Dosar SSJ nr. 23 - Destin, Fatalitate, Noroc







(SSJ - The Definitive Collection 2007)

Destin, Fatalitate, Noroc

Introducere

Ne propunem in acest numar sa luam in discutie chestiunea norocului, a destinului si a fatalitatii. Si am putea porni de la proverbul romanesc "Prost sa fii, noroc sa ai", si am putea ajunge la: "ce ti-e scris, in frunte-i pus", ca sa ajungem la: "Asta e! Asa a fost sa fie!". Dar, dupa cum veti vedea, norocul, destinul si fatalitatea vor face sa pornim altfel...

Texte scrise de: Sabina Dodan, Eduard Orasanu, Ionatan Pirosca, Aretta Bazdara, Ioan Ciobota, Ionut Apostu si Daniel Bud

Sabina Dodan



Eu ii zic destinului vointa, norocului emotie si fatalitatii prostie

La titlul acesta sa stiti ca explicatia e totusi simpla: ce nu da Dumnezeu, inventeaza omul. Saturat sa-L implice in mai toate explicatiile pentru viata, s-a gandit sa gaseasca alternative; norocul si destinul sunt doar doua dintre ele si in loc sa mai zica "cum o vrea Domnul" au inventat "cum mi-o fi norocul" sau "asa cum mi-i dat" (cine ce sa-i dea numai el stie).

Nu-i destin ce-si face omul singur, iar omul nu face mai nimic singur, nu? Eu ma gandesc ca atat de multe isi face omul singur cu mana lui, ca nu mai are nevoie de-un destin sau poate ca da, omul si destinul lui sunt implicati in a nu vedea dincolo de viata si de ceea ce-i pregatit de demult pentru ei, dar nu de destin, ci de catre Dumnezeu. Predestinarea nu-i altceva decat planul lui Dumnezeu, pentru ca nimic nu se intampla pe lumea aceasta fara ca El sa nu stie. Aici intervine insa omul si a lui vointa si impotrivire, care strica totul...

Apoi ma gandesc! ca norocul nu-i decat emotie, castigi ceva si de fericire iti spui "Doamne, ce noroc am avut, putea... si putea..." dar nu spui niciodata "multumesc Doamne c-a fost asa si nu mai rau". Emotionati, cautam o explicatie pentru ceea ce simtim si dam vina pe noroc. Orice castig e o pierdere si orice pierdere are si un castig, norocul n-are de-a face cu asta, ne folosim doar de el pentru a vedea un castig care nu-i de la noi ci depaseste cu mult notiunea de noroc.

Fatalitate - da, un termen mult prea sofisticat pentru romanul de azi, eu nu l-am auzit rostit de ani de zile, e poate considerat forma eleganta si greu de rostit a destinului. Dar romanu-i fatalist, ce-are de purtat le poarta, toate bune si rele, ce n-are treaba cu destinul e clar ca vine de la Dumnezeu. Si daca asa vrea El, ce mai poate face el? Destinu-i de neclintit, omul insa da (sau poate invers?).

...

Eduard Orasanu



Curat noroc

Majoritatea romanilor cred ca intr-o zi s-a impartit norocul, si-n ziua aceia, fatalitate, ei erau dusi la lucru. Asadar se pare ca impartirea “norocului” nu a avut in vedere clasa muncitoare, ci o anumita specie de “boieri”, aflati intr-un concediu platit si fara sfarsit. Sau poate ca notiunea “eram dusi la lucru” inseamna de fapt eram dusi la furat, la ciordeala, si asta pentru ca desi iubim lenea, trebuie sa “ne facem si noi plinul”.

Majoritatea romanilor cred ca impartirea norocului s-a facut cu carul, si in ziua impartelii, fatalitate, ei au primit doar cat paharul. Asadar se pare ca impartirea “norocului” se aseamana mult cu o reforma agrara sau zootehnica si mai putin cu una viticola. Ca romanii aveau in palme doar pahare goale nu spune neaparat ceva despre ebrietate sau saracie, ci poate despre sete… Si aici e momentul sa remarcam ca intre versurile acestui “crez” se interpune oftatul: “Mai dorule”.

Majoritatea romanilor cred despre norocul impartit ca a umplut doar jumatate de pahar, pentru ca cealalta jumatate, fatalitate, a fost umpluta cu pelin (venin). Asadar se pare ca acest fel de impartire a pecetluit destinul nostru ca neam, pentru ca lasam treaba pe jumatate facuta, lasam frazele neterminate si pe jumatate gandite, lasam iubirile pe jumatate consumate si pe jumatate parjolite.

Majoritatea romanilor cred despre acea jumatate de noroc, primita in pahar, ca, fatalitate, in compozitie e o mare portie de amar. Asadar se pare, in final, ca e mult mai bine ca eram dusi la lucru, ca n-am primit cu carul, ci numai cu paharul, si acela pe jumatate, etc. Curat noroc!

...

Ionatan Pirosca



Hainoroc!

Exista in centrul orarsului nostru o toaleta publica. Povestea ei - numai anecdota, sau nu chiar - suna cam asa: se zice ca un grec pripasit pe meleagurile noastre, un om care a crezut in noroc si si-a tocat averea la tot felul de jocuri, fara sa ajunga vreodata sa se imbogateasca, a mizat, chiar si pe patul de moarte pe un bilet de loterie, rugandu-se, ca intotdeauna, norocului. De data asta zeul i-a fost favorabil si omul a castigat o mare suma de bani. Dar cum tocmai urma sa-l intalneasca personal pe acest zeu al lui, a lasat banii cu limba de moarte pentru construirea toaletei publice, ca toata lumea sa vada ce hazna e norocul!

Romanii se inchina azi norocului, mai mult ca oricand. Firmele uzeaza de el pentru atragerea clientilor, oferindu-le altare sub capacele de bere, pe etichetele de cafea, pana si pe huba-bubele de mestecat. Probabil e asa in toata lumea, nu numai la noi. Nu mai vorbesc de cazinouri sau alte asemenea.

Zarurile sunt cuburi facute sa stea in echilibru. Daca le arunci, ele vor cauta echilibrul. Asa ca intotdeaua vor avea o fata ascunsa... Exact aceea pe care se bazeaza echilibrul. Aceasta intotdeauna pierde, la oameni. Oamenii mizeaza mereu pe ce se vede, pe ceea ce e mai neimportant in mentinerea acestui echilibru. E corect sa mizam pe ce nu se vede? La Dumnezeu, nimic nu poate fi ascuns.

Dar si El a folosit zaruri! vor spune unii. Ce erau "Urim si Tumim" la evrei? N-au tras soldatii romani la sorti petru camasa lui Hristos?, ca asa ne spune Biblia. Ucenicii n-au ales prin tragere le sorti un alt tovaras in locul lui Iuda? Ce, noi nu putem face tot asa?

Nu stiu, nu e usor de inteles. Ce spun, aia cred si aia traiesc. Dumezeu a creat un univers care poarta in sine legile Lui si Il guverneaza. El intervine dupa planul Lui. Ele insele, aceste legi, slujesc planului Lui. El stie cine e ucenicul potrivit si le arata celorlalti ucenici, dupa credinta lor ca El le poate arata, ca are un plan. Si daca foloseau alt procedeu, tot Matia castiga. El stie cine e soldatul roman care e demn sa poarte camasa lui Hristos si arata asta zarurilor care se invartesc. Traditia spune ca acest om a devenit ucenic al Lui. El stie pe cine sa lege si pe cine sa dezlege, ca planul Lui sa mearga inainte. Dumnezeu nu are gustul riscului si nu face experiente. El este Insusi planul Lui perfect. Nu ajunge?

"Dar pe voi, care parasiti pe Domnul, care uitati muntele Meu cel Sfant, care puneti o masca 'Norocului' si umpleti un pahar in cinstea 'Soartei', va sortesc sabiei, si toti veti pleca genunchiul ca sa fiti junghiati; caci Eu am chemat, si n-ati raspuns, am vorbit si n-ati ascultat, ci ati facut ce este rau inaintea Mea, si ati ales ce nu-Mi place." Asa spune El prin prorocul Isaia (Isaia 65:11-12).

Pai, daca El vorbeste de soarta ("va sortesc..."), cum sa nu cred eu? Dar soarta aceasta e Legea Lui, care spune clar: ce nu e alb, e negru (alba-neagra lui Dumezeu!). Zarurile au o fata pe care tu n-o vezi, dar care exista. Acolo e vorba Lui, e Legea Lui, e intelepciunea Lui. Cine nu raspude chemarii Lui, nu va vedea niciodata aceasta fata. Cea mereu castigatoare. Singura mereu castigatoare. Poate ca doare uneori, poate ca adesea e greu de dus. Dar este fata castigatoare. "Voia mintii pacatoase" este fata care se vede a zarului. Ea poate sa arate intr-un fel sau altul, zarul oricum va ajunge la echilibru, echilibrul e legea instituita de Dumezeu. Nu valoarea pe care mintea pacatoasa o da fetei care se vede...

Citeam recet o istorioara: un tanar absolvent de facultate astepta de la fratele sau mai mare un cadou substantial, cu ocazia absolvirii... Acesta ii promisese bani pentru o masina. Dar a venit momentul si deceptia lui a fost uriasa: fratele i-a oferit doar... o Biblie! A aruncat-o cat colo si s-a suparat cumplit. N-a mai vrut sa-i vorbeasca, n-a mai vrut sa-si intalneasca fratele niciodata, pana la moartea acestuia, peste foarte multi ani. Atunci a catadicsit sa vina la inmormantare. Raposatul ii lasase cateva lucruri. Printre ele era si acea Biblie. A sters praful de pe ea si a rasfoit-o cu gandul aiurea. Dar in carte a gasit ceva: un cec datat cu ziua absolvirii lui, care avea inscrisa exact suma de bani promisa de fratele lui atunci.

Unii zic: "Norocul si-l face omul" si nu gresec prea mult.
Dumnezeu zice: "Tot ce gaseste mana ta de facut, fa!"
Eu zic: "Hainoroc!"

Zarul tau inca se-nvarteste?

...

Aretta Bazdara



Cautarea m-a indemnat sa vad dincolo... acolo unde soarta nu a fost inventata. Dar de cine e inventata soarta? Sa fie oare de noi insine? Cred ca sunt doua mari categorii de oameni. Unii care isi iau viata in miini, stabilesc propriile reguli si cei care isi lasa viata in miinile lui Dumnezeu. Simplu ca buna ziua... ramine sa cercetam ce categorie ne caracterizeaza. Vai! Suna ca si o predica...

Nu sunt destul de "stabila emotional" ca sa tin predici, asa ca am sa bat cimpii citeva minute si se va vedea daca i-am batut cu gratie sau nu.

Ma intreb daca iubirea se afla vreo clipa in puterea noastra. Am citit cindva cind eram mai mica citeva rinduri si mi-au ramas in minte: cica acele rinduri spuneau ca uneori ne intilnim cu iubirea si suntem prea mindri, prea ocupati, prea egoisti ca sa o vedem si mergem inainte. In drum ne dam seama si dam sa ne intoarcem... Ne intoarcem si o cautam, dar realizam ca nu mai este acolo. Pur si simplu am pierdut-o! O realitate asa fragila si asa rivnita, iubirea, sa fie soarta sau sa fii chiar tu cel care o pretuieste sau o pierde. Nu stiu... Dumnezeu este singurul care poate si care stie ce e cu noi. Este o viata care e creata de El si o viata care ti-o creezi tu. Oamenii se pricep sa piarda. Si ma simt ca un salbatic devorind ultimele clipe de fericire. Ceasurile ma urasc probabil si eu nu-mi doresc decit sa stea in loc...

...

Ioan Ciobota



Mie nu mi se-ntampla nimic niciodata

Doar altora li se poate intampla ceva, NU mie. Indiferent daca este ceva bun sau rau. Multi dintre noi avem aceasta senzatie, nu?

Daca aflu despre cineva ca are cancer sau ca a avut un accident sau ca i-a murit cineva drag, imi zic "Saracul de el", dar sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.

Daca aflu despre altcineva ca a mostenit o casa de 30.000$ sau ca a primit cadou o masina de la "unchiul Sam", ma gandesc "hhmmm...", si din nou sunt convins ca mie nu mi s-ar putea intampla asa ceva niciodata.

Avem cumva un destin prestabilit? Sunt unii dintre noi destinati spre un permanent "bine" iar altii spre un etern, fatalist si implacabil "rau"? Este "imaginea de sine" un aliat sau un dusman pentru om?

Este foarte adevarat ca un copil caruia i se spune mereu "Prostule! Nu esti in stare de nimic" are sanse mari sa devina o..."leguma" in viata si intr-adevar sa nu fie in stare de nimic.

Stie Biblia de ce oamenii care rostesc astfel de invective sunt considerati ucigasi. Ei ucid destine.

Dar, aici este vorba despre o conditionare a mediului, a factorilor externi asupra devenirii unui om.

In ceea ce priveste destinul vesnic, cred ca acesta depinde doar de alegerile si deciziile individuale ale fiecaruia, raportate la jertfa Domnului Isus Cristos pe cruce.

Omul nu este in matricea "Procesului" lui Kafka, chiar daca Pavel spune ca "pe cei pe care i-a cunoscut mai dinainte i-a si hotarat mai dinainte sa fie asemenea chipului Fiului Sau."

Dar in Ezechiel 18, Dumnezeu Insusi spune: "Doresc Eu moartea pacatosului? zice Domnul Dumnezeu. Nu doresc Eu mai degraba ca el sa se intoarca de pe caile lui si sa traiasca?" Exact pentru aceasta a venit Cristos - sa caute si sa mantuiasca pe cei pierduti.

Printul Miskin, "idiotul" lui Dostoievski, este cumva unul care se lupta cu niste arme ciudate sa-si invinga destinul implacabil? Am avut un coleg care parea "idiot" conform standardelor lumii, cu toate ca era cel mai bun la analiza matematica. Dar el nu era "idiot", ci L-A INTALNIT IN MOD PERSONAL PE CRISTOS. De ce parea "idiot" pentru cei "trecuti de dragostea dintai"? Deoarece el le spunea tuturor despre dragostea lui Cristos, de la profesorii de facultate, pana la tiganii din tramvaiul 2. Era "nebun" pentru Cristos.

De cand eram mic, textul din Ezechiel 33 mi-a ramas ca un lait-motiv in urechi:

Daca strajerul "va vedea venind sabia asupra tarii, va suna din trambita si va da de stire poporului, si daca cel ce va auzi sunetul trambitei nu se va feri, si va veni sabia si-l va prinde [...] daca insa strajerul NU va suna din trambita..."

Atunci mi-am dorit sa ajung "strajer".

Se vede clar - alegerea strajerului este sa anunte pericolul sau sa taca, DAR a celui care aude trambita strajerului este alegerea finala. Cel care aude trambita decide singur daca ia atitudine, lupta sau continua... sa doarma.

Folosind un exemplu profan, as spune ca este ca atunci cand vezi o piesa de teatru de doua sau mai multe ori. STII EXACT ce urmeaza, dar nu intervii. Scenaristul are libertatea sa aleaga pasul urmator pentru actorii lui.

Fiecare dintre noi suntem un actor in fata ingerilor, iar scenaristul, cel care dicteaza pasul urmator, este vointa noastra libera. Libera de pe la Eden incoace.

Eu cred ca Dumnezeu STIE EXACT ce urmeaza, dar ne da voie sa alegem singuri. Ne respecta personalitatea. El intervine doar atunci cand Il rugam!!

Nu cred in predestinare. Nici in zodiace, horoscoape sau minciuni de umplut pagina de ziar sau timpul de emisie la radio si TV. Dar CRED in planul lui Dumnezeu pentru fiecare om. Si mai cred in libertatea pe care Dumnezeu ne-a oferit-o de a decide singuri sa ramanem in planul Lui, sa implinim planul Lui pentru viata noastra, sau sa iesim "in decor", sa implinim planul "celuilalt".

Atunci ne "auto-predestinam" singuri (daca exista un asemenea termen). La iad de cele mai multe ori.

Daca totusi alegi sa implinesti planul lui Dumnezeu pentru viata ta, si mergi misionar la tribul Auca, fiind ucis apoi de sulitele lor (cum s-a intamplat cu Jim Elliot si prietenii lui misionari), ce explicatie ar mai putea fi?

O posibila concluzie ar putea fi ca de multe ori aducerea altor oameni la viata, cere moarte.

Chiar si noi am fost adusi la "Viata" prin moartea LUI. Poate ca se face lumina in dilema destinului si a fatalitatii cand redefinesc moartea. Fie o boala, fie un accident, fie pierderea cuiva iubit.

"Decorul" se lumineaza dintr-o data, ca in "Nabucco", atunci cand aplic cuvintele lui Pavel, ROB al lui Cristos: "Caci pentru mine a trai este Cristos si a muri este un CASTIG."

Acum sunt LIBER pentru ca nu ma mai tem de moarte.

...

Ionut Apostu



Alegere si responsabilitate

Se spune ca “norocul si-l face omul cu mana lui”, dupa cum se pricepe si cum se descurca. A, si ar mai fi si cat de inteligent este. O foarte mare parte de adevar contine acest vechi proverb romanesc.

Eu unul nu cred in noroc, in destin sau soarta. Cred ca fiecare are puterea de a decide si hotari cum e mai bine pentru el. Dumnezeu a dat tuturor intelepciune si discernamant, dar mai ales nu a lasat omul fara libertatea de a alege. Mai usor este sa te sustragi asumarii responsabilitatii propriilor alegeri si decizii si atunci intervenim cu tot felul de afirmatii, gen: “cum mi-o fi norocul”, “asta mi-e soarta” si asa mai departe.

Mai normal mi se pare sa vorbim despre alegere si responsabilitatea ei. Normal este sa spui eu am ales sa fac asta, sau sa gandesc asa. Acum sa nu fim chiar atat de naivi incat sa zicem ca nu avem noroc la loto. Daca este sa o luam logic, care ar fi sansele sa castigi cand stii ca participa un numar foarte mare de jucatori? Si care este probabilitatea sa nimeresti cifrele? Aici mai degraba trebuie sa fii orb sa zici ca nu ai noroc.

Lucrurile evidente le numim destin. Ceea ce putem vedea cu ochii nostri avem impresia ca este soarta de care avem parte, dar nu ne dam seama ca nu este altceva decat o inlantuire a deciziilor si alegerilor proprii. Si cum sa mai iesi din situatia de a te declara falimentar decat resemnandu-te zicand: Asta mi-e destinul!

Eu cred ca Dumnezeu ne face constienti de prezenta binelui si raului. El nu inceteaza sa ne faca aceasta oferta, in fiecare clipa in fiecare moment al vietii noastre. Tot destinul nostru tine de alegerea facuta in fiecare moment al vietii, cu aceasta constienta a binelui si raului in mintea noastra. Daca il avem pe Dumnezeu viu in constiinta noastra, desigur.

Se spune ca norocul si-l face omul cu mana lui. Asa sa fie, dar!

...

Daniel Bud



"Facatura" haitiana pentru un presedinte american

Oare a cistigat Clinton alegerile pentru ca a facut o vizita la muntele vrajitorilor din Haiti? Cit din ceea ce se intimpla este destin, si cit este lucrarea miinilor noastre? Exista cu adevarat o creatura, forta sau fiinta numita "destin"? Daca da, este acesta implacabil? Cit din ceea ce sunt imi este dat de soarta si cit pot sa imi atribui mie? Poate un bucatar sa devina profesor universitar? Poate ajunge un sarac prin mijloace cinstite in posesia unei vile? Se poate casatori gradinarul cu fiica de imparat? Cita putere are un vrajitor sau un ghicitor? Poate un prooroc prezice viitorul? A prevazut cineva tragedia din 9/11? Poate deveni un corigent la limba romana un scriitor? Exista oare un agent numit "noroc" sau altul "intimplare"?

Mi-ar placea sa ascult o predica sau sa citesc un articol care sa raspunda la toate aceste intrebari. Raspunsul difera nu numai de la persoana la persoana, dar si de la cultura la cultura. Cred ca SSJ face o treaba buna ridicind probleme serioase cu care crestinul si biserica se confrunta zilnic.

Rindurile care urmeaza se vor rezuma la o singura intrebare care, impreuna cu raspunsul se gaseste pe paginile unei carti de invatatura crestina.

"Intrebare: Care este singurul tau alin in viata si in moarte?

Raspuns: Faptul ca nu sunt al meu, ci apartin - trup si suflet, in viata si in moarte - credinciosului meu Mintuitor Isus Cristos.

El a platit pentru toate pacatele mele cu singele Sau cel scump, si m-a eliberat de tirania celui rau.

El de asemenea vegheaza asupra mea astfel incit nici un fir de par nu poate cadea din capul meu fara voia Tatalui din ceruri: de fapt, toate lucrurile trebuie sa lucreze impreuna pentru mintuirea mea.

Pentru ca Ii apartin Lui, Cristos, prin Spiritul Sfint ma asigura de viata eterna si ma face ca, cu tot ce sunt, sa doresc si sa fiu gata sa traiesc pentru El de acum inainte."

Prin urmare, Biblia afirma ca destinul meu etern este in mina lui Dumnezeu. Vrajitoria, horoscopul, demonii si norocul nu au nimic de spus in acest sens. Mintuirea mea este executata de puterea lui Dumnezeu, si ea se realizeaza in conformitate cu planul stabilit inainte de intemeierea lumii, atunci cind nu era nimeni care sa rosteasca termenii de noroc, soarta, sau destin, si cind intimplarea de fapt nu era.

Niciun comentariu: