Dosar SSJ nr. 21 - Cei sapte ani de-acasa







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Cei 7 ani de-acasa

Introducere

Scolile nu formeaza caractere, ci doar inteligente aproximative.

Familiile sunt cele mai gripate institutii, motorul numit comunicare sau educatie nu functioneaza. Avalansa de informatii este uriasa, dar nimeni nu mai talmaceste pe intelesul tuturor ce inseamna cuvantul dat, punctualitatea si politetea.

Uitam repede de ieri si nu prea ne gandim la maine, ci la un soi de distractie perpetua si galagioasa. Traditiile sunt bune de Muzeul Satului sau de alte muzee, pe care oricum nu le vizitam. "Fumatul interzis" e doar o fraza neputincioasa pe un perete, raurile au intre maluri mai multe sticle de plastic decat pesti, iar functionarii sunt un soi de boieri, prost crescuti si prost platiti. Unde am fost in primii 7 ani de viata? In fata PC-ului, in fata televizorului, asadar acolo unde daca nu esti singur, degeaba vorbesti, pentru ca nimeni nu te asculta. Si uite-asa nu stim sa folosim batista si furculita, nu stim sa ascultam si sa punem intrebari, scuipam si ragaim.

Scolile nu formeaza caractere, ofera in schimb cele mai stalcite cunostinte despre sexualitate si euforie (LSD). Familiile sunt in somaj tehnic, tata bea, iar mama face un strop de mancare...

Prea multe masini frumoase, prea multe case inalte, prea multe fete pe "trotuar", viata, bafta, ce misto!

Texte scrise de: Sabina Dodan, Ionatan Pirosca si Eduard Orasanu

Sabina Dodan



M-am babit eu?

Citeam recent un articol cu Draga Olteanu-Matei in care critica vehement vestimentatia tinerelor din ziua de azi si mi-a placut mult o fraza: "in trupul unui om cel mai urat lucru e buricul. Si fetele de azi tocmai asta isi arata!" O sa-mi spuneti ca-i o tendinta in moda dar eu cred ca tine mai mult de educatie. Pudoarea inexistenta in secolul acesta tine tot de educatie, eu nu cred ca lucrurile au evoluat intr-atat incat sa ajungem sa mergem goi pe strada. Dincolo de lipsa de cenzura din vestimentatie nu-mi place limbajul folosit de tineri, nu-mi place superioritatea pe care o afiseaza, ea nu este echivalenta cu niste "merite deosebite" in viata lor, nu-mi place ignoranta lor si nu-mi place ca iau ce-i mai rau din ceea ce-i "progres" sau nu.

N-am inteles niciodata de ce se numesc "cei sapte ani de-acasa", mi-am zis ca ei echivaleaza cu educatia timpurie, atunci cand un copil nu s-a dezvoltat suficient pentru a face propriile alegeri si a se rupe de parinti, ca atunci cand incepe scoala. Chiar si atunci educatia continua, dar ea se face pe baza acestui inceput care-l reprezinta primii ani de viata. Ei sunt uneori suficienti pentru a forma un om de care sa fim mandri si uneori insuficienti, pana la o varsta foarte inaintata multi oameni dau dovada de lipsa unor deprinderi de baza in educatie.

Lumea se plange ca romanilor le lipseste educatia de baza, uneori mizeria oraselor, limbajul urat si recurgerea la talharii si minciuni par sa demonstreze acest lucru pentru ca nu vorbim de cazuri individuale ci de-o societate intreaga. Oare celelalte societati au reusit mai bine pentru ca au principii mai solide in educatie?

Ma uit la tinerii de-acum si-s suspicioasa; ei nu pun accent mai deloc pe comportamentul lor "civic", "disciplinar" si poate "moral", educatia de baza o invata de la parinti dar mai tarziu renunta la ea pentru a se identifica cu ceilalti, cu un grup care-si construieste proprile modele, de cele mai multe ori luate din mass-media, propriul limbaj si propriul mod de viata pe care eu il vad astazi ca fiind gresit. Sa ma fi babit eu iar ei sa aiba dreptate?

...

Ionatan Pirosca



Cand ni se face frig

Oare este posibil, pe caldurile astea? Cand ma gandesc la anii copilariei, da! Racoarea varstei cand zapada era intotdeauna mare sau cand verile insemnau doar praful tandru adunat peste gleznele goale... Cei sapte ani de-acasa inseamna mama, tata, fratii mei si peripetiile fara numar ale copilariei. Nu pentru toti copiii, desigur... Am fost printre cei privilegiati.

Educatia de atunci era cea de acasa, era cea din biserica si era cea... de pe drumul dintre ele. Va voi povesti ceva scurt. Poate ne mai racorim. Sau ne incalzim...

Intr-o seara de iarna cu multa zapada, tata ne-a pus pe sanie pe mine si pe fratele meu, ne-a acoperit bine cu patura si am plecat catre biserica. Asa facea el iarna, cand era zapada. Era o duminica seara minunata, iar fasaitul zapezii sub talpicii saniei ni se parea ca un zbor subtire de ingeri. Ningea. In jurul fiecarei lumini de pe strada, fulgii aproape compacti in jocul lor abia daca mai ingaduiau cate unei raze sa ne lase a privi imprejur. Sub patura era cald. Nici nu stiu cand am atipit si, la o smucitura a saniei, am alunecat fara zgomot. Am tresarit, dar zapada era asa de frumoasa si de moale, ca am inceput sa ma joc cu ea, desi vedeam cum sania se indeparta. Apoi am inceput sa strig, dar nu ma mai puteau auzi, erau departe acum. Am incercat sa ma ridic, dar mi-era prea frig si ma ncarcase zapada. In cele din urma i-am vazut din nou pe tata si pe fratele meu, strigandu-ma si venind fuga inapoi. Eram acoperit de ninsoare, iar lacrimile aproape ca-mi inghetasera pe obraji. Tata m-a luat, m-a scuturat zdravan si m-a asezat langa fratele meu, invelindu-ne iarasi bine. De data asta ne-a leget unul de celalalt cu cordonul hainei lui. "Cum v-ati dat seama ca am cazut?" l-am intrebat in soapta pe fratele meu. "Cand mi s-a facut frig la spate." mi-a soptit el. Cand am ajuns la biserica, batranul pastor vorbea despre unitate si despre caldura dragostei fratesti. Era cam de-o seama cu tata, dar eu asa il vedeam. L-am prins de mana pe fratele meu. Plangea. Si eu plangeam. Si cred ca si tata. Da, si el plangea.

Simtim ca ni se face frig? Inseamna ca fratele nostru a cazut. Inseamna ca are nevoie de noi. Inseamna ca noi avem nevoie de el. Trebuie sa-L anuntam imediat pe Tata!

...

Eduard Orasanu



Soimii Patriei

Prin preajma mai sunt inca trei Internet-Café-uri, eu l-am ales pe acesta pentru ca in el nu este permis fumatul. Scriu, butonez, si... simt mirosul inecacios de tigara. Derutat ma uit la anuntul care zice: “in aceasta unitate fumatul este interzis”, apoi ma uit la cei trei adolescento-pustani care nu au nici o “problema”... “Seful de sala” nu intervine, asa ca sunt in cumpana, sa intervin cetateneste, sa tac gospodareste? Zic: “mai e valabil anuntul acela?”, “Da”. Pustanii sunt delicat indrumati spre usa, afara.

Pana aici intamplarea nu e cu nimic iesita din comun, ei bine nici continuarea nu depaseste normalul. Dupa doar un minut, adolescento-pustanii intra, se aseaza pe aceleasi scaune si fac acelasi lucru: fumeaza! Nu sunt psiholog, dar nu pot sa nu ma intreb ce-o fi fost in mintea lor in acel minut, oare ceva de genul: "Cum de iesim ca boii afara? Cum adica fumatul e interzis, ce inseamna a interzice? Frate e naspa, un pic de respect!"

Pana aici intamplarea nu e cu nimic iesita din comun, ei bine continuarea trebuie sa dezlege finalul: voi ramane timorat in aceasta sala, sau o voi face pe viteazul? Aleg o cale suficient de expresiva. Ma ridic, merg spre "seful de sala" si zic: "N-am terminat, dar prefer sa plec, daca n-ai nevoie de banii mei si de un client fidel n-am ce-ti face". Efectul e multumitor...

Niciun comentariu: