acestui Amadeus sa hotarasca el daca vrea sa-i apara materialul (n-are o adresa de email?)... Anonima si pseudonimul sunt tot aia la SSJ? Semnatura respectiva poate fi un pseudonim, chiar cred ca e indicat ca materialul acela sa poarte un pseudonim. Mie mi s-a cerut asa ceva (adica un pseudonim) din partea revistei "Crestinul Azi", acum cativa ani, cand mi-a publicat un punct de vedere mai incendiar, dar a gasit ca e bine sa ma protejeze pe mine. Daca redactia e de acord cu publicarea sub pseudonim. Eu n-am nimic impotriva, chiar daca este putin extremist pusa problema. Ar echilibra tendintele 'legale' (de ce?) de extremism in celalalt sens. Votez 'da'.

Ioan Ciobota



Salve Edi.

Sper sa nu vina votul meu prea tarziu, dar am fost plecat 2 zile la Alba Iulia intr-o minivacanta.

Cateva puncte de vedere:

1. Eu ca timisorean prin adoptie, arestat in revolutie 'ca prostu' si intrat in SSJ intamplator MA OPUN hotarat ca tu sa decizi pentru contra, fara sa tii cont de votul majoritatii. Sau facem o noua revolutie? De data asta o incepe Iasiul. Glumesc. Glumesc cu inceputul de la Iasi. E adevarat ca eu nu am fost de fata la nasterea SSJ, dar daca mi se cere parerea...

2. Daca Anonimu' venetian ar fi scris nasoale despre SSJ cam de acelasi calibru, intreaba-ti constiinta foarte sincer - nu-i asa ca ai fi facut apel la principialitatea SSJ de a nu publica anonime in ultimii 3 ani? Deci nu l-ai fi publicat, datorita principiului lui Arhimede legat de anonime. 'Domnilor, NOI nu publicam anonime, etc, etc'

3. CRED CA TREBUIE SA FIM PRINCIPIALI in ABSOLUT orice situatie. Daca mintind o scapi pe mama ta sau pe cineva drag tie de la moarte, ai minti?... Stiu ca exista abordari gen Wurmbrand a pacatului cel mai mic, dar cu tot respectul pentru cei care poate sunt tentati la mici vulpi, care strica viile mari, cred ca CHIAR SI pacatul cel mai mic este de la ... dracu !

4. Daca tot nu iti cunosti segmentul tinta sau abonatii, de ce sa ne spalam - noi pocaitii - rufele in masina de spalat a filistenilor? Daca tu habar nu ai cine sunt abonatii tai, de ce sa le spui nasoale de noi? Asa suntem noi pocaitii de prea multe ori. Ne barfim reciproc in urechile altora care nu-s din turma asta. Parca n-ar fi destul ca ne barfim in interiorul turmei.

5. Daca vrei, poti trimite mesajul asta la 'internii' SSJ-ului.

Eduard Orasanu



Surprinzator este ca in toti acesti ani am publicat toate criticile la adresa SSJ-ului, fie ca erau obiective sau subiective. Motivatia minima a mea era discutia in jurul revistei. Exista mai multe tipuri de publicitate, apoi cred intr-un soi de cavalerism care se exercita prin curajul de a trece drept chiar si prin noroi.

Teo Stanciu



Cred ca zice destul de bine Ionatan. Ma gandesc ca depinde de interesul si politica voastra redactionala. Daca nu voiti sa apara in revista decat nume 'pe bune'... voi stiti. Daca realitatea (sau reflectarea unei realitati) pe care o prezinta de la gard Amadeus e de larg interes pentru cititori, la care adaugam si presupunuerea ca se stie cine e 'faptasul', poate ca ar fi indicata o discutie personala cu 'mnealui si aflat care sunt motivele pentru care nu isi dezvaluie identitatea. E totusi greu sa spui ceva din Vest... As opta pentru un da, insa merg pe mana voastra (a redactiei).

Aretta Bazdara



Salut. Nu stiu ce sa zic. As spune da, dar ar fi bine sa facem un numar despre neputinta sau groaza unora cind vine vorba de institut (UE). De ce sa-ti fie teama de punctul tau de vedere? Capii institutului ar trebui sa fie mai smeriti poate si mai putin religosi. Lupi cu haine de oi??? Daca intre crestini se intimpla asa ceva ce sa mai cerem altora. Sau poate nu suntem noi crestini? Eu cred ca asa e. Ne batem cu pumnul in piept si ne legam Biblia de mina. Pina unde atita prefacatorie si lipsa de dragoste?? Pa.

Lena Grigoroscuta



Salutare!

Mai intai o intrebare: cine are dreptul la vot? Ca daca e vorba de toti care au primit mesajul, mi se pare cam putin 3... Daca ma aflu pe lista electoratului, raspunsul este da, dar nu anonim. Toate cele bune!

Eduard Orasanu



Cifra trei era o cifra minima, dar la acest moment evident ca nu mai spune nimic aceasta cifra, cat despre dreptul tau de vot, e ca in matematica, un singur raspuns e exact: da.

Daniel Bud



Edi,

Si eu zic sa fiti atenti cu anonimele. Critica e grea peste tot, insa in Romania ucide criticul, chiar daca e constructiva. Lucrurile insa se pot spune mai frumos - si atunci se poate face cu semnatura, cred eu. Dar pot fi si alte variante de publicatie. Am vazut articole in presa, dialog intre doi securisti interceptat pe telefon, in care numele lor nu apareau clar. Si chiar alte variante gazetaresti...

Nepublicarea unei anonime nu cred ca strica relatia cu autorul, in nici un caz, ci creeaza o mai mare presiune in formularea si reformularea mesajului.

Daniel Grigoroscuta



SSJ este o revista care acorda dreptul la replica, nu? Daca cineva vrea sa dea o replica la mesajul anonim, cam cum ar suna?? "Pentru cel care a scris...". NU! Sunt deci pentru publicare, DOAR DACA apare si numele celui care a scris.

Roxana Gacea



Asta este doar o formalitate, stii care e raspunsul meu la aceasta manifestare democratica din sanul SSJ-ului. Eu sunt putin picata din din pom, nu stiu care sunt regulile la voi, ca de exemplu de ce nu se publica anonime. Sunt, de fapt, multe lucruri pe care nu le stiu. Votez "da".

Eduard Orasanu



In SSJ nu se publica anonime pentru ca incercam sa promovam responsabilitatea fata de cele scrise. Cand vorbeam despre colaborarea ta iti spuneam: esti singurul tau cenzor, singura ta cenzura! Iata o mare provocare!

Ionut Apostu



Dragul meu Edi,

am o intrebare: de ce minim trei? Te referi doar la redactori sau la toti de pe lista? Oricum ar trebui sa fie jumatate +1. Eu unul stiu ca anonime nu publica ssj-ul, si nu din rautate. Imi pare tare rau de cel care a scris respectivul mesaj (desi intuiesc cine este), nu vreau sa stricam relatiile cu acesta, insa cum ar fi dupa trei ani de nepublicat anonime sa publicam una (chiar si M. C. a fost nevoit sa isi dezvaluie identitatea pentru a fi publicat in SSJ). Daca tinem la consecventa atunci nu ramane decat sa aflam identitatea lui Amadeus... daca vrea sa ii apara numele in revista, desigur! Domnul cu fiecare din voi!

Eduard Orasanu



Am raspuns despre cifra trei, voi mai spune ca "Amadeus" primeste aceste mesaje, asadar asteptam o reactie.

Pasul numarul doi

La acest nivel asistati la motivarea mai pregnata a votului.

Ioan Ciobota



Draga Edi,

pledoaria mea era in special pentru principialitate, apoi pentru apararea imaginii noastre. DAR!!! Eu cred ca oricine poate spune orice despre oricine. Bineinteles nu prostii. Dreptul la libera exprimare trebuie incetatenit chiar si intre pocaiti.

Unele bisericute au ramas mici dictaturi. DECI, spune-i anonimului sa-si bata numele la tastatura si... asta e... sau sa delege responsabilitatea pe tine sau pe cineva de la SSJ. Materialul e OK pentru niste cititori care sunt cat de cat familiarizati cu mediul.

Stii chestia cu NOE. Pe corabie era un miros pestilential, iti dai seama - elefanti, serpi, crocodili, banditi, ticalosi, excroci, etc. Da' ce sa faca saracu NOE? Daca iesea afara, afara era ... potopu'

P.S. Imi place SSJ si trairile intense din "culise". Serios! Sunteti (sau suntem, daca ma acceptati si pe mine pe ici pe colo) o revista foarte faina si m-as bucura sa cunosc personal "lumea" din culise.

Ionatan Pirosca



Eu am vazut in SSJ inca de la inceput un mod nonconformist de a pune problema si o tenta de "avangardism" publicistic pe care m-am ferit sa-l compar cu jurnalismul in general. Nu mai cred de mult in obligativitatea satsfacerii tuturor, pentru a suprevietui ca publicatie. De ce n-ar fi SSJul o platforma a acelora care vor sa depaseasca un conservatorism formal daunator. Eu nu vad aici spalare de rufe nici in afara nici inauntru, ci dezbatere de principiu. Amadeus insusi devine un principiu. "Principiul Amadeus"...

Mie imi place SSJ pentru ca nu-si cauta cititorii, ci se lasa cautata, propunandu-se altfel decat alte reviste. Avem reviste de cult unde unii redactori ar dori sa se deschida mai mult cultural, dar nivelul cititorilor ii "cenzureaza". Hai sa lasam un SSJ necenzurat. Eu cred ca este nevoie de asa ceva in limba romana. Iar problema pornita de la "anonima" lui Amadeus aproape ca a disparut, sub avalansa de mesaje care deja trateaza altceva, un principiu. Nu e nimic prezentat unilateral. Tu ai un punct de vedere, eu altul, fiecare are atitudinea si opinia lui. Referitoare la un principiu, nu la un caz. Eu las la o parte anonima. Cu ea sau fara ea, problema merita discutata. Ca sunt "de-ai nostri" ori "de-ai lor" cititorii, are mai putina importanta, zic eu. Este reala problema? Suntem reali noi, cei care semnam? Sunt cuvintele noastre, alea? Cine are urechi de auzit, sa auda!

Daniel Bud



Propunerea de a avea doua SSJ, pentru noi, pocaiti, si filisteni, e nerealista. "Noi", indiferent de cine si ce institutii intra aici, sincer sa fim si realisti - nu dorim de fapt un SSJ, si nici o alta revista unde sa se discute ce si cum facem ce facem! De aici si motivul care a dat nastere la discutia de aici: cineva nu poate comunica cu cei pe care ii considera "de-ai nostri." Se poate intimpla asta? Vedem ca si acest incident poate deveni subiectul unui numar SSJ. Si atunci, cind nu se poate comunica direct fare suferinta, se scrie la SSJ, anonim uneori. Cei care au semnat la SSJ cind au scris deschis despre o chestie legata de "noi" a fost pus, scuzati-mi expresia, cu botul pe labe. Problema e ca daca cineva (persoana sau institutie) este "de-al meu" nu ar trebui sa treaca in tabara opusa unul din cei de-al lor in momentul in care isi exprima parerile, fie ele si critice. Dar daca asa se intimpla in realitate, din nefericire, ce sa faci? Scrii anonime la "ai lor" si la "ai nostri," scrii si nu te semnezi, de frica repercursiunilor. Si nu e o prostie sa fii precaut! Incurajind aceasta practica ivita din necesitate, "noi" ne automutilam. Cum? Simplu: eliminind posibilitatea dialogului decent, fara repercursiuni grave la adresa criticului si intr-o confruntare deschisa de la persoana la persoana, "noi" determinam fuga la presa, unde lucrurile sau rufele sunt afisate (si nu spalate) publicului larg. Rufele, in general, ramin tot murdare, nimic nu se spala in public, insa, poate se invata incet si in timp un nou reflex: decenta si normalitatea.

Eduard Orasanu



Sunt acarul Edi si veghez ca trenul discutiei sa nu deraieze. A trecut IC-tiul dinspre Timisoara, si in goana lui n-a observat ca in oraselul SSJ, la gazeta de perete, nu se publica nici un text semnat de Amadeus, text care se incrimineze pe cineva. Iar daca nu se publica, pai nu se publica, am zis! Si daca nu se publica, Amadeus are liberatea de a se duce la RVE Oradea sa le spuna ca are o problema cu ei sau poate tine asta doar pentru el, se insoara, face copii si uita...

Bun, a trecut trenul si s-a dus in goana lui, IC-tiul avea vagoane rosii, sunt sigur ca nu de la patima, ci de la prea multa iubire. Acar ce sunt imi plac vagoanele fierbinti, cu nelinisti, cu frane, cu suieraturi...

A trecut IC-tiul dinspre Timisoara si in goana lui nu vede ca nu e singur, ca noi nu suntem de cealalta parte, nu simte ca nu exista o problema, ci doar o falsa problema. Nu vede relaxarea si pacea, nu aude taifasul si neincrincenarea celor din oraselul SSJ. Vagoanele de la Timisoara sunt ascutite, sunt pe viata si pe moarte, sunt ultima strigare, ultima mana intinsa... si ascultati-mi perii mei albi, asta nu e bine! Mie imi plac vagoanele care se intorc in gara mea si maine si poimaine, imi plac vagoanele care ma asteapta la nevoie si a doua oara.

Din gara Braila vine personalul, molcom si cam rablagit, timp berchet sa sezizeze oraselul SSJ si a sa gazeta de perete. Nasul zice, priveste bine, ca asta-i nu revista obisnuita, e un soi de anti-revista, e un soi de anti-gazeta de perete, asa ceva numai in gara asta ponosita vezi. Asadar nu cere sa se supuna legilor gazetaresti obisnuite si profesioniste. Dar bilet tot trebuie sa-ti ei... Braileanul zice: da, parca vad un text de Amadeus, dar el e mic, e doar o starnire, un prilej, un principiu. Amadeus nu exista cu adevarat, putem vorbi si fara el. Da, parca vad un text de Amadeus, dar nu e acel text initial, acela rau, e doar acel text ajutator in poveste.

Sunt acarul Edi si veghez ca trenul discutiei sa nu deraieze, promit ca pe la mine in gara poate trece si Timisoara, si Oradea si Braila. Dar in ordine, in armonie. Sunt gata sa pun linie verde, astept linistit concluziile, si promit ca numarul ce vine nu va fi jignitor pentru nimeni. Ca hai sa recunoastem, noi suntem cei cu frumusetea si nu altii.

Sa pastram proportiile, sa nu simtim enorm si sa nu vedem monstruos.

Pasul numarul trei

La acest nivel intervine in discutie "Amadeus", si evident aceasta interventie starneste reactii.

Amadeus

Dragii mei,

Amadeus a decis sa reactioneze, dar nu sa-si dezvaluie identitatea. Sunt de acord ca lucrurile se pot spune mai bland. Dar cu teoria ca ne vad ceilalti cum ne spalam lenjeria... nu pot sa ma impac. Pentru simplul motiv ca, daca lenjeria nu e expusa, nimeni nu e dispus sa te asculte. Ba esti facut carcotas ori, mai rau, razvratit impotriva Domnului. De altfel e o boala romaneasca de care nu stiu cand o sa scapam.

Emisiunile de radio sunt publice si stie tot orasul cum arata. Doar ca noi ar trebui sa ne declaram multumiti ca sa salvam imaginea. Poate suna anarhist, dar m-am saturat de imagine. Imi vine in minte recentul scandal in care o... "solista latratoare" din curtea lui Vadim (care printr-o nenoricire a ajuns in parlament) s-a luat de Dinescu, Plesu si Patapievici pentru ca vor sa destainuie dosare. Stiti ce spunea? Ca nu vrea sa se tulbure linistea tarii s.a.m.d... Imi pare rau ca fac aceasta comparatie si va rog sa nu ma judecati prea aspru deocamdata. Mi se pare ca suna populist sa spunem ca ne vom spala rufele in familie pentru ca de multe ori - si in tara, dar mai ales in biserici - numai la spalatul rufelor nu se ajunge, ci la spalatul creierelor care trebuie sa afirme cu convingere ca nici nu au existat candva pete pe rufe.

Ce am spus eu despre RVE Oradea constitue fapte verificabile: dati o fuga pana aici si dupa o saptamana veti vedea cate ceva din cele insirate. Ca sunt si lucruri bune... asa e. Dar ce am vrut sa subliniez e ideea ca nu agreez directia si orientarea data de la "centru". Atat.

Nu vreau sa fiu rau cu nimeni, dar am obtinut o opinie care valoreaza mai mult decat toate comentariile pe care incercati sa le incropiti dumneavoastra fara sa aduceti dovezi ca sunteti in cunostinta de cauza. Nu e o acuza, ci o constatare.
Numele meu poate ca va va fi facut cunoscut candva mai incolo.

Ioan Ciobota



Dragul meu Amadeus sau T.L., eu sunt PENTRU libertate de exprimare, in biserica, in lume, oriunde. Ideea cu spalatul hainelor se refera strict la abonatii SSJ-ului. Gandeste-te, daca abonatii acestia sunt filisteni in proportie de 85%, nu ti se pare o prostie sa zici nasolae despre fratii tai? DAR, daca acesti abonati sunt majoritate dintre "poca", atunci e OK. Pe de alta parte, ce fac RVE-istii in Oradea este o problema de strategie sau politica de audienta. Daca ei si-au propus de exemplu sa se adreseze exclusiv sau cu precadere pocaitilor? Totul depinde de punctul din care privesti, adica raspunsul daca ceea ce se intampla este bine sau rau vine dupa intrebarea: CINE SUNT CEI VIZATI DE ACESTE EMISIUNI? CINE ESTE SEGMENTUL TINTA?

Abia dupa ce cunosti raspunsul la aceasta intrebare, stii daca e OK sau nu cu emisiunile. Parerea mea personala este urmatorea: MI SE PARE O EROARE ca un post de radio crestin sa se adreseze pocaitilor. Cheltuie banii degeaba. Eu cred ca un post de radio trebuie sa se adrese "celorlalti". DAR, EU RESPECT CHIAR SI DREPTUL CELOR DE LA RVE ORADEA DE A DECIDE CUI SE ADRESEAZA, indiferent de cum cred eu ca ar fi bine. Multe lucruri sunt relative, nu-i asa?

Daniel Grigoroscuta



Nu cred totusi ca ar conta prea mult daca radioul se adreseaza "poca'-ilor" sau filistenilor, desi in Moldova, ascultand Micul Samaritean, realizezi usor ca se adreseaza pocaitzilor. Problema nu e segmentul tinta in sine, ci tocmai modul diferit al "radio-istilor" de a se raporta la ascultatori (filisteni vs. poca'). Aceasta maniera diferita de adresare e totusi perceptibila si, din pacate, cand segmentul tinta sunt pocaitzii, se inclina spre o scadere drastica a calitatii programelor radio! De ce? Vom auzi probabil raspunsuri de genul: "Lasa frate, e bine ca este. Daca n-ar fi deloc? Doar se face spre slava Domnului si cu toata inima; ce mai conteaza calitatea? Ia-o si tu mai cu duhul blandetii!" Asadar, de ce aceasta scadere a calitatii cand e vorba de pocaiti? Sa fie oare controlata, intentionata?!? Poate totusi nu degeaba suntem de multe ori luati peste picior de filisteni ca fiind "inapoiati" sau altfel... Poate mi se pare mie, dar ni se "interzic" poate de undeva "de sus" (hi, hi, cred ca suna ca in Dosarele X, cu conspiratiile guvernului), hobby-uri mai culte decat muzica crestina comerciala, povestirile crestine, predicile banale, radio-novelele crestine radio, hobby-uri cum ar fi lecturile unor capodopere ale literaturii mondiale, ascultarea muzicii bune, studiul filosofiei, al artelor moderne etc.....

Cam alambicat, dar asta am avut de spus.

Ionatan Pirosca



Aceleasi probleme se agita prin lista noastra de discutii (Cuvinte la schimb). Ca adica e nevoie de valoare in prestatia unui om de cultura crestin. Ca e nevoie sa ne luam de piept cu cei mai buni in domeniu din jurul nostru si sa le aratam ce poate Hristos. Si asta in spiritul Lui, cu armele Lui, dar pe terenul lor. In speta radioul (noi in lista combatem cu literatura).

Trebuie sa ne profesionalizam, sa invatam sa vorbim pretentiosilor pe limba lor. Daca emisiunile incriminate sunt ca poezia care circula astazi prin cele mai multe biserici, nici n-ar putea, chiar daca ar vrea radioul respectiv, sa treaca de segmentul de audienta format din pocaiti (toleranti din ignoranta sau sentiment de "fratietate") si patura cel mult mediu scolita dintre "filisteni"...

Pune bine problema Daniel... "Conspiratiile" exista, dar au inceput sa apara brese mari in modul conservator de a vedea. Dovada sunt nucleele de "avangardisti" care fie pe internet, fie, mai in surdina, de la unele amvoane, cauta sa respinga compromisurile culturale. De ce sa nu cautam atent brese si la RVE?

Eduard Orasanu



Toate cele spuse in acest dialog propun sa fie facute public, astfel vom da continut libertatii de expresie. Dar sugerez sa se publice cu o usoara periere a textelor.

Alina Simion



Se pare ca am dat mai tarziu pe la net. Si intreb: de ce sa se perie textele? Si daca il publicam fie si sub forma de pseudonim nu ar fi bine sa aflu si eu cine e, caci mi se pare ca voi deja banuiti.. ai incredere in mine ca si eu tin la respectivul...

Ionatan Pirosca



Da, cred ca ai gasit cea mai buna solutie, draga Edi. Publicarea acestui material va avea el insusi darul sa starneasca interesul si (probabil) comentariile cititorilor si s-ar putea sa solicite ei publicarea "obiectului". Aseara la jurnal arata un grup de 31 de tigani romani care incercasera sa treaca granita ca sa mearga in Franta, la cersit, spunea prezentatoarea. Apoi vreo doi din ei au fost intervievati. Spuneau cam asa: "Noi suntem pocaiti, mergem la frati sa ne ajute, ca avem multi copii. Noi nu lepadam copiii ca are Domnul Isus grija de ei. M-am intrebat: care e valoarea acestei marturii? De ce apare Numele Domnului intr-un context dezaprobator, in vazul intregii tari? Oamenii aceia credeau sincer ca Domnul Isus are grija, dar apelau la calauze platite si la alte meleaguri, la alti frati... Oare nu devine fatarnicie ascunderea dupa degetul lui Dumnezeu a propriilor observatii negative cu privire la actiunile unor semeni? Pana la urma nu suntem noi cei care umbrim marturia noastra.

Si hotararea lui Amadeus de a fi mai bland in exprimare este una inteleapta. Tonul este foarte important. Nu inteleg cum ai hotarat sa actionezi fara sa-ti dezvalui numele, draga prietene.
Zic si eu...

Ioan Ciobota



Va iubesc pe toti.

Ma bucur tare mult ca-n SSJ exista viata si "muschi". Sa dea Domnul viata si pe alte parti, pe unde oasele-s uscate de mult in valea umbrelor mortii din "minchiutzele" unora... Fiti tari fratilor si-n continuare, spuneti-va clar si raspicat punctul de vedere. Adevarul este Cel care ne face liberi. Astept cu mult interes numarul urmator. Sunt foarte curios cum va fi.

Pasul numarul patru

CONCLUZIILE

Alina Simion



Poate nu are prea mare importanta, poate nici macar nu conteaza dar cred ca ar fi mai bine sa precizez ca intrusi sunt si in revista. Eu sunt unul dintre ei caci sunt ortodoxa, asa ca nu stiu de ce nu as putea aborda intr-o alta maniera cele scise pana acum. De ce s-ar putea crede ca nu am avea capacitatea de a observa mai bine din exterior decat din interior. De ce ati crede ca am fi incapabili de intelegere si corectitudine. La urma urmei toti suntem crestini si nici una din confesiuni nu e mi rea sau mai buna decat alta.

Teo Stanciu



Dragii mei,

Unii stiti, altii nu prea ca si eu sunt tot un fiu al Oradiei.
Nu voi intra amanuntele (de altfel deloc de neglijat pe care le aduce Amadeus). Nu vreau sa dam in incrancenare...

Aleluia ca exista si Alina care nu e dintre evanghelici. Am un prienten tare bun care a terminat la Teologie Ortodaxa (am trimis la SSJ doua articole de-ale lui) si mai schimbam impresii la un pahar de... suc (ce-ati crezut ca zic?). Si vedem ca rozul nu prea ne sta nici unora prin ograda. Si auzim ca si la unii si la altii sunt si buni sunt si rai. Si vedem cum se sfasie inimi si de o parte si de cealalta si durerea e ca fiecare are parte de sfasietori pe care ii credea frati intru aceeasi credinta. Si dam noi mana peste masa amandoi si oftam. Si am mai spune si am mai tacea ca nu stim noi unde incep si unde se gata tainele. Dar ne bate un vant ce duce taina raului printre oameni care se cheama crestini si iese miros greu cand licenta se ia cu bani sau pastorii isi arunca mortaciuni peste gard. Si sutana si costumul sunt cu pete vechi pe rever si pe poale, si mucegaiul infloreste, floare a uitarii si a intristarii.

Intr-un gand fugar ne punem impreuna si strigam tare pe dinauntru ca e strigator la cer, dar cerul nu se vede asa ca strigam spre inauntru si poate ca cerul din noi e mai senin.

Ma bucur sa te stiu pe aici, draga Alina. Sunt atatea comori si unde stai tu si unde stau eu, incat ar merita puse impreuna dupa ce se inlatura zgura si apoi sa purcedem sa le "facem reclama" cu inima intreaga si linistita.

Nu-l ucideti pe Amadeus, nu-i impuscati pe "filisteni" pentru ca nu stii niciodata pe cine impusti. Nu noi impartim lumea... Nu noi ii stim griul si nici albul. Cel mult negrul ce-l taram dupa noi...

Nu exista noi si ei de cat din lumea de dincolo cum stai si privesti. Exista doar aici si acolo... Dar toti suntem noi mai mult sau mai putin si toti suntem ei mai incoace sau mai incolo.

Nu cu mult timp in urma brazilienii s-au rugat la Dumnezeu pe terenul de fotbal si nu s-au impartit desi era clar ca unii sunt evanghelici si altii catolici. Unii si-au facut cruce, in timp ce altii au ingenuncheat cu fata la pamant. Care erau mai ei si care mai noi? Lumea toata putea sa vada ca cea mai buna echipa de fotbal a lumii ii multumeste lui Dumnezeu nu neaparat pentru ca i-a ajutat sa devina campioni (ca nu cred ca Dumnezeu e microbist), ci -asa cum ni se intampla si noua- ca i-a ajutat sa-si faca bine treaba.

Fotbalul a determinat oameni din diferite grupuri crestine sa se roage impreuna. Intre noi se aude zvon de imprastiere. Ca te si intrebi... dar mai bine sa lasi omu' sa se intrebe fiecare in dreptul lui. Da' totusi cum vine: fotbalul aduna, bisericile dezbina? Ori n-am inteles eu...

Amadeus

As mai vrea sa fac cateva precizari legate, in special de criticile si observatiile domnului Ioan Cioboata. Mai intai cred ca ar trebui sa clarificam ca nu mai vorbim de persoane in cazul radioului, ci de institutie. Si ca acei "frati", despre care ne spuneti, se raporteaza la cei care vin acolo ca din partea acestei institutii pe care o reprezinta. Orice institutie are o politica ce trebuie respectata de toti angajatii sau sunt pusi pe liber. Si asta e valabil si in institutiile crestine.
V-a trecut pe la ureche debarcarea decanului de la teologie, prof. dr. Emil Bartos (si decimarea ulterioara a grupei al carei indrumator era) pentru avea alte vederi decat rectorul prof. dr. Paul Negrut? In Oradea se stie de multa vreme asta si presupun ca nici celelalte orase nu sunt in necunostinta.

Si "spectacolele" astea se dau in aer liber fiindca nimeni nu poate sa opreasca gura targului. Si la ce foloseste sa ne soptim pozitia cand despre spartura stie jumate din oras?

Mai incolo, nu vi se pare interesant ca cineva din radio are curajul sa aprobe o opinie cu caracter personal a unui anonim?

NU exista nici o dorinta de a arunca noroi pe RVE pentru ca eu nu cer sa se publice textul. L-am trimis fiindca era vorba despre radiouri crestine in SSJ, nu? De cand se poate iarasi interzice cuiva sa-si spuna oful? Nu stiti nici cine sunt si nici de ce imi protejez identitatea. Va asigur, desi nu va cer sa credeti, ca nu motivul nu il constitue un ciolan la care nu ma indur sa renunt.

Nici lasitatea nu ma tine sub un pseudonim. Dar prea incep sa ma justific si nu cred ca e cazul pentru ca deja am fost deposedat in mai multe randuri de prezumtia de nevinovatie care functioneaza si in cazul criminailor dovediti pana la pronuntarea sentintei...

Stiu destul de bine cativa oameni care sunt in RVE. Ii stiu si pe unii care, din diferite motive, au plecat. Si poate ca mai sunt destule lucruri pe care prefer sa le tac...

Eu nu canteresc pe nimeni si, chiar daca as face-o, nu i-am gasit usori pe oradenii de la RVE, ci reci, teribil de reci. Foarte rar in cursul unei saptamani cu emisie non-stop se poate auzi un dialog cu ascultatorii.

Emisiunile au profesionalism (multe dintre ele), dar e prea putina viata in ele, e prea putina naturalete, e mult formalism si asta se simte, se aude.
Daca observati, nu cer nimic. Nu vreau sa mi se dea locuri de frunte, dar, cum spunea un prieten, datoria oricarui membru e sa-si critice biserica, fiindca poti sa critici (constructiv) doar ce iubesti...

Nu banuiesc o intentie rea in sine in toata politica asta, dar cand incepe sa se simta un vant de teama si de insecuritate probabil ca undeva exista o problema.
Nu zic ca scopurile celor de la RVE sau ale celor care conduc Institutul Emanuel sunt marsave, ci ca ele pot sacrifica oameni si poate ca e bine sa mai privim odata la acest moment.

Sabina Dodan



"Simt monstruos si vad enorm"

Dincolo de problema "anonimei" de care vorbim ca in Caragiale (exista o anonima trimisa prin mail, exista cetatenii si exista o gazeta preocupata de publicarea anoimei), s-au inceput discutii despre religii si credinta, despre prieteni si lasi.

Recunosc ca am citit cateva zile la mesajele adunate in Inbox-ul meu si imi vine greu sa mai adaug ceva. S-au zis prea multe si totusi nu s-a clarificat nimic. Fiecare merge pe propria-i interpretare, s-a cerut si-a mea: dincolo de faptul ca mesajul n-a fost semnat, nu vad ce-i rau cu el? De la el au inceput adevarate discutii, discutii la care din cauza licentei nu am putut lua parte, dar am citit ganduri frumoase si dezbateri aprinse care nu-si doreau decat sa gaseasca "un numitor comun".

Acest anonim ne-a "dat de furca", ne-a provocat la discutii si asta-i important. De ce-am inceput sa vad partea buna a lucrurilor, nu stiu... Am vazut un mesaj mic si-am vazut apoi kilometri de randuri scrise in jurul lui, ar trebui sa-i multumim?

De multe ori "ravasul" nici nu mai conta, era undeva in spatele scopului cu care erau scrise noile mesaje, care clarificau cu totul alte probleme...
Sa se publice, sa nu se publice? Aceasta-i intrebarea!
Raspunsul? "Sa se publice, dar sa nu se schimbe nimica."

Alin Cristea



Principiul Amadeus sau deconstructia platformei

Ce uimit am fost cind oficialul-pastor-profesor mi-a spus: "Degeaba, n-ai platforma!", probabil neoficial… Degeaba am fost credincios in lucrurile mici si in cele mari, degeaba am vocatie de dascal, degeaba ideile mele sint interesante, degeaba respirarile mele sint remarcabile, n-am sponsori ideologici… Gardul confesional, inauntrul confesiunii, pe bulevardul central, e un alt fel de zid al rusinii care sovietizeaza… Ghetoizarea e rezultatul firesc al atitudinii ideologice care imparte political correct in "de-ai nostri" si "restul"… "Ai nostri" e platforma…

Sa fie dorinta de promovare o tentatie atit de mare incit sa accepti trocul ghetoului? Platforma pe care ti-o ofera iti aduce libertate de expresie? Sau mai degraba trebuie sa induri santajul ideologic? La ce-ti foloseste libertatea de expresie daca nu ai libertate interioara? Ce faci cind ramii singur, tradat chiar de "ai nostri"?

Nu fac elogiul marginalitatii. L-a facut Patapievici, cind a privit cerul prin lentila; a gasit, pare-mi-se, un alt fel de platforma… Si cind a identificat omul recent, fara radacini, care traieste viata mediat, prin exponenti cu platforma, adaug eu. Dar cind libertatea de expresie e sufocata de gesturi populist-platformiste, nu ne miram ca ne intilnim la gard. Cu Amadeus, de exemplu. Amadeus insusi devine un principiu. Principiul Amadeus: Libertatea de expresie deconstruieste platforma!

...

Bonus: reactiile aparute dupa publicarea acestui dosar.

Libertatea de expresie

Texte scrise de: Nelu Blaj, Mihent Petru, Laviniu Liberis, Alin Cristea, Daniel Mitrofan, "Amadeus", Daniel Bud.

Introducere

In acest numar am decis sa publicam reactiile starnite de tema numarului trecut, "libertatea de expresie". Dupa cum stiti am purtat un dialog pe marginea unui mesaj semnat sub pseudonim (Amadeus), una din intrebari era daca poti avea cu adevarat libertate camuflandu-ti indentitatea...

Primul pas

La acest nivel publicam doua mesaje semnate de Nelu Blaj si Mihent Petru, care reusesc sa ne introduca usor in atmosefera dezbaterii.

Nelu Blaj

Anonima, pseudonima, apocrifa etc.... si Amadeus

A fost interesant sa citesc dezbaterea dintre voi. Fac citeva observatii la fuga - ca nu ma pot stapini sa nu comentez.

1. orice publicatie ar trebui sa aiba rubrica dreptul la opinie.

2. in contextul EU (Emil-Paul; McGrath, etc) si a evanghelicilor din Romania este de inteles ca omul sa nu aiba curajul sa-si exprime punctul de vedere deschis. Consecintele s-ar putea sa fie destul de neplacute - il dam pe mina lui Satan si il declaram anatema! Asta da "freedom of expression"!

3. termenii folositi 'pocaiti' (poca - un fel de anagrama!) si filisteni este dezgustator fratilor.

4. este interesant sa observ de asemenea dorinta exprimata de multi (si speculatia) de a cunoaste cine este persoana respectiva, tradatorul etc. Atitudinea asta tradeaza un fel de dorinta de marginalizare (si nu numai) a 'nerusinatului' si, ca urmare, este de inteles ca omul nu are curajul sa isi spuna pasul. In astfel de cultura - noi 'poca', si ei filisteni - nu este loc pentru avangardism din pacate.

5. Noi-Ei, asta e principala problema a crestinilor - Ne construim cultura noastra (cu tot amalgamul care vine).

6. nu stiu continutul articolului despre RVE Oradea, dar, sincer sa fiu, postul de radio mi se pare tare lipsit de calitate. La inceput nu ma saturam sa-l ascult. Dar cind mai dau pe acasa RVE, mi se pare atit de demodat.

PS: Nu stiu de ce, dar mi se pare ca citatul din Dostoievski si interpretarea (or adaugirea) data de, presupun redactie, ilustreaza cam bine miscarea evanghelica din Romania. Nu e originala, dar vrea sa fie; nu e autentica dar se zbate... Nu e completa dar vrea sa ....

A propos! Fara anonime.

...

Mihent Petru

Shalom,

Atmosfera creata la "poca" determina (cel putin la Oradea) sa te ascunzi sub pseudonime, asa ca nu ma mir de Amadeus si nici nu-l pot condamna.

Am fost intrigat in mod special de atitudinea domnului Ioan Ciobota, care emana un iz de superioritate: noi POCA cei mari si tari si filistenii, carora sa le plangi de mila, ce nestiutori si infantili sunt in gandire, ca nici nu sesizeaza ipocriziile noastre.

Vad tendinta de creare a unei subculturi in care ne pregatim sa murim in suc propriu asa mari si tari cum suntem.

Al doilea pas

La acest nivel publicam doua mesaje care se intersecteaza, se despart si se aprind. Mesajele sunt semnate de Laviniu Liberis si Alin Cristea.

Laviniu Liberis

Anonimul sau pseudonimul

Insasi reprezentarea unei persoane sub un nume neschimbabil este o conventie de factura politica, introdusa in partea noastra de Europa prin medierea imparatilor din dinastia de Habsburg. Evident, motivatia nu a fost innobilarea opincarilor, pentru ca alegerea numelor de familie s-a creditat in functie de blazonul, influenta si veniturile contribuabilului (numele se cumpara!). Chiar daca au existat in uz nume si, mai ales, porecle, identificarea fiecarui individ cu nume de familie a permis imperiului un control mai riguros al supusilor sai. Aparatul functionaresc habsburgic putea de acum sa supravegheze mai bine miscarile supusilor sai, pentru a nu pierde contributia nici unuia la sustinerea luxului imperial. Chiar si astazi, pentru autoritati nu exista Ion, Maria, Nicolae sau Elisabeta, ci Pescariu, Avadanei, Ionescu sau Coltan. Interesant faptul ca prietenii se cunosc cu numele mic, dar in prezentarile oficiale se face uz de numele de familie. Prin urmare, consider ca purtarea unui nume de familie are o valoare supra-sociala. Membrii comunitatilor rurale au avut - si inca le mai folosesc - metode proprii de raportare unii la altii.

Numele de familie si obligatia purtarii lui pana la schimbarea oficiala a acestuia reprezinta una dintre parghiile mai putin vizibile ale controlului statutului in viata personala a indivizilor. Este una dintre acele reguli care doare cel mai putin. Cand ea devine regula, impiedicand visarea atunci ea devine dureroasa pana la pragul intolerantei. Am cateva intrebari pentru sustinatorii semnarii oficiale a tuturor documentelor: De ce renunta la numele originale partizanii? De ce nu se cunoaste identitatea luptatorilor de gherila? Cine le-a dat dreptul calugarilor sa-si schimbe identitatea atunci cand imbraca rasa monahala? In virtutea acelorasi principii cred ca si luptatorul cu penita este indreptatit sa-si ascunda identitatea sub anominat sau cu un pseudonim. Acelasi guvern care vrea sa traga la raspundere pe partizani (numiti si teroristi uneori!), pe luptatorii de gherila si pe calugarii non-conformisti (nu neaparat pe cei pedofili), ar vrea sa nu fie lipsit de parghiile sanctionarii gazetarilor limbuti. De aici si legile care cauta sa supravegheze opinia publica, sa constranga la gandirea "in linie", sa impuna exprimarea numai a ceea ce partidul intentioneaza (vezi inflamarea presedintiei in timpul vizitei la Timisoara in vara aceasta).

De observat ca aceste tendinte de uniformizare a opiniei publice se manifesta cu precadere in statele cu tendinte de centralizare a puterii pe fondul slabirii principiilor democratice si a institutiilor care le apara. In cazul Societatii Misionare Romane, a RVE si a Universitatii Emanuel, toate institutii baptiste oradene, se constata un stil de conducere autocrat lipsit de parghiile democratice de control ale unei institutii publice contemporane. In spatele sloganelor "noi suntem crestini" sau "Domnului Isus nu ii place" se ascund mult mai periculoasele "noi stim ce facem" sau "noi nu gresim" ale liderilor care le guverneaza. Daca si-ar asuma cineva indrazneala sa propuna o masa rotunda pe marginea stilului de conducere al institutiilor baptiste cu participarea directa a liderilor acestora, cred ca ar putea constata cu stupefactie lipsa de interes a invitatilor sai pentru subiect. Presupunand ca acestia ar accepta participarea, limbajul de lemn ar fi mai mult decat evident, iar identificarea imparatiei lui Dumnezeu cu institutia lor ar fi clara precum cristalul. Ascunderea adevarului in spatele unor declaratii partizane pe fondul unui crestinism puritan, ultraconservator si retrograd de catre lideri care pozeaza ca eroi mesianici, aparatori ai dreptei-credinte, reprezinta motive suficiente pentru reactii cu iz de anonimat. Aceasta este arma finala a celor nedreptatiti si neputinciosi.

In concluzie, consider ca ascunderea identitatii unui jurnalist nu este imorala, nici ne-etica atunci cand acesta apreciaza ca articolul sau este dezarmat de acuratetea comentariului, acuitate vizionara si impartialitate. Este decizia sa ca autor sa renunte la identitatea sa oficiala. Practic el uzeaza de dreptul sau constitutional de exprimare ca persoana libera, reclamand contextul nedrept, meschin si partial in care este constrans sa vietuiasca. Regularizarea acestui tip de exprimare trebuie sa alerteze societatea civila deoarece escaladarea neincrederii sociale este un pretios indicator al transparentei respectivei societati. Daca emigrantii nostri nu sunt de temut, cred ca nici jurnalistii anonimi nu pot fi considerati inamici publici. Abilitatea de a contesta legitimitatea unui stat ramane valabila, atat pentru emigrant cat si pentru partizanul anonim, iar lovitura lor poate fi la fel de fatala in ambele cazuri. Diferenta consta in faptul ca, pe cand unul este protejat de distanta si de legile mult mai democratice ale statului-gazda, celalalt este protejat doar de abilitatea sa de a evada legilor nedrepte si anti-democratice ale statului de origine. De cele mai multe ori anonimatul reprezinta prima optiune. Daca vreti, este o situatie similara confruntarii fictive dintre urias si "croitorasul cel viteaz", unde abilitatile combatantului inferior includ si factorul-surpriza de care este capabil gratie dimensiunilor sale reduse.

In final permiteti-mi si un raspuns deschis pentru d-l Alin Cristea si pamfletul sau "Principiul Amadeus sau deconstructia platformei". Se constata o exprimare cu tendinta intelectualista, insa vadit influentata de o dezamagire personala refulata, deci inca nedepasita. Jenanta aclamatia sinelui aflata in evidenta opozitie cu incriminarea initiala a pastorului la nivelul concretetii referintelor si continutului. Prin urmare primul paragraf este o incriminare tendentioasa a oficiului de pastor. In conditiile in care cititorului nu ii este cunoscut contextul care a determinat aceasta inflamare existentiala, incriminarea de sovietizare, ghetoizare sau orice alta "…-zare" este nefundamentata logic.

Inteleg din al doilea paragraf ca libertatea ideologica este garantul libertatii de expresie. Totusi este imposibil sa-ti imaginezi existenta umana fara asumarea unei ideologii, oricare ar fi ea. Insusi statul democratic nu este impotriva ideologiilor, ci a intolerantei acestora. Daca intelegem ideologia ca un set de idei in virtutea careia este explicata societatea si implicarea individului in societate, atunci ideologia este necesara chiar si celui mai nefericit si obscur membru al comunitatii umane. Dealtfel tocmai definitia ideologiei lipseste, ceea ce deschide la nesfarsit optiunile interpretarii noastre. Consideram ca intentia autorului de a-si expune cu convingerea parerea sufera enorm din lipsa concretetii. Daca intentia aceasta include si dorinta de a imbina brevitatea cu stilul elevat si concretetea, in stilul tabletei "vis-à-vis" lui Dan Perjovski din Revista 22, atunci articolul de fata are enorm de mult de suferit la nivelul limbajului. Presupozitia autorului ca toti cititorii SSJ poseda aparatul sau conceptual este nejustificata, iar daca este nejustificata atunci este ori inconstienta ori egoista.

In final, nu e de mirare ca d-l Cristea face apel la autoritatea mentoriala a lui Patapievici - cine si-ar permite luxul contrazicerii acestuia? Inteleg ca domnia sa aduce o critica nu numai liderilor de opinie, ci si vulgului, poporului manipulat de acesta. Dintr-o data sa ne asteptam, oare, ca masele populare sa aiba o vointa proprie, echivalenta sumei vointei indivizilor? Spectaculoasa transformare, uluitoare radicalizare a societatii romanesti! Consider ca fenomenul Amadeus este exprimarea naturala a vointei unor lideri de opinie in formare. Reprezinta ceva similar procesului de instrainare pe care il gusta adolescentul fata de familia parinteasca. "Iesirea la gard" aluzie la "ritualul" barfei la romani este in evidenta contradictie cu un alt articol al aceluiasi Alin Cristea, publicat tot la SSJ, unde se transpunea in aparatorul "barfei sfinte" sau a discutiei de cafenea. Atentie! Imaginea preferata aici are o alta conotatie.

Concluzia pare a justifica barfa ca fenomen de masa fata de ideologia liderilor de opinie, insa rezerva independentilor (emancipatii fata de ideologia de orice tip), asemenea siesi, dreptul de a gusta roadele libertatii de expresie. Cu alte cuvinte, ne aflam in fata unei noi elite, a unui nou tip de lider de opinie, utopic de aceasta data, care necesita toata consideratia noastra si reclama apreciere unanima. Probabil este strigatul disperat al unei constiinte neadormite care nu si-a gasit inca matca. In orice caz, avem inainte un articol obscur cu o argumentatie tendentioasa. Contributia este interesanta prin intentia vadita de a transcende inspre elita intelectualista a Romaniei, dar mijlocul folosit nu este tocmai original.

Cat despre contributiile sale "Revista presei", "Filme", "No comment" si "Omul recent" reprezinta o munca titanica de catalogare, dar efectele lor sunt ingrijoratoare pentru consumatori. Imaginati-va o societate in care numai unii citesc, iar majoritatea citeste extrase din lectura acelora. Consider ca d-l Cristea si-a asumat un rol, nerecunoscut inca de nimeni, de a discerne pentru vulg ce merita a fi citit, audiat si vizionat. Oricum, daca epoca in care traim este in adevar post-comunista, atunci dreptul acesta ni-l dorim personalizat. Este salutar faptul ca domnia sa a invatat a face uz de internet dar intentia sa, oricare ar fi aceea care a stat in spatele acestor serii de mesaje, nu este nici pe departe educativa.

...

Alin Cristea

Drept la replica

In primul rind Laviniu Liberis prezinta o concluzie total eronata: "Prin urmare primul paragraf este o incriminare tendentioasa a oficiului de pastor." Eu raspund indignat: NICIDECUM! De ce a ales LL tocmai termenul din mijloc din triada pe care am folosit-o eu: "oficialul-pastor-profesor"? Conform acestei logici deformate, as putea fi acuzat si de anarhie, de iritare la formele de autoritate, si de ignorarea gradelor universitare, in functie de preferinta interpretului. De ce ar rezulta doar "incriminarea pastorului", nu si a oficialului si a profesorului?

A doua mare eroare este neintelegerea metaforei gardului, care nu face trimitere aici la birfa. In primul paragraf gardul confesional face aluzie, destul de directa (prin mentiunea explicita: inauntrul confesiunii, pe bulevardul central) la segregare (zidul rusinii), iar in ultimul paragraf intilnirea la gard nu semnifica in primul rind birfa, ci marginalizare, concept mentionat in apropiere. Resping cu oroare expresia "birfa sfinta", care nu imi apartine. Articolul meu la care face referinta LL se numea "Intre birfa si political correctness" si propunea, deci, o pozitie de mijloc intre aceste extreme. (De meditat la faptul ca LL a retinut articolul publicat acum 5 luni, oare de ce nu si-a exprimat atunci opinia?)

In afara de aceste doua mari erori de interpretare, ar mai fi citeva chestiuni care necesita replica. Articolul meu continea atit in titlu, cit si in text cuvintul platforma, concept central atit pentru coerenta textului, cit si pentru definirea principiului Amadeus. Ideea principala era ca libertatea de expresie contribuie la definirea, ascensionala sau invers, a platformei. Acest concept ar fi ramas central si daca incepeam cu ce mi s-a spus cu vreo trei ani in urma… (caz in care nici nu mai putea vorbi nici de "incriminarea oficiului de pastor", nici de "incriminare tendentioasa"). La acest concept central LL nu a facut nici o referire. In schimb, LL considera ca aduc "o critica nu numai liderilor de opinie, ci si vulgului, poporului manipulat de acesta", lucru care nu corespunde nici cu intentia mea, nici cu produsul final.

Subliniez faptul ca ambiguitatea intentionata (denumita impropriu de LL 'lipsa concretetei') tine de stilistica folosita pentru exprimare, iar subtilitatea este o trasatura care presupune disciplina intelectuala, dezvoltarea spiritului de observatie, atentie distributiva si nu in ultimul rind cultura generala. (Altfel mentionarea peliculei Amadeus la rubrica de film trece neobservata, cu atit mai mult semnificatia acestui personaj istoric, a consecintelor ideilor lui si a unui astfel de film realizat intr-o anumita perioada a secolului XX. Si toate acestea intr-un numar al unei publicatii electronice a carui tema este libertatea de expresie!)

Aceeasi inteligenta 'captiva' o resimt la LL si atunci cind presupune pastisarea in stil Perjovschi (din revista 22). Cum de nu a amintit si de Dilema macar? Traian Ungureanu? Sau Alex. Leo Serban? Sint destui de la care pot fi suspectat ca am dobindit "dorinta de a imbina brevitatea cu stilul elevat si concretetea". In ceea ce priveste "apelul la autoritatea mentoriala a lui Patapievici", nu am de ce sa ma jenez, mai ales ca am procedat destul de discret. "Cine si-ar permite luxul contrazicerii acestuia?", intreaba LL. In Observator cultural nr. 102 si 103 din februarie 2002 sint destui care au facut-o. Numai ca au deturnat discutia problemei spre persoana autorului. M-am confruntat si eu cu acest fenomen, ultima data in epistola lui LL (care se pare ca nu a avut timp sa ne ofere un final (?!) mai scurt al interventiei sale). Expresii precum "dezamagire personala refulata", "aclamatia sinelui", "inflamare existentiala" nu onoreaza efortul intelectual evident al preopinentului meu. Cu ocazia aceasta am propus SSJ-ului o tema: "Frustratul confesional". Eu mai am multe de marturisit, care ar fi trecute rapid/pripit la capitolul frustrari de psihologi vestejiti ori veleitari freudieni!

Cit despre caracterul educativ al seriilor de mesaje saptaminale, am pastrat 20 de raspunsuri de multumire si incurajare de la persoane de diferite virste, pregatire, pozitie sociala si din mai multe tari, care imi ofera destula motivatie si forta interioara pentru a continua. Comentariul lui LL imi ridica insa intrebarea: de catre cine ar trebui recunoscut acest rol autoasumat? Iata ca discutia revine la… platforma! Pe a cui platforma ar trebui sa ma sui, domnule Laviniu Liberis? (Pentru negocieri rog a se folosi adresa mea de email…)

...

Al treilea pas

La acest nivel publicam concluziile.

Daniel Mitrofan

Dragii mei sararari,

De multe ori sunt incantat de revista voastra. Chestia cu anonimatul este destul de delicata. Un gram de prudenta este necesar. Este adevarat ca anonimii fug de responsabilitatea efectelor a ceea ce au creat sau faptuit. Sa nu va treziti ca raspanditi zvonuri tendentioase. Amadeus-ul acesta nu spune si nici voi nu ati verificat care sunt si in ce constau acele vederi divergente in privinta lui Bartos. Cel mai corect lucru era sa comunicati cu Negrut si Bartos si apoi sa decideti sa aruncati, cu responsabilitate, aceasta birfa. Nu stiu care din noi am iesit mai ziditi, care ne-am rugat pentru cei implicati (daca este macar adevarat ceea ce s-a lansat). Sa nu va treziti niste instrumente naive in mana unor rau-voitori, chiar securisti, care vor sa dezbine si sa discrediteze lucrarea. Fiti prudenti, intelepti si nevinovati...

...

Laviniu Liberis

Permiteti-ne infamia revenirii la raspunsul d-lui Cristea cu o noua replica. Nu intentionam auto-apararea, ci evidentierea unor chestiuni prea sordide prin non-salanta cu care sunt expuse. Remarcam de la inceput ca raspunsul preopinentului nostru nu este principial, la tema de discutie, ci mai degraba o auto-justificare a scriiturii proprii. Dat fiind gradul ridicat de probabilitate ca aceasta discutie sa fie gresit exploatata, ne rezervam dreptul de a opri aici contributia noastra in aceasta privinta. Speram ca, de aici inainte, ceea ce este evident sa vorbeasca de la sine si sa nu mai fim nevoiti sa intervenim pentru a temporiza zelul lipsit de intelepciune si auto-exaltarea aroganta a unor autori. Pe scurt, urmatoarele sunt comentariile noastre:

Triada presupune asocierea a trei elemente care impreuna formeaza o unitate. Elementele componente pot avea o existenta de sine-statatoare, dar ele coexista in situatia data ca o unitate noua. Este evident pentru toata lumea ca termenul “oficial” nu manifesta calitatea aceasta intrucat este un adjectiv, un epitet daca vreti. Exista situatii cand anumite adjective sunt substantivizate, dar in cazul in care lexicul limbii romane poseda deja substantivul “oficialitate” credem ca optiunea substantivizarii cade. Prin urmare, oricare ar fi fost intentia autorului, reusita triadei este lamentabila deoarece este trunchiata. In plus, reactia d-lui Cristea la afirmatia “oficialului-pastor-profesor” se incadreaza pe linia contactelor pastorale pe care acesta din urma le poate intreprinde. O afirmatie, chiar si neoficiala, a unei oficialitati de acest tip (ne permitem noi sa-l corectam pe interlocutorul nostru) pe linie academica are o semnificatie atat de obscura in acest articol, incat nu pot fi excluse nici cele mai sumbre si imorale valente. Daca domnia sa este pe atat de rafinata si de minutioasa pe cat se elogiaza ca este, cred ca ar fi trebuit sa confere o exprimare mai riguroasa exprimarii sale si la acest nivel.

Comentariul referitor la metafora “gardului” cauta sa clarifice a doua referinta din articolul recenzat. Prima referinta este aproximativ clara si ne permite sa incadram cu mai multa certitudine nefericita experienta la care face referire d-l Cristea in limitele relatiilor pastorale dintre un enorias neinteles si pastorul sau, care se intampla sa fie si profesor de teologie. Daca aceasta mentiune a metaforei “gardului”, existenta la romani cu o anumita semnificatie, se refera la marginalizare asa cum sustine autorul ei, atunci acesta reprezinta un sens nou care ar fi trebuit evidentiat pe masura noutatii sale. Imi permit sa ofer un raspuns la indemnul de meditatie, strecurat parentetic in raspunsul d-lui Cristea: faptul ca cineva isi aduce aminte de ceea ce ai spus chiar si dupa cinci luni sau cinci ani denota faptul ca a fost de mare folos, o noutate in domeniu sau doar o stupiditate memorabila. Noi consideram ultima optiune mai probabila.

Lipsa crasa a definirii termenilor constatata in primul articol (nu o mai putem interpreta ca pe o ignoranta, din moment ce distinsul domn este atat de subtil si de elevat) este observata deja ca si tehnica a scrisului, ca si parte a stilului domniei sale. Cu certitudine, atunci, in loc sa-si schimbe stilul ar fi mai de folos sa-l perfectioneze si sa-l sublimeze scriind pentru una dintre revistele care apreciaza acest tip de scriitura. Insasi asocierea termenilor “platforma” si “ideologie” provoaca, chiar prin definitie, reactii energice cu caracter adversativ din pricina asocierilor pe care cititorul roman de o anumita varsta le face cu “oprimare”, “om nou”, “comunism”, etc. Insist asupra observarii faptului ca “pastorul” nu a folosit termenul “ideologie”, ci “platforma”, probabil tocmai din incercarea de a-i disocia, fapt pe care d-l Cristea l-a realizat in mod gratuit, artificial si rau-voitor. Oricum, la comentariul nostru despre importanta ideologiei (puteti sa o numiti chiar si “concept despre lume si viata”), d-l Cristea nu a catadicsit nici un raspuns, ceea ce ne permite sa concluzionam ca este de acord cu punctul nostru de vedere.

In privinta subtilitatii in exprimare, a paralelor existente intre un articol si un altul, d-l Cristea nu cunoaste faptul ca atitudinea celui care cauta paradigme in astfel de evidente este patologica. Crede, oare, domnia sa ca impartasim preocuparile sale care seamana atat de bine cu ale prof. Nash din “A Beautiful Mind”? Daca finalitatea unui astfel de exercitiu ar fi in cazul tuturor o reusita intr-o recunoastere mondiala de talia celei de care s-a bucurat prof. Nash, aproape ca as zice ca merita efortul tolerantei unei asemenea anormalitati. Totusi, intrucat este putin probabil sa gasim mostenirea genetica a amintitului profesor in prea multi subiecti, dati-mi voie sa fiu mai rezervat si mai riguros in pretentii. Oricat de inflamat ar fi d-l Cristea, si oricat de lezata persoana sa, tin sa se observe ca nu am facut apel la persoana sa decat in masura in care ni s-a facut cunoscut din scriitura rezumativa publicata de SSJ. Suntem incantati de subiectul propus si am putea discuta dar nu la nivelul concret la care se autopropune cu emfaza d-l Cristea, ci la nivel principial. Nu de alta, ci doar pentru ca atunci cand s-a aratat a fi concret, de fapt a fost evaziv. La ce sa ne mai asteptam cand ne promite ca o sa fie concret, din moment ce insasi domnia sa se asteapta ca dezvaluirile sale sa-l arunce in categoria “frustratilor”?

Spre deosebire de articolul initial “Amadeus – deconstructia platformei”, de aceasta data d-l Cristea se autoapreciaza in mod indirect. Aluzia la cele 20 de aprecieri este discutabila. Chiar si anarhistii si satanistii au sustinatori. Existenta sustinatorilor nu este un motiv suficient de auto-justificare si de ignorare vehementa a criticilor. Aprecierile trebuie cantarite din diverse puncte de vedere, altminteri sunt foarte subiective.

Al d-voastra,
LAVINIU LIBERIS

P.S. In privinta grijei recomandate de Daniel Mitrofan, ne permitem sa avertizam ca o anumita mistificare a interpretarii istoriei curente este la moda in anumite cercuri. Cel putin asa spun istoricii romani contemporani. A interpreta totul drept rezultatul actiunii unor forte obscure este specific romanilor. Dam vina pe diavol si pe ingerii lui, pe agenturile straine, pe miscarea francmasonica, pe Securitate, pe miscarea Sionista internationala, etc. Astfel, ii disculpam pe vinovati, ii descarcam de responsabilitati pe cei desemnati in functii, pentru ca sa ne bucuram cu totii de dulcele somn al ignorantei. Consideram ca sunteti suficient de maturi sa stiti de ce sa va paziti, fara sa uitati principiul general al Apostolului: “feriti-va de tot ce se pare rau”.

...

"Amadeus"

Scurta adaugire

Nu imi propun sa intru intr-o polemica ce deja se poarta intre domnii Alin Cristea si Laviniu Liberis. Implicatiile si complicatiile care exista pe terenul incercat de dumnealor nu imi sunt cu totul straine, insa subiectul interventiei mele era inca de la inceput indreptat spre altceva.

Raspund in schimb, domnului Daniel Mitrofan care pleaca de la niste precautii normale, insa formulate intr-un limbaj incriminator. Or tocmai acest ton acuzator il contestam la un moment dat dupa ce s-au incins spiritele. Nu contest legitimitatea unei prudente in agitatul domeniu jurnalistic, dar de aici si pana la suspiciunea ca as vrea sa denigrez pe cineva anume –indiferent ca se cheama Paul Negrut sau Emil Bartos– e o cale. Cale pe care domnul Mitrofan o parcurge cu prea multa usurinta insotit aproape de convingerea culpabilitatii mele. Ce spuneam eu, e ca exista diferente de opinie intre cei doi lideri baptisti, diferente devenite divergente si soldate in final cu separarea cunoscuta de toata lumea evanghelica oradeana. Acesta este un fapt verificabil cu un simplu telefon sau la fata locului. Mai sunt oradeni intre colaboratorii si cititorii SSJ, de ce nu sunt intrebati cat de veridice sunt informatiile oferite de mine?

Grija parinteasca pe care o manifesta domnul Mitrofan pentru naivitatea redactiei SSJ mi se pare ca ar trebui tinuta in echilibru cu o lupta pentru adevar care nu cred ca ia cea mai potrivita dintre forme atunci cand sunt etichetat pe ghicite ca rau voitor, ba chiar securist sadea. Am mai spus asta si poate e bine sa repet, tot ce am afirmat in articolul respectiv despre RVE poate fi verificat pe viu in Oradea. Asa cum se poate verifica si falia existenta intre Emanuel&Co. si Emil Bartos, iar mai nou exista si o alta fractiune reprezentata de Iosif Ton. Toate acestea se intampla sub ochii nedumeriti ai bisericilor si “gura lumii” arunca tot felul de ipoteze dintre care nu imi amintesc sa fi dat curs in interventiile mele vreuneia.

Nu fuga de responsabilitate e cea care ma determina sa recurg la adapostul unui pseudonim, ci marimea celor pe care ii critic si faptul ca am ajuns sa cunosc putin din cat pot fi de refractari la o opinie contra. Va sugerez sa-l intrebati pe Cristian Lucaci de ce primire s-a “bucurat” in Oradea dupa episodul “Holograf”. Nu spun ca trebuie crezut ce am scris despre RVE, fiindca, in cele din urma, poate sa fie o simpla problema de gust. Dar televiziunile publice din toate tarile primesc (si unele isi asuma “riscul” sa dea publicitatii) suficiente critici. Exista insa o vreme cand pumnul statea in gura oricarui critic si atunci in biserici plangeam dupa vremurile de libertate, sa putem sa spunem orice. Eu am spus ceva si de mai multe ori am vazut incercari de punere la punct. Ne e teama de riscuri si atunci preferam sa dictam ce sa se spuna? Nu e clar inca pentru cei mai multi ca intr-o mare parte a bisericilor evanghelice pute autosuficienta pastorului si manipularea prin vina?

Prudenta e buna, ca doar avem grija de fratii nostri, dar este acesta un motiv suficient pentru a evita sa spunem lucrurilor pe nume? Eu nu zic ca trebuie spuse oriunde, dar spun cu hotarare ca trebuie spuse. Incercati direct la Emanuel daca doriti, dar spuneti-le, fratilor.

Nu am cerut statut de redactor al SSJ sau de colaborator, dar in fiecare ziar exista un loc in care se poate exprima cititorul oricat de analfabet si la unele se mai practica si o posta a redactiei. Imi spune si mie cineva cate din cele spuse acolo sunt verificate din trei surse si cate jurnale au fost discreditate pentru ca au publicat o opinie zevzeca?

Nu am nimic personal cu domnul Mitrofan, am insa cu aceasta atitudine care catalogheaza inainte sa aiba toate datele. Atata suspiciune e trista pana la urma, pare mai mult o sechela a timpurilor trecute (dar inca nu apuse, dupa cate se vede).

...

Alin Cristea

Sindromuri cu frunzis

Rapiditatea si multitudinea replicilor care au iscat agitatia redactionala (sa-l publicam sau nu pe Amadeus?) m-au luat pe nepregatite, m-au ciupit, m-au furnicat, m-au stresat (ca nu reuseam odata sa le string si sa le sintetizez, asta cind renuntasem deja sa ma introduc in polemici), m-au entuziasmat si m-au deceptionat (ca mi le-as fi dorit mai finisate), m-au derulat si impaturit in fraze de o sinceritate neoradeana, m-au dichisit pentru 31 de runde de discutii. Ca 31 de chestiuni mi-am notat in final, porti spre intrebari si zboruri ideatice. Am intinerit si am imbatrinit in acelasi timp. Peste pesimismul meu tonic s-a asternut pentru o vreme o picla jucausa cu miros de frunzis. Sint silit de imprejurarile istorico-confesionale actuale si actualizate de SSJ sa-mi temperez efuziunea lirica si sa va asigur ca nu ma voi referi decit la citeva dintre chestiunile prezente intr-un numar asa de frumos. Si anume, acelea pe care nu numai ca le consider de importanta majora pentru spatiul confesional, ci si de o cronicitate maligna care reclama extirpare urgenta (unele citate nu apar in varianta rezumativa publicata in numarul trecut).

Sindromul non-comunicarii

"Nici o INSTITUTIE evanghelica nu raspunde unor eventuale intrebari sau intimpinari de genul: vrem sa publicam asta, ce parere aveti?" (Edi Orasanu) Nuantez aceasta problema: Liderii evanghelici se ascund in spatele INSTITUTIEI (pe care o folosesc insa ca platforma), avind ca scuza faptul ca nu e treaba lor sa raspunda oricarei intrebari. Lucru care ar putea fi valabil pentru orice alta institutie care nu are pretentie de mentorat spiritual. Se presupune insa ca institutiile cu caracter religios, precum bisericile, invatamintul confesional, posturile de radio religioase ar avea exponenti care si-au dobindit pozitia ca urmare a recunoasterii slujirii semenilor, avind vocatia si responsabilitatea conducerii, cu teama de Dumnezeu si sensibilitate in spirit hristic pentru fiinta umana. Asadar, ar fi normal sa fie interesati de o discutie, fie ea si polemica, care vizeaza expresia de sine a persoanelor umane. Libertatea de expresie, care vine din libertatea interioara ("Daca nu ne osindeste inima noastra, avem indrazneala la Dumnezeu" - 1 Ioan 3:21), este elementul central in contracararea unui astfel de sindrom. "Lasati-ma sa fac cintarile unei natiuni si atunci nu ma intereseaza cine face legile", spunea Platon. "Furnica plimbindu-se nepasatoare pe taisul securii" - intr-un poem intr-un vers Petre Stoica dadea un sens infinit puterii de expresie a poeziei. Sa ne ascultam izvoarele inimii si vom invata sa comunicam. "Love Finds a Way" e idealul intrupat de divinitate in Cel ce a stat de vorba si cu preoti si cu prostituate, si cu vamesi si cu circotasi. Persoanele-eveniment dau viata institutiilor, nu reitarea unor practici formaliste.

Sindromul non-consonantei

"Teoretic, in tara asta poti spune orice. Ignoranta insa, si incapacitatea de a dirija si armoniza vocile ca pe aceea a lui Amadeus, lipsa vointei de a cauta adevarul care a ranit, de a-i analiza cauzele, asta face sa existe frica de a spune ce crezi." (Ionatan Pirosca) "In orice tara, nu exista cu adevarat decit doua partide: partidul celor care indraznesc sa spuna nu si partidul celor care nu indraznesc. Cind numarul celor care nu indraznesc covirseste numarul celor care indraznesc, tara este pierduta." (Henry de Montherlant) "Atitudinea, este, pentru mine, mai importanta decit faptele. Este mai importanta decit trecutul, decit educatia, decit banii, decit succesul, decit ceea ce alti oameni gindesc, spun sau fac. E ceea ce face sau rupe o companie, o biserica, un camin. […] Sint convins ca viata este 10% ceea ce mi se intimpla si 90% cum reactionez." (Charles Swindoll) Rugaciune: Da-ne, Doamne, nefrica de a spune ce credem, vointa de a cauta adevarul, chiar daca a ranit si dirijori pentru a ne armoniza vocile!

Sindromul non-reformei

"Datoria oricarui membru e sa-si critice biserica, fiindca poti sa critici (constructiv) doar ce iubesti." (un prieten al lui Amadeus) Dincolo de exprimarea dura, dar convingatoare, intelegem necesitatea discernamintului in evaluare si decizie, o data cu importanta covirsitoare a reformei la nivelul fiecarei generatii. "Unele bisericute au ramas mici dictaturi." (Ioan Ciobota) Eu adaug: Unele biserici mari au ramas dictaturi mari! Avem nevoie de Lutheri in fiecare generatie, la fel cum avem nevoie de institutii care sa dezvolte reforma spirituala in toate domeniile.

Asadar: persoane-eveniment - atitudine consonanta - institutii patrunse de duhul reformei. Credeti ca visez prea mult pentru Romania noastra? Simtiti si voi mirosul de frunzis?

...

Daniel Bud

Stimata redactie,

Vreau sa fac citeva remarci pe tema din SSJ 137. Chestiunile enuntate au potentialul de a naste discutii la nesfirsit. Imi exprim insa citeva ginduri cu speranta de a clarifica doua puncte. Am sa incerc sa raspund la urmatoarele intrebari:

1. Daca presa crestina nu este intr-o situatie diferita fata de presa seculara din Romania, ce aduce nou SSJ?
2. Se poate anatemiza o persoana care si-a exprimat parerea in chestiuni secundare credintei crestine?

1. Daca presa crestina nu este intr-o situatie diferita fata de presa seculara din Romania, ce aduce nou SSJ?

Libertatea de exprimare (LE) si libertatea presei (LP) in Romania. Pina in 1989 erau ambele cenzurate (prin pirghii conduse de ideolgia statului), fie in presa seculara, fie in presa crestina. De atunci incoace, LP exista atit cit exista (depinde mult de ideologia surseri financiare), iar LE isi are pretul ei, pret pe care unii il platesc - si azi - cu ani grei de inchisoare. Aceasta este situatia in Romania. Presa crestina evanghelica din tara este supusa acelorasi reguli. Dar SSJ vine cu ceva nou pentru ca este o revista electronica (cheltuieli financiare reduse) unde ideile sunt comunicate mai liber (redactia nu aplica o cenzura ideologica ingusta). Financiar, LP este mult mai usor dobindita in spatiul electronic. SSJ este mai independent decit orice alta revista crestina tiparita. La capitolul LE manifestata in SSJ, pretul opiniei exprimate aici este aproximativ acelasi cu opinia exprimata in jurnalele tiparite. Oriunde, oricind si in orice societate, LE are un anumit pret. O opinie manifestata in scris va fi cu siguranta evaluata. SSJ este deci un loc unic in peisajul crestinismului evanghelic roman.

2. Se poate anatemiza o persoana care si-a exprimat parerea in chestiuni secundare credintei crestine?

Persoana care origineaza opinia este evaluata odata cu opinia, de obicei. Evaluarea poate duce la stigmatizare, asta in cel mai rau caz.
A. Din punct de vedere crestin, opinia diferita in chestiuni secundare esentei credintei nu ar trebui sa provoace reactii puternice, si nu ar trebui sa duca la concedieri, stigmatizari, anatemizari etc. De ce? Pentru ca persoana cu pricina (sau cu opinia diferita de seful X/centru/institutie) nu si-a abandonat credinta. Ea si-a exprimat parerea pe o tema secundara, fapt care nu o transfera dintr-o imparatie in alta. Prin opinia exprimata persoana nu a incalcat un principiu biblic sau o doctrina capitala.

B. Aici insa e bine sa facem distinctia intre "opinie" si "credinta."
Propozitia (A) Eu "cred" in Dumnezeu, Tatal, Fiul si Spiritul Sfint.
Propozitia (B) Sunt de parere (sau am opinia) ca un presedinte cu morala lui G. W. Bush ar ajuta mult tranzitia din Romania.

Daca imi alterez credinta exprimata in (A), si nu mai cred in divinitatea lui Cristos, ies din cercul crestin si devin eretic. Pentru o astfel de pozitie pot fi exclus din comunitatile care tin la aceasta propozitie, insa voi fi primit intr-o biserica liberala, daca asta doresc. Daca imi alterez opinia (B), in urma unei decoperiri - sa zicem ca G.W. Bush este condamnat pentru incest - nu am facut decit sa imi schimb opinia, si am abandonat o parere prin care admiram caracterul moral al unui om, imbratisind o alta parere prin care pun la indoiala caracterul sau moral. Pentru o astfel de pozitie nu pot fi anatemizat pentru ca ea nu tine de esenta credintei crestine. Anatemizarea in acest caz denota intelegerea gresita a libertatii de opinie/exprimare, cit si prezenta unei forme de legalism exagerat prin care pareri/opinii/incredintari/recomandari devin principii capitale si definitorii pentru un credincios.

C. Problema devine spinoasa in momentul in care o persoana este anatemizata si exclusa din anumite cercuri pe baza unei opinii (nu credinta), desi aceasta opinie nu contravine intereselor majore ale cercului/institutiei. In acest caz grupul/institutia a comis un act de nedreptate impotriva unei persoane, si sunt (sau ar trebuie sa existe) cai legale de rezolvare a conflictului in cadrul institutiei, si daca se doreste, se poate trece (trist dar adevarat) la rezolvarea conflictului prin instanta judecatoreasca.

D. Insa e bine sa stim ca orice institutie privata are dreptul la intocmirea unui cod cu principii sau credinte la care orice persoana angajata (cu sau fara raspundere in institutie) trebuie sa adere. Calcarea unui principiu din aceasta categorie poate duce la concedierea persoanei, fara ca acest act sa reflecte negativ imaginea institutiei.

Niciun comentariu: