The Salt Street Journal nr. 141



Nr. 141 / 1 Septembrie 2002, Iasi - Romania

Vacanta

Incepand cu data de 1 Septembrie SSJ va intra intr-o vacanta de o luna de zile. Speram sa ne reintalnim cu aceasi dorinta fierbinte de a "fi", de "a face" decat de a nu face. Speram ca va vom gasi la fel de aproape, desi distantele cresc...

Danut Jemna



Asupra crizei crestinismului evanghelic romanesc

(aplicatie la biserica penticostala din Romania)

Se aud tot mai multe voci care pomenesc despre existenta unei crize prin care trece crestinismul romanesc de astazi, atat in bisericile traditionale cat si in mai noile biserici evanghelice care deschideau veacul XX cu o renastere spirituala in tara noastra. Poate ca semnele crizei se vad mai pregnant la acest inceput de mileniu trei, dupa cei 12 ani de la eliberarea de sub jugul comunist, perioada in care era nevoie sa se produca adevarata revolutie a neamului: o revolutie spirituala. Lucru care nu s-a intamplat, din pacate, si sunt atat de putine voci care sa afirme ca asta e singura sansa a neamului romanesc (ne putem aduce aminte aici ca perioada de glorie a societatii romanesti din perioada interbelica a fost deschisa si a avut la baza nu reforma economica, ci o renastere spirituala crestina a poporului).

Discutia despre existenta unei crize crestine in Romania imparte interlocutorii unui posibil dialog legat de acest subiect in mai multe categorii: unii care sunt de acord ca trecem printr-o criza, altii care nu sesizeaza a fi vreo problema, iar altii care intra in panica gasirii unor solutii, supralicitand dimensiunile unei astfel de crize. Insa fiecare din cele trei categorii are in fata provocarea prezentului caruia ii ofera solutii printr-un mod de gandire si o realitate crestina practica. Tocmai analiza acestor solutii, a mersului crestinatatii si a modului cum raspunde el provocarilor lumii actuale ne fac sa sesizam amploarea si dimensiunile crizei pe o scala larga: de la starea de autosuficienta sectara si idolatra a unora (persoane, comunitati, confesiuni), pana la avangardismul si activismul mediocru, descentrat si lipsit de actualitate al altora, de la lipsa unei pozitii critice asupra identitatii confesionale si locale, de la repetitia stereotipa a unei traditii mumifiate si pana la pozitiile sentimentale fragmentare, izolate si individualiste.

In legatura cu acest subiect, este bine de precizat faptul ca Biserica, in existenta ei bimilenara, a trecut permanent prin probleme, crize, incat aproape se poate spune ca viata Bisericii a fost si este o lupta de supravietuire, de pastrare a identitatii sale intr-o lume potrivnica, intr-o lume care ii contesta permanent vocatia si eficienta transformatoare. Din Scripturi se poate vedea destul de lesne ca prezenta adevarului divin intr-o lume decazuta este o prezenta sensibila, supusa loviturilor si alterarii. Istoria poporului ales ne ofera destule pilde, iar din Noul Testament si istoria Bisericii invatam ca viata crestina a fost si este plina de provocari si probleme carora crestinii trebuie sa le faca fata pentru a delimita adevarul de minciuna, lumina de intuneric.

Gravitatea lucrurilor nu sta in faptul ca avem de a face cu o criza, ca exista crize, ci in aceea de a nu o constientiza, de a nu lupta pentru depasirea ei, de a nu-i evalua consecintele si dimensiunea ei reala. In acest sens, tot istoria ne invata ceva despre maniera de abordare a situatiilor de criza. Orice perioada delicata a Bisericii a fost marcata de un anume spirit, dupa cum si solutiile sau transformarile au fost facute tot sub impulsul unui anume duh, viziuni, directii. Este interesant de observat faptul ca in majoritatea situatiilor de criza ale omenirii incearca sa se impuna spiritul revolutionar si spiritul critic de factura negativista, demolator, care doreste sa rastoarne vechile asezaminte si sa impuna o noua ordine. Spiritul revolutionar se aventureaza in solutii radicale, dar nu face apel la repere fundamentale si nu atinge chestiunile de fond, astfel ca nu salveaza decat aparent situatia, criza ramanand in continuare, riscand sa devina cronica. De acest spirit nu a fost pazita nici Biserica in momentele ei de grea incercare, de acest spirit nu suntem paziti nici noi, cei de astazi. Totusi, in maturitatea ei, spiritului revolutionar al lumii Biserica i-a raspuns cu un spirit transformator de alt ordin, care are de a face cu insasi natura omului, cu structurile lui sufletesti si apoi cu structurile sociale, economice, politice in care este implicat omul. In momentele de criza, spiritul Bisericii a fost unul identitar. (Adevarul Bisericii este legat de ceea ce este si de modul in care este Biserica. Existenta Biserici nu poate fi pusa la indoiala de nimeni si de nimic, pentru ca ea este ancorata in insusi Fiul lui D-zeu, insa modul ei de existenta suporta conditionarile istoricului si limitelor umane.)

In momentele de criza, crestinii au fost provocati sa isi gaseasca identitatea, sa isi evalueze critic situatia prin prisma a ceea ce Revelatia afirma despre natura si viata Bisericii, despre statutul de crestin. In plus, crestinii au fost provocati sa actualizeze critic si creator acest continut, aceasta identitate ancorata in adevarul etern revelat, in ciuda situatiei in care se afla crestinatatea si lumea.

Acum, daca ar fi sa dam curs provocarii de a privi spre ceea ar reprezenta o criza a bisericilor evanghelice (in particular, cele penticostale) romanesti, un posibil demers care sa conduca la solutii pertinente nu poate porni decat de la analiza propriei identitati confesionale si locale, analiza facuta in duhul universalitatii Bisericii lui Christos. O evaluare critica a propriei traditii, paralel cu o evaluare a situatiei prezente si a tendintelor de evolutie existente in cadrul confesiunii, pot garanta acea maturitate necesara abordarii problematicii cu care se confrunta bisericile de astazi. Ori, cu privire la mediul penticostal romanesc, credem ca se resimte de multa vreme nevoia unei evaluari a propriei identitati in spatiul nostru cultural, social si religios, mai ales dupa directiile de evolutie deschise de anii '90.

Discutia de fata se concretizeaza dupa mai multe provocari venite din spatiul confesional penticostal romanesc din ultimii ani. Aceste provocari au venit sub diverse forme, prin sesizarea unor evenimente de genul: oameni care se simt neimpliniti si intr-o criza spirituala profunda, pastori sau slujitori care sesizeaza o scadere a nivelului de viata spirituala din biserici, fragmentarea comunitatilor, tendintele de evolutie in directii extrem de diferite (de la "liberalismul" extrem al bisericilor independente, la conservatorismul ingust al unor miscari traditionale), ruptura abrupta dintre generatii, creata in mare parte de exodul tinerilor intre 20 si 30 de ani, demarajul rapid al comunitatilor
"alternative", care nu vor sa mai aiba de a face cu Uniunea Penticostala si autoritatea spirituala oficiala, stratificarea sociala a comunitatilor locale si tendinta de a se forma comunitati care sa reuneasca preferential persoane dintr-o anumita clasa sociala etc.

Nu credem ca slujitorii din bisericile penticostale din Romania sunt absenti in fata acestor evenimente. Insa, fara un glas comun, fara o analiza consistenta si conjugata a propriei identitati, nu se va putea ajunge la solutii si directii pertinente. Mai trist ar fi sa nu se identifice adevaratele probleme ale comunitatii penticostale romane din acest inceput de mileniu trei si sa se continue dezbaterea unor false probleme sau probleme care nu sunt decat efecte secundare ale unor probleme mai profunde (asa cum parea a fi, de exemplu, preocuparea recenta a Uniunii Penticostale pentru un text al doctrinei simplitatii). Cu titlu de observatie, remarcam si o lipsa a preocuparilor de evaluare a identitatii bisericii penticostale romane actuale, atat la nivelul conducerii, cat si la nivel de comunitate locala, ba chiar o renuntare la preocuparile de pionerat (deschise de cativa inaintasi) care se cereau a fi continuate.

Credem ca dintre punctele principale ale analizei critice care se impune in conditiile actuale nu ar trebui sa lipseasca:

1. Dimensiunea charismatica si de autoritate a Bisericii

Aici se pot identifica cateva probleme de fond:

- majoritatea bisericilor sunt conduse de o singura persoana (pastorul), pe cand modelul Scripturii arata ca autoritatea divina este conferita prin constituirea unei sume de daruri care lucreaza impreuna si se sustin reciproc (ideea si modelul comitetului bisericesc nu au decat o valoare administrativa nefunctionala si sunt imprumutate din spatiul laic);

- de obicei, pastorii care conduc bisericile promoveaza un tipar evanghelistic usor, superficial (mare parte din pastorii bisericilor penticostale sunt evanghelisti, formati la amvon sau in institutia-scoala si nu intr-un proces de ucenicie) si prin structura au o inclinatie conservatoare (tind sa conserve o anumita situatie de stabilitate statica, fara a avea o dinamica ceruta de insasi natura bisericii. Acest fenomen pare a se realiza din intalnirea nefericita intr-o singura persoana a mai multor daruri diferite, cu predispozitii diferite: darul pastoririi - care inclina spre interior, spre a pastra si hrani comunitatea; darul profetic si cel al conducerii - care se exercita vizionar, director, dinamic, la granita; darul invataturii - care aprofundeaza, ciopleste si da forma, zideste. O sinteza nefericita a acestor daruri in pastorul care conduce biserica ia deseori forma predicii de tip evanghelistic in slujbele de duminica, ratand astfel si darul evanghelizarii.);

- lipsesc criteriile de evaluare si promovare in pozitii de autoritate ale bisericii (nu se pune accent pe charisma, pe vocatie, pe procesul de ucenicizare si evaluare a celor ce sunt promovati in slujire - de cele mai multe ori criteriul slujirii il confera institutia: votul bisericii sau diploma de studii);

- in plus, si destul de grav, e faptul ca multi din liderii bisericilor sunt oameni care fac de toate, tin in stapanire toate lucrurile bisericii, ceea ce inseamna curata mediocritate. Este imposibil sa faci deodata lucruri care apartin unor domenii total diferite (un exemplu destul de tipic, dar scandalos, este tipul pastorului sef de santier, afacerist sau responsabil cu ajutoarele, iar mai nou, al celui de "calator misionar - evanghelist" prin toate tarile lumii);

- prin modelul eclesiologic actual, generatiile tinere care cresc in biserici risca sa fie tot generatii fara parinti spirituali, generatii de orfani care cresc in functie de imprejurari;

- Scriptura tinde sa joace un rol tot mai putin important in viata comunitatii, atat in spatiul public, cat si in cel privat (am auzit un responsabil de comunitate zonala care confirma faptul ca la timpul de predica Scriptura e tot mai putin folosita, ca e cel mult un pretext pentru o predica haotica si plina de povesti sau pentru a sustine pareri proprii, iar in spatiul privat Scriptura e inlocuita tot mai mult de lectura brosurelor si revistelor, ascultarea emisiunilor crestine la radio sau TV);

2. Discursul teologic si de invatatura

La acest capitol se poate analiza:

- nevoia de teologi, care sa evalueze si sa actualizeze continutul teologic al confesiunii (ni se pare paguboasa si cu consecinte destul de serioase lipsa de preocupare teologica in spatiul penticostal romanesc si renuntarea la ceea ce s-a realizat pana la un moment dat - lucrarile lui T. Sandru, precum si renuntarea radicala la o traditie a invatamantului universitar teologic - cu consecinte evaluate in studenti si absolventi, de altfel interesati, de la ITP care cu greu pot lamuri ce au invatat si ce inseamna biserica penticostala). Spunem asta cu durere, pentru ca traditia si viziunea penticostala pot oferi un model teologic viabil in spatiul romanesc, model apropiat atat de specificul romanesc, cat si de traditia sa spirituala;

- situatia generatiilor care au crescut cu predici de evanghelizare, fara o inradacinare serioasa in adevarurile de baza ale crestinismului; valorile si fundamentele credintei crestine sunt tot mai putin promovate si intrupate in comunitati, proliferand discursul lung, bogat in imagini si sugestii (credem ca a devenit mai mult decat ineficienta slujba de duminica dimineata cu doua ceasuri de predica, de evanghelizare, din care auditoriul nu ramane cu mare lucru - nu mai suntem in situatia de acum 80 de ani, tinerii sunt informati, citesc, invata in scoli, nu le mai putem oferi predici dulcege si depasite istoric);

- lipsa de actualitate si relevanta culturala a mesajului crestin in spatiile unde este rostit (de aceea se apeleaza la fenomenul "star-urilor" - marii evanghelisti sau pastori care mai anima astazi slujbele duminicale, umbland prin biserici);

- deseori, slaba pregatire a slujitorilor care predica Evanghelia si lipsa de unitate a mesajului la nivel comunitar local, zonal, national (multitudinea de "teologi-predicatori" facuti la doi-trei ani de la botez, care nu stiu bine fundamentele crestine si doctrina bisericii penticostale);

- spiritul sectar si fragmentar cu care este abordat adevarul Revelatiei (pretentia detinerii exclusive a adevarului, apoi comercialul si consumismul relatiilor care anima si nasc noi biserici locale).

3. Functiile Bisericii

Aici s-ar impune:

- analiza modelului eclesiologic existent, a functiilor pe care le realizeaza biserica locala la acest moment in raport cu nevoile credinciosilor (evaluarea modelului bisericilor "mamut" de sute sau mii de membri, evaluarea tiparului occidental de import promovat in organizarea si practica bisericilor, evaluarea tiparelor fariseice de tipul "asa am primit");

- reevaluarea functiei charismatice a Bisericii (folosirea cu maturitate a specificului penticostal - practica darurilor Duhului - si acoperirea lor intr-o invatatura profunda, unitara, bazata pe Scripturi si experienta Bisericii);

- reevaluarea functiei liturgice si sacramentale a Bisericii (depasirea structurii de program a slujbelor de duminica, renuntarea la tiparul scolastic al intalnirilor publice centrate pe predici cat mai multe si cat mai lungi, ancorarea practicii eclesiale in realitatile universale ale Bisericii, pentru a depasi spiritul sectar si autosuficient, pentru a zidi experienta locala a credinciosilor in realitatea eschatologica a Bisericii - cum zice ap. Pavel celor din Corint: "Voi sunteti trupul lui Christos");

- analiza functiei de ucenicizare, mult uitata azi, si renuntarea la substitutul lucrului cu mase mari de oameni (lucrare ineficienta);

- analiza impactului cultural si social local al comunitatii crestine - functia misionara a Bisericii (e necesara actualizarea valorilor crestine, ancorarea lor in realitatile locale concrete - depasirea limbajului de lemn, dialogul mantuitor cu valorile spiritului uman)

Evident, punctele surprinse aici nu reprezinta decat o parte a punctelor asupra carora credem ca e imperios necesar sa se aplece biserica penticostala din Romania pentru a putea evalua prezentul si posibilele cai de evolutie viitoare. E de la sine inteles ca acest efort nu poate fi unul izolat, ci impune implicarea intregii comunitati romane prin darurile asezate de D-zeu aici (si credem ca sunt suficiente, numai sa fie folosite). In plus, credem ca prin cele prezentate anterior se poate evidentia faptul ca criza pe care o traverseaza astazi biserica penticostala (bisericile evanghelice) din Romania este o criza de identitate care nu necesita amanare in abordarea si solutionarea ei.

In final, am mai putea aseza un punct de reflectie. Spuneam ca exista voci (e drept, izolate) care afirma ca sansa Romaniei nu poate fi decat o reforma, o revolutie spirituala. Ferindu-ne de spiritul extremelor, specific revolutiilor, putem invata totusi de la revolutiile omenirii un lucru care cred ca ar fi important de evaluat in situatia noastra. Marile revolutii sau adevaratele revolutii au fost animate de mari sfidari. Cei care au invins in reforme au fost cei care au sfidat realitatea cruda, neagra, de neschimbat, fara perspective si fara solutii in care se aflau. Ori, pentru asa ceva, ai nevoie de un adevar de alt ordin, de credinta, de o putere care sa vina de dincolo de acea stare de criza. Credem ca toate aceste resurse se afla din abundenta in crestinism. Atunci, ce e de facut? Calea e identificarea marii noastre sfidari pe care sa i-o oferim lumii si provocarilor ei actuale. Daca e sa fie vremea noastra acum, atunci nu ne ramane decat sa abordam cu simt profetic realitatea si sa o depasim printr-o mare sfidare. Nu vrem sa ne pripim aici dand imediat solutii, ci mai degraba va provocam, pe toti acei care lecturati aceste randuri, astfel ca impreuna, prin harul lui D-zeu, sa ajungem la solutiile cele bune.

(Sa stiti ca incercam sa ne gandim si sa evaluam care ar fi cele mai adanci si grave provocari aduse crestinismului de lumea actuala. Odata cu voi ne intrebam: sa fie materialismul deschis de orizonturile capitaliste de dupa 1990, cel care ne trimite tinerii in toate colturile globului si ne erodeaza zilnic puterile in lupta pentru a trai mai bine sau pentru a supravetui? S-ar putea sa fie prea simplu, dar ramane o provocare. Sa fie societatea informationala cu posibilitatile ei de comunicare, cea care face biserica irelevanta pentru cei mai multi tineri? Asta vede oricine. Sa fie globalismul cultural si politic, cel care inghite specificul local si care sunteaza identitatea personala astfel incat sa ne simtim de peste tot si de nicaieri? Aici analiza e complexa… Sa fie institutionalizarea agravanta a crestinismului si pierderea dinamismului sau charismatic, creator, profetic? Wurmbrand a spus ca biserica reala e in subterana… Sa fie ruptura si dezbinerea dintre teorie si practica in bisericile de azi, "o sfasiere sensibila" care creeaza un dezechilibru enorm intre ceea ce se spune si ceea ce se face? Si asta se vede de la o posta… Sa fie visul fals, pseudo-crestin de a crea o ordine noua in aceasta lume, uitand de vocatia eschatologica a Bisericii, uitand care este destinul sau istoric? Aici suntem de-a dreptul orbiti - visam la o lume viitoare, dar ne luptam sa o faurim aici. Sa fie cel rau insusi, cel care astazi ne convinge tot mai mult ca el nu exista, astfel incat sa ajungem sa credem ca nu mai avem un dusman sau un adversar decat in simplele constructii umane? Aici intalnim o mare provocare…)

Ne oprim aici pentru a va lasa loc sa continuati discutia.

Iasi, iunie 2002


(recomandam a se vedea: "Danut Jemna - "Oameni si carti arzand" 'alte texte'")

Dorin Dobrincu



Materiale pentru prezenta evanghelicilor la Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei Sighetu Marmatiei

Dupa 1989 s-a incercat recuperarea istoriei recente a Romaniei, prea adesea cunoscuta intr-un mod fals. Una dintre initiative a apartinut Fundatiei Academia Civica, care a si organizat la Sighetu Marmatiei un Memorial al victimelor comunismului si al rezistentei. Locul nu a fost ales intamplator, intrucat in orasul de pe malul Tisei a fiintat o inchisoare care a devenit celebra in urma exterminarii intre zidurile sale a elitelor Romaniei interbelice. Dupa pregatiri intense, care s-au derulat pe parcursul mai multor ani, in 1997 a fost deschis Memorialul.

In cuprinsul muzeului (pentru ca despre aceasta este vorba) s-a incercat reconstituirea cat mai multor aspecte ale realitatilor romanesti in anii comunismului. Exista deja multe sali care au intrat in circuitul muzeal si care sunt dedicate instaurarii regimului comunist in Romania, sistemului concentrationar (inchisori, lagare de munca, Canalul Dunare-Marea Neagra, locuri de deportare), rezistentei armate anticomuniste, colectivizarii agriculturii, situatiei culturii. De asemenea, exista alte cateva spatii (sali de expozitie) consacrate situatiei Bisericii in anii comunismului: atacul statului ateu impotriva diferitelor confesiuni, desfiintarea bisericii greco-catolice, desfiintarea unor manastiri, incarcerarile pe motive religioase etc. Pana in prezent s-au strans materiale (obiecte, fotografii si documente) cu precadere de la confesiunile ortodoxa, romano si greco-catolica.

Protestantii, si in mod special evanghelicii, nu sunt reprezentati in cadrul Memorialului. Motivul? Foarte simplu: lipsa cunostintelor organizatorilor despre suferinta si rezistenta evanghelica in cei aproape 50 de ani de comunism romanesc. Intrucat momente care pot fi incadrate la capitolul suferintei sau la cel al rezistentei (ori, in cele mai multe cazuri, impreuna) exista in istoria evanghelicilor in anii comunismului, cred ca este nimerit ca initiativa sa porneasca de la noi si sa propunem luarea in considerare a faptelor. De altfel, ignoranta societatii romanesti fata de cele semnalate are doua cauze: 1. teama ierarhiei confesiunii majoritare (este vorba despre cea ortodoxa) ca atitudinea ei in timpul regimului comunist sa fie judecata prin raportare la cei care au avut o atitudine mai combativa, in cazul de fata evanghelici, de unde anumite presiuni pentru ca acestia sa nu fie luati in considerare in spatiul public; 2. in buna masura responsabili de intretinerea aceastei ignorante sunt insisi evangelicii, care in general au facut prea putin pentru intretinerea memoriei unei epoci care a insemnat persecutie, dar si rezistenta, ambele contribuind probabil decisiv la coagularea unei constiinte identitare esentiale pentru viitorul comunitatilor evanghelice in aceasta tara.

Intrucat initiativa de la Sighet apartine nu statului ci este o manifestare a societatii civile romanesti, Memorialul isi aduna exponatele in general de la persoane private, desi din partea institutiilor statului pobabil ca s-ar fi putut obtine ceva mai mult in situatii de normalitate. In ceea ce-i priveste pe evanghelici, dupa stiinta mea nici unul dintre ei nu a donat vreun obiect pentru muzeu. Daca aceasta nu se va face nici in continuare nu va mai exista nici o justificare pentru acuzele/lamentarile noastre.

Cei care dispun de materiale referitoare la momentele semnificative (suferinta-rezistenta) din istoria evanghelicilor in perioda 1945/1947-1989 sunt rugati sa ia in considerare solicitarea de fata si sa opteze pentru o punere in valoare pe cale stintifica. Intre materialele de interes pot fi incluse: 1. obiecte cu care persoanele incarcerate s-au intors din inchisori etc.; 2. fotografii ale celor intemnitati sau aflati in domiciliu obligatoriu si ale celor care s-au opus comunismului fara a fi inchisi ca urmare a unei hotarari judecatoresti (imaginile pot fi individuale sau, daca exista, de grup; de preferat ca fotografiile sa fie cat mai apropiate de momentul derularii fenomenului la care respectiva persoana a fost parte, insa exceptiile sunt admise); 3. documente diverse (sentinte judecatoresti de incarcerare, amendare etc.; scrisori, note de protest catre autoritatile comuniste sau catre organisme internationale; scrisori de sprijin din partea unor organisme internationale sau a unor lideri politici si religiosi pentru opozantii evanghelici etc.). De asemenea, pot fi trimise si alte materiale considerate relevante pentru intelegerea fenomenelor avute in vedere. Toate aceste indicatii generale vor fi reamintite mai jos, la Sugestii. Pentru corectitudine, materialele expediate trebuie insotite de scurte explicatii privind provenienta (posesorul/donatorul), anul/anii de datare (cel putin cu aproximatie), semnificatia, precum si alte informatii care sunt considerate utile. In cazul in care nu pot fi trimise documentele originale, pot fi expediate copii in stare foarte buna.

Sugestii privind directiile si perioadele de interes:

- Anii 1945/1947-1989 - incarcerarile pe motive religioase. Aici sunt de luat in considerare obiecte cu care s-au intors din inchisori fostii detinuti religiosi (intrau in categoria politici); sentinte de condamnare sau bilete/adeverinte de eliberare; fotografii din perioada imediat premergatoare sau anterioara detentiei etc.

- Anii 1945/1947-1989 - demolari ale unor lacasuri de cult (biserici), cum s-a intamplat in destule cazuri (ex. biserica baptista Valaori, din Bucuresti, in anii '80). Pot fi avute in vedere hotararile de demolare aduse la cunostinta confesiunilor evanghelice de catre statul comunist; scrisori de protest ale cultelor sau ale credinciosilor din bisericile locale; scrisori internationale de protest; fotografii de dinainte si de dupa demolare etc.

- Anii 1948-1989 - miscari de rezistenta fatisa ale evanghelicilor contra regimului comunist, cum a fost cazul cu actiunile organizate de protest din anii '70, culminand cu infiintarea ALRC-ului. Probabil ca aici sunt cele mai mari posibilitati de obtinere a unor materiale: documentele programatice ale grupurilor de rezistenti evanghelici, care au circulat intre credinciosi si/sau au fost trimise si publicate in strainatate ori transmise la posturile occidentale de radio, in special la Europa Libera; scrisori de protest trimise autoritatilor comuniste in diverse situatii; scrisori de sustinere din partea unor institutii de aparare a drepturilor omului (ex. Amnesty International), a unor lideri occidentali, indeosebi americani, atat politicieni (congresmeni, dar poate si presedintele SUA - la sfarsitul anilor '70 era Jimmy Carter, de confesiune baptista) cat si religiosi (de exemplu ai marilor Conventii baptiste americane); fotografii ale celor care au infruntat direct regimul comunist etc.

NB: Toti cei care iau la cunostinta de existenta acestui text sunt rugati sa instiinteze si alte persoane care ar putea sa puna la dispozitie (sau sa fie convinse sa o faca) materiale pentru reliefarea locului si rolului evanghelicilor in ansamblul suferintei si al rezistentei in perioada comunista. Ulterior aceste materiale ar putea fi utilizate si pentu realizarea unei istorii a evanghelicilor in Romania etc. Intrucat nu este vorba de o concurenta intre cei care sunt solicitati, ci de o initiativa care se doreste benefica spatiului evanghelic si prin extensie celui romanesc, toate raspunsurile pozitive - concretizate in materialele amintite mai sus - sunt bine venite.

Dorin Dobrincu
Cercetator, Institutul de Istorie "A.D. Xenopol", Iasi, Romania

P.S. In urma cu aproape doi ani, mai exact in iunie 2000, redactam textul de mai sus, pe care-l expediam pe diferite adrese de email. Intre timp, am initiat un proiect amplu de cercetare a istoriei evanghelicilor din Romania (cine e interesat de il poate solicita in forma electronica) care urmeaza sa se concretizeze intr-o lucrare. In afara de aceasta si in cadrul preocuparilor mele privind istoria comunismului romanesc, am continuat sa particip an de an la manifestarile stiintifice de la Sighet si am constatat ca in muzeu au aparut sali noi, inclusiv cu situatia Bisericii in anii '70-'80 si cu miscarile de opozitie/disidenta anticeausista si anticomunista. Evanghelicii insa nu se regasesc nicaieri. Daca am accepta principiul istoriografiei metodice (sau pozitiviste) conform careia daca nu exista document nu exista istorie, atunci logica ne-ar duce la constatarea ca intrucat prezenta evanghelicilor nu se probeaza cu materiale (documente, fotografii, obiecte etc.), ei pur si simplu nu exista. Evident, este o simplificare, dar des intalnita in spatiul public, inclusiv in cel istoriografic Am discutat cu cei de la Fundatia Academia Civica (intre ei si Institutul de Istorie "A.D. Xenopol" exista o veche si stransa colaborare) si sunt dispusi sa ia in calcul orice oferta serioasa pentru includerea in circuitul muzeal a exponatelor privitoare la evanghelici. Parcurgand din nou textul de acum doi ani, am constatat ca este la fel de actual, astfel incat in afara de acest post scriptum nu am adaugat nimic. Sper in intelegerea solicitarii/invitatiei.

7 august 2002



In numerele viitoare vom publica urmatoarele teme:

. Scara blocului
. Daca maine ar fi alegeri...

Informatii subscribe/unsubscribe

Pentru subscribe (format normal/only text/doc/zip/fara fundal) scrieti la adresa revistei, trimiteti adresa dumneavostra si, in functie de ce solicitati, o vom copia in baza respectiva de date. Pentru retragere trimiteti mesajul "unsubscribe" si va vom sterge din baza de date. Indiferent de varianta, va multumeste

The Salt Street Journal - adica:

Alina Simion
Aretta Bazdara
Daniel Grigoroscuta
Eduard Orasanu
Ionutz Apostu
Roxana Gacea
Sabina Dodan
------------------------------------
Din redactia SSJ au mai facut parte:
de la numarul 1 la 21, Eugen Eremia
de la numarul 2 la 99, Mircea Paduraru
------------------------------------
Redactia poate fi contactata la: iapostu@
------------------------------------
grafica The Salt Street Journal este semnata de Aretta Bazdara
-----------------------------------
corectura: Daniel Grigoroscuta si Ionut Apostu
-----------------------------------
Responsabilitatea materialelor publicate de colaboratori revine exclusiv autorilor.
-----------------------------------
The Salt Street Journal: "tiraj" aproximativ 700 de adrese

"Frumusetea va salva lumea!"
F.M. Dostoievski

...iar frumusetea este
HRISTOS

Niciun comentariu: